QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate stiinte politice

Terorismul international ca fenomen politic, juridic si social



TERORISMUL INTERNATIONAL CA FENOMEN POLITIC, JURIDIC SI SOCIAL


Nascut din varful existentei sociale si politice a unor indivizi, terorismul a ramas pana astazi un act mai degraba individual sau ce tine de un grup restrans. Violenta politica a determinat reactia dura a autoritatilor constituite, indiferent de locul unde aparea si se manifesta terorismul. Lansat la periferia lumii dezvoltate a secolului XIX si inceputul secolului XX (practic in SUA si Rusia), terorismul a avansat tot mai mult spre inima Europei in secolul XX, cand cele mai lovite tari au fost Marea Britanie, Spania, Italia, Franta, Germania, s.a. Desi se afla de multa vreme in atentia juristilor si a numerosilor cercetatori in domeniu, terorismul se prezinta ca un fenomen social extrem de complex, constand din manifestarea spectaculoasa a violentei, cu scopul de a atrage atentia, a inspaimanta, a chinui si a impune un anumit tip de comportament, uneori, pur si simplu pentru a teroriza, printr-o gama foarte diversificata de actiuni-limita, in care omul este deopotriva arma si victima, calau si condamnat.



"Actul terorist este special, deoarece combina o tinta specifica cu o audienta mai larga. In timp ce actele de violenta tintesc doar entitatea care trebuie sa fie lovita sau distrusa, terorismul este unic in aceea ca tinta reala atacata serveste ca poarta de intrare pentru influentarea unei audiente mai largi si diverse".

Una din formele de terorism international care se detaseaza prin frecventa sa si mai cu seama prin consecintele sale asupra raporturilor interstatale este terorismul politic .

In prezent in lume actioneaza peste 500 de organizatii si grupari teroriste de diferite orientari in ultimii 10 ani acestea savarsind acte de terorism international, in urma carora au cazut victime peste 5000 de persoane, iar numarul ranitilor a fost de peste 12000 de persoane. Terorismul politic - exercitat de "actori vremelnici" si practicat la inceputurile sale la nivel intern, apoi la nivel international si intercontinental, are ca autori indivizi sau grupuri bine pregatite si puternic motivate etnic, religios, politic. Motivat politic, terorismul presupune totdeauna un pronuntat simt al frustrarii, al unei nedreptati sau injustitii sociale ori politice. El blameaza de fiecare data o instanta sau o autoritate politica, considerind ca injustitia nu poate fi inlaturata decit printr-o metoda violenta. Din aceasta cauza, fenomenul s-a si autodefinit ca fiind "tactica ultimei solutii".

Terorismul ramine, in esenta, o problema politica. Politicienii, diplomatii, structurile fortelor informativ-operative trebuie sa tina cont de impactul produs de orice tip de raspuns la un act terorist, de consecinatele asupra intereselor politice si nationale si, mai ales, daca costurile economice, politice, sociale sau financiare justifica amploarea raspunsului preconizat ca pedeapsa. Contraatacurile excesive aplicate organizatiilor teroriste,   uciderea unor oameni nevinovati prin amploarea pedepsei au dovedit deseori ca duc la rezultate opuse dorintelor de eradicare a fenomenului. De aceea, este nevoie de a studia foarte bine fenomenul, motivatiile care stimuleaza actiunile teroriste, izvoarele acestuia si numai dupa aceea sa se treaca la masuri coercitive .

Specialistii in analize sociale si politice sustin ca nici o forma de terorism nu poate rezista in fata unor guvernari sau a unor puteri ce se dovedesc flexibile, deschise spre reforme, care-i favorizeaza pe moderati si care fac orice efort pentru usurarea situatiei celor defavorizati de sistem, de relatiile sociale sau politice.

Terorismul cunoaste in contemporaneitate o crestere fara precedent, iar prin formele noi de manifestare, prin caracterul sau tot mai organizat, pericolul deosebit si internationalizarea evidenta, constituie o amenintare permanenta la adresa comunitatii umane, a institutiilor si chiar a statelor. Terorismul in Europa are la baza bagajul istoric, politic, economic si social al fiecarui stat membru. Pornind de la acest nivel de cunoastere, nu trebuie neglijat nici faptul ca Uniunea Europeana, ca institutie politica, este din ce in ce mai mult identificata ca un simbol, implicand riscul de a deveni tinta pentru terorism.

Raportandu-ne, la terorismul islamic, terorismul in UE trebuie abordat din perspectiva globala a mediului international de securitate. Acest lucru se impune cu atat mai mult cu cat organizatiile teroriste care fac propaganda in tari terte au folosit si folosesc UE drept baza de recrutare de noi membri, AL -QAIDA ALBA fiind mai mult decat un exemplu.  Finantarea terorismului acopera, potrivit unor surse deschise de informare , doua domenii distincte marcate de finantarea atacurilor teroriste si fonduri pentru retelele teroriste. Fondurile sunt procurate prin crearea si gestionarea unor companii mici, ca surse ale unui venit legal, care astfel este folosit pentru sustinerea gruparilor teroriste in interiorul si exteriorul UE. O alta sursa importanta este obtinuta din donatiile private si din utilizarea neadecvata a "ZAKAT" - ului, respectiv "cea de a treia parte din venit care trebuie data de musulmani pentru cei saraci sau nevoiasi". In conditiile in care sirul surselor ilegale pentru finantarea terorismului acopera in cea mai mare parte majoritatea actiunilor criminale, de la tehnica legata de falsificarea documentelor de identitate si calatorie, la infractiuni de natura financiara, precum folosirea cartilor de credit false, evaluarea sumei totale a fondurilor ilegale folosite pentru finantarea terorismului este aproape imposibila. Europa constituie, pentru terorism, un veritabil teatru de actiune ce porneste din Urali si se intinde pana la Atlantic, regiunea central - europeana fiind expusa in mod particular acestui atac, atat din considerente de ordin geografic, cat si din motivatii de ordin politic. Este o trista realitate faptul ca majoritatea liderilor organizatiilor teroriste poate trece aproape nestingherita frontierele, ca sume imense de bani pot ajunge de pe un continent pe altul in numai cateva ore, insa, cand este vorba de cei care aplica legea, paradoxal, frontierele devin un serios obstacol.

Din cuprinsul rapoartelor si conferintelor internationale, rezulta ca "problematica ridicata de terorism nu poate fi solutionata numai prin actiuni individuale ci este necesara folosirea, in special, a mijloacelor oferite de legea penala internationala".

In conditiile in care legislatiile si strategiile nationale nu reusesc sa tina pasul cu tendintele crimei transnationale si cu inalta tehnologie folosite de aceasta, devine din ce in ce mai evident faptul ca securitatea nationala si aplicarea legii trebuie sa devina notiuni inseparabile. In cadrul UE, terorismul si criminalitatea organizata sunt in esenta fenomene transnationale. Dar spectrul amenintarilor este mult mai larg. Pe unele le putem anticipa, pe altele nu. Este posibil dupa unele informatii ca in timp scurt, terorismul sa recurga la un nou tip de arma pe care o putem numi arma genetica.


Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }