QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate administratie

Constitutia din 1923








Constitutia din 1923


Desavarsirea statului national unitar a impus adoptarea unei noi Constitutii, avand in vedere si faptul ca Sfatul Tarii din Chisinau si Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia cerusera, in Declaratia, respectiv Rezolutia de unire, convocarea unei Adunari Constituante alese prin vot universal.

Proiectul de constitutie a fost elaborat de Partidul National Liberal (condus de Ion I.C. Bratianu), partid majoritar in Camere. Partidele de opozitie, in special Partidul National Roman (condus de Iuliu Maniu) si Partidul Taranesc (condus de Ion Mihalache) au declarat ca nu recunosc caracterul de Constituanta al Parlamentului si considera nul si neavenit proiectul Constitutiei, datorita incalcarilor procedurilor constitutionale de revizuire stabilite de Constitutia din 1866.




Constitutia a fost adoptata de Adunarea Nationala Constituanta a Deputatilor in sedinta din 26 martie 1923 cu majoritate de 247 voturi pentru, 8 contra si 2 abtineri din totalul de 369 de deputati, situatie certificata de Presedintele Adunarii Deputatilor, M.G. Orleanu, si de secretarul I.G. Duca si de Adunarea Nationala Constituanta a Senatului in sedinta din 27 martie 1923 cu majoritate de 137 de voturi pentru, 2 contra si 2 abtineri din totalul de 194 de senatori, situatie certificata de Presedintele Senatului si de secretarul acestuia.

Constitutia a fost sanctionata de Regele Ferdinand I cu Decretul Regal nr.1360 din 28 martie 1923, contrasemnat de Presedintele Consiliului de Ministri, Ion I.C.Bratianu, si de 14 ministri, si a fost publicata in “Monitorul Oficial” nr.282 din 29 martie 1923.

In acelasi numar din “Monitorul Oficial” au fost publicate: a). Raportul nr.934 din 28 martie 1923 al Guvernului, prezentat M.S.Regelui Ferdinand I pentru aprobarea si sanctionarea Constitutiei votate de Adunarile Nationale, semnat de Presedintele Consiliului de Ministri, Ion I.C.Bratianu, si de 14 ministri;

b). Cuvantul M.S. Regelui Ferdinand I din ziua de 28 martie 1923 la primirea Raportului pentru sanctionarea Constitutiei votate de Adunarile Nationale Constituante.

Constitutia a intrat in vigoare la data sanctionarii, adica 28 martie 1923. Ea abroga implicit Constitutia din 1866 cu modificarile ulterioare, cu exceptia Decretelor-Lege nr.3902/1918, 2085/1919 si 3464/1919, care modificasera implicit fosta Constitutie si care sunt ratificate de noua Constitutie.

In redactarea initiala, Constitutia din 1923 avea 138 de articole, grupate in 8 titluri.

Constitutia din 1923 a fost abrogata expres la data de 30 decembrie 1947, prin Legea nr.363 din 30 decembrie 1947 pentru constituirea Statului Roman in Republica Populara Romana, promulgata prin Decretul nr.2299 din 30 decembrie 1947, semnat de Petru Groza, Presedintele Consiliului de Ministri, si publicata in “Monitorul Oficial” nr.300 bis din 30 decembrie 1947.

Principiile si continutul Constitutiei

Constitutia din 1923 era o constitutie noua si totodata in fond, fiind constitutia veche amplu revizuita, sau dupa aprecierea lui Stefan Zeletin, indica transformarea liberalismului in forma sa opusa: aceea a neoliberalismului.

Constitutia a introdus principiile moderne de guvernare parlamentara, fundamentale in doctrina neoliberala a vremii si anume: interventia puterii de stat in viata sociala; limitarea proprietatii individuale in interesul societatii; drepturile cetatenesti concepute ca functii sociale. Includerea acestora in Constitutie a fost benefica si reprezenta de fapt, singura alternativa viabila de organizare constitutionala a unui stat de drept intr-o epoca si intr-o regiune geopolitica amenintata de totalitarime de esenta fascista sau marxista.

Romania avea nevoie de un stat puternic care pastrand principiile democratiei parlamentare si garantand efectiv drepturi si libertati vitale, sa poata deveni o tara cu eficienta sociala, sa o controleze si sa-si asume raspunderi concrete pentru infaptuirea intereselor generale ale tarii.

Constitutia a introdus principii noi:

consacrarea statului national unitar (art.1);

inscrierea votului universal si adancirea democratiei parlamentare (art.64);



instituirea senatorilor de drept (art.61);

introducerea conceptului de proprietate ca functie sociala (art.17);

angajamentul statului pentru protectia sociala (art.21);

Principiul legalitatii si “domnia legii” ca fundament al statului, realizat prin:

a). institutionalizarea controlului judecatoresc al constitutionalitatii legilor (art.103);

b). institutionalizarea contenciosului administrativ;

c). declararea de ordin constitutional a dreptului de recurs in casare (art.103 alin.3);

d). inamovibilitatea judecatorilor (art.104).

Tocmai aceste noi principii constitutionale deosebeau esential Asezamantul fundamental din 1923 de cel din 1866 si ii confereau continutul si importanta unei Cnstitutii noi.

Constitutia a consacrat caracterul national unitar al statului roman. Daca Constitutia din 1866 mentiona doar ca Principatele Unite Romane constituie “un singur stat indivizibil”, noua formula constitutionala a marcat un progres vadit nu numai sub aspectul redactarii tehnico-legislative ci indeosebi, sub aspectul reflectarii fidele a desavarsirii unitatii nationale si de stat a Romaniei. Din vechea constitutie au fost preluate caracterul indivizibil al statului si inalienabilitatea teritoriului.

In ceea ce priveste drepturile si libertatile cetatenesti, se poate aprecia ca Asezamantul fundamental a preluat prevederile Constitutiei din 1866 dar a adus unora din ele modificari substantiale. Astfel art.5 a adaugat la sfera libertatilor prevazute de Constitutie in 1866, dreptul la asociere. In plus, a prevazut ca de libertatile respective se bucurau toti romanii, “fara deosebire de origine etnica, de limba sau de religie”.

De asemenea, in Constitutie se mentiona ca prin legi speciale se vor stabili conditiile in care femeile urmau sa exercite drepturile politice.

In general, Constituantul a fost preocupat sa intareasca institutiile statului si sa amplifice rolul acestuia in intreaga viata sociala; statul a capatat dreptul de control si de decizie, atat in ceea ce priveste aspectele politice ale guvernarii cat si in cele economice.

Relevante in acest sens sunt dispozitiile inscrise in art.17 referitor la proprietate. Dupa dezbateri furtunoase a prevalat punctul de vedere potrivit caruia statul putea restrange proprietatea prin expropriere daca nevoile societatii impuneau aceasta. In aceeasi categorie de dispozitii ce proteguiau interesele nationale ale tarii, trebuie incluse si indisponibilitatea strainilor de a dobandi cu orice titlu si de a detine imobile rurale in Romania. De asemenea, potrivit art.19, zacamintele miniere, precum si bogatiile de orice natura ale subsolului erau declarate proprietatea statului ceea ce echivala cu nationalizarea acestora.



Schimbari fata de cadrul constitutional din 1866 au fost facute in Titlul III (“Despre puterile statului”). Noua Constitutie a mentinut intact principiul potrivit caruia exercitarea puterii avea un caracter reprezentativ. Constitutia a mentinut aceeasi procedura legislativa la care participau cele doua camere, Regele si Guvernul. Desi avea dreptul de initiativa legislativa, Regele Ferdinand nu a initiat nici un proiect de lege. Practic, Guvernul elabora proiectele de lege pe care le prezenta monarhului printr-un “Jurnal al Consiliului de Ministri”. Legea votata de camere era sanctionata de monarh si publicata printr-un decret-lege.

Constitutia a pastrat organizarea bicamerala a parlamentului in ciuda puternicelor critici aduse de Partidul Taranesc Senatului, considerat ca un “corp strain”, care contravenea traditiilor anterioare reformei introduse de domnitorul Alexandru Ioan Cuza in 1864.

Constitutia a stabilit doua categorii de senatori: senatori alesi si senatori de drept. Art.76 al Constitutiei din 1866 prevedea ca sunt senatori de drept, mostenitorul tronului la varsta de 18 ani, precum si mitropolitii eparhiali, capii confesiunilor recunoscute de stat, precum si reprezentantul superior religios al musulmanilor si presedintele Academiei Romane. Constitutia din 1923 a prevazut in art.73 ca devin senatori de drept, fosti inalti demnitari ai statului. Minoritatile nationale erau reprezentate de drept in Senat prin conducatorii confesiunilor recunoscute de stat, “cate unul de fiecare confesiune”.

Prin Constitutie s-a infiintat un Consiliu legislativ, a carui menire era “sa ajute in mod consultativ la facerea si coordonarea legilor, emanand fie de la punerea executiva, fie din initiativa parlamentara, cat si la intocmirea regulamentelor generale de aplicare a legilor” (art.76).

Puterea executiva era incredintata Regelui, dar era exercitata in numele acestuia de catre guvern, care detinea reala putere de decizie prin primul-ministru.

Constitutia a pastrat prerogativele largi acordate sefului statului prin Asezamantul fundamental din 1866. Dintre acestea, doua erau esentiale: dreptul de a dizolva Parlamentul si respectiv numirea si revocarea ministrilor. Regele Ferdinand nu a abuzat insa de aceste prerogative, guvernarea in timpul domniei sale incadrandu-se in limitele monarhiei constitutionale.

In ceea ce priveste puterea judecatoreasca, Constitutia a prevazut inamovibilitatea magistratilor, intarind astfel statutul acestora. De asemenea, Curtea de Casatie in sectiuni unite a fost investita sa judece constitutionalitatea legilor.

O dispozitie constitutionala noua se referea la contenciosul administrativ, puterea judecatoreasca se pronunta in legatura cu legalitatea unor acte administrative ilegale care lezau interese legitime ale particularilor sau ale persoanelor juridice. Instantele judecatoresti nu aveau insa “caderea sa judece

actele de guvernamant, precum si actele de comandament cu caracter militar (art.107 alin.5).

In art.122, Constitutia a introdus un organism nou, cu caracter permanent – Consiliul Superior al Apararii Tarii, investit cu atributia de a lua masurile necesare pentru organizarea apararii nationale. Initiativa revizuirii revenea Regelui sau oricareia dintre adunarile legiuitoare, dupa care Adunarea Deputatilor si Senatul hotarau fiecare, cu majoritate absoluta de voturi, daca revizuirea se impunea cu adevarat. In cazul in care Camerele hotarau necesitatea revizuirii, ambele corpuri legiuitoare alegeau o comisie mixta care avea ca sarcina sa propuna textele din Constitutie ce urmau a fi supuse revizuirii. Raportul comisiei era citit in fiecare adunare de doua ori la interval de 15 zile. Dupa aceasta procedura, camerele se intruneau in sedinta comuna si hotarau cu majoritate de doua treimi din numarul membrilor lor care anume articole urmau sa fie revizuite. In urma votului, camerele erau de drept dizolvate si organizate noi alegeri. Numai noul Parlament, in acord cu Regele aveau competenta sa modifice Constitutia, potrivit hotararii parlamentului anterior cu privire la textele in cauza.



loading...



Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }