Examinarea tesutului osos. Distrofii osoase.

Examinarea tesutului osos. Distrofii osoase.

Radiografierea tesutului osos se efectueaza mai frecvent local , in zona sau regiunea in care examinarea clinica sau radioscopierea prealabila indica sau presupune modificari ce trebuiesc lamurite sub aspect anatomic sau morfologic , patogenetic si de diagnostic .

Radiografierea oricarei regiuni osoase sau scheletice se va face obligatoriu , cel putin din 2 incidente perpendiculare una pe cealalta ( fata si profil , dorso-ventral si lateral , antero-posterior ) .

In situatia fracturilor incomplete incidenta care traverseaza osul perpendicular pe zona lezionata poate sa ofere o imagine de "os integru " , in timp ce incidenta paralela cu procesul lezional sa releve pierderea integritatii osoase ca urmare a indepartarii capatului fracturat de linia sagitala a osului normal .

Zona sau regiunea ce urmeaza a fi examinata se aseaza integral pe caseta portfilm astfel incat in viitoarea imagine sa fie cuprins un reper anatomic de identificare .

Radiodiagnosticul prin raze X in ceea ce priveste tesutul osos si scheletul , se bazeaza aproape exclusiv pe arhitectura osului si a consitiilor de formare a imaginii .

Distrofii osoase : procesul distrofic are un ritm neregulat si modifica profund macrostructura si arhitectura osoasa la nivelul compactei , aspongioasei medulare sau a zonei epifizare . In cazul distrofiilor osul nu mai ofera aspectul trabecular , ci o structura amorfa , bizara , provocata de tulburari microscopice de rarefiere osteoida , de zone fibroase care alterneaza cu tesutul osos , fiecare cu afinitati tinctoriale diferite care dau imaginii histologice un aspect de mozaic . Cand modificarile microscopice devin majore ele se pot decela radiologic prin aspectul neconturat ( de vata ) al tesutului osos . In cazul lizei osoase se remarca subtieri si tunelizari ale compactei si/sau aspect de lipsa de substanta ( aspect de ciupitura sau muscatura la nivelul osului ) , marcata prin radiotransparenta .

Hiperplazia osoasa este consecinta hiperfunctiei hipofizare in procesul de osteogeneaza endocondrala si periostala , persistenta peste timpul normal necesar dezvoltarii scheletice , avand ca rezultat gigantismul si acromegalia . Imaginea radiologica evidentiaza un schelet cu componente foarte mari dar care pastreaza raportul normal intre ele .

Hipoplazia osoasa reprezinta miniaturizarea tesutului osos si este provocata de hiperfunctia tiroidiana dar si de hipofunctia hipofizara ; ea poate aparea si in urma unor carente vitaminice .

Displaziile sunt alterari osoase care schimba raporturile dimensionale dintre lungimea si grosimea oaselor .

Condrodisplaziile sunt modificari osoase provocate de tulburari ale dezvoltarii cartilajului de crestere .Imaginea radiologica releva modificari caracteristice atat in displaziile generale cat si in cele locale . Oasele lungi apar groase si scurte si cu epifize latite . Oasele apar curbate , diafiza devine larga in vecinatatea epifizelor .

Displaziile conjunctive sunt generate de carente hormonale si nutritive . Caracteristica este hipoostoza , segmentul osos afectat fiind foarte subtire in raport cu lungimea lui .

Aplaziile sunt tulburari organogenetice ce determina anomalii de dezvoltare osoasa . Termenul este utilizat pt situatiile in care caracteristicile morfologice nu ating normalul pe parcursul dezvoltarii lor.

Distrofii osoase primare :

• Osteonecrozele septice (provocate de traumatisme )
• Inflamatiile osoase
• Avitaminozele osoase (rahitismul )
• Osteopatiile metabolice ( rahitism tardiv , osteomalacia )

Distrofii osoase particulare de tip vascular caracterizate prin rarefactia osoasa primitiva de tip vascular cu modificare trofica a tesutului conjunctiv medular ; sunt consecinta unor tulburari neurohormonale care perturba circulatia sangvina .

Distrofiile osoase solitare

• Chistul primar solitar ( cavitate neregulata plina cu lichid clar sau hemoragic la nivelul osului )
• Osteoidul cortical