QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate comunicare

Principiile de la johannesburg privind siguranta nationala, libertatea de exprimare si accesul la informatie








PRINCIPIILE DE LA JOHANNESBURG PRIVIND SIGURANTA NATIONALA, LIBERTATEA DE EXPRIMARE SI ACCESUL LA INFORMATIE



Aceste principii au fost adoptate la 1 octombrie 1995 de catre un grup de experti in drept intenational, siguranta nationala si drepturile omului in timpul unei intalniri organizate in Africa de Sud de ARTICOLUL 19. Centrul International impotriva Cenzurii, in colaborare cu Centrul de Studii Aplicate al Universitatii din Witwatersrand.
Principiile sunt bazate pe legislatia si pe standardele internationale si regionale privind protectia drepturilor omului, practicile dezvoltate la nivel de state (asa cum sunt reflectate, inferalia, in hotaririle tribunalelor nationale) si principiile generale de drept recunoscute de comunitatea natiunilor.
Aceste principii recunosc mentinerea aplicabilitatii Principiilor de la Siracusa asupra prevederilor limitative si derogatorii din Pactul Intenational privind drepturile civile si politice si Standardele minimale ale normelor de drepturile omului in situatii de urgenta.

Preambul
Participantii la redactarea Principiilor de fata:
- considerand ca, in conformitate cu principiile proclamate de Carta Natiunilor Unite, recunoasterea demnitatii intrinsece si a drepturilor egale si inalienabile ale tuturor membrilor familiei umane este fiindamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume;
- convinsi fiind ca drepturile omului trebuie aparate de statul de drept pentru ca oamenii sa nu fie nevoiti sa recurga in ultima instanta la rebeliune impotriva tiraniei si a oprimarii;
- reafirmandu-si credinta ca libertatea de exprimare si a informatiei sunt vitale pentru existenta unei societati democratice si esentiale pentru progresul si bunastarea acesteia si pentru exercitarea altor drepturi si libertati fundamentale ale omului;
- luand in considerare prevederile relevante din declaratia Universala a drepturilor omului Pactul Inteniational cu privire la drepturile civile si politice, Conventia Natiunilor Unite privind drepturile copiilor, Principiile de baza ale Natiunilor Unite privind independenta judiciarului. Carta africana a drepturilor omului si ale popoarelor, Conventia americana a drepturilor omului si Conventia europeana a drepturilor omului:
- pe deplin constienti ca unele din cele mai grave violari ale drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului sunt justificate dc guverne ca necesare pentru protectia sigurantei nationale:
- tinand cont de faptul ca este imperativ ca oamenii sa aiba acces la informatii detinute de administratia publica pentru a putea supraveghea comportamentul acesteia si a putea participa din plin la viata unei societati democratice;
- in dorinta de a promova recunoasterea clara a razei de actiune limitate a restrictiilor libertatii de exprimare si a libertatii informatiei ce pot fi aplicate in interesul sigurantei nationale, pentru a descuraja guvernele sa mai foloseasca pretextul sigurantei nationale atunci cand restrang in mod nejustificat exercitarea acestor libertati;
- recunoscand necesitatca unei protectii legale a acestor libertati prin punerea in aplicare a unor legi redactate cu precizie si pe domenii restranse, care sa asigure existenta cerintelor esentiale ale statului de drept si reintrand necesitatea existentei unei protectii legale a acestor libertati, asigurata de tribunale independente;
Au cazut de acord asupra Principiilor ce urmeaza si recomand organismelor competente la nivel national. regional si international sa ia masuri pentru a promova larga lor raspandire. acceptare si aplicare:




I.        Principii generale



Principiul 1: Libertatea opiniei, de exprimare si a informatiei
(a) Oricine are dreptul la propriile opinii, fara imixtiuni.
(b) Oricine are dreptul la libertatea de exprimare, care include libertatea de a cauta, a primi si a face cunoscute informatii si idei de toate genurite, indiferent de frontiere, fie oral, in scris sau sub forma tiparita, sub forma de arta, sau prin orice alt mijloc de comunicare in masa pe care il alege.
(c) Exercitarea drepturilor prevazute in paragrafui (b) poate fi supusa unor restrictii pentru motive specifice, dupa cum prevede dreptul international, inclusiv pentru apararea sigurantei nationale.
(d) Nu se pot impune restrictii ale libertatii de exprimare sau de informare pe motive de siguranta nationala decat daca guvernul poate demonstra ca restrictia este codificata prin lege si necesara intr-o societate democratica pentru apararea intereselor legitime referitoare la siguranta nationala . Ramane in sarcina guvernului sa demonstreze validitatea restrictiei.

Principiul 1.1: Prevazute prin lege
(a) Orice restrangere a libertatii de exprimare sau a informatiei trebuie sa fie codificata prin lege.
Legea trebuie sa fie accesibila, sa nu contina ambiguitati, sa fie redactata pe un domeniu clar delimitat si cu precizie, astfei incat sa ofere persoanelor posibilitatea de a prevedea daca o anumita actiune a lor este ilegala.
(b) Legea trebuie sa prevada mijloace de protectie eficiente impotriva abuzurilor, inclusiv mijloace prompte si eficiente de supraveghere judiciara a validitatii restrictiei de catre un tribunal independent.

Principiul 1.2: Apararea unui interes legitim privitor la siguranta nationala
Orice restrangere a libertatii de exprimare sau de informare pe care un guvern incearca sa o justifice pe motive de siguranta nationala trebuie sa aiba un scop real si efect demonstrabil de aparare a unei interes legitim privitor la siguranta nationala.

Principiul 1.3: Necesar intr-o societate democratica
Pentru a stabili ca o restrangere a libertatii de exprimare sau de informare este necesara pentru protejarea unui interes legitim privitor la siguranta nationala un guvern trebuie sa demonstreze ca:
(a) exprimarea sau informatia in cauza ameninta in mod grav un interes legitim privitor la siguranta nationala;
(b) restrangerea impusa este cel mai redus mijloc restrictiv posibil pentru apararea acelui interes;
(c) restrangerea este compatibila cu principiile democratice.



Principiul 2: Interes legitim privitor la siguranta nationala
(a) O restrangere ce se incearca a fi justificata pe motive de siguranta nationala nu este legitima decat daca adevaratul ei scop si efect demonstrabile sunt de a proteja existenta sau integritatea teritoriala a tarii impotriva amenintarilor sau a folosirii fortei. sau capacitatea sa de a raspunde folosirii amenintarilor sau a fortei provenite fie dintr-o sursa externa, ca de exemplu o amenintare militara, fie dintr-o sursa intema, precum incitarea la rasturnarea violenta a unui guvern.
(b) In special, o restrangere ce se incearca a fi justificata pe motive de siguranta nationala nu este legitima daca adevaratul sau scop sau efect demonstrabil este de a proteja interese fara legatura cu siguranta nationala, inclusiv, de exemplu, protejarea unui guvern de opinii ori actiuni care l-ar deranja sau dezvalui greselille sale, sau ascunderea de informatii referitoare la functionarea institutiilor sale publice sau stabilirea unei anume ideologii, sau suprimarea framantarilor de natura economica.

Principiul 3: Stari de urgenta
In situatii de urgenta publica ce ameninta viata tarii si a carei instituire este proclamata legal si oficial in conformitate atat cu legislatia nationala cat si cu cea internationala, statul poate impune restrictii asupra libertatii de exprimare sau de informare numai in masura ceruta de exigentele situatiei si doar atunci cand si atata vreme cat acestea nu sunt, in contradictie cu celelalte obligatii ale guvernului, prevazute prin legislatia internationala.

Principiul 4: Interzicerea discriminarii
Restrangerile libertatii de exprimare sau de informare, inclusiv cele pe motive de siguranta nationala, nu pot in niciun caz implica discriminarea bazata pe rasa, culoare, sex. limba, religie. opinii politice sau de orice alt fel, origine nationala, sau sociala, nationalitate, avere, nastere sau orice alt motiv.


II. Restrangeri ale libertatii de exprimare


Principiul 5: Apararea dreptului la opinie
Nimeni nu poate fi supus nici unui fel de restrangere, dezavantajare sau sanctionare din cauza opiniilor sau a convingerilor sale.

Principiul 6: Exprimari care pot ameninta siguranta nationala
Conform Principiilor 15 si 16, exprimarea poate fi pedepsita ca amenintare la adresa sigurantei doar daca guvernul poate demonstra:
(a) ca exprimarea este menita sa incite la violenta iminenta;
(b) ca este probabil ca sa incite la violenta;
(c) ca exista o legatura directa si imediata intre exprimare si posibilitatea aparitiei sau aparitia unei asemenea violete.

Principiul 7: Protectia exprimarii
(a) Conform Principiilor 15 si 16. exercitarea pasnica a libertatii de exprimare nu trebuie considerata drept o amenintare la adresa sigurantei nationale si nici supusa vreunei restrictii sau pedepse. Exprimarile care nu vor fi considerate ca reprezentand o amenintare la adresa sigurantei nationale includ, dar nu se rezuma la, exprimari care:
(I) pledeaza pentru schimbarea neviolenta a politicii guvernului sau a guvernului insusi;
(II) reprezinta o critica sau o insulta la adresa natiunii, a statului sau a simbolurilor sale, a guvernului si a agentiilor acestuia, a oficialitatilor publice , sau a unei natiuni de stat strain, a guvernului, agentiilor sau oficialitatilor publice ale acestuia;
(III) reprezinta o obiectie, sau pledeaza in favoarea unei obiectii, pe motive religioase, de constiinta sau de credinta, la recrutare sau la efectuarea serviciul militar, la un anume conflict sau la amenintarea cu folosirea fortei pentru rezolvarea disputelor intemationale;
(IV) este centrata pe comunicarea informatiilor in legatura cu presupuse incalcari ale standardelor referitoare la drepturile omului sau ale dreptului umanitar international.
(b) Nimeni nu poate fi pedepsit pentru criticarea sau insultarea natiunii, a statului sau a simbolurilor acestuia, a guvernului, agentiilor sale, oficialitatilor publice, sau a unei natiuni sau stat strain, a simbolurilor, guvernului, agentiilor sale sau oficialitatilor publice ale acestuia decat daca critica sau insulta este menita sau capabita sa incite la violente iminente.

Principiul 8: Simpla publicitate facuta activitatilor ce pot ameninta siguranta nationala
Exprimarea nu poate fi oprita sau pedepsita pur si simplu pentru ca transmite informatii emise de sau in legatura cu o organizatie despre care un guvern a declarat ca pune in pericol siguranta nationala sau un interes legat de aceasta.

Principiul 9: Folosirea unei limbi a minoritatilor sau a altei limbi
Exprimarea, fie orala, fie scrisa, nu poate fi interzisa pe motiv ca este facuta intr-o anumita limba, in special in limba unei minoritati nationale.

Principiul 10: Imixliunea ilegala a unei terte parti in exprimare
Guvernele sunt obligate sa ia masuri rezonabile pentru a impiedica grupuri particulare sau indivizi sa intervina in mod ilegal in exercitarea pasnica a dreptului la libertatea de exprimare, chiar in cazurile cand exprimarea este critica la adresa guvernului si a politicii acestuia.
In mod special, guvernele sunt obligate sa condamne actiunile ilegale menite sa puna stavila libertatii de exprimare, sa investigheze si sa traduca in justitie pe cei responsabili.

III. Restrangeri ale libertatii de informare


Principiul 11: Regula generala a accesului la informatie

Oricine are dreptul sa obtina informatii de la autoritatile publice, inclusiv informatii in legatura cu siguranta nationala. Nu pot fi impuse restrangeri ale acestui drept pe motive de siguranta nationala decat daca guvernul poate demonstra ca restrangerea a fost prevazuta prin lege si necesara intr-o societate democratica pentru apararea unui interes legitim legat de siguranta nationala.


Principiul 12: Desemnarea specifica a categoriilor de informatii secrete
Un stat nu poate refuza in mod categoric accesul la toate informatiile referitoare la siguranta nationala, ci el trebuie sa prevada prin lege categoriile de informatii, specifice si limitate care nu trebuie dezvaluite pentru a apara un interes legitim privind siguranta nationala.

Principiul 13: Interesul public si divulgarea informatiilor
In toate legile si deciziile privitoare la dreptul de a obtine informatii, interesul public privitor la cunoasterea informatiei va fi luat in considerare in primul rand.

Principiul 14: Dreptui la examinare in justitie a refuzului de a dezvalui informatii
Statul este obligat sa adopte masurile necesare pentru a face posibila punerea in practica a dreptului de a obtine informatii. Aceste masuri vor obliga autoritatile, in cazul in care refuza o cerere de a dezvalui anume informatii, sa specifice in scris motivele refuzului cat mai curand posibil, si sa prevada dreptul la examinare a substantei si a validitatii refuzului de catre o autoritate independenta, inclusiv o forma de examinare in justitie. Autoritatea care examineaza cazul trebuie sa aiba dreptul de a cerceta informatiile a caror dezvaluire a fost refuzata.

Principiul 15: Regula generala privitoare la dezvaluirea informatiilor secrete
Nimeni nu poate fi pedepsit pe motive de siguranta nationala pentru ca a facut publice anumite informatii daca:
(1) dezvaluirea informatiilor nu atinge si nu este probabil sa atinga un interes legitim legat de siguranta nationala;

(2) interesul public de a cunoaste informatia depaseste atingerea pe care ar putea-o aduce dezvaluirea informatiei.

Principiul 16: Informatii obtinute prin serviciile publice
Nimeni nu poate fi supus vreunui dezavantaj pe motive de siguranta nationala pentru ca a dezvaluit informatii pe care le-a aflat datorita serviciului guvernamental daca interesul public de a afla informatia depaseste atingerea pe care dezvaluirea informatiei ar putea-o aduce.

Principiul 17: Informatii din domeniul public
O data ce o informatie a fost facuta accesibila publicului, fie si prin metode ilegale, orice justificare facuta in scopul de a opri publicarea ei ulterioara va fi anulata de dreptul publicului de a cunoaste acea informatie.

Principiul 18: Protejarea surselor ziaristilor
Apararea sigurantei nationale nu poate fi folosita drept motiv pentru a obliga un ziarist sa dezvaluie o sursa confidentiala.

Principiul 19: Accesul la zonele interzise
Orice restrangere a liberei circulatii a informatiei nu poate fi de o asemenea natura incat sa se opuna scopurilor drepturilor omului si dreptului umanitar, in special, guvernele nu pot opri ziaristii sau reprezentantii organizatiilor interguvernamentale si neguvemamentale mandatate sa supravegheze respectarea drepturilor omului sau a standardelor umanitare sa patrunda in zone in care exista motive obiective sa se creada ca au avut sau au loc incalcari ale drepturilor omului sau ale dreptului umanitar. Un guvern nu poate exclude ziaristii sau reprezentantii unor asemenea organizatii din zone de violenta sau de conflict armat decat atunci cand prezenta lor ar prezenta un risc evident pentru siguranta altora.
Motivele suplimentare pentru obtinerea sau corectarea informatiilor din dosarele personale, ca de exemplu dreptul la viata intima, nu fac obiectul acestor Principii.

IV. Statul de drept


Principiul 20: Protectia generala a statului de drept
Orice persoana acuzata de infractiuni privind siguranta ce implica exprimarea sau informarea are dreptul la toate mijloacele de protectie oferite de statul de drept, parte a dreptului international. Acestea includ, dar nu se limiteaza la, urmatoarele drepturi:
(a) dreptul la prezumtia de nevinovatie;
(b) dreptul de a nu fi detinut in mod arbitrar;
(c) dreptul de a fi informat prompt, intr-o limba pe care o intelege, asupra acuzatiilor si dovezilor aduse impotiva sa;
(d) dreptul la acces prompt la forma de asistenta juridica pe care si-o alege;
(e) dreptul la un proces desfasurat intr-un interval rezonabil de timp;
(f) dreptul la o perioada de timp adecvata pentru a-si putea pregati apararea;
(g) dreptul de a fi judecat public, in mod corect, de catre un tribunal independent si impartial;
(h) dreptul de a interoga martorii acuzarii;
(i) dreptul de a nu se permite introducerea de dovezi in timpul procesului decat daca ele au fost aduse anterior la cunostinta acuzatului si acesta a avut ocazia sa dovedeasca invaliditatea lor;
(j) dreptul de a face recurs la un tribunal independent, capabil sa revizuiasca sentinta legala si faptele si sa o inlocuiasca.

Principiul 21: Cai de atac in justitie
Toate caile de atac in justitie. inclusiv cele speciale. precum habeas corpus sau amparo, vor fi puse la dispozitia persoanelor acuzate de infractiuni privind siguranta, inclusiv in timpul starilor de urgenta publica, ce ameninta viata tarii, asa cum a fost definita in Principiul 3.

Principiui 22: Dreptul de a fl judecat de un tribunal independent
(a) La alegerea acuzatului, o urmarire penala sau o infractiune privind siguranta ar trebui judecata de un juriu, acolo unde aceasta institutie exista, sau de judecatori cu adevarat independenti. Procesul persoanelor acuzate de infractiuni privind siguranta de judecatori care nu se bucura de independenta reprezinta o viotare prima facie a dreptului de a fi judecat de un tribunal independent.
(b) Un civil nu poate fi niciodata judecat pentru infractiuni privind siguranta de un tribunal militar.
(c)Un civil sau un membru al armatei nu poate fi niciodata judecat de catre un tribunal national constituit special sau ad hoc.
Principiul 23: Cenzura prealabila
Exprimarea nu va fi supusa cenzurii prealabile in scopul de a proteja nationala decat in situatii de urgenta publica care ameninta viata tarii prevazute in Principiul 3.
Principiul 24: Pedepse disproportionate
Persoanele, mijloacele de informare in masa, organizatiile politice sau de alta natura nu pot fi supuse unor sanctiuni, limitari sau pedepse disproportionate fata de seriozitatea infractiunii pentru o infractiune privind siguranta ce implica libertatea de exprimare sau a informatiei.

Principiul 25: Relatia dintre aceste principii si alte standarde
Niciun element din aceste Principii nu poate fi interpretat ca restringand sau limitand orice drepturi si libertati recunoscute in legislatia sau in standardele internationale, regionale sau nationale.


- in sensul folosit in redactarea acestor Principii, o societate democratica se caracterizeaza pritr-o administratie ce raspunde cu adevarat in fata unei entitati sau a unui organ diferit de administratie; alegeri reale, periodice, prin vot universal, egal si secret, ce garanteaza exprimarea libera a vointei electorilor, grupuri politice cu drept de a se oragniza in opozitie fata de guvernul care se afla la conducere; garantii legale eficiente ale drepturilor fundamentale, aplicate de o justitie independenta.
Aceasta formulare se bazeaza pe o definitie a constitutionalismului data de prof. S. A. de Smith in The Commonwealth andfts Constitution (London: Stevens & Sons. 1964), 106. extinsa prin referirea la articolul 25 al Pactului international cu privire la drepturile civile si politice.

2 - in contextul acestor Principii. 'oficialitatile publice' includ seful statului si al guvernului, toate oficialitatile guvernamentale, inclusiv ministri, toti ofiterii din fortele militare, de securitate sau politienesti si toate persoanele care detin pozitii pentru care au fost alese.

JURISPRUDENTA REFERITOARE LA LIBERTATEA DE EXPRIMARE

CAZURI RELEVANTE



In cea mai mare parte a jurisprudentei internationale si in mare masura in jurisprudentele nationale privind libertatea de exprimare se regaseste ideea ca orice restrangere a acesteia trebuie sa fie prevazuta de lege.Legea trebuie sa fie accesibila, clara si redactata limitativ ,pentru a permite oricarei persoane sa poata prevedea daca o anumita actiune este legala sau nu.



IIn „Lingens versus Austria”CEDO a formulat un principiu care merita invocat si in dezbaterile eventuale din spatiul romanesc:”Libertatea presei este unul dintre cele mai eficiente mijloace prin care publicul afla si isi formeaza opinii despre ideile si atitudinile conducatorilor politici.In sens larg, libertatea dezbaterii politice este esenta conceptului de societate democratica, concept care domina Conventia in intregul sau.Limitele criticii admisibile sunt mai largi cu privire la politicieni decat in raport cu indivizii obisnuiti.Spre deosebire de acestia din urma, politicienii trebuie sa accepte in mod constient si inevitabil verificarea stricta a fiecarui cuvant si fapta, atat din partea jurnalistilor, cat si din partea marelui public, si in consecinta, trebuie sa dovedeasca un grad mai mare de toleranta.”

Iata un fragment din argumentatia Curtii in speta mentionata mai sus:” libertatea de exprimare, garantata de articolul 10, paragraful 1 constituie unul dintre fundamentele esentiale ale une societati si una dintre cerintele prioritare ale progresului societatii si ale implinirilor personale.Sub rezerva paragrafului 2, al articolului 10, ea acopera nu numai informatiile si ideile primite favorabil sau cu indiferenta ori considerate inofensive, dar si pe acelea care ofenseaza, socheaza sau deranjeaza.Acestea sunt cerintele pluralismului, tolerantei si spiritului deschis, fara de care nu exista societate democratica.Principiile enumerate sunt cu atat mai importante atunci cand in discutie este presa.


„Libertatea de exprimare este deosebit de aparata, unii spun chiar 'supraaparata', in doua ipoteze:

1) Libertatea de exprimare in materie politica (intr-adevar, dezbaterea de idei este indispensabila si inerenta democratiei, de unde si ideea ca aceste idei pot sa comporte critici, chiar virulente).

cateva exemple:


- in cauza Lingens vs. Austria (hotararea din 1986), Curtea a decis ca este vorba de incalcarea articolului 10, prin condamnarea la amenda a unui ziarist care-l criticase foarte acid pe Cancelarul federal. In aceasta hotarare, Curtea a observat ca, 'in luptele dure ale vietii politice', 'nu este nimic neobisnuit ca fiecare sa faca uz de armele de care dispune'. De asemenea, ea a facut distinctia intre fapte si judecati de valoare. Faptele, daca sunt contestate, trebuie sa poata fi dovedite de catre cei care le invoca. Pentru judecatile de valoare insa, aceasta exigenta este imposibil de realizat;

- de asemenea, in cauza Castells (hotarare din 1992), condamnarea unui senator la o pedeapsa cu inchisoarea pentru injurii adresate guvernului a condus la constatarea unei incalcari, de catre Spania, a articolului 10;

- in cauza Piermont vs. Franta (hotarare din 1995), o cetateanca germana, membra a Parlamentului european, venise in Polinezia si in Noua-Caledonie pentru a lua cuvantul in cursul unor adunari ale militantilor independenti si anti-nucleari, deci pentru a critica Guvernul. Ea a fost expulzata dintr-unul din aceste teritorii si i-a fost interzisa sederea in ambele teritorii; Curtea a gasit o incalcare a articolului 10 de catre Franta;

- pot cita si hotararea Jerusalem vs. Austria din 2001: Curtea, dupa ce a amintit ca 'limitele criticii admisibile sunt mai largi in privinta unui om politic decat in privinta unui simplu particular', a considerat ca interdictia impusa de un tribunal de a-si repeta declaratiile, la adresa unei persoane membra a unui consiliu municipal, care criticase niste asociatii calificandu-le drept secte cu caracter totalitar, constituia o incalcare a articolului 10.


2) Libertatea presei
In opinia Curtii, aceasta joaca un rol eminent intr-un stat de drept, un rol indispensabil de 'caine de paza' [hotararea Sunday Times (nr.1) vs. Regatul Unit din 1979], dar formula este foarte adesea repetata. De aceea, desi paragraful 2 al articolului 10 noteaza ca exercitarea libertatii de exprimare comporta 'indatoriri si responsabilitati', ceea ce explica faptul ca aceasta nu este nelimitata, jurisprudenta europeana supra-valorizeaza, in cadrul libertatii de exprimare in general, libertatea presei in particular. In numeroase cazuri, Curtea subliniaza importanta dezbaterii publice la care presa contribuie. Iata cateva noi exemple, in cauze in care Curtea a condamnat statul parat:


- Jersild vs. Danemarca (hotarare din 1994): fusesera pronuntate sanctiuni impotriva unui ziarist care, in timpul unei dezbateri televizate pe care o modera, ii lasase pe niste tineri sa se exprime liber proferand cuvinte rasiste si xenofobe;

- De Haes si Gijsels vs. Belgia (hotarare din 1997): era vorba de ziaristi condamnati pentru ca au criticat sentinte si au pus in discutie pe judecatorii care le pronuntasera;

- Fressoz si Roire vs. Franta (hotarare din 1999): idem in cazul a doi ziaristi condamnati pentru ca au publicat, intr-un ziar satiric, fotocopiile avizelor de impozitare ale presedintelui unei firme de automobile, din care rezultau niste cresteri salariale puternice in favoarea acestuia, in timp ce salariatii reclamau o crestere modesta a propriilor lor salarii;

- Bergens Tidende si altii vs. Norvegia (hotararea din 2000): era vorba de un ziar si de doi ziaristi, condamnati de catre jurisdictiile nationale la plata, pentru defaimare, a unor importante despagubiri catre un chirurg care practica chirurgia estetica, in urma unor articole ce denuntau plangerile pacientelor, esecul a numeroase operatii, precum si atitudinea criticabila a acestui chirurg.


Aceasta libertate nu este totusi nelimitata .
Jurisprudenta distinge mai multe ipoteze in care limitarea libertatii de exprimare este legitima. Am putea distinge patru dintre acestea.


1) Mai intai, chiar articolul 10 le permite statelor sa supuna unui regim de autorizari intreprinderile de radio, de cinema si de televiziune. Pe aceasta baza, Curtea a concluzionat:

- ca articolul 10 nu a fost incalcat de un stat prin interzicerea retransmiterii prin cablu a unor emisiuni radiodifuzate dintr-o tara vecina (hotararea Groppera Radioi AG si altii vs. Elvetia, din 1990);

- in schimb, ca a existat o incalcare a articolului 10 in cazul in care un stat a interzis, din ratiuni de monopolul public, infiintarea si exploatarea de statii radio si de televiziune private (hotararea Informationsverein Lentia si altii vs. Austria din 1993).

2) In al doilea rand, jurisprudenta Curtii este severa in ceea ce priveste libertatea de exprimare, atunci cand aceasta ofenseaza drepturile altora, in mod special sentimentele religioase ale cetatenilor (hotararea Institutul Otto Preminger vs. Austria din 1994, in legatura cu difuzarea unui film inspirat din piesa lui Panizza 'Conciliul dragostei'; de asemenea, pentru un film video considerat blasfematoriu, Wingrove vs. Regatul Unit din 1996)

de asemenea, atunci cand libertatea de exprimare aduce atingere proteguirii moralei (hotararea Muller vs. Elvetia din 1988, in legatura cu masurile luate impotriva unui autor de tablouri considerate obscene).

3) In al treilea rand, Curtea recunoaste statelor o margine de apreciere destul de larga atunci cand ele instituie limitari ale libertatii de exprimare din ratiuni de securitate nationala sau ordine publica.

Astfel, o amenda aplicata unei persoane care a tulburat ordinea publica prin distribuirea de manifeste critice in timpul unei parade militare nu constituie o incalcare a articolului 10 (cauza Chorherr vs. Austria, hotarare din 1993).

De asemenea, actionarea in penal a unei persoane care adresase injurii in public la adresa unor functionari de politie nu reprezinta elemente constitutive ale unei incalcari a articolului 10 (cauza Janowski vs. Polonia, hotarare din 1999).

Dar Curtea refuza sa mearga prea departe in considerarea intereselor ordinii publice. Ea a pronuntat astfel, in 1999, numeroase si importante hotarari asupra unor cereri indreptate contra Turciei (cauzele Sürek si altii). Printr-o 'jurisprudenta nuantata' ce rezulta din ansamblul acestor hotarari, Curtea considera ca, si in contextul unui razboi civil mocnit, cum este cel din sud-estul Turciei, libertatea de exprimare trebuie sa prevaleze, cu exceptia situatiilor in care articolele, declaratiile sau lucrarile constituie o clara incitare la escaladarea violentei. In exercitarea controlului sau de proportionalitate, Curtea tine cont, in egala masura, de natura si de cuantumul pedepselor pronuntate impotriva persoanelor urmarite. Aceste cauze i-au dat Curtii prilejul sa se pronunte prin treisprezece hotarari: in unsprezece cazuri, aceasta a decis ca Turcia a incalcat articolul 10; in celelalte doua cazuri, a decis ca nu a existat o incalcare.

4) In al patrulea rand, in fine, si poate ca avem aici limita cea mai importanta, dar si cea mai delicata, adusa libertatii de exprimare, articolul 17 al Conventiei poate sa sustraga persoanele ce se reclama a beneficia de articolul 10, de sub protectia garantata de articolul 10: altfel spus, acesta nu intra in joc. Amintesc ca, in termenii articolului 17, care interzice abuzul de drept, 'Nici o dispozitie din prezenta Conventie nu poate fi interpretata ca implicand, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfasura o activitate sau de a indeplini un act ce urmareste distrugerea drepturilor sau a libertatilor recunoscute de prezenta Conventie sau de a aduce limitari mai ample acestor drepturi si libertati decat acelea prevazute de aceasta Conventie'.





CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI Cauza TOLSTOY MILOSLAVSKY c.REGATUL UNIT AL MARII BRITANII SI IRLANDEI DE NORD

In martie 1987 Nigel Watts a pus in circulatie un articol intitulat „Crime de Razboi si Custodia Colegiului Winchester”, scris de istoricul, cetatean britanic, Nikolai Tolstoy Miloslavsky.Publicatia aducea acuzatii grave lordului Aldington, custodele Colegiului Winchester, caruia ii imputa comiterea unor crime de razboi prin predarea nelegala, catre comunistii rusi si sarbi, a 70000 prizonieri, in mai-iunie 1945, perioada in care lordul ar fi servit in armata britanica.Articolul a circulat atat in cercurile de studenti, parinti, profesori, cat si in cele parlamentare si de presa.

Curtea -Constatand ca in cauza a avut loc o interferenta cu exercitiul dreptului la libera exprimare al domnului Nikolai Tolstoy Miloslavsky.

Curtea a examinat daca aceasta raspunde cerintelor paragrafului 2 al articolului 10, si anume, temeiul legal national, existenta unui scop legitim si necesitatea intr-o societate democratica.

Curtea a constatat ca atat despagubirile cat si interdictia publicarii ori discutarii in public a chestiunii care a reprezentat obiectul defaimarii au fost dispuse pentru protejarea „reputatiei ori drepturilor altora”, deci in concordanta cu cerinta formulata in paragraful 2 al articolului 10.

Curtea si-a insusit motivatia autoritatilor britanice, hotarand ca „in cauza nu exista niciun indiciu care sa situeze interferenta dincolo de scopul urmarit”, acela de a proteja, pentru viitor, reputatia lordului Aldington.In final, Curtea a afirmat ca „nu exista niciun argument care sa sustina ideea ca interdictia, singura ori impreuna cu despagubirile, a creat o interferenta cu dreptul la libera exprimare al reclamantului, garantat de articolul 10.[4]

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - Cauza SORIN ROSCA STANESCU SI CRISTINA ARDELEANU c. Romania


Prin sentinta penala nr.1189/24.10.1996 a Judecatoriei Sector 1 Municipiul Bucuresti a fost condamnat inculpatul ROSCA STANESCU STEFAN SORIN la 1 an inchisoare si prin aceeasi sentinta, tot in baza art.238 c.p. a fost condamnata inculpata CRISTINA ARDELEANU la 1 an si 2 luni inchisoare.a fost obligat fiecare inculpat la cate 500000 lei cheltuili judiciare catre stat.

In nr.270 din 9 mai 1995 al cotidianului „ZIUA” a fost publicat sub semnatura inculpatului Sorin Rotca Stanescu articolul”un asasin in fruntea Romaniei-Ion Iliescu aratat cu degetul ca vinovat de crima in procesul otopeni, candidat pentru a treia oara la functia prezidentiala, a ordonat la 22 decembrie 1989 distribuirea armelor, declansand astfel in mod deliberat genocidul care a urmat”.In continutul articolului inculpatul Sorin Rosca Stanescu precizeaza clar: „in baza probelor existente la Comisia decembrie 1989 ( este vorba de Comisia parlamentara de investigatii asupra evenimentelor din decembrie 1989), carora li se adauga probele publicate de ziarul „ZIUA” si prin acest ultim document ( raportul maiorului Ciocodei Mihai), il acuz , la randul meu pe Ion Iliescu ca autor al genocidului din decembrie 1989 . Aceasta mentiune este interpretata insa tendentios de catre inculpatul Rosca Stanescu in articolul intitulat „un asasin in fruntea Romaniei” deoarece pe de o parte la acel moment Ion Iliescu nu avea nicio calitate oficiala pentru ca dispozitia sa sa fie executata, acest ordin neputandu-se executa decat in baza ierarhiilor militare, iar pe de alta parte asa cum rezulta din declaratiile inculpatului, articolul sau „reprezinta o opinie personala in interpretarea unui document”.

Din analiza materialului probator aflat la dosar, instanta mai retine si faptul ca in paginile ziarului „ZIUA” sub semnatura reporterei Cristina Ardeleanu, a aparut o serie de articole in care s-a sustinut ideea potrivit careia Ion Iliescu a fost recrutat din primul an de studentie de KGB nr.272 din 11 mai 1995, articole ce au fost sustinute si de inculpatul Sorin Rosca Stanescu.

In cazul in care imaginea creata prin presa ar fi nefavorabila personalitatii, aceasta are posibilitatea in cadrul luptei politice la dreptul replica prin care sa demonstreze inexactitatile pe care le apreciaza cu privire la persoana sa, ceea ce in speta nu a avut loc, deci prin articolele scrise ziaristul Sorin Rosca Stanescu a solicitat acest lucru.Prezentarea prin purtatorul de cuvant al Presedintiei ca reactie la cele aparute in presa nu a avut caracter de replica, cu atat mai mult cu cat s-au invocat dispozitiile legii.Replica trebuie sa constituie un mod explicit, principalul mijloc de combatere pentru informatiile sau ideile care contrazic, socheaza sau ingrijoreaza opinia publica prin imaginile create in articolele publicate in presa.Numai astfel dezbaterile politice si lupta de idei intaresc principiile pe care se fundamenteaza statul democratic, pluralismul politic si toleranta.




„Articolul 10 din Conventie, care garanteaza, prin paragraful 1, libertatea de exprimare, permite, prin paragraful 2,ingerinte in exercitarea acestui drept.Sanctionarea penala pentru exprimarea unei opinii reprezinta,indiscutabil o ingerinta in libertatea de exrimare.Pentru ca o ingerinta sa fie conventionala, iar nu o violare a art.10, este necesara indeplinirea cumulativa a trei conditii: masura sa fie prevazuta de lege (notiune europeana autonoma, cu sens material, iar nu formal, trebuind insa sa satisfaca criteriile de previzibilitate si accesibilitate), masura sa urmareasca un scop legitim (unul dintre cele enumerate expres si limitativ in text) si masura sa fie necesara intr-o societate democratica (ceea ce inseamna ca ea trebuie sa raspunda unei „nevoi sociale imperioase” si sa fie „proportionala”copului urmarit).”

Prin disp.art.10 paragraful 1 din conventia mentionata se stipuleaza ca orice persoana are dreptul la libertatea de expresie, acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere.”                                                 

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII TRIBUNALUL DECIDE

Admite apelurile declarate de apelantii inculpati ROSCA STANESCU STFAN SORIN si ARDELEANU CRISTINA.

Desfiinteaza sentinta penala nr.1189/24.10.1996 a Judecatoriei Sector 1 Municipiul Bucuresti si pe fond:

Inlatura condamnarea inculpatului ROSCA STANESCU STEFAN SORIN la pedeapsa de 1 an inchisoare, il achita deoarece fapta nu exista.

Inlatura condamnarea inculpatei ARDELEANU CRISTINA la 1 an si 2 luni inchisoare, o achita deoarece fapta nu exista.[6]






CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - Hotararea din 27 iunie 2000 Cauza CONSTANTINESCU c. Romania


Reclamantul Mihail Constantinescu, cetatean roman, presedinte al unui sindicat al cadrelor didactice, afirma despre fostii lideri ai respectivului sindicat ca sunt delapidori si ca si-au insusit sume de bani apartinand sindicatului.In urma plangerii penale formulate de respectivele persoane impotriva reclamantului, acesta este achitat in prima instanta, dar condamnat definitiv de instanta de recurs, pentru savarsirea infractiunii de calomnie, la o amenda penala si la despagubiri fata de partile civile.La o cerere a reclamantului, adresata procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, in vedera promovarii unui recurs in anulare impotriva deciziei de condamnare i se raspunde negativ. Curtea noteaza ca nu se contesta in cauza ca respectiva condamnare pronuntata impotriva reclamantului, pentru infractiunea de calomnie, constituie o ingerinta a autoritatilor publice in exercitarea libertatii de exprimare a acestuia, in sensul art.10 din Conventie.Problema care se pune este de a sti daca o asemenea ingerinta se poate justifica in lumina parag.2 al art.10, fiind necesar a se examina daca ingerinta este „prevazuta de lege”, daca urmareste un scop legitim in temeiul acestui paragraf si daca este „necesara intr-o societate democratica”

Curtea estimeaza ca ingerinta este „prevazuta de lege”, ceea ce, de alftel, nu s-a contestat, condamnarea reclamantului intemeindu-se pe art.206 c.p.Restrictia vizeaza un scop legitim prevazut de art 10 paragraf 2 din Conventie, adica protectia reputatiei si a drepturilor altuia.Ramane de examinat daca restrictia criticata este „necesara intr-o societate democratica” pentru atingerea unui asemenea scop               . Chiar in conditiile in care contextul in care au fost facute afirmatiile reclamantului era o dezbatere asupra independentei sindicatelor si asupra functionarii administratiei judiciare, deci era de interes public, exista totusi limite ale dreptului la libertatea de exprimare.Indiferent de rolul special jucat de reclamant in calitatea sa de reprezentant al unui sindicat el trebuia sa reactioneze in limitele stabilite, in special, in interesul protectiei reputatiei sau a drepturilor altuia, inclusiv al dreptului la prezumtia de nevinovatie.Este astfel necesar a stabili daca reclamantul a depasit limitele criticii admisibile.Dupa parerea Curtii, termenul „delapidatori”, desemnand persoane condamnate pentru infractiunea de delapidare, este de natura sa ofenseze cele trei persoane fata de care a fost utilizat, deoarece acestea nu au fost condamnate de o instanta judecatoreasca. Curtea este deci convinsa ca motivele invocate de autoritatile nationale pentru justificarea ingerintei sunt „pertinente si suficiente”in sensul paragrafului 2 din art.10.Curtea statueaza cu 6 voturi contra 1 ca nu a existat violarea art.10 din Conventie.






CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI,Hotararea din 25 iunie 2002 Cauza COLOMBANI si altii c.Franta

Reclamantii Jean Marie Colombani, Eric Incyan si Societtea „Le Monde” sunt cetateni francezi, respectiv o societate de nationalitate franceza, societatea fiind editorul ziarului cu aceeasi denumire, primul reclamant fiind director, al doilea ziarist.cel de-al doilea reclamant publica un articol in care prezinta extrase dintr-un raport intocmit de Observatorul Geopolitic al Drogurilor, la cererea Comisiei Comunitatii Europene, precum si comentarii pe marginea acestuia, vizand traficul cu droguri in Maroc si implicarea autoritatilor in acesta, inclusiv a apropiatilor regelui.La cererea oficiala a regelui Marocului adresata Ministerului Afacerilor Externe al Frantei, parchetul sesizeaza instanta impotriva primilor doi reclamanti.Acestia sunt achitati in prima instanta, dar condamnati in apel, solutie mentinuta in recurs, ca urmare a faptului ca, desi ziaristii au dreptul sa informeze publicul asupra chestiunilor de interes general, articolul continea intentii rauvoitoare, nu prezenta decat punctul de vedere unilateral al autorilor acestuia, fara a recurge si la alte surse, iar informatia nu era actualizata la data publicarii. Curtea aminteste mai intai principiile generale aplicabile in aceasta materie.Presa joaca un rol eminent intr-o societate democratica.Daca ea nu trebuie sa depaseasca anumite limite, tinand in special de protectia reputatiei si a drepturilor altuia, precum si de necesitatea impiedicarii divulgarii informatiilor confidentiale, ei ii revine insa rolul de a comunica, respectandu-si obligatiile si raspunderile, informatii si idei asupra tuturor chestiunilor de interes general.Functiei sale care consta in a le difuza i se adauga pentru public, dreptul de a le primi.Daca ar fi altfel, presa nu ar putea sa joace rolul sau indispensabil de „caine de paza”. Chestiunea care se pune este de a sti daca o asemenea ingerinta se poate justifica fata de parag.2 al art.10, fiind necesar deci de a examina daca ingerinta era prevazuta de lege, urmarea un scop legitim si era necesara intr-o societate democratica.

Spre deosebire de ceea ce au retinut instantele nationale de apel si de casare, Curtea de la Strasbourg considera ca in cauza raportul Observatorului Geopolitic al Drogurilor nu a fost contestat cu privire la continutul sau si putea fi in mod legitim privit drept credibil pentru afirmatiile litigioase                         . Pe scurt, chiar daca motivele invocate de statul parat sunt pertinente, ele nu sunt suficiente pentru a demonstra ca ingerinta era necesara intr-o societate democratica.Cu toata marja de apreciere a autoritatilor nationale, Curtea considera ca nu exista un raport rezonabil de proportionalitate intre restrictiile impuse libertatii de exprimare a reclamantilor si obiectivul legitim urmarit.Ea estimeaza prin urmare ca art.10 din Conventie a fost violat.





CURTEA EUROPEANANA A DREPTURILOR OMULUI,Hotararea din 5 noiembrie 2002 Cauza DEMUTH c.Elvetia




Reclamantul Walter Michael Demuth, cetatean elvetian, doreste sa difuzeze, prin televiziune de cablu, un program referitor la fenomenul automobilistic.Cererea sa de licenta este respinsa de Oficiul Federal pentru Comunicatii, cu motivarea ca programele nu vizeaza si chestiuni de interes public.Caile de atac utilizate de reclamant esueaza.In opinia Cuirtii, refuzul acordarii licentei de emisie reprezinta o ingerinta in exercitarea libertatii de exprimare a reclamantului, si anume a dreptului de a raspandi informatii si idei, conform art.10 parag 1 din Conventie.Prin urmare se pune problema daca ingerinta a fost justificata.In Elvetia, transmisiunile de televiziune necesita o licenta emisa potrivit legii, care prevede scopurile, functiile si continutul programelor de televiziune.Asa fiind ramane de verificat daca modul in care sistemul licentelor a fost aplicat in cauza corespunde cerintelor din parag.2 al art.10 . Curtea a retinut deja ca ingerinta din prezenta cauza este justificata potrivit art.10 paragraf 1, in sensul ca sistemul de licente este apt sa contribuie la calitatea si echilibrul programelor, acest fapt fiind suficient, chiar daca nu corespunde in mod direct nici unui scop inscris in art.10 , paragraf 2. Mai mult, Curtea noteaza ca decizia autoritatilor nationale nu a fost categorica si nu a exclus o data pentru totdeauna emiterea licentei, ci dimpotriva, autoritatile au dat dovada de flexibilitate, statuand ca licenta poate fi acordata daca programul se incadreaza in prevederile actelor normative.In acest context, Curtea noteaza ca Guvernul a asigurat-o ca licenta va fi acordata daca postul solicitant va include elemente culturale in programul sau.

In concluzie, Curtea retine ca nu a fost stabilita nicio violare a art.10 in prezenta cauza.[9]



CONCLUZII

Dupa ce am structurat demonstratia conform careia nicio societate , indiferent de gradul sau de dezvoltare si de pricepere a sa in domeniul guvernarii, nu isi poate asigura o existenta veritabila si sanatoasa in lipsa libertatii de exprimare, aceasta fiind vitala oricarei organizari sociale., suntem in masura sa inseram acest drept fundamental in grila celor sine qua non libertatii constiintei.                                                      In structurarea lucrarii noastre am pornit de la definirea cvasi imposibila a acestui concept ambiguu si cu siguranta cel mai greu de apropiat dintre toate conceptele de sprijin ale existentei umane. In primul capitol am incercat sa reliefam caracteristicile mediului in care se aplica si se desfasoara libertatea de exprimare.Domeniul comunicarii prin principiile, functiile prezentate, ne a demonstrat ca este spatiul propice de maturizare , de atingere a apogeului, a dezideratului libertatii de exprimare.                                                 Cel de-al doilea capitol face referire la reglementarile interne si internationale ale acestui concept, prin articolele 30 din Constitutia Romaniei, articolul 19 din Declaratia universala a Drepturilor omului, articolul 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si nu in ultimul rand la Constitutia Statelor Unite ale Americii, prin Primul Amendament adus acesteia.Am incercat totodata sa prezentam primii pasi, parcursul istoric al acestui drept, prezentand in opozitie si limitarile aduse prin aceleasi reglementari mentionate mai sus, libertatii de exprimare. Incalcarea frecventa a acestui principiu in secolul XX! ne-a determinat sa prezentam si principiile responsabilitatii si raspunderii juridice in situatiile de violare a reglementarilor internationale si nationale. Al treilea capitol este menit sa prezinte detaliat principiile de la Johanessburg in corelatie directa cu cele adoptate la Siracusa ramanand in sfera libertatii de exprimare, de opinie si mai presus de toate a libertatii de gandire si a opiniei.Ca o anexa a acestui capitol am adaugat si aspecte referitoare la statul de drept, protectia acestuia, cai de atac in justitie prin prisma principiului pe care ne axam lucrarea.

Ca o incununare a acestui drept fundamental al omului, am realizat o sintezaa a celor mai importante, mai relevante cazuri ajunse in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului avand ca situatie de pornire, ca premisa incalcarea evidenta a articolului 10 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Indraznim sa credem ca prin prezenta lucrare am incercat o demitizare a libertatii absolute argumentand in mod obiectiv, avand ca baza reglementarile in vigoare in acest domeniu,care sunt pasii ce trebuiesc urmati in respectarea acestuia si in ce moment intervine „spatiul celuilalt” , cand ajungem in sistemul inchis care este principala coordonata avuta in vedere la accederea unei cauze la jurisdictiile europene.







BIBLIOGRAFIE


1. Barron Jerome A., Freedom of the Press for Whom?,New York, 1973


Botnaru Mihaela, Anghel Rodica Libertatea de exprimare si protectia minorilor in audiovizual, Institutul roman pentru drepturile omului, Bucuresti 2006

3. Coman Mihai Manual de jurnalism, vol I, Editura Polirom, Iasi, 2001

4.Constitutia Romaniei, Editura Steaua Nordului, Bucuresti, 2004

5.Constitutia SUA, Editura All beck, Bucuresti 2002

Dabu Valerica, Dreptul comunicarii sociale,SNSPA, Facultatea de comunicare si relatii publice,Bucuresti, 2000

7. Deaver Frank, Etica in mass-media, Editura .Silvex,Bucuresti,2004


Macovei Monica,Toma Mircea, Tudorica Adrian, Coculescu Ana ,Jurisprudenta europeana privind libertatea de exprimare.Aspecte privind hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului, Editura Academia Catavencu, Bucuresti, 2001

9.Articol observer, the guardian 1991


10. Popescu Corneliu Liviu, Libertatea de exprimare in jurisprudenta CEDO,(1999-2002), Editura All Beck, Bucuresti 2003

11. Romania.O analiza a legii si practicii judecatoresti in materie de presa.publicatie realizata de organizatiile Articolului 19 si Asociatia pentru Apararea drepturilor Omului in Romania,1997


12. Szabo Lucian Vasile, Libertate si comunicare in lumea presei, Editura Anacord, Timisoara,1999




https://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/principii_johannesburg.php

Mihai Coman, Manual de jurnalism, vol I, Editura Polirom, Iasi, 2001 p85

https://www.ccr.ro/default.aspx?page=publications/buletin/6/costa%203

Monica Macovei,Mircea Toma, Adrian Tudorica, Ana Coculescu,Jurisprudenta europeana privind libertatea de exprimare.Aspecte privind hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului, Editura Academia Catavencu, Bucuresti, 2001 p 334

Corneliu Liviu Popescu, Libertatea de exprimare in jurisprudenta CEDO,(1999-2002), Editura All Beck, Bucuresti 2003 p 54

Monica Macovei,Mircea Toma, Adrian Tudorica, Ana Coculescu,Jurisprudenta europeana privind libertatea de exprimare.Aspecte privind hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului, Editura Academia Catavencu, Bucuresti, 2001 p 354-367

Corneliu Liviu Popescu, Libertatea de exprimare in jurisprudenta CEDO,(1999-2002), Editura All Beck, Bucuresti 2003 p 19,


Corneliu Liviu Popescu, Libertatea de exprimare in jurisprudenta CEDO,(1999-2002), Editura All Beck, Bucuresti 2003 p 78


Corneliu Liviu Popescu, Libertatea de exprimare in jurisprudenta CEDO,(1999-2002), Editura All Beck, Bucuresti 2003 p.117


loading...


Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }