QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate psihologie

Structura si dinamica personalitatii didactice; stiluri de comunicare educationala








STRUCTURA SI DINAMICA PERSONALITATII DIDACTICE; STILURI DE COMUNICARE EDUCATIONALA


„Personalitatea este unitatea bio-psiho-sociala care se formeaza stadial in ontogeneza si determina un mod specific si relativ stabil de raportare a omului la lume si la sine insusi”.

In descrierea personalitatii, intalnim patru modele mai importante:

1) modelul analitic al trasaturilor;

2) modelul factorial (trasaturile sunt inlocuite cu factori, numeric mai putin si mai riguros definibili);




3) modelul blocurilor functionale: blocul dinamico-energetic (temperamentul) blocul conativ-relational (caracterul), blocul instrumental (aptitudinile), blocul de orientare si axiologic (idealuri, valori dominante); modelul Big-Five, care pune la baza structurii personalitatii cinci dimensiuni: extraversia (arata capacitatea de orientare a persoanei catre exterior, modul de implicare in actiune, sociabilitatea); agreabilitatea (include diferente individuale relevate de interactiunea sociala – prietenie, placere); constiinciozitatea (vizeaza, modul concret al individului de a aborda sarcinile, activitatile, problemele care apar in viata lui); stabilitatea emotionala (diferente individuale referitoare la caracteristicile structurii emotionale); cultura sau intelectul (arata diferitele caracteristici ale functiilor intelectuale (creativitate, inventivitate, deschidere la experienta).

Structura si trasaturile de baza ale personalitatii se considera in principiu elaborate la varsta de 20-24 de ani – o data cu trecerea de la adolescenta tarzie la maturitate.

In aceasta structura si in aceste trasaturi se reflecta si se impletesc intr-un mod specific: generalul , particularul si individualul.

In descrierea si analiza personalitatii se apeleazala procedeul clasificarilor tipologice. Criteriile sunt foarte diferite prin continutul pe care-l vizeaza si prin aria de cuprindere: criterii temperamentale (personalitati introvertite si personalitati extravertite, sau: personalitati flegmatice, personalitati colerice); criterii caracteriale (personalitati integre si personalitati coruptibile); criterii aptitudinale (personalitati inalt productive si eficiente, personalitati medii, personalitati slab productive si eficiente); criterii de organizare interna (personalitati mature si armonios dezvoltate, personalitati mature accentuate, personalitati imature).

Componentele personalitatii interactioneaza unele cu altele, se organizeaza, se relationeaza reciproc, se ierarhizeaza dand nastere unei structuri ce dispune de o arhitectonica specifica. In existenta concreta a individului ceea ce conteaza este nu atat prezenta sau absenta uneia dintre aceste laturi, nu atat gradul lor de dezvoltare, cat modul propriu in care ele se structureaza. Tocmai de aceea psihologia trebuie sa se centreze pe evidentierea structurii personalitatii, a relatiilor reciproce existente intre laturile si componentele ei care conduc, in plan psihocomportamental, la efecte diverse.

Personalitatea este constituita din temperament, aptitudini si caracter. Exista anumite relatii intre componentele personalitatii.Referitor la relatii, putem vorbi de urmatoarele relatii:

1. relatia dintre temperament si caracter;

2. relatia dintre aptitudini si caracter;

3. relatia dintre temperament si aptitudini

1. Relatia dintre temperament si caracter

Adevarata solutie a relatiei dintre temperament si caracter o constituie nici convertirea unuia in altul, nici topirea temperamentului in caracter, transformarea lui intr-o parte a caracterului, ci relevarea interinfluentelor reciproce cu efecte benefice, constructive sau, dimpotriva, erodante si dezechilibratoare ale personalitatii. Daca avem in vedere influenta temperamentului asupra caracterului, atunci constatam prezenta urmatoarelor situatii tipice:

temperamentul coloreaza modul de exprimare, de manifestare in comportament a trasaturilor caracteriale;

temperamentul predispune la anumite manifestari caracteriale;

temperamentul avantajeaza sau provoaca dificultati in formarea unor trasaturi caracteriale

Influenta caracterului asupra temperamentului consta, in principal, in controlarea, reglarea acestuia din urma si se concretizeaza in urmatoarele situatii:

caracterul retine, inhiba anumite insusiri temperamentate;



mascheaza si compenseaza temporar insusirile temperamentale care odata manifestate in comportament ar produce efecte dezadaptative;

valorifica la maximum trasaturile temperamentale care se asociaza in plan comportamental, cu efecte pozitive.

Se poate deduce ca fiecare dintre cele doua componente ale personalitatii detine o anumita „putere' asupra celeilalte, chiar daca aceasta nu este la fel de mare si la fel de semnificativa. Un asemenea fapt este mai greu de remarcat in situatiile de interinfluentare fireasca, normala, in schimb, el apare cu mare pregnanta atunci cand una dintre componente o domina pe cealalta, pana la anihilarea ei. Persoanele supracontrolate, „cenzurate', cu un caracter ferm, darz, bine conturat au tendinta de a-si controla si reprima atat de mult trasaturile temperamentale incat pe plan psihocomportamental apar ca un fel de automate.

2. Relatia dintre aptitudini si caracter.

Aceasta relatie se releva chiar in descrierea (concordanta sau discordanta) a oamenilor dupa cele doua componente ale personalitatii. De exemplu, despre un om se poate spune ca este inteligent, dar si bun, cinstit, harnic, in timp ce despre un altul ca este inteligent, dar rau, incorect, lenes. Exact aceleasi afirmatii se pot face si despre un om neinteligent. Din corelarea variabilelor prezentate apar patru situatii tipice:

a)     oameni cu aptitudini si cu trasaturi pozitive;

b)     oameni fara aptitudini, dar si fara caracter;

c)     oameni cu aptitudini, dar „fara caracter';

d)     oameni fara aptitudini, dar cu caracter.

Primele doua situatii sunt de congruenta (acord, potrivire), ultimele doua de noncongruenta (dezacord, nepotrivire). Ele conduc in plan psihologic la efecte total diferite: de consonanta sau de disonanta, ultimele fiind traite ca o stare neplacuta, de disconfort psihic se cer a fi eliminate sau macar reduse. Primele doua situatii ilustreaza relatiile de compatibilitate, atat de sens, cat si de nivel, pe cand ultimele doua situatii ilustreaza relatiile de incompatibilitate dintre aptitudini si caracter. Aceste tipuri de relatii se repercuteaza diferit asupra structurii de ansamblu a personalitatii. Ele conduc fie la armonizarea si echilibrarea personalitatii, la cresterea performantelor ei, fie la aparitia unor personalitati dizarmonice, frustrate, neeficiente. Dintre cele patru situatii descrise, doar prima exprima interactiunea optima dintre aptitudini si caracter, celelalte fiind dezavantajoase pentru personalitate, evident, in grade si proportii diferite. Personalitatea va fi afectata cu atat mai mult cu cat dezacordul dintre aptitudini si caracter este mai profund, de asemenea, cu cat posibilitatile de compensare reciproca sunt extrem de reduse.

Relatiile de interinfluentare reciproca intre componentele personalitatii, sunt importante. Caracterul, prin sistemul sau atitudinal, favorizeaza sau defavorizeaza punerea in valoare a capacitatilor. Asadar, caracterul valorizeaza aptitudinile. Cand atitudinile caracteriale sunt adecvate aptitudinilor atunci influenta este pozitiva, aptitudinile realizandu-se la un nivel performantial. La randul lor, aptitudinile modifica atitudinile caracteriale. Acest fapt are loc atunci cand ele sunt integrate in caracter, deci cand mijloacele actiunii sunt convertite in scopuri de viata, cand ele intra in sfera preocuparilor si eforturilor permanente ale subiectului. Cand un elev isi descopera, fie si accidental, inclinatia pentru o anumita activitate, usurinta cu care ea poate fi executata, placerea resimtita in urma rezultatelor obtinute isi va schimba total atitudinea fata de acea activitate.

Relatiile dintre aptitudini si caracter (atitudini) pot fi evaluate dupa urmatoarele criterii:

nivelul la care se situeaza cele doua variabile (in chip absolut: superior, mediu, inferior; in chip relativ: prevazand posibilitatea echilibrarii sau dezechilibrarii);

sensul in care se manifesta interactiunile (pozitiv si reciproc stimulativ; negativ-univoc sau cvasineutral);



- caracterul raporturilor dintre aptitudini si atitudini (direct sau indirect; sunt directe influentele dintre atitudinile localizate pe o anumita activitate sau pe propriile posibilitati si aptitudinile individuale si speciale corespunzatoare; sunt indirecte relatiile dintre atitudinile generale fata de lume si aptitudinile specializate, cele dintre atitudinile concrete si aptitudinile generale, cum ar fi inteligenta)

3. Relatia dintre temperament si aptitudini; este asemanatoare cu cea dintre temperament si caracter. Temperamentul ca latura dinamico-energetica a personalitatii constituie doar o premisa extrem de generala in raport cu aptitudinile. El nu predetermina aptitudinile. Temperamentul joaca, raportat la aptitudini, rol de predispozitie. Nu s-ar putea totusi nega existenta unor influente reciproce intre cele doua laturi ale personalitatii. Astfel, temperamentul poate avantaja sau provoca dificultati in formarea aptitudinilor, acestea din urma fiind insa depasite prin antrenament sau prin compensare. Pe de alta parte, modificarea manifestarilor temperamentale este in masura sa conduca la modificarea aptitudinilor.

In concluzie se pot considera ca intre laturile personalitatii exista relatii de:

- ierarhizare, cu dominanta neta a caracterului asupra celorlalte doua si cu capacitatea acestuia de a le regla si valorifica maximal;

- interinfluentare, cu efecte pozite sau negative, de avantajare sau, dimpotriva, de periclitare, si chiar anulare reciproca;

- compensare, astfel incat unitatea globala a personalitatii sa nu fie afectata;

- feed-back, efectele produse de o latura in alta repercutandu-se chiar asupra laturi care le-a generat.

Structura personalitatii este data nu numai de configuratia componentelor ei psihice si a relatiilor dintre ele, ci si de modul de asimilare in sine a influentelor altor componente si substructuri. Iulius introduce conceptul de integrare organismica ce tinteste spre considerarea rolului si a altor subsisteme (biochimic, fiziologic, interpersonal) in structura personalitatii. Functionarea optimala a acestor subsisteme comportamentale duce la organizarea lor coerenta si la maximizarea performantelor intregului sistem. Alti autori iau deschidere si mai mare personalitatii prin insertia ei in Lume. Dupa opinia lui Nuttin, personalitatea este o structura bipolara “Eu-Lume”. “Descriptia acestei structuri nu se poate face decat in termenii de interactiuni active, fapt care implica o expunere mult mai laborioasa decat descrierea personalitatii in termeni statici’. Din aceasta perspectiva, personalitatea apare ca un ansamblu structurat de potentialitati interrelationale cu sine insasi si cu lumea. In timp ce schema tipica a acestor potentialitati ramane relativ identica cu sine insasi, continutul ei este foarte maleabil si sta la baza prefacerilor profunde ale personalitatii. Nuttin sustine ca: „Prin functiile lui cognitive, dinamice si motrice comportamentul construieste lumea situatiilor semnificative si face ca aceasta lume sa intre in personalitate, la fel cum personalitatea se insera in lume, actualizand, astfel, intr-o maniera creativa si nu fara conflicte, potentialitatile dinamice implicate in structura ei bipolara, Eu-Lume”.

Opinia lui Zlate este partial congruenta cu cea a lui Nuttin. Acesta a aratat cum relatiile de interinfluentare reciproca dintre componentele personalitatii conduc la structurarea si functionarea ei diferita. El considera ca este necesar, sa deschida personalitatea catre Lume, catre ceea ce se intampla in “afara sa', chiar daca aceasta Lume este partial construita tot de personalitate. Numai in felul acesta, cosidera Zlate, se va putea intelege atat specificul personalitatii, cat si specificul Lumii in care traim si pe care singuri ne-o construim. Acelasi autor sustine ca daca la cele de mai sus se adauga si interpretarea personalitatii dintr-o perspectiva sinergetica, bazata pe considerarea nu numai a arhitectonicii personalitatii, ci si a mecanismeior care conduc la o asemenea arhitectonica, ca si pe principiul ei extraordinar, cel al interactiunilor dintre interactiuni, se va intelege si mai profund adevarata structura a personalitatii.


Personalitatea si relatiile interpersonale

Relatiile sociale sunt formate din totalitatea relatiilor pe care le stabilesc oamenii intre ei; in cadrul acestora se afla categoria 'relatii interpersonale'.

Notiunea 'relatii interpersonale' exprima situatii conform carora fiecare persoana face parte din diferite grupuri, intra in relatii si comunica cu ceilalti.

Relatiile interpersonale sunt legaturi psihice reciproce, constiente si directe intre persoane:

- se deosebesc de relatiile cu obiecte, unde influenta este unilaterala;

- presupun reciprocitate, indivizii devenind parteneri;

- sunt directe, fata in fata, spre deosebire de mediate de telefon, fax, scrisori, care nu intra in categoria relatiilor interpersonale;

- satisfac diferite trebuinte ca cele de comunicare, de cunoastere, de ajutor in stabilirea relatiilor interpersonale este importanta 'prima impresie'; daca informatia ulterioara este opusa primei impresii, oamenii tind sa o ignore pe cea din urma.

Cunoastera celorlati este stimulata de 'stereotipuri' adica aprecieri generalizate, extinse la toate persoanele din acelasi grup. Aceste aprecieri se refera la aspecte legate de grupuri rasiale, de religie, de etnie, de profesie.



In grupuri sociale, precum familie, clasa de elevi, colectiv de munca, se realizeaza actiuni subordonate unui scop comun. Exista grup de apartenenta, caruia persoana apartine efectiv la un moment dat. Exista apoi grup de referinta din care individul doreste sa faca parte si din care imprumuta valori si norme de comportare, cu care se compara si dupa care se apreciaza pe sine si pe acesta reprezinta un puternic factor motivational al conduitei individului.

Grupul mic se caracterizeaza prin:

- interactiuni puternice si complexe;

- norme si valori recunoscute de toti membrii;

- ierarhie in functie de pozitia ocupata (lider):

- asigura functia de integrare, mijlocind socializarea membrilor sai si functia de securitate, prin confortul psihologic pe care il simt membrii sai.

Relatiile interpersonale determina reactii de atentie sau de respingere, unilaterale sau reciproce. Indivizii preferati sun idealizati in raport cu cei care ne sunt indiferenti.

Absenta sentimentului de apartenenta la grup determina un slab interes pentru problemele acestuia. Prin invatare, individul asimileaza formele de comportament admise de grupul caruia ii apartine si tinde sa adopte tipul de personalitate socialmente dezirabil. Bazele acestui comportament se pun in familie unde, fata de comportamentul parintilor, bunicilor, fratilor, copilul va da raspunsuri ce, prin repetare, se vor constitui in insusiri de personalitate.

Calitatea relatiilor existente in grup sau intre grupuri influenteaza:

- starea membrilor sai;

- climatul socio-afectiv, pozitiv sau negativ, stimulativ sau coercitiv;

Intre formele relatiilor cu ceilalti se regasesc:

- egoismul, ca preocupare fata de propria persoana;

- altruismul, ca preocupare fata de ceilalti;

- cooperarea, prin intelegere, comunicare, toleranta, consens;

- conflictul, rezultat din lupta unor tendinte, interese, pe plan cognitiv, afectiv, social;

Un tip special de relatie cu celalalt, este, in conceptia lui Lee, cel bazat pe iubire.

Comunicarea, ca relatie, pune in valoare tipul de personalitate, ce poate fi comunicativ, sau necomunicativ si tipul de grup din care facem parte (permisiv sau autoritar). Lipsa de comunicare poate avea consecinte precum: introvertire, acumulare de tensiuni care se pot transforma in surse de conflict

Pentru a fi recunoscut drept o personalitate, individul trebuie sa se integreaza armonios si sa fie util in colectivitate; omul este prin excelenta o fiinta sociala si nu solitara; desprins, izolat de altii el nu s-ar forma niciodata ca personalitate, mai mult chiar, nu s-ar putea forma nici ca om, trecerea treptata de la reverie, inchidere in sine, solitudine la apropierea de ceilalti, la cautarea grupului social, nu doar ca un refugiu, ci ca un mijloc de satisfacere a unor importante nevoi sociale (afiliere, afirmare, realizare de sine, protectie, siguranta) constituie una dintre notele definitorii ale inchegarii personalitatii; grupul, colectivitatea umana ii ofera individului modele de actiune sociala, pregatindu-1 si ajutandu-l in felul acesta pentru integrarea cat mai facila in reteaua relatiilor sociale;

Individul cu o structura bine definita a personalitatii trebuie sa stie sa se puna in valoare, sa se faca recunoscut de altii; nu-i suficient ca o persoana sa dispuna de multe cunostinte, deprinderi, capacitati pentru a reprezenta o personalitate; daca ea nu stie sa-si valorifice aceste disponibilitati va ramane anonima, va trece neobservata; aceasta particularitate este legata de „reusita in viata”. James considera ca exista doua sisteme de reusita in viata: sistemul de merit, bazat pe cunostinte si capacitati, pe invatare si munca asidua, si sistemul „de a te pune in valoare', bazat pe capacitatea de a te valoriza, de a-ti da importanta, de a deveni cineva. El arata ca nu de putine ori este mai eficient cel de al doilea. Cei dotati nu reusesc, uneori, datorita faptului ca nu-si fructifica posibilitatile de care dispun, lasandu-le sa se consume interior fara vreun profit nici pentru ei, nici pentru altii;

Un individ poate fi considerat o personalitate atunci cand poate fi luat drept model pentru formarea altor personalitati; din perspectiva acestui criteriu trebuie inteles faptul ca personalitatea are valoare de model educational, ea neformandu-se intr-un context social, ci intr-un context in care altii s-au ilustrat si tocmai de aceea sunt luati ca puncte de reper in plamadirea noilor personalitati.

Daca aceste criterii ar fi interpretate ca variabile si caracterizate dupa sensul lor de evolutie, nivelul de dezvoltare, gradul de corelare si interdependenta ca si dupa configuratja lor de la un anumit moment dat, se va intelege si mai bine structura si devenirea personalitatii. Pot aparea structuri echilibrate, armonioase sau dezechilibrate, dizarmonice; structuri congruente sau incongruente; structuri flexibile sau rigide. In dezvoltarea personalitatii este posibil sa se ajunga pana la un anumit nivel, nu intotdeauna insa cel optim, pot aparea „scurt circuitari', momente de deruta si deriva evolutiva, intarzieri, accidente. Cand toate acestea se instaleaza accidental, pentru perioade relativ scurte de timp, pot fi socotite ca fenomene de dezadaptare trecatoare, usor de influentat si de corectat; cand sunt insa constante si persistente in timp, ele reprezinta semnele clare ale unui proces de alterare a personalitatii, cu efecte negative asupra posibilitatilor de adaptare. In aceste conditii, o mare importanta o are nu personalitatea in general a individului, ci tipul de personalitate caruia el este subordonat si subsumat.



loading...



Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }