QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate administratie

ACTUL ADMINISTRATIV - notiune si trasaturi; categorii; actul administrativ de autoritate








ACTUL ADMINISTRATIV - notiune si trasaturi; categorii; actul administrativ de autoritate


Actul administrativ constituie o categorie distincta de acte juridice, adoptate sau emise, in principal, de autoritatile administratiei publice, precum si de institutiile publice, prin care se asigura realizarea sarcinilor care revin administratiei publice.

Acte administrative pot adopta sau emite si alte autoritati publice, din sfera celorlalte puteri publice (legislativa sau judecatoreasca ), dar nu ca activitate de baza a acestora ci ca activitate auxiliara, necesara pentru indeplinirea activitatii de baza.


Definitie

Actul administrativ, constituie forma principala prin care se realizeaza administratia publica si consta intr-o manifestare expresa de vointa prin care se creeaza, se modifica sau se sting raporturi de drept administrativ.





Actul administrativ se deosebeste de toate celelalte categorii de acte juridice – lege, contract, hotarare judecatoreasca printr-o serie de trasaturi specifice:

a.      actul administrativ este forma principala a activitatii autoritatilor administratiei publice, celelalte forme fiind faptele administrative si operatiunile administrative. Acestea sunt mai numeroase in activitatea autoritatilor administratiei publice de la nivelurile inferioare – in timp ce activitatea autoritatilor administrative publice de la nivel central – Guvern, ministere, etc. – se caracterizeaza, mai ales, prin emiterea de acte administrative.


b.     actul administrativ este, in principiu, o manifestare de vointa juridica unilaterala, ce apartine autoritatii publice care le-a emis.


Caracterul unilateral al vointei exprimate in actul administrativ nu este determinat de numarul de persoane fizice care isi exprima vointa in adoptarea actului, ci de faptul ca acele persoane fac parte dintr-o structura organizatorica institutionalizata (Guvern, Consiliul local sau judetean, etc. ) careia i se recunoaste prin lege competenta de a emite acte administrative in exercitarea atributiilor care ii revin.

Caracterul unilateral al vointei juridice cuprinse in actul administrativ se mentine si in cazul actelor administrative emise la cererea celor interesati (exemplu, emiterea unei autorizatii de exercitare a unei activitati ), ca si in cazul actelor administrative ce se emit fara consimtamantul persoanei careia i se adreseaza (exemplu, actul de plata al impozitului).


c.      actul administrativ are forta juridica obligatorie, atat fata de persoanele fizice sau juridice carora li se adreseaza, cat si fata de autoritatea care le-a emis; aceasta forta a actului administrativ deriva din faptul ca el este dat pe baza si in executarea legii si, din aceasta cauza, se bucura de prezumtia de legalitate.

Din aceasta trasatura rezulta, pe de o parte, ca actele autoritatilor publice ierarhic superioare ale administratiei publice sunt obligatorii pentru cele subordonate, iar, pe de alta parte, autoritatile publice superioare au dreptul de a modifica sau anula actele autoritatilor care li se subordoneaza. Ele nu pot sa li se substitue, adica sa reglementeze ele insele raporturile juridice ce fac parte din sfera atributiilor exclusive ce revin autoritatilor subordonate.


d.     actul administrativ este executoriu de indata ce a intrat in vigoare, fara a fi necesara indeplinirea unor formalitati ulterioare, ca in cazul unei hotarari judecatoresti ramasa definitiva care, pentru a fi executata, trebuie sa fie investita cu formula executorie.

Sunt insa si acte administrative care nu dobandesc in mod direct caracter executoriu si nu pot fi puse direct in executare. Asa este cazul proceselor - verbale constatare si sanctionare a contraventiei care sunt executorii numai daca persoana sanctionata nu face plangere in termenul prevazut de lege. Daca insa contravenientul a facut plangere, punerea in executare a procesului – verbal nu mai are loc; ea se suspenda, pana la solutionarea plangerii de catre instanta.


II.- Categorii de acte administrative


Actele administrative pot fi grupate ]n mai multe categorii, dup[ anumite criterii.

Cele mai importante criterii de clasificare sunt:

a)     Dupa natura juridica, acestea pot fi:

acte administrative de autoritate ( sau acte administrative de putere publica). Aceste acte se adopta sau se emit de o autoritate publica – legislativa, executiva, judecatoreasca – in mod unilateral, pe baza si in vederea executarii legii, in scopul nasterii, modificarii sau stingerii unor raporturi de drept administrative.

acte administrative de gestiune; aceste acte se incheie de serviciile publice administrative cu persoanele fizice sau juridice si privesc buna gestionare a domeniului public al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale (judet, municipiu, oras, comuna) ; aceste acte sunt acte bilaterale, cuprinzand doua manifestari de vointa (a serviciului public administrativ si a unei persoane fizice sau juridice);

acte administrative jurisdictionale ; aceste acte se emit, in mod unilateral, de autoritatile de jurisdictie administrativa, anume abilitate de lege si rezolva conflicte aparute intre servicii publice si particulari.

b)     Dupa competenta materiala, pot exista:

acte administrative cu caracter general; aceste acte se adopta sau se emit de autoritatile administratiei publice care au competenta materiala generala; din aceasta categorie fac parte: decretele Presedintelui Romaniei, hotararile si ordonantele Guvernului, hotararile consiliilor judetene si cele ale consiliilor locale, unele ordine ale prefectilor si unele dispozitii ale primarilor.

acte administrative de specialitate; aceste acte sunt emise de organele administratiei publice centrale de specialitate si de autoritatile administratiei publice locale de specialitate; din aceasta categorie fac parte: ordinele si instructiunile emise de ministrii si conducatorii celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate, precum si cele emise de conducatorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate.

c)     Dupa competenta teritoriala, actele administrative pot fi :

acte administrative adoptate sau emise de autoritatile administratiei publice centrale, care produc efecte pe tot cuprinsul tarii (decretele Presedintelui Romaniei, hotararile si ordonantele Guvernului, ordinele si instructiunile ministrilor si ale conducatorilor celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate).

acte administrative adoptate sau emise de autoritatile administratiei publice locale, care produc efecte in limitele unitatilor administrativ teritoriale, in care functioneaza autoritatile care le emit (hotarari ale consiliilor judetene si ale consiliilor locale, dispozitii ale primarilor, ordinele prefectilor, precum si actele emise de conducatorii serviciilor publice deconcentrate si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate ).

d)     Dupa gradul de intindere al efectelor juridice

acte administrative normative, care produc efecte cu caracter general si impersonal, fiind opozabile erga omnes

acte administrative individuale, care produc efecte numai cu privire la persoanele fizice ori juridice determinate

e)     Dupa natura efectelor juridice pe care le produc, sunt:

acte administrative care acorda drepturi (impersonale si generale sau individuale);

acte administrative care constata existenta unui drept.

f)      Dupa autoritatea care le emite

acte administrative emise de autoritatile administratiei publice, centrale si locale, cu competenta materiala generala sau speciala, precum si cu competenta teritoriala centrala si locala;

acte administrative adoptate de Parlament, . . . ..Planul national de amenajare a teritoriului, care se aproba in baza Legii nr.50/1991, sau unele acte de numire in anumite functii publice, in conditiile legii;

acte administrative emise de instantele judecatoresti (exemplu cele emise pentru numirea si deliberarea din functie a personalului )

acte administrative emise de institutiile publice;

acte administrative emise de celelalte structuri organizatorice care privesc organizarea executarii si executarea legii;

g)     Dupa perioada de timp in care produc efecte juridice:

acte administrative permanente

acte administrative temporare.

Actul administrativ de autoritate


Cerintele de legalitate ale actelor administrative de autoritate sunt:

a)     actele sa fie adoptate sau emise de catre autoritatile sau persoanele competente din punct de vedere material si teritorial si in limitele acestei competente;

b)     continutul actului administrativ sa fie conform cu continutul legii in baza caruia este emis si cu actele normative cu forta juridica superioara;

c)     actele sa corespunda scopului urmarit de legea pe care o pun in executare;

d)     actele sa fie adoptate sau emise in forma specifica actelor administrative si cu respectarea procedurii si a normelor de tehnica legislativa prevazute de lege;

e)     actele sa fie actuale si oportune.



a)       Competenta – reprezinta ansamblul drepturilor si obligatiilor ce revin unei autoritati a administratiei publice sau unui functionar public pentru realizarea carora are si abilitatea de a adopta sau emite acte juridice administrative. Aceasta competenta este conferita prin lege si este strans legata de o anumita functie.

Competenta poate fi: materiala, teritoriala si personala.

Competenta materiala – determina dreptul unei autoritati a administratiei publice de a adopta sau emite un act administrativ. Ea poate fi generala sau speciala. In primul caz, autoritatea administrativa poate adopta sau emite o sfera larga de acte administrative (pentru care este abilitata prin lege), iar in cazul competentei materiale speciale, autoritatea administrativa adopta sau emite acte administrative numai in domeniul sau de activitate.

Cat priveste rolul competentei teritoriale, ea se pune numai cu privire la autoritatile locale, intrucat cele centrale pot actiona valabil pe intreg teritoriul tarii (cazul autoritatii administratiei publice locale . .).

In dreptul administrativ, in unele cazuri, competenta teritoriala este determinata de domiciliul persoanei (exemplu plata impozitului, ori inscrierea in listele electorale), in altele, de locul savarsirii actiunii sau inactiunii(exemplu cazul faptelor contraventionale), ori de locul situarii bunului (exemplu emiterea autorizatiei de construire a locuintei).

Competenta personala (sau mai exact, calitatea persoanei) determina, uneori, competenta autoritatii publice care adopta sau emite actul. De exemplu, cazul militarilor care au savarsit o fapta contraventionala, situatie in care solutionarea plangerii impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si aplicare a sanctiunii, ca si punerea in executare a acestuia se fac de catre comandantul unitatii militare, nu de catre instanta de judecata, ca in cazul celorlalte persoane.

De retinut – Competenta adoptarii sau emiterii unui act administrativ este stabilita prin lege, si constituie un drept si o obligatie a celui caruia ii este conferita. De asemenea, exercitarea unor atributii si adoptarea sau emiterea unor acte administrative atrage, de regula, nulitatea actelor administrative(situatia“abuzului de putere” se sanctioneaza conform legii penale).

Legea prevede si posibilitatea suplinirii si delegarii competentei.

Suplinirea – consta in inlocuirea titularului cu o alta persoana pe timpul cand aceasta nu o poate exercita. O asemenea suplinire este o suplinire de drept, in considerarea legii (exemplu un ministru, un primar, un director etc. este suplinit in exercitarea functiei pe care o detine de adjunctul (inlocuitorul) sau de drept ).

Delegarea de competenta consta in determinarea de catre titularul competentei a unei autoritati sau persoane care urmeaza sa exercite anumite atributii care revin titularului competentei. Aceasta institutie de drept administrativ se foloseste in raporturile dintre un organ deliberativ si executiv de la acelasi nivel, organul executiv exercitand, intre doua intruniri ale organului deliberativ, numai atributiile pe care acesta din urma i le-a delegat.

Doctrina vorbeste si despre “concursul de competente” in adoptarea (emiterea) aceluiasi act administrativ, deosebindu-se concursul de competente “in forma directa” si concursul de competente “in forma indirecta”.

Concursul de competente “in forma directa” exista in situatia in care actul administrativ este adoptat sau emis prin acordul mai multor autoritati publice din domenii si ramuri de activitate diferite (exemplu un ordin sau o instructiune comuna a doua sau mai multe ministere).

Concursul de competente in forma indirecta poate imbraca modalitatea “avizului conform” prin care se exprima un punct de vedere al unei autoritati a administratiei publice, acest aviz fiind obligatoriu pentru cel care emite actul administrativ.



b)      A doua conditie de legalitate a actelor administrative priveste cerinta conformitatii cu legea a continutului acestor acte. Aceasta conformitate cu legea se analizeaza in raport cu fiecare din elementele componente, structurale ale normelor juridice cuprinse in act – ipoteza, dispozitie, sanctiune.

c)       Conformitatea actelor administrative cu scopul legii. Scopul legii reprezinta rezultatul pe care legiuitorul doreste sa-l realizeze prin reglementarea respectiva. Actul administrativ derivand din lege si fiind emis in vederea executarii legii, trebuie sa fie conform cu scopul legii, chiar si atunci cand autoritatii administratiei publice i se confera o anumita initiativa sau apreciere in adoptarea/emiterea actului administrativ.

d)      O alta conditie de legalitate a actului administrativ priveste forma acestuia Din acest punct de vedere trebuie precizat ca actul administrativ se redacteaza in limba romana si, de regula, in forma scrisa.

Forma scrisa a actului administrativ este necesara din mai multe considerente: pentru a se cunoaste continutul exact al actului;pentru a se putea executa intocmai; pentru a dovedi, in caz de litigiu, existenta si efectele pe care trebuie sa le produca actul respectiv; pentru a se putea controla daca s-au respectat conditiile de legalitate.

La actele administrative cu caracter normativ, forma scrisa este obligatorie, fiind o conditie de valabilitate a acestora.

La actele administrative cu caracter personal, desi se redacteaza, de regula, tot in forma scrisa, aceasta nu constituie o conditie de valabilitate a acestor acte decat in cazurile stabilite de lege.

Conditiile de forma care trebuie indeplinite de actele administrative pot fi impartite in doua mari categorii: conditii de forma exterioara, a caror nerespectare atrage anulabilitatea actului si conditii de ordin tehnic, a caror nerespectare nu atrage anulabilitatea actului.

Din prima categorie fac parte: lipsa denumirii autoritatii administratiei publice, lipsa datei, neaplicarea sigiliului (stampilei)emitentului, lipsa semnaturii conducatorului autoritatii emitente, lipsa numarului actului.

Din a doua categorie fac parte : modalitatile referitoare la redactarea actului in termeni simpli si precisi, structurarea lui interna (capitole, sectiuni, articole, alineate, etc.).

e)       Actele sa fie actuale si oportune.

Oportunitatea – presupune dreptul de apreciere a autoritatii administrative in cursul organizarii executarii legii, prin care se asigura exercitarea atributiilor legale in timp optim, cu cheltuieli minime si folosind mijloacele care corespund cel mai bine scopului legii.

Actele administrative care sunt supuse controlului pot fi analizate atat din punct de vedere al legalitatii cat si al oportunitatii

f)       Pentru unele acte administrative, legea prevede si conditia contrasemnarii de catre cei care au obligatia de a asigura punerea lor in executare, nerespectarea acestei cerinte ducand la nulitatea actului. Este cazul unor decrete emise de Presedintele Romaniei, care trebuie contrasemnate de primul-ministru (art.100, alin.2/c), precum si a hotararilor si ordonantelor Guvernului, care trebuie contrasemnate de ministrii, care au obligatia sa le puna in executare.

Potrivit art.102 alin.(2) din Constitutie decretele Presedintelui ce trebuie contrasemnate de primul-ministru sunt cele care privesc: incheierea tratatelor internationale negociate de Guvern, . . .. si rechemarea reprezentantilor diplomatici ai Romaniei, infiintarea, desfiintarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice;declararea mobilizarii partiale sau totale a fortelor armate;luarea masurilor pentru respingerea agresiunii armate indreptate impotriva tarii; instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta; conferirea decoratiilor si titlurilor de onoare;acordarea gradelor de maresal, general si amiral;acordarea gratierii individuale.



1. Actul administrativ de autoritate


I.        Procedura adoptarii (emiterii) actului administrativ de autoritate

II.     Aplicarea actului administrativ de autoritate



I. - Procedura adoptarii (emiterii) actelor administrative cuprinde un complex de activitati desfasurate de functionarii autoritatilor publice care adopta actul si ai altor autoritati publice care colaboreaza la acestea. Toate aceste activitati pot fi grupate in trei faze: A) activitati pregatitoare adoptarii actului; B) faza adoptarii (emiterii) propriu – zise a actului; C) activitati posterioare adoptarii actului.


A) Activitati pregatitoare adoptarii actului administrativ


- In vederea adoptarii actului administrativ se efectueaza o serie de operatiuni cum sunt: intocmirea de evidente si date statistice, rapoarte, informari, dari de seama, avize, autorizari, etc.

La elaborarea proiectului de act normativ trebuie respectate conditiile de tehnica legislativa referitoare la redactarea proiectului si la forma sa exterioara. Prin Hotararea Guvernului nr.555/2001 a fost adoptat Regulamentul prin care sunt stabilite procedurile care privesc actele Guvernului – hotarari si ordonante – precum si ordinele, instructiunile si celelalte acte normative emise de ministrii si conducatorii celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate, precum si prefectii.

Actele normative se initiaza, se elaboreaza, se adopta si se aplica in conformitate cu prevederile Constitutiei, cu dispozitiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, precum si cu principiile ordinii de drept.

Actul normativ trebuie sa se integreze organic in sistemul legislatiei si pentru aceasta el trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior, cu reglementarile comunitare si cu tratatele internationale la care Romania este parte.

Au dreptul sa initieze proiecte de acte normative urmatoarele autoritati:

- Guvernul;

- ministerele si alte autoritati publice centrale de specialitate, precum si celelalte autoritati publice care au drept de initiativa in temeiul altor acte normative;

- prefecturile, Consiliile judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, prin Ministerul Administratiei si Internelor.


Proiectele de acte normative care privesc activitatea unor organe sau organisme neguvernamentale se vor elabora de autoritatile publice initiatoare cu consultarea acestora.

Proiectele de acte normative trebuie insotite de urmatoarele instrumente de prezentare si motivare:

a) expuneri de motive – in cazul proiectelor de legi;

b) note de fundamentare - in cazul ordonantelor, al ordonantelor de urgenta si al hotararilor Guvernului;

c) referate de aprobare – pentru celelalte acte normative.


Pentru adoptarea sau emiterea anumitor acte administrative legea prevede necesitatea avizelor si acordurilor.


Avizele sunt opinii, puncte de vedere ale unei autoritati a administratiei publice, solicitate de autoritatea care a initiat un proiect de act normativ, la acel proiect. Avizele pot fi:

a) avize facultative, atunci cand autoritatea care emite actul administrativ are dreptul de a hotari sa ceara sau sa nu ceara opinia altei autoritati si, daca a cerut-o, are facultatea sa tina sau nu cont de aceasta opinie;

b) avize consultative, atunci cand autoritatea care emite sau adopta actul administrativ are obligatia sa solicite opiniile altui organ, dar nu este obligata sa se conformeze acestora. Nesolicitarea acestui aviz duce la nulitatea actului administrativ;

c) avize conforme, atunci cand autoritatea care emite actul administrativ are atat obligatia de a le solicita, cat si obligatia de a se conforma acestor avize. In aceasta situatie actul administrativ emis nu poate fi contrar continutului avizului, in schimb, autoritatea competenta poate sa emita actul, daca nu este de acord cu continutul avizului, poate sa renunte la dreptul de a emite actul administrativ respectiv.

Avizele, indiferent de categoria din care fac parte, nu produc prin ele insele efecte juridice, desi fara avizul conform, actul administrativ nu este valabil.


Acordul – este o manifestare de vointa a organului stabilit de lege prin care acesta isi da consimtamantul la adoptarea sau emiterea actului, organul emitent neputand actiona fara acest consimtamant. Acordul poate fi prealabil, concomitent sau posterior.

Acordul prealabil se aseamana in continut si efecte cu avizul conform, dar nu se confunda cu acesta intrucat acest aviz, desi prevede emiterea actului, nu produce el insusi efecte. Acordul prealabil produce el insusi efecte juridice cu conditia ca, prin continutul sau, sa concorde in manifestarea de vointa a organului care emite actul administrativ.

De regula, organul al carui acord prealabil se cere este un organ ierarhic superior celui care adopta sau emite actul, ori este un organ care se situeaza cel putin pe o treapta similara organului care urmeaza sa adopte sau sa emita actul.

In anumite situatii, legea conditioneaza emiterea actului administrativ de o „aprobare”, „confirmare” ori „autorizare” din partea altui organ si care nu creeaza prin ele insele raporturi juridice. Raporturile juridice iau nastere numai prin actul administrativ de baza si numai dupa indeplinirea acestei cerinte de legalitate a actului, in lipsa careia actul adoptat sau emis nu produce efecte juridice.

- Proiectele de acte normative se transmit Ministerului Justitiei in original, impreuna cu o copie si numai dupa obtinerea avizelor autoritatilor publice interesate. Ministerul Justitiei avizeaza proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalitatii, incheind succesiunea operatiunilor din etapa de avizare.

Avizul Ministerului Justitiei nu este obligatoriu in cazul hotararilor Guvernului cu caracter individual ce au ca obiect numiri si revocari din functie, stabilirea unor date, precum si aprobarea de indicatori tehnico – economici de investitii, care sunt avizate din punct de vedere al legalitatii de Secretariatul General al Guvernului.



B) Adoptarea (emiterea) actului administrativ


In aceasta faza se pune in discutie cvorumul necesar pentru ca deliberarile organului colegial sa fie valabile, cat si majoritatea ce trebuie intrunita pentru adoptarea actului. La autoritatile unipersonale problema cvorumului si a majoritatii necesare nu se pune.

Cvorumul – reprezinta numarul de membrii care trebuie sa fie prezenti pentru adoptarea actului, raportat la totalul membrilor autoritatii care-l adopta. De regula, pentru ca actul sa fie adoptat in mod legal, se cere prezenta majoritatii membrilor; in alte cazuri se prevede prezenta a ¾ din numarul membrilor.

In ce priveste majoritatea necesara a se intruni pentru adoptarea actului administrativ, in unele cazuri se prevede majoritatea absoluta (din numarul celor prezenti, iar in alte situatii din numarul total al membrilor organului) sau majoritatea calificata (2/3 din numarul total al membrilor organului colegial).

Dupa analizarea proiectului de act administrativ de catre autoritatea deliberativa si aprobarea lui, actul administrativ se considera adoptat.


C) Activitatile posterioare adoptarii sunt urmatoarele:


- definitivarea actului normativ adoptat, pe baza formei rezultate in urma dezbaterilor si a votului;

- numerotarea si datarea actelor normative in cadrul anului calendaristic; actele Guvernului poarta data sedintei Guvernului in care acestea au fost adoptate;

- prezentarea actului normativ adoptat primului-ministru in vederea semnarii acestuia si ministrilor conducatori ai ministerelor care urmeaza sa aplice acel act normativ in vederea contrasemnarii.

- transmiterea la Secretariatul General al Camerei Deputatilor, cu solicitarea publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, a ordonantelor si hotararilor Guvernului, impreuna cu notele de fundamentare ale acestora semnate de ministrii initiatori. Sunt exceptate de la publicare hotararile cu caracter militar, care se comunica numai institutiilor interesate.

Uneori legea prevede publicarea chiar si a unor acte individuale (exemplu actele de schimbare a numelui pe cale administrativa, de acordare sau renuntare la cetatenie, etc.).

- In principiu, actele administrative individuale se comunica celor interesati, moment de la care, de regula, se nasc anumite drepturi si obligatii pentru cei in cauza.



II. Aplicarea actului administrativ de autoritate


Actele administrative se aplica, in principiu, de la intrarea lor in vigoare, producand efecte juridice pentru viitor. Intrarea in vigoare a actelor administrative are loc de la data publicarii lor, daca actul nu prevede o data ulterioara pentru intrarea in vigoare.

Exista anumite acte administrative care produc efecte si pentru trecut, ele fiind retroactive. Asa este cazul actelor administrative prin care se constata drepturi care au existat inainte de emiterea actului, precum si a actelor administrative cu caracter jurisdictional prin care se constata existenta unor drepturi si obligatii din momentul ivirii litigiului.

Actele administrative se aplica din oficiu, ele bucurandu-se de prezumtia de legalitate, de autenticitate (adica adoptat de organul abilitat in acest scop si dupa procedura prevazuta de lege), si de veridicitate (contine fapte adevarate).

In procesul de aplicare a actului administrativ poate interveni suspendarea, revocarea si anularea acestuia.

a) Prin suspendare – se intelege situatia in care un act normativ, fara a fi desfiintat, nu se aplica in mod temporar si provizoriu.

Suspendarea aplicarii actului administrativ poate fi hotarata fie de organul emitent al actului, fie de catre organul ierarhic superior.

- In alte cazuri aplicarea unor acte administrative poate fi suspendata de catre instantele judecatoresti, sau suspendarea intervine de drept. Asa se intampla, de exemplu, in cazul actelor administrative atacate de prefect la instantele de contencios administrativ, care, potrivit dispozitiilor art.123(5) din Constitutie se suspenda de drept.

Efectele suspendarii inceteaza fie prin anularea actului, fie prin repunerea lui in vigoare, ca urmare a stabilirii legalitatii lui.

b) Revocarea – actului administrativ este un principiu de baza in activitatea organelor administratiei publice. Retragerea presupune retragerea de insusi organul care l-a emis (retractare) ori de catre organul ierarhic superior acestuia sau de instanta de judecata.



Revocarea intervine fie pentru nerespectarea conditiilor care privesc legalitatea actului, fie pentru cele referitoare la oportunitate.

Sunt supuse revocarii atat actele administrative normative cat si cele individuale. In cazul actelor individuale sunt si exceptii si anume: actele administrative jurisdictionale, cele prin care s-au creat drepturi subiective in favoarea unor persoane, actele administrative care au fost realizate material (exemplu o autorizatie legala de construire a unei locuinte, executata material).

Actul administrativ este revocabil numai pana in momentul in care a intrat in circuitul civil, dupa acest moment el nemaiputand fi retractat de cel care l-a adoptat (emis).

Exceptiile de irevocabilitate a unor acte administrative se refera numai la aspectele care privesc oportunitatea acestora nu si legalitatea lor. Daca anumite acte sunt vadit ilegale exceptia irevocabilitatii lor nu mai functioneaza.

Actul de revocare se emite dupa aceleasi reguli procedurale care au fost avute in vedere la emiterea actului revocat, cu exceptia cazurilor cand, dupa ce actul a fost emis, au intervenit reguli noi, care modifica procedura de elaborare pentru aceste acte.

In ce priveste efectele revocarii, atunci cand revocarea este facuta pe motiv de ilegalitate a actului, ea produce efecte atat pentru trecut cat si pentru viitor, mai exact din momentul adoptarii sau emiterii actului.

Atunci cand revocarea actului se face pe motiv de oportunitate, actul de revocare produce efecte pentru viitor, efectele juridice produse pentru trecut ramanand pe deplin valabile.

- Revocarea sau retractarea actului administrativ, care priveste actul in intregul sau, se deosebeste de modificarea acestuia, care se refera numai la unele elemente, parti ale actului. Modificarea actului poate fi facuta fie de autoritatea care a emis actul, fie de autoritatea ierarhic superioara acesteia, ori, atunci cand legea prevede, de instanta de judecata competenta.

- Modificarea actelor administrative cu caracter normativ, se realizeaza printr-un act de acelasi nivel si cu respectarea acelorasi reguli procedurale.

Modificarea actului produce efecte numai pentru viitor, efectele produse pana la data modificarii ramanand neschimbate.

c) Anularea actelor administrative, este masura luata de organul ierarhic superior celui care a adoptat sau emis actul sau de instanta de judecata prevazuta de lege, care face sa inceteze efectele juridice ale unui act administrativ, iar daca efectele nu s-au produs, face ca acestea sa nu se mai produca.

Masura anularii se ia in situatia in care actul administrativ de autoritate normativ sau individual, a fost adoptat sau emis cu nerespectarea cerintelor de legalitate sau cu incalcarea unor norme care privesc ocrotirea unui interes general.

Competenta instantelor judecatoresti de a anula total sau partial actele administrative, ce este reglementata atat de Legea nr.29/1990, care prevede competenta instantelor de contencios administrativ, cat si de Codul de procedura civila si de alte legi, prin care se confera o asemenea competenta si instantelor judecatoresti de drept comun.

In ce priveste efectele juridice ale anularii actului administrativ trebuie subliniat ca efectele produse pana la data anularii raman valabile numai daca anularea nu a fost determinata de faptul ca actul a fost adoptat sau emis cu nesocotirea cerintelor prevazute de lege, situatie in care vor fi anulate si efectele juridice produse pana la anulare.

d) „Inexistenta” actelor administrative, potrivit doctrinei, apare atunci cand acestea au fost lipsite de elementele lor esentiale. (exemplu cand actul a fost emis in baza unei legi abrogate, cand este semnat de o persoana necompetenta, etc.).

Art.108 din Constitutie, prevede ca hotararile si ordonantele Guvernului se publica in Monitorul Oficial, iar „nepublicarea lor atrage inexistenta acestora”.

e) Aplicabilitatea actelor administrative poate inceta si in alte situatii, cum ar fi: efectele in vederea carora a fost emis s-au produs; perioada de timp pentru care a fost emis a expirat; cel care a solicitat emiterea actului (in cazul actului individual) a renuntat la cerere ori a decedat, etc.


Rectificarea si reconstituirea actelor administrative


a) Rectificarea actelor administrative, privire speciala la actele de stare civila.

Aceasta operatie consta numai in indepartarea erorilor materiale ce pot fi savarsite in act. Rectificarile in actele de stare civila se vor face numai in temeiul unei hotarari judecatoresti, care, constatand existenta unor erori materiale, in baza probelor administrate, obliga organul administrativ competent sa efectueze operatia de rectificare, precizand si in ce consta aceasta.

Trebuie facuta distinctia intre actiunea de rectificare a certificatului si actiunea de rectificare a inscrierii in registrele de stare civila.

Rectificarea unei inregistrari efectuate in registrele de stare civila se poate realiza prin una din urmatoarele operatii:

a) corectarea greselii existente in actul de stare civila;

b) completarea actului de stare civila cu date ce corespund statutului civil real al unei persoane;

c) suprimarea enuntului care nu trebuie inscris in actul de stare civila.

Aceste operatii au in vedere numai rectificarea inscrisurilor in registrele de stare civila, ca acte administrative, nu si a certificatelor eliberate pe baza acestora.

Operarea, in baza unei hotarari judecatoresti, a unei rectificari in registrul de stare civila are drept consecinta revocarea certificatului (de nastere, de casatorie, de deces) si eliberarea altuia corect scris. Daca greselile din registrul de stare civila n-au fost facute si in certificat, acesta nu va fi revocat.

In situatia in care numai certificatul de stare civila cuprinde greseli, neconcordante in registrul de stare civila, rectificarea lui poate fi facuta de organul administrativ emitent sau, dupa caz, de organul ierarhic superior.

Atunci cand, tehnic – material, rectificarea certificatului de stare civila nu mai este posibila, se va revoca (anula) certificatul cu greseli, eliberandu-se unul corect.

Eliberarea unui nou certificat, ca urmare a rectificarilor din registrul de stare civila (potrivit hotararii judecatoresti) sau a imposibilitatii materiale de rectificare a certificatului anterior, nu trebuie confundata cu eliberarea duplicatelor. Duplicatul este un act juridic care coexista cu originalul si nu inlocuieste originalul.

b) Reconstituirea actelor de stare civila

Reconstituirea actelor administrative de autoritate, in principiu, nu este admisa, cu exceptia actelor de stare civila.

Reconstituirea actelor de nastere, casatorie si deces se va putea cere daca: a) registrele de stare civila au fost distruse sau pierdute; b) actul a fost intocmit in strainatate si nu poate fi procurat.

Intocmirea ulterioara a acelorasi acte poate fi ceruta in doua situatii: a) n-au existat registre de stare civila; b) intocmirea actului a fost omisa din vina delegatului de stare civila, desi a fost facuta declaratia.

Cererea de reconstituire (sau de intocmire ulterioara) se depune, impreuna cu actele doveditoare, la consiliul local al domiciliului petitionarului, care o rezolva cu avizul organelor de politie. Acest aviz are caracter conform, cu toate consecintele ce decurg din aceasta calificare. In caz de respingere a cererii, petitionarul se poate adresa judecatoriei in raza careia se afla consiliul local care a primit cererea.



2. Actul administrativ de gestiune


Statul si unitatile administrativ – teritoriale au atat atributii de drept public cat si atributii de drept privat, atributii pe care le exercita prin autoritatile publice care le reprezinta.

In baza atributiilor de drept public aceste autoritati isi impun vointa lor in mod unilateral, prin acte administrative de autoritate; aceasta vointa imperativa, fiind data in baza si in executarea legii, nu are nevoie de acceptul prealabil al celor obligati sa se conformeze ei.

In ce priveste exercitarea atributiilor de drept privat autoritatile publice ale statului si ale unitatilor administrativ – teritoriale incheie anumite acte juridice care asigura atat realizarea interesului public, general, sau, dupa caz, cat si al celui cu care incheie actul, al particularului, care poate fi persoana fizica sau persoana juridica.

Aceste acte juridice pot avea ca obiect: achizitionarea sau vanzarea de bunuri, prestarea de servicii, executarea de lucrari, concesionarea sau inchirierea de bunuri.

Actele juridice de aceasta natura sunt diferite, dupa cum bunurile ce le constituie obiectul material fac parte din proprietatea publica sau proprietatea privata a statului sau a unitatilor administrativ – teritoriale, astfel cum aceasta a fost delimitata prin Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.

Bunurile din domeniul privat sunt supuse, in principiu, regimului de drept comun. Ca atare, in actele pe care le va incheia statul sau unitatile administrativ – teritoriale, acestea nu vor avea o pozitie privilegiata, ci vor sta pe picior de egalitate cu celalalt partener cu care, de comun acord, au incheiat actele.

In ce priveste actele juridice care au ca obiect un bun din proprietatea publica sau un serviciu public, acestea se vor incheia in anumite conditii si dupa o anumita procedura reglementata prin lege, procedura care asigura, in principiu o pozitie privilegiata autoritatilor publice, in raport cu particularul cu care se incheie actul. Acestea sunt actele administrative de gestiune, care se mai intalnesc in literatura de specialitate si sub denumirea de „contracte administrative”.

- O notiune asemanatoare se gaseste si in Legea contenciosului administrativ nr.29/90, care mentioneaza, printre actele administrative care nu pot fi atacate la instantele de contencios administrativ, „actele de gestiune, savarsite de stat in calitate de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau”.

Definitia actului administrativ de gestiune - este acel act juridic incheiat de o autoritate a administratiei publice sau de un alt serviciu public, cu o persoana fizica sau juridica particulara, avand ca obiect achizitionarea de produse, prestarea de servicii sau executarea de lucrari ori concesionarea sau inchirierea de bunuri mobile sau imobile din proprietatea publica a statului, judetului, orasului sau comunei, in conditiile si cu procedura stabilita prin lege sau potrivit legii.


Trasaturile actului administrativ de gestiune


1. Initiativa incheierii acestor acte apartine intotdeauna aceluia care reprezinta, potrivit legii, statul sau unitatea administrativ – teritoriala, respectiv ministrilor si conducatorilor celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate, presedintilor consiliilor judetene, primarilor comunelor si oraselor, conducatorilor institutiilor publice, regiilor autonome si celorlalte servicii publice aflate in subordinea sau autoritatea guvernului, a ministerelor si celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate, ori a consiliilor locale sau judetene.

- Cealalta parte a actului administrativ de gestiune poate fi orice particular, persoana fizica sau juridica (romana sau straina) care accepta conditiile puse de initiatorul actului si se supune procedurilor stabilite, in prealabil, de lege.


2. Obiectul actului administrativ de gestiune il constituie, dupa caz, achizitionarea de bunuri, executarea de lucrari, prestarea de servicii, ori concesionarea sau inchirierea de bunuri, actul imbracand forma, denumire si regim juridic specific, in raport de obiectul sau.


3. Actele administrative de gestiune se incheie numai in forma scrisa si in stricta conformitate cu normele procedurale prevazute prin lege ori in conditiile stabilite de lege, procedura care are ca cerinta fundamentala licitatia publica.


4. In ce priveste executarea actului administrativ de gestiune, cele mai multe obligatii revin particularului, care trebuie sa execute obligatiile asumate de calitate, cantitate si la termenul convenit.


Drepturile si obligatiile care revin autoritatii administrative publice sau serviciului public nu pot fi transmise decat unei alte autoritati sau serviciu public, iar cele ce revin particularului pot fi cedate altuia numai cu aprobarea autoritatii publice sau serviciului public respectiv.


6. Cand particularul nu-si indeplineste obligatiile din contract, autoritatea administratiei publice sau serviciul public in cauza poate modifica sau rezilia unilateral contractul, fara a mai recurge la justitie.


7. Litigiile nascute din executarea acestor acte sunt de competenta instantelor de drept comun, nu a instantelor de contencios administrativ.


Deosebirile dintre actul administrativ de autoritate si actul administrativ de gestiune


a) actul administrativ de autoritate exprima, in exclusivitate, vointa celui care l-a emis, actul administrativ de gestiune este un act bilateral, incheindu-se intre doua parti, prin libera lor vointa;

b) actele administrative de gestiune cuprind drepturi si obligatii pentru ambele parti, in timp ce actele administrative de autoritate determina nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic, ori recunoasterea sau suspendarea unor drepturi pentru particulari (persoane fizice sau juridice);

c) executarea actelor administrative de gestiune este asigurata, in principal, prin clauza penala si despagubirile pentru neexecutare sau executare necorespunzatoare cuprinse in insasi actul respectiv, in timp ce executarea actelor administrative de autoritate se asigura de puterea publica a statului prin aplicarea de sanctiuni juridice prevazute de lege;

d) actele administrative de gestiune nu pot fi modificate sau revocate decat in conditiile stabilite de parti si in principiu cu acordul lor, in timp ce actul administrativ de autoritate poate fi modificat sau revocat, in mod unilateral, de catre cel care l-a emis;

e) actele administrative de gestiune nu sunt supuse controlului de legalitate exercitat de instantele de contencios administrativ, daca legea nu dispune altfel.



Deosebirile dintre actul administrativ de gestiune si contractul civil


a) drepturile si obligatiile partilor din actul administrativ de gestiune sunt stabilite de serviciul public, in timp ce in contractul civil, acestea se stabilesc de ambele parti, de comun acord;

b) in cazul actului administrativ de gestiune serviciul public isi alege celalalt partener (de regula prin licitatie), in timp ce in contractele civile partile se aleg reciproc;

c) serviciul public poate rezilia, in mod unilateral, actul administrativ de gestiune, fara sa suporte daune, in timp ce, in cazul contractului civil partea care il reziliaza este obligata sa suporte daunele.

Printre cele mai reprezentative categorii de acte administrative de gestiune – contracte administrative – sunt contractul de achizitii publice si contractul de concesiune.


Contractul de achizitii publice


Achizitiile publice – sunt reglementate prin O.G. nr.118/31.08.1999, si reprezinta un mod de dobandire definitiva sau temporara, de catre o persoana juridica, definita ca autoritate contractanta, a unor produse, lucrari sau servicii, prin atribuirea unui contract de achizitie publica.

Contractul de achizitie publica este un contract cu titlu oneros incheiat, pe de o parte, intre o autoritate contractanta, in calitate de achizitor si, pe de alta parte, un furnizor de produse (caz in care contractul este contract de furnizare), un executant de lucrari (contract de lucrari), sau un prestator de servicii (contract de servicii).

Contractul de achizitii publice se bazeaza pe urmatoarele principii:

- libera concurenta a celor interesati de a deveni furnizor, executant sau prestator, dupa caz;

- utilizarea eficienta a fondurilor publice in atribuirea contractelor de achizitii publice;

- transparenta in atribuirea contractelor de achizitii publice;

- tratament egal, nediscriminatoriu pentru cei interesati sa incheie un contract de achizitii publice;

- confidentialitate in derularea procedurilor de incheiere a contractelor de achizitii publice.

Procedura de incheiere a contractelor de achizitii publice este reglementata prin norme imperative, atat pentru autoritatea contractanta cat si pentru cealalta parte interesata sa incheie un asemenea contract.



Autoritatea contractanta poate sa opteze pentru una din urmatoarele proceduri:

a) licitatie deschisa, care confera dreptul fiecarei persoane interesate sa depuna o oferta;

b) licitatie restransa, care presupune un drept al autoritatii contractante de a selecta numai anumite persoane juridice interesate de a depune oferta, dar nu mai putin de 5 si nu mai mult de 20;

c) negociere a clauzelor contractuale cu cei interesati sa incheie contractul de achizitii (negociere competitiva – cand sunt mai multe persoane interesate – sau negociere cu o singura sursa – cand cel interesat este o singura persoana);

d) cerere de oferte de pret, procedura prin care autoritatea contractanta solicita oferte de pret de la cel putin 3 ofertanti, daca este posibil, dar nu mai putin de la 2.

Autoritatea contractanta are obligatia de a asigura intocmirea documentatiei pentru elaborarea si prezentarea ofertei, care trebuie sa cuprinda datele si informatiile prevazute de lege, si de a transmite un exemplar din aceasta celor interesati sau, dupa caz, selectati, acestia putand solicita, in scris, orice informatii despre datele cuprinse in documentatie.

Autoritatea contractanta trebuie sa elaboreze si caietul de sarcini, care cuprinde specificatiile tehnice referitoare la obiectul contractului de achizitii publice.

Pana la incheierea perioadei de licitatie, ofertantii trebuie sa depuna ofertele.

Oferta are caracter ferm si obligatoriu din punct de vedere al continutului si trebuie semnata pe propria raspundere de catre ofertant, ea neputand fi retrasa sau modificata dupa expirarea datei limita pentru depunere.

Evaluarea ofertelor se face de catre o comisie speciala, desemnata de autoritatea contractanta, cu respectarea conditiilor prevazute de lege.

Procedura de atribuire a contractului de achizitie publica poate fi anulata de autoritatea contractanta numai daca ia aceasta decizie inainte de publicarea licitatiei si daca s-au incalcat conditiile legale, respectiv:

a) fiecare oferta depaseste fondurile alocate acestui scop;

b) numarul ofertantilor este mai mic decat cel prevazut de lege;

c) au aparut circumstante exceptionale care fac imposibila incheierea contractului;

d) in alte situatii specificate in documentatia de prezentare a ofertei.

Autoritatea contractanta are obligatia de a incheia contractul de achizitie publica cu ofertantul a carui oferta a fost stabilita ca fiind castigatoare de catre comisia de evaluare.

In cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre una din parti, partea lezata are dreptul de a cere rezilierea contractului si a pretinde plata de despagubiri.

Pentru intreaga procedura se intocmeste un dosar special, care cuprinde toata documentatia si care se pastreaza de catre autoritatea contractanta cel putin 5 ani de la finalizarea contractului



Contractul de concesionare


Potrivit prevederilor art.136, alin.4 [fost art.135 alin.(3)], bunurile proprietate publica, bunuri inalienabile, pot fi, in conditiile legii organice, date in administrare regiilor autonome or institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate, de asemenea, ele pot fi date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica.


Concesionarea este operatiunea juridica prin care o persoana numita concedent, transmite pentru o perioada determinata, de cel mult 49 ani, unei alte persoane, numita concesionar dreptul si obligatia de exploatare a unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu public, in schimbul unei sume de bani, numita redeventa.

Concesionarea se face prin incheierea unui act juridic, numit contract de concesiune, care este un contract administrativ.

Regimul juridic al concesiunii este stabilit prin Legea-cadru nr.219/1998 privind regimul concesiunilor si prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr.219/1998.

Calitatea de concedent se detine si se exercita, dupa caz, in numele statului, al judetului, al comunei sau orasului de catre:

- ministere si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, pentru bunurile proprietate publica sau privata a statului ori pentru activitatile si serviciile publice de interes national;

- consiliile judetene, consiliile locale si institutiile publice de interes local, pentru bunurile proprietate publica ori privata a judetului, comunei sau orasului sau pentru activitati si servicii publice de interes local.

Calitatea de concesionar – o poate avea orice persoana fizica si juridica de drept privat, romana sau straina.

Bunurile care pot fi concesionate pot fi din domeniul public sau privat al statului sau al unitatilor administrativ – teritoriale.

Obiectul concesiunii il poate constitui si o activitate sau un serviciu public.

Pentru bunurile, activitatile si serviciile concesionate, concesionarul plateste o redeventa, suma de bani care se face venit la bugetul statului sau, dupa caz, al judetului, comunei sau orasului.

Procedura concesionarii, asemanatoare cu cea referitoare la achizitionarea de bunuri sau servicii, cuprinde o procedura prealabila care presupune: initierea concesiunii, intocmirea studiului de oportunitate, a caietului de sarcini si publicarea anuntului privind organizarea licitatiei.

Concesionarea se poate face prin:

a)     licitatie publica;

b)     negociere directa;

c)     atribuirea directa.


a) Procedura concesionarii prin licitatie publica poate fi:

- licitatie publica deschisa - atunci cand orice persoana fizica sau juridica de drept privat poate prezenta o oferta; sau

- licitatie publica deschisa cu preselectie – atunci cand persoanele fizice sau juridice de drept privat, selectate de concedent pe baza unor criterii elaborate in prealabil, au dreptul sa prezinte oferta.

Toate ofertele sunt analizate si evaluate de o comisie, care va desemna castigatorul licitatiei publice, pe baza criteriilor de selectie prestabilite. Daca nu exista nici un castigator se va organiza o noua licitatie. Daca nici de aceasta data nu exista castigator, se va trece la procedura negocierii directe.

Participantii la licitatie pot contesta procedura licitatiei. Contestatiile se rezolva de o comisie speciala, numita de catre concedent. Cei nemultumiti de hotararea comisiei se pot adresa instantei de judecata de drept comun.

Dupa finalizarea procedurii de licitatie sau, eventual a negocierii directe, urmeaza sa se incheie contractul de concesiune, in termen de 30 de zile. Nerespectarea termenului poate atrage plata de daune interese de catre partea in culpa, care include atat prejudiciul efectiv, cat si beneficiul nerealizat.

Contractul de concesiune se incheie obligatoriu in forma scrisa, sub sanctiunea nulitatii absolute, pe o perioada care nu va depasi 49 de ani. El poate fi prelungit prin simplul acord de vointa al partilor pe o perioada egala cu cel mult jumatate din perioada initiala.

Contractul cuprinde drepturile si obligatiile celor doua parti, termenul pe care este incheiat, redeventa, precum si garantiile juridice pentru executarea lui corespunzatoare.

Contractul poate inceta in urmatoarele situatii:

- la expirarea duratei cuvenite;

- prin denuntarea lui de catre concedent, in cazul in care un interes national sau local o impune, la plata de catre acesta a unei despagubiri juste si prealabile;

- prin rezilierea lui de catre concedent, in cazul in care concesionarul nu-si respecta obligatiile, obligarea acestuia la plata unei despagubiri;

- rezilierea lui de catre concesionar, in cazul in care concedentul nu-si indeplineste obligatiile, cu obligarea acesteia la plata de despagubiri;

- in cazul disparitiei, din cauza de forta majora, a bunului concesionat sau a imposibilitatii obiective a concesionarului de a-l exploata, situatii in care nu se mai platesc despagubiri.


b) Concesionarea prin negociere directa – este folosita atunci cand licitatia publica nu s-a finalizat cu desemnarea unui castigator.

In cazul acestei proceduri, concedentul atribuie concesionarea unei persoane fizice sau juridice de drept privat pe care si-l alege, dar numai dupa ce a publicat in Monitorul Oficial si intr-un cotidian de circulatie nationala si in unul de circulatie locala intentia de a recurge la procedura de negociere directa.


c) Procedura atribuirii directe – se utilizeaza in cazul in care bunurile, activitatile sau serviciile publice care urmeaza a fi concesionate se atribuie societatilor comerciale sau companiilor nationale ori societatilor nationale infiintate prin reorganizarea regiilor autonome care au avut in administrare aceste bunuri, activitati sau servicii.

Acest gen de contract poate fi renegociat de catre concedent in cazul in care societatile comerciale sau companiile nationale ori societatile nationale in cauza se privatizeaza.



3 Actul administrativ jurisdictional


Acest act este actul juridic emis de o structura cu atributii jurisdictionale, anume abilitata de lege, care functioneaza fie in mod autonom, fie in cadrul sau pe langa o autoritate a administratiei publice si care solutioneaza, pe baza unei anumite proceduri, un conflict juridic in care una din parti este un serviciu public administrativ.


Trasaturile actului administrativ jurisdictional


este un act emis numai de structuri (servicii) ale administratiei publice anume abilitate de lege cu aceasta competenta;

- este emis numai in situatiile expres prevazute de lege;

- are ca scop (finalitate) solutionarea unor litigii in care una din parti este un serviciu public administrativ;

- emiterea lui se face pe baza unei proceduri speciale care include si principiul independentei celui care il emite fata de partile aflate in conflict, precum si principiul contradictorialitatii partilor aflate in conflict;

- este exceptat de la principiul revocabilitatii (retractarii) actelor administrative;

- poate fi atacat in contenciosul administrativ, dar numai dupa epuizarea cailor administrativ – jurisdictionale prevazute de lege.


Definitie – Actul administrativ jurisdictional este acel act juridic emis de o structura administrativa, cu atributii jurisdictionale, care functioneaza in mod autonom sau pe langa o autoritate (organ) al administratiei publice, in scopul rezolvarii, pe baza unei proceduri speciale stabilita de lege, a unor litigii, in care una din parti este o autoritate (organ) a a administratiei publice, ori un serviciu public administrativ.

a) Actul administrativ jurisdictional se deosebeste de actul administrativ de autoritate prin urmatoarele:

- actul administrativ jurisdictional este, in toate cazurile, un act cu caracter individual, in timp ce actul administrativ de autoritate poate avea si caracter normativ;

- actul administrativ jurisdictional este emis numai in baza cererii partii interesate, in timp ce actele administrative de autoritate pot fi adoptate sau emise din oficiu;

- fiecare dintre cele doua categorii de acte sunt emise (adoptate) pe baza unei proceduri proprii, specifice fiecareia;

- actul administrativ jurisdictional nu poate fi revocat de cel care l-a emis, in timp ce actul administrativ de autoritate poate fi revocat (retractat) de emitent;

- actul administrativ jurisdictional nu creeaza ci numai constata drepturi, fiind declarativ si nu translativ de drepturi, in timp ce actul administrativ de autoritate naste, modifica ori stinge drepturi si obligatii ori transfera drepturi si obligatii.


b) In raport cu actul administrativ de gestiune, ambele sunt acte cu caracter irevocabile (asemanari); deosebiri:

- actul administrativ jurisdictional se pronunta intr-un conflict juridic, in timp ce actul administrativ de gestiune exprima un consens al partilor intre care se incheie, neavand ca obiect solutionarea unui conflict juridic;

- actul administrativ jurisdictional este un act unilateral, in timp ce actul administrativ de gestiune este un act bilateral;

- actul administrativ jurisdictional se pronunta la cererea partii interesate, in timp ce actul administrativ de gestiune este rezultatul unor vointe concordante al celor care il incheie.


c) Actele administrative jurisdictionale si hotararile judecatorestiasemanari – si unele si celelalte rezolva un conflict juridic;

- se pronunta dupa o sesizare prealabila a celui interesat si pe baza unei proceduri bazata pe contradictorialitate.


Deosebiri:     

- actul administrativ jurisdictional emana de la un organ administrativ, in timp ce hotararile judecatoresti se pronunta de autoritati judecatoresti;     

- procedura elaborarii hotararilor judecatoresti este strict reglementata prin lege, in timp ce procedura emiterii actelor cu caracter jurisdictional este reglementata mai sumar, completandu-se, de regula, cu normele dreptului comun, ale procedurii judecatoresti.


Faptele administrative si operatiunile tehnico-administrative


Ca forme de activitate a autoritatilor administratiei publice si a functionarilor publici, alaturi de actul administrativ, intalnim si faptele administrative si operatiunile tehnico – administrative.

a) Faptele administrative – pot fi impartite in evenimente si actiuni sau inactiuni ale omului .

Evenimentele – sunt acele imprejurari (fapte naturale) ce se produc independent de vointa omului si de care legea leaga nasterea, modificarea sau stingerea de raporturi juridice administrative.

Actiunile - sunt fapte voluntare de care legea leaga nasterea, modificarea sau stingerea de raporturi juridice administrative.

Inactiunile – reprezinta nesavarsirea unor fapte prevazute de lege (de ex. nesolutionarea in termenul legal a unei cereri), si ele pot determina aparitia unor raporturi juridice.

Faptele juridice administrative pot fi savarsite de functionari publici sau de particulari. De asemenea, ele pot fi impartite in licite (cand produc efecte juridice legale) si ilicite (cand produc efecte juridice ilegale).


b) Operatiunile tehnico – administrative – sunt actiuni realizate de autoritatile administratiei publice si de functionarii acestora prin care se ajunge la adoptarea/emiterea sau la aplicarea actelor administrative. Aceste operatiuni nu produc prin ele insele efecte juridice, dar in lipsa lor actul administrativ nu s-ar putea emite, ori nu ar produce efectele pentru care a fost emis, sau nu ar putea fi aplicat.

Operatiunile tehnico-administrative pot fi grupate in trei categorii, corespunzatoare celor trei faze ale procedurii administrative: pregatirea elaborarii actului administrativ, adoptarea/emiterea actului si aplicarea acestuia, dupa cum urmeaza:

- operatiuni tehnico-administrative din faza de pregatire a adoptarii actelor administrative, sunt: dactilografierea proiectului, multiplicarea acestuia, transmiterea lui spre avizare si, dupa obtinerea avizelor, transmiterea spre studiu functionarilor publici ce au atributii in adoptarea actului;

- operatiuni tehnico – administrative concomitente cu procedura de adoptare a actului administrativ sunt: definitivarea proiectului, votarea de persoane ce compun organul competent sa-l adopte, eventuala refacere in forma definitiva a actului administrativ, semnarea lui de conducatorul organului care l-a adoptat;

- operatiuni tehnico-administrative posterioare fazei de adoptare (emitere), sunt: inregistrarea actului, mentionarea numarului sub care a fost inregistrat, datarea si punerea sigiliului (stampilei), transmiterea spre publicare ori inmanarea directa sau prin posta celor interesati.





Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }