QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente drept

Sistemul regional african



Sistemul regional african


Statele africane au adoptat la 23 mai 1962, la Addis Abeba Carta Organizatiei Unitatii Africane (OUA)[1] prin care se reafirma adeziunea statelor membre la principiile Declaratiei Universale a drepturilor omului. Inspirata de Uniunea Europeana, Uniunea Africana (care a inlocuit in 2002 OUA) a fost creata pentru realizarea unei mai bune integrari, guvernari si stabilitati pe continentul african, avand in vedere dificultatile mari prin care au trecut statele africane in ultimele decenii .



In 1981 se adopta Carta africana a drepturilor omului si ale popoarelor, la Nairobi, Carta care  intra in vigoare abia in 1986, in prezent fiind ratificata de 53 de state africane.

Carta constituie izvorul sistemului african de protectie a drepturilor omului care fata de sistemele european si cel american, prezinta doua deosebiri: proclama si drepturi ale popoarelor, pe de o parte, iar pe de alta consacra si obligatii ale indivizilor[3].

Drepturile individuale sunt cele clasice: dreptul la viata, dreptul de a nu fi tinut in sclavie, dreptul de a nu fi supus torturii, egalitatea si protectia egala in fata legii, libertatea si securitatea personala, dreptul la un proces echitabil, libertatea de gandire, constiinta si religie, libertatea de informare si de exprimare, libertatea de circulatie, libertatea de reuniune, dreptul de proprietate. Carta consacra si dreptul de a participa la activitatea publica si unele drepturi sociale, precum dreptul la munca, la sanatate si la educatie.

Drepturile colective (ale popoarelor) consacrate de Carta pornind de la particularitatile spatiului african, marcat profund de procesul de decolonizare, dar si de conflictele care au urmat acestuia si de dorinta de constituire a unor state nationale dupa modele europene sunt[4]:

dreptul la egalitate al popoarelor, intrucat nimic nu poate justifica dominatia unui popor de catre altul;

dreptul la autodeterminare in domeniile politic, economic si social, cu alte cuvinte dreptul la existenta al fiecarui popor, drept imprescriptibil si inalienabil;

dreptul popoarelor colonizate sau oprimate de a se elibera de sub dominatie recurgand la orice mijloc recunoscut de comunitatea internationala; ele au chiar dreptul la asistenta din partea statelor parti la Carta in lupta lor pentru eliberare;

dreptul de libera dispozitie asupra bogatiilor si resurselor naturale, drept ce trebuie exercitat in interesul exclusiv al populatiilor; astfel, in caz de expropriere, poporul are dreptul la legitima recuperare a bunurilor sale precum si la o indemnizatie adecvata; mai mult, statele parti se angajeaza sa elimine orice forma de exploatare economica straina, mai ales cea practicata de monopolurile internationale;

dreptul la dezvoltare economica, sociala si culturala, statele bucurandu-se in mod egal de patrimoniul comun al umanitatii;

dreptul la pace nationala si internationala, in acest scop statele parti angajandu-se sa interzica persoanelor care au drept de azil sa desfasoare activitati subversive indreptate impotriva tarii lor de origine sau a oricarei alte tari parte la Carta. De asemenea se interzice ca teritoriile lor sa fie utilizate ca baza pentru activitati subversive sau teroriste indreptate impotriva oricarui stat parte la Carta.

dreptul la un mediu inconjurator satisfacator, propice dezvoltarii.

Carta africana este singura conventie internationala in domeniu care mentioneaza si indatoririle individului fata de familie si societate, fata de stat si de alte colectivitati recunoscute de lege si fata de comunitatea internationala. De asemenea fiecare individ are indatorirea de a-si respecta semenii fara nici o discriminare, de a intretine cu ei relatii care sa permita promovarea salvgardarii si intarirea respectului si tolerantei reciproce. Trebuie sa mentionam totusi ca aceste obligatii sunt insa mai degraba de natura morala si sociala decat juridica.

Sistemul de control al respectarii drepturilor consacrate de Carta africana este asemanator celui american si celui european existent pana la 1 noiembrie 1998. El consta din doua organe: Comisia africana a drepturilor omului si popoarelor si Curtea africana a drepturilor omului si popoarelor.

Comisia africana este creata direct pe temeiul Cartei si este compusa din 11 membri independenti alesi dintre personalitatile africane care se bucura de inalta consideratie, recunoscute pentru integritatea, impartialitatea si inaltele lor calitati morale, competente in domeniu, de Conferinta sefilor de state si de guverne a Uniunii Africane. Mandatul este de 6 ani si poate fi reinnoit.

Comisia este competenta sa solutioneze comunicari interstatale care, daca nu sunt rezolvate pe calea unor negocieri intre statele interesate si indeplinesc conditiile de admisibilitate (epuizarea cailor interne de atac) pot fi cercetate pe fond. Examinarea se finalizeaza cu un raport care trebuie intocmit intr-un termen rezonabil, dar nu in mai mult de 12 luni de la sesizarea Comisiei, ce se transmite partilor interesate si Conferintei sefilor de state si de guverne a Uniunii. Raportul va cuprinde si recomandarile pe care Comisia le considera utile[5].

Spre deosebire de comunicarile interstatale, plangerile individuale sunt supuse unui proces de triere, Comisia fiind autorizata sa decida, cu votul majoritatii absolute a membrilor sai pe care dintre ele le va examina. Distinct de acest aspect plangerea va trebui apoi declarata admisibila (indicarea identitatii reclamantului, compatibilitatea ei cu dispozitiile Cartei, epuizarea cailor interne de atac, etc.), si abia apoi se va trece la examinarea pe fond a acesteia. Comisia intocmeste apoi un raport, cuprinzand descrierea situatiei si concluziile la care a ajuns, pe care il inainteaza statelor implicate si Conferintei sefilor de state si de guverne. Aceasta din urma va decide daca si ce masuri sa adopte.

Retinem insa ca toate masurile luate atat in materia comunicarilor interstatale, cat si in cea a plangerilor individuale se opresc la stadiu de recomandari si raman confidentiale pana in momentul in care Conferinta sefilor de state si de guverne decide altfel. Observam asadar ca putem vorbi mai degraba de o competenta parajudiciara a Comisiei, decat de o veritabila competenta jurisdictionala.

Pentru a suplini lipsa unei reale proceduri jurisdictionale, pe temeiul art. 66 din Carta care  permite adoptarea unor protocoale sau acorduri care sa-i completeze dispozitiile statele membre ale Uniunii Africane au adoptat la 9 iunie 1998 Protocolul relativ la Carta africana a drepturilor omului si popoarelor privind crearea unei Curti africane a drepturilor omului si popoarelor, care a intrat in vigoare la 25 ianuarie 2004 .

Dispozitiile cuprinse in acest Protocol sunt similare celor privitoare la Curtea europeana si cea interamericana, cu diferenta ca numarul judecatorilor Curtii africane este de 11. Curtea poate fi sesizata de Comisie, statul contractant care a sesizat Comisia, statul contractant al carui resortisant este victima unei incalcari a drepturilor omului, organizatii interguvernamentale africane. Un element de originalitate este acela ca, potrivit art. 5 paragraful 3 al Protocolului, instanta africana poate permite persoanelor individuale si organizatiilor neguvernamentale care dispun de statutul de observator pe langa Comisia africana sa introduca cereri direct in fata Curtii, cu conditia ca statul in cauza sa fi facut in prealabil o declaratie de acceptare a competentei Curtii de a examina asemenea cereri.




Organizatia Unitatii Africane a fost inlocuita, in 9 iulie 2002 de Uniunea Africana, organizatie regionala interguvenamentala care reuneste toate statele de pe continentul african al carei Act constitutiv a fost adoptat de statele membre OUA pe data de 11 iulie 2000, www.au2002.gov.za, Dumitra POPESCU, Ruxandra PASOI, Op. Cit.  p. 303

20 de state din cele 53 au trecut printr-un conflict armat international sau fara caracter international, ori prin conflicte armate destructurante care au pus sub semnul intrebarii stabilitatea si dezvoltarea lor, Steian SCAUNAS, Op. Cit., p. 123

Corneliu BARSAN, Op. cit., p. 61

Steian SCAUNAS, Op.cit., p. 128

Corneliu BARSAN, Op. cit., p. 62

Protocolul a intrat in vigoare prin depunerea la 26 decembrie 2003, in conformitate cu dispozitiile acestuia, de catre Arhipelagul Comore a celui de-al 15-lea instrument de ratificare a sa.  Prin aceasta micul arhipelag din Oceanul Indian a proiectat continentul african intr-o era a sperantei; pasul este mare, deoarece din teoretice si iluzorii drepturile omului pe continentul african au, mai mult ca niciodata, ocazia de a deveni concrete si efective. S. KOWOUVICH, La cour africaine des droits de l homme et des peuples ; une rectification institutionelle du concept de " specificite africaine en matiere des droits de l homme", R.T.D.H. nr. 59/2004, pp. 756-790, citat dupa Corneliu BARSAN, Op. cit., p. 63

Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }