Consumatorul. Problema utilitatii

Consumatorul. Problema utilitatii

Existenta oamenilor este conditionata, desigur, de consumul de bunuri pentru a se satisface trebuintele. Utilizarea bunurilor pentru a se obtine pe aceasta cale alte bunuri nu reprezinta consum, ci productie. Bunurile care formeaza obiectul consumului pot fi naturale sau economice (produse, create de om). Bunurile naturale care intra in consumul oamenilor desi sunt extrem de importante, nu formeaza obiectul preocuparilor noastre pentru ca ele sunt un dar al naturii. In economie, efectul care se anticipeaza ca-l are un bun care se consuma este desemnat prin termenul de utilitate.

Utilitatea si optimul consumatorului

Utilitatea unui bun sau serviciu consta in satisfactia, placerea sau binefacerea pe care consumatorul anticipeaza (spera) sa-l obtina prin consum. Utilitatea in sens economic este conditionata de nonposesie. In mod curent utilitatea are caracter subiectiv si difera de la individ la individ. Estimarea utilitatii se face in conditii determinate de loc si de timp. Utilitatea presupune:

sa existe o relatie intre proprietatile bunului -serviciului si o nevoie umana;

relatia sa fie inteleasa, perceputa de oameni;

oamenii sa aiba capacitatea de a folosi efectiv bunurile.

Avand caracter subiectiv utilitatea este greu de masurat. In stiinta exista doua modalitati de masurare:

Cardinala - se acorda fiecarei doze sau fiecarui segment dintr-un bun un numar in functie de marimea apreciata de catre consumator. Unitatea de masura este denumita generic util. Cu cat utilitate -i estimata a fi mai mare cu atat creste numarul de utili ce i se acorda;

Ordinala - se ierarhizeaza, se ordoneaza bunurile in ordinea preferintelor consumatorului in functie de utilitatea pe care el o sconteaza.

Distingem:

utilitate unitara - aportul de utilitate pe care se sconteaza cand se consuma o doza, un segment, o unitate dintr-un bun;

utilitate totala (UT) - suma utilitatilor pe care le poate aduce consumul succesiv a mai multor doze, segmente sau unitati din acelasi bun;

utilitate marginala (Um) - satisfactia pe care o poate aduce consumul unei unitati suplimentare dintr-un bun. Este o utilitate unitara.

utilitate agregata (UA) - suma utilitatilor pe care le pot aduce bunuri diferite consumate de individ.

Utilitatea marginala (Um) se calculeaza dupa formula: Um = DUT/DX

In care: UT - utilitatea totala

DX - cantitatea consumata dintr-un bun

Evolutia utilitatii totale si marginale

Biscuiti consumati  Utilitatea totala estimata Utilitatea marginala

0 0 0

1 5 5

2 9 4 3 12 3

4 14 2 5 15 1 6 15 0 7 13 -2

NOTA BENE: pe masura ce se consuma biscuiti, de exemplu, utilitatea totala creste dar utilitatea marginala scade. Daca se consuma dincolo de punctul in care UT este maxima aceasta scade, iar Um devine negativa.

Individul rational urmareste intotdeauna maximizarea utilitatii sau altfel spus maximizarea satisfactiei.

Daca bunurile sunt abundente (libere) nimic nu-i limiteaza consumatorului posibilitatea de a-si maximiza satisfactia; el nu suporta nici un cost. Va consuma pana cand UT este maxima si Umx = 0.

In realitate insa bunurile sunt limitate. Si spre exemplu consumatorul trebuie sa-si maximizeze satisfactia in conditiile in care are la dispozitie numai doua bunuri x si z. Daca Umx > Umy, el isi mareste utilitatea totala (UT) inlocuind o unitate din bunul y cu una din bunul x. Va continua cat timp Umx > Umy. Pentru ca pe masura ce consuma bunuri x, Umx scade si se ajunge la un moment cand Umx = Umy. Dincolo de acest moment Umx < Umy si devine rationala inlocuirea bunului x cu bunul y.

In conditii de economie monetara, echilibrul Umx = Umy devine Umx/Px = Umy/Py = . = Umw/Pw in care: Px, Py . Pw sunt preturile bunurilor x,yw

Aceasta egalitate poate fi scrisa si sub forma:

Px/Py = Umx/Umy = .

Consumatorul stabileste in toate momentele existentei sale programe de consum, ce va consuma el sau retete de consum. De fapt, el stabileste bunurile ce le va consuma si care-i vor asigura utilitatea agregata (Ua) maxima. Orice asemenea program:

exprima sistemul de nevoi, obisnuintele, gusturile consumatorului si disponibilitatea bunurilor;

este individual si subiectiv.

Programele de consum sunt echivalente cand asigura aceeasi utilitate agregata (Ua).

Ansamblul de combinatii de bunuri diferite care asigura aceeasi Ua sunt reprezentate grafic de o curba de indiferenta sau curba de izo-utilitate sau de izophelima.

Presupunem Ua = U (x,y).

aceeasi Ua pe aceeasi curba;

A punct in care se consuma mult din bunul y si putin din x;

punct in care se consuma mult din x si putin din y;

Ua3 > Ua2 > Ua1

Curbele nu se pot intersecta

de-a lungul unei curbe exista o relatie inversa sau descrescatoare: daca x creste, y scade si invers pentru ca individul nu merge cu consumul pana unde Um devine negativa si Ua scade.

Deci curba presupune ca Umx si Umy sunt pozitive datorita comportamentului pe care-l are consumatorul. De-a lungul curbei, bunurile se substituie pastrand Ua constanta. Relatia de substituire este redata de rata marginala de substituire (RMS).

RMS = - dy/dx

2. Constrangerea bugetara

Consumatorul poate alege (opta pentru) orice bun si pentru orice cantitate doreste numai in functie de bugetul sau. In acest sens exista deci constrangerea bugetara. In practica constrangerea bugetara inseamna ca venitul sau acopera cheltuielile pentru consumul bunurilor incluse in program:

V = Px X + Py Y

In care:    V = venitul;

Px = pretul bunului x;

X = cantitatea dorita din bunul x;

Py = pretul bunului y;

Y = cantitatea dorita din bunul y.

Constrangerea bugetara se reprezinta printr-o dreapta denumita dreapta bugetului.

Ecuatia venitului V = Px X + Py Y, poate fi rescrisa si altfel:   V - Px X = Py Y, iar daca divizam cele doua parti prin px ajungem la y = (V/Py) - (Px/Py) . x.

Deplasarea in lungul liniei in jos si spre dreapta releva ca, bunul y scade si bunul x creste dar ritmul in care scade bunul y si creste bunul x depinde de raportul dintre preturile celor doi factori adica de relatia Px/Py denumita si pretul relativ al factorilor respectivi. Daca bunul y este mai scump fata de bunul x cu banii ce raman prin renuntarea la un bun y se pot procura mai multe bunuri x si invers.

Si in aceasta situatie exista o rata marginala de substituire (RMS) a bunurilor calculata insa pe baza preturilor lor, adica pe baza preturilor pentru cele doua bunuri din exemplu luat care sunt x si y. Aceasta este RMS = Px/Py

RMS a bunurilor = dy/dx = RMS pentru preturi = Px/Py

Venitul cumparatorilor nu este o marime fixa in timp, ci oscileaza, creste si scade. Ca urmare, dreapta bugetului se va deplasa si ea: la dreapta, daca venitul creste; la stanga daca venitul scade.

Preturile se schimba si ele. Daca preturile celor doua bunuri din exemplu nostru ar fi constante, panta (inclinatia) dreptei bugetului nu s-ar modifica. Daca insa pretul bunului y scade si cel pentru bunul x ramane constant, consumul pentru bunul y creste si invers cand ar scadea pretul bunului x.

xxx  Economie, editia a saptea, Editura Economica Bucuresti, 2005

Beardshaw, I.  Economics. A Student s Guide, 2^nd edition, Pitman, 1998

Begg, D., Economics, McGraw-Hill, Inc., New Zork, 2004

Fischer, S.,

Dornbusch,R

Hardwick, P. s.a  An Introduction to Modern Economics, 5^th edition, ELBS,2001

Hyman, D.  Economics, irvin,2004

Lipsey, R.G.,   Principiile economiei, Editura Economica, Bucuresti, 2002

Crzstal, K.A.