 |  |
|
Romania
Ministerul Educatiei Cercetarii si Inovarii
Inspectoratul Scolar Judetean Mures
Grupul Scolar "Gh. Sincai" Tg. Mures
PROIECT
Pentru certificarea competentelor profesionale
Nivel 3
Liceu - ruta directa
Tehnician proiectare C.A.D.
ASAMBLARI NITUITE PRIN SUPRAPUNERE CU SOUA RANDURI DE NITURI IN ZIG-ZAG
CAPITOLUL 1
1. 1 Notiuni generale
Asamblari nituite prin suprapunere
Nituirea este un procedeu de de asamblare nedemontabila a doua table, profile sau piese, cu ajutorul niturilor ca organe de legatura. Niturile se dispun intr-o anumita ordine formand imbinarea nituita ( cusatura ).
Ca procedeu de imbinare, nituirea este din ce in ce mai mult inlocuita de sudura care prezinta o serie de avantaje. Cu toate acestea nituirea se mai utilizeaza intr-o serie de cazuri: constructii metalice, mijloace de transport (autovehicole, avioane, vagoane) cu carcase subtiri sau din materiele nesudabile, recipienti sub presiune, imbinarea pieselor tratate termic. Utilizarea in continuare a imbinarilor nituite este legata de unele avantaje in comparatie cu imbinarile sudate. Acestea sunt:
comportare mai buna la solicitari variabile
controlul mult mai usor de efectuat
imbinarea pieselor de grosime redusa sau din materiale nesudabile
inlaturarea cu usurinta a defectelor
Niturile sunt constituite initial dintr-o tija cilindrica (corpul nitului) si un cap fabricat cu forme diferite (de exemplu calota sferica, trunchi de con) dupa introducerea acestora in gaurile din pisele suprapuse care se asanbleaza, se formeaza prin ciocanire sau presare cu ajutorul unui capuitor (buterola), al doilea cap al nitului.
In functie de tipul productiei, nituirea poate fi executata manual sau mecanic, iar in functie de diametrul tijei nitului, ea se poate executa la cald sau rece. In general la otel, cand tija nitului are un diametru sub 6 mm, nituirea se poate face la rece, iar cand are un diametru mai mare la cald. Nituirea manuala in general este o operatie costisitoare care cere un volum mare de munca avand totodata o productivitate mica.
Pentru acest motiv se recomanda ca oriunde ete oosibil, ea sa se execute mecanizat, folosind dispozitive si utilaje speciale care usureaza munca si maresc productivitatea (ciocane pneumatice, electrice, prese etc.). Nituirea continua sa ramana un procedeu destul de raspandit pentru realizarea imbinarilor supuse unor eforturi dinamice mari, precum si acolo unde nu se poate aplica sudura datorita dificultatilor ce o insotesc.
Trebuie adaugat ca elementele imbinate prin nituire pot fi demontate prin distrugerea niturilor, transportate si asamblate din nou in timp ce constructiile sudate nu permit acest lucru decat in unele cazuri izolate date fiind transformarile care au loc in material la locul taierii si sudurii ulterioare
1.2:Imbinare nituita
O imbinare nituita se realizeaza prin introducerea niturilor in gauri practicate in piesele suprapuse. Prin deformarea plastica a capului liber al tijei nitului se formeaza capul de inchidere, strangandu-se puternic piesele asamblate. Imbinarile nituite se pot caracteriza prin modul de asezare al pieselor si prin numarul si modul de dispunere a niturilor. Astfel imbinarile pot fi :
cu eclise
cu un singur rand de nituri
cu mai multe randuri de nituri
Avantajele si dezavantajele asamblarilor nituite
Avantaje :
prezinta siguranta in exploatare, superioara asamblarilor sudate, la constructiile supuse la sarcini dinamice dupa directii variabile (ex. Poduri, nave maritime/fluviale, aeronave etc.)
se pot imbina pise din materiale nesudabile, sau la care temperatura necesara procedeului de sudare ar diminua efectul tratamentelor termice sau al acoperirilor de protectie sau elastice
Dezavantaje (comparative procedeului de sudura):
un consum mai mare de material si manopera
conditii de lucru mai incomode din cauza producerii de zgomot
se micsoreaza rezistenta piselor in sectiune
se diminueaza etanseitatea constructiei realizate
Materialele utilizate la confectionarea niturilor se aleg in functie de felul si marimea solitarilor la care sunt supuse:
oteluri carbon (pentru lucrari obisnuite)
oteluri aliate (in cazul solicitarilor temice sau de coroziune ridicata)
cupru, alama, aluminiu (pentru piese subtiri cu rezistenta mecanica scazuta)
Clasificarea asamblarilor nituite
A : Dupa forta necesara : manuala si mecanica
B : Dupa modul executiei : la rece (pentru nituri cu diametrul pana la 8 - 10 mm) si la cald (pentru nituri cu diametrul mai mare de 10 mm)
C : Dupa asezarea piselor
D : Dupa numarul randurilor de nituri:
prin suprapunere (simpla, dubla, multipla)
cap la cap (cu una sau doua eclise)
cu un rand de nituri
cu doua sau mai multe randuri de nituri dispuse in linii de zig-zag
E : Dupa destinatia asamblarii:
de rezistenta (constructii metalice)
de etansare (recipiente, tuburi, butelii cu presiune joasa)
5 Tipuri de imbinari nituite
Imbinarile nituite se pot impartii in mai multe categorii dupa diferite criterii si anume imbinari nituite:
dupa modul de executie (manuala, mecanizata)
dupa starea tijei (la cald, la rece)
dupa modul de asezare a tablelor (prin suprapunere, sau cap-la-cap cu eclise pe o singura parte/pe ambele parti)
dupa numarul randurilor de nituri (cu un singur rand, sau cu mai multe randuri: paralele sau in zig-zag)
dupa numarul sectiunilor de forfecare (cu o singura sectiune sau cu mai multe sectiuni)
dupa destinatia asamblarii (de rezistenta, de etansare, de rezistenta-etansare)
dupa modul de formare a capului nitului (directa, indirecta)
Niturile de rezistenta se aplica la constructiile metalice, unde conditia principala care se cere este transmiterea fortelor intre elementele imbinate.
Niturile de etansare se aplica la constructia bazinelor, rezervoarelor, sau altor asemenea constructii, care nu sunt supuse unor eforturi deosebite.
Avand in vedere scopul acestor nituri, ele pot fi mai subtiri decat cele folosite la nituirea de rezistenta dar ele trebuie dispuse mai des.
Nituirea de rezistenta-etansare trebuie sa corespunda ambelor conditii.
Asa cum s-a aratat si anterior insa, indiferent de tipul nituirii, este recoman-dabil ca nituirea sa fie inlocuita prin sudura ori de cate ori este posibil
6 Clasificarea niturilor dupa destinatia asamblarii
cu cap semirotund STAS 797-67
cu cap tronconic STAS 797-67
cu cap semiinecat STAS 797-67
cu cap plat STAS 797-67
cu cap semirotund STAS 797-67
cu cap tronconic STAS 801-67
cu cap semiinecat STAS 802-76
cu cap tronconic si semiinecat STAS 801-67
cu cap semiinecat STAS 3165-67
Nituirea mecanica
Ca si in alte operatii tehnologice din domeniul constructiilor de masini, tehnologia nituirii si utilajele folosite sunt conditionate de tipul productiei. Astfel la productia individuala si in atelierele de intretinere reparatii, se aplica nituirea manuala pentru realizarea unor imbinari care nu se pot efectua prin sudura din diferite motive. Nituirea se realizeaza manual sau mecanic la cald sau la rece.
Nituirea mecamica se executa la masinile de nituit obtinandu-se marirea productivitatii si imbunatatirea calitatii nituirii. Forta de nituire realizata cu astfel de masini este de 2000 - 8000 daN.
7 Masini de nituit
In functie de modul de lucru pot fi portabile sau fixe. Masinile de nituit portabile se mai numesc si ciocane de nituit
7. 1 Clasificarea masinilor de nituit
A. Dupa procedeul de formare a capului de nituit, in:
masini de nituit prin ciocanire (ciocane de nituit), care pot fi fixe si transportabile
masini de nituit prin presare (prese de nituit), care pot fi in potcoava (fixe si amovibile) sau in cleste (fixe si amovibile)
masini de nituit prin rulare
B. Dupa posibilitatea de deplasare, in:
masini de nituit fixe
masini de nituit transportabile, care pot fi portative, carosabile sau suspendate
C. Dupa modul de actionare, in:
masini de nituit hidraulice
masini de nituit pneumatice
masini de nituit hidropneumatice
masini de nituit electromecanice
masini de nituit electrohidraulice
7. 2 Descrierea masinilor de nituit
Masina de nituit prin ciocanire.
Masinile de nituit portabile se mai numesc si ciocane de nituit
Se folosesc la nituri cu diametrul pana la 4 mm. Aceste masini pot fi actionate cu aer comprimat sau prin transmisii mecanice.
Avantajul acestor ciocane de nutuit consta in faptul ca nituirea se poate face in orice pozitie (a-orizontal, b-vertical)
Ciocanul de nituit pneumatic
Este actionat cu aer comprimat, care transmite o miscare rectilinie alternativa pistonului percutor
In functie de masa lor ciocanele pneumatice pot fi ciocane:
usoare, cu masa pana la 9 Kg
mijlocii, cu masa de 9-12 Kg
semigrele, cu masa de 13-25 Kg
grele, cu masa peste 25 Kg
Ciocanul de nituit electromecanic
Are in componenta un motor electric care transmite miscarea de rotatie unui mecamism biela-manivela, astfel incat miscarea devine rectilinie alternativa cu frecventa dorita (reglabila prin reglarea turatiei motorului)
Ciocanul de nituit electromagnetic
Are
in componenta o bobina care isi schimba polaritatea,
ceea ce face ca percutorul sa aiba o miscare rectilinie
alternativa
Masina de nituit prin presare
Formeaza capul nitului dintr-o singura miscare a capuitorului iar presiunea asupra nitului creste in mod treptat. Nituirea cu astfel de masini face ca refularea sa fie foarte puternica, ceea ce elimina operatia de stemuire.
Mod de lucru:
Masina se apropie de piesele ce trebuie sa fie nituite, pana cand capul de asezare al nitului vine in contact cu contracapuitorul fix. Apoi se aplica presiunea asupra capuitorului si se formeaza capul de inchidere al nitului.
Nituirea prin presare cu nituri semitubulare sau tubulare
1-contracapuitor, 2-capuitor, 3-piese
Masina de nituit prin rulare
Formeaza capul de nituit printr-o presare rotativa care creste treptat.
Constructia acestor masini de nituit este aceesi cu a masinii de gaurit cu reglare manuala. In locul burghiului se folosesc doua role profilate care la rotirea si avansul arborelui principal formeaza capul de inchidere al nitului.
Acest procedeu se foloseste pentru nituri de dimensiuni mici si din materiale moi.
Masina de nituit hidraulic
Are un cilindru cu apa sub presiune si un piston care este legat direct cu capuitorul. Apa care formeaza agentul motor al masinii este adusa la cilindru prin conducte de la o pompa sau de la un acumulator de presiune
8 Nituirile speciale
8. 1 Nituirea prin explozie
Daca capul de inchidere ala nitului se gaseste intr-un spatiu care nu permite nici un fel de acces pentru formarea sa, atunci se aplica nituirea prin explozie. In asemenea cazuri se folosesc nituri semitubulare umplute in interior cu o substanta exploziva, iar nituirea consta in introducerea nitului in gaura si incalzirea lui in timp ce se apasa asupra capului fabricat din afara.
Pentru incalzirea nitului se foloseste un incalzitor electric special care aduce nitul intr-un interval de 1-3 secunde la temperatura de 130sC.
La aceasta temperatura explozivul se aprinde si explodeaza, iar capatul tubular al tijei situat in afara isi mareste diametrul formandu-se astfel capul de inchidere al nitului. Dupa explozie, nitul racindu-se se contracta puternic dand o imbinare nituita de buna calitate. Dupa caz se pot folosi nituri din otel sau din metale neferoase. Niturile din otel pot avea diametrul intre 4-10 mm, iar cele din metale neferoase intre 2-6 mm.
Nituirea cu explozie se poate efectua de catre un singur lucrator fara ajutor si este de mare productivitate dat fiind timpul scurt de formare a capului de inchidere. Timpul de incalzire variaza in functie de diametrul nitului in limite destul de mici.
1-introducerea nitului; 2-incalzirea si aprinderea; 3-asamblarea; 4-ciocan electric (incalzitor)
8. 2 Nituirea cu tja dubla
Dupa ce nitul a fost introdus in gaura, tija interioara a nitului este trasa fortat cu clestele, deformand capul nitului tubular. Clestele, sprijinindu-se pe gulerul nitului, nitul nu este scos din gaura sa. In aceasta situatie, partea ingrosata a tijei interioare este trasa fortat, in interiorul tijei tubulare, a carui capat deformandu-se va forma capul de inchidere. In final, tija superioara se rupe intr-o zona de slaba rezistenta, special prevazuta.
8. 3 Nituirea metalelor si aliajelor usoare
Nituirea are inca o larga aplicabilitate intr-o serie de domenii unde nu se poate executa sudarea. Printre principalele constructii nituite se numara si cele aeronautice, unde se folosesc in general aliaje de aluminiu.
La asemenea constructii se aplica numai nituirea la rece, deoarece prin incalzire materialele respective isi modifica structura cristalina si implicit isi micsoreaza rezistenta. La aceste materiale nu se folosesc nituri cu diametrul mai mare de 13 mm.
De asemenea trebuie avut in vedere faptul ca nituirea executandu-se la rece, strangerea puternica a tablelor nu este asigurata prin contractia ulterioara a tijei nitului si eforturile se transmit numai prin contactul direct dintre tija si peretele gaurii. Deci pericolul de forfecare a tijei este mult mai mare decat in celelalte cazuri motiv pentru care la nituirea acestor aliaje se cere o atentie cu totul deosebita.
1. 9 Scule, Dispozitive, Verificatoare
Sculele folosite pentru nituirea manuala sunt:
ciocanul de lacatuserie
tragatorul (-a-)
capuitorul (buterola) (-b-)
contracapuitorul (contrabuterola)
Dispozitive de prindere: menghine sau dispozitive speciale adecvate formei si dimensiunilor pieselor ce se asambleaza
Verificatoare: sublere, calibre, sabloane
10 Mod de lucru
Nituirea manuala comporta
urmatorele faze :
introducerea nitului in gaura si asezarea lui cu capul initial pe contracapuitor
strangerea pieselor cu tragatorul (-a-)
refularea capatului tijei nitului prin aplica-rea de lovituri axiale (-b-) si radiale (-c-) cu ciocanul pentru a obtine capul de inchidere
montarea capuitorului pe capul de inchidere, prin lovire cu ciocanul pentru obtinerea unei forme fasonate a capului de inchidere (-d-)
|
|
|
|
|
1-tragator; 2-ciocan; 3-contracapuitor; 4-capuitor
CAPITOLUL 2
Studiul si reprezentarea intr-un program CAD a asamblarilor nituite prin suprapunere cu doua randuri de nituri in zig-zag cu cap semirotund avand d1 =16 mm, T=36 kN, confectionat din OL34
CALCULE
d1 =16 mm
T=36 kN,
OL34
Tas= 36 kN = 36 ∙106 Pa = 360 daH/cm2
d = 16 mm
e = 1,5 ∙ d = 1,6 ∙ 16 = 24 mm
t= 2,6 ∙ d + 1,5 = 2,6 ∙ 16 + 1,5 = 43,1 mm
e1 = 0,6 ∙ t = 0,6 ∙ 43,1
e1 = 25,86 mm
e1 + e = 49,86
D = diametru capului
d = diametru tijei
S = inaltimea capului
T1 = forta de forfecare a unui nit
B = 7 ∙ 43,1 = 301,7 mm
T1 = Tas ∙ d ∙ s = 36 ∙ 106 ∙ 16 ∙ 10-3 ∙ 8 ∙ 10-3 = 4608 N
S = 0,5 ∙ d = 0,5 ∙ 16 = 8 mm
n=
=14,705 n=15
T = Tas ∙ Tat
S = inaltimea corpului nituit
d = diametru nitului
CAPITOLUL 3
Proprietati ale obiectelor create in AutoCAD. Pregatirea desenului. Desene‑sablon
Pentru a reda fidel varietatea obiectelor din lumea reala, AutoCAD atribuie obiectelor virtuale din desene proprietati adecvate, care sa le confere un aspect realistic si semnificatii multiple de reprezentare grafica. Cele mai importante proprietati comune ale obiectelor din mediul AutoCAD sunt: tipul de linie, culoarea, layer‑ul, latimea de linie. Acestea sunt usor accesibile fie prin comenzi specifice, fie din meniul pull‑down "Format" sau prin rubricile adecvate ale barei de instrumente "Object properties" (fig. 3.1).
Figura 3.1 Bara de instrumente "Object properties" si rubricile ei
AutoCAD permite folosirea unei game largi de linii discontinue. Modelele de linii discontinue sunt stocate in biblioteca proprie de linii, adica intr‑un fisier de tip .lin. La inceperea lucrului pe format in inch, acesta este fisierul "acad.lin", iar la inceperea pe format metric, fisierul‑biblioteca cu modele de linii discontinue este "acadiso.lin". La cererea utilizatorului, modelele de linie alese din biblioteca se incarca in desenul curent. Comanda LINETYPE, prin optiunea "Load", efectueaza operatia de incarcare in desen a liniilor specificate. Aceasta optiune nu modifica in nici un fel linia curenta de desenare! Biblioteca proprie AutoCAD include si linii cu aspect complex, in zig‑zag, cu marcaje, cu serpuiri, etc. In fig. 3.2 sunt prezentate cateva exemple.
Figura 3.2
Exemple de linii discontinue cu aspect complex din biblioteca AutoCAD
2000
Liniile discontinue contin un anumit model de linie, care se repeta de cate ori este necesar, pe lungimea conturului respectiv (fig. 3.3). In descrierea de biblioteca, lungimea modelului de linie are o anumita valoare, exprimata in unitati de desenare. Aceasta valoare poate fi modificata de utilizator prin comanda LTSCALE, sau cu ajutorul casetei pentru gestionarea liniilor discontinue. Modificarea poate fi globala, pentru toate liniile discontinue din desen, sau individuala, pentru un anumit obiect desenat cu linie discontinua.
Figura 3.3 Linie discontinua in AutoCAD, cu evidentierea lungimii modelului de linie
Tipurile de linii discontinue din desen sunt manipulate prin intermediul casetei "Linetype Manager" (fig. 3.4), apelabila in mai multe moduri: din meniul pull‑down "Format", linia Linetype . , sau prin comanda LINETYPE, sau prin linia "Other . " din rubrica pentru tipuri de linii a barei de instrumente "Object properties" (fig. 3.1). Caseta "Linetype Manager" poseda numeroase optiuni de vizualizare integrala sau selectiva a liniilor de diferite tipuri incarcate in desen, cu prezentarea optionala a detaliilor descriptive.
Pentru a asigura o viteza de lucru mare, se recomanda ca tipurile de linii discontinue necesare in desen sa fie incarcate in faza initiala, de pregatire a desenului.
Figura 3.4 Caseta de gestionare a tipurilor de linii din AutoCAD 2000
Pe langa liniile discontinue din bibliotecile proprii, AutoCAD 2000 ofera posibilitatea de a defini noi tipuri de linii discontinue, prin comanda MKLTYPE (meniul pull‑down "Express Tools", incarcabil la cerere prin comanda MENULOAD).
AutoCAD permite utilizarea a 256 de culori. Primele 7 sunt culorile de baza:
Red (rosu) 5. Blue (albastru)
Yellow (galben) 6. Magenta (magenta)
Green (verde) 7. White (alb)
Cyan (cinabru)
Culorile pot fi identificate prin numarul alocat de program.
Culoarea implicita cu care lucreaza AutoCAD este cea alba ("white" in limba engleza). Daca in configurarea zonei grafice de pe monitor, s‑a optat pentru fond deschis la culoare (alb, gri pal), liniile implicite sunt afisate in culoare neagra, desi culoarea AutoCAD ramane cea alba.
Folosirea culorilor in desenele AutoCAD nu este conditionata in nici un fel de prezenta unui monitor color si de numarul de culori admis de sistemul de operare.
Utilizarea diferitelor culori in AutoCAD urmareste nu numai redarea cat mai realistica a obiectelor, ci si gruparea obiectelor din desen, obiectele cu aceeasi semnificatie functionala sau grafica putand sa fie reprezentate in aceeasi culoare.
Culorile de lucru pot fi stabilite prin comanda COLOR, apelabila si din meniul pull‑down "Format". Bara de instrumente "Object properties" include de asemenea o rubrica de culoare (fig. 3.1) Linia "Other . " a acestei rubrici activeaza caseta pentru culori.
Modificarea culorii curente are efect asupra urmatoarelor obiecte create in desen, cele elaborate anterior pastrandu‑si culoarea lor.
La plotarea desenelor, se poate opta pentru reproducerea culorilor din desen, pentru transformarea lor in nuante de gri, sau pentru inlocuirea culorii obiectului cu o alta culoare. Optiunile mentionate sunt exprimabile prin tabelul de alocare a penitelor virtuale (vezi rubrica "Plot style table" din panoul "Plot Device" al casetei de plotare).
Pentru a reproduce obiecte avand conturul lat, AutoCAD utilizeaza proprietatea de latime de linie ("lineweight" in l. engl.). Teoretic, AutoCAD poate atribui latime de linie aproape oricaror obiecte grafice; fac exceptie textele scrise cu fonturi truetype, punctele si solidele 2D. In fig. 3.5 sunt prezentate cateva exemple de obiecte cu contururi si linii de diferite latimi.
Figura 3.5 Obiecte create cu diferite latimi ale liniei
Latimea de linie poate fi setata prin comanda LWEIGHT sau prin intermediul barei de instrumente "Object properties". Comanda LWEIGHT este apelabila si din meniul pull‑down "Format", linia "Lineweight . ". AutoCAD cunoaste un anumit set de 28 de valori pentru latimea de linie. Utilizatorul poate modfica o anumita valoare, dar nu poate adauga valori noi setului respectiv.
Comanda LWEIGHT permite stabilirea unitatii de masura pentru latimea de linie: mm sau inch. Firma AutoDessk recomanda milimetrul, care asigura o precizie mai buna.
O anumita valoare a latimii de linie este declarata ca fiind cea implicita ("Default") in desen. Uzual, aceasta este 0.25 mm. Comanda LWEIGHT, prin caseta de dialog oferita (fig. 3.6), stabileste valoarea in pixeli prin care este afisata pe ecran latimea de linie implicita.
Figura 3.6 Caseta de dialog pentru latimi de linie
Bara de stare de la partea inferioara a ferestrei AutoCAD include un buton pentru activarea/dezactivarea afisarii pe ecran a latimii de linie. Este recomandabil ca, pe timpul sesiunii de lucru, sa se renunte la afisarea explicita pe ecran a acestei proprietati, deoarece, in cazul existentei mai multor contururi late, viteza de regenerare a desenului scade mult. In faza finala, cand desenul este finisat, afisarea poate fi activata. Tiparirea la imprimanta sau plotter a latimii de linie nu depinde in nici un fel de optiunea de afisare pe ecran.
Pentru reprezentarea latimii obiectelor inguste NU se recomanda utilizarea proprietatii de latime de linie! In acest scop, este preferabila reprezentarea prin polilinie de o anumita latime!
La folosirea desenelor AutoCAD ca ilustratii in texte, este de asemenea preferabila polilinia pentru linii late (vezi cap. 4, §4.2.2)!.
Recomandarile anterioare se bazeaza pe faptul ca AutoCAD afiseaza o linie lata pe ecran prin numarul de pixeli stabiliti, indiferent de amplificarea imaginii. Asadar, proprietatea de "lineweight" nu este scalabila, in timp ce latimea unei polilinii este afisata proportional cu factorul de amplificare a imaginii pe ecran.
Una din facilitatile mult utilizate in AutoCAD este lucrul pe straturi. Notiunea de strat poarta denumirea de "layer" in limba engleza si este folosita ca atare, pentru fidelitate in limbaj. Proprietatea defineste o grupare logica a obiectelor si este similara unei folii perfect transparente, de grosime 0, pe care se creaza parti din desen. Prin suprapunerea tuturor layer‑elor din desen, se obtine desenul in totalitate. Unul sau mai mute layer‑e pot fi facute nevizibile oricand, pe orice durate de timp, in sesiunea de lucru, fara ca obiectele plasate in aceste layer‑e sa fie sterse din desen. Pe langa avantajul gruparii obiectelor din desen dupa semnificatia, functia, aspectul lor, folosirea layer‑elor permite marirea vitezei de desenare. Acele grupuri de obiecte asupra carora nu se lucreaza o anumita perioada, pot fi facute nevizibile, fie prin inghetarea layer‑ului ("Freeze"), fie prin dezactivarea sa ("Off"). Obiectele dintr‑un layer dezactivat sau inghetat nu sunt momentan vizibile. Pentru ca ele sa devina vizibile, layer‑ul in care se gasesc trebuie sa fie atat activ ("On") cat si topit ("Thaw").
Un layer se identifica dupa un nume, pe care il acorda utilizatorul la crearea acestuia, si care este unic.
Orice layer are asociate o culoare, un tip de linie implicit si o latime de linie implicita, proprietati care poarta denumirea de culoare, tip de linie si respectiv latime de linie "bylayer". Programul asociaza automat unui nou layer culoarea "white", linia continua si latimea de linie implicita declarata in desen. Utilizatorul poate modifica aceste proprietati, in orice moment al sesiunii de lucru. Pentru a fi alocata unui layer, o linie discontinua trebuie sa fie incarcata in prealabil in desen (vezi 3.2). Mai multe layer‑e pot avea aceeasi culoare si/sau acelasi tip ori latime de linie "bylayer".
Pentru identificarea unitara a culorilor din desene, AutoCAD 2000 aloca numarul 256 pentru culoarea "bylayer". Aceasta trebuie inteleasa ca o culoare logica.
In orice desen, programul introduce automat layer "0". Acesta nu poate fi redenumit si nici sters din desen, dar i se pot modifica proprietatile de linie si culoare (lucru nerecomandabil).
Fiecare nou element creat in desen este plasat in layer‑ul curent. Toate obiectele create intr‑un anumit layer vor avea culoarea, tipul de linie si latimea de linie asociate acestuia, daca pentru proprietatile respective este stabilita valoarea "bylayer".
Gruparea obiectelor in layer‑e este la alegerea utilizatorului, dar se recomanda sa fie aplicata dupa criterii clare, judicios definite: aspect al liniilor (continuitate, latime), rol functional, etc.
Pentru desenele tehnice de tip industrial, un set minimal de layer‑e ar include (tabelul 3.1):
Tabelul 3.1
|
Destinatie |
Tip de linie "bylayer" |
|
Muchii vizibile |
Linie continua |
|
Hasuri |
Linie continua |
|
Muchii fictive, linii de ruptura, fundul filetului |
Linie continua |
|
Linii de axa |
Linie punct (familia "dashdot") |
|
Muchii acoperite |
Linie intrerupta (familia "hidden") |
|
Cote |
Linie continua |
|
Chenar, indicator |
Linie continua |
|
Capetele traseelor de sectionare, Notatii, tabele |
Linie continua |
|
Auxiliare (piese invecinate, piese in miscare) |
Linie doua puncte (familia "divide") |
|
Constructii ajutatoare (uzual, la finalizarea desenului, aceste constructii devin nevizibile) |
Linie continua |
Pentru asigurarea unei viteze mari in lucru, se recomanda ca definirea layer‑elor sa fie realizata la inceput, in faza de pregatire a desenului, inainte de desenarea efectiva a obiectelor.
Toate layer‑ele definite in desen se salveaza odata cu acesta.
Definirea layer‑elor noi, stabilirea si modificarea proprietatilor layer‑elor existente se realizeaza prin caseta "Layer Properties Manager" (fig. 3.7), apelabila din meniul pull‑down "Format", linia "Layers . ", sau prin comenzile DDLMODES ori LAYER. Caseta de layer‑e are acces direct si la cea de operare cu linii discontinue.
Layer‑ul curent este afisat pe bara de instrumente "Object properties".
Pentru a desena un obiect intr‑un anumit layer, layer‑ul respectiv trebuie sa fie cel curent. Modificarea layer‑ului curent este permisa de toate casetele si comenzile de manipulare a layer‑elor. Utilizatorul dispune si de butoane adecvate pe barele de instrumente (fig. 3.8).
In afara proprietatilor analizate, unui layer ii sunt atribuite si alte proprietati cum ar fi plotarea obiectelor pe care le contine sau ignorarea lor la plotare, vizibilitatea in diferite viewport‑uri, blocarea la editare, etc.
Figura 3.7 Caseta pentru gestionarea proprietatilor layer‑elor din AutoCAD 2000
Figura 3.8 Bara de instrumente "Object properties", cu facilitatile de manipulare a layer‑elor
Semnificatia simbolurilor vizuale din lista rapida de layer‑e este urmatoarea (fig. 3.9):
Figura 3.9 Semnificatia simbolurilor vizuale din lista rapida de layer‑e
Atentie! O modificare explicita a proprietatilor de linie (tip, latime) si culoare ale unui obiect anuleaza setarea acestora pe "bylayer", indiferent de layer‑ul de creare! Proprietatile "bylayer" nu vor mai functiona!
Prin intermediul componentei "AutoCAD Design Center", prezentata intr‑un capitol viitor, tipurile de linii si layer-ele dintr‑un desen pot fi transferate cu usurinta in oricare alt desen
Efectuarea in desen a tuturor operatiilor pregatitoare consuma timp si are un aspect de rutina. In plus, este absolut necesar ca intr‑un anumit grup de proiectare toti proiectantii sa utilizeze aceleasi standarde de birou in realizarea desenelor. Din aceste motive, este preferabil ca pregatirea desenului sa fie realizata o singura data, pentru toti utilizatorii, iar desenul astfel pregatit sa fie salvat si folosit ca desen‑sablon (denumit si prototip).
La inceperea unui desen nou, va fi specificat sablonul dorit. Modul de incepere a sesiunii de lucru din caseta "Start Up" va viza in acest caz optiunea "Use a Template".
Desenul‑sablon implicit al programului este "acad.dwt" pentru format in inch, respectiv "acadiso.dwt" pentru format in mm.
Definirea unui desen‑sablon propriu cuprinde in general urmatoarele operatii:
1. Setarea limitelor desenului cu ajutorul comenzii LIMITS, daca acestea nu corespund, urmata de vizualizarea intregului desen, pentru a avea la inceperea lucrului, o imagine de ansamblu a spatiului de desenare: prin comanda ZOOM, optiunea "All";
2. Activarea ajutoarelor grafice necesare si alegerea unor valori de start potrivite cu dimensiunile elementelor desenate; ulterior acestea pot fi modificate ori de cate ori este nevoie; cu ajutorul casetei "Drafting Settings";
3. Incarcarea in memorie a liniilor discontinue necesare in desen si stabilirea lungimii modelului de linie (daca este cazul); prin caseta "Linetype Manager";
4. Crearea layer‑elor necesare, cu stabilirea culorii, a tipului de linie si a latimii de linie pentru fiecare; prin caseta "Layer Properties Manager";
5. Stabilirea numarului de zecimale cu care se doreste afisarea coordonatelor pentru diferite puncte si a distantelor; prin caseta "Drawing Units";
6. Definirea unui stil de scriere sau chiar a mai multora, in functie de necesitati; cu ajutorul comenzii STYLE, si al casetei "Text Style";
7. Definirea stilurilor de cotare necesare si salvarea lor; prin caseta "Dimension Style Manager";
8. Trasarea chenarului, si eventual a indicatorului; prin comanda PLINE sau RECTANG, apoi prin comenzile LINE, TEXT / DDATTDEF.
Depinzand de specificul desenului, pot fi efectuate si alte operatii pregatitoare, sau pot fi eliminate unele din cele enumerate mai sus.
Desenul‑sablon (prototipul) va fi salvat, spre a fi folosit ulterior, ca baza a altor desene. Pentru ca prototipul sa nu fie deteriorat prin modificari accidentale, se recomanda ca fisierul ce il cvontine sa fie marcat "read only" (accesibil numai pentru citire).
Formatul de desen‑sablon in AutoCAD 2000 este "*.dwt".
AutoCAD 2000 dispune de numeroase prototipuri de firma, denumite "Templates" gata pregatite pentru diferite formate, diferite standarde nationale (DIN, ANSI, JIS, etc.) ori internationale (ISO). Modul de utilizare al acestora a fost prezentat in subcapitolul 1.4.
Casetele din fig. 3.10 a, b ilustreaza modul de previzualizare si alegere a fisierului‑sablon.
In fig. 3.11 este prezentat sablonul pentru format A3 tip ISO (template "ISO A3"). Se poate observa existenta indicatorului si a chenarului, precum si prezenta reperelor de format. Sablonul respectiv prezinta doua variante, diferind una de cealalta prin stilul de plotare asociat.
Figura 3.10 a Primul pas in alegerea unui sablon (Template) pentru viitorul desen
Figura 3.10 b Caseta de cautare / listare / selectare a desenului‑sablon in AutoCAD 2000
Figura 3.11 Sablonul pentru format A3 varianta ISO
Capitolul 4
Bibliografie.
1. M. Gafitanu si colectiv - Organe de masini (vol. I si II), E.T., Bucuresti 1981.
2. A. Chisiu si colectiv - Organe de masini, E.D.P., Bucuresti 1981.
3. D. Pavelescu si colectiv - Organe de masini (vol.I), E.D.P., Bucuresti 1985.
5. Gh. Radulescu si colectiv - Indrumar de proiectare pentru constructia de masini, E.T., Bucuresti 1986.
6. I. Draghici si colectiv - Organe de masini. Probleme. E.D.P., Bucuresti 1980..
8. * * * - Culegere de STAS - uri de organe de masini.
Acest referat nu se poate descarca
| E posibil sa te intereseze alte referate despre: |
| Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Cursuri |
Cauta referat |