Criza Sistemului Monetar European

Criza Sistemului Monetar European

Pe data de 16 septembrie 1992 a avut loc declansarea crizei sistemului monetar european. La acea data numita "miercurea neagra", lira sterlina, cea italiana si peseta spaniola au depasit marjele de fluctuatie ale mecanismului european de schimb. Mentinerea ratelor de schimb fixe s-a dovedit a fi un obiectiv imposibil de realizat in conditiile unor presiuni speculative extreme.

La baza declansarii acestei crize au stat atat factori economici cat si politici. Printre factorii politici care au reprezentat adevarate socuri pentru credibilitatea SME se numara reunificarea Germaniei dar si refuzul Danemarcei de a adera la zona euro prin referendum.  Reunificarea Germaniei si actiunile Bundesbank-ului au reprezentat un soc negativ pentru economiile statelor membre. Din cauza puseurilor inflationiste din anii '80, participantii la SME si-au ancorat monedele proprii intr-o maniera rigida de marca germana. Sitemul a devenit astfel vulnerabil in fata socurilor asimetrice in conditiile in care nemtii aparau paritatea marcii in fata dolarului american, fara a tine seama de faptul ca celelalte state erau nevoite la randul lor sa apere paritatea propriilor monede in fata marcii germane. In momentul in care Bundesbank a decis sa mareasca rata dobanzii s-a creat o presiune asupra cresterii ratelor dobanzii si in celelalte state membre. Aceste presiuni nu erau de dorit in conditiile in care Franta si Marea Britanie inregistrau recesiuni economice si aveau nevoie de relansarea economiei.

Cealalta cauza politica, refuzul danezilor de a adera la zona euro prin referendum, a intervenit imediat dupa ce europenii au decis prin Tratatul de la Maastricht din februarie 1992 sa faca urmatorul pas in directia uniunii monetare.

Cauzele economice nu sunt nici ele de neglijat. Faptul ca principalele state din zona euro traversau o perioada mai putin favorabila din punct de vedere economic nu a facut decat sa contribuie la reusita atacurilor speculative. In Figura 1 se observa ca in Reagatul Unit, Franta si Italia, cresterea economica a inceput sa stagneze inca din 1990. Tot in anii care preced criza, inflatia a ajuns la niveluri considerabile (catre 10% in Marea Britanie in anul 1990).

Figura 1: Cresterea economica si inflatia in preajma crizei SME

(Sursa: Baza de date a FMI - "International Financial Statistics")

Fundamentele economice s-au deteriorat, chiar daca vorbim despre tari industrializate, care sunt mai putin vulnerabile comparativ cu economiile emergente. In plus, efectul de contagiune a fost unul foarte puternic din moment ce tarile membre au liberalizat fluxurile de capital in relatiile cu partenerii.

Criza a avut loc in doua etape. In septembrie 1992 Italia si Regatul Unit au decis sa abandoneze mecanismul de schimb european si sa lase monedele lor sa floteze liber pe piata. Alte state cum sunt Spania, Portugalia si Irlanda au decis sa ramana in SME cu pretul unor deprecieri repetate a monedelor. Franta a reusit mentinerea paritatii doar pana in momentul declansarii celei de-a doua etape a crizei, in iulie 1993, cand francul francez a facut obiectul unor atacuri speculative intense. In cazul atatcului asupra francului, efectele amenintau sa se propage asupra tuturor monedelor europene (Eichengreen et al., 1996). Marjele mecanismului de schimb au fost largite in consecinta la + 15% fata de cursul pivot.

Ce s-a intamplat de fapt? Dupa cum se poate observa din Figura 2, ratele dobanzii din statele membre erau mult peste nivelul partenerei lor - Germania, dar mai ales peste nivelul celor din Japonia si Statele Unite. In aceste conditii investitorii s-au imprumutat pe aceste ultime piete la rate ale dobanzii scazute si au investit acolo unde randamentele erau ridicate, presupunand ca peg-urile din cadrul SME erau stabile (Eichengreen si Arteta, 2000). Aceste intrari de capital au alimentat procesul de creditare determinand o expansiune a creditului.

Situatia economica nu a fost identica in statele afectate de criza. In Marea Britanie dobanzile au crescut in ciuda incetinerii cresterii economice iar lira sterlina s-a apreciat in contextul unei inflatii in crestere. In Italia, dupa cum se poate observa din Figura 2, evolutia rezervelor internationale indica un efort mai vechi al bancii centrale de pastrare a monedei in cadrul MES. Ratele dobanzii au continuat sa creasca pentru pastrarea increderii in moneda, desi presiunile inflationiste incepeau sa scada.

Figura 2: Ratele dobanzii si rezervele internationale in preajma crizei SME

(Sursa: Baza de date a FMI - "International Financial Statistics")

Aceasta criza  a dovedit ca regimurile de curs valutar ale statelor europene reflectau o combinatie intre dezechilibrele macroeconomice si cele structurale. Atat bancile centrale cat si guvernele au avut o capacitate redusa de aparare a monedelor lor.