QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate drept

Sistemul regional interamerican







Sistemul regional interamerican


Sistemul regional interamerican de consacrare si garantare a drepturilor omului functioneaza in cadrul Organizatiei Statelor Americane (OSA). OSA este principala organizatie internationala interguvernamentala la nivel regional american, avand sediul la Washington. Organizatia are 35 de membri, precum si 30 de observatori permanenti printre care si Uniunea Europeana, iar tratatul constitutiv ale acesteia este Carta OSA[1].

Sistemul american de protectie a drepturilor omului a cunoscut o evolutie interesanta. El a inceput prin a avea o fizionomie proprie, pentru ca apoi sa se alinieze, in liniile sale esentiale, celui european. De altfel, trebuie mentionat faptul ca preocuparile instituirii unui sistem institutionalizat de protectie a drepturilor omului pe continentul american le preced pe cele europene in materie. Intr-adevar preambulul Cartei OSA prevede printre altele, ca misiunea istorica a Americii este aceea de a oferi omului un pamant al libertatii si un mediu favorabil deplinei sale dezvoltari a personalitatii sale si realizarii justelor lui aspiratii. De aceea, Carta porneste de la vointa de a consolida, pe acest continent, in cadrul unor institutii democratice, un regim al libertatii individuale si de justitie sociala, bazat pe respectarea drepturilor fundamentale ale omului.




Pornind de la aceste premise la 2 mai 1948, la Bogota a fost adoptata Declaratia americana a drepturilor si indatoririlor omului. Asadar, aceasta Declaratie precede Declaratia Universala a ONU, adoptata la 10 decembrie 1948, si se distinge de ea prin enuntarea unor indatoriri ale omului, dar se aseamana prin faptul ca are caracter declarator, fiind lipsita de un mecanism de constrangere care sa asigure controlul asigurarii respectarii dispozitiilor sale de catre statele semnatare[2]. Retinem insa faptul ca Declaratia americana a drepturilor si indatoririlor omului este primul document care proclama in plan international, dar regional, drepturi ale omului.

Declaratia consacra atat drepturi civile si politice, cat si drepturi economice, sociale si culturale, foarte asemanatoare cu cele cuprinse in Declaratia Universala, insa, spre deosebire de sistemul ONU si de sistemul european de protectie a drepturilor omului, care consacra doar in general indatoriri ale omului, Declaratia americana stabileste si cateva indatoriri concrete: datoria fata de societate, fata de copii si parinti; datoria de a se instrui; datoria de a vota;datoria de a respecta legea; datoria de a fi utili comunitatii si natiunii; datoria de a plati taxele; datoria de a munci, datoria de a se abtine de la activitati politice intr-o tara straina.

Pasul urmator a fost facut prin crearea Comisiei interamericane a drepturilor omului in 1959[3], in baza unei rezolutii fara forta obligatorie, adoptata in cadrul unei reuniuni consultative. Totusi, prin comportamentul statelor participante, care au dorit crearea ei, Comisia a dobandit la acel moment o baza legala de facto. Abia prin adoptarea Protocolului de la Buenos Aires, in 1967 a fost institutionalizata formal Comisia interamericana a drepturilor omului, prin amendarea corespunzatoare a Cartei Organizatiei Statelor Americane.

Principalele atributii ale Comisiei, ca organism al Cartei, constau in a promova respectarea si apararea drepturilor omului in spatiul american si a servi, in acest domeniu, ca organ consultativ al organizatiei. Retinem asadar crearea acestui prim organism interamerican de protectie a drepturilor omului, cu o competenta, inca limitata.

El va fi incadrat intr-un sistem de protectie in domeniu instituit prin Conventia americana privitoare la drepturile omului . Potrivit art. 33 din Conventie, organele instituite spre a controla modul in care statele semnatare isi indeplinesc obligatiile asumate sunt: Comisia interamericana a drepturilor omului si Curtea americana a drepturilor omului.

Evolutia prezentata mai sus conduce la concluzia ca, in cazul Comisiei interamericane a drepturilor omului putem vorbi de doua functii distincte: una care subsumeaza atributiile sale in raport cu toate statele membre ale OSA, ca organism al Cartei, si una care subsumeaza atributiile sale in raport cu statele parti ale Conventiei, ca organism al acesteia.

In Preambulul Conventiei statele semnatare recunosc principiul potrivit caruia drepturile fundamentale ale omului nu deriva din apartenenta juridica a individului la un anumit stat; acestea au la baza insesi atributele fiintei umane, care justifica protectia lor internationala, ca o completare a protectiei prevazuta de legislatia interna a statelor americane.

Cat priveste sursele de inspiratie ale Conventiei, preambulul mentioneaza explicit Carta OSA, Declaratia americana a drepturilor omului, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, si, desi nu face referire directa la Conventia europeana in materie, si aceasta a constituit o sursa de inspiratie, in special in privinta sistemului institutional de control pe care il instituie[5].

Conventia reglementeaza dreptul la recunoasterea calitatii de subiect de drept a oricarei persoane, dreptul la viata, dreptul la integritatea persoanei, interzicerea sclaviei, libertatea persoanei, dreptul la un proces echitabil, principul legalitatii incriminarii si al neretroactivitatii legii penale, dreptul la despagubiri in caz de condamnare pe nedrept, dreptul la onoare si reputatie, libertatea de constiinta si religie, libertatea de gandire si exprimare, libertate de reuniune si asociere, dreptul de proprietate. De asemenea, Conventia recunoaste dreptul la protectia familiei, dreptul la nume, la nationalitate, libertatea de miscare si dreptul la resedinta, principiul egalitatii in fata legii si altele. La aceste drepturi reglementate de Conventie trebuie adaugate si cele cuprinse in protocoalele aditionale[6].

Dupa cum am aratat organele Conventiei interamericane a drepturilor omului sunt Comisia si Curtea.

Comisia interamericana reprezinta toate statele membre ale OSA si este formata din 7 membri, persoane care se bucura de o inalta morala si au o competenta recunoscuta in domeniul drepturilor omului, alesi de Adunarea Generala a OSA, de pe o lista de cate 3 candidati propusi de guvernele statelor membre. Durata mandatului este de 4 ani cu posibilitatea realegerii o singura data. Comisia are urmatoarele atributii[7]:

- sa dezvolte constientizarea importantei drepturilor omului in randul popoarelor Americii;

- sa recomande guvernelor atunci cand considera util, adoptarea de masuri in favoarea apararii drepturilor omului in raport cu dispozitiile interne, inclusiv cele constitutionale;

- sa intocmeasca studii si rapoarte,

- sa solicite informatii guvernelor statelor membre asupra masurilor pe care acestea le adopta in domeniul drepturilor omului si sa furnizeze avize in domeniu statelor membre ale organizatiei care le solicita;

- sa adopte masuri privitoare la petitiile si comunicarile care ii sunt supuse atentiei;

- sa prezinte un raport anual privind activitatea sa Adunarii Generale a OSA.

Comisia poate fi sesizata cu privire la pretinse incalcari ale drepturilor prevazute de Conventie atat de catre particulari (plangeri individuale), cat si de catre statele contractante (comunicari interstatale), cu deosebirea ca, in timp ce competenta Comisiei privitoare la examinarea plangerilor individuale decurge direct din textul Conventiei, cea privitoare la examinarea sesizarilor statale este supusa conditiei existentei unei declaratii exprese de recunoastere a competentei Comisiei din partea statului interesat. Aceasta declaratie poate fi facuta pe durata nedeterminata, pe un anumit termen sau cu prilejul examinarii unei anumite plangeri.



Asadar, in cazul plangerilor individuale, capacitatea procesuala activa apartine oricarui particular, persoana fizica sau subiect colectiv de drept, iar capacitatea procesuala pasiva apartine oricarui stat parte la Conventie, pe cand in cazul cererilor interstatale capacitate procesuala activa si pasiva au numai statele parti la Conventie, care au facut o declaratie expresa, dar facultativa de acceptare[8].



Dupa primirea sesizarii Comisia examineaza in primul rand indeplinirea conditiilor prealabile de admisibilitate:

a)     epuizarea tuturor cailor interne de actiune in justitie;

b)     respectare termenului de 6 luni de la data primirii deciziei interne definitive;

c)     obiectul plangerii sau al comunicarii sa nu se afle pe rolul unei alte instante internationale;

d)     plangerile individuale sa contina numele, cetatenia, profesia, domiciliul si semnatura persoanei sau a persoanelor care depun plangere.

In situatia in care Comisia declara admisibila o sesizare, o comunica statului interesat si apoi trece la examinarea ei pe fond, cu posibilitatea reglementarii pe cale amiabila a litigiului. In cazul unui esec al incercarii de solutionare amiabila se pronunta cu privire la fondul cauzei si decide asupra transmiterii acesteia Curtii interamericane sau formuleaza recomandari pentru state, urmarind punerea lor in executare.[9]

In cazurile grave si urgente Comisia poate intreprinde o ancheta, dar numai in urma obtinerii consimtamantului prealabil al statului pe teritoriul caruia se pretinde a fi fost comisa incalcarea incriminata a unui drept prevazut de Conventia interamericana si numai cu privire la cereri sau comunicari ce indeplinesc conditiile de admisibilitate.

Curtea interamericana este organul jurisdictional specializat al OSA, format tot din 7 membri, resortisanti ai statelor membre, independenti, alesi dintre juristii care se bucura de o inalta autoritate morala, au o competenta recunoscuta in domeniul drepturilor omului si indeplinesc acele conditii necesare ocuparii unor inalte functii judiciare in statele membre. Mandatul acestora este de 6 ani cu posibilitatea reinnoirii lui o singura data. Curtea are o competenta jurisdictionala si una consultativa.

a) Competenta jurisdictionala a Curtii este facultativa deoarece orice stat contractant poate, potrivit Conventiei, la momentul depunerii instrumentelor de ratificare sau de aderare, ori in orice moment ulterior, sa declare recunoasterea competentei obligatorii a Curtii, de plin drept si fara un acord special, de a statua asupra tuturor litigiilor privitoare la aplicarea sau interpretarea Conventiei.

Curtea poate fi sesizata numai de catre statele parti la Conventie si de Comisie. Ea examineaza fondul cauzei, pronunta si comunica hotararea adoptata si urmareste executarea acesteia. Intotdeauna Curtea poate fi sesizata numai dupa definitivarea procedurilor prevazute de Conventie pentru Comisie.

In situatia in care Curtea constata incalcarea unui drept prevazut de Conventie, ea ordona sa-i fie lasat partii vatamate exercitiul acelui drept si dispune repararea consecintelor incalcarii, precum si plata unei juste despagubiri reclamantului. In cazurile de o gravitate deosebita, ce reclama examinarea lor cu celeritate, si pentru evitarea producerii unor daune ireparabile reclamantului, Curtea poate, cu prilejul examinarii fondului, sa ordone masurile provizorii pe care le considera adecvate. Mai mult, daca aceste masuri sunt necesare intr-o anumita cauza chiar inainte de sesizarea Curtii, ea poate dispune luarea lor la sesizarea Comisiei, ceea ce inseamna ca plangerea respectiva este in curs de examinare de catre Comisie .

Hotararile Curtii sunt motivate si definitive. Exista doar posibilitatea contestatiei asupra sensului sau intinderii hotararii, situatie in care tot Curtea se pronunta la cererea uneia dintre parti, in termen de 90 de zile de la data comunicarii hotararii. In ceea ce priveste executarea hotararilor pronuntate de catre Curte statele se angajeaza sa se conformeze acestora, iar obligatia referitoare la acordarea despagubirilor banesti va fi executata, in statul interesat, conform procedurii de executarea a hotararilor impotriva statului, reglementata de legislatia sa interna.

b) Sub aspectul competentei consultative Curtea, la cererea statelor - chiar daca un stat nu este parte la Conventie - si a organismelor OSA adopta avize consultative pentru interpretarea Conventiei sau altor tratate referitoare la drepturile omului in statele americane.

In privinta raporturilor care exista intre Organizatia Statelor Americane si Curtea interamericana a drepturilor omului sunt de retinut demersurile intreprinse pentru a asigura si a intari autonomia Curtii, in calitatea ei de tribunal international al drepturilor omului. Astfel, pe temeiul unui acord incheiat intre Secretariatul General al OSA si Curte, intrat in vigoare la 1 ianuarie 1998, aceasta a primit autonomie administrativa completa si dreptul de a gestiona propriul buget, ceea ce include promovarea unei politici proprii de recrutare a functionarilor grefei si de achizitionare a bunurilor necesare functionarii ei[11].

In continuare vom analiza cateva aspecte jurisprudentiale ale Curtii interamericane a drepturilor omului[12]. Desi s-a afirmat ca jurisprudenta Curtii interamericane ar fi modesta comparativ cu cea a Curtii similare europene , cercetarea acesteia apare ca o activitate deosebit de interesanta, mai ales prin raportare la conditiile locale specifice in care ea isi desfasoara activitatea de control a protectiei drepturilor omului: conflicte armate locale prelungite, stari exceptionale, miscari teritoriale separatiste, etc.





Un prim aspect il reprezinta dispunerea frecventa, in cursul examinarii cauzelor a unor masuri provizorii. Astfel, in cauza Prison d`Urso Branca c/ Brazilia, prin decizia din 18 iunie 2002[14], la cererea Comisiei, Curtea a obligat statul parat la luarea unor asemenea masuri pentru protejarea vietii unor detinuti amenintati de alte persoane aflate in detentie. In alta cauza, Comunidad de Paz de San Jose de Aparado c/ Columbia , tara care se afla in stare exceptionala, datorita conflictelor armate locale de peste 40 de ani, tot la cererea Comisiei, prin decizia din 2000, la cererea a 80 de persoane dintr-o comuna, supuse unor amenintari grave privitoare la viata si bunurile lor, din partea unor grupari armate ilegale, Curtea a dispus luarea unor masuri provizorii cu caracter preventiv care sa evite producerea unor pagube ireparabile reclamantilor.

Un al doilea aspect face referire la o serie de hotarari importante ale Curtii in cauze deosebit de complexe. Astfel, in cauza Barrios Altos c/ Peru din 3 septembrie 2001[16], Curtea a decis ca masurile de amnistie, de prescriere sau de inlaturare a responsabilitatii care conduc la impiedicarea urmaririi si pedepsirii persoanelor care se fac vinovate de grave incalcari ale drepturilor omului, cum sunt comiterea de acte de tortura, executiile extrajudiciare sau arbitrare, disparitiile fortate, sunt inadmisibile deoarece aduc atingere drepturilor inamovibile recunoscute in dreptul international al drepturilor omului. In cauza Bulacio c/ Argentina din 18 septembrie 2003 , Curtea a statuat in sensul ca persoanele aflate in detentie au dreptul sa traiasca in conditii compatibile cu demnitatea lor, iar statele trebuie sa le garanteze dreptul la viata si la un tratament uman, intrucat ele au responsabilitatea centrelor de detentie. In consecinta modul in care este tratat un detinut trebuie atent examinat, avand in vedere vulnerabilitatea deosebita a detinutului (urmare a controlului total exercitat de autoritatile statului asupra acestei categorii de persoane), mai ales atunci cand este vorba de un minor.

In concluzie, vom evidentia care sunt particularitatile sistemului interamerican de protectie a drepturilor omului, prin raportare la sistemul european similar:

Drepturile recunoscute prin Conventia interamericana si prin protocoalele sale aditionale sunt nu numai civile si politice, dar si economice, sociale si culturale;

Nu toate cele 34 de state membre ale OSA au ratificat Conventia interamericana; numai 25 au semnat-o, 24 au ratificat-o, iar dintre acestea numai 21 au acceptat jurisdictia contencioasa obligatorie a Curtii interamericane[18].

Statele semnatare nu au integrat Conventia interamericana in sistemele lor nationale de drept, spre deosebire de sistemul european, cu alte cuvinte aceasta nu se poate aplica in mod direct in statele respective, deci nu poate constitui temei juridic pentru solutionarea unor litigii in plan national.

Curtea interamericana exercita ea insasi controlul executarii hotararilor sale de catre statele in cauza, spre deosebire de sistemul european, in care supravegherea executarii hotararilor este asigurata de Comitetul Ministerial al Consiliului Europei. Sistemul interamerican este unul deficitar, si din acest motiv s-a recunoscut necesitatea crearii, in cadrul OSA a unui mecanism international de supraveghere a executarii hotararilor Curtii, cu atat mai mult cu cat doar 3 state Columbia, Costa Rica si Peru, au instituit proceduri interne care garanteaza executarea hotararilor Curtii.

Competenta jurisdictionala a Curtii interamericane este una facultativa, intrucat este nevoie de o declaratie a statelor de a accepta competenta Curtii, spre deosebire de sistemul european in care statele accepta competenta Curtii europene a drepturilor omului prin chiar ratificarea sau aderarea la Conventie.




Carta a fost adoptata la Bogota, Columbia, la 30 aprilie 1948, si a intrat in vigoare in anul 1951

Corneliu BARSAN, Op. Cit, pp. 50-51

Comisia a inceput sa functioneze efectiv in 6 iunie 1960, dupa alegerea membrilor sai de catre Consiliul Permanent organul executiv al OSA.

Conventia a fost semnata la 22 noiembrie 1969 la San Jose, in Costa Rica, de catre 12 state membre ale OAS si a intrat in vigoare la 18 iulie 1978. Nu toate statele membre OSA sunt parti la Conventie. Astfel, SUA au semnat Conventia la 1 iunie 1977, dar nu au ratificat-o ; de asemenea Canada, Santa-Lucia, St. Kitts si Nevis, St. Vincent nu au semnat-o, iar Trinidad-Tobago, desi a semnat si ratificat Conventia, a denuntat-o la 26 mai 1998. Astfel, la 31 octombrie 2002 existau 24 de state parti la Conventie, si anume : Argentina, Barbados, Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia, Costa Rica, Dominica, Republica Dominicana, Ecuador, San Salvador, Granada, Guatemala, Haiti, Honduras, Jamaica, Mexic, Nicaragua, Panama, Paraguay, Peru, Surinam, Uruguay, Venezuela, Corneliu BARSAN, Op. Cit., pp. 52-53






Corneliu BARSAN, Op. Cit., p. 53

Cele doua Protocoale aditionale la Conventia interamericana sunt Protocolul referitor la drepturile economice, sociale si culturale semnat la 17 noiembrie 1988 si intrat in vigoare la 16 noiembrie 1999 si Protocolul privitor la abolirea pedepsei cu moartea semnat la 8 iunie 1990 si intrat in vigoare la 28 august 1991.

Conventia interamericana a drepturilor omului, art. 41

Corneliu-Liviu POPESCU, Op. Cit. pp. 237-238. De asemenea autorul observa ca deosebirea dintre competenta obligatorie a Comisiei interamericane in materie de plangeri individuale si competenta ei facultativa pentru sesizarile interstatale este exact inversa fata de cea care a existat in sistemul Conventiei regionale europene, cat timp in cadrul acestuia a functionat Comisia europeana a drepturilor omului, adica pana la 1 noiembrie 1998, data intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventia europeana, Ibidem, p. 23

Corneliu-Liviu POPESCU, Op. Cit. pp. 237-238.

Corneliu BARSAN, Op. Cit. , p. 57

Idem

Corneliu BARSAN, Op. Cit. , pp. 58-59

Paul WACHSMANN, Les droits de l` homme, 4 eme ed., Dalloz, Paris, 2002, p. 36

A se vedea www.corteidh.or.cr A. Ubeda de Torres, Jurisprudence de la Cour Interamericaine des droits de l` homme, Leurope des libertes, nr. 9/2002, p. 54 si urmatoarele, dupa Corneliu Barsan, Op. cit. p. 58

Idem

Nepublicata, Internet site, citat dupa Corneliu BARSAN, Op. Cit., p. 58

Idem

Presedintele Curtii interamericane a drepturilor omului, A.A.Concado Trinidade, in discursul rostit cu ocazia deschiderii anului judiciar, pe 22 ianurie 2004, observa ca, statele care s-au autoexclus de la regimul juridic al Conventiei (SUA, Canada), au o indatorire istorica fata de sistemul interamerican de protectie a drepturior omului, de care ar trebui sa se achite prin participarea la acest sistem, pentru ca asumarea obligatiilor conventionale internationale de protectie a drepturilor omului semnifica realitatea atasamentului unui stat la un asemenea sistem, de care trebuie sa beneficieze toate persoanele din statele regiunii in care el se aplica, indiferent de nationalitate. www. echer.coe.imt, Corneliu BARSAN, Op. Cit., p. 60





Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }