QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate comunicare

Semiotica obiectului








SEMIOTICA OBIECTULUI



1. Obiectul in societatea contemporana

“Obiectul este acela care se ofera vederii, este acela care este gandit in raport cu subiectul care gandeste.” (R. Barthes 1985: 250)

Conform dictionarelor, obiectul este “ceva”, lucru care nu ne lamureste prea mult daca nu luam in considerare conotatiile cuvantului obiect. Barthes (1985: 250-251) identifica doua mari grupuri de conotatii:


i)        conotatiile existentiale ale obiectului – obiectul este un lucru non-uman care se incapataneaza sa existe, cumva impotriva omului. In acest sens, exista numeroase descrieri ale obiectului in literatura:




in “Greata” lui Sartre este descris un soi de incapatanare a obiectului de a exista in afara omului, provocand un sentiment de greata naratorului in fata trunchiurilor copacilor dintr-un parc sau chiar in fata propriei miini;

in teatrul lui Ionescu apare o proliferare extraordinara a obiectelor, acestea invadeaza omul care nu se poate apara si care este inabusit de ele;

o tratare estetica a obiectului, in care acesta este prezentat ca avand un soi de esenta de a reconstitui, o regasim la pictorii de naturi moarte, la anumiti regizori de film, a caror caracteristica esentiala a stilului este aceea de a reflecta asupra obiectului (Bresson);

in Noul Roman apare un tratament special al obiectului, descris in stricta sa aparenta.


ii)      conotatiile “tehnologice” ale obiectului – obiectul se defineste in acest caz ca acel ceva care este fabricat (artificial). Obiectul este in acest sens produsul finit, standardizat, format si normalizat, adica supus unor norme de fabricatie si calitate. Trasatura esentiala a obiectului este, deci, aceea de a fi element de consum: un anume obiect este multiplicat in milioane de copii: telefon, ceas, bibelou, farfurie, mobila. Toate acestea sunt ceea ce numim in mod normal obiecte, iar in acest caz obiectul nu mai evadeaza spre un infinit subiectiv, ci catre unul social.


In mod normal, definim obiectul ca “ceva care foloseste la ceva”. Asadar, la prima vedere, obiectul este in intregime absorbit de o finalitate utilitara, de o functie. Si prin aceasta, remarca Barthes, exista o tranzitivitate a obiectului: obiectul ii foloseste omului pentru a actiona asupra lumii, pentru a modifica lumea, pentru a exista in lume intr-o maniera activa, deci obiectul joaca rolul unui soi de mediator intre actiune si lume.

Chiar si in cazul in care, aparent, un obiect nu are nici o utilitate, nu se poate spune ca acel obiect nu serveste la nimic, fie si numai pentru ca are o finalitate estetica (de exemplu un bibelou). Paradoxul semnalat de Barthes in acest sens este ca acele obiecte care au o functie, o utilitate, un mod de folosinta anume si despre care s-ar putea crede ca sunt exclusiv instrumente, poarta in realitate si alte lucruri cu sine, sunt si alte lucruri. Obiectele poarta un anume sens, ele servesc intr-adevar la ceva anume, dar, in acelasi timp, comunica si informatii; “exista intotdeauna un sens care depaseste utilitatea obiectului.” (Barthes 1985: 252) Un telefon, un stilou, o farfurie sunt obiecte cat se poate de functionale, au o utilitate bine definita, folosesc la ceva anume, dar, in acelasi timp, ele transmit si altceva, un anume sens de bogatie, simplicitate, fantezie etc. Fiecare dintre ele face parte dintr-un sistem bine definit de obiecte-semne.

Semiotica obiectului studiaza potentialul comunicativ al obiectelor naturale si al artefactelor culturale. Cu exceptia semioticii culinare, cele mai multe mesaje obiectuale sunt instante ale comunicarii vizuale.


1.1. Obiectul ca semn

In 1888 Kleinpaul amintea de limbajul fara cuvinte al florilor si al manusilor. Swift si Academia din Lagado evidentiaza caracterul impracticabil al unui limbaj universal al obiectelor, substitut al limbii naturale (nu putem “cara” cu noi “intr-un sac” toate obiectele despre care vrem sa vorbim).


SIGN VEHICLE /vs/ REFERENT

Chestiunea semiotica a diferentei - signified

- referent


1.2. Semiotizarea obiectelor

Praxis /vs/ semiosis

Barthes sustine ca obiectele utilitare au o substanta a expresiei a caror esenta nu este aceea de a semnifica; de exemplu hrana, care are rol de nutritie. Dar, o data cu societatea, apare semiotizarea obiectelor – telefonul mobil, hainele, paharul conferentiarului nu sunt numai instrumente pure, ele poarta cu sine si un sens, o semnificatie intrinseca (paharul de pe masa din amfiteatru nu este doar recipientul utilitar, ci semnul conferentiarului, hainele nu ne feresc doar de intemperii, ci indica in mod clar un statut social-real sau simulat).


1.3. Limbajul bunurilor de consum

W. Nöth afirma: “Consumul comunica un statut; putem face o seama de inferente despre oameni in functie de bunurile si serviciile pe care le-au selectat.” De aici decurge notiunea de consum simbolic, brand image; importanta este satisfactia simbolica si nu cea a consumarii concrete a obiectului.

In lista de mai jos sunt prezentate cateva semne alese cu totul arbitrar, pe care le folosesc barbatii pentru a se prezenta altora. Aceste semne pot fi folosite constient sau inconstient, cel in cauza putandu-le manipula sau putandu-se trada pe sine prin folosirea lor.

Semnificant

Semnificat

Par lung                        Anti-cultura (mai ales murdar)

Par scurt                        Om de afaceri (traditional)

Par foarte scurt             Homosexual sau militar sau ambele

Par tuns “nr. 1”             Militar

Bronzat                         Amator de sport, cu mult timp liber

Palid                              Intelectual (ca atare si bolnavicios)

Jeans Levi’s                  Neglijent, proletar?

Jeans de marca             Elegant, bogat

Jeans K-Mart    Muncitor

Costum din trei piese, in dungi                      Manager, om de afaceri


Servieta                         Demodat

Geanta diplomat           Om de afaceri traditional

Geanta de mana            Eurofil, pseudo-italian



Sac de spate (ghiozdan)                                 Amator de activitati in aer liber

Punga                            Taran


Sandale                         Artist

Pantofi                          Om de afaceri

Ghete  (de lucru) Muncitor

Bocanci                         Ecologist, alpinist


Ochelari de aviator       Middle-class, comun

Ochelari de soare de culoare inchisa Tip de gangster, paranoic


Papion               Tip de tocilar

Cravata lata                  Demodat

Cravata subtire, panglica                               Taran, din vestul Americii


(Arthur Asa Berger, Signs in Contemporary Culture, 1990: 76)


2. Obiectul ca sistem

Exista aproape tot atatea criterii de clasificare cate obiecte: dimensiunea, gradul de functionalitate, forma, conotatiile la care trimit (bogat sau sarac, traditional sau modern), durata, materia pe care o transforma (de exemplu, pentru rasnita de cafea este clar care este aceasta materie, pe cand pentru o oglinda sau pentru radio este mai putin evident) etc. Orice obiect transforma ceva – gradul de exclusivitate sau de socializare a utilizarii: privat, familial, public.

Fiecare trecere a unui sistem la un altul, mai bine integrat, fiecare comutare in interiorul unui sistem deja structurat, fiecare sinteza a functiilor face sa apara un sens, o pertinenta obiectiva complet independenta de indivizii care o produc: ne aflam aici la nivelul unei limbi si am putea numi, prin analogie cu fenomenele lingvistice, “tehneme” elementele tehnice simple – diferite de obiectele reale – pe baza carora apare evolutia tehnologica.

Daca exceptam obiectele tehnice pure, cu care nu avem niciodata de a face decat in calitate de subiecti, observam ca cele doua nivele, denotat obiectiv si conotat (prin care obiectul este investit, comercializat, personalizat, prin care ajunge sa fie folosit si intra intr-un sistem cultural) nu sunt cu totul disociabile, cum sunt cele ale limbii si vorbirii in lingvistica. Spre deosebire de moneme si foneme, tehnemele sunt in continua evolutie, transformare.


SISTEM (PARADIGMA) SINTAGMA


Vestimentatia

Grup de piese ce nu pot fi purtate in acelati timp pe aceeasi portiune a corpului


Juxtapunerea de elemente



Hrana

Grup de alimente asemanatoare si diferite din care se compune menu-ul

Lectura integrala constituie sistemul



Menu-ul


Mobilierul

Grup de varietati stilistice ale aceluiasi element de mobilier

Juxtapunere de mobile diferite intr-un spatiu



Arhitectura

Variatii stilistice ale aceluiasi element al unui edificiu: diferite forme de coloane, balcoane, acoperisuri

Inlantuirea detaliilor la nivelul ansamblului edificiului


(Cf. R. Barthes, L’aventure sémiologique, 1985: 56)


Teza lui Saussure, conform careia un sistem semiotic se bazeaza doar pe diferenta se aplica in primul rand obiectelor: obiectele nu semnifica in realitate, ci prin diferenta lor, lucru ce duce la maximizarea diferentelor si la minimalizarea similaritatilor: peretele alb care poate trimite in acelasi timp la saracie, dar si la rafinament.

Sintaxa bunurilor – spatiul pluridimensional al combinatiilor obiectuale este mult mai putin structurat in comparatie cu limbajul. Daca dimensiunea paradigmatica (sistemul) este bine structurat, sintaxa este slaba.




2.1. Structurile de aranjare

Mediul traditional – configuratia mobilierului este o imagine fidela a structurilor familiale si sociale ale unei epoci. Interiorul burghez tip este subintins de ordinea patriarhala: ansamblul sufragerie – dormitor. In acest caz se face simtita tendinta de acumulare, de ocupare a spatiului (totul graviteaza in jurul bufetului sau a patului de mijloc) si de delimitare clara a acestuia. Aceasta delimitare clara, chiar ruptura, intre interior si exterior, opozitia lor formala sub semnul social al proprietatii si sub semnul psihologic al imanentei familiei face din acest spatiu traditional o transcendenta inchisa.

Se observa o modificare sensibila la nivelul elementelor interiorului model (cf. J. Baudrillard, 1968: 20-29):

iluminarea: exista tendinta de a sterge sursele de lumina. Chiar daca lumina nu mai vine din tavan, chiar daca ea este dispersata si imputinata, ea a ramas semnul unei intimitati privilegiate, da o valoare unica lucrurilor;

oglinzile si portretele: se remarca disparitia sticlei si a oglinzii. Mediul taranesc traditional ignora sticla, poate si din cauza credintei ca este o vrajitorie. Interiorul burghez multiplica oglinzile pe pereti, pe dulapuri, pe bufete, oglinda avand un rol ideologic de redundanta: omul burghez descopera privilegiul de a-si multiplica propria persoana si de a se juca cu bunurile sale. Asadar sticla continua sa existe neincadrata, mai ales in baie, cu functia ei obisnuita. Un alt obiect paralel oglinzii a disparut: portretul de familie (oglinda diacronica a familiei);

pendula si timpul: un obiect esential a disparut - pendula, echivalent in timp al oglinzii in spatiu.

Scopul aranjamentului interior nu mai este acela de a crea o atmosfera, ci de a rezolva o problema, de a da raspunsul cel mai subtil unei imbinari de date, mobilier si spatiu (cf. Baudrillard, 1968: 33).


2.2. Naturalitate si functionalitate

Mitul functionalist – virtualitate a unei lumi complet functionale, in care fiecare obiect tehnic este deja un indice.

Efect al Naturii – se observa tendinta vidului, a golului: peretii goi inseamna cultura si belsug. Un anumit bibelou este valorizat prin crearea unui gol in jurul lui. Apare in acest fel o inversiune a conotatiei traditionale care privilegia substantele pline, a caror valoare consta in acumulare si ostentatie naiva.

Functionalul nu mai reprezinta acel ceva adaptat la un anume scop, ci acel ceva adaptat la o ordine sau la un sistem. Coerenta sistemului functional al obiectelor este data de faptul ca acestea nu mai au valoare proprie, ci o functie universala a semnelor. Ordinea Naturii (functie primara, pulsine, relatie simbolica) este prezenta pretutindeni, dar este prezenta exclusiv ca semn. In acelasi timp, relatia simbolica dispare, iar ceea ce transpare prin semn este o natura continuu stapanita, care trece la cultura prin intermediul semnului; este o natura sistematizata: o naturalitate sau o culturalitate. Aceasta naturalitate reprezinta corolarul oricarei functionalitati.


3. Codurile obiectelor

Aparent, obiectele utilitare apartin domeniul non semantic: un tirbuson, un pahar cu apa par a avea numai un sens utilitar. Dar orice obiect devine un semn; el nu este despartit de vreun prag semiotic de non-semn, numai perspectiva receptorului conteaza.

Obiectele pot fi “citite” (cf. si W. Nöth) la mai multe niveluri:


UTILITAR: marfa consumata sub semnul valorii de intrebuintare.

Trasaturi: - rezistenta

- durabilitate

- gust

Valoarea de intrebuintare poate fi motivata (determinata de caracteristicile materiale ale obiectelor) sau arbitrara (determinata de deciziile culturale, vezi cultura vegetariana).

COMERCIAL: legat de valoarea de schimb actualizata in bani. In afara de pret (care poate fi modic sau ridicat, in acest ultum caz functionand paradigma “Scump, dar bun!”), se mai iau in considerare si alti factori: facilitati, rabaturi, garantie. Ca si valoarea de intrebuintare, valoarea comerciala poate fi motivata sau arbitrara.

SOCIO-CULTURAL: de la tigari la vestimentatie, utilizarea unui produs este indicele statutului social. Codul socio-cultural are conotatii profesionale si etnologice: de la salopeta la papillon, de la hamburgeri la tequila.

MITIC: prin situarea obiectului intr-o scena mitica, produsul participa la universul mitic (vechi sau nou) – The New Ford Thunderbird Sport plaseaza noul model de masina sport in universul mitic al pasarii furtunii din mitologia indiana cu toate conotatiile de viteza, exceptionaliste, neasteptat etc.


4. Procese semiotice specifice

Corelarea cod/obiect. Fiecare obiect este asociat cu prioritate unui anume cod: alimentele, vestimentatia. De-a lungul existentei sale, societatea omeneasca a corelat diferit obiectele diverselor coduri.

Schimbari de cod:

i)        semiotizare valorizanta – uneltele care devin piese de muzeu (cod socio-cultural), alimentele consumate pentru valori socio-culturale sau mitice, hainele folosite pentru statut sau stil de viata;

ii)      semiotizarea inversa – obiecte excluse schimbului: de la inelul de casatorie la sclavie, introduse in circuitul “tranzactiei” (omul-obiect vandut ca sclav);

iii)            semiotizarea degenerata – cartile utilizate ca obiect decorativ, canibalism;



iv)     semiotizarea eronata – motivarea utilitara prin valoarea comerciala (scump, deci bun) sau motivarea utilitara prin valoarea socio-culturala (daca toata lumea bea Coca Cola trebuie sa beau si eu).

5. Moda in societatea contemporana

Moda (lat. modus, “maniera”) constituie un ansamblu de comportamente si opinii colective dintr-o anume cultura care arata preferinta temporara a acesteia pentru anumite practici ale vietii sociale din diverse domenii: vestimentatie, coafura, lectura, alimentatie etc. (Dictionar de sociologie)

Gabriel de Tarde (Les lois de l’imitation, 1890) considera moda ca o forma a imitatiei contemporanilor, spre deosebire de cutume, care reprezinta o forma de imitatie a predecesorilor. In acest sens, se diferentiaza societatea modei, care implica fluctuatii, de societatea cutumei, care este una conservatoare. Moda are o dubla functie (Cf. H. Spencer si G. Simmel), putandu-se identifica o tendinta de uniformizare si una de diferentiere. Clasele sociale inferioare preiau semnele distinctive ale claselor sociale superioare, care se vad astfel constranse la a cauta noi semne de demarcatie si deci de diferentiere. Asadar moda este un fenomen social dinamic.

Ca participanti la societatea contemporana, suntem in mod continuu invadati de diverse forme ale modei, dar o teoretizare a esentei modei nu exista. Desi analiza modei reprezinta o problema centrala a sociologiei, intrucat reflecta relatia dintre individ si societate, studiile pe aceasta tematica sunt extrem de putine. De aici paradoxul: moda apare ca un praxis hipertrofiat (cronica modei), dar cu o reala saracie teoretica – aproape completa absenta a preocuparii teoretice. Dintre studiile care vizeaza moda, se pot cita: monografii ale unor personalitati care au marcat evolutia modei (Coco Chanel, Madonna, Marilyn Monroe), statistici ale produselor utilizate (evidentierea unui trend – “Anul acesta se poarta verdele deschis si rozul”), istorii ale costumelor.

Moda a fost studiata si analizata, diacronic sau sincronic, in cadrul mai larg al unei anumite culturi, ca element constitutiv al acesteia. Intr-adevar, caracterul temporal si punctual al modei este una dintre trasaturile definitorii ale acesteia, dar, asa cum remarca R. Barthes in Système de la mode, moda este un limbaj cu propriile sale reguli si structuri si trebuie interpretata pe baza formelor sale specifice. Barthes considera ca pentru orice obiect de moda (rochie, costum, cravata) exista trei structuri diferite: una tehnica, o alta iconica si o a treia verbala (Barthes, 1983: 5). Structura tehnica este obiectul insusi, structura iconica este constituita din orice fotografie, desen sau imagine a obiectului respectiv, iar structura verbala consta in descrierea scrisa sau vorbita a obiectului. Asadar, “limbajul modei” este in mod esential traducerea structurii tehnice in structura verbala, adica in cuvintele utilizate pentru a descrie obiectele modei.

Moda este o institutie, o realitate socio-istorica specifica modernitatii. Moda ca semn social (de exemplu al unei profesii, al unui statut social) este redata de evolutia de la functional la emblematic a unor obiecte vestimentare: jeansii, care initial erau specifici cowboy-ilor, au fost preluati ulterior de fiii unor bogatasi.

Moda poate fi considerata si ca o negare a traditiei (vezi respingerea normelor vestimentare de catre adeptii modei punk – contra-imitatie) sau ca celebrare in prezent – narcisism contemporan. Moda a fost definita ca seductia si efemerul societatii, transformate in secolul nostru intr-un principiu de organizare a vietii colective. Edgar Morin considera ca moda propagata prin mass-media te face sa traiesti prin procura imaginara.

Moda ofera o viziune centrifuga asupra societatii (pe categorii de varsta, clasa sociala, profesie, sex), dar si centripeta (are rol coeziv).

Moda nu vizeaza exclusiv vestimentatia, ci intregul aspect al individului, astfel incat coafura si silueta sunt si ele supuse regulilor modei. In anii ’20 ai secolului trecut, de exemplu, apare “silueta modernista” – silueta feminina subtire si functionala, eliberata de corset (S. Connor), in anii ’50-’60 idealul corpului feminin era reprezentat de forme si rotunjimi, iar la sfarsitul secolului se revine la o silueta extrem de subtire, aproape lipsita de forme. S-a ajuns astazi la un ideal de frumusete feminina care presupune un corp nu numai foarte slab (asemenea corpului baietilor de 13-14 ani), ci si ferm, “supus”, cu contururi bine definite si o musculatura lucrata indelung. Acest corp presupune exercitii fizice intense si regulate si o dieta bine controlata; dar idealul este greu de atins si de aceea s-a ajuns la excese si chiar la patologic (acele “eating disorders” ca bulimia, anorexia, obezitatea, din ce in ce mai des intalnite, care au in spate serioase probleme psihologice). Corpul feminin este ceea ce a fost denumit “trup docil” (vezi spaima de nesupunere a propriului corp, de izbucniri incontrolabile, prezenta in marturiile celor care sufera de tulburari ale regimului alimentar, ca si in productii cinematografice care aparent nu au legatura cu alimentatia: Alien), supus unui regim dur, cel mai adesea tiranic, din dorinta de conformare cu normele sociale. Aceasta continua (uneori obsesiva) preocupare pentru aspectul corporal functioneaza, in general, ca parte componenta a mecanismului normalizator al puterii si, in particular, ca modalitate de reproducere a relatiilor de gen (Susan Bordo, 1995: 469).

Corelata celebrarii prezentului, febrei schimbarii perpetue, juisarii private a consumului, “societatea modei” (G. Lipovetsky) inseamna nu doar frivolitate, spirala individualista, seductie generalizata, ci si toleranta, mobilitate a opiniilor care, “adecvat exploatate, pot raspunde provocarilor viitorului” (Cf. G. Lipovetsky, 1987: 17)



BIBLIOGRAFIE

BARTHES, Roland, 1985, L’aventure sémiologique, Paris, Seuil.

BARTHES, Roland, 1967, Système de la mode, Paris, Seuil.

BAUDRILLARD, Jean, 1968, Le système des objets. La consommation des signes, Paris, Gallimard.

BERGER, Arthur Asa, 1984, Signs in Contemporary Culture, New-York, Longman.

BORDO, Susan, 1995, “Reading the Slender Body”, in Nancy Tuana si Rosemarie Tong (ed.), Feminism and Philosophy: Essential Readings in Theory, Reinterpretation, and Application, Boulder, Westview Press.


CONNOR, Steven, 1999, Cultura postmoderna. O introducere in teoriile contemporane, Bucuresti, Ed. Meridiane (orig. Postmodernist Culture. An Introduction to Theories of the Contemporary, 1989, 1997, Blackwell Publishers)

LIPOVETSKY, Gilles, 1987, L’empire de l’éphémère, Paris, Gallimard.

NÖTH, Winfried, 1990, Handbook of Semiotics, New-York, Academic Press.


EXERCITII

1. Comentati asertiunea lui Roland Barthes: “Exista intotdeauna un sens care depaseste utilitatea obiectului.”

  1. Definiti cu propriile cuvinte urmatorii termeni: animism, artefact, fetis.
  2. Enumerati si discutati posibilele schimbari de cod la care este supus obiectul.
  3. Discutati felul in care alimentele si ritualul consumului lor sunt conectate cu alte sisteme semiotice.
  4. Ce simbolizeaza in cultura dvs.: marul, banana, painea, laptele, vinul.
  5. Descrieti ritualul mesei in contexte precum: restaurant de lux, McDonald’s, dineu de nunta, acasa, Gregory’s.
  6. Discutati evolutia modei feminine pe parcursul secolelor XIX si XX.
  7. Explicati dubla functie a modei: de uniformizare si de diferentiere.
  8. Comentati sintagma “corpuri docile”.





Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }