Limitele dreptului de dispozitie asupra mostenirii. Oprirea pactelor asupra unei mosteniri nedeschise. Oprirea substitutiilor fideicomisare.

Limitele dreptului de dispozitie asupra mostenirii. Oprirea pactelor asupra unei mosteniri nedeschise. Oprirea substitutiilor fideicomisare.

Substitutia fideicomisara consta in "orice dispozitie prin care autorul unei liberalitati insarcineaza persoana gratificata de a conserva intreaga sa viata bunurile donate sau legate pentru a le transmite la moartea sa unei alte persoane desemnate de dispunator" . Art. 803 C. civ. prohibeste in mod expres orice asemenea substitutii, spre deosebire de Codul civil francez care permite substitutiile fideicomisare in cazul donatiilor sau legatelor facute de parinti copiilor lor cu obligatia de a le pastra si remite nepotilor nascuti sau care se vor naste in viitor, precum si in cazul liberalitatilor facute de persoanele moarte fara descendenti in favoarea fratilor si surorilor cu obligatia de a le pastra si remite nepotilor de frate sau sora nascuti sau care se vor naste in viitor (art. 1048-1074) . Astfel, in dreptul nostru, testamentul prin care unul dintre fiii defunctului este instituit ca legatar cu obligatia de a pastra bunurile legate pana la moartea sa, dupa care acestea vor reveni copiilor lui, contine o substitutie fideicomisara prohibita de lege . Persoana care face liberalitatea, asa cum am vazut, poate dispune atat prin acte intre vii (donatie), cat si prin acte mortis causa (legate). Primul gratificat se numeste instituit sau grevat, iar cel de al doilea substituit. Ceea ce caracterizeaza substitutia fideicomisara testamentara este asadar o maniferstare de vointa care care se refera la o dubla dispozitie cu privire la acelasi obiect, implicand indisponibilizarea obiectului legatului in patrimoniul instituitului pe tot parcursul vietii acestuia. Cu alte cuvinte, in acest caz, "dispunatorul organizeaza doua succesiuni: a sa proprie si, trecand peste capul gratificatului, aceea a gratificatului insusi" . Plecand de la aceasta caracteristica, putem usor diferentia substitutia fideicomisara de substitutia vulgara. Substitutia vulgara (obisnuita) consta intr-o singura liberalitate facuta in favoarea a doi gratificati, dintre care unul principal, chemat in primul rand sa culeaga liberalitatea, iar celalalt subsidiar, chemat sa culeaga liberalitatea doar daca gratificatul principal nu vrea (fiind renuntator) sau nu poate (fiind predecedat) primi acea liberalitate. In acest caz nu este vorba decat de un mod particular de determinare a celui gratificat caruia dispunatorul ii transmite direct liberalitatea . Substitutia vulgara este recunoscuta de lege ca valabila, art.804 C. civ. precizand ca "este permisa dispozitia prin care o a treia persoana ar fi chemata a lua darul, ereditatea sau legatul, in cazul cand donatarul, eredele numit, sau legatarul nu ar primi sau nu ar putea primi". Constituie o astfel de substitutie, de pilda, dispozitia prin care testatorul instituie pe sotia sa ca legatara universala, prevazand ca in caz de predeces al acesteia legatul sa revina unuia dintre nepotii sai anume desemnat de el . Art. 803 C. civ care prohibeste substitutiile fideicomisare este conceput in termeni generali. Textul este considerat a fi de exceptie, astfel incat in caz de indoiala dispozitiile testamentare trebuie interpretate in sensul ca nu contin o substitutie prohibita de lege, primind astfel efecte . Pentru a recunoaste o substitutie fideicomisara prohibita de lege este necesara intrunirea cumulativa a trei conditii: Existenta a doua liberalitati succesive-Substitutia fideicomisara implica gratificarea prin una si aceeasi vointa a doua persoane diferite, prin doua liberalitati avand acelasi obiect, cu executare succesiva in timp. Mai intai primeste executare liberalitatea primului gratificat (instituitul), iar apoi, la decesul acestuia, adica dupa trecerea unui interval de timp (tractus temporis), cea de a doua, facuta in favoarea celui de al doilea gratificat (substituitul). Esential este faptul ca "pentru bunurile care formeaza obiectul substitutiei, substituitul este . avand-cauza nu al instituitului ci al dispunatorului, care efectueaza doua (s. a.) liberalitati care vor beneficia succesiv instituitului si apoi substituitului" . Pentru a putea vorbi de substitutie prohibita de lege este esential ca si vocatia succesorala a substituitului sa provina de la testatorul initial, iar nu de la instituit. Daca nu testatorul instituie legatarii succesivi, ci doar il roaga (fara a-l obliga juridic) pe legatarul instituit de el sa gratifice acesta pe un tert daca vrea (legat precativ), sau ii confera beneficiarului liberalitatii libertatea de a alege el o persoana pe care sa o gratifice, nu poate surveni sanctiunea pentru incalcarea prohibitiei ; exceptie facand cazul in care sfera persanelor din randul carora legatarul poate face alegerea este restransa (familia sau mostenitorii dispunatorului, de exemplu), caz in care se considera ca alegerea celui de al doilea gratificat a fost facuta tot de testator . Daca substitutia este facuta prin testament, iar la data decesului dispunatorului (in raport de care se apreciaza intrunirea conditiilor cerute de lege pentru a putea mosteni atat in privinta instituitului, cat si a substituitului) una din cele doua liberalitati (fie cea facuta in favoarea instituitului, fie cea facuta in favoarea substituitului) este ineficace -; pentru incapacitatea de a primi, pentru predecesul gratificatului, pentru revocare etc. -, cealalta este valabila si va produce efecte, sanctiunea prohibitiei fiind astfel evitata . In cazul in care prin testament nuda proprietate a unui bun este lasata unui legatar, iar uzufructul aceluiasi bun unui alt legatar, exista consecinte practice similare celor ale substitutiei prohibite de lege. Astfel, ca si instituitul, uzufructuarul se va bucura de folosinta bunului pe tot timpul vietii sale fara a putea dispune de acesta, iar la decesul sau situatia nudului proprietar va fi asemanatoare cu aceea a substituitului, dobandind toate atributele proprietatii. Cu toate acestea, in acest caz nu exista substitutie fideicomisara intrucat cele doua legate, pe de o parte, nu au acelasi obiect (unul are ca obiect nuda proprietate, iar celalalt uzufructul), iar pe de alta parte nu sunt succesive, producand, din contra, efecte simultane. Art. 805 C. civ. nu face decat sa consacre expres legalitatea unor asemenea legate. Uneori in practica judiciara este dificil a se face diferenta necesara intre adevarata substitutie fideicomisara si legatele avand obiecte diferite. Asa, de pilda, s-a considerat ca dispozitia testamentara prin care s-a lasat un apartament unei persoane cu dreptul de a-l folosi pana la moarte, dupa care sa fie vandut iar pretul obtinut sa fie impartit intre doi nepoti ai dispunatorului, reprezinta o substitutie fideicomisara prohibita de lege . Ne intrebam insa daca nu cumva, in realitate, obiectul celor doua legate este diferit, primul avand ca obiect uzufructul apartamentului, in timp ce cel de al doilea proprietatea bunului, urmand ca la decesul uzufructuarului apartamentul sa fie vandut in contul nepotilor defunctului, iar pretului obtinut sa fie impartit intre acestia, astfel incat dispozitia testamentara care exprima vointa defunctului sa fie salvata intrucat contine doua legate, fiecare cu obiect distinct de celalalt. Totul depinde de interpretarea clauzelor testamentare, iar daca acestea sunt echivoce, interpretarea trebuie facuta in sensul ca testamentul sa produca efecte, iar nu in sens contrar (infra nr. 279). Oricum, datele publicate ale spetei in discutie sunt insuficiente pentru a ne putea pronunta transant.De asemenea, in cazul uzufructului lasat succesiv la mai multe persoane, nu exista identitate de obiect al legatului, si deci nici substitutie prohibita de lege, intrucat fiecare uzufruct este un drept real atasat unei alte persoane si prin aceasta diferit de celelalte .Exista situatii care desi prezinta unele asemanari cu substitutia fideicomisara, in realitate nu se confunda cu aceasta. Legatul alternativ sau dublu conditional consta in instituirea de catre testator a doua persoane ca legatari sub una si aceeasi conditie, dar pentru un legatar acea conditie este rezolutorie, iar pentru celalalt suspensiva . De pilda, testatorul lasa intreaga sa avere lui A, iar in cazul in care acesta va deceda inaintea implinirii varstei majoratului averea sa revina lui B. In acest caz, decesul lui A inaintea varstei majoratului constituie conditia rezolutorile sub care acesta primeste legatul, dar si conditia suspensiva sub care B poate deveni beneficiarul legatului in cazul in care s-ar indeplini.Mecanismul juridic al realizarii conditiei (efectul retroactiv) face ca in cazul examinat sa nu existe doua transmisiuni succesive, ci doar una singura: atunci cand conditia nu se indeplineste, legatarul sub conditie rezolutorie isi vede dreptul consolidat definitiv, cu efecte de la data deschiderii mostenirii, in timp ce legatarul sub conditie suspensiva este pentru totdeauna in situatia unui strain de mostenire, atat pentru trecut, cat si pentru viitor; invers, cand conditia se realizeaza, legatarul sub conditie rezolutorie pierde cu efect retroactiv (de la data deschiderii mostenirii) dreptul castigat prin deschiderea succesiunii (pana la indeplinirea conditiei el fiind intr-o situatie similara legatarului pur si simplu, care dobandeste un drept neconditionat), in timp ce, de aceasta data, legatarul sub conditie suspensiva este cel care isi vede dreptul definitiv consolidat cu efecte de la data deschiderii mostenirii. Dupa cum s-a remarcat, "in acest din urma caz, chiar daca, in fapt (s. a.), cei doi Ğlegatariğ vor fi profitand succesiv de legat, unul singur dintre ei va fi avand, in drept (s. a.), aceasta calitate" . Dupa ce, pornind de la ideea ca asemenea aranjamente juridice mascheaza totusi substitutii fideicomisare, practica judiciara a tratat aceste operatiuni ca ilegale, ulterior le-a admis in principiu . Se considera insa ca atunci cand conditia consta pur si simplu doar in predecesul primului legatar, operatiunea nu este decat o substitutie fideicomisara si ca doar conditia predecesului circumstantiat (fara posteritate, inaintea majoratului, fara casatorie) este una reala, nedisimuland o substitutie prohibita .Evident ca, atunci cand se dovedeste ca legatul dublu conditional a fost conceput in ideea fraudarii prohibitiei substitutiei fideicomisare -; ceea ce implica analizarea cauzei acestuia -, iar nu in ideea unei reale gratificari conditionale, se va aplica sanctiunea incalcarii prohibitiei .Legatul alternativ sau dublu conditional producand efecte de la data deschiderii succesiunii, necesita ca ambii gratificati sa fie cel putin conceputi la decesul dispunatorului . a) Fiducia In acceptiunea sa generala, fiducia poate fi definita ca "actul juridic prin care o persoana, fiduciarul, dobandeste de la o alta persoana, fiduciant, un drept patrimonial, dar cu obligatii care ii limiteaza exercitiul, printre care figureaza in general aceea de a transfera acest drept, la termenul fixat, fie fiduciantului, fie unui tert beneficiar" . Fiducia este o institutie juridica polimorfa, avand multiple finalitati (fiducie-gestiune, fiducie-garantie) , printre care si aceea de fiducie-liberalitate (varianta a fiduciei-gestiune) prin care "in loc de a investi pe gratificat cu proprietatea bunurilor care alcatuiesc liberalitatea, dispunatorul prefera sa le cedeze in prealabil unui tert care va fi insarcinat sa le gereze in contul gratificatului si sa le transfere ulterior acestuia" . Fiducia-liberalitate nu se confunda cu substitutia fideicomisara intrucat fiduciarul, spre deosebire de instituit, nu este un gratificat (beneficiar al liberalitatii), ci doar un simplu "intermediar de transmitere", caci desi i se transmite proprietatea bunurilor, aceasta nu se realizeaza cu o intentie de liberalitate, ci doar in scopul administrarii in interesul gratificatului care le va primi ulterior ca adevaratul si singurul beneficiar al legatului . In dreptul nostru, ca si in dreptul francez, fiducia nu este reglementata de lege, dar aceasta nu inseamna ca nu ar putea fi utilizata in practica. Ea poate explica mai bine si mai aproape de adevar procedee juridice cunoscute si utilizate in practica cu aceeasi finalitate, dar care sunt criticabile. Astfel, fideicomisul simplu sau legatul cu sarcina de a transmite obiectul acestuia unei persoane neconcepute la data deschiderii mostenirii este utilizat pentru atingerea unor scopuri identice celor ale fiduciei-liberalitate, numai ca, in realitate, legatul initial nu este facut cu intentia de a-l gratifica pe cel insarcinat cu transmiterea obiectului acestuia tertului beneficiar, ceea ce contravine definitiei liberalitatii unanim acceptate in conceptia clasica. De asemenea, a-l considera pe legatarul care a primit bunul cu sarcina de a-l transmite adevaratului gratificat ca fiind un simplu executor testamentar iarasi nu este corect, deoarece executorul testamentar nu este decat un simplu mandatar al testatorului, calitate in care nu poate dobandi proprietatea bunurilor succesorale, ci doar sezina bunurilor mobile. Obligarea primului gratificat (instituitul) la conservarea si remiterea obiectului legatului celui de al doilea gratificat (substituitului)-Dispozitia testamentara intra sub incidenta prohibitiei daca impune instituitului obligatia de a nu instraina obiectul legatului pentru a-l putea remite ca atare la decesul sau substituitului. Este vorba de o obligatie de a nu face care se refera atat la actele juridice inter vivos, cu titlu oneros sau gratuit, cat si la actele juridice mortis causa (legate).Prin urmare, substitutia fideicomisara presupune indisponibilizarea bunului legat in patrimoniul instituitului. Obligatia de a nu instraina si de a remite substituitului se poate referi atat la o universalitate, cota-parte dintr-o universalitate, cat si la un bun individual determinat . Bunurile fungibile (sumele de bani), desi prin natura lor sunt intersanjabile, pot forma si ele obiect al obligatiei de a nu instraina din partea instituitului intrucat, chiar daca instituitul dispune de acele bunuri in folos propriu, poate fi obligat oricand sa procure altele de acelasi fel . Daca o liberalitate contine doar o clauza de inalienabilitate , fara obligatia pentru gratificat de a transmite bunul unui substituit la moartea sa, nu sunt intrunite conditiile pentru existenta substitutiei fideicomisare. In practica judiciara s-a pus problema daca legatul prin care instituitului i s-a dat posibilitatea sa remita substituitului fie bunurile lasate de testator, fie contravaloarea acestora intra sub incidenta prohibitiei sau nu. Curtea de casatie franceza, aprobata de doctrina, a ajuns la concluzia ca solutia afirmativa ar fi excesiva . In ceea ce ne priveste, ne indoim totusi de justetea acestei solutii, intrucat obligarea instituitului la remiterea obiectului legatului substituitului subzista, chiar daca sub forma unei obligatii alternative, ceea ce nu inseamna altceva decat act de dispozitie succesiva caracteristic substitutiei fideicomisare (supra nr.140) si, de asemenea, indisponibilizare pe durata vietii instituitului, chiar daca numai valorica. Situatii asemanatoare care nu intrunesc cerintele conditie- Validitatea legatelor de residuo sau de eo quod supererit (fideicomisul fara inalienabilitate). Legatul de residuo (al ramasitei sau a ceea ce va ramane) este "dispozitia testamentara prin care un testator lasa bunuri unui prim legatar in ideea ca la decesul acestuia ceea ce va ramane din aceste bunuri, numit reziduu, sa fie cules de un tert beneficiar ales de testator". Astfel conceputa, aceasta operatiune se aseamana cu substitutia prohibita de lege prin faptul ca in privinta reziduu-ului, daca ramane unul, exista dubla transmisiune succesiva, dar se deosebeste fundamental de aceasta prin faptul ca nu exista pentru primul legatar obligatia de a conserva obiectul legatului primit de la testator, acesta avand libertatea de a dispune de bunurile primite . De aceea, practica judiciara si doctrina admit intr-o proportie covarsitoare valabilitatea acestui legat . Primul legatar este liber sa dispuna de bunurile primite prin acte intre vii atat cu titlu oneros, cat si cu titlu gratuit . In schimb, in lipsa de dispozitie expresa, primul legatar nu are dreptul de a dispune de bunurile primite prin testament in favoarea tertilor, deoarece in caz contrar vointa dispunatorului ca ramasita sa ramana celui de al doilea legatar ar fi practic lipsita de efecte . Nu exista substitutie prohibita chiar si in cazul in care testatorul interzice primului legatar sa dispuna de bunurile primite prin acte cu titlu gratuit (donatie si testament), facultatea de a dispune cu titlu oneros lasata legatarului fiind suficienta pentru a exclude sarcina de a conserva obiectul legatului specifica substitutiei fideicomisare . Legatul de residuo poate sa includa si rezervea primului legatar, daca acesta este mostenitor rezervatar al testatorului, atata timp cat testamentul nu contine dispozitii prin care rezervatarul sa fie privat de folosinta si dispozitia cotei-parti din succesiune reprezentand rezerva , testatorul neputand in acest caz limita libertatea de a dispune prin acte cu titlu gratuit (donatii si legate) a rezervatarului decat in limitele cotitatii disponibile a mostenirii, nu si in privinta rezervei care ramane intangibila .Transmisiunea legatului de residuo se realizeaza sub dubla conditie ca la data decesului primului legatar sa fi ramas in patrimoniul acestuia bunuri primite de la testator si ca cel de al doilea legatar sa-i supravietuiasca. Beneficiarul substituit dobandeste drepturile sale direct de la testator, iar nu de la primul legatar . Asadar, chiar daca bunurile lasate de testator au facut parte din patrimoniul primului legatar, ramasita nu face parte din succesiunea acestuia, ci din cea a testatorului . In principiu, asa cum am vazut, al doilea legatar va dobandi de la testator bunurile ramase din legat in patrimoniul primului legatar la decesul acestuia. Daca insa obiectul legatului consta intr-un portofoliu de actiuni cotate la bursa, cesiunea unora dintre actiuni facute pe timpul vietii de primul legatar in scopul inlocuirii lor cu alte actiuni este considerata a fi un "act de gestiune normala", iar nu un act de dispozitie (instrainare), asa incat obiectul ramasitei ce se va transmite beneficiarului legatului de residuo consta nu numai din actiunile aflate in portofoliu la data decesului testatorului, ci si din cele obtinute ulterior ca rezultat al actelor de gestiune mentionate mai sus . Asupra naturii juridice a legatului de residuo practica judiciara si doctrina au cunoscut o evolutie in timp , acceptandu-se in final ideea ca acesta contine in esenta un dublu legat conditional, primul legatar dobandind sub conditia rezolutorie ca bunurile sa se regaseasca in patrimoniul sau la data decesului, iar beneficiarul ramasitei sub conditia suspensiva ca bunurile sa se gaseasca in patrimoniul primului legatar la date decesului acestuia . De aici decurg urmatoarele consecinte cei doi legatari, intrucat dobandesc amandoi drepturi direct de la testator, trebuie sa fie conceputi la data decesului acestuia (art. 808 alin. 2 C. civ.); daca legatarul ramasitei predecedeaza primului legatar, legatul sau devine caduc (art. 924 C. civ.). In cazul in care primul legatar predecedeaza testatorului, legatul va reveni in intregime beneficiarului subsecvent ca legat pur si simplu (neconditional); beneficiarul legatului de residuo nu este expus actiunii in reductiune a rezervatarilor primului legatar; beneficiarul legatului de residuo are aceeasi vocatie la mostenirea testatorului ca si primul legatar (particulara, cu titlu universal sau universala) . Reportarea transmiterii legatului catre substituit la momentul si ca urmare a decesului instituitului-Substitutia fideicomisara presupune cu necesitate ca liberalitatea facuta in favoarea substituitului sa nu produca efecte decat la moartea instituitului. In cazul in care cel gratificat nu este insarcinat sa pastreze obiectul legatului pe tot timpul vietii sale, ci doar pana la o data anume (implinirea varstei majoratului, timp de un an etc.), este vorba doar de un fideicomis sau legat cu sarcina ingaduit de lege, iar nu de o substitutie prohibita de lege . Ceea ce urmareste de fapt art. 803 C. civ. este sa impiedice crearea prin vointa dispunatorului a unui sistem de devolutiune a mostenirii derogatoriu de la regulile de baza in acest domeniu . Din dispozitiile art. 803 C. civ. rezulta ca substitutia fideicomisara este nula absolut atat in privinta instituitului, cat si in privinta substituitului . Prin urmare, sanctiunea afecteaza intreaga operatiune, iar nu doar cea de a doua liberalitate (cea facuta in favoarea substituitului). Solutia este unanim admisa in doctrina si jurisprudenta. Nulitatea care se aplica este absoluta intrucat dispozitiile art. 803 C. civ., referindu-se la organizarea generala a succesiunilor, sunt de ordine publica . Sanctiunea se aplica atat in cazul in care substitutia este cuprinsa intr-un singur act, cat si in cazul in care ea rezulta din doua acte distincte, dar indivizibile . In schimb, daca un testament contine mai multe dispozitii, dintre care numai unele sunt afectate de substitutie, iar altele nu, nulitatea va sanctiona numai dispozitiile care contravin prohibitiei, celelalte ramanand sa produca efecte, afara de cazul in care clauza care contine substitutia formeaza un tot indivizibil cu celelalte clauze, situatie in care nulitatea va afecta ansamblul indivizibil . Nulitatea substitutiei fideicomisare poate fi invocata de orice parte interesata (mostenitor legal, legatar universal etc.). Ea nu poate fi confirmata, iar actiunea in declararea acesteia este imprescriptibila. Ideea generala desprinsa din textele Codului civil. Din prevederile art. 1399-1401 C. civ. rezulta fara urma de indoiala ca o succesiune in intregul ei (si cu atat mai mult o cota-parte din aceasta), adica un patrimoniu (sau o cota-parte din acesta), un ansamblu de drepturi si obligatii, al unei persoane decedate poate forma obiectul unui contract de vanzare-cumparare . Cu alte cuvinte, succesorii pot vinde patrimoniul mostenit. Art. 965 alin. 1 C. civ. stabileste cu valoare de principiu ca "lucrurile viitoare pot fi obiectul obligatiei". Imediat insa la alineatul 2 art. 965 C. civ. face precizarea ca "nu se poate face renuntarea la o succesiune ce nu este deschisa, nici (nu) se pot face invoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimtamantul celui a carui succesiune este in chestiune". Prin exceptie asadar, succesiunile nedeschise nu pot forma obiectul unei vanzari si nici al vreunei alt act juridic Art. 702 C. civ. (in prezent abrogat) prevedea si el ca "nici chiar prin contractul de casatorie nu se poate renunta la succesiunea unui om in viata, nici nu se pot instraina drepturile eventuale ce s-ar putea dobandi asupra succesiunii". Fara a vorbi in terminis de prohibirea pactelor asupra succesiunilor viitoare (nedeschise), Codul civil prin textele evocate aplica acest principiu care isi are originea in dreptul roman. Principiul prohibitiei pactelor asupra succesiunilor viitoare a fost justificat in timp de patru ratiuni. In primul rand, considerentul de ordin moral ca pactul ar naste dorinta mortii (votum mortis) celui care lasa mostenirea. Argumentul nu convinge, intrucat, pe de o parte, daca ar fi primit, ar putea duce si la abolirea mostenirii legale, mostenitorii prezumtivi putand nutri mai mult sau mai putin aceeasi dorinta, iar pe de alta parte la respingerea unor institutii care depind si ele de moartea unei persoane, cum ar fi uzufructul, renta viagera sau asigurarea de viata . In al doilea rand, considerentul ca ar incalca regulile mostenirii legale si mai ales principiul egalitatii succesorale. Nu poate fi primit nici acest argument intrucat, dincolo de limitele rezervei succesorale, dispunatorul are libertatea de a favoriza pe oricare dintre mostenitorii sai ori chiar si pe o terta persoana, sau printr-un partaj de ascendent poate chiar si, respectand valoric rezerva, sa atribuie ce bunuri doreste unuia sau altuia dintre rezervatari. In al treilea rand, necesitatea de a proteja mostenitorii contra abuzului de influenta sau leziunii . Avand nevoie de lichiditati inca din timpul vietii lui de cujus, succesorii ar putea fi determinati sa vanda "speranta de a mosteni" unui tert interesat, fara a cunoaste exact consistenta mostenirii (aceasta neputand fi cunoscuta decat la data decesului lui de cujus), lucru ce i-ar putea prejudicia. La ora actuala, aceasta argumentare este destul de subreda din punct de vedere juridic, protectia legii impunandu-se doar in cazul persoanelor lipsite de capacitate deplina de exercitiu, iar nu si a celor pe deplin capabile, in cele din urma, interdictia justificandu-se poate mai degraba prin considerente de ordin moral - de a nu specula elemente ale patrimoniului unei persoane in viata in considerarea mortii acesteia. In al patrulea rand, argumentul ca libertatea de a testa nu poate fi alienata prin acte intre vii, caci incheind un contract cu privire la succesiune, cel despre a carui mostenire este vorba nu ar mai putea reveni unilateral asupra acestuia, ci numai cu acordul cocontractantului . Este un considerent puternic, dar se poate aplica numai pactelor la care participa si de cujus, iar nu si celor facute fara participarea acestuia (renuntarea la o succesiune nedeschisa, instrainarea unei succesiuni nedeschise realizata intre un mostenitor prezumtiv si un tert etc.), astfel incat nu poate justifica toate pactele succesorale prohibite. Art. 965 C. civ., din ale carui prvederi rezulta interdictia pactelor asupra succesiunilor nedeschise, se afla plasat in Sectiunea III (Capitolul II, Titlul III, Cartea III) "Despre obiectul conventiilor", ceea ce inseamna ca, in principiu, sanctiunea prohibitiei este direct atasata incalcarii obiective a normelor legale, fara a se lua in considerare pozitia subiectiva a celor care incalca prohibitia . De pilda, in cazul rectificarii declararii judecatoresti a datei mortii prezumate, pactul este nul sau nu in functie de data stabilita prin hotarare ca fiind a mortii celui disparut, iar nu de credinta partilor la data actului ca se refera la o succesiune deschisa . Desi denumirea de "pact" ar putea conduce la concluzia ca este vorba doar de conventii (acte juridice bi- sau multilaterale) , notiunea este utilizata in intelesul ei mai larg, incluzand nu numai conventiile (cu titlu gratuit sau oneros), cum ar fi donatia sau vanzarea, ci si actele unilaterale, cum este renuntarea la mostenire (art. 965 alin. 2 C. civ. prevede expres ca "nu se poate face renuntare la o succesiune nedeschisa") . In mod cert, testamentul desi este un act unilateral cu privire la bunurile succesorale, nu cade sub incidenta interdictiei, si aceasta nu pentru ca este revocabil cum s-a sustinut , ci pur si simplu pentru ca este reglementat de lege, neintrand in categoria pactelor prohibite. Obiectul pactului. Interdictia se refera la pactele incheiate cu privire la elementele unei succesiuni nedeschise, adica asupra patrimoniului unei persoane care este inca in viata. Pactul poate avea ca obiect fie intreaga universalitate succesorala, fie o cota-parte din aceasta, fie un anume bun . Este indiferent daca afecteaza sau nu rezerva succesorala . El se poate referi deopotriva la o succesiune legala, testamentara sau conventionala. Asa cum rezulta din dispozitiile art. 965 alin. 2 C. civ., pactul poate sa se refere la succesiunea uneia din partile actului juridic (de exemplu, de cujus vinde unui tert o cota-parte din succesiunea pe care o va lasa) sau la succesiunea unui tert (de pilda, un succesor prezumtiv vinde unui tert un bun din succesiunea ce o va primi). El poate avea ca obiect dispozitia directa asupra succesiunii viitoare prin incheierea unui contract translativ de drepturi (vanzare, donatie, schimb etc.), dar si dispozitia indirecta prin renuntarea anticipata -; gratuita sau oneroasa - la titlul de mostenire ori la dreptul de a cere raportul sau reductiunea liberalitatilor excesive . Este indiferent de asemenea daca succesiunea la care se refera pactul este determinata anume (succesiunea lui X) sau netereminata (toate succesiunile la care ar putea fi chemata una din partile pactului) . Succesinea viitoare obiect al pactelor prohibite, prin natura ei, nu confera decat drepturi eventuale. Pana in clipa mortii, orice persoana fizica dispune de dreptul de a dispune liber de bunurile sale prin acte juridice intre vii sau mortis causa prin testament. Este vorba de un drept inalienabil prin propriile acte si intangibil prin actele tertilor (art. 973 C. civ. prevede: "conventiile n-au efect decat intre partile contractante"). Daca, de pilda, de cujus se leaga in timpul vietii printr-un contract fata de un tert sa ii lase prin mostenire un anume bun din patrimoniul sau, dreptul conferit nu este decat eventual, dispunatorul pastrandu-si libertatea de a dispune de acel bun fie prin acte oneroase,fie cu titlu gratuit (donatii sau legate). Este vorba asadar de un act care nu creeaza nici o obligatie pentru viitorul de cujus, ci, daca s-ar admite valabilitatea lui, doar pentru succesiune si doar in ipoteza in care titularul dreptului nu ar dispune de bun in timpul vietii. In cazul pactului incheiat de terte persoane, fara participarea celui despre a carui mostenire este vorba, lucrurile sunt si mai evidente -; titularul patrimoniului cu privire la care s-a incheiat pactul, nefiind parte a actului, nu este angajat personal la nimic, putand dispune fara nici un fel de restrictie de bunurile sale (numai individual in timpul vietii; universal, cu titlu universal si individual prin testament), iar succesiunea nu este nici ea cu nimic grevata.Avand in vedere libertatea deplina a lui de cujus de a lasa la data mortii sale ceea ce ii va placea, putand dobandi, instraina sau conserva ceea ce va dori, rezulta ca succesiunea viitoare se distinge prin caracteristica esentialmente eventuala sau virtuala a drepturilor pe care le confera . Cu alte cuvinte, pactul asupra succesiunilor viitoare se poate recunoaste prin faptul ca nu confera creditorului pe timpul vietii celui despre a carui mostenire este vorba decat o simpla expectativa (speranta), iar nu un drept actual cert, chiar afectat de modalitati. Obligatiile ferme asumate in timpul vietii de cel despre a carui mostenire este vorba dau nastere la drepturi actuale in favoarea tertilor creditori si pot trece pe cale de consecinta prin succesiune la mostenitorii lui la data decesului sau, pe cand drepturile eventuale se nasc direct in sarcina mostenitorilor (mai exact, a mostenirii, indiferent cine ar fi mostenitorii), fara a-l obliga pe de cujus . In aceasta lumina, constituie, de exemplu, pacte prohibite conventiile prin care se sporesc datoriile succesiunii, cum este cazul atunci cand se prevede ca restituirea imprumutului luat de de cujus nu va putea fi solicitata decat de la mostenitorii acestuia , caci nu se poate sti la data incheierii actului daca imprumutatul va lasa sau nu bunuri la data decesului sau, dreptul de restituire al imprumutatorului nefiind decat unul eventual, depinzand doar de vointa imprumutatului sa lase sau nu bunuri la decesul sau, adica mijloace de plata a datoriei. Cu alte cuvinte, in asemenea cazuri debitorul nu este angajat personal cu nimic. In schimb, imprumutul a carui termen de rambursare a fost stabilit post mortem, dar care a fost garantat cu o ipoteca, face sa se nasca in favoarea creditorului un drept actual, doar executare acestuia fiind amanata post morte In acest caz, dreptul creditorului nu mai este eventual, ci cert, executarea sa la termen, chiar daca acesta este post mortem, fiind garantata. De asemenea, este un pact prohibit de lege recunoasterea de datorie prin care autorul actului unilateral stipuleaza ca aceasta va reprezenta valoric a cincea parte din "bunurile posedate la decesul sau", deoarece datoria a fost conceputa sa se impute asupra succesiunii viitoare, al carei continut este aleatoriu, neputand fi cunoscut decat la data decesului autorului recunoasterii, iar nu asupra patrimoniului de la data recunoasterii a autorului actului . In schimb, Casatia franceza a decis ca nu contravine prohibitiei actul prin care mostenitorii au convenit inaintea deschiderii succesiunii ca darurile manuale de sume de bani primite de ei sa fie raportate la succesiune nu la valoarea lor nominala, cum prevede legea (art. 869 C. civ. francez), ci indexat la data partajului, dar doctrina s-a aratat reticenta, considerand, nu fara temei, ca, dincolo de argumentele de echitate si oportunitate care s-ar putea aduce, este vorba totusi de o succesiune viitoare, din moment ce donatorul poate "dispune" de raport ca de un bun asupra caruia a ramas proprietar, in sensul ca pana la decesul sau poate dispensa pe mostenitori de aceasta obligatie, element care face ca raportul indexat stabilit prin conventie sa fie eventual, iar nu actual (donatia in sine fiind evident un drept actual, intrucat este irevocabila) . Moartea lui de cujus ca modalitate a actelor juridice si raportul acesteia cu pactele prohibite de lege. Cu necesitate, pactul asupra unei succesiuni viitoare este legat de moartea lui de cujus, in sensul ca intotdeauna este anterior acesteia. Insa trebuie subliniat ca nu orice act care depinde intr-un fel sau altul de moartea ulerioara a unei persoane este pact succesoral prohibit de lege. Moartea uneia sau alteia din partile contractante poate fi erijata prin vointa partilor in modalitati (termen sau conditie) ale actului juridic, fara ca prin aceasta sa se intre sub incidenta pactelor prohibite de lege. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 825 C. civ. "donatorul poate stipula intoarcerea bunurilor daruite, atat in cazul in care donatarul ar muri inaintea lui, cat si in cazul in care donatarul si descendentii sai ar muri inaintea sa". In acest caz, este vorba de o donatie care are ca obiect drepturi actuale, dar care este stipulata sub conditia rezolutorie a predecesului donatarului, nu de o donatie a unui bun facand parte dintr-o succesiune nedeschisa. De asemenea, pactele post mortem, in care producerea efectelor sunt legate de termenul incert al decesului unuia sau altuia dintre contractanti (de exemplu, se vinde un bun stipulandu-se ca proprietatea se va transmite la cumparator la data decesului vanzatorului) sunt si ele recunoscute ca valabile, intrucat vanzatorul, in exemplul dat, pierde din timpul vietii posibilitatea a mai dispune de bunul care a format obiectul contractului , dreptul nascut in favoare creditorului fiind unul actual, iar nu eventual, doar efectele fiind amanate pana la implinirea termenului. Diferentierea drepturilor eventuale care se nasc din actele asupra succesiunilor viitoare pare mai greu de realizat de drepturile nascute din actele in care supravietuirea uniea dintre parti celeilalte este stipulata drept conditie (eveniment viitor si nesigur de care depinde nasterea sau stingerea obligatiei), ambele categorii prezentand un element de incertitudine. Ele se diferentiaza totusi prin faptul ca in timp ce in cazul pactelor asupra succesiunilor nedeschise incertitudinea deriva din faptul ca cel despre a carui mostenire este vorba poate influenta dupa bunul sau plac continutul patrimoniului ce il va lasa la decesul sau si, deci, implicit, obiectul pactului, in cazul actelor conditionale incertitudinea tine de un eveniment supus hazardului, si anume ordinea deceselor . Simpla la nivelul principiilor, diferentirea intampina totusi dificultati la transpunerea ei in practica. Evolutia jurisprudentei si a doctritrinei asupra asa-numitei clauze de acrescamant sau clauze de tontina sta marturie in acest sens. Clauza tontiniera consta in achizitionarea unui bun de doua sau mai multe persoane impreuna, cu intelegerea de a-l folosi in comun pe tot timpul vietii lor, ultimul supravietuitor devenind singurul proprietar cu efecte retroactive de la data dobandirii bunului. Dupa ce un timp practica judiciara a considerat o asemenea clauza ca ilicita intrucat reprezinta un pact asupra unei succesiuni nedeschise, ulterior i s-a admis valabilitatea, cu motivarea ca ea nu confera drepturi succesorale reciproce, ci instituie predecesul fiecaruia ca o conditie rezolutorie cazuala reciproca, fiecare fiind proprietar pe o cota-parte din bun sub aceasta conditie inca de la data actului de dobandire, in final supravietuitorul fiind considerat unic proprietar de la aceeasi data, pentru el predecesul celorlati fiind conditia suspensiva sub care devine unic proprietar, predecedatii pierzandu-si drepturile ca efect al indeplinirii conditiei rezolutorii .Din formularea imperativa a textului art.965 alin.2 C. civ. ("nu se poate face . "), rezulta neindoielnic faptul ca sanctiunea atrasa de nerespectarea prohibitiei este nulitatea absoluta a pactului. Aceasta inseamna ca ea poate fi invocata de orice persoana interesata: oricare din partile actului; mostenitorii acestor; creditorii acestora; si chiar de instanta de judecata din oficiu. Actiunea in nulitate este imprescriptibila. Refacerea actului. Fiind o dispozitie care protejeaza interese de ordine publica, pactul lovit de nulitate nu poate fi confirmat, nici chiar cu acordul lui de cujus . In joc fiind interese de ordine publica, este impropriu sa se vorbeasca de "acoperirea" nulitatii prin confirmare ulterior deschiderii succesiunii . Desigur, dupa disparitia cauzei de nulitate (dupa deschiderea mostenirii), mostenitorii pot respecta vointa defunctului executand actul, dar pentru aceasta este nevoie din partea lor de un consimtamant exprimat neechivoc (chiar si tacit) dupa deschiderea mostenirii, ceea ce echivaleaza cu refacerea actului in conditii legale, iar nu cu confirmarea celui nul . Precizarea are consecinte practice in sensul ca actul va produce efecte doar de la data manifestarii cosimtamantului pentru refacere, iar nu de la data incheierii actului nul, cum s-ar intampla daca ar fi vorba de o confirmare. Intinderea nulitatii. Pactul prohibit de lege poate sa atraga nulitatea intregului act care il contine, atunci cand se confunda cu continutul acestuia ori atunci cand, desi reprezinta doar o clauza a acelui act, restul fiind valabile, exista indivizibilitate intre clauza nula si celelalte clauze, sau doar nulitatea partiala, atunci cand clauza care contine pactul prohibit de lege nu este in raport de indivizibilitate cu celelalte clauze ale actului, prin ipoteza valabile .Prin exceptie de la regula interdictiei pactelor asupra succesiunilor viitoare, Codul civil contine cateva exceptii, al caror camp ar putea fi largit in viitor, sub presiunea necesitatilor vietii practice. Constituie astfel de exceptii: instituirea contractuala, atat cea facuta prin contractul de casatorie (art. 933 C. civ.), cat si cea facuta in timpul casatoriei, care fiind revocabila ad nutum (art. 937 alin.1 C. civ.),chiar daca nu este prevazuta de lege, nu contravine principiilor art. 965 alin. 2 C. civ. (supra nr. 368); donatia-partaj, ingaduita de art. 795 C. civ.,prin care ascendentii pot imparti inca din timpul vietii cu titlu de drepturi succesorale intre descendentii lor bunurile pe care le detin la momentul actului, chiar daca atribuie drepturi actuale descendentilor.donatari, constituie totusi un pact succesoral asupra unei succesiuni viitoare prin faptul ca implica renuntarea descendentilor-donatari de a cere raportul succesoral ; clauzele societare in societatile civile sau de persoane prin care e stipuleaza continuarea societatii cu asociatii ramasi in viata sau cu mostenitorii acestora (art.1526 C. civ.). Prin acest pact se reglementeaza in avans soarta drepturilor in societate ale asociatului predecedat; renuntarea anticipata la dreptul de a cere reductiunea unei liberalitati consimtite de de cujus. Potrivit dispozitiilor art. 845 C. civ., instrainarea facuta de cel despre a carui mostenire este vorba unui succesibil in linie dreapta, cu sarcina unei rente viagere sau cu rezerva uzufructului, este prezumata a fi o liberalitate, dar daca un alt descendent a consimtit la aceasta instrainare, aceasta echivaleaza cu renuntarea la dreptul de a cere reductiunea acelei liberalitati, fiind un pact asupra unei succesiuni viitoare recunoscut ca valabil de lege.