Partidul National Liberal- Trecut si Prezent

Partidul National Liberal- Trecut si Prezent

In opinia majoritǎtii istoricilor gandirii politice, liberalismul, in varianta sa politicǎ, s-a nǎscut in urma rǎzboaielor religioase din secolele XVI-XVII, ca o incercare de rezolvare a celebrei probleme teologico-politice. Toleranta statului in raport cu diferitele doctrine religioase a fost singura cale de a impune pacea socialǎ unor comunitǎti, divizate panǎ atunci de interminabile lupte intestine. Sfera de interventie a statului a fost astfel limitatǎ in baza unor reguli clar stabilite, in timp ce legile urmau sǎ vegheze nu la pedepsirea ereticilor, ci la siguranta publicǎ a cetǎtenilor.

Panteonul liberalismului a pus accentual de la bun inceput pe tolerantǎ si pluralism, limitarea puterii politice si separarea puterilor in stat, libertatea individualǎ si proprietatea privatǎ, unicitatea si inviolabilitatea individului, drepturi individuale si autonomie personalǎ. De asemenea, fideli preferintei lor pentru sfera privatǎ ce trebuie protejatǎ de orice imixtiune neavenitǎ din partea statului, liberalii au afirmat dintotdeauna importanta distinctiei dintre sfera publicǎ si cea privatǎ.

Liberalismul a afirmat de la bun inceput importanta catorva libertǎti fundamentale, pentru care a luptat in mod constant. Libertatea de gandire si religie, libertatea de asociere si exprimare a propriilor opinii sau libertatea presei sunt cele mai importante in aceastǎ privintǎ.

"Nici un partid politic nu se naste, daca nu se simte trebuintǎ de el, dacǎ nu e procedat de anumite conditiuni care sǎ-l facǎ necesar" - scria C. Rǎdulescu-Motru in 1900. Ideea lui Motru a fost continuatǎ de cǎtre N. Filipescu: " partidele politice nu sunt niste fictiuni, ci sunt rezultatul practic al operei timpului" . Intr-un discurs din decembrie 1905, I. I. C. Brǎtianu preciza si el: " Partidul National Liberal nu s-a nǎscut ca o formatiune spontanee si teoreticǎ, el nu e conceptiunea unor savanti doctrinari. Nu. Paetidul National Liberal a rǎsǎrit ca expresiunea unei nevoi mari si reale a statului si neamului nostrum. El s-a fǎcut rand pe rand organul de executie al necesitǎtilor vitale ale Romaniei si prima nevoie la care a trebuit sǎ rǎspundǎ, care pe toate le precedǎ si pe toate le rezumǎ, de la care si-a luat chiar numele lui de national-liberal, a fost nevoia de a asigura existenta nationalǎ a romanilor."

Inceputul partidului:

Partidul National Liberal creat la 24 mai 1875, condos de oameni politici ca Ion C. Brǎtianu ( panǎ in 1882-1883 impreunǎ cu C. A. Rosetti si singur panǎ in 1891), Dimitrie C. Brǎtianu (1891-1892), Dimitrie A. Sturdza (1892-1908) si Ion I. C Brǎtianu (din 1909). Prtidul National Liberal guverneazǎ tara intre 1876-1888, 1895-1899, 1901-1904, 1907-1910 si 1914-1918.Intre personalitǎtile politice care l-au ilustrat panǎ ;a primul rǎzboi mondial sunt de amintit A. Stolojan, M. Pherekyde, E. Stǎnescu, V. Lascǎr, P. S. Aurelian, Spiru Haret, E Costinescu, M. G. Orleanu, V. G. Mortun, Al. G. Radovici, C. Stare s.a. Nucleul Partidului National Liberal l-a constituit gruparea liberal-radicalǎ care a inceput sǎ se organizeze incǎ din 1861 in jurul lui C. A. Rosetti si I. C. Brǎtianu. Ea jucase un rol important in inlǎturarea lui Al. I. Cuza si aducerea domnitorului strǎin; dupǎ1866 a reusit sǎ-si ralieze pe liberalii din jurul lui M. Kogǎlniceanu (26 februarie 1867). La govern intre martie 1867-noiembrie 1868 ei isi intǎresc randurile. Isi atrag si gruparea liberal-radicalǎ de la Iasi, condusǎ de N. Ionescu.

In 1868 liberalii au deja o formatiune politicǎ, cu organizatii in toatǎ tara in continuǎ intǎrire. Intraga organizatie a Pertidului National Liberal in 1875 se face pe baza structurilor create anterior de cǎtre I. C. Brǎtianu si C. A. Rosetti.

In prima guvernare, si cea mai lungǎ, liberalii conduc tara in rǎzboiul independentei si iau o serie de mǎsuri importante: crearea Bǎncii Nationale (1880), proclamarea regatului (1881), revizuirea Constitutiei (1884), un nou tariff vamal, protectionist (1886), o lege a incurajǎrii industriale (1887), alǎturarea tǎrii de Puterile Centrale (1883) s.a. Partidul National Liberal devine un partid cu organizatii in toatǎ tara, cu un numǎr mare de membrii si aderenti, inevitabil, si cu multe disidente. Partidul este mai slab condus sub D. A. Sturdza, care, la inceput face greseli in politica internǎ si externǎ. Reveniti la govern, in 1901, inlocuindu-i pe conservatori, liberalii, printr-un regim aspru de economii si de impozite, scot tara din din criza financiarǎ. Cu acest prilej liberalii pun in practicǎ politica "prin noi insine", formulǎ mult folositǎ ulterior, chiar dacǎ practicarea ei nu s-a putut face constant si efficient, ponderea capitalului strǎin in tarǎ fiind prea mare. Partidul National Liberal, mai mult decat oricare partid de guvernǎmant al Romaniei de atunci, a promovat incurajarea muncii si a capitalului romanesc. In 1907, Partidul National Liberal preia din nou puterea pentru a inǎbusi rǎscoalele si a cǎuta solutii care sǎ linisteascǎ marile nemultumiri tǎrǎnesti. Revenit cu o politicǎ de reforme mai ferm conturatǎ in 1914(din 1909, condus de I.I.C. Brǎtianu), partidul se apleacǎ mai angajant in problemele sociale si politice, dar, izbucnind rǎzboiul, reformele sunt amanate (ele sunt readuse in 1917 si trecute in Constitutie). Partidul National Liberal este principala fortǎ politicǎ din anii neutralitǎtii (1914-1916) si ai rǎzboiului (1916-1919). Ei sunt cei care, la govern fiind, angajeazǎ tara in primul rǎzboi mondial alǎturi de Antanta.

O caracteristicǎ o constituie consolidarea pozitiilor Partidului National Liberal in viata politicǎ a Romaniei. Acest partid era, in esentǎ, reprezententul marii burghezii industriale si bancare a cǎrei putere economicǎ s-a intǎrit considerabil dupǎ Marea Unire. In fond, acest partid a fost principalul beneficiar al accelerǎrii procesului de dezvoltare capitalistǎ a tǎrii. El stǎpanea de fapt Banca Nationalǎ a Romaniei si avea puternice pozitii in cele mai importante intreprinderi industriale si bǎnci. Dispunand de un mǎnunchi de cadre temeinic pregǎtite, avand o influentǎ hotǎratoare asupra regelui Ferdinand, reusind sǎ se adapteze cu usurintǎ realitǎtilor postbelice, neavand, panǎ in 1926, un rival pe mǎsurǎ, Partidul National Liberal a dominat cu autoritate scena politicǎ in perioada primului deceniu de dupǎ Marea Unire.

Partidul National Liberal a elaborate o conceptie proprie privind evolutia statului roman. Teoreticienii liberali sustineau ca burgheziei ii revenea rolul de a conduce Romania pe drumul progresului social si economic, se pronuntau impotriva celor care urmǎreau sǎ inlǎture dominatia acesteia, acuzandu-i de lipsǎ de patriotism. I. G. Duca afirma cǎ: "liberalismul reprezintǎ singura idee de progress, care nu inseamnǎ salturi si nici violente, ci o miscare organizatǎ in cadrul proprietǎtii individuale realizatǎ prin ordine, democratie, nationalism si armonie socialǎ".

Este de remarcat faptul cǎ teoreticienii liberali se declarau pentru dezvoltarea "prin noi insine" a econimiei nationale, in primul rand al industriei, iar in plan politic pentru un regim democratic.

Instalat la putere in ziua de 12 decembrie 1918, Partidul National Liberal a luat unele mǎsuri de redresare a economiei nationale, a initiat decretul lege de expropiere din 14/27 decembrie1918, prin care a venit in intampinarea revendicǎrilor tǎrǎnimii. Fatǎ de lupta revolutionarǎ a clasei muncitoare a promovat o politicǎ durǎ, care a culminat cu represiunea sangeroasǎ din 13/26 decembrie 1918 in Piata Nationalǎ din Bucuresti, cǎreia i-au cǎzut victimǎ dupǎ relatǎri oficiale, 6 morti si 15 rǎniti. I. G. Duca avea sǎ consemneze in memoriile sale: "Soldatii au tras, mai multi manifestanti au cǎzut morti, politia a arestat pe toti fruntasii miscǎrii si i-a bǎtut in chip atat de crunt incat unul dintre socialistii cei mai de vazǎ, Frimu, a si murit peste cateva zile in urma rǎnilor dobandite".

Dupǎ plecarea de la putere (12 septembrie 1919), Partidul National Liberal a traversat o acutǎ crizǎ de popularitate; abuzurile administratiei liberale din vremea trecutelor guvernǎri, "pierderi inutile" din timpul primului rǎzboi mondial, afirmarea noilor partied burghze, represiunile antimuncitoresti din 13/26 decembrie 1918, avantul miscǎrii revolutionare au creat in jurul Partidului National Liberal o atmosferǎ foarte incǎrcatǎ. Totusi, bazandu-se pe forta sa economicǎ, pe influenta pe care o are la Palat, pe capacitatea cadrelor sale, I. I. C. Brǎtianu a reusit sǎ-si asigure un rol de frunte in dirijarea, pe fatǎ sau din umbrǎ, a vietii politice. El a urzit inlǎturarea guvernului Blocului parlamentar prezidat de AL. Voida- Voievod si aducerea lui Averescu la putere (martie 1920), demiterea acestuia si numirea lui Take Ionescu in functia de presedinte al Constitutiei de Ministri (decermbrie 1921), precum si destituirea acestuia in ianuarie 1922.

Pe mǎsurǎ ce viata economicǎ si socialǎ se normalize, Partidul National Liberal a inceput sǎ castige teren. Desfǎsurand o vie agitateie politicǎ, impletitǎ cu subtile manevre de culise, Partidul National Liberal a reusit sǎ obtinǎ puterea in ianuarie 1922, dupǎ care a organizat alegeri pentru Adunarea Nationalǎ Constituantǎ, pe care le-a castigat intr-o manierǎ categoricǎ.

Aflat la putere, Partidul National Liberal a depus stǎruitoare eforturi pentru a-si extinde organizatia la scara intregii tǎri. In acest scop, in ianuarie 1923 a fuzionat cu Partidul Tǎrǎnesc din Basarabia condus de Ion Inculet si cu Partidul Democrat al Unirii din Bucovina prezidat de Ion Nistor, dobandind astfel o realǎ influentǎ in cele douǎ provincii istorice. In Transilvania si Banat acest partid a avut o aderentǎ slabǎ, reusind sǎ atragǎ anumite personalitǎti, nu insǎ o grupare politicǎ semnificativǎ.

La guvern, Partidul National Liberal si-a materializat conceptia privind organizarea statului national unitar, a initiat legi si mǎsuri care au jalonat intreaga evolutie politicǎ si social-economicǎ a Romaniei din perioada interbelicǎ. Astfel, in martie 1923 a fost votatǎ noua Constitutie, care consfintea unitatea nationalǎ, drepturile cetǎtenesti si modul de exercitare a puterilor in stat; pe baza acesteia au fost adoptate legea pentru unificarea administrativǎ in 1925, legea electoralǎ din 1926, alte legi de unificare. Pe plan economic se remarcǎ legile de "nationalizare" din 1924 care au concretizat doctrina "prin noi insine". Prin aplicarea acestor legi a crescut ponderea industriei in ansamblul economiei nationale, burghezia liberalǎ si-a consolidate pozitiile economice, a fost stǎvilitǎ, intr-o anumitǎ mǎsurǎ, penetratia capitalului strǎin.

Una dintre mǎsuri a fost si impiedicarea activitǎtii Partidului Comunist, si scoaterea lui in afara legii. I. I. C. Brǎtianu a stiut sǎ profite de criza dinasticǎ, declansatǎ in decembrie 1925, pentru a-si asigura in continuare influenta dominatoare asupra monarhiei. Dupǎ patru ani de guvernare, in martie 1926, Brǎtianu s-a retras, obtinand din partea regelui acordul de a-l adduce la putere pe Alexandru Averescu.

In momentul in care seful Partidului Poporului a incercat sǎ promoveze o politicǎ proprie, Partidul National Liberal a declansat campania de rǎsturnare a guvernului. Dupǎ un cabinet de "uniune natinalǎ" prezidat de Barbu Stirbey, la 21 iunie 1927 liberalii s-au instalat din nou la carma guvernului asigurand intrarea in functiune a Regentei.

In timpul noii guvernǎri, Partidul National Liberal a avut de fǎcut fatǎ campaniei opozitioniste a Partidului National Tǎrǎnesc, precum si curentului "carlist", care viza repunerea in drepturi a fiului mai mare al regelui Ferdinand si lichidarea dominatiei liberale. La 24 noiembrie 1927, I. I. C. Brǎtianu inceta din viatǎ, lǎsand in conducerea Partidului National Liberal un mare gol. Nicolae Iorga aprecia cǎ in acea zi de 24 noiembrie 1927 se sfarsea "o dominatie fǎrǎ pereche ca autoritate in lunga serie a cabinetelor ministeriale din epoca intitulatǎ constitutionalǎ."

Presedinte al Partidului National Liberal a fost ales Vintilǎ Brǎtianu, care insǎ nu avea calitǎtile politice ale fratelui sǎu, astfel cǎ partidul a intrat intr-o lungǎ perioadǎ de decline. Neizbutind sǎ obtinǎ imprumutul extern solicitat, asaltat de national-tarǎnisti si inconjurat de nemultumirea generalǎ a maselor, Vintilǎ Brǎtianu a fost nevoit sǎ prezinte, in noiembrie 1928, demisia guvernului pe care-l conducea, Partidul National Liberal trecand intr-o opozitie ce avea sǎ dureze cinci ani.

A urmat o perioadǎ de reorganizare a partidului, in timpul cǎreia s-a remarcat I. G. Duca, principalul collaborator al lui Vintilǎ Brǎtianu. Dacǎ in anii cand s-a aflat la govern Partidul National Liberal si-a mentinut unitatea, in timpul opozitiei divergentele din interiorul sǎu au luat amploare, degenerand in scinziuni.

Dupǎ moartea lui Vintilǎ Brǎtianu, in decembrie 1930, in functia de presedinte al Partidului National Liberal a fost ales Ion Gh. Duca. Acesta reuseste sǎ atragǎ grupul tinerilor din asociatia "Pǎreri libere" si a unui numǎr mare de oameni de  afaceri. In aceastǎ perioadǎ au loc si miscǎri in sens invers fuziunilor, in ianuarie 1929, Ioan Th. Florescu, creazǎ gruparea "Omul liber", Paridul Liberal- Democrat din 1931, desprins din interiorul PNL. Datoritǎ conjuncturii politice (slabele guvernǎri tǎrǎniste si nationaliste, cresterea influentei extremei drepte, cererea puterilor europene de redresare a  vietii politice din Romania), liberalii revin la guvernare in 1933 (cu o suma de 300 de Deputati, alaturi de 14 Parlamentari din gruparea liberalǎ a lui Gheorghe I.  Bratianu). Prim Ministru fiind I. G. Duca care in conflict cu curtea regalǎ, desfiinteaza Garda de Fier.

Guvernarea ce se dorea a fi cea care va aduce stabilitatea  necesarǎ statului roman, se va termina rapid prin asasinarea in acelasi an a lui I. G. Duca. Criza reizbucneste din nou in interiorul partidului, istoriografii calificau criza drept conflictul dintre liberalii tineri si cei batrani, dar a fost vorba mai degrabǎ   de un conflict intre partizanii Regelui si cei care isi mentineau vechea adversitate fatǎ de acesta. Gheorghe Tǎtǎrescu este numit Prim Ministru in 1934 dar  Presedinte al PNL este Dinu Brǎtianu. Pe langa grupǎrile celor doi va aparea o a treia condusǎ de Gheorghe I. Brǎtianu care se va desprinde din partid in 1931. Guvernarea Tǎtǎrescu rǎmane ultima guvernare reprezentativǎ pentru sistemul democratic din Romania, eliminand criza economicǎ (principala Lege elaboratǎ  de acest Guvern in acest sens fiind cea a conversiunii datoriilor agricole), sustinand diplomatia romaneasca si mentine actiunile antilegionare. Intrarea sustinutǎ si decisivǎ a lui Carol al II-lea in politica romaneascǎ va duce la cǎderea Guvernului liberal si in cele din urmǎ la dizolvarea acestuia  alǎturi de celalalte partide din Romania in 1938. Regele va continua sǎ conducǎ cu aceeasi clasǎ politicǎ, liberali si tǎrǎnisti fǎcand parte din Guvernele  carliste. Dupǎ ce se reintregeste in 1938, Partidul National Liberal se va desfiitnta in acelasi an, dizidenta grupului lui Gheorghe I. Brǎtianu luand sfarsit.

La  abdicarea lui Carol al II-lea, un factor important prin demersurile sale il va avea si Dinu Brǎtianu, el alǎturi de liderul tǎrǎnist Iuliu Maniu, jucand un rol important  si in lovitura de stat de la 23 august 1944, liberalii participand la Guvernele numite de Regele Mihai I. In urma alegerilor din 1946 doar trei membri PNL vor fi  acceptati in Guvern, totul ducand la desfiintarea Partidului National Liberal din 1947. Liderii importanti ai partidului vor fi arestati de regimul comunist, instaurat  in Romania. Arestǎrile vor fi incepute cu una din organizatiile de tineret ale PNL. In exil va continua sǎ existe o grupare liberalǎ ce se declara continuatoarea  partidului condusa de Petre N. Bejan.

PNL dupǎ 1989:

In 22 decembrie 1989, s-a constituit un comitet de initiativǎ pentru reactivarea partidului, format din: Dan Lǎzǎrescu, Nicolae Enescu si Sorin Botez, completat la 25 decembrie 1989, cu: Radu Valsǎnescu, Barbu Negoescu, Sanda Tǎtǎrescu-Negroponte, I.V.Sǎndulescu, C-tin Teodorescu, Ioana Brǎtianu, Radu Campeanu, Dinu Zamfirescu si Serban Orascu. Intrunirea constitutivǎ a avut loc la 6 ianuarie 1990 si a fost urmatǎ de inregistrarea legalǎ la Tribunalul Municipiului Bucuresti.

Primul Congres a avut loc la 31 martie 1990, cand s-au aprobat Statutul si s-a constitui Biroul Executiv. La alegerile legislative de la 20 mai 1990, Partidul National Liberal a obtinut 29 mandate de deputati si 10 mandate de senatori, devenind primul partid de opozitie. La 16 decembrie 1990, Partidul National Liberal a aderat la Conventia Democraticǎ, la inceput o incercare de concentrare a mai multor partide democratice de opozitie. Ulterior, Partidul National Liberal a participat la Guvernul de uniune nationalǎ prezidat de Theodor Stolojan, cu 10 ministri si secretari de stat. La alegerile locale de la 9 februarie 1992, participand pe listele Conventiei Democrate, Partidul National Liberal a obtinut un succes relativ, de remarcat cǎ, in majoritatea marilor orase, incepand cu Bucurestiul, primarii au fost membri Partidului National Liberal. La 12 aprilie 1992, Partidul National Liberal a pǎrǎsit Conventia Democratǎ si consecutiv a participat pe liste proprii la alegerile legislative, dar nu a reusit sǎ depǎseascǎ pragul electoral. Congresul de la Brasov, de la 28 februarie 1993, a schimbat radical conducerea si orientarea partidului, astfel cǎ, la alegerile legislative din 1996, Partidul National Liberal a participat pe listele Conventiei Democrate, devenind partid de guvernǎmant. Alegerile din decembrie 2000 au dus la cǎderea Guvernului Conventiei Democrate, Partidul National Liberal participand pe liste proprii a intrat in Parlament ca partid de opozitie. La alegerile din 2004, Partidul National Liberal a participat pe listele Aliantei Dreptate si Adevǎr PNL-PD, reusind sǎ ajungǎ partid de guvernare si mai mult, aducand la conducerea Guvernului un Prim Ministru liberal, dupǎ o intrerupere de 67 de ani.

In prezent, Primul Ministru Cǎlin Popescu-Tǎriceanu conduce un Guvern de Coalitie format din Alianta D.A. PNL-PD, UDMR si Partidul Conservator. Prin absorbtia tuturor partidelor de orientare liberalǎ, Partidul National Liberal este singurul reprezentat al liberalismului in Romania.

Bibliografie

Alina Mungiu-Pippidi - Doctrine politice, Concepte universale si realitǎti romanesti, Ed. Polirom, Iasi 1998

Ioan Scurtu, Ion Bulei - Democratia la romani 1866-1938, Ed. Humanitas, Bucuresti 1990

I.G. Duca - Doctrina liberalǎ, Bucuresti 1923