Perceptia de sine si etichetarea

I.1. Definirea perceptiei de sine

Perceptia este o conduita psihologica complexa care se raporteaza la un cadru de referinta particular, elaborat in limitele experientei noastre personale si sociale (Sillamy, N., 1998, p. 228).

Conceptul de sine este definit de Baron et. al.,apud Ilut. P., (2001) ca fiind ".o colectie de credinte si simtaminte despre noi insine", insemnand modul in care ne categorizam conduitele exterioare dar si starile interne.

Sintagmele "perceptia de sine", "imaginea de sine" au in anumite contexte acelasi inteles ca si "conceptul de sine".

"Imaginea de sine se refera la totalitatea perceptiilor privind atitudinile, abilitatile si comportamentele personale"(Baban, A.,2001).

Un alt concept, care trebuie clarificat deoarece se afla in stransa legatura cu perceptia de sine care face obiectul acestei lucrari, este cel de stima de sine. Acesta este definit de autori ca Baban, A., Ilut, P., ca fiind modul in care ne evaluam pe noi insine, cat de "buni", cat de valorosi ne consideram comparativ cu propriile expectante sau cu altii.

Nivelul stimei de sine afecteaza puternic performantele in toate activitatile, mecanismul circularitatii cauzale functionand aici deosebit de pregnant: cei cu o inalta apreciere de sine au o mai mare incredere, se mobilizeaza mai mult si reusesc mai bine, se consolideaza parerea buna despre sine. Dimpotriva, o joasa stima de sine sporeste riscul insucceselor, determinand astfel o viziune si mai sumbra asupra propriei persoane. Mai mult s-a constatat ca in timp ce indivizii cu o ridicata stima de sine isi interpreteaza succesele in moduri diferite, apeland la o gama larga de atribuiri si se comporta mai variat, cei cu o stima scazuta au comportamente si autoatribuiri mai restranse si deci mult mai previzibile (Mall si Horowitz, 1995 apud. Ilut, P., 2001, p.24).

Simons et. al,1994 identifica patru factori importanti in cresterea stimei de sine:

1. identificarea cauzelor unei scazute pretuiri (stime) de sine si definirea domeniilor importante de competenta.
2. suportul psiho-afectiv si aprobarea sociala;
3. asimilarea motivatiei de realizare, afirmare;
4. tehnici psihologice de a face fata dificultatilor si stresului (coping) (Ilut, P.,2001).

Atitudinile negative fata de sine ale unui tanar care a trait intr-un mediu institutional si care a trait experienta etichetarii, sunt generate atat de comportamentul celorlalti cat si de modul personal de a gandi fata de sine. Datorita mediului insecurizant in care au trait, a reactiilor negative ale adultilor (folosirea ridiculizarii, a amenintarilor si pedepselor neadecvate) vis-a-vis de anumite comportamente, tinerii proveniti din centre de plasament au o stima de sine scazuta si gandesc despre ei insisi folosind anumite modalitati gresite cum ar fi:

a) Suprageneralizarea - pornind de la un singur eveniment in care nu au reusit sa-si duca sarcina la indeplinire, fiind invinovatiti, vor resimti esecul ca pe o adevarata regula, fiindu-le teama sa mai incerce vreodata. (in timpul interventiei tinerii asistati au fost rugati sa caute in ziarul "Piata" 3 locuri de munca la care ar putea fi angajati tinand cont de meseria pe care o au. Unul dintre ei a ales o meserie pentru care nu are calificare, intrebat fiind ce l-a determinat sa aleaga acea meserie, a raspuns ca s-a gandit ca poate va fi angajat. I-am explicat ca acel ziar poate fi cumparat de multa lume, la un anunt punand suna si persoane calificate cu diploma in acel domeniu, moment in care mi-a spus ca "nu e bun de nimic", "ca nu va reusi niciodata"). Putem observa cum de la un simplu exercitiu se poate generaliza la intreaga experienta viitoare.

b) Filtrarea - vor lua in considerare doar aspectele negative fara a acorda importanta celor pozitive. Toate situatiile de viata vor fi simtite ca pierdere, incorectitudine, abandon (de obicei persoanele care un trait multe experiente negative, cum este si cazul acestor tineri, nu acorda importanta intamplarilor din care pot invata, care ii pot ajuta, astfel, continuand cu exemplul de mai sus putem sa vedem ca asistatul nu a vazut in exercitiul pe care l-am facut o oportunitate de invatare, el a vazut incapacitatea lui de a alege locul de munca si de aici toate experientele negative viitoare).

c) Etichetarea - se refera la folosirea de adjective stereotipe. Acesti tineri vor folosi etichete peiorative pentru a-si descrie propria persoana (sunt incapabil pentru ca nu am dus sarcina la sfarsit, sunt un prost) (Baban, A., 2001, p. 60).

I.2. Definirea etichetarii

In Dictionarul Explicativ al Limbii Romane (1998) eticheta inseamna "a califica pe cineva sau ceva asa cum se cuvine sau cum se crede ca se cuvine".

In descrierea unei persoane ne bazam cel mai frecvent pe enumerarea unei multitudini de caracteristici si trasaturi. Acestea sunt moduri facile de a descrie o persoana. Pentru ca trasaturile nu sunt observabile (ele exista doar in mintea noastra) ofera posibilitatea multor interpretari individuale si implicit a comiterii unor erori. Descriptiile pe baza trasaturilor sunt imprecise si nu ofera informatii despre modul in care trasaturile ne influenteaza comportamentele. Utilizarea de catre ceilalti a descrierilor unei persoane, a caracterizarii ei in termeni de trasaturi ar trebui sa se faca cu reticenta si precautie, mai ales atunci cand aceste descrieri sunt realizate de catre persoane importante pentru cel care este caracterizat. Alternativa ar putea fi aceea a utilizarii de catre aceste persoane semnificative a unor descriptori comportamentali situationali si specifici.

Prin utilizarea descrierii caracteristicilor comportamentului exista riscul generalizarii unor comportamente specifice care pot fi subsumate unei etichete (o trasatura de personalitate). Saltul de la comportamente specifice la o trasatura de personalitate nu ofera decat pseudoexplicatii pentru comportamentele aferente. Comportamentele umane au o cauzalitate complexa si simpla lor etichetare nu este suficienta pentru identificarea solutiilor in rezolvarea unei probleme (Baban, A., 2001). De aceea etichetarea conduce la repetarea comportamentului, deoarece nu se dau alte solutii la comportamentul problematic, ci este intarita inadaptarea.

In analiza comportamentelor din perspectiva asistentei sociale este utilizat termenul de inadaptare sociala. Aceasta poate fi definita dupa Pascale Desrumaux-Zagrodnicki (1998) apud (Bocancea, C., Neamtu, G., 1999) astfel: "Inadaptarea este incapacitatea sau dificultatea de a indeplini o sarcina sau de a asuma un rol prevazut, asteptat sau prescris de catre societate." Inadaptarea este asociata diferitelor categorii de persoane, acestea fiind etichetate in functie de forma de inadaptare: delincventii juvenili, analfabetii, handicapatii, tiganii, orfanii, etc. Repetarea inadaptarii se bazeaza pe observarea stigmatelor sau a conduitelor contrare utilitatilor sociale.

I.2.1 Clasificarea etichetelor

Stigmatul poate fi definit ca fiind un atribut, o caracteristica, pe care o persoana o are si care se diferentiaza astfel de grupul din care face parte, blocandu-i-se accesul la relatii normale cu ceilalti. (Bocancea, C., Neamtu, G., 1999)

E. Goffman in Stigma (1963) identifica trei categorii de stigmate:

1) diformitatile corporale - diferite diformitati fizice;

2) stigmate ce tin de modul de manifestare a individului in societate;

3) stigmate tribale, ce tin de rasa, natiune si religie, acestea sunt stigmate ce se transmit intregii familii(Goffman, E., 1963, p.14). Aceste categorii de stigmate sunt des intalnite in viata celor institutionalizati. Cele mai intalnite in cazul beneficiarilor de protectie sociala de tip rezidential, in cazul de fata centrele de plasament, sunt cele care tin de anumite defecte fizice, (purtatul ochelarilor, anumite semne fizice destul de rar intalnite in cazul subiectilor lucrarii de fata), modul de manifestare al tanarului institutionalizat/dezinstitutionalizat in societate, datorita putinelor ocazii de interactiune intre acesta si comunitatea din care face parte, dar si cele care sunt legate de etnie si religie. In cercetare am putut observa ca tinerii rad de un coleg de al lor pentru ca nu fumeaza, nu consuma bauturi alcoolice, dar care merge in fiecare duminica la biserica. Acesta este numit de catre ceilalti "pocaitul", iata o eticheta care repetata duce la accentuarea comportamentului, pentru ca acest tanar continua sa frecventeze biserica si nu intelege care este motivul pentru care ceilalti colegi nu fac acelasi lucru.

Cele mai des intalnite etichete in centrele de plasament sunt cele legate de lipsa valorizarii, a investirii cu incredere, cele legate de respingere atat din partea angajatilor cat si din partea grupului de egali.

Stigmatele sunt asadar date de anumite aspecte externe (aspectul fizic, modul de comportare, rasa, unele fiind destul de greu de schimbat, de ex. culoarea pielii, sau un defect la un picior), etichetele sunt atribuite ca urmare a unor caracteristici, trasaturi de personalitate, care pentru ca nu sunt analizate amanuntit, afecteaza stima de sine, increderea in sine si dezvoltarea ulterioara a individului astfel etichetat. " odata stigma atribuita, individului ii va fi aproape imposibil sa se elibereze de aceasta eticheta si isi va asuma acest rol deviant"(Lemert, E., 1951 apud Durnescu, I., 2004). Drumul catre asumarea etichetei poate fi urmatorul:

a)  situatia initiala - perceptia individului este ca "nu este diferit cu nimic de toti ceilalti"

b)  dupa aplicarea etichetei perceptia individului se schimba, acesta intrebandu-se de ce este tratat asa?

c)  raspunsul individului la eticheta - individul ajunge sa creada ca poate este diferit de ceilalti

d)  reactia poate fi: - conformism si anularea etichetei, sau incapacitatea de anulare a etichetei si debut in cariera infractionala. (Durnescu, I., 2004).

Eliberarea de eticheta este mult mai dificila atunci cand aceasta are conotatie negativa. Sa luam ca exemplu un tanar care a trait in centrul de plasament, a fost dezinstitutionalizat este angajat si sta in chirie, putem spune ca este o situatie fericita pentru ca se descurca independent. Cu toate acestea de cate ori greseste(intarzie la serviciu pentru prima data 10 minute) va avea impresia ca toata lumea ii va spune ca nu este punctual, desi s-a intamplat pentru ca s-a simtit rau. Un alt exemplu este acela al complexului de identitate referindu-ne aici la mediul de provenienta, anume acel sentiment care exista chiar si dupa ce a trecut o perioada considerabila de la dezinstitutionalizare, sentimentul de inferioritate datorat faptului ca nu ai crescut in propria familie. Cei mai multi dintre cei care provin din institutii se vad priviti diferit de societate, au impresia ca le este scris "in frunte" statutul de institutionalizat sau fost rezident al centrului de plasament. In acest sens un tanar cu care am lucrat la acest studiu mi-a dezvaluit ca se simte in nesiguranta daca este singur prin oras, deoarece are impresia ca lumea il priveste diferit, cu un oarecare sentiment de mila. Cu aceasta categorie de beneficiari asistentul social poate lucra pe latura autovalorizarii, pentru cresterea increderii in sine, in propriile capacitati, abilitati, deprinderi. Un alt segment pe care se poate insista este cel reprezentat de angajatii centrelor de plasament care pot fi ajutati de catre asistentii sociali sa lucreze cu acesti clienti fara a-i eticheta, pentru ca educatia nu se face prin etichetare.