QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate psihologie

Modalitati de investigare a gandirii si a limbajului







Modalitati de investigare a gandirii si a limbajului

Anticipand testatrea inteligentei, studiul ori investigarea proceselor si produselor gandirii ,ne ajuta sa fim mai aproape de universul uman dotat cu ratiune si cu sensibilitate.

Gandirea reprezinta procesul psihic prin care se realizeaza reflectarea, redarea generalizata si mijlocita a obiectelor si fenomenelor, ca si a relatiilor dintre ele.

Se stie ca senzatiile, perceptiile si reprezentarile, alcatuind prima treapta de cunoastere, reusesc o reflectare directa a obiectelor si fenomenelor concrete, ca urmare a actiunii acestora asupra analizatorilor. Aceasta cunoastere este necesara omului, gandirii lui, dar nu este suficienta in activitatea lui complexa. Se impune o forma superioara de re-dare a realitatii prin surprinderea insusirilor generale si esentiale ale obiectelor si fenomenelor, a legaturilor dintre ele care se realizeaza prin intermediul gandirii si limbajului.




Esentialul pe care il sesizeaza gandirea pe baza datelor concrete (date perceptive) il

putem cuprinde in notiuni, judecati si rationamente.

Fiind un fenomen complex si central al psihismului uman, gandirea reprezinta un proces de rezolvare a unor probleme care apar in viata, in activitatea teoretica si practica a omului.

Rezolvarea de probleme presupune folosirea cunostintelor deja dobandite, folosirea experientei mai vechi generalizate, formularea mentala a unor ipoteze, gasirea solutiei si testarea ei in practica, apoi urmeaza confirmarea ori infirmarea ipotezei. Se stie ca eficacitatea gandirii este in raport direct cu experienta acumulata a omului, cu profunzimea si temeinicia cunostintelor.

Plecand de la perceptii, omul ajunge la generalizarea unor date din  realitatea pe care o reflecta, pe care o cunoaste mai profund, eliminand datele neesentiale, retinand ce este esential, comun. Cu ajutorul gandirii omul descopera legile obiective din  realitatea fizica, psihica si sociala prin surprinderea legaturilor (raporturilor) esentiale dintre obiecte si fenomene. Poate fi surprinsa prin tehnici speciale de psihodiagnostic (mai ales cele de tip probe obiective).

Printre principalele operatii mentale cu ajutorul carora se realizeaza procesul gandirii enumeram: analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea, generalizarea, concretizarea.

In prezent, se accepta ca atat in dezvoltarea istorica a omenirii cat si in dezvoltarea individuala a omului, a copilului in formare si crestere,  notiunile se complica, se imbogatesc. Procesul de insusire a notiunilor este totdeauna un proces de formare si dezvoltare a lor.

Cercetatori bine cunoscuti, intre care P. Janet, J. Piaget, H. Wallon, Leontiev, Galperin etc., au demonstrat ca elemente ale gandirii verbal-logice se dezvolta avand la baza elementele intelective si practice. Ea parcurge drumul de la actiuni cu obiecte, la inceput externe, la actiuni mentale interne in timpul dezvoltarii limbajului copilului, in cadrul comunicarii copil-mediu.

Ca urmare, unii autori au stabilit principii metodice privind formarea notiunilor la copil, operatiune de un real interes si ajutor pentru pedagogie, psihologie, pentru invatamant in ansamblu. In esenta, aceasta urmareste trecerea (transferul) de la actiunea practica cu obiectele, la actiunea pe plan verbal (copilul vorbeste cu voce

tare) si in final are loc transpunerea pe plan mintal (limbajul interior).

Este deja recunoscuta importanta intelegerii ca activitate a gandirii, care presupune descoperirea, surprinderea legaturilor dintre obiecte si fenomene (a celor dintre cauza si efect, a semnificatiei unei opere, a mobilurilor din  conduitele umane etc.). Intr-o forma primara, intelegerea este cuprinsa chiar in procesul de percepere, de clasificare, de categorisire a obiectelor i fenomenelor pe care le denumim, iar forma ei princeps este intalnita in procesul rezolvarii de probleme la care vom reveni.

Exista o serie de particularitati ale intelegerii ca proces si acestea sunt raportate la dificultatea de studiu a individului, la varsta, la modul in care copiii sunt deprinsi (obisnuiti) sa desfaca si sa refaca drumul: obiect concret concept continut

Intelegerea are la baza experienta dobandita anterior si este folosita intr-o situatie nou creata. Desi uneori pare sa se realizeze spontan ( insight einsicht fara pregatire anterioara, intelegerea este rezultatul unor eforturi de analiza, sinteza, abstractizare si generalizare, care au avut loc anterior.

Prescolarii inteleg unele proverbe si figuri de stil ca atare, iar altele nu le sunt deloc accesibile. Elevii din  clasele mari reusesc sa le inteleaga, pentru ca realizeaza in prealabil analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea, generalizarea; pot desprinde sensul cuvintelor din  context, pot separa concretul de abstract, globalul de partial. Sunt probe speciale gandite de catre psihologi pentru surprinderea acestor aspecte la nivelul prescolaritatii.

Preocuparile pentru intelegerea la niveluri diferite de catre elevi si studenti converg spre a defini un prim nivel al intelegerii: surprinderea pe fragmente a particularului din  intreg si global: demonstratia geometrica, experientele fizico-chimice.

Acest nivel al intelegerii este urmat de rationamente concrete ale continutului, fara surprinderea principiului logic (asa se intampla de obicei cand elevii nu pot transpune corect rationamentul teoremei X la teorema Z, Y etc., constituita prin analogie cu prima).

Un alt nivel il constituie intelegerea logica generalizata care presupune insusirea deplina a sensului teoremei, schemei, demonstratiei fenomen ce va permite folosirea rationamentului la rezolvarea altor probleme, teoreme similare.

Rezolvarea de probleme este domeniul in care caracteristicile activitatii de gandire se manifesta in mod cert. Pentru a se aprecia ca gandirea este confruntata cu o problema rezolvabila in gasirea solutiilor, subiectului trebuie sa-i apara un obstacol mintal.

Frecvent, in activitatea teoretica si practica a omului apar probleme, de dificultati

variate, dar cand scopul se atinge aproape instantaneu, cand cunostintele si deprinderile anterioare furnizeaza solutia, atunci nu putem aprecia aparitia obstacolului si respectiv problema.



Se stie ca omul este acela care dispune de aceste disponibilitati fiziologice si psihologice de a transpune, de a restructura experienta anterioara la o situatie noua. De aceea, majoritatea cercetatorilor sugereaza ca acumularea unei cat mai multe si variate experiente cognitive si afective contribuie efectiv la activitatea de problem-solving (rezolvarea de probleme), fiind vorba de actualizarea legaturilor temporare vechi si adaugarea altora noi. Rezolvarea inseamna un transfer al procedeelor de realizare de la vechi la nou (generalizarea) bazata pe analiza si abstractizare, adica sunt descoperite prin analiza insusirile generale, comune.

Perseverarea in repetarea unor actiuni mentale care se automatizeaza si folosirea lor in probleme neadecvate modelelor stiute, duce la nerezolvarea acestora sau la o rezolvare gresita, ineficienta.

In mod obisnuit, tinerii, copiii dar si adultii pot fi in situatia de a crea, de a inventa, de a imagina o solutie, un procedeu pentru a rezolva probleme cotidiene, ca si in stiinta, arta, tehnica.

Una din  componentele principale ale activitatii umane in general este gandirea creatoare care merge de la activitati mentale potentate de motivatie si trasaturi de caracter, pana la influentarea de catre climatul socio-educativ, inclusiv cultural. Acesta poate inhiba sau dezvolta o anume sensibilitate, abilitate, aptitudine la subiectul uman.

Flexibilitatea, componenta a gandirii creatoare (opusa rigiditatii), presupune capacitatea de a restructura cu usurinta vechile legaturi temporare fata de o situatie noua.

Daca posibilitatea trecerii facile la o noua situatie, la o noua problema, care ajuta efectiv gandirii sa raspunda, sa gaseasca solutii conforme cu obstacolul aparut reprezinta flexibilitatea, rigiditatea este opusa flexibilitatii si reprezinta persistenta legaturilor corticale anterior formate in situatii noi, nestereotipe. Datorita inertiei (rigiditatii) este blocata rezolvarea (ca achizitie maxima a gandirii umane), datorita incapacitatii de restructurare a stereotipurilor dinamice din  punct de vedere fiziologic.

Psihologii sunt unanim de acord ca aceasta incapacitate de restructurare a modelelor cunoscute este prezenta ca trasatura a activitatii nervoase superioare si a temperamentului (colorand intr-un fel anume personalitatea), iar la nivelul gandirii este evidenta mai ales cand asimilarea de cunostinte s-a facut in situatii in care subiectul nu era apt sa constientizeze.

Caracterul gandirii si al invatarii poate fi influentat in procesul instructiv-educativ. Cadrele didactice, indiferent de nivelul la care expun, au la dispozitie o multitudine de cai si metode care pot feri gandirea celor in formare de a opera cu sabloane, cu solutii standard fixate si nemodificate. Studiul individual, incurajat de gasirea unor idei principale, structurarea materialelor bibliografice dupa criterii individuale, ierarhizarea solutiilor, deprinderea elevilor si studentilor de a nu reproduce textele pe de rost, ci de a gandi, stabilind legaturile dintre cauza si efect, pot forma stilul de gandire si invatare (in sens larg), necesar tot timpul vietii.

Astfel, pe baza aplicarii acestor cai si metode s-au putut determina si stadiile gandirii creatoare (unii le considera procese): preparatia, incubatia, iluminarea si verificarea.

Datele culese de numerosi cercetatori atesta superioritatea eficientei gandirii in grup; dar productivitatea gandirii in rezolvarea unor probleme se bazeaza pe experienta individuala.

Studiul procesului gandirii a impus o serie de termeni deveniti specifici unor subprocese, stadii, etape ale discursului logic, printre care notam: creativitate, productivitate, ingeniozitate, gandire critica.

Exprimand capacitatea mintii omului de a stabili legaturi si a face legaturi intre legaturi , inteligenta este capabila sa depaseasca toate operatiile complicate pe care le face masina, gandita si produsa de om.

Medierea cu scop pe care o realizeaza numai omul, anticipand verbal sau mintal unele actiuni ideative si motrice, este in fond o reconstructie. Aceasta reconstructie, bazata pe experienta, dar folosind in acelasi timp ierarhizari si recombinari de date, urmareste descifrarea unor raporturi, operatie in nici un caz facila si care ajuta la adaptarea si rezolvarea eficienta de probleme.

Psihologii atrag atentia asupra importantei experientei acumulate, a datelor ereditare, dar subliniaza importanta de necontestat (chiar de catre extremistii adeptilor teoriilor ereditatii), a mediului socio-cultural. Individul care se adapteaza inteligent la mediu isi structureaza si restructureaza atitudinile, prin raportarea permanenta la relatiile sociale concrete la un model socio-cultural, proces care ajuta efectiv dezvoltarea aptitudinilor. Se afirma chiar ca omul devine inteligent in anume conditii social-istorice, fiind produsul mediului in care s-a dezvoltat.

Omul nu este, ci devine inteligent si aceasta in raport cu conditiile social-istorice; inteligenta ca dimensiune a personalitatii neputand sa fie generala decat in raport cu o cultura, intr-un anumit moment al evolutiei ei sustinea Paul Popescu-Neveanu , iar forta inteligentei consta in depasirea obstacolelor cognitive, aprofundarea cunoasterii prin rezolvarea de probleme.

In ipostaze diferite (modalitate cognitiva, capacitate de rezolvare a problemelor, posibilitate supramedie a gandirii, dupa Claparčde), inteligenta este veriga si lant in drumul complex al cunoasterii, prin exersare si elaborare de probleme, prin facilitarea invatarii, subiectul uman fiind singurul care reuseste sa construiasca inteligent prin intelegere si sistematizare.



Este stabilita fara echivoc existenta legaturii indisolubile gandire-limbaj: omul nu poate gandi fara sa foloseasca mijloace de comunicare. Studiile au demonstrat ca surdomutii, chiar demutizati, ating niveluri de gandire ceva mai rudimentare decat subiectii normali.

La omul normal dezvoltat, gandirea este predominant verbala, iar limbajul (verbal) este completat cu un continut de gandire. Dar, mecanismele verbale nu se suprapun perfect continutului gandirii, ea dispunand de intuitie, imagini plastice senzoriale, folosite in anumite imprejurari preponderent fata de cuvant.

Limbajul verbal este o activitate specific umana, prin care se realizeaza cu ajutorul limbii atat comunicarea verbala intre oameni, cat si procesul de gandire notionala (de asemenea, specifica omului). Totodata, trebuie retinut ca limbajul nu poate fi conceput fara limba, dar insusirile si functiile lor nu se identifica.

Limba este un castig social-istoric al oamenilor, al comunicarii dintre ei, alcatuit din  subsisteme lingvistice: fonetice, lexicale si gramaticale, diferite de la o epoca istorica la alta si de la un popor (sau natiune) la altul.

Limba unui popor se imbogateste si se nuanteaza, reflectand conditiile in care traiesc oamenii, ea este rezultatul acumularilor si perfectionarilor tehnico-economice si socio-culturale, intr-o multitudine de epoci (unitati de tip istoric).

S. L. Rubinstein apreciaza limbajul ca manifestare de nivel individual, fixandu-l drept limba in actiune , care apare si se dezvolta in ontogeneza, dupa legi specifice psihofiziologice.

Desi limbajul este etichetat drept fenomen individual, el are o tenta social puternica si clara: in procesul invatarii vorbirii, copilul recepteaza cuvinte si notiuni generate de conditiile socio-economice la un moment dat (are un anume continut cognitiv).

Cu toate stradaniile cercetatorilor din  ultima vreme, studiul modalitatilor de semnalizare intre membrii diferitelor specii de animale au aratat ca nu este nimic mai mult decat incercarea de comunicare (sonora, vizuala, motrica, olfactiva, tactila etc.). Maimutele si delfinii dispun de anume capacitati de semnalizare mai diferentiate,s-ar apropia de cele verbale, dar, sub aspectul continutului (semantic) specific uman, nu sunt deocamdata nici un fel de date care sa ateste existenta unui organ pentru decodare notionala. Absenta acestei capacitati de vorbire la animale, oricat de apropiate ar parea de om, este rezultatul absentei unor date specific umane: limba ca instrument social generand aparitia constiintei sociale toate constituindu-se si dezvoltandu-se in procesul muncii in grup, al obtinerii de bunuri materiale si spirituale pentru sine si pentru altii.

Daca limba (prin intermediul limbajului) a aparut si s-a dezvoltat in procesul muncii, al constituirii si dezvoltarii societatii umane, aceasta nu poate fi despartita de un instrument de mare importanta pentru devenirea umana: mana. Omul, de la aparitia sa, nu a trait singur ci a trait in grup, in aceste conditii el a deprins abilitati de procurare a hranei, de adapostire, de confectionare si perfectionare a uneltelor. Conditiile deosebit de grele au impus accentuarea unor trasaturi ale vietii in grup, ca si castiguri importante in acuitatea senzoriala a omului, in micromiscarile mainii ocupate in procesul muncii initial pentru gestica semnalizatoare, apoi exclusiv pentru perfectionarea obiectului muncii.

Comunicarea verbala a fost imbogatita nu doar prin structurarea mijloacelor sonore, cresterea expresivitatii lor ci si prin adaugarea unor complexe mimico-gesticulare.

Reiese cu claritate ca intre functiile cele mai vechi dar si cele mai importante ale limbii si respectiv ale limbajului se inscrie functia comunicativa.

Doar cu ajutorul comunicarii (transmisie receptie/verbala) se poate acumula experienta sociala umana (vorbit, scris, citit); doar comunicand intre ei in cadrul activitatilor oamenii pot coopera, pot incerca sa generalizeze si sa mareasca zestrea generatiilor anterioare in domeniile stiintei, tehnicii, artei, culturii, arhitecturii, medicinii etc.

In concordanta cu recente teorii ale informatiei, un model ideal de comunicare este alcatuit din  urmatoarele:

-      emitatorul (expeditorul);

-      canalul;

-      receptorul (destinatarul).

In comunicarea verbala, orice partener este concomitent expeditor si destinatar, avand capacitatea de a emite si recepta.

Participand efectiv direct la cunoasterea realitatii, limba si limbajul detIn o functie cognitiva chiar in cadrul procesului de comunicare; omul transmite experienta, capata informatii, prelucreaza specific date cunoscute din  realitatea obiectiva sau subiectiva, generalizeaza coduri, nefacand altceva decat sa surprinda, sa prelucreze, sa sistematizeze, sa ierarhizeze materiale  - care sunt operatii proprii gandirii umane.






Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }