Sistemul factorilor de productie

Sistemul factorilor de productie

Factorii de productie reprezinta totalitatea elementelor de intrare in procesul de productie, input-uri. Trebuie facuta o delimitare conceptuala intre factorii de productie si resurse.

Resursele, prin simpla lor existenta, au, in raport cu procesul de productie, caracterul unui potential productiv.

Stabilirea unei tipologii a factorilor de productie a reprezentat o preocupare distincta pentru stiinta economica. Pe langa factorii clasici de productie, ca urmare a dezvoltarii industriale postbelice, performantele de piata ale firmelor producatoare au ajuns sa fie influentate de actiunea unor factori netraditionali. S-a remarcat ca asemenea factori au ajuns sa polarizeze eforturi de investitii tot mai insemnate, cum ar fi investitiile in cercetare si dezvoltare tehnologica, in formarea profesionala a personalului, in informatizarea activitatii firmelor si in ameliorarea managementului lor.

Factorii de productie clasici, respectiv munca, natura si capitalul, au la origine resurse din categoria celor tangibile care pot fi cuantificate direct si pot fi gestionate sub formele lor alternative de stocuri si de fluxuri.

In schimb, neo-factorii, isi au originea in resurse din categoria celor intangibile.

Caracterizarea generala a factorilor de productie clasici

1. MUNCA - factor originar, primar, de productie - reprezinta activitatea specific umana desfasurata in scopul obtinerii de bunuri economice.

Ca factor de productie, munca imbraca o forma procesuala, si nu forma unei resurse stocabile, ea manifestandu-se numai ca factor de productie in stare activa. Resursa care genereaza acest flux se refera la ansamblul de abilitati fizice si intelectuale care fac posibila prestarea unei activitati.

Munca este un factor de productie originar, in sensul ca ea este intrinsec asociata personalitatii prestatorului ei, neputand fi creata sau reprodusa artificial si nici disociata de persoana prestatorului.

Prestatia de munca este ireversibila, dupa cum timpul de munca neutilizat este irecuperabil.

Munca reprezinta un factor de productie activ si dinamizator

Ea detine in mod exclusiv capacitatea de a pune in functiune ceilalti factori de productie si de a determina transformarea lor in bunuri economice.

Dimensiunea cantitativa a factorului munca se refera la volumul de munca de o anumita natura prestat intr-un proces de productie dat. Acest volum poate fi cuantificat prin numarul de unitati de timp de munca prestate, prin numarul de ore de munca sau de locuri de munca aferente unei anumite cantitati de produse.

Dimensiunea calitativa, abordata la nivelul individual, se refera la specializarea profesionala proprie fiecarui prestator de munca, de gradul sau de calificare, de experienta, de nivelul sau de productivitate.

Progresul calitativ al factorului munca se concretizeaza in:

cresterea proportiei in care procesele de munca fac apel la abilitatile de ordin intelectual, care ajung sa prevaleze in raport cu cele fizice;

tendinta de ameliorare continua a productivitatii muncii;

cresterea duratei de pregatire scolara si profesionala institutionalizata, a nivelului si complexitatii pregatirii;

amplificarea dimensiunii creative a proceselor de munca, dezvoltarea componentei informationale.

Activitatea C:

1. Caracteristicile de mai jos nu pot fi atribuite muncii in calitate de factori de productie:

a) factor activ si determinant;

b) activitate constienta;

c) factor originar;

d) resursa productiva conservabila si regenerabila;

e) consum concomitent de efort fizic si intelectual.

2. Durata muncii a inregistrat de-a lungul timpului o puternica tendinta de reducere. Aceasta tendinta a fost determinata in principal de:

a) cresterea volumului resurselor de munca;

b) sporirea ponderii populatiei ocupate in totalul populatiei;

c) cresterea productivitatii muncii;

d) restrangerea unor activitati din sectorul primar si cresterea dimensiunii somajului;

e) pretuirea in mai mare masura a timpului liber in raport cu venitul obtinut din munca.

2. NATURA

Factorul natural al productiei se refera la toate resursele brute din natura care sunt folosite la producerea bunurilor economice.

Factorul natural de productie are un caracter primar, originar. Elementele sale nu sunt reproductibile in mod artificial, desi stiinta contemporana ofera omului posibilitatea de a interveni in circuitul formarii si regenerarii multora din resursele naturale.

Forma de existenta a factorului natural al productiei este una materiala, de tipul substantei si al energiei.

La nivelul factorului natural este cel mai pregnant pusa in evidenta raritatea resurselor, multe dintre resursele primare sunt epuizabile, iar altele desi regenerabile, sunt reproduse de natura intr-un ritm inferior celui al cresterii nevoii de a le consuma.

Dimensiunea cantitativa a factorului natural al productiei se refera, la volumul in care o anumita resursa naturala este atrasa efectiv in circuitul economic.

Dimensiunea calitativa vizeaza acele atribute intrinseci unei resurse primare care o fac proprie utilizarii productive (recolta la ha, puterea calorica a unei tone de combustibil).

Pamantul, ca principala forma de factor natural, este indispensabil in orice proces de productie. Lumea vie in totalitatea ei, depinde in mod direct sau indirect, de capacitatea solului de a asigura energie si substanta vitala.

Utilizarea rationala a intregului fond funciar, pastrarea si cresterea fertilitatii solului in scopul realizarii unei agriculturi intensive, cu randamente sporite capata o semnificatie deosebita in conditiile cresterii populatiei si ale multiplicarii trebuintelor umane.

Resursele minerale joaca un rol important in asigurarea bazei de materii prime si energie necesare intregii activitati economice.

3. CAPITALUL

Acesta este termenul folosit pentru utilizarea unui factor de productie generat in cadrul sistemului economic.

In raport cu factorii primari de productie (natura si munca), bunurile - capital sunt un factor derivat, data fiind provenienta lor din procesele de productie anterioare.

Capitalul real / tehnic, nu se confunda cu capitalul banesc in forma lichida si nici cu capitalul fictiv, concretizat in titluri de valoare, care sunt obiect de tranzactie pe piata financiara.

In sfera de cuprindere a capitalului real intra instalatiile si infrastructura firmelor din industrie, agricultura, transporturi, comunicatii, comert, precum si stocurile de materii prime, materiale, combustibili, semifabricate, productie neterminata.

Dupa modul cum se consuma si se inlocuiesc, componentele capitalului real se grupeaza in:

a) capital fix - reprezinta acea parte a capitalului real formata din echipamentele de folosinta indelungata, care participa la mai multe cicluri de productie, se depreciaza treptat si se inlocuiesc dupa mai multi ani de utilizare;

b) capitalul circulant - reprezinta acea parte a capitalului real care se consuma in intregime in decursul unui ciclu de productie (materii prime, materiale, energie, combustibili, semifabricate).

Abordat la nivelul de ansamblu al firmei, capitalul real apare drept o parte a capitalului in functiune care parcurge un circuit specific format din urmatoarele etape:

- stadiul intai il constituie procesul prin care capitalul lichid al firmei se transforma in capital real productiv;

- stadiul al doilea il constituie utilizarea productiva a capitalului real, pentru obtinerea de bunuri destinate vanzarii ca marfuri pe piata;

- in ultimul stadiu, capitalul in forma marfa trece in forma baneasca, prin vanzarea efectiva a bunurilor produse.

Deci, in cele trei stadii ale fluxului circular al capitalului firmei acesta imbraca urmatoarele forme: bani, bunuri-capital si, respectiv, marfa.

Reluarea parcurgerii celor trei stadii ale circuitului care are un caracter continuu reprezinta relatia capitalului, iar timpul necesar pentru parcurgerea unui circuit complet reprezinta viteza de rotatie a capitalului.

Dinamica factorului de productie poate fi explicata prin:

1. Formarea bruta de capital fix ce caracterizeaza procesul prin care bunurile destinate a servi drept capital fix sunt procurate de catre intreprinderi in scopul de a fi utilizate in procesul de productie prin achizitionarea sau producerea in regie proprie de bunuri de capital noi si punerea lor in functiune si prin exercitarea unor interventii menite sa le amelioreze performantele;

2. Variatia stocurilor reprezinta diferenta intre intrarile in stocuri si iesirile , in cursul perioadei considerate.

Formarea capitalului fix are loc prin intermediul investitiilor.

Pe parcursul utilizarii capitalului fix acesta inregistreaza un proces de depreciere, datorat uzurii fizice si morale.

Prin uzura fizica a capitalului fix se intelege pierderea treptata a proprietatilor lui tehnice de exploatare ca urmare a folosirii productive si a actiunii agentilor naturali.

Corespunzator uzurii fizice se calculeaza cota de amortizare care se include in costul de productie, pentru a face posibila reconstituirea sumelor necesare inlocuirii capitalului fix uzat.

Cauza principala a uzurii morale o constituie progresul tehnic insotit de cresterea productivitatii muncii si a randamentului noilor echipamente de productie.

Activitatea D:

Construiti o grila de comparatie intre capitalul fix si cel circulant in raport cu criteriile de diferentiere a acestor categorii ale capitalului tehnic.

Activitatea E:

1. Afirmatiile mentionate mai jos referitoare la pamant nu sunt corecte:

a) factor de productie limitat;

b) factor de productie primar;

c) principalul mijloc de productie in agricultura;

d) factor de productie neregenerabil;

e) factor de productie originar.

2. Capitalul ca factor de productie se refera la:

a) bunuri reproductibile in general;

b) bunuri produse si destinate producerii altor bunuri materiale si servicii;

c) bunuri economice care fac obiectul tranzactiilor pe piata;

d) banii investiti in afacerile unei firme;

e) banii luati cu imprumut de la banca de catre un intreprinzator.

3. Componentele capitalului productiv (real) se clasifica in capital fix si circulant dupa:

a) modul cum participa la activitatea economica;

b) forma materiala a bunurilor - capital;

c) durata de existenta fizica a acestor bunuri;

d) mobilitatea lor in spatiu.

4. Dupa 4 ani de functionare, valoarea ramasa de amortizat a unui echipament de productie este de 20 milioane lei, iar rata anuala de amortizare este de 12,5%. Valoarea initiala a echipamentului a fost:

a) 20 milioane lei;  c) 10 milioane lei;

b) 40 milioane lei; d) 60 milioane lei.

5. O fabrica de bere achizitioneaza o instalatie de imbuteliere in valoare totala de 240 milioane lei. Care este amortizarea anuala a instalatiei, daca durata de functionare ar fi stabilita la 10 ani? Aceeasi intrebare, daca firma ar opta pentru o politica de amortizare accelerata, in 8 ani?

Aratati avantajele si dezavantajele promovarii unei politici accelerate de amortizare.

Neofactorii de productie

Tehnologiile pot fi definite drept procedee de combinare si transformare a factorilor de productie in rezultate ale productiei, prin aplicarea unor reguli riguros definite.

Ele sunt de natura unor active intangibile, incluzand in sfera lor de cuprindere si infrastructura aferenta.

Ca resurse potential utilizabile, stocul de tehnologii se concretizeaza in brevete de inventie, licente, machete, prototipuri, specificatii tehnice, programe informatice.

Ca factor de productie activ, orice tehnologie se prezinta in sfera sa operationala, alegerea acesteia fiind o importanta problema de decizie multicriteriala de ordin tehnic si economic.

Progresul tehnologic are drept esenta ameliorarea performantelor procesului de productie, prin gestionarea cu eficienta sporita a factorilor de productie, paralel cu imbunatatirea caracteristicilor tehnico-functionale si calitative ale bunurilor obtinute.

Informatia face parte din categoria activelor intangibile ale firmei, indeplinind roluri multiple in functionarea acestora. Calitatea de factor de productie revine informatiei faptice sau documentare stocate pe suporti materiali (hartie, film, discuri si benzi magnetice, circuite integrate) si introduse ca atare in procesul de productie.

Informatia actioneaza atat direct, prin asimilarea si utilizarea ei de catre indivizii implicati in proces, cat si indirect, prin asistarea cu calculatorul a functionarii sistemelor de productie.

Trecerea de la societatea industriala la societatea informationala[1] , legitimeaza recunoasterea informatiei ca suport al rationalitatii superioare a actiunii umane, intemeiata pe primatul efortului de conceptie si al creativitatii.

Abilitatea intreprinzatorului reprezinta un neo-factor de productie propriu sistemelor economice bazate pe concurenta si libera initiativa.

Abilitatea cu care este dotat intreprinzatorul vizeaza indeplinirea de catre acesta a unor functii cum sunt:

sesizarea ocaziilor si a sanselor;

formularea unui proiect al propriei sale actiuni si definirea conditiilor concrete, care ar face ca acest proiect sa devina fezabil;

promovarea propriu-zisa a proiectului, prin asumarea initiativei  si punerea ei in practica.

Ca factor de productie, abilitatea intreprinzatorului reprezinta un element decisiv de progres, in masura in care economia contemporana este bazata pe inovarea tehnologica si pe dinamica schimbarilor calitative.