QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate stiinte politice

Domeniile de actiune ale Comunitatilor si Uniunii Europene





Domeniile de actiune ale Comunitatilor si Uniunii Europene


1. Realizarea pietei interne

Piata interna a comunitatii europene este definita ca un spatiu fara frontiere interne care trebuie sa functioneze in aceleasi conditii ca o piata nationala: marfurile, persoanele, capitalurile si serviciile trebuie sa circule in cadrul ei fara nici un control la frontierele dintre statele membre, dupa exemplul absentei controlului la frontierele dintre regiunile unui stat.



Acest spatiu fara frontiere interioare, in interpretarea Comisiei nu poate sa-si gaseasca traducerea sa concreta si efectiva decat daca el priveste toate marfurile, serviciile si capitalurile care circula in cuprinsul lui, in cazul particular al persoanelor nu mai poate fi aplicata regula liberei circulatii daca ansamblul controalelor la frontiera (si efectele aferente) nu sunt suprimate.

Prin Tratatul de la Lisabona - Articolul 26 TFUE (ex-articolul 14 TCE) se prevede ca Uniunea adopta masurile pentru instituirea sau asigurarea functionarii pietei interne, in conformitate cu dispozitiile incidente ale tratatelor.

Piata interna cuprinde un spatiu fara frontiere interne, in care libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor este asigurata in conformitate cu dispozitiile tratatelor.

Consiliul, la propunerea Comisiei, defineste orientarile si conditiile necesare asigurarii unui progres echilibrat in toate sectoarele vizate.

Potrivit articolului 27, in redactarea propunerilor sale in vederea realizarii obiectivelor prevazute la articolul 26, Comisia tine seama de amploarea efortului pe care anumite economii care prezinta decalaje ale nivelului de dezvoltare va trebui sa il sustina pentru instituirea pietei interne si poate propune dispozitii corespunzatoare.

In cazul in care aceste dispozitii iau forma unor derogari, acestea trebuie sa aiba caracter temporar si sa perturbe cat mai putin functionarea pietei comune.


1.1.Libera circulatie a marfurilor (Titlul II din TFUE, art 28-37)

Libera circulatie a marfurilor presupune realizarea unei uniuni vamale care sa priveasca toate categoriile de marfuri si sa implice interzicerea intre statele membre a taxelor vamale asupra importurilor si exporturilor ori a altor taxe avand efect echivalent, adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile cu tarile terte si eliminarea restrictiilor cantitative sau a masurilor cu efect echivalent intre statele membre.

Instituirea Uniunii Vamale intre statele membre permite conditii egale de concurenta intre participantii la circuitul comercial si productiv, facand posibila stimularea productiei si a varietatii sortimentale a marfurilor, impunerea pe piata a celor mai competitive produse, tinandu-se seama si de costul lor de productie, concentrarea si specializarea productiei si a intreprinderilor, ca si implantarea acestora in zonele cele mai indicate economic si productiv.

1.2.Libera circulatie a persoanelor, serviciilor, capitalurilor si platilor (Titlul IV din TFUE, art 45-66) .

Libertatea de circulatie a persoanelor implica inlaturarea oricarei discriminari bazate pe nationalitate intre lucratorii statelor membre in ce priveste remunerarea, angajarea si alte conditii de munca si de angajare. Interzicerea discriminarii priveste orice forma sub care aceasta s-ar prezenta, indiferent de importanta si sfera ei, ea incluzand si domeniul educational.

Beneficiul dreptului la libera circulatie este subordonat posesiei nationalitatii unuia dintre statele membre, dar in absenta definitiei comunitare a nationalitatii, fiecare stat membru determina suveran conditiile in care ele acorda nationalitatea, inclusiv dubla nationalitate.

Odata cu adoptarea Regulamentului nr.1612/1968 a fost consacrat irevocabil principiul nediscriminarii cu o clauza de salvgardare pentru piata nationala a fortei de munca. Aceasta clauza poate fi utilizata atunci cand un stat membru este supus ori prevede perturbari pe piata sa in ce priveste forta de munca, care ar putea ameninta serios standardul de viata ori nivelul de utilizare al ei intr-o regiune ori profesie data.

Libertatea de circulatie a lucratorilor implica:

- acceptarea ofertelor de angajare intr-adevar facute;

- deplasarea in mod liber pe teritoriul statelor membre pentru acest scop;

- sederea intr-un stat membru pentru scop de angajare potrivit prevederilor ce carmuiesc angajarea nationalilor acelui stat, stabilite prin lege, regulament ori actiune administrativa;

- ramanerea pe teritoriul unui stat membru a persoanei dupa ce a fost angajata in acest stat, sub rezerva conditiilor care sunt cuprinse in regulamentele de implementare care sunt elaborate de Comisie.

Libera circulatie a lucratorilor poate fi ingradita:

- in cazul angajarilor in serviciul public aceasta nu se va aplica ;

- poate fi limitata pentru motivele de ordine publica, de securitate publica ori de sanatate publica.

Libera circulatie a capitalurilor si platilor.



Libera circulatie a capitalurilor trebuie sa fie motivata de necesitatea efectuarii de investitii pe piata comunitara fara restrictii, astfel incat sa contribuie la infaptuirea obiectivului promovarii dezvoltarii armonioase si echilibrate a activitatilor economice in ansamblul Comunitatii, o crestere durabila si neinflationista, un grad inalt de convergenta al performantelor economice, un nivel ridicat de folosire a fortei de munca. Insa nu sunt suficiente numai investitiile directe, neingradite, ci este necesar sa se recurga si la alte modalitati importante sau favorizante precum eliminarea ingradirilor la emiterea de actiuni, favorizarea creditului, eliminarea sistemului de taxe si impozite asupra beneficiilor capitalului, tranzactiilor cu capital, finantarea privata, etc.

Se interzic orice restrictii la circulatia capitalurilor intre statele membre si intre tarile membre si tarile terte. Sunt interzise in acelasi timp toate masurile restrictive privind

platile intre statele membre si intre statele membre si tarile terte.

In categoria de "plati" sunt incluse pe de o parte platile aferente schimbului de marfuri, serviciilor si capitalului, cum ar fi cele privind repartizarea profitului ori plata de dobanzi si care se cuvin creditorului sau beneficiarului, pe de alta parte, transferurile de capitaluri in cadrul liberei circulatii a acestora si transferurilor de salarii pentru activitatea

desfasurata de beneficiar intr-un stat membru ca persoane care s-au deplasat in acel stat in virtutea liberei circulatii a persoanelor.

Libera circulatie a serviciilor.

Sunt considerate "servicii" acele servicii care sunt in mod normal furnizate contra unei remunerari, in masura in care ele nu sunt carmuite de prevederile privind libertatea de circulatie a marfurilor, capitalului si persoanelor si ele includ, in special, activitatile cu caracter industrial, comercial sau mestesugaresti (artizanale), ori activitatile profesiilor (liberale).

Spre exemplu, a fost definit ca fiind "serviciu" faptul unei intreprinderi de a pune la dispozitie, contra remunerarii, personal care ramane in serviciul acestei intreprinderi, nefiind incheiat cubeneficiarul vreun contract de angajare, activitatea in sine a intreprinderii constituind o profesie care satisface conditiile tratatului.


2. Politicile comune

In tratatul C.E.E. sunt prevazute politicile comune in domeniul comercial, agricultura si pescuit si in domeniul transporturilor. Notiunea de politica comuna nu se defineste prin prevederile tratatului. Modificarile ulterioare ale tratatului nu au schimbat cadrul initial in ceea ce priveste aceste domenii. Politicile comune au fost caracterizate ca acordand Comunitatilor competenta de a actiona, lipsind statele de posibilitatea de a intreprinde masuri specifice in aceste domenii. Sunt considerate politici comune politica comerciala, politica agricola si in domeniul pescuitului, politica in domeniul transporturilor, politica economica si monetara.


3. Alte politici si actiuni comunitare

Politica sociala presupune ca statele membre sunt de acord asupra necesitatii de a promova conditii de munca perfectionate si un standard ridicat de viata pentru lucratori, astfel incat sa se faca posibila armonizarea lor in timp ce perfectionarea este mentinuta.

Politica in domeniul concurentei declara ca sunt interzise ca incompatibile cu piata comuna toate acordurile dintre intreprinderi, deciziile asociatiilor de intreprinderi si practicile concertate care pot afecta comertul dintre state si care au ca obiect ori efect al lor

impiedicarea, restrangerea ori distorsionarea concurentei in cadrul pietei comune.

Politica in domeniul mediului inconjurator a fost inclusa in sfera preocuparilor comunitare datorita gravitatii si extensiunii fenomenelor de poluare care ameninta insasi existenta umana, resursele ei vitale si in consecinta necesitatea unor actiuni convergente, coerente indreptate spre oprirea, diminuarea sau inlaturarea factorilor de risc, cunoscut fiind ca deseori, acesti factori si efectele poluante pot sa fie universale, fara granite.




Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:




Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }