Moneda in economie

Conceptul de moneda

Banii reprezinta bunuri ca oricare altele, indiferent ca se prezinta sub forma variata de la inceput, sau sub forma lor proprie. Este o mare deosebire intre bani si celelalte bunuri. Cele mai multe bunuri sunt destinate consumului, banii sunt destinati schimbului.

Banii au aparut ca urmare a unei indelungate evolutii economice. La inceputuri, banii erau constituiti din unele bunuri econo­mice cu o circulatie mai intensa si mai recunoscuta pe zone geogra­fice cat mai mari. Aceste bunuri indeplineau si functia lor de schimb, de bani, dar si pe cea normala lor si anume de utilizare sau de consum. Dupa un timp indelungat, banii au luat forma lor proprie si precisa, devenind moneda. Moneda a fost realizata la inceput din metale si a capatat forma ei consacrata prin metale pretioase - aur sau argint.

In perioada cand banii se gaseau sub forma de moneda metalica, ei aveau o latura comuna cu celelalte bunuri economice, deci erau considerati moneda marfa. Exista deci, pe langa valoarea lor legala, adica cea imprimata de stat sau de organul de emisiune, o valoare comer­ciala data de valoarea metalului pretios continuta. De aceea, nu era necesara simpla numarare in procesul schimbului, ci si cantarirea, deci determinarea valorii reale.

Definiti si explicati functiile monedei

Moneda are urmatoarele functii:

instrument  de schimb;

instrument de rezerva a valorii;

instrument de plata;

mijloc de transfer al valorii.

baza a creditului;

etalon al valorii;

Instrument de schimb:

Moneda poate indeplini functia de schimb, pentru ca este singura marfa general acceptata. Fiecare din participantii la schimb stie ca o poate ceda pentru a obtine un alt bun de care are nevoie. Moneda nu numai ca mijloceste schimbul, dar il si simplifica.

Etalon al valorii:

Moneda serveste la masurarea valorii acestor bunuri ce se schimba. Valoarea bunurilor schimbate este exprimata in bani, in moneda. Este invariabila, numai puterea ei de cumparare creste sau scade. Daca o moneda se depreciaza, dauneaza celor ce o poseda si foloseste celor ce o datoreaza. Daca puterea monedei creste (de cumparare), folo­seste celor ce o poseda si dauneaza celor ce o datoreaza.

Rezerva a valorii:

Permite inmagazinarea valorii intr-o marfa compacta, acceptata unanim si care poate fi pastrata in mod nedefinit, fara pierderi (in conditii de stabilitate). Acum banii sunt folositi pentru depozite, procurarea de actiuni si obligatiuni. Moneda nu numai ca se pastreaza, dar se si inmulteste prin dobanzi, dividende, etc.

Instrument de plata:

Moneda este un instrument legal al fiecarui stat de efectuare a platilor. Platile in moneda nationala sunt obligatorii pe teritoriul unei tari.

Mijloc de transfer al valorilor:

Aceasta functie poate fi indeplinita, intrucat moneda poate cuprinde o valoare mare intr-un volum mic. De asemenea, moneda are o valoare mai constanta, mai stabila si care poate fi schimbata pe alte valori.

Istoricul evolutiei monedei

In perioadele de inceput ale schimburilor, functiile banilor erau indeplinite de alte bunuri economice, care in acelasi timp serveau si scopurilor de intrebuintare sau consum (animale, cereale, pesti, metale). Cand banii au capatat forma lor proprie si precisa, ei au devenit moneda.

In perioada cand banul era reprezentat de moneda metalica, el mai avea o latura comuna cu celelalte marfuri si anume ca materialul din care era confectionat putea fi socotit marfa.

Dar pe langa valoarea legala imprimata si fixata de stat, monedele metalice aveau si o valoare comerciala egala cu valoarea metalului pretios ce il continea.

Deosebirea s-a accentuat si a devenit definitiva o data ce banul a luat forma proprie de hartie-moneda, adica bilete de banca. Acestea nu mai au o valoare intrinseca, ci doar garantia celor ce le-au emis, sau cea conferita de autoritatea statului care le punea pe piata

Fluxurile monetare influenteaza puternic procesele economice, detinand un rol esential si anume mecanismul de functionare a acestora. Economia nu poate fi despartita de moneda, pentru ca aceasta este prezenta permanent in schimburile dintre persoane fizice, firme, stat, organisme financiare internationale.

Totusi aurul nu a disparut de pe piata, chiar daca a fost eliminat ca baza a sistemelor monetare. El este utilizat mai ales in tranzactiile internationale si ca rezerva valutara in toate tarile.

Semnele monetare

O data cu dezvoltarea economiilor a crescut cantitatea de bunuri supuse schimbului, pe cand producerea de moneda-marfa sau metalica (metalele pretioase) era limitata. A aparut un deze­chilibru intre cererea si oferta de moneda marfa, ceea ce a avut drept efect aparitia monedei de hartie (fiduciare).

Moneda de hartie se prezinta sub doua forme:

a) bancnotele (biletele de banca);

b) moneda de cont (scripturala).

Aparitia monedei de hartie a avut precedente in efecte de comert sau scrisori de schimb. Ea a aparut prima data in Europa la sfarsitul secolului al XII-lea si a avut drept cauza, limitarea pericolului transportului de moneda metalica. Efectele de comert propriu-zise sau tratele comerciale au aparut de fapt in secolele XVII - XVIII.

Scrisoarea de schimb si tratele nu au o valoare intrinseca. Ele sunt doar un angajament de plata al celui ce le emite, pentru o anumita data.

In aceeasi perioada apar primele bilete de banca si moneda de cont.

Moneda de hartie sau biletele de banca puteau fi schimbate oricand in moneda metalica, la ghiseele bancii si era garantata de rezerva de aur-moneda pe care o detinea banca emitenta. Moneda de hartie s-a generalizat in secolul al XIX-lea.

Moneda de cont sau scripturala a aparut ca urmare a dezvoltarii bancilor comerciale, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

Bancile comerciale au creat moneda de cont, adica inscriau intr-un cont suma de bani detinuta de un client al sau-titular de cont. Actualmente, sunt mult mai multe forme ale monedei scripturale printre care amintim aici cecurile si viramentele (ordinul de virament, de plata).

Moneda scripturala si moneda de hartie sunt forme ale monedei semn, si au aceleasi functii si valoare precum moneda marfa.

Emisiunea monedei este un drept al statului, care deleaga in acest scop, o institutie de emisiune, care de regula este banca centrala.

Treptat, moneda semn va lua locul monedei marfa.

Sub forma de valuta, moneda semn preia si rolul de a realiza tranzactiile pe plan international, avandu-se in vedere insa, conver­ti­bilitatea.

In epoca moderna, se face si emisiune de moneda internationala de catre FMI (DST) sau Sistemul Monetar European (ECU, EURO).

S-a ajuns si la disparitia (in unele cazuri) a suportului de hartie al monedei scripturale prin aparitia cartilor electronice de plata si de credit, care inlocuiesc cecurile clasice

Puterea de cumparare a monedei. Definitie si mod de calcul.

Puterea de cumparare este data de valoarea monedei. Aceasta valoare se calculeaza la randul ei pe baza cantitatii de bunuri ce pot fi procurate cu o unitate monetara, deci pe baza preturilor.

Variatia valorii monedei si deci a puterii ei de cumparare este in functie de:

c) perioade;

d) loc;

e) situatii conjuncturale.

Rezultatul se concretizeaza in fluctuatiile de pret.

Intr-o economie instabila, caracterizata prin inflatie, evident ca aceasta fluctuatie este de fapt, o crestere permanenta a preturilor, care de multe ori ia forme galopante.

Puterea de cumparare a monedei poate creste prin aplicarea unor masuri deflationiste. Deflatia presupune in primul rand, restrangerea semnelor monetare aflate in circulatie. De aseme­nea, trebuie avut in vedere abuzul de credit, care alaturi de abuzul de hartie moneda constituie cauze principale ale inflatiei ridicate si deci ale puterii reduse de cumparare a monedei.

In concluzie, se poate afirma ca puterea de cumparare a monedei, inseamna de fapt valoarea ei in raport cu un bun. Deci ce cantitate dintr-un bun poate fi achizitionata cu o unitate monetara sau cu un numar de unitati monetare.

P = 

in care

P = pretul cosului;

ai = ponderea produsului "i" in totalul operatiunilor comerciale;

pi = pretul monetar al produsului i.

Evolutia sistemelor monetare

Primele sisteme monetare au fost constituite pe baza meta­lelor pretioase, folosite ca material pentru confectionarea diferitelor monede.

Ca urmare, la baza primelor sisteme au stat monedele metalice.

Cand etalonul monetar era metalic, un stat putea sa-si aleaga unul sau doua metale din care putea sa-si confectioneze monedele etalon.

De exemplu, cel monometalist putea fi:

- sistem monetar monometalist de aur;

- sistem monetar monometalist de argint

Bimetalismul, ca sistem monetar poate fi si el:

- integral (cand se stabilea un raport de valoare intre cele doua metale pretioase si ambele metale aveau aceeasi putere de plata, iar confectionarea lor era nelimitata);

- partial (cand numai aurul se putea folosi nelimitat in confectionarea monedei, iar argintul era fixat de stat a fi folosit doar pentru un numar si o valoare limitate de monede);

- paralel (cand cele doua monede au o putere nelimitata si sunt independente una de alta neexistand intre ele un raprt de valoare)

Inca din secolul al XIX-lea, sistemele monetare metalice au avut de suferit prin aparitia monedei de hartie, puse in circulatie de catre banci de emisiune. Totusi, aceasta fiduciara avea acoperire in aur, ceea ce a fost inca un factor al devenirii aurului mondial in comparatie cu argintul.

A inceput deci, perioada de existenta a sistemelor monetare bazate pe etalonul aurmoneda, aur-lingouri, aur-devize) si moneda de hartie.

Hartia moneda a imbracat doua forme si anume:

- moneda de hartie reprezentativa;

- moneda de hartie conventionala.

1. Moneda de hartie reprezentativa are la baza o valoare reala. Aceasta valoare nu este incorporata in moneda de hartie (asa cum era cazul cu metalica). Valoarea reala este data de reglementarile foarte precise ale emisiunii si circulatiei acestei monede. Mai intervine si aspectul psihologic al increderii. Elementul de incredere se mai numeste si fiduciar si este determinant in cazul monedelor de hartie. De aceea, hartie se mai numeste si moneda fiduciara. Moneda de hartie este reprezentata de banca sau bancnota.

2. Moneda de hartie conventionala este emisa si pusa in circulatie din ordinul cheltuiala statului. Ea nu are alta acoperire sau garantie. Statul nu are obligatii cu privire la modalitatile si conditiile de rambursare. Aceasta moneda se asimileaza titlurilor de credit statului si care nu sunt purtatoare de dobanda. Ea are putere de plata legala si nelimitata. Aceasta moneda conventionala a fost utilizata in momente mai grele si anume: conflicte armate, crize economice, tulburari sociale.

In concluzie, putem afirma ca sistemele monetare moderne, performante, au aparut si dezvoltat o data cu moneda de hartie, cand aurul nu mai indeplineste functii monetare principale. Acum, valoarea etalon este cuprinsa in puterea de cumparare a monedei nationale sau internationale.

Obiectivele politicii monetare

Experienta unor tari dezvoltate arata ca politica monetara are urmatoarele scopuri:

- stabilitatea preturilor si deci a monedei nationale;

- asigurarea in mai mare masura a angajarilor;

- o rata adecvata a schimbului valutar;

- o rata ridicata a cresterii economice.

. Stabilitatea preturilor

Acest obiectiv pare evident in orice economie moderna, dar este departe de a fi realizat. Inflatia reprezinta un mare pericol pentru ca nu se redistribuie corect veniturile. Mai exact, toate salariile, contractele, legislatia, impozitele si procedeele contabile sunt adaptate inflatiei.

Cresterea inflatiei are trei inconveniente:  

- trebuie sa modificam frecvent pretul maxim si catalogul preturilor;

- atat timp cat preturile nu pot fi modificate continuu, ele se afla in afara echilibrului pe - perioadele scurte de timp dintre doua modificari;

- inflatia indeamna la pastrarea unei cantitati foarte reduse de valuta pentru ca valuta pastrata isi pierde valoarea, fara a beneficia de o rata nominala a dobanzii mai mare decat alte active.

. Angajari mai multe

Politica monetara are drept obiectiv si cresterea de angajari (sa evite somajul). Problema principala care se ridica este determi­narea nivelului cel mai indicat al somajului.

Exista doua criterii de alegere:

- rata somajului sa fie eficienta din punct de vedere al maximizarii productiei;

- rata minima a somajului, stabilita pe baza urmaririi lunare a familiilor

. O rata adecvata de schimb valutar

Desigur ca politica monetara trebuie sa aiba in vedere cresterea ratei de schimb a monedei nationale (deci a cursului valutar). Aceasta conduce si la scaderea ratei inflatiei. Exportatorii castiga, iar urmarea directa este intrarea in tara a unei cantitati mai mari de valuta.

Politica monetara trebuie sa manifeste si aici un echilibru.

Cresterea economica

Politica monetara contribuie hotarator la o rata permanenta a cresterii economice. Nu este bine ca rata cresterii economice sa fie mica.

Politica monetara poate promova cresterea creditelor si chiar cresterea monetara pentru cresterea economica. Pentru a promova investitiile, politica monetara are in vedere o rata reala a dobanzii foarte reduse.

Aceasta masura trebuie sa fie insotita de o politica fiscala restrictiva, inclusiv mentinerea unui deficit bugetar mai mic.Investitorii trebuie sa aiba in vedere in primul rand, echipa­mente noi. O rata mai mare a investitiilor sa insemne neaparat mai mult capital productiv pe muncitor.

Instrumentele politicii monetare

Operatiuni pe piata libera

De exemplu, cumpararile si vanzarile de asigurari (polite). Este vorba de un numar redus de agenti de asigurare care apartin unor banci sau altor institutii specializate in vanzarea de asigurari guvernamentale.

Acest instrument este aplicat prin Banca Nationala a Romaniei care cunoaste tot timpul pretul si rata dobanzii. De asemenea, BNR acorda credite bancilor pentru relansarea econo­miei, in primul rand a investitiilor.

BNR conduce operatiunile de pe piata libera (de ex.: operatiunile cu efecte de comert sau titluri financiare si de credit). Tot BNR poate creste sau reduce rezervele de stat sau valutare. BNR poate dirija operatiunile cu titluri de stat (bonuri de tezaur, bilete de trezorerie etc.).

Mecanismul scontarii

El consta in posibilitatea unor banci de a se imprumuta la banca centrala sau la rezerve. Tot BNR este ofertant de imprumuturi de ultim moment. Daca bancile ca institutii depozitare se confrunta cu reducerea lichiditatii, mecanismul scontarii trebuie utilizat pentru extinderea cumpararilor de pe piata libera. A doua functie a mecanismului scontarii este de a oferi solutia pentru cresterea lichiditatii unor institutii aflate in dificultate.

Modificarea necesarului de rezerve

BNR are puterea de a varia necesarul de rezerve in cadrul anumitor limite. Cresterea necesarului de rezerve afecteaza stocul de bani (de ex.: daca rezervele sunt excedentare, se apeleaza la emisiunea monetara).

Daca rezervele sunt mari, bancile nu mai constituie depozite ale persoanelor fizice si juridice sau scad dobanzile. In tarile dezvoltate, necesarul de rezerve nu se modifica zeci de ani.

Contractele selective

Cele trei instrumente prezentate mai sus actioneaza asupra cererii globale prin modificarea rezervelor si a ratei dobanzii si afectand in acest fel, intreaga economie.

Controalele se efectueaza mai cu seama pe pietele financiare mai izolate, unde rolul factorilor locali este mai mare. Controlul are ca principal rol, depistarea problemelor nedorite care apar cand cererea este excesiva.

De exemplu, se controleaza cu deosebire:

- creditul destinat procurarii stocurilor (se stabileste un cost marginal al acestui imprumut);

- creditul consumatorului (de consum).

Convingerea morala

Ea consta in faptul ca BNR (banca centrala in general) isi foloseste puterea sa de convingere asupra bancilor sau asupra lumii financiare in general pentru ca acestea sa-si schimbe comporta­mentul (ex.: limitarea imprumuturilor straine sau incurajarea cumpa­rarii de titluri de stat).

Publicitate si consiliere

Creste atentia acestor banci, bancile centrale sunt mai solicitate de catre presa. Aceasta ajuta la promovarea politicii monetare. Exista consilieri de afaceri care ajuta in promovarea politicii monetare.

Continutul si structura masei monetare

Masa monetara este formata din totalitatea activelor care pot fi utilizate pentru obtinerea de bunuri si servicii, cat si pentru achitarea datoriilor. Ea mai poate fi definita ca totalitatea produ­selor monetare create la un moment dat si puse la dispozitia economiei si societatii dintr-o tara.

Masa monetara cuprinde urmatoarele active:

- numerarul (moneda efectiva) ;

- moneda de cont sau disponibilitatile in conturile curente;

- depozitele (sumele depuse la termen, de obicei la bancile de depozit);

- alte active monetare.

Cea mai mare parte a numerarului este detinuta de persoanele fizice si agentii economici si este utilizata pentru procurarea de produse si servicii, deci in tranzactiile comerciale si valutare (in tara noastra, moneda nationala are o convertibilitate limitata). Numerarul este activul monetar cel mai lichid, pentru ca poate fi schimbat, folosit in orice moment si in mod nemijlocit.

Moneda de cont este data de disponibilitatile din conturile curente. In limita acestor disponibilitati din conturi pot fi eliberate cecuri de plati sau pot fi achitate datoriile. Moneda de cont poate fi transformata oricand in numerar, totusi ea este mai putin lichida decat numerarul, intrucat sumele trebuie mai intai retrase din cont.

Depozitele prezinta o mare variatie de forme, tipuri, termene de retragere. Spre deosebire de moneda de cont, depozitele nu dau dreptul eliberarii pe seama lor de cecuri sau carduri.

In categoria alte active sunt cuprinse cele plasate in diferite titluri de pe piata monetara. Ele cuprind cambiile si biletele la ordin, biletele de trezorerie si bonurile de casa. Acestea sunt pe termen scurt si au un grad mai mare de lichiditate decat titlurile pe termen lung si mediu si care sunt reprezentate de actiuni si obligatiuni.

Agregatele monetare. Definitie si clasificare.

Au aparut ca instrumente de analiza a masei monetare, ca o necesitate de a dezvolta si pozitiona indicatorii legati de masa si circulatia monetara.

Agregatele monetare se grupeaza in trei categorii si anume:

1. Moneda primara sau moneda de rezerva (baza mone­tara). Aceasta moneda este creata si controlata de banca centrala si se determina ca diferenta intre totalul activului si totalul pasivului bilantului acestei banci. Banca centrala creeaza moneda prin distribuirea de credite bancilor si altor institutii de credit si tezaurului, cat si prin reescontarea efectelor comerciale si publice. Aceste creatii monetare se regasesc in activul bilantului.

Pasivul bilantului bancii centrale arata volumul si reparti­zarea pe detinatori a monedei primare. Este vorba de biletele de banca (bancnotele), moneda divizionara, disponibilitatile tezaurului si disponibilitatile in conturile bancilor creatoare de moneda scripturala.

Combinarea elementelor de activ si pasiv este foarte variata, de aceea si agregatele monetare sunt foarte variate.

Pentru a determina corect moneda primara trebuie sa tinem seama de modificarea bazei monetare si de multiplicatorul mone­tar sau al creditelor.

1) Moneda ca mijloc de plata mai este denumita si masa monetara in sens restrans. Ea este constituita din produsele mone­tare create de bancile centrale, celelalte banci si institutii financiare.

2) Moneda avutie neta este formata din produsele monetare enumerate mai sus, inclusiv activele neutilizate ca mijloace de plata curente dar care pot fi transformate relativ usor in lichiditati.

Agregatele monetare necesita alegerea grupului de active, masurarea performantelor fata de evolutia preturilor si PIB, cat si agregarea activelor monetare selectate.

Agregatele cuprind atat mijloacele de plata, cat si plasa­mentele financiare care pot fi transformate rapid in mijloace de plata.

Agregatele monetare au tocmai rolul de a integra succesiv produsele monetare create in scopul asigurarii lichiditatii agentilor financiari si nefinanciari. In raport de modul de includere a diferitelor active monetare in structura masei monetare, avem urmatoarele agregate monetare.

M este agregatul care cuprinde toate mijloacele de plata sub forma monedei efective si depunerilor in cont curent. Acest agregat este partea cea mai activa a masei monetare sau lichiditatea primara. Avand in vedere ca o unitate monetara este utilizata de mai multe ori este necesar sa determinam cu ajutorul acestui agregat viteza de rotatie a banilor. Din acest punct de vedere, agregatul M₁ reprezinta un stoc, iar rotatiile un flux monetar. Viteza de rotatie se determina astfel ca un raport intre valoarea bunurilor tranzactionate intr-o perioada de timp sau PIB si agregatul M₁:

unde:

Din acest punct de vedere se mai poate spune ca M₁ inseamna capacitatea monedei de a se cheltui in totalitate.

M include agregatul M₁, la care se adauga plasamentele la termen si cele in vederea economisirii, dar care pot fi oricand transformate in lichiditati (prin eliberare de cecuri sau carti de plata cu preaviz). Deci M₂ cuprinde pe langa M₁ si lichiditatea secundara.

M cuprinde agregatul M₂, dar si alte active cu grad diferit de lichiditate si anume, certificate de depozit, bonuri de casa, conturi de economii pe termen mediu, alte titluri emise de firme pe piata monetara.

Inflatia. Definitie si tipuri de inflatie.

O data cu aparitia hartiei moneda, s-au manifestat si consecintele ei asupra vietii economice si sociale si anume: crize, depresiuni economice, scaderea puterii de cumparare, atat monedei nationale, cat si a consumatorului in general.

Inflatia apare cand moneda nationala nu mai este garantata prin bunuri reale, ci pusa in circulatie de nevoile statului.

Inflatia este deci crearea de semne monetare, fara sustinere efectiva in viata economica.

Inflatia este de urmatoarele tipuri:

Inflatia taratoare, cand cresterea preturilor este de 1-3 % pe an, iar moneda nationala respectiva este devalorizata la jumatate intr-un termen de 24 ani.

Inflatia moderata, cand cresterea preturilor este sub 50% pe an, dar pentru anumite standarde si conditii este necesar sa nu depaseasca 25% pe an (de exemplu, pentru a putea primi unele credite sau alte fonduri de la organismele financiar-bancare interna­tionale).

Hiperinflatia depaseste o crestere a preturilor de 50% pe luna si uneori ajunge la cote incredibile in perioade de razboaie, recesiune economica profunda, instabilitate politica, economica si ca urmare a unor alti factori puternic perturbatori.

Inflatia. Definitie si cauze ale aparitiei inflatiei.

Inflatia este crearea de semne monetare, fara sustinere efectiva in viata economica.

Cauzele inflatiei sau factorii ce o influenteaza sunt:

- oferta de bunuri, ca parte a cererii globale (cererea globala de bunuri creste);

- cresterea economica si veniturile, care produc dezechi­libre, nu sunt totdeauna sincronizate, corelate;

- cresterea somajului (reduce puterea de cumparare);

- emisiunea de bani fara acoperire;

- cresterea ratei dobanzii (ratele dobanzii cresc pe masura ce stocul de bani reali se reduce);

- factorii conjuncturali (economici, politici, de tara, tulbu­rari sociale etc.) ;

- factori externi (de ex.: daca se dubleaza pretul unui produs strategic) ;

- cresterea stocurilor de marfuri;

- costurile din unele ramuri economice (de ex.: presiunea unor sectoare ca energetica, raritatea resurselor etc.);

- variatia cursului de schimb al monedei nationale;

- politica de sustinere a unor sectoare (de ex.: sustinerea mineritului subventionat a crescut rata inflatiei).

In abordarea factorilor ce influenteaza inflatia, este necesar sa avem in vedere aceasta, asa cum afirma si marele economist Milton Friedman, este totdeauna si pretutindeni fenomen monetar. Prin inflatie se manifesta de cele mai multe ori, diferite dezechilibre economice.

Inflatia. Definitie si efecte ale inflatiei.

Inflatia este crearea de semne monetare, fara sustinere efectiva in viata economica.

Efectele inflatiei pot fi:

- modificari structurale ale economiilor nationale inflationiste;

- reducerea capacitatii concurentiale a firmelor nationale;

- cresterea somajului;

- favorizarea investitiilor (debitorii sunt de exemplu favorizati, cand utilizeaza credite);

- scad creditele si economiile;

- cresc profiturile, intrucat preturile de vanzare ale marfurilor sunt mai mobile: uneori preturile (unele) cresc mai mult decat inflatia realizandu-se in acest fel profituri mai mari;

- in expresie nominala, averea, bogatia, patrimoniul isi modifica valoarea (aceasta creste);

- sunt afectati mai mult, cetatenii cu venituri fixe (bugetarii, pensionarii), intrucat, indexarea salariilor sau pensiilor in functie de inflatie se face intotdeauna mai tarziu

Inflatia. Definitie si factori de reducere ai inflatiei.

Inflatia este crearea de semne monetare, fara sustinere efectiva in viata economica.

Reducerea inflatiei poate avea loc tinand seama de urmatorii factori:

- armonizarea preturilor cu veniturile, deci atingerea unui punct de echilibru in acest domeniu;

- eliminarea favorizarii debitorilor fata de creditori;

- mentinerea unui curs valutar stabil, in raport cu principalele valute;

- reducerea deficitelor bugetare si ale balantelor de plati externe, cat si obtinerea unor excedente;

- reducerea unor cheltuieli bugetare (de exemplu, a salariilor foarte mari din regiile autonome) ;

- contractarea unor imprumuturi externe pentru a reduce cererea globala de bani;

- cresterea impozitelor;

- efectuarea de imprumuturi publice (in acest caz, scade masa monetara din circulatie);

- reducerea taxei scontului si a ratei dobanzii;

- controlul preturilor.

Inflatia poate fi combatuta prin influenta unor factori, care sa actioneze complex si interdependenta. Actiunea aceasta complexa este asanarea monetara, care se poate realiza printre altele si prin deflatie, care consta in esenta, in retragerea de pe piata monetara a unei cantitati de bani (a unei mase monetare) care nu are acoperire. Inflatia poate fi redusa sau chiar eliminata si prin masuri ce se iau la nivelul firmelor sectoarelor economice de echilibrare a veniturilor cu cheltuielile, de crestere a productivitatii muncii in mai mare masura decat salariile, de plata la timp a impozitelor si taxelor si evitarea general a evaziunii fiscale.

Converitibilitatea monedei

Convertibilitatea monedei este capacita­tea acesteia de a circula liber pe pietele monetare internationale si de a putea fi oricand schimbata pe moneda altei tari.

Convertibilitatea monedei se bazeaza pe puterea de cumparare, pe modul cum fiecare economie (tara) garanteaza emisiunea si circulatia monedei nationale. Acoperirea monedei este data de oferta de bunuri si servicii facuta de o economie nationala, dar si rezervele valutare ale fiecarei tari.

Convertibilitatea monedelor nationale este de mai multe tipuri. Astfel, din punct de vedere al puterii de cumparare a mone­dei si de spatiul de circulatie a ei, convertibilitatea poate fi:

- deplina (cinci monede cu o circulatie nelimitata practic si anume: dolarul american, - marca germana, lira sterlina, yenul japonez si francul francez);

- externa (celelalte tari cu economie de piata dezvoltata cum ar fi francul elvetian, lira italiana, guldenul olandez, fran­cul belgian etc.);

- limitata (la granitele tarii sau la anumite tranzactii).

Din punct de vedere al continutului, convertibilitatea poate fi:

- de cont curent;

- de capital.

Moneda noastra nationala leul (ROL) are o convertibilitate limitata, adica numai de cont curent. Persoanele fizice si juridice pot face depozite in lei sau valuta. Leii pot fi transformati in alte valute, fie pe piata interbancara fie la casele de schimb nebancare. Dar nu pot fi facute investitii de capital in strainatate in lei si nu pot circula pe pietele monetar-valutare internationale. In mod obisnuit, platile in tara noastra se fac numai in lei, nu in lei si/sau alta valuta. Investitorii straini, creditorii externi nu agreeaza sa faca afaceri, tranzactii si operatiuni in lei.

Platile in numerar

Circulatia monetara cu numerar cuprinde bancnotele si mo­neda metalica, detinute de persoanele fizice, agentii economici si banci.

Numerarul este mijlocul de plata primar si el a dominat in timp, in cadrul modalitatilor de efectuare a platilor. Are gradul de lichiditate cel mai ridicat. Platile in numerar se efectueaza prin casieriile firmelor si ale bancilor sau altor institutii financiare.

Rolul casieriilor este imens in circulatia monetara cu numerar si mai ales in relatiile cu publicul. Casieriile isi desfasoara activitatea complexa  indrumand clientii si promovand normele legale de circulatie monetara. Ele opereaza cu mari valori si contribuie hotarator la desfasurarea unei circulatii banesti eficiente, performante intr-o economie de schimb.

Operatiunile de casierie constau in depuneri si ridicari de numerar pentru/din conturile deschise la o banca. Operatiunile de casierie sunt:

- de incasari in numerar si cu instrumente de plata in mo­neda scrip­turala (cecuri);

- de plati (cecuri, salarii, diurne, materii si materiale procu­rate cu numerar etc.).

urmareste ca la efectuarea platii sa existe disponibilitati in cont, fonduri din credite), apoi pregateste bancnotele (cupiurile) pe grupe de marime, efectuea­za calculele, numara banii, anuleaza cecul prezentat la plata, inma­neaza numerarul si cere clientului sa numere banii si sa semneze.

In casieriile mari se pot organiza ghisee separate pentru inca­sari sau plati, ori cel putin programe diferite pentru fiecare din acest gen de operatiuni.

Intr-unul din capitolele urmatoare vor fi prezentate si alte aspecte cu privire la organizarea si functionarea casieriilor (pastrarea cheilor, sigiliilor, inchiderea si deschiderea tezaurului la banci, organizarea casei de circulatie monetara, verificarea si impachetarea bancnotelor, siguranta pastrarii numerarului, plafoane etc.).

Platile prin virament

Aceasta modalitate de plata a aparut o data cu bancile si este strans legata de acestea, adica nu se poate desfasura in afara lor.

Viramentul este de doua tipuri:

- de credit;

- de debit este mult mai rar

Viramentul de credit este cel mai utilizat si consta in faptul ca platitorul (debitorul) dispune de fondurile sale si da dispozitie sa se efectueze plata. Deci nu este necesar un consimtamant prealabil al platitorului. Din aceasta grupa fac parte cele mai importante instrumente de plata, precum ordinul de plata, cecul si cambia.

In cazul viramentului de debit, utilizarea sa este mai rara. In prealabil este consimtamantul platitorului transmis bancii sale.

Prin acest consimtamant, platitorul imputerniceste creditorul sa faca toate demersurile pentru efectuarea platii, adica sa depuna documentele la banca, si sa ceara ca suma respectiva plata sa fie transferata in contul sau.

Ordinul de plata. Definitie si caracteristici.

Ordinul de plata este instrumentul cel mai des utilizat in platile fara numerar. El este o dispozitie neconditionata data de catre emitentul ordinului, unei banci de a pune la dispozitia unui beneficiar, o suma de bani.

Pentru ca dispozitia data sa poata deveni ordin de plata trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

banca receptoare sa dispuna de fondurile banesti, fie prin debitarea unui cont al emitentului, fie prin incasarea lor de la cel ce a dat dispozitia (emitentul);

nu se prevede ca plata sa fie facuta la cererea benefi­ciarului.

Plata incepe prin emiterea de catre platitor a unui ordin de plata. Plata se finalizeaza prin acceptarea respectivului ordin de plata de catre banca destinatara.

Ordinul de plata este emis in nume si pe cont propriu.

Platitorul poate fi un client al bancii initiatoare sau chiar banca initiatoare.

Beneficiarul este persoana desemnata prin ordinul de plata de catre platitor sa primeasca o anumita suma de bani. Beneficiarul poate fi un client al bancii destinatare sau banca destinatara.

Ordinul de plata are urmatoarele mentiuni:

este neconditionat;

este trecut numele sau denumirea platitorului si numarul contului acestuia;

denumirea bancii initiatoare;

denumirea bancii receptoare;

- elementele de identificare si autentificare a emitentului de catre banca initiatoare.

Daca suma inscrisa pe un ordin de plata de catre banca receptoare este mai mica decat cea acceptata anterior in vederea executarii, aceasta banca este obligata sa emita un ordin de plata pentru diferenta. Daca aceasta suma este mai mare, banca are dreptul sa recupereze diferenta de la beneficiar.

Pana la finalizarea transferului credit, fiecare banca are obligatia sa sprijine pe platitor sau banca emitenta anterioara, cat si dreptul de a cere sprijinul unei banci receptoare ulterioare cu scopul completarii procedurilor bancare cu privire la acest transfer-credit.

In momentul in care transferul-credit este acceptat, banca destinatara devine obligata fata de beneficiar pentru suma inscrisa in ordinul de plata acceptat. Finalizarea transferului credit nu impiedica exercitarea dreptului beneficiarului de a recupera ulterior, totalul spezelor bancare de la platitor.

Cambia. Definitie si caracteristici.

Cambia si biletul la ordin sunt titluri de credit negociabile si in acelasi timp, instrumente de plata, care constata si atesta obligatia asumata de catre debitor de a plati la vedere sau la o anumita scadenta, beneficiarului sau la ordinul acestuia o anumita suma de bani determinata.

In contextul acestui capitol, cambia este tratata doar ca un instrument de plata si are urmatoarele caracteristici:

este transferabila (trece de la o persoana la alta, ramanand insa obligatia platitorului sau debitorului);

este negociabila; o data cu cambia se transfera si creanta; in timpul transferului se negociaza la valoarea de piata;

cei ce detin cambia raspund solidar in cazul in care ultimul detinator al cambiei nu isi poate primi banii la scadenta;

este un instrument de plata pe termen lung (este o plata amanata, de fapt); intre parti exista relatii de credit, iar cambia este tocmai o expresie a acestor relatii.

Cambia (din limba italiana: cambio = schimb) a aparut din lipsa de lichiditati, ca un angajament, o garantie. In acest fel este posibila plasarea capitalurilor disponibile. Fiecare detinator al cambiei are un venit, un profit, pentru ca dobanda se imparte intre ei.

Fiind un titlu de credit, cambia este un inscris sub semnatura privata.

Cambia cuprinde urmatoarele elemente:

denumirea de cambie;

ordinul neconditionat de a plati;

numele celui ce trebuie sa plateasca;

scadenta;

locul unde va fi facuta plata;

locul si data emiterii;

semnatura celui care emite cambia.

Cambia are doua forme:- biletul la ordin;-trata.

Biletul la ordin. Definitie si caracteristici.

Biletele la ordin sunt titluri de credit negociabile si in acelasi timp, instrumente de plata, care constata si atesta obligatia asumata de catre debitor de a plati la vedere sau la o anumita scadenta, beneficiarului sau la ordinul acestuia o anumita suma de bani determinata.

Biletul la ordin presupune doi participanti si anume, benefi­ci­arul si platitorul. Operatiunile cu biletul la ordin au loc in cazul tranzactiilor comerciale. Fata biletului la ordin este alcatuita din 6 zone ale caror amplasari, continut si dimensiuni se realizeaza dupa normele Bancii Nationale a Romaniei.

Trata are la noi acelasi continut ca si cambia.

In cazul tratei, exista trei participanti:

tragatorul;

trasul;

beneficiarul.

Tragatorul este cel care da ordinul sa se plateasca. El obliga pe tras sa plateasca.

In cazul tratei si al biletului la ordin, ordinul de a plati se bazeaza pe transferul anticipat al valorilor catre tras.

Beneficiarul poate fi o alta persoana in favoarea careia se face plata. Este interzisa tragerea unei cambii in favoarea altei cambia

Cecul. Definitie si caracteristici.

Cecul este un instrument de plata utilizat de titularii de conturi bancare cu disponibil corespunzator (cel putin valoarea cecului). Disponibilul a fost constituit anterior printr-un depozit bancar, din operatiuni de incasari sau dintr-un credit bancar.

Bancile fac comert cu cecuri pentru ele si clientii lor. Banca Nationala a Romaniei efectueaza operatiuni cu cecuri numai pentru propria sa activitate.

Cecul impune trei participanti:

tragatorul;

trasul;

beneficiarul

Cecul este creat de tragator, care da bancii sale un ordin neconditionat. Ca atare, banca apare in situatie de tras. Banca trebuie sa plateasca la prezentare o suma determinata unei terte persoane sau chiar tragatorului emitent cand acesta apare in pozitie de beneficiar.

Cecul este un instrument de plata de debit. Nu se admit cecuri fara acoperire. De regula cecul este vizat si certificat de banca ce l-a emis (banca tragatorului).

Banii sunt ai titularului cecului, iar banca face serviciul de casa.

Continutul cecului:

1. Denumirea de cec

2. Ordinul neconditionat de a plati o anumita suma de bani;

3. Numele celui care trebuie sa plateasca;

4. Fixarea locului unde se face plata;

5. Fixarea datei emiterii;

6. Semnatura celui care a emis cecul.

Exista mai multe tipuri de cecuri (2) :

Din punct de vedere al modului de incasare:

1. cec nebarat (sau de casa, sau alb);

2.cec barat;

3. cec de virament;

4.cec certificat;

5.cec circular;

6.cec de calatorie.

Din punct de vedere al beneficiarului:

-cec nominativ (girabil);

- cec la purtator (cineva desemnat de beneficiar)

- cec de virament este cel ce este insotit de clauza "platibil in cont" deci plata nu poate fi facuta in numerar.

-cec certificat este atunci cand o banca aflata in pozitia de tras, confirma, certifica beneficiarului ca fondurile necesare exista in cont.

-cec circular este un titlu de credit la ordin, emis de o banca asupra subunitatilor sale sau asupra altei banci. Este si el platibil la vedere si are mentiunea expresa de "cec circular".

Pe acest cec este inscris si numele primitorului, adica al clientului bancii emitente.

-cec de calatorie este emis in suma fixa, precum banii de hartie si este pus in circulatie pe timp limitat

22.BNR banca centrala si de emisiune. Definitie, organizare si atributii.

"Ea este organul de emisiune al statului si stabileste reglementarile in domeniul monetar, de credit, valutar si de pret. Banca Nationala a Romaniei refinanteaza societatile bancare si asigura lichiditati sistemului bancar. Banca Nationala a Romaniei asigura supravegherea activitatii tuturor societatilor bancare".

Ea are atributii aproape exclusive in emisiunea baneasca, in punerea si retragerea banilor din circulatie. Banca Nationala are multe alte atributii ce deriva din calitatea de banca centrala si de emisiune. Astfel, ea promoveaza, reglemen­teaza si supra­ve­ghea­za activitatile de intermediere bancara, poate contribui la formarea veniturilor in mai mare masura decat orice alta institutie sau agent economic, are un rol mai mare in activitatea de curs valutar, este principalul partener in relatiile financiar-valutare cu organismele bancare internationale. Banca Nati­o­nala stabileste norme privind volumul minim al capitalului social si cota minima de varsamant in momentul subscrierii, precum si perioada de subscriere. Banca Nationala este singurul agent al statului desemnat sa supra­ve­gheze tranzactiile valutare efectuate de societatile bancare.

Atributiile Bancii Centrale Romane  in realizarea politicii valutare(24):

stabileste cursul de schimb al monedei nationale in raport cu alte valute;

infaptuieste politica valutara;

intervine pe piata valutara pentru sustinerea cursului monedei natio­nale;

obliga bancile sa constituie rezerve minime obligatorii pentru depozi­tele in valuta;

bonifica dobanzi bancilor pentru rezerve in valuta;

aplica si stabileste regimul valutar;

organizeaza activitatea valutara pe teritoriul Romaniei;

este agent al statului in operatiunile si tranzactiile valutare ale acestu­ia;

infaptuieste controlul valutar al statului;

acorda autorizatii persoanelor juridice pentru tranzactii valutare;

solicita si primeste informatii valutare;

primeste si verifica documente ce atesta activitatea valutara;

ia masuri pentru respectarea activitatii cu valute;

avizeaza credite in valuta;

aproba constituirea de sucursale in strainatate ale bancilor romanesti;

efectueaza studii si analize privind situatia valutara si stabilitatea leului in raport cu alte valute;

achita datoria externa a statului ( in cazul epuizarii altor cai);

reglementeaza operatiunile cu alte active externe si aur;

elaboreaza balanta de plati externe;

stabileste plafoane si alte limite pentru detinerea de active externe;

participa la stabilirea conditiilor de indatorare externa;

pastreaza si gestioneaza rezervele internationale ale statului;

da autorizatii pentru transferul de valuta in strainatate;

monitorizeaza tranzactii valutare.

23.Continutul si specificul strategiei bancare

Strategia bancara poate fi definita ca fiind ordonarea unor valori obiective, a unor elemente de politica bancara, care cer o preocu­pare perma­nen­ta in scopul aplicarii lor in principalele domenii ale activitatii bancilor. Elaborarea strategiilor presupune determinarea obiecti­ve­lor si scopurilor, fixarea metodelor si instrumentelor cu ajutorul carora pot fi realizate politicile si programele ce vor fi folosite.

Strategia nu este o actiune izolata a unui anumit compartiment dintr-o centrala a unei banci sau a unitatilor teritoriale. Ea presupune o activitate extrem de complexa a multor compartimente, manageri, executanti, actionari si clienti. Evident ca acestia din urma influenteaza strategia bancii comerciale in calitate de partener de afaceri.

Pe plan mondial, se considera ca o banca este mare si moderna, daca raspunde corect la urmatoarele forme de strategie:

- strategia de cucerire, care estimeaza locul in cursa de concentrare a bancilor pe plan mondial si regional;

- strategia de repliere si restaurare, cand banca isi da seama ca nu poate face fata concurentei si se multumeste cu un rol subaltern;

- strategia de consolidare, aleasa de bancile care considera ca timpul va trece in favoarea lor, daca persevereaza in indeplinirea anumitor obiective.

Elaborarea strategiei fiecarei banci comerciale se poate face numai pe baza unei riguroase evaluari interne. Aceasta trebuie sa cuprinda printre altele, gradul de capitalizare privatizare, nivelul resurselor, structurile functionale si organizatorice, implicarea pe piata capitalului, sfera produselor si serviciilor bancare, reteaua teritoriala, penetratia in randul agentilor economici si clientilor, pregatirea personalului, echipamentele de lucru, concurenta, situatia financiara, cibernetizarea informatiei, gestiunea titlurilor de valoare.

Elemente de strategie bancara(9):

- analiza complexa a starii trecute si actuale a bancii si agentilor economici;

- estimarea starii actuale de rezultate;

- probleme de risc;

- studiul pietei creditelor, valutelor, situatiei agentilor economici - clienti ai bancii;

- studii complexe privind economia (evolutii, perspective, organizare investitii);

- previziuni in demarajul activitatii;

- cheltuieli financiare;

- situatia rambursarilor de capital;

- situatia imprumuturilor.

Strategia bancara trebuie stabilita in trei situatii

- de favorabilitate (certitudine);

- incerta;

- dereglata.

24.Resursele bancilor. Definitie si continut.

In vederea desfasurarii activitatii lor complexe, bancile comerciale au nevoie de resurse de finantare-creditare. Aceste resurse sunt formate din totalitatea mijloacelor proprii  necesare realizarii obiectivelor de creditare si efectuarii altor operatiuni specifice.

Principalele resurse ale unor banci comerciale sunt constituite din:

I.Fondurile proprii care cuprind :

- capitalul social care a fost constituit inca de la infiintarea bancii ;

- fondul de rezerva care constituie garantia angajamentelor bancii si acoperirea anumitor pierderi dar numai cu aprobarea consiliului de administratie ;

- fondul de dezvoltare este destinat dezvoltarii bancii pe seama investi­ti­ilor proprii si o garantie a angajamentelor acesteia ;

- provizioanele de risc,

- fondul propriu in valuta

- alte fonduri proprii   

Fondul de risc se constituie, atat din profitul brut in limita a 0,5% din totalul creditelor acordate cat si din  cele nete.

II. Depozitele clientilor bancii

III. Atragerile de pe piata financiara sunt constituite in principal din depozitele in lei si in valuta ale altor banci comerciale in conturi deschise la banca comerciala respectiva.

IV. Depozitele publice constituite in principal din depozitele buge­tu­lui statului, pentru finantarea si creditarea unor actiuni speciale, aprobate de govern. (campanii agricole, importuri speciale, acoperirea unor credite neper­for­mante si care nu mai puteau fi rambursate la scadenta etc.)

V. Pasivele interbancare se constituie din imprumuturi de refinantare de la Banca Nationala, CEC si de la alte banci comerciale . Imprumuturile de refinantare se obtin de la Banca Nationala, de regula pe termen scurt, adica pentru maximum 90 zile calendaristice.

25.Publicitatea, factor major al strategiei bancare.

Cuprinde totalitatea actiunilor de prezentare a unui mesaj in legatura cu un produs sau serviciu bancar. Scopul imediat al publicitatii bancare este sa convinga si sa determine partenerii de afaceri sa cumpere produsele si serviciile bancare.

Publicitatea inseamna relatii publice si deci, contactarea personalitati­lor, cat si interventia in cadrul reuniunilor publice pentru a pre­zen­ta banca sau produsele sale. De asemenea, publicitatea se poate realiza si cu ocazia mani­fes­ta­rilor pe plan local (festivitati, targuri, prezidarea unor cluburi, olimpiade etc.).Mijloacele prin care se administreaza bugetul publicitar:

suporturile adecvate (vectori TV, radio, presa scrisa) de comunicatie;

dialog cu agentii publicitari;

forma publicitatii;

gestiunea bugetului publicitar.

Exista si anumite reguli ("porunci") in activitatea de publicitate:

sa cunosti perfect produsul;

sa cunosti ceea ce a fost facut deja in domeniu si cu ce rezultate;

sa chestionezi consumatorii (intr-un limbaj accesibil; sa stii ce pro­dus cauta, ce asteapta);

sa-ti pozitionezi produsul (ce intrebuintare are, carei tinte ii este destinat);

sa alegi imaginea de marca pe care o vei atribui produsului (persona­li­tate proprie, imaginea produsului determina reactia consu­mato­rilor);

sa ai o idee geniala (buna macar);

sa faci din produsul tau "EROUL";

sa prezinti produsele clar si pozitiv;

- sa nu schimbi o echipa care castiga

- un bun mesaj publicitar = vanzare.

De asemenea, este necesara cunoasterea sectorului economic in care se desfasoara activitatea:

- este in dezvoltare?

- este influentat de fluctuatiile economice?

- prognozele existente sunt promitatoare?

- produsul/ serviciul este cerut pe piata?

- exista pe piata produse similare?

- identificati usor segmentul de piata caruia i se adreseaza produsul sau serviciul dvs.?

- piata produsului dvs. este in crestere stabila, in descrestere?

- este mai avantajoasa oferta dvs.?

- concurenta este cunoscuta (cine domina piata, lasa si alte firme pe piata)?

- sisteme de investigare a opiniilor clientilor;

- demersuri pentru cunoasterea si imbunatatirea imaginii publice a firmei.

Compartimentul de publicitate este un grup care actioneaza pentru atingerea obiectivelor de promovare a produselor si serviciilor bancare. Acest compartiment dispune de un ansamblu de mijloace destinat imbunatatirii activitatii bancii (din punct de vedere al marketingului si publicitatii). Din punct de vedere al personalului, compartimentul este un grup organizat de persoane a carui finalitate este sa permita urmarirea stocurilor bancii, cu ajutorul obiectivelor inscrise in programul strategic si alte planuri operative.

26.Operatiunile pasive ale bancilor comerciale. Definitie si clasificare.

In principiu, operatiunile pasive reprezinta constituirea resurselor fiecarei banci comerciale. Alaturi de operatiunile active, cele pasive constituie baza activitatilor bancilor comerciale. Pe langa aceste doua feluri de operatiuni mai sunt:

- operatiuni accesorii;

- operatiuni conexe.

Operatiunile accesorii sunt

- de cumparare, vanzare, custodie si administrare de active monetare;

- de transferuri;

- de operatiuni de clearing si alte operatiuni de virament;

- de primire de titluri in gaj sau in pastrare.

Operatiunile conexe sunt

- operatiuni valutare;

- operatiuni cu metale pretioase sau cu obiecte confectionate din metale pretioase;

- plasamente de titluri;

- gestionarea, pastrarea si comertul cu titluri;

- consulting bancar;

- garantii;

- mandatari in contul clientilor.

Pentru intelegerea acestor operatiuni pornim de la idea ca banca este o intreprindere ce primeste si plaseaza capital. Banca are ca activitate principala stimularea si primirea de depozite in numerar (deci colectarea de capitaluri) si plasarea lor in activitati economice pe calea scontului avansurilor, participantilor.

Orice banca, pentru a-si incepe activitatea, are nevoie de un capital initial - capitalul sau propriu.

Operatiunile pasive ce afecteaza patrimoniul bancii:

- de fructificare:

- la vedere;

- la termen.

- depuneri de economii pe librete;

- conturi curente creditoare;

- reescontul:

- la alte banci;

- la Banca Nationala a Romaniei.

- emisiunea de bonuri de casa, obligatiuni si scrisuri funciare;

- dotarea

Operatiunile de procurare de fonduri sunt:

1. Primirea de sume ca depuneri spre fructificare: -la vedere si la termen.

2. Primirea de sume ca depuneri de economii pe librete.

. Conturi curente creditoare. Exista contractul de cont curent ce reglementeaza aceste operatiuni bancare.

Reescontul la alte banci si la Banca Nationala a Romaniei. Este o operatiune complexa ce se face numai in urma unui aranjament intre banci, adica intre banca ce sconteaza si cea care reesconteaza.

. Emisiunea de bonuri de casa, obligatiuni, scrisori funciare. Acestea sunt niste titluri personale sau nepersonale ce pot fi cumparate de cei ce au capitaluri disponibile si le incredinteaza bancilor comerciale avand particularitatea de a transforma oricand in numerar. Cand aceste titluri au caracter accidental si individual, sunt bonuri de casa. Cand emisiunea lor se face in masa, pentru sume importante, cu dobanzi conditii uniforme, iar titlul este impersonal, atunci avem emisiune de titluri de obligatiuni.

6. Dotare sau filiatiune - reprezinta operatiunea prin care banca mai mica (creatie unor banci mame) isi poate asigura disponibilul necesar de fonduri, fara a recurge la nici una din caile de mai sus. Aceasta operatiune reprezinta forma obisnuita de relatii actuale (banca comerciala centrala si sucursalele judetene sau filiale).

27.Operatiunile active ale bancilor comerciale. Definitie si clasificare.

Sunt operatiunile prin care banca isi angajeaza resursele in vederea indeplinirii functionalitatilor statutare si a obtinerii de profit.

Operatiunile active sunt:

- de creditare a agentilor economici;

- de creditare a persoanelor fizice;

- de plasament.

Operatiuile de creditare sunt:

- pentru nevoi de capital fix;

- creditarea cheltuielilor de exploatare a agentilor economici.

Creditele privind cheltuielile de exploatare sunt:

Creditarea creantelor comerciale. Aceasta inseamna preluarea contra moneda a creantelor comerciale pe care intreprinderile furnizoare le au asupra clientilor lor. Este vorba de fapt de o operatiune de scontare.

Scontarea inseamna cesiunea cambiei catre un alt beneficiar in schimbul valorii actuale cambiei.

Va=Vn- S unde: Va = valoarea actuala a cambiei;

S = scontul, adica dobanzile pentru perioada de scontare pana la scadenta;

Vn = valoarea nominala

Scontarea are urmatoarele trasaturi:

- cedarea cambiei prin scontare care are caracter de act de vanzare-cumparare;

- scontarea cambiei este o vanzare speciala (se stabilesc obligatii pentru transfer, tragator);

- scontarea cambiei este o operatiune de creditare (reprezinta transferul unui instrument de creditare si determina plasarea resurselor unei banci) pe un termen, pentru care se primeste dobanda.

Deci, scontarea este operatiunea prin care creditul comercial se transforma in credit bancar.

Pensiunea este operatiunea bancara prin care banca preia cambiile pe care le vinde beneficiarul, cu conditia rascumpararii lor de catre acesta la termenele convenite. Aceste operatiuni se desfasoara indeosebi intre banci. Banca cumparatoare primeste angajamentul de rascumparare emis de beneficiar si borderoul efectelor respective.

Imprumutul pe efecte comerciale in gaj Se practica in cazul in care banca apreciaza pozitiv solvabilitatea beneficiarului de cambii. Imprumutul asigura, de regula, doar partial, valoarea nominala a cambiilor depuse in Imprumuturi de gaj pe efecte publice si actiuni (lombard), se efectueaza cand exista o abundenta a titlurilor de imprumut.

1. Credite de trezorerie

Sunt credite pe termen scurt. Sunt legate de buna desfasurare a ciclului de fabricatie si comercializare.Creditele cuprind :

- avansul in cont curent;

- credite specializate;

- de campanie;

- pentru stocuri;

- de prefinantare; (ex. aceste credite pot fi acordate pentru loturi destinate exportului).

2. Operatiunile de creditare a persoanelor fizice:

- creditare pentru locuinte;

- creditare pentru bunuri de folosinta indelungata;

- creditarea cheltuielilor curente;

- imprumuturi personale;

- imprumuturi pe baza cartilor de credit.

Acestea din urma se acorda pe doua-trei luni si nu depasesc nivelul veniturilor solicitantului.

3. Operatiunile de plasament cuprind:

- achizitionarea de efecte publice si actiuni. Bancile vor sa detina in general active usor lichidabile (bonuri de tezaur, titluri de imprumuturi de stat);

- imobilizarea activelor bancii in titluri, reduce posibilitatea de creditare a economiei

nationale.

28.Diversificarea produselor si serviciilor bancare, obiectiv major al managementului bancar.

Bancile construite in Romania dupa 1989,sunt societati pe actiuni si realizeaza toate produsele si serviciile bancare, pentru toate ramurile, sectoarele si segmentele economiei nationale. Nu mai exista banci ingust specializate.

Este necesara in aceasta perioada, diversificarea cat mai mare a bancilor, produselor serviciilor lor, din urmatoarele motive:

- concurenta altor banci;

- nevoia de apropiere a bancilor de agentii economici serviti;

- diversificarea atributiilor si rolului bancilor in economia de piata;

- diversificarea activitatii economice in economia de piata in comparatie cu limitarea sectoarelor economice existente inainte de 1990;

- gasirea de noi forme de atragere a resurselor banesti necesare bancilor;

- diversificarea plasamentelor;

- constituirea, dezvoltarea si consolidarea bursei de valori (participare);

- participarea bancilor la constituirea de capital social al unor societati comerciale;

- participarea bancilor romanesti la circuitul mondial al informatiei bancare (SWIFT, INTERNET, REUTER, banci corespondente, participarea la tranzactii financiar-valutare internationale);

- platile interne si internationale au fost diversificate;

- cibernetizarea informatiei;

- sporirea participarii bancilor la viata economica si sociala a tarii;

- utilizarea publicitatii, ca mijloc de promovare a produselor si serviciilor bancare;

- alinierea structurii functionale si evidentei bancilor comerciale la standardele internationale;

- diferentierea dobanzii;

- diversificarea instrumentelor de depozite, atragerea economiilor populatiei (carnete economii, depozite bancare, conturi personale, participarea la licitatii, emisiuni de actiuni, obligatiuni, ipoteci, cambii, alte hartii de valoare);

- plati internationale pe baza de carduri;

- cumparari-vanzari de aur si alte metale pretioase;

- angajarea in viitor a unor operatiuni de leasing;

- promovarea unor activitati de asigurari bancare;

- gestionarea unor credite in valuta, acordate de banci si alte organisme internationale.

Numai printr-o dezvoltare foarte mare a produselor si serviciilor, bancile pot fi luate in consideratie, in competitia pentru ocuparea unui loc in randul bancilor moderne.

29.Functia financiara in bancile comerciale. Definitie si mod de realizare.

Functia financiara a bancii consta in primul rand, in realizarea obiectivelor esentiale ale activitatii acesteia, mai ales in realizarea de profit. Ca orice societate pe actiuni, banca are ca principal scop al activitatii, obtinerea de profit. Realizarea de profit este facilitata in banci de faptul ca ciclul de realizare a produselor bancare este relativ scurt iar stocurile de valori materiale lipsesc aproape cu desavarsire, ceea ce contribuie la cresterea vitezei de rotatie a fondurilor, iar in final la cresterea profitului.

Functia financiara presupune in banci, mai mult decat in alte sectoare, formarea si utilizarea capitalului prin intermediul operatiunilor monetare.

O alta trasatura a functiei financiare a bancilor consta in faptul ca obtinerea profitului, maximizarea acestuia au loc intr-o piata concurentiala mai puternica decat in celelalte sectoare economice, iar bancile trebuie sa tina seama in mai mare masura de incertitudine si Functia financiara a unei banci devine operationala prin gestiunea financiara in cadrul careia un loc important il ocupa deciziile, activitatea de realizare a acestora, personalul compartimentele functionale care au sarcina sa le indeplineasca. Desigur ca este vorba de decizii si operatiuni care se refera la procurarea si utilizarea capitalurilor, cat si la rezultatele financiare. Se poate afirma ca deciziile financiare reprezinta un element esential al gestiunii financiare, al managementului bancar.

Functia financiara in banci este realizata insa in foarte mare masura prin operatiuni si tehnici bancare, adica prin intreaga activitate de realizare si valorificare a produselor si serviciilor bancare. De exemplu, decizia financiara de plasament (decizia de investitii), cat si de finantare a activelor sunt transpuse in practica prin activitati concrete si foarte diverse, printre care:

- operatiuni de procurare a capitalurilor;

- operatiuni de subscriere;

- varsaminte;

- creditare;

- emitere de actiuni, obligatiuni si alte titluri;

- achizitionarea si gestionarea activelor financiare

comerciale);

- optimizarea valorilor de exploatare;

- amortizarea capitalului fix;

- operatiuni de calcul privind costul capitalului;

- efectuarea de plati, garantii, asigurari;

- participari la capitalul social al unor societati comerciale;

- desfasurarea unei intense activitati cu marele public

- studii de marketing;

- planificare strategica;

- programe de informatizare;

- pregatirea resurselor umane;

- dezvoltarea retelei teritoriale;

- recuperarea creditelor neperformante;

- diversificarea produselor si serviciilor bancare,

30.Managementul bancar in contextul elaborarii

si aplicarii strategiei bancare

Se poate afirma ca in banci, managementul, in sensul de conducere moderna, eficienta, a aparut odata cu aceasta. Acolo unde el nu a fost prezent bancile au dat rapid faliment. Cu atat mai mult in banci se poate spune ca managementul este o arta si o stiinta. In acelasi timp, managementul in sectorul bancar este in primul rand o profesiune

Managerii bancii stiu ca isi asuma responsabilitatea pentru aceste rezultate slabe ale partenerilor lor de afaceri. De aceea, pentru managementul bancar este foarte importanta cunoasterea faptelor si prevederea evolutiei lor. Dar acest lucru inseamna deja, strategia bancara a managementului. Cuprinzand puternice elemente de strategie, managementul bancar contribuie din plin la expansiunea bancii comerciale, respectiv pe piata financiara si indeosebi de credit, la o profitabilitate foarte ridicata.

Managementul bancar se bazeaza foarte mult pe eficienta, activitatea de marketing si publicitate. Dar managementul bancar face apel in foarte mare masura la motivatia individuala, la echipa manageriala si consultanta, la comunicare, informare si control.

Rolul managementului bancar creste si ca urmare a faptului ca in perioada tranzitiei spre economia de piata, in toate sectoarele economice creste necesarul de fonduri, ceea ce echivaleaza cu o dezvoltare permanenta a pietei de capital, unde bancile detin pozitii cheie. In mare parte, tocmai bancile sunt cele care asigura satisfacerea in cea mai mare masura a utilizarii lor.

Esenta managementului bancar o constituie decizia bancara. Aceasta se realizeaza si cu ajutorul unor instrumente si laturi ale strategiei bancare cum ar fi bugetul de venituri si cheltuieli, bilantul contabil si contul de profit si pierderi, programul strategic, studii de marketing, programe de dezvoltare si restructurare, de informatizare, privatizare si capitalizare.

Managementul bancar are in vedere, cu prioritate, capitalul social si sporirea lui permanenta. Putem spune chiar ca, in aceasta privinta, bancile comerciale din Romania au inregistrat deja unele progrese notabile. Capitalul lor social a fost sporit considerabil.

Daca la inceputul anului 1991, aproape toate bancile comerciale din tara noastra aveau capital integral de stat, acum acestea s-au inscris pe linia privatizarii. Au aparut alte banci, indeosebi cu capital privat. Bancile care aveau numai capital de stat, acum sunt cu capital mixt, iar cateva au tendinta ca intr-un viitor nu prea indepartat sa devina institutii de credit cu capital majoritar privat. De cea mai mare insemnatate pentru managementul bancar sunt capacitatea si competenta managerilor. Aceasta problema se pune nu numai la nivelul centralelor bancilor comerciale, ci si la nivelul unitatilor operative teritoriale (sucursale, filiale, agentii). Se impune in aceasta ordine de idei, descentralizarea activitatii de conducere si cresterea competentelor managerilor de la nivelul unitatilor operative, adica la nivelul la care se constituie resursele si se efectueaza plasamente, plati si incasari, se intocmesc dosare de redite si studii de bonitate si de piata. Strategia bancara si managementul bancar se presupun reciproc. Trecerea la aplicarea programului strategic inseamna de fapt, manifestarea concreta a managementului bancar. Aceasta pentru ca planul strategic nu este altceva decat transpunerea in practica a unor decizii majore privind directiile principale ale activitatii de viitor.