Notiune de etica, morala, moralitate, deontologie

Notiune de etica, morala, moralitate, deontologie

Deschiderea catre domeniul de studiu al Eticii si Deontologiei necesita - precum in fundamentarea oricarui demers stiintific - clarificarea termenilor de baza cu care vom opera; solicita fixarea "cu un minimum de rigoare a semnificatiei termenilor utilizati si a conditiilor in care sunt utilizati". Propriu-zis, explicarea si aproprierea notiunilor cel mai frecvent prezente in discursul de fata: etica, morala, moralitate, deontologie.

Etimologia acestora aseaza in esenta fenomenelor desemnate. Astfel, cuvantul etica vine din limba greaca, cutuma, obicei, morav / moravuri, caracter, comportament habitual. Obiectul de studiu al Eticii este morala.

Una dintre cele mai vechi discipline umaniste, ale carei contururi coboara cu peste 2000 ani in urma, Etica, in sensul clasic, este stiinta ethos-ului - stiinta axata pe cercetarea unui fenomen deosebit de complex si inalt semnificativ pentru existenta umana: morala. De altfel, Aristotel se pare a fi fost primul ganditor care a folosit termenul etica in intelesul de stiinta a moralei. Lucrarea sa Etica Nicomahica este un adevarat manual de etica, aceasta fiind considerata de catre Stagirit a fi domeniu al cunoasterii "practice"; iar morala, intelepciune si deprindere practica manifestate in comportament. Cu acceptiune e stiinta, etica s-a impus ulterior, cu deosebire, prin stoici. De la Zenon, Cleante, Chrysip, pina la Epictet. Seneca, Marc Aureliu, filosofia stoica a insemnat si delimitarea clara a domeniului eticii. Cultivind o morala de eroi cu apel la ratiune si elibarare de patimi, la rabdare, renuntare si virtute sublima - este celebra deviza pusa in circulatie de catre Epictet: "sustine et abstine!" / "rabda si stapineste-te!" -, ca indemn intru rezistenta la rau, printr-o conduita exceptionala, apreciind drept capitala problema idealului moral, a fericirii omenesti, stoici au contribuit substantial la dezvoltarea eticii ca stiinta distincta, atribuindu-i un sens categorial.

In acest sens si limba romana a consacrat termenii amintiti, etica fiind o stiinta si ramura a filosofiei, iar morala constituind obiectul ei de studiu.

Morala reprezinta teoria etica. Corpus-ul ei integreaza valori si prescriptii admise intr-un cadru social-istoric determinat.

Pina la cristalizarea in teorie etica, deci pina la morala - acceptata prin ratiune -, schimbarea la nivel de individ si societatea poarta insemnele: modei, dreptului si ale moravurilor, suportand sanctionarea prin ridicol, coercitia prin institutionalizare si, respectiv, controlul opiniei publice.

Morala este teorie stiintifica si arta, totodata, de dirijare/indrumare a conduitei; ea inseamna si efort de conformare la norme, dar si indemn de a le urma. Morala este conceptia, care, ca aplicare practica constituie moralitatea.

Derivata din lat. moralitas, moralitatea semnifica morala in act. Ea se leaga, predilect, de ideea de bine, moralitatea identificandu-se cu "bunele moravuri" (ca termen opus fiind acela de imoralitate); deci e valoarea morala (pozitiva), conformitatea la idealul moral. In acceptie extinsa, moralitatea exprima caracterul.

In fine, termenul deontologie - de asemenea, din limba elena, e conjunctie intre obligatie, datorie, trebuie-le; ceea ce trebuie, ce se cade, necesitatea, studiu, desemneaza teoria datoriei; mai exact, Deontologia este teoria indatoririlor, deci a obligatiilor constientizate, interiorizate, asumate, in temeiul carora omul are a se manifesta.

Cuvantul deontologie desemneaza reguli, datorii, obligatii, ceea ce trebuie facut. Etimologic, e un termen foarte apropiat celor de morala, etica. De altfel, in aceasta acceptie larga este utilizat de catre Jeremy Bentham si reprezentantii Scolii utilitariste care i-au consacrat.

Deontologia reprezinta o stiinta a moralei - una dintre diviziunile Eticii -, care studiaza drepturile, indatoririle si etaloanele de actiune, de apreciere si comportare intr-un domeniu al vietii social-utile. In evolutia istorica a Eticii, preocuparile deontologice cu reflexia centrata pe constientizare si responsabilizare s-au impus, mai ales, odata cu societatea moderna. Aceasta a insemnat si o agresare a principiilor universaliste ale Eticii referitoare la reprezentarea unei lumi stabile, ordonate si armonioase. Asemenea schimbari - reliefate de catre Max Weber - au determinat o mai mare atentie in privinta adaptarii omului la realitatea moderna cu pluralismul sistemelor de valori si de imagini asupra lumii, cu paradoxurile precum cel al emanciparii: tehnologia care pe de o parte elibereaza prin instrumentalizarea lucrurilor, pe de alta parte e obstacol in fata eliberarii prin alienarea ce o provoaca la nivelul umanului, respectiv aducerea sentimentului confuz al atingerii integritatii, libertatii persoanei. De unde, manifestarea unei sensibilitati sporite in planul vietii morale si a unei griji pentru reglementarea acesteia. In fapt, si alte evenimente au marcat semantica termenului Etica, orientand catre dimensiunea deontologica. Sa amintim numai de sensul  implicat prin considerarea textului Codului de la Numberg in 1947 ce formuleaza - in vederea prevenirii reluarii crimelor din timpul razboiului - doua exigente: afirmarea libertatii si impunerea consimtamantului subiectului pentru a se evita riscul inumanitatii.