QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate comunicare

Libertatea de vointa a partilor in determinarea continutuluicontractului individual de munca







Libertatea de vointa a partilor in determinarea continutuluicontractului individual de munca


Un aspect fundamental care delimiteaza dreptul muncii de dreptul civil il constituie limitarea prin lege a principiului libertatii contractuale, in scopul protectiei salariatului

In principiu, incheierea oricarui contract civil este libera, in acest sens vorbindu-se de principiul libertatii de vointa in materia contractelor . In esenta, acest principiu consta in aceea ca o parte este obligata in contract numai pentru ca si-a manifestat vointa in acest sens si numai in masura in care a voit acest lucru.




Partile sunt libere sa stabileasca prin negociere continutul contractului, sa modifice ori sa stinga obligatii stabilite prin acesta, cu alte cuvinte, prin vointa lor, partile pot crea „legea lor”, cea care le va guverna raporturile juridice in care intra

Fundamentul acestui principiu rezida in recunoasterea de catre lege, a puterii generatoare de efecte juridice a vointei subiectelor de drept.

Sistemul dreptului romanesc cuprinde cateva texte de principiu care stabilesc limitele libertatii incheierii actelor juridice. Astfel, art. 969 alin. 1 C. civ., care consacra forta obligatorie a conventiilor si implicit, a tuturor actelor juridice, dispune ca au putere de lege intre partile contractante numai conventiile „legal facute”, adica cele care nu infrang o dispozitie legala imperativa. Tot astfel, art. 5 C. civ. prevede expres ca partile nu se pot abate, prin acordul lor, de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri.

In fine, art. 1 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice stabileste ca drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute in scopul de a satisface interesele personale, materiale si culturale, dar numai in masura in care sunt in acord cu interesul obstesc, potrivit legii si regulilor de convietuire sociala, iar art. 3 alin. 2 din acelasi decret impune exercitarea drepturilor civile numai potrivit cu scopul lor economic si social.

In concluzie, libertatea contractuala este tarmurita de dispozitiile legale imperative, de ordinea economica si sociala a statului, de regulile de convietuire sociala si de finalitatea social-economica a drepturilor ce urmeaza a fi dobandite pe calea actelor juridice, cu excluderea oricarui abuz de drept.

Daca in dreptul civil partile pot include in continutul contractului pe care il incheie orice clauze – cu respectarea dispozitiilor art. 5 C. civ., la negocierea contractului individual de munca, disponibilitatea partilor este circumscrisa prin prevederile art. 38 din Codul muncii, care dispune ca „salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate”.

Astfel, in situatia in care salariatul si-ar da acordul la o clauza prin care i s-ar limita drepturile legale sau i s-ar mari obligatiile stabilite de lege in sarcina sa , o astfel de clauza ar fi lovita de nulitate absoluta.         Aceasta este, de altfel, si finalitatea art. 11 din Codul muncii, potrivit cu care „Clauzele contractului individual de munca nu pot contine prevederi sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de munca”.

De cealalta parte, nici angajatorul nu poate invoca o clauza contractuala care ar urmari renuntarea sau limitarea drepturilor legale ale salariatului sau[7].

Continutul contractului individual de munca este necesar a fi analizat tocmai datorita faptului ca libertatea contractuala este restransa, in sensul ca daca la negocierea unui contract civil sau comercial partile pot sa renunte, sa tranzactioneze sau sa limiteze drepturile pe care le au, cu ocazia negocierii si a incheierii contractului individual de munca aceasta disponibilitate nu este intalnita, fiind interzisa, in sensul evidentiat anterior, prin dispozitiile art. 38 din Codul muncii.

Subliniez in acest context ca sunt deplin aplicabile dispozitiile art. 970 alin. 2 din Codul civil, adica partile contractului individual de munca sunt obligate sa execute nu numai indatoririle asumate expres in urma incheierii contractului, ci si acele urmari pe care echitatea, obiceiul sau legea le da obligatiei dupa natura sa.

In concluzie, contractul individual de munca se incheie ca urmare a negocierii – de pe pozitie de egalitate juridica, in sensul de inexistenta a unei subordonari a partilor – a clauzelor ce urmeaza a forma continutul contractului. Altfel spus, prin intermediul acestei negocieri este stabilit continutul raportului juridic de munca, sunt fundamentate drepturile si obligatiile celor doua parti in procesul muncii.



Autonomia de vointa a partilor contractante este limitata, pe de o parte, de dispozitiile art. 8 si art. 38 din Codul muncii, iar pe de alta parte, de dispozitiile art. 5 din Codul civil.




I. Tr. Stefanescu, Tratat de dreptul muncii, vol. I, loc. cit., pag. 100; P. Trusca, op. cit., pag. 26.

I. Albu, Libertatea contractuala, in Dreptul nr. 3/1993, pag. 30.

In literatura juridica, acest principiu mai este denumit si principiul autonomiei de vointa. A se vedea in acest sens J. Carbonier, Droit civil, Tome premier, P.U.F., 1995, pag. 140, unde autorul arata: „Le principe est l`autonomie de la volonte”. In acelasi sens, Ghe. Beleiu, op. cit., pag. 144.

I. Dogaru, Contractul – consideratii teoretice si practice, Editura Scrisul romanesc, Craiova, 1983, pag. 9 si urm.

Publicat in Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie1954.

Avand in vedere dispozitiile art. 111 alin. 1 din Codul muncii, potrivit cu care, „durata maximalegala a timpului de munca nu poate depasi 48 ore/saptamana, inclusiv orele suplimentare”, la negocierea contractului individual de munca, nu se poate institui in sarcina salariatului obligatia de a presta activitatea timp de 10 ore / zi, 6 zile pe saptamana.

Potrivit dispozitiilor art. 99 alin. 2 coroborate cu cele ale art. 100 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anul 2003, drepturile salariatilor prevazute in legislatia muncii sunt considerate a fi nivel minim, de la care incepe negocierea, care poate fi depasit, dar sub care nu se poate cobori; prin negocierea clauzelor contractului individual de munca, obligatiile instituite prin lege in sarcina salariatilor sunt considerate a fi la nivel maxim, peste care nu se poate negocia.





Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }