QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate stiinte politice

Structurile organizatiei tratatului atlanticului de nord





STRUCTURILE ORGANIZATIEI TRATATULUI ATLANTICULUI DE NORD



1. STRUCTURILE POLITICE


Principala structura este Consiliul Nord-Atlantic. Are autoritate politica efectiva si putere decizionala si este format din reprezentanti permanenti din toate tarile membre ce se intalnesc cel putin saptamanal. Consiliul se intruneste si la nivel mai inalt incluzand ministrii de externe, ministrii de aparare sau sefi de guverne, dar care are aceeasi autoritate si putere decizionala, iar deciziile au acelasi statut de validitate, indiferent de nivelul la care se iau.




Consiliul este unicul organism din Alianta care isi deriva autoritatea direct din Tratatul Nord-Atlantic. Consiliul are rolul de a stabili organisme subsidiare. Toti membrii statelor NATO au drept egal de exprimare. Fiecare guvern are un reprezentant parlamentar in Consiliu, care este sprijinit de o delegatie politica si militara la NATO. Cand Consiliul se intruneste in acest format se numeste „Consiliu Permanent”.

Cand Consiliul este intrunit la nivelul ministrilor apararii si se lucreaza cu probleme de aparare si chestiuni referitoare la strategia de aparare, ale comitete, cum ar fi Grupul Executiv de Lucru poate fi implicat drept principal organ de consiliere. Daca pe agenda sunt probleme de ordin financiar, Consiliul Superior al Resurselor, Comitetele de Bugete Militare sau Civile sau Comitetul de Infrastructura vor raspunde de pregatirea lucrarilor Consiliului.



2. STRUCTURILE MILITARE


a) Comitetul de Planificare a Apararii. Este compus din reprezetnanti permanenti dar se intruneste la nivelul ministrilor apararii cel putin de doua ori pe an si se ocupa de probleme de aparare si subiecte legate de planificarea colectiva a apararii. Cu exceptia Frantei, toti membrii sunt reprezentati la acest forum. Comitetul acorda consiliere autoritatilor militare ale NATO, in ariile sale de responsabilitate are aceleasi functii si atributii si aceeasi autoritate ca si Consiliul Nord-atlantic in probleme ce tin de competenta sa.

Lucrarile sale sunt pregatite de o serie de comitete subordonate, cu responsabilitati specifice, si, in special, de Comitetul de Revizuirea Apararii care supravegheaza Procesul de Planificare a Fortei in NATO si examineaza si alte probleme legate de Structura Militara Integrata.

b) Grupul de Planificare Nucleara. Ministrii apararii care se intrunesc in Comitetul de Planificare a Apararii se vor intruni la intervale regulate si in acest Grup, unde vor dezbate probleme de politica specifice asociate fortelor nucleare. Aceste discutii acopera o arie larga de probleme referitoare la politica nucleara, inclusiv siguranta, securitatea si supravietuirea armelor nucleare, sistemelor de comunicatii si informatii, problee de angajare si chestiuni mai largi referitoare la preocuparea comuna asupra controlului armelor nucleare si proliferarea nucleara. Politica nucleara a Aliantei este tinuta sub supraveghere si deciziile sunt luate unit pentru a modifica sau adopta in prisma noii dezvoltari si pentru innoirea procedurilor de planificare si consultanta.



3. COOPERAREA DINTRE NATO SI RUSIA


De la sfarsitul Razboiului Rece, NATO a acordat o importanta aparte dezvoltarii de relatii constructive si de cooperare cu Rusia. In ultimii zece ani, NATO si Rusia au reusit sa faca progrese substantiale in dezvoltarea unui parteneriat veritabil si sa depaseasca vechile confruntari si rivalitati, in scopul de a intari increderea mutuala si cooperarea.

Incepand cu 1991, Alianta si Rusia au conlucrat intr-o gama larga de chestiuni privitoare la securitate si aparare. In 1994, Rusia s-a alaturat programului Parteneriatului pentru Pace, largind astfel dialogul NATO-Rusia. Participarea Rusiei la implementarea Acordului de pace pentru Bosnia-Hertegovina a constituit o etapa cu semnificatii aparte in realizarea unei noi relatii de cooperare. Pentru prima data, contingentele Aliate si rusesti au participat impreuna la o operatiune militara multinationala.

Prin semnarea Actului fondator NATO-Rusia asupra Relatiilor mutuale, cooperarii si securitatii, in mai 1997, NATO si Rusia si-au institutionalizat si imbunatatit substantial parteneriatul. Ele s-au angajat sa continue dezvoltarea relatiilor pe baza intereselor comune si au creat un nou forum pentru realizarea acestui scop. Consiliul permanent reunit NATO-Rusia (PJC). Din iulie 1997, PJC a fost principala instanta pentru consultari NATO-Rusia. Obiectivul sau central este acela de a construi nivele superioare de incredere prin asigurarea unui mecanism pentru consultari sincere si regulate. De la incheierea Actului fondator s-au inregistrat progrese incurajatoare in intensificarea consultarilor si cooperarii. PJC s-a transformat intr-o instanta importanta a consultarilor, promovarii transparentei si dezvoltarii increderii reciproce, precum si a sprijinirii relatiilor de cooperare.

Cu toate acestea, lucrarile initiale constructive din PJC au fost tot mai umbrite de aparitia crizei din Kosovo. Aceste evenimente au culminat cu suspendarea de catre Rusia a cooperarii din cadrul PJC la 24 martie 1999, ca rezultat al campaniei aeriene desfasurate de catre NATO pentru a pune capat conflictului din Kosovo. Dupa terminarea campaniei din Kosovo Rusia s-a intors la PJC, dar timp de cateva luni si-a limitat programul la subiecte legate de Kosovo. De asemenea, Rusia a fost de acord sa contribuie cu un numar semnificativ de trupe la Fortele din Kosovo de sub comanda NATO (KFOR), conform stipularilor din Rezolutia 1244 a Consiliului de Securitate al ONU.

In urma piedicilor survenite in 1999, vizita la Moscova a Secretarului General al NATO, Lord Robertson, din februarie 2000, a ajutat la restaurarea unei relatii mai largi, care a depasit problema referitoare la Kosovo. Ca rezultat al acelei vizite, NATO si Rusia sunt din nou angajate activ in implementarea obiectivelor Actului fondator. Bazandu-se pe impulsul pozitiv dat de vizita Secretarului General, intalnirile PJC lunare si intrunirile ministeriale regulate ale PJC au dus mai departe relatiile generale de cooperare NATO-Rusia. Acestea au inclus deschiderea unui Birou de Informatii NATO la Moscova de catre Secretarul General in februarie 2001 si inceperea consultarilor asupra infiintarii la Moscova a unei Misiuni de coordonare militara NATO.



4. PARTENERIATUL PENTRU PACE


Parteneriatul pentru Pace (PIP) este o initiativa majora introdusa de NATO la Intalnirea la Nivel Inalt a Consiliului Nord-Atlantic, desfasurata la Bruxelles in ianuarie 1994. Scopul Parteneriatului este acela de a intari stabilitatea si securitatea din intreaga Europa. Invitatia la Parteneriatul pentru Pace a fost adresata tuturor statelor participante la Consiliul de Cooperare Nord Atlantic (NACC), precum si altor state prezente la Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa (CSCE), care sunt capabile si isi doresc sa participe la acest program. Invitatia a fost acceptata pana acum de 30 de tari. Accesul in cadrul Aliantei al celor trei foste tari PfP, Republica Ceha, Ungaria si Polonia, modifica numarul actual de participanti PpP la 27. Activitatile pe care si le asuma fiecare Partener se bazeaza pe Programe Individuale de Parteneriat care sunt elaborate in comun.

Programul PfP se axeaza pe cooperarea in probleme de aparare, dar depaseste cadrul dialogului si cooperarii, in scopul consolidarii unui parteneriat real intre fiecare tara Partenera si NATO. Cu timpul a devenit o caracteristica permanenta si importanta in arhitectura securitatii europene si ajuta la extinderea si intensificarea cooperarii politice si militare din intreaga Europa. Programul sustine cresterea stabilitatii, diminuarea amenintarilor la adresa pacii si constituirea unor relatii mai stranse de securitate, bazate pe cooperarea practica si pe angajamentul fata de principiile democratice, sustinute de Alianta. In acord cu Documentul Cadru al PfP, emis de catre sefii de stat si de guvern odata cu Documentul Invitatie la PfP, NATO isi asuma rolul de a se consulta cu fiecare Partener activ, in cazul in care acesta percepe o amenintare directa la integrarea sa teritoriala, independenta politica sau securitatea sa.

Toti membrii PfP sunt totodata membri in consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC), care asigura cadrul general al cooperarii dintre NATO si tarile Partenere. Cu toata acestea, Parteneriatul pentru Pace isi pastreaza propria identitate separata in cadrul oferit de catre EAPC si isi mentine propriile elemente si proceduri de baza. Acesta este fondat pe o relatie bilaterala intre NATO si fiecare din tarile PfP.



5. RELATIILE NATO-UE




Un alt aspect important, dar oarecum complicat pentru contributia NATO la managementul crizelor si prevenirea conflictelor, este progresul facut in dezvoltarea unui parteneriat strategic cu Uniunea Europeana “pentru punerea in comun a mijloacelor disponibile in scopul intaririi pacii si securitatii”.

Analizand relatiile NATO – UE, consideram ca este util sa ne reamintim doua dintre aprecierile facute la adresa acesteia de catre Jolyon Howorth si John T.S. Keeler, care aratau ca:

relatia NATO – UE “reprezinta un pilon de reechilibrare sau intarire a NATO prin dezvoltarea unui pilon european”;

relatia NATO – UE “reprezinta un numar de inovatii institutionale ce arata efortul crescand pentru autonomia europeana”.

In plus, imbunatatirea capabilitatilor UE fiind interpretata ca o crestere de ansamblu a eficacitatii NATO, si sprijinul UE de catre NATO este interpretat ca o alternativa pentru actiunile aliantei.

Un alt rationament al sprijinului NATO pentru UE a fost acela ca UE va solicita mijloacele NATO (pentru punctele de comanda dislocabile, mijloace de transport strategic, acces la informatiile satelit etc.) pentru operatii militare de intensitate mai mare.

In sfarsit, un asemenea sprijin a fost vazut ca benefic pentru intarirea parteneriatului transatlantic.

Experienta in cadrul ONU – NATO si in cadrul operatiilor conduse de NATO in Balcani au demonstrat dependenta europeana fata de SUA si au declansat ambitiile Europei pentru adoptarea unei politici proprii de securitate si aparare (European Security Defence Policy – ESDP), cu mijloace proprii pentru prevenirea conflictelor si managementul crizelor.

NATO a fost de acord cu sprijinul operatiilor conduse de UE, atunci cand alianta nu este implicata in alte operatii, avand la baza mecanismele de cooperare dintre NATO si Uniunea Europei Occidentale (West European Union – WEU).

Dupa o lunga perioada de dezbatere referitoare la participarea aliatilor care nu sunt membri ai UE la solutionarea problemelor apararii UE, la 16 decembrie 2002 a fost adoptata o declaratie comuna NATO – UE, care a deschis drumul si a pus bazele unei cooperari intre cele doua organizatii in domeniul prevenirii conflictelor si managementului crizelor. Documentul subliniaza principiile politice ale cooperarii NATO – UE si ofera uniunii accesul la sistemul NATO de planificare si la alte capabilitati pentru dezvoltarea operatiilor militare proprii. De asemenea, documentul subliniaza acordul pentru stabilirea unei agende de lucru comune a celor doua organizatii, care cuprinde definirea modalitatilor concrete de consultari comune, cooperare si transparenta actionala. Astfel, in primavara anului 2003 au fost prezentate modalitati concrete de implementare a acordului “Berlin Plus”, referitor la angajamente si proceduri pentru:

“asigurarea accesului UE la capabilitatile de planificare ale NATO;

disponibilitatea de preidentificare a capabilitatilor si mijloacelor comune;

identificarea optiunilor de comanda europene;

adaptarea Sistemului NATO de Planificare a Apararii la cerintele operationale de care UE are nevoie”.

In plus, acordul face referire la imbunatatirea sistemului de schimb de informatii si documente clasificate intre cele doua organizatii, care este esential pentru o cooperare eficienta in domeniul prevenirii conflictelor si managementului crizelor.

Summit-ul de la Praga a dat un nou impuls relatiilor NATO – UE in domeniul prevenirii conflictelor si managementului crizelor. S-a convenit ca: “Evenimentele de la 11 septembrie 2001 si cele ulterioare au subliniat importanta unei mai bune cooperari si asigurarea unei transparente sporite intre aceste organizatii in realizarea scopului comun referitor la securitate, aparare si managementul crizelor pentru ca acestea sa poata fi abordate din perspectiva celui mai potrivit raspuns militar si al unui management eficient asigurat”[1].




BIBLIOGRAFIE:


AVERY, Graham, CAMERON, Fraser, Enlargement of the EU, Sheffield Academic Press, 199

BAUDIN, Pierre, L’Europe face à ses marches agricoles, Paris, Economica, 1993.

BERRIGE, G.R., Diplomacy. Theory and Practice, London, Palgrave Macmillan, 2005.

BITSCH, Marie-Thérèse, Histoire de la construction européene de 1945 à nos jours, Complexe, 2001.



BROCINER, Andrew, Europa monetara, Institutul European, Iasi, 1994.

BRUGMANS, Henry, L’Idée européene 1920-1970, Bruges, De Tempèl, 1970.

CORBETT, R., The Treaty of Maastricht. From Conception to Ratification: A Comprehensive reference Guide, London, Longman, 1993.

DAIANU, Daniel, VRANCEANU, Radu, Romania si Uniunea Europeana, Polirom, Iasi, 2002.

DUTU, Alexandru, Ideea de Europa si evolutia constiintei europene, ALL, Bucuresti, 199

FILIPESCU, Ion, FUEREA, Augustin, Drept international comunitar european, Actami, Bucuresti, 1996.

HOOGHE, Liesbet, The European Commission and European Integration. Images of Governance, Cambridge, Cambridge University Press, 2004.

MARGA, Andrei, Filosofia unificarii europene, Editura Fundatia pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2001.

NICIU, Martian, Organizatii internationale (guvernamentale), Editura Fundatiei “Chemarea”, Iasi, 1994.

PAUN, Nicolae, PAUN, Adrian-Ciprian, Istoria constructiei europene, vol. 1,2, Editura Fundatiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2000.

TISMANEANU, Vladimir, Spectrele Europei Centrale, Polirom, Iasi, 1996.

ZAPARTAN, Liviu Petru, Constructia europeana, Oradea, 2000.

X X X, Manualul NATO.

X X X, Romania – NATO, Preaderarea, Senatul Romaniei, Societatea Scriitorilor Militari, Bucuresti, 2003.




Prague Summit Declaration Issued by the Heads of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in Prague on 21 november 2002, para. 11.





Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }