QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate asistenta sociala

Managementul social – factor determinant in furnizarea serviciilor sociale








MANAGEMENTUL SOCIAL – FACTOR DETERMINANT IN FURNIZAREA SERVICIILOR SOCIALE



1. Conceptul de management

Managementul este stiinta si arta de a conduce eficient si de a optimiza valorificarea tuturor resurselor, in vederea obtinerii succesului.

El trebuie perceput ca stiinta si arta laolalta pentru ca este posibila acceptarea unor responsabilitati economice, sociale, morale la cei care-l aplica. Responsabilitatile respective, antreneaza selectia in valori ce genereaza competenta care mentine competitiile pe toate planurile, acesta fiind singurul mod de obtinere a succesului.

Managementul e un domeniu de cercetare cu caracter multidisciplinar.

Unul dintre cei mai cunoscuti teoreticieni ai managementului este WILIAM JACK DUNCAN. Lucrarea sa de referinta este „Management evolutia responsabilitatii in administratie”. In aceasta lucrare el defineste managementul ca fiind un proces constient prin care actiunea individuala si de grup e coordonata pentru a realiza obiectivele institutiei.




Managementul realizeaza sarcini si obiective acceptate din punct de vedere al valorilor unei societati.

In ceea ce priveste functionalitatea institutiilor, evolutia manageriala este caracterizata prin trecerea de la eficienta economica si sociala localizata, la armonizarea eficientei economice cu componentele sociale si apoi la incurajarea fluxului de informatii pentru optimizarea deciziilor cu finalitate macro si microeconomica si a deciziilor cu finalitate sociala.

Reusita intr-o competitie este astfel influentata de profesionalismul managementului.

Raportul UNIVERSALITATE – SPECIFICITATE in management.

UNIVERSALITATEA se caracterizeaza prin:

acceptarea managementului ca stiinta sau ca stiinta si arta.

managementul este o resursa a dezvoltarii bazata pe utilizarea inteligenta a tehnologiei si a capacitatii omului.

managementul are metode si tehnici proprii ce se pot generaliza dar utilizeaza si metode si tehnici din alte domenii facand astfel din management o stiinta integratoare de granita.

reusitele din mediul economic pot fi extinse si in alte domenii de activitate.

finalitatea managementului este EFICIENTA ECONOMICA si UTILITATEA SOCIALA.

SPECIFICITATEA in management se caracterizeaza prin:

perfectionism -  fiind posibil prin valorile nationale, cultura, traditie, resurse, stadiu de dezvoltare;

abordarile manageriale specifice sustin si fundamenteaza unele prioritati nationale;

fixarea si perfectionarea comportamentelor manageriale sunt strans legate de grupul de educatie specific;

metodele si tehnicile manageriale specifice precum si tehnicile adaptate se pot aplica cu mult succes;

specificitatea include procese de creativitate directe sau determinate de experiente evaluate;

cresterea ponderii elementelor de universalitate in problema managementului.

2. Extensia domeniilor manageriale si desprinderea sa de economie ca domeniu preferential

Aparut in Romania foarte recent, managementul din alte domenii decat cel economic reclama de un corpus teoretic adecvat domeniului respectiv. In aceasta perioada (dupa 1990) putem vorbi de management in cultura, mass-media, sanatate, asistenta sociala. Fundamentul teoretic in domeniul managementului din aceste sectoare se creeaza prin procese de educatie permanenta, dezvoltarea sectoarelor de consultanta specializata, selectii riguroase ale personalului ce are perspectiva de a deveni manager.

Aceasta caracteristica a evolutiei manageriale e alimentata de cele 4 componente de referinta a oricarui tip de management: teoria, metodologia, tehnologia si practica.

Principala mentiune a unui management este sa conduca oamenii, in acest sens se pun 2 intrebari:

1. se poate ocupa managerul de problemele instruirii, motivarii si integrarii personalului, fara ca in corpusul teoretic si practica manageriala sa se foloseasca elemente din teoria motivatiei si a comunicatiilor in grup?

2. poate face managerul un lucru bun in conducerea oamenilor fara cunostinte in domeniul psihologic?

Raspunsul evidentiat de cercetatori in domeniu teoretic este nu.

O alta caracteristica a dimensiunii integratoare este ca managementul nu se poate realiza in sine.

Managementul are nevoie de un camp de referinta fie ca este administrativ, agricultura, medicina, asistenta sociala.

Complexitatea dezvoltarilor care au loc pe toate planurile la nivel mondial duce la abordari integrative, multidisciplinare si interdisciplinare.

In Romania expresia de societate antreprenoriala este in conformitate cu urmatoarele:

1. nevoia de inovatii sociale (protectia sociala reala, abandonarea institutiilor publice invechite);

2. protejarea noilor societati impotriva elementelor de normativitate (exagerata) ale guvernului;

3. promovarea continua a inovatiilor;

4. realizari in domeniul cresterii productivitatii muncii si a capitalului existent;

Existenta acestor tipuri de societati face posibila evolutia in bine a managementului cu impact important atat in domeniul economic cat si social.

Si in Romania impactul managerial au dus la importante schimbari practice. Acestea au fost posibile datorita faptului ca au fost concepute si aplicate avand premisa unei strategii.

Caracteristicile acestei strategii pot fi aplicate si intelese numai ca si componenta a unui grup de strategii. Acestea sunt grupate in Romania astfel:

1. strategii sectoriale si teritoriale pentru ordonarea accelerata a proceselor de restructurare si privatizare;

2. strategii privind dezvoltarea gradului de atractivitate a unor domenii si subdomenii economice sau sociale;

3. Managerul social. Rolurile si competentele manageriale

Postul unui manager, vizeaza existenta unor abilitati conceptuale umane si tehnice, aceasta datorita faptului ca managerii actioneaza intr-un mediu in care concurenta este primordiala. Existand concurenta exista si ostilitate intre managerii concurenti. Managerii din domeniul asistentei sociale transforma politicile sociale in servicii sociale. Serviciile sociale se deosebesc de afaceri necesitand un management adecvat si un manager corespunzator.

Rolurile de conducere dupa Quinn

1. Rolul de director: luarea initiativei, stabilirea scopurilor, delegarea eficace.

2. Rolul de producator: productivitate si motivatie personala,  motivarea celorlalti si managementul timpului si al stresului

3. Rolul de coordonator : planificarea, organizarea si intocmirea organigramei si controlarea.

4. Rolul de monitor: reducerea incarcaturii informationale, analizarea informatiilor cu o gandire critica si prezentarea informatiilor in situatia lor reala si concreta

5. Rolul de mentor: autocunoasterea si intelegerea celorlalti, comunicarea interpersonala si formarea de formatori, dezvoltarea continua a celor din organizatia sa

6. Rolul de facilitator (mediator) formarea unei echipe, luarea deciziilor in mod participativ, managementul conflictului

7. Rolul de inovator, cel ce gandeste creativ : trairea schimbarii,  gandire creativa, managementul schimbarii.

8. Rolul de broker: formarea si mentinerea unei baze a puterii,  negocierea contractelor si a implicarii, prezentarea orala, eficace a ideilor manageriale

4. Organizatii si institutii care ofera servicii sociale

Staub in 1991 defineste organizatia astfel: „Un grup de doua sau mai multe persoane care exista si actioneaza pentru a realiza scopuri comune clar stabilite”.

In aceasta definitie accentul este pus pe orientarea inspre scop, o caracteristica spre natura sistemelor umane.

Premergator lui Staub in 1995 Egan, definea organizatia astfel: „Un sistem uman care fabrica produse si servicii pentru indivizi sau alte sisteme din exteriorul organizatiei”.

Institutiile sunt „Societati sau corporatii care au in special un caracter public”. Institutiile asigura servicii de un fel sau altul pentru societate. Si serviciile sociale pot fi definite, definitia unanim recunoscuta este data in 1982 de Institutul National de Asistenta Sociala din Marea Britanie. Conform acesteia expresia servicii sociale inseamna „toate acele servicii de stat si voluntare (non profit, ONG) intelese in mod curent ca esentiale pentru supravietuire si dezvoltare personala intr-o societate civilizata.



In general in serviciile sociale sunt incluse:

asigurarea de locuinte

securitatea sociala

sanatatea

educatia

angajarea in munca

servicii de recreere

In sens mai larg, notiunea servicii sociale include si urmatoarele:

securitatea publica

prevenirea delicventei

serviciile de reabilitare

reintegrarea sociala a infractorilor si de supraveghere a executarii sanctiunilor neprivative de libertate.

Serviciile sociale in Romania sunt asigurate prin: asociatii, fundatii si institutii de stat. Scopul acestora este nonprofit.

Exemple de organizatii ce ofera servicii sociale: bisericile, spitalele, clinicile, institutiile de invatamant, centrele de plasament, cantinele sociale, organizatii de cartier, cluburile de tineret.

Organizatiile si institutiile au o misiune si un scop. Pentru a putea vorbi despre afirmarea unei misiuni organizationale trebuie sa facem referire la urmatoarele dimensiuni:

Scopul global care este indicator major al sistemului social;

Identitatea in care organizatia sau institutia se autocaracterizeaza;

Valorile care inseamna afirmarea filosofiei pentru care militeaza sistemul social;

Politica majora care inseamna afirmarea valorilor expuse de sistem.

Politica indica modul in care sistemul isi urmareste scopurile.

„Scopurile sunt rezultate specifice sau realizari inspre care sunt directionate energiile sistemului”.

5. Ofertantii de servicii sociale si caracteristicile acestora

Ofertantii – sunt organizatiile, institutiile si sistemele comunitare acestea din urma doar pentru proprii lor membrii.

Austin in 1995 citat de Neamtu in 2003 sintetizeaza trasaturile organizatiilor de servicii sociale astfel:

1. serviciile sociale se fac direct pentru oameni si intervin asupra acestora. Efectele serviciilor sociale sunt judecate in termeni ai evoluarilor umane dar si in termeni instrumentali. Componenta umana a serviciilor sociale deriva din faptul ca acestea au consecinte morale asupra indivizilor, familiilor, comunitatilor.

2. Activitatile primordiale ale substitutiilor de serviciile sociale implica tranzactii interactive intre membri personalului si utilizatorii serviciilor. Rezultatul acestei tranzactii este coprodus deoarece atat ofertantul de servicii sociale cat si beneficiarul detin roluri critice in producerea si modelarea rezultatului, de aceea rezultatele serviciului luat in arte pentru ca ofertantul de servicii nu poate controla in intregime caracteristicile participarii beneficiarului.

3. Tehnologiile folosite in serviciile sociale sunt nedeterminate de aceea existand putine certitudini privind rezultatele finale. Rezultatele finale pot fi afectate indiferent de structura programului social furnizat, datorita faptului ca exista influente din partea altor indivizi, dar si datorita faptului ca la om comportamentul este imprevizibil. Calitatea serviciului depinde de rationamentul si de deprinderile individuale ale persoanelor care ofera servicii.

4. Organizatiile si institutiile de servicii sociale se bazeaza numai pe serviciile profesionistilor in domeniu. Acesti profesionisti (asistenti sociali) au in moduri diferite loialitati duale fata de organizatia in care lucreaza si fata de profesia lor.

Intre cele doua entitati pot aparea conflicte de valori.

5. Organizarea de servicii sociale este dependenta de mediu.Mediul extern al oricarei organizatii ce ofera servicii sociale este incert din cauza schimbarilor economice si sociale. Ceea ce se intampla intr-o organizare de servicii sociale este adesea determinata mai mult de ceea ce se petrece in mediul sau extern decat fata de deciziile interne care au fost luate.

6. Functiile managementului social

Managementul social are functiuni similare cu cele ale managementului economic dar prezinta si particularitati datorate scopului sau nonprofit:

Functia de cercetare/dezvoltare aceasta reprezinta ansamblul activitatilor care se desfasoara in cadrul organizatiei pentru realizarea obiectivelor din domeniului producerii de idei noi si transformarea lor in inovatii utile precum servicii noi, programe speciale noi, metodologii sau tehnologii noi, dezvoltare prin investitii, dezvoltare prin strangere de fonduri, metode noi de organizare.

Functia de productie reprezinta ansamblul activitatilor de baza auxiliare si de servire prin care se realizeaza obiectivele din domeniul producerii de servicii sociale. Pentru ca aceasta functie sa fie completa e necesara realizarea calitativa, cantitativa si la termen a serviciilor sociale de baza, si a celor auxiliare.

Functia de marketing si comunicare externa cuprinde activitati menite sa duca la realizarea obiectivelor din domeniul stabilirii legaturii organizatiei cu mediul extern.

Functia financiar-contabila reprezinta totalul activitatilor prin care se realizeaza obiectivele privind obtinerea mijloacelor financiare necesare organizatiei. Avem in vedere evidenta in valoare monetara a patrimoniului mobiliar si imobiliar. Aceasta functie implica activitati:

elaborarea bugetului si analiza costului;

planificarea campaniei de strangere de fonduri;

realizarea acordului dintre dimensiunea financiara a cordului dintre capitolele bugetului si bugetul si bugetul global al organizatiilor;

intocmirea de rapoarte financiar-contabile;

revizii financiar-interne;

revizii financiar-externe;

(curtea de conturi, garda financiara)

eficacitatea controlului managerial;



masuri colective pentru remedierea problemei financiare;

Functia de personal, cuprinzand ansamblul activitatilor in cadrul organizatiei pentru realizarea obiectivelor din domeniul asigurarii potentialului uman necesar. Aceasta functie include:

a)           recrutarea, selectarea, promovarea angajatilor;

b)           formarea si perfectionarea profesionala;

c)           organizarea unui sistem de evaluare a performantelor;

d)           organizarea unui sistem de cointeresare personalului angajat;

e)           evaluarea gradului in care sunt luate in considerare resursele umane cand sunt aplicate decizii strategice.

Managementul social performant are urmatoarele caracteristici:

obiectivele sunt impartasite de majoritatea membrilor organizatiei;

angajatii se simt liberi sa semnalizeze diferentele organizationale cand ele apar, si au un spirit optimist in rezolvarea lor;

luarea deciziilor este determinata de aptitudini, responsabilitate, ritm si cerinte pentru dezvoltarea profesionala si manageriala;

munca este efectuata in echipa in domeniul planificarii, performantei si disciplinei. Asumarea in comun a responsabilitatii;

observatiile oamenilor din partea inferioara a ierarhiei sunt repetate si luate in considerare cand este cazul;

problemele  individuale si sentimentele personale ale oamenilor sunt incluse in problemele managementului general;

colaborarea se manifesta cu usurinta desi individul si grupul concureaza intre ei, oamenii sunt gata sa ceara ajutorul si doresc sa ofere ajutor;

aparitia unei crize duce la implicarea rapida a oamenilor pana la disparitia acesteia;

conflictele sunt tratate eficace si deschis, oamenii spun ceea ce vor si asteapta ca si conducerea sa faca acelasi lucru;

perfectionarea si invatarea se desfasoara la locul de munca si se bazeaza pe vointa de a dezvolta continuu organizatia respectiva.

In asistenta sociala natura serviciilor sociale implica relatii intre oameni. Asistenta sociala este o „afacere cu oameni” in care indivizii (asistentii sociali) deservesc alti indivizi (clienti, beneficiari).

Clientii evalueaza asistentii sociali nu numai dupa nivelul pregatirii profesionale si a titlurilor stiintifice obtinute ci mai ales dupa comportamentul acestuia si personalul asociat.

In Romania resursele financiare sunt considerate ca o constrangere in domeniul asistentei sociale pe cand resursele umane pot oarecum suplinii insuficienta surselor de finantare. De aceea resursele umane sunt fundamentale, conditionand strategii cu organizatii de asistenta sociala in atingerea obiectivelor propuse. Valorificarea resurselor umane reprezinta o mare oportunitate, de a obtine performante maxime insa din pacate aceasta oportunitate este deseori slab explorata. Totusi managementul resurselor umane ramane un capitol important al managementului general.


Deontologia profesionala a managerilor sociali

Profesia de manager social se caracterizeaza printr-o baza echilibrata de teorie si experienta profesionala practica, decurgand din valorile care dau insasi natura acestei profesii: o profesie inalt umanista, cu responsabilitati deosebite fata de natura umana si destinul unor vieti omenesti.

Asistenta sociala este, in primul rand, o arta, este, de asemenea, o stiinta si este, cu siguranta, o profesie. Ideea este sustinuta de teoreticieni de valoare, specialisti in domeniu care au adus contributii importante la dezvoltarea conceptelor teoretice ale asistentei sociale. Este o arta deoarece presupune din partea celui care o practica o serie de calitati personale, aptitudini deosebite, care prin educatie dezvolta deprinderi si abilitati, formeaza talentul necesar pentru a actiona intr-o mare diversitate de situatii, pentru a-i putea intelege pe oameni si a-i ajuta pe acestia sa se ajute singuri; este o stiinta pentru ca a dezvoltat, in timp idei, principii si concepte operationale proprii; in fine, este o profesie pentru ca presupune si tine seama de toate atributele unei profesii: detine un corpus sistemic, organizat teoretic de cunostinte de specialitate, opereaza cu valori si simboluri comune, este o activitate pe termen lung pusa in slujba nevoilor sociale, are institutii academice, se bazeaza pe un sistem legislativ si o dimensiune etica proprii, detine un profil profesional specific pentru a servi persoana in dificultate, in particular, si totodata pentru bunul mers al societatii, in sens larg.

Asistenta sociala moderna s-a dezvoltat pornind de la nevoia oamenilor de a se sprijini unii de altii, de a se ajuta in momente dificile, dar si cu ajutorul oamenilor de stiinta “sensibilizati la problemele umane”.

Ca activitate practica, cu larga aplicabilitate in sfera protectiei sociale, asistenta sociala are la baza trei premise fundamentale:

prima se refera la importanta fiintei umane, la unicitatea si demnitatea ei, la necesitatea mentinerii acestei conditii fara ca persoana sa decada sau sa abdice de la conditia umana;

a doua premisa are in vedere faptul ca persoana, familia, colectivitatea sau comunitatea pot avea probleme ce rezulta din interactiunea cu ceilalti: probleme de dezadaptare la mediul social din care face parte, modificari ale mediului social, care poate deveni nepotrivit sau chiar ostil, ori modificari simultane, in ambele sensuri, atat dinspre mediu spre individ, cat si ale individului la mediul sau de viata;

in fine, datorita unei virtuti cu care a fost inzestrata nativ fiinta umana de a dezvolta sentimente de grija si a-si ajuta semenii – “homo ad juventus paratus” (H. Soydan, 1993), oamenii pot si trebuie sa intervina pentru aplanarea problemelor si imbunatatirea vietii semenilor lor; fiecare individ trebuie sa-si asume responsabilitati familiale si sociale, dar are si dreptul de a fi ajutat de ceilalti membrii ai societatii atunci cand este afla in situatii dificile din punct de vedere emotional, fizic ori material, carora nu le poate face fata singur prin forte proprii, in numele justitiei sociale prin solidaritate umana.

Toate acestea se constituie in argumente pentru a sustine ca pentru managerul social devine imperios necesar a-si onora profesia printr-o conduita profesionala adecvata, in respectul datorat atat in relatia cu persoana, colectivitatea sau comunitatea pentru care lucreaza, cat si in relatia cu comunitatea profesionala proprie, cu echipa in care lucreaza, cu propria institutie si cu toate celelalte institutii cu care trebuie sa colaboreze. Asumarea multitudinii de roluri si responsabilitati ce-i revin managerului social in dezvoltarea tuturor acestor relatii presupune nu numai temeinicie in cunoasterea teoretica, stapanirea abilitatilor si deprinderilor practice corespunzatoare, dar si respect pentru valorile si standardele de profil cuprinse in codul deontologic al profesiei de manager social.

In functie de particularitatile fiecarei situatii in care se afla persoana asistata si de contextul istoric, geografic, economic, social si cultural in care traieste, managerul social trebuie sa construiasca o strategie de interventie pe baza celor doua dimensiuni ale sistemul social de ajutoare: sistemul formal, compus din institutii guvernamentale si agentii nonguvernamentale si sistemul informal, compus din membrii familiei, prieteni, vecini etc. Modul in care managerul social se orienteaza in lucrul cu cele doua sisteme si adoptarea conduitei potrivite fata de persoanele aflate in nevoie sunt decise de catre managerul social, in consens cu codul deontologic al profesiei. Codul deontologic il ghideaza pe managerul social in varietatea rolurilor si relatiilor, la nivele diferite de responsabilitate, in raport cu situatiile in care intervine.



Etica si deontologia in context international si national

In 1994, in Colombo, Sri Lanka, a avut loc intalnirea specialistilor la nivel international care au incercat definirea ariei operative a managerului social in cadrul programelor de protectie sociala. Federatia Internationala a Asistentilor Sociali a adoptat, la aceasta intalnire, “Etica Asistentei Sociale. Principii si standarde”, cuprinsa in doua documente: Declaratia Internationala a Principiilor Etice ale Asistentei Sociale si Standardele Etice Internationale ale Asistentilor Sociali.

Acest document, bazat pe “Codul International al Eticii pentru Asistentul Social Profesionist” adoptat de Federatia Internationala a Asistentilor Sociali in 1976, contine principiile etice de baza ale practicii asistentei sociale si procedurile recomandate in relatiile individuale ale managerului social cu clientii, colegii si alti specialisti.

Federatia Internationala a Asistentilor Sociali recunoaste necesitatea stabilirii unor principii generale de orientare a managerului/asistentului social in relatie cu problemele individuale si sociale care intra in sfera asistentei sociale si recomanda procedurile necesare care trebuie urmate cand munca managerului social prezinta dileme etice.

Standardele Etice Internationale ale managerilor sociali au fost stabilite in consens cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului si cu alte conventii care deriva din acestea. Plecand de la principiul de baza al profesiei de manager social, potrivit caruia acesta intervine pentru cresterea bunastarii individuale, Standardele Etice Internationale ale managerilor sociali reglementeaza relatiile dintre:

managerul social si problematica sociala, in care sunt prevazute standardele referitoare la identificarea, intelegerea si interpretarea nevoilor individuale si sociale;

manager social si client, referitoare la principiile de colectare si utilizare a informatiei privind situatia clientului si modalitatile de lucru cu clientul;

managerul social si organizatia  in care lucreaza, privind problemele referitoare la aspecte ce tin de procedurile si practicile adecvate serviciilor oferite de organizatie;

managerul social si colegii, in care sunt prevazute standarde referitoare la sustinerea oportunitatilor de informare si experienta intre specialisti si reglementeaza situatiile in care este incalcata etica profesionala;

managerul social si profesie, referitoare la modalitatile de mentinere si aplicare a valorilor profesionale in practica managementului social.

Problematica sociala porneste de la premise diferite de spatiu geografic, conditii istorice, economice, sociale si culturale care se regasesc in strategiile guvernamentale din sfera politicii sociale. Federatia Internationala a Asistentilor Sociale incurajeaza specialistii fiecarui stat sa discute si sa clarifice problemele particulare relevante pentru fiecare tara. Astfel, Federatia Internationala a Asistentei Sociale recomanda “Etica Asistentei Sociale. Principii si Standarde” ca un ghid general pe baza caruia specialistii fiecarui stat membru isi pot stabilii principiile profesionale proprii.

Plecand de la acest principiu, Asociatia Romana pentru Promovarea Asistentei Sociale, membra a Federatiei Internationale a Asistentilor Sociali, a elaborat primul Cod deontologic al managerului social/asistentului social in Romania. In elaborarea Codului, realizat de un colectiv de specialisti, membri ai Asociatiei Romane pentru Promovarea Asistentei Sociale, sub indrumarea prof. univ. dr. Catalin Zamfir, Decanul Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala, a fost folosit ca model codul deontologic al unor tari cu experienta avansata in domeniu (Olanda, Spania, SUA). De asemenea, a fost utilizat Codul deontologic profesional al Federatiei Internationale a Asistentilor Sociali si al Asociatiei Europene de Asistenta Sociala. Codul deontologic a fost discutat si aprobat in 1997 de comunitatea profesionala a managerilor sociali. (membri ai Asociatiei Romane pentru Promovarea Asistentei Sociale) si de delegatii altor organizatii profesionale de asistenta sociala din tara (Asociatia Asistentilor Sociali Profesionisti, Asociatia Asistentilor Sociali din Romania) in cadrul Conferintei Asociatiei Romane pentru Promovarea Asistentei Sociale.

Codul deontologic al managerului social

Acest cod a fost adoptat in anul 1997 in cadrul Conferintei Asociatiei Romane pentru promovarea Asistentei Sociale.

A. Principii etice

Fiecare fiinta umana este o valoare unica, ceea ce implica respect neconditionat.

Fiecare persoana are datoria sa contribuie dupa posibilitati la bunastarea societatii si dreptul de a primi suportul deplin din partea acestuia.

Fiecare persoana are dreptul sa se autorealizeze in masura in care nu afecteaza autorealizarea celorlalti.

Managerul social are obligatia sa respecte si sa promoveze principiile eticii si justitiei sociale.

Managerul social are responsabilitatea sa-si foloseasca la maximum calitatile umane si cunostintele profesionale pentru a ajuta indivizii, grupurile, comunitatile, societatea in dezvoltarea lor si in solutionarea conflictelor la nivel personal si la nivelul societatii.

Managerul social trebuie sa acorde asistenta cea mai buna posibil oricarei persoane aflata in dificultate, fara a face nici un fel de discriminari (in functie de sex, varsta, rasa, nationalitate, apartenenta etnica sau religioasa etc.).

In activitatea sa, managerul social trebuie sa respecte drepturile persoanelor, specificul gruparilor si comunitatilor, avand in vedere prevederile cu privire la drepturile si valorile stipulate in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, in alte conventii internationale, cat si in legislatia nationala; drepturile persoanei umane sau prioritare.

Managerul social trebuie sa se bazeze pe principiile respectului apararii intimitatii, confidentialitatii si utilizarii responsabile a informatiilor obtinute in actul exercitarii profesiei. Respectarea confidentialitatii trebuie sa fie neconditionata; ea continua chiar si dupa decesul persoanei asistate.

B. Standarde

Managerul social trebuie sa mentina in cadrul colectivitatii un inalt standard al conditiei sale morale. Este inacceptabila orice forma de manipulare; managerul social trebuie sa respecte libertatea de optiune a fiecarui individ, grup, colectivitate.

Managerul social trebuie sa apere persoana asistata de a fi abuzata datorita unei situatii dificile in care se afla.

Managerul social trebuie-si practice profesia cu probitate morala, demnitate, onestitate si competenta.

Profesia de manager social fiind conditionata de incredere si prestigiu personal, managerul social trebuie sa evite in viata sa privata tot ceea ce ar dauna imaginii sale profesionale.

Managerul social trebuie sa fie activ in depistarea problemelor, sa foloseasca toate cunostintele sale profesionale pentru a asista persoanele, grupurile sau colectivitatile aflate in dificultate sa atinga un prag acceptabil de normalitate.

Managerul sociale trebuie sa protejeze interesele persoanelor asistate, sustinandu-le in luarea propriilor decizii in deplina cunostinta de cauza.

Managerul social trebuie sa-si perfectioneze continuu pregatirea profesionala (prin lecturi de specialitate, cursuri de perfectionare, participare la manifestari stiintifice), cat si deprinderile si abilitatile pentru practicarea meseriei; trebuie sa contribuie la dezvoltarea unui climat stimulativ pentru perfectionare in cadrul comunitatii profesionale.

C. Responsabilitati

Responsabilitatea primara a managerului social se refera la persoanele aflate in dificultate; totodata, profesia sa ii impune o inalta responsabilitate fata de societate.

Managerul social are datoria de a sprijini persoanele asistate sa se integreze in viata sociala si culturala, de a restabili relatiile cu familia si societatea, de a reduce dependenta sociala, de a-l face pe asistat constient nu numai de drepturile sale, dar si de datoriile sale sociale.

Aderand complet la valorile democratiei, care presupun crearea unei  societati echilibrate in care toate segmentele ei sa se accepte, sa se recunoasca si sa se sprijine reciproc, managerul social are datoria sa inteleaga si sa respecte cultura, experienta istorica, optiunile fundamentale ale comunitatii in care lucreaza.




loading...



Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }