QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate stiinte politice

Feminismul








FEMINISMUL[1]


Feminismul este doctrina care preconizeaza ameliorarea si extinderea rolului femeilor in societate, in tot ceea ce tine de profesie, sanse, relevanta sociala etc.; miscarea care militeaza in acest sens.

Feminismul isi trage radacinile, istoric, din miscarile de eliberare si emancipare subsecvente Revolutiei Franceze. Incepand prin a fi o varianta „de gen” a doctrinelor fourrieriste sau saint-simoniene, feminismul incepe sa militeze pentru egalitatea de drepturi (v. miscarea „sufragetelor” din Marea Britanie). Sub influenta mai cu seama a operei Simonei de Beauvoir, dar si a scrierilor unor scriitoare proeminente precum Virginia Woolf care dezvaluie conditia umilitoare si subalterna a femeii in societatile moderne, feminismul isi incepe drumul in anii '70 ca miscare militanta (v. Women's Lib, celebra asociatie feminista din Statele Unite). Miscarile feministe revendica dreptul esential al femeilor de a dispune de propriul lor corp - si abolirea tuturor formelor de discriminare, sociala, profesionala s.a.m.d.




Feminismul s-a cristalizat in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea dar a cunoscut o larga raspandire in secolul trecut1, fiind generat de cauze de ordin intelectual, moral si economic, de efectele iluminismului si ale Revolutiei franceze, de expansiunea capitalismului pe plan universal. Debutul sau a coincis cu epoca revolutiei democratice si a reformelor politice2 in cateva din cele mai dezvoltate tari europene - Franta, Anglia - dar si in SUA. Ca miscare internationala, feminismul in expresia sa sintetica si globala ambitiona la un tel mai general, propunandu-si sa contribuie la „progresul civilizatiei si fericirea umanitatii”, sa lucreze pentru binele general si nu doar al femeii, a fost considerat „unica forma de progres social pe care istoria n-a inregistrat-o”.

Conceptul de feminism vehiculat in epoca a cunoscut diferite interpretari concretizandu-se, in esenta, in emanciparea femeilor sub aspect intelectual, moral, economic, social, politic sau institutional, care sa duca la egalitatea cu barbatul in scoala, familie, in viata civila si sociala. Diferitele ipostaze ale feminismului afirmate in timp se includ si se presupun reciproc. Astfel, uneori se pornea de la necesitatea reglementarii prin lege a egalitatii in cadrul familiei, premisa pentru egalitatea in viata civila si cea sociala. Ca urmare, feminismul este o miscare in acelasi timp sociala si politica, dar nu-i pot fi refuzate nici valentele culturale. In ipostaza sa culturalizanta, feminismul presupunea emanciparea intelectuala a femeii, ridicarea nivelului de educatie si instructie, accesul la stiinta, la invatamant, arta si cultura in proportie egala cu barbatii. Din aceasta perspectiva feminismul a fost definit ca „nazuinta a femeilor culte din lumea intreaga catre o viata noua in favoarea sexului lor si in totala egalitate cu viata publica a barbatilor”. Modul in care problematica sa a fost pusa - in opozitie cu interesul barbatilor - a impietat asupra evolutiei miscarii. Ca problema sociala insa, nu comporta doar „recunoasterea drepturilor femeii, sustinuta de femei culte dar si nevoile femeilor din popor”. Aspectul politic al problemei implica participarea femeii la viata de conducere. Excluderea ei din viata publica, echivalenta cu excluderea unei jumatati a natiunii, devine o imposibilitate: „intrarea femeii in viata de conducere a statului apare ca ceva firesc. Lupta femeilor pentru realizarea acestui drept - feminismul - inceteaza a mai fi privita ca o gluma intelectuala sau ca o insurectie”. Aceasta implica acordarea dreptului de vot femeilor, cerinta care a devenit suportul muscarii feministe engleze.

S-a operat o distinctie intre feminismul inceputurilor (secolul al XVIII-lea) si feminismul sfarsitului de secol XIX, la care s-a incercat echivalarea cu conceptul de socialism. Astfel, denumindu-l pe cel din urma „feminism absolut”, proclamat pentru prima oara in istorie de „socialismul modern” cel dintai apare ca o tendinta pe care socialistii o numesc cu dispret „feminism burghez” si care a fost „deja schitat” de Revolutia franceza.. In acest sens este semnificativ Congresul din Grad (1893) la care s-a asezat semnul egalitatii intre cele doua concepte: socialism si feminism.

In acceptiunea sa moderna, feminismul apartine secolului in care spiritul asocierii si ideea de solidaritate au triumfat. pretutindeni in Europa, miscarea feminista a debutat in prima jumatate a secolului al XIX-lea. S-a transformat si a devenit mai bine organizata, evoluand spre asociationismul de tip modern fundamentat pe criterii social-profesionale sau nationale spre a doua jumatate a secolului trecut.

Feminismul pe plan international se cristalizeaza in Franta, unde, ca urmare a unei motiuni (Declaratia drepturilor femeii) adresate de cateva femei Adunarii Nationale in 1789, forul revolutionar a decretat „sexul feminin se bucura de aceleasi avantagii, drepturi si onoruri ca si sexul masculin”.

Revolutia, proclamand egalitatea civila a celor doua sexe a inclus intre datoriile statului si pe aceea de a se pune in sistemul general de instructie publica si instructia femeii. Insa Constitutia din 1793 care prevedea egalitatea cetatenilor in fata legii, indiferent de sex, nu a intrat in vigoare niciodata. Mai mult chiar, in fata proliferarii reuniunilor de femei intre anii 1792-1793 - Societatea femeilor republicane si revolutionare, Amicii Constitutiei - care revendicau egalitatea politica, Comitetul Sigurantei generale a interzis cluburile feminine. Dintre revolutionari, Condircet a fost partizan al feminismului, pledand pentru acordarea dreptului de vot acestora. Dupa ce activitatea de propaganda s-a intensificat, simpatizantii din randul barbatilor s-au angajat in sprijinul revendicarilor feministe: Emile de Girardin, Victor Hugo, Alexandre Dumas fiul, Chateaubriand. Miscarea castiga in extensiune prin inrolarea in randurile ei a teoreticienilor socialisti utopisti, prin infiintarea de organe de presa („Gazette de femmes”).

Daca un jurnal de moda ar putea fi considerat expresie a presei feministe, atunci am marca debutul acestui gen publicistic in Franta chiar la mijlocul secolului al XVIII-lea, cand apar „Courrier de la Nouveaute”, „Le journal des Dames” si ceva mai tarziu, „Cabinet de Modes”.

Cu siguranta insa, evenimentul care a facut sa se vorbeasca despre o presa feminista in adevaratul sens al cuvantului a fost revolutia franceza. Devenite „cetateni”, femeile isi creeaza propriile lor ziare, menite sa le promoveze idealurile: „Les Annales de l Education et du Sexe” (1790), „Les Eveniments du Jour” (1791), „La Feuille du Soir” si „Le Journal de Dames et de Modes”.

Cel mai „revolutionar” ziar feminist al vremii, care s-a revendicat drept „jurnal de legislatie si jurisprudenta” a fost „La gazette des Femmes”. In coloanele sale se milita pentru recunoasterea divortului, acordarea dreptului femeii de a practica diferite meserii considerate „masculine” si abolirea pedepsei de adulter.

Revolutia din 1848 reactiveaza miscarea feminista si sub aspectul organizarii sale. Daca la inceput, femeile isi fac cunoscuta cauza prin intermediul cluburilor revolutionare - Club Lyonnais, Club de l’emancipation des Peuples - treptat isi constituie propriile asociatii, a caror denumiri le exprima interesele: Club de l’emancipation des femmes sau Le Club des femmes.

Integrandu-se acestora, ziarul „La voix des Femmes” functioneaza ca un loc de intrunire si intrajutorare, publica situatia grea a femeilor in industrie si inegalitatea salariala la care sunt supuse si le sustine revendicarile.



In consecinta, urmarindu-se imbunatatirea situatiei lor economice, s-au organizat ateliere pentru femei, dar si ateliere municipale, care isi propuneau sa preintampine somajul feminin.

Dupa proclamarea celei de-a doua republici, cand revendicarile sociale si politice le sunt refuzate, spatiul emanciparii se reduce la cel al casei. Idealurile politice ale colaboratoarelor gazetei „La Voix des Femmes” se regasesc in „La Politique des Femmes”, un ziar ce s-a vrut „in interesul femeilor”. Infrangerea revolutiei a consemnat insa si decesul presei feministe sustinute de femei. De acum inainte rolul de animatori ai presei feministe si l-au asumat barbatii. Se impun in acest sens „L’Opinion des Femmes”, redactate de Jean Derouin si „Le droit des Femmes” fondat de M. Richer un saptamanal care, in cei 20 de ani de aparitie a sustinut instituirea divortului, necesitatea unei legislatii a muncii pentru femei, dreptul acestora de a sustine examen de bacalaureat si de a urma cursuri universitate, de a exercita profesii rezervate barbatilor.

Libertatea de care beneficiaza presa in timpul celei de-a treia republici (legea din 29.07.1881) relanseaza si jurnalismul feminist care inregistreaza odata cu dezvoltarea considerabila a audientei noi titluri: „La Mode miniature feminine illustree”, „Le Mode miniature feminine illustree”, „le Petit Echo de la Mode”, „L’Echo des Francaises”, „La Citoyenne”, „La Revue feminine”, „Le Journal des Femmes”, „La Femme d’Avenir”, „Le Feminism chretien” si „La Fronde”.

Ca urmare a congreselor socialiste desfasurate in 1878, 1889, 1892, 1896, in care necesitatea reformelor civile si politice a fost frecvent dezbatura, se organizeaza numeroase societati, mijloace in obtinerea egalitatii politice a sexelor: Societatea pentru ameliorarea soartei femeilor, Liga pentru dreptul femeilor, Solidaritatea, feminismul crestin. Intre acestea, mai importanta pare sa fi fost Uniunea franceza a femeilor, asociatie independenta de un partid politic sau religios, cu simpatizanti in parlament, care militau pentru obtinerea dreptului de vot.

Desi alura culturala in Franta a preocupat mai mult scriitorii barbati, se detaseaza tipuri de femei care raspandesc idei asemanatoare celor socialiste: Rachel Varnhagen - aparatoare a drepturilor mamelor, care raspandeste pentru prima oara teza individualitatii personalitatii si George Sand - sustinatoarea lozincii „la femme libre” - pentru care libertatea consta in sfaramarea institutiilor societatii.

Bogata literatura feminista - Jules Simon, E. Pelletan, Leroy - Beaulieu, Emile Girardin - si-a gasit aici expresia cea mai desavarsita. La aceasta se adauga activitatea literara a feministei George Sand si rolul cu totul deosebit pe care l-a obtinut presa feminista. Evolutia acesteia, de la revistele literare sau de moda, conduse de barbati, trecand prin ziarele-eveniment scrise de femei sub impulsul actiunilor revolutionare (1789, 1830 sau 1848) pana la ziarele redactate de femei pentru femei, ilustreaza evolutia miscarii feministe. Daca la inceput, prin tiraj si titluri, ele se adreseaza unei elite aristocratice, la sfarsitul secolului trecut audienta acestui gen de presa a sporit, odata cu cresterea gradului de cultura, ca urmare a drepturilor civile dobandite de femei. Este cert ca organizarea miscarii feministe si presa feminista au fost doi factori care s-au influentat reciproc, determinand dinamizarea mentalitatilor si o relativa democratizare a societatii.

In Anglia, la inceputul secolului al XVIII-lea apare primul mare cotidian modern “The Daily Courant” editat de o femeie - Elisabeth Mallet, fara ca aceasta sa semnifice un inceput al feminismului englez.

Miscarea feminista a fost inaugurata aici de Mary Wollstonecraft prin Vindication of the Right of Women (1792) care dezvolta acelasi program ce reclama libertatea sexelor in numele libertatii umane si a justitiei. In realizarea acestui scop erau revendicate reforme practice in materie de educatie, drept civil, penal si public. Desi petitia nu si-a atins scopul practic urmarit, femeile fiind in continuare private de drepturi politice, importanta ei consta in faptul ca a initiat miscarea feminista in Anglia. Pornind de la acest document, in Anglia problema emanciparii intelectuale, civile si politice a femei a fost mereu prezentata. Specificitatea miscarii feministe este data de statutul privilegiat al femeii engleze, singura care inca sub regimul feudal beneficia de drepturi civile. Fenomenul a cunoscut insa o involutie, astfel ca, spre jumatatea secolului al XIX-lea femeile au pierdut drepturile politice - fiind excluse din randurile electorilor - si cele municipale. Urmare a situatiei existente, femeile engleze au luptat de-a lungul secolului al XIX-lea pentru redobandirea drepturilor pierdute. Intre acestea, dreptul la vot a devenit revendicarea principala. Miscarea a castigat de partea sa ganditori ai vremii - John Stuart Mill, care a prezentat Parlamentului un amendament prin care cerea substituirea termenului de barbat celui de persoana - si chiar oameni politici - prim-ministrul Gladstone. Din a doua jumatate a secolului al XIX-lea femeile se organizeaza intr-o serie de societati cu caracter politic: Societatea pentru votul femeilor, London national Society for Women Suffrage, cu 46 de filiale in provincie, Primrose League, Women s liberal Federation si Women’s franchise League of Great-Britain and Ireland.

Riguros organizata la nivel national, miscarea feminista engleza adera la sfarsitul secolului al XIX-lea la Consiliul International al femeilor. In aceeasi masura in care s-a validat in domeniul invatamantului, societatile pentru invatamant superior al femeilor au creat si in Anglia miscarea feminista in domeniul instructiei. Spre deosebire de majoritatea tarilor europene, unde miscarea feminista a fost sustinuta mai mult sau mai putin de institutii laice sau ecleziastice, in Anglia rolul preponderent revine initiativei private. Specifica feminismului englez este si tenacitatea dusa in lupta pentru a determina participarea femeilor la viata politica si la instructie, pentru acordarea drepturilor de care au fost private.



In acelasi an in care in Marea Britanie Mary Wollstonecraft inainta Vindication of the Rights of Women (1792) in Germania a aparut scrierea lui Gottlieb care prefata feminismul german prin revendicarea acelorasi drepturi economice, civile si politice pentru femei si barbati. In fapt, miscarea propriu-zis feminista germana s-a dezvoltat mai tarziu, la mijlocul secolului al XIX-lea cand revolutia de la 1848 a impus un spirit nou fata de instructie in general, la care a apelat si ideologia feminista. Un prim program al miscarii feministe germane a fost dezvoltat la 1847 in cartea lui Robert Blum Vorwartz, care dezvolta ideea necesitatii acordarii drepturilor politice pentru femei. Astfel, participarea la viata statului nu este considerata un drept ci o obligatie a femeii. In egala masura, feminismul german si-a incorporat si problematica educatiei, pledand pentru necesitatea accentuarii spiritului national. Asadar, idealul de la care trebuia sa porneasca educatia femeii era unui social si national. La baza organizarii feministe au prezidat insa necesitati de ordin economic, ideea ca numai organizarea muncii poate asigura o situatie mai buna femeii muncitoare. In sustinerea revendicarilor specifice un rol important a revenit presei feministe, in primul rand ziarul “Frauen Zeitung”editat de Louise Otto, care a prefatat organizarea propriu-zisa a miscarii. Drept urmare, la 1865 s-a organizat „Asociatia generala a femeilor germane”, cea mai veche organizatie feminista.

Odata cu 1880, miscarea feminista germana intra intr-o noua faza, in care accentul cade pe instructie si educatie, pe culturalizarea femeilor. Instructia a fost pusa tot in sprijinul emanciparii, intrucat se revendica cerinta ca femeile sa se cultive pentru ele insele, sa devina personalitati de sine statatoare pentru a realiza educatia, misiunea lor culturala. In realizarea acestui scop, s-a urmarit o mai mare participare la invatamantul stiintific in ciclul mediu si superior al scolilor inalte de fete si necesitatea ca pregatirea profesionala sa fie sustinuta de stat. In avangarda miscarii de emancipare culturala s-au situat invatatoarele, organizate in „Asociatia generala a invatatoarelor germane” (1890). Activitatea desfasurata pe acest teren a avut rezultate mai fertile decat pe cel al emanciparii politice. Astfel, in 1893 la Karlshruhe s-a infiintat primul gimnaziu pentru fete, iar la inceput de secol XX la Universitatea din Heidelberg au fost primite primele fete.

Dezvoltata pe mai multe coordonate, in miscarea feminista a crescut treptat interesul spre centralizare. A fost organizat un comitet provizoriu ce a redactat un proiect de statut si o chemare catre toate organizatiile feministe din Germania pentru unificare. La apel au raspuns 34 de asociatii care s-au constituit in Liga asociatiilor feministe germane (1893) cu scopul marturisit de a combate nestiinta, de a elabora un nou fundament moral al vietii. prin infiintarea ligii, miscarea feminista germana autonomizata pana acum, s-a transformat intr-o organizatie foarte bine individualizata, cu un statut aparte, depasind etapa actiunilor filantropice.

Independent de aceasta miscare laica, feminismul s-a manifestat in Germania si in cadrul vietii confesionale prin organizarea unor asociatii asemanatoare. pe teren confesional, miscarea feminista s-a dezvoltat pe cele doua planuri: protestant si catolic, bazandu-se pe o reinterpretare a traditiei crestine. Scopurile urmarite au fost identice cu ale miscarii laice-politice si sociale privite insa dintr-un alt spirit. Miscarea catolica mai unitara si-a gasit statutul in Enciclica papei Leon al XIII-lea („Arcanum divinae sapientae”), iar in 1903 a reusit organizarea la scara nationala prin constituirea Organizatiei catolice a femeilor din Germania. Miscarea protestanta a fost divizata intr-o miscare liberala si una conservatoare, cea din urma cu intentia de a integra actiunea laica celei confesionale. Faptul si-a pus amprenta asupra unitatii si stabilitatii miscarii, care nu a reusit includerea tuturor femeilor protestante intr-o organizatie nationala. Ca urma, in 1895, miscarea a grupat doar femeile evanghelice in Asociatia femeilor evanghelice, care a aderat la Liga asociatiilor femeilor germane. S-a impus astfel modificarea statutelor Ligii in 1910 si ca urmare, Liga si-a pierdut caracterul politic, fara a se transforma intr-o organizatie confesionala. In anii care au precedat primul razboi mondial, Liga si-a extins domeniile de activitate, a repurtat succese in viata economica si statala, a rezolvat noi probleme practice si teoretice care vizau miscarea feminista. Desi istoria miscarii feministe este in mare parte istoria acestei Ligi, independent de ea, in Germania au mai activat miscarea feminista a social-democratiei, Asociatia femeilor catolice, asociatii profesionale - Asociatia generala a invatatoarelor germane, Asociatia studentilor din Germania sau de caritate - Comitetul permanent pentru sustinerea intereselor muncitoarelor, Asociatia germana pentru ocrotirea saracilor si de caritate. Proliferarea asociatiilor a facut imposibila unirea tuturor intr-o organizatie la scara nationala, fapt pentru care s-a urmarit gruparea miscarii in organizatii teritoriale.

Aidoma miscarii feministe sau engleze, miscarea feminista germana adera, prin organizatiile sale (Liga asociatiilor femeilor evanghelice) la organizatia internationala Liga Internationala a femeilor cu sediul la Londra. Inceputul secolului XX aduce miscarii feministe germane noi succese, atat pe plan organizatoric (1912 la Berlin a avut loc un congres feminist care a reflectat unitatea feminismului german), cat si revendicativ, dreptul de vot devenind cerinta cea mai presanta. Ca urmare, in 1910 dieta din Wurtemburg a acordat femeilor dreptul de vot si eligibilitatea in Camera de Agricultura. Cu toata insistenta cu care se revendica dreptul de vot in secolul al XX-lea, caracteristic feminismului german este pledoaria pentru instructie, accesul la diferite meserii si mai ales necesitatea ca femeile sa se cultive pentru ele insele in vederea cresterii gradului de educatie.

In centrul Europei miscarea feminista debuteaza mai tarziu, abia spre jumatatea secolului al XIX-lea. Exceptie face Ungaria, tara in care existenta unei problematici feministe a fost potentata de influenta ideologiei Revolutiei franceze. Existenta ei se manifesta inca din 1790, de cand dateaza trei documente in care se revendica participarea la viata publica si la instructie. In aceste documente sunt sintetizate pentru prima oara principiile de baza ale miscarii feministe maghiare. Din cadrul miscarii se detaseaza cateva militante ale feminismului maghiar. Intre ele Mate Janosne dezvolta o pledoarie in favoarea sexului sau, bazata pe ideea dreptului natural. De aici s-a dezvoltat ideea femeii - om care este o individualitate, o personalitate.



Acelasi feminism tarziu din centrul Europei caracterizeaza si tarile nordice. Feminismul suedez, spre exemplu, impulsionat de opera lui Ibsen si politica regelui Oscar al II-lea s-a dezvoltat in ultimul sfert al secolului al XIX-lea. A fost perioada in care s-au infiintat doua asociatii feministe care prin activitatea lor au realizat progrese in domeniul instructiei. Este vorba despre Asociatia pentru drepturile femeii casatorite asupra proprietatii sale si Asociatia Frederika Bremen. Caracteristic feminismului suedez este moderatia sa, determinata in mare parte de atitudinea suveranului si a adunarii legislative care au inlesnit acordarea de drepturi femeilor.

Organizatiile feministe, parcurgand drumul spre autonomie s-au aflat la inceput sub patronajul vreunei organizatii politice sau religioase. In majoritatea tarilor si-au atras simpatizanti din randul ganditorilor vremii (Anglia - John Stuart Mill, in Franta - Victor Hugo, Chatebriand, Dumas-fiul) sau a oamenilor politici (in SUA - al saselea presedinte, John Quincy Adams a pledat pentru miscarea feminista).

Politizarea miscarii feministe la scara internationala este si consecinta impactului acesteia cu miscarea socialista, ce si-a incorporat problematica feminista, accentuandu-i semnificatia sociala si politica. Una din directiile propagandei socialiste viza tocmai aceasta categorie, antrenand deseori militantismul feminist in lupta pentru revendicari social-economice si politice generale. Cunoscuta lucrare a lui August Bebel Femeia si socialismul, a avut o audienta exceptionala in toate tarile, ilustrand tocmai acest fenomen de politizare al miscarii.

Secolul al XIX-lea a avut de inlaturat o mentalitate bine construita prin sistemul educational, care legifera superioritatea masculina, eliminand posibilitatea fetelor de a frecventa cursurile liceale sau universitare. Educatia primita in familie dar si in scoala, departe de a corecta acest sistem, a consolidat bazele unei instructii inegale, bazate pe sex. In consecinta, femeilor le erau rezervate locurile de munca considerate inferioare din spitale, sectorul social, in vreme ce barbatii, beneficiind de instructia necesara, deveneau preoti sau functionari civili.

Intr-o incercare de a analiza componentele ideologice ale feminismului, ni se pare interesanta modalitatea in care Karen Offen a abordat problematica in discutie, avansand ideea raportului dual sub care poate fi privita miscarea: individual si relational. Sub aspect individualist, unitatea de baza a societatii este considerata femeia (copilul), iar revendicarea majora este de natura economica. Aspectul relational considera cuplul unitatea de baza si porneste de la rolul femeii, subliniind necesitatea de a-i acorda drepturi conforme cu particularitatile impuse de „diviziunea sexuala a muncii” si de conceptele de familie, cuplu, mama-copil.

La sfarsitul secolului al XIX-lea miscarea feminista era deja un fenomen de proportii universale, ce angajase majoritatea tarilor si popoarelor din Europa si SUA, intrucat s-a resimtit nevoia organizarii la scara internationala pentru a stimula contactele intre miscarile nationale si lupta pentru drepturi intr-un puternic factor de opinie.

Uniunea internationala a femeilor cu sediul la Londra, reunind principalele miscari feministe nationale reflecta gradul de maturizare la care a ajuns miscarea, dar si cresterea ca pondere si insemnatate a miscarilor nationale in viata interna a statelor respective. De la afirmarea dreptului femeii la libertate, rostit de revolutia democratica universala la organizarea ei internationala, miscarea feminista a parcurs o lunga si complexa evolutie, sub semnul progresului general in plan doctrinar si organizatoric, depasind granite nationale, convingeri politice, origini sociale, confesiune sau nivel de instructie si educatie, devenind una din principalele forte ale opiniei publice internationale in preajma primului razboi mondial.





pentru detalii, Shanley Mary Lindon; Narayan, Uma, Reconstructia teoriei politice. Eseuri feministe, Polirom, Iasi, 2001; Otilia Dragomir, Mihaela Miroiu, Lexicon feminist, Ed.Polirom, Bucuresti, Liliana Popescu, Politica sexelor, Ed Maiko, Bucuresti, 2004; Oana Baluta, Gen si putere, Ed. Polirom Bucuresti 2006; Susan Gal, Gail Klingman, Politicile de gen in perioada postsocialista, Ed. Polirom, 2003; Mihaela Miroiu, Liliana  Popescu, Conditia femeilor din Roania intre traditie si innoire, Ed. Alternative, Bucuresti, 1999


loading...



Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }