Rolul cheltuielilor publice

Rolul cheltuielilor publice

In orice stat, o parte importanta din venitul national este preluat la dispozitia acestuia pentru a servi la acoperirea cheltuielilor pe care le genereaza indeplinirea functiilor si sarcinilor sale.

Cheltuielile bugetare sunt repartizate de la bugetul de stat pentru acoperirea cheltuie­lilor militare, intretinerea aparatului de stat, plata datoriei publice, acordarea de subventii, dezvoltarea sectorului economic de stat, acoperirea nevoilor social-culturale, precum si a celor de cercetare-dezvoltare.

Neparticipand direct la activitatea productiva, statul isi acopera cheltuielile legate de scopuri militare, intretinerea organelor administrativ-politienesti, de justitie etc. pe seama unei parti din venitul national creat in sfera productiei materiale.

Indeplinirea celor doua functii ale statului - interna si externa - se face prin interme­diul unui sistem complex si variat de institutii si organe, intre care armata permanenta, politia, jandarmeria, siguranta, justitia si procuratura, aparatul administrativ, scoala si biserica joaca un rol deosebit de important. Pentru intretinerea acestora statul cheltuieste in fiecare an importante sume de bani.

De la o perioada la alta, cheltuielile publice cresc, atat ca expresie valorica, baneasca, cat si ca marime reala, absoluta. Evolutia cheltuielilor publice, exprimate in preturi curente, este influentata de modificarea puterii de cumparare a monedei nationale. Deprecierea monetara, ca urmare a proceselor inflationiste, atrage dupa sine majorarea preturilor, respectiv cresterea nominala a cheltuielilor pe care le efectueaza statul cu procurarea unei cantitati determinate de bunuri si servicii.

Invers, in situatia reducerii preturilor ca urmare a unor factori conjuncturali, pentru aceesi cantitate de bunuri statul va plati o suma mai mica de bani.

Marimea reala a cheltuielilor publice este influentata deci de mutatiile monetare, determinandu-se cu ajutorul preturilor constante.

Pentru a avea dimensiunea cresterii reale a cheltuielilor publice este necesar ca evolutia acestora sa fie analizata in corelatie cu aceea a produsului intern brut (sau a venitului national) si sa se refere, bineinteles, la acelasi teritorii. Ponderea cheltuielilor publice in produsul intern brut denota mutatiile care au intervenit in repartitia produsului intern brut, intr-o perioada de timp determinata, prin intermediul statului.

Este imperios ca intreaga politica fiscal-bugatara a deceniului urmator sa porneasca de la premisa inregistrarii unei cresteri economice in Romania. Aceasta pentru ca trebuie reduse decalajele economice si sociale care o separa de tarile dezvoltate ale lumii, iar pe de alta parte, ajustarea la nesfarsit a componentelor macroeconomice in sensul asa-zisei stabilizari durabile inseamna numai ajustarea saraciei.

Cresterea economica trebuie insotita de o pondere insemnata a cheltuielilor de capital in totalul cheltuielilor bugetare, o impozitare progresiva a veniturilor, moderata, dar care sa respecte aceste principii unanim practicate in toate tarile dezvoltate.

In buget trebuie sa se regaseasca un sprijin substantial al agriculturii ca ramura potential generatoare de exporturi si alimentare a populatiei. Pe de alta parte, trebuie avute in vedere cheltuieli mai mari pentru stimularea exporturilor, prin suportarea unei parti din dobanda la creditele de export contractate de producatori, precum si diferite scheme de asigurare a riscului comercial politic pentru exportatori.

Cheltuielile bugetare ordinare nu trebuie acoperite cu bani proveniti din privatizare (ca in anii 1997 -1998).Acesti bani, proveniti din vanzarea avutiei nationale, trebuie sa se intoarca, prin mecanisme specifice economiei de piata, inapoi in economie, pentru sustinerea sectorului real, singurul generator de locuri de munca, bunastare si venituri bugetare.

Este pentru prima data dupa 1989 cand se intampla sa se recurga la o reducere cu 20% a cheltuielilor bugetare, respectiv cu 2% din PIB si asta tocmai pentru ca banii din privatizare nu s-au intors in economia reala pentru a restructura constient dupa principiile programelor sectoriale pe care Guvernul ar trebui sa le aiba, pentru a imbunatati performantele unor agenti economici care au piata la export si la import si care ar permite realizarea unor incasari valutare si bugetare mai mari.

In alte conditii, se ajunge ca baza de impozitare, respectiv cifra de afaceri a operato­rilor economici, sa scada continuu si, implicit, sa scada veniturile bugetare, ceea ce in­seamna condamnarea tarii la inapoiere economica, dezindustrializare, falimentarea com­pleta a agricul-turii si la servicii publice de educatie, sanatate, asistenta sociala total insuficiente si de o calitate sub standardele decentei.