Notiunea de casatorie

Din punctul de vedere al dreptului civil, institutia casatoriei are o importanta covarsitoare. Starea de casatorie dobandita prin incheierea casatoriei cu intreg cortegiul de drepturi si obligatii, completand gama atributelor de identificare a persoanei fizice, insoteste si adesea intregeste implicarea subiectului de drept in raporturi juridice civile.

Privita ca act juridic constitutiv al familiei, casatoria se distinge prin urmatoarele caractere:

● Caracterul laic (civil) al casatoriei. Incheierea si inregistrarea casatoriei sunt de competenta exclusiva a autoritatii de stat. Numai casatoria incheiata in fata ofiterului de stare civila da nastere drepturilor si obligatiilor de soti .Casatoria nu poate fi dovedita decat prin certificatul de casatorie, eliberat pe baza actului intocmit in registrul actelor de stare civila[1].

● Caracterul solemn al casatoriei. Valabilitatea actului juridic al casatoriei este conditionata (si) de respectarea unor cerinte de forma. Simplul acord de vointe al viitorilor soti nu este deajuns; consimtamantul la casatorie se cere a fi exprimat in fata ofiterului de stare civila, personal si in mod public, in prezenta a doi martori (art.16 Cod.fam.).

● Caracterul bilateral. Casatoria ia nastere prin concursul a doua vointe concordante. Conditie de fond in materie de acte juridice in general, consimtamantul liber exprimat al viitorilor soti este de insasi esenta casatoriei.

● Cauza actului juridic al casatoriei, adica scopul urmarit de parti, este intemeierea unei familii, distincta de familiile de provenienta ale sotilor. Casatoria incheiata de unul sau amandoi sotii din alte considerente decat acela al intemeierii unei familii, doar ca mijloc de obtinere a unor privilegii decurgand din statutul de persoana casatorita, poate fi desfiintata.

In acceptiunea sa de statut legal, casatoria se distinge prin urmatoarele trasaturi:

● Starea de casatorie ia nastere in temeiul actului juridic al casatoriei, asadar, implicit, al consimtamantului liber exprimat al viitorilor soti. Drepturile si indatoririle pe care le desemneaza in mod generic sunt imperativ stabilite de lege si guvernate de principiul deplinei egalitati intre soti.

● Caracterul, in principiu, perpetuu al casatoriei. Avand ca scop intemeierea unei familii, casatoria se incheie pe viata. Actul juridic al casatoriei nu poate fi afectat nici de termen, fie el extinctiv sau suspensiv, nici de conditie, rezolutorie ori suspensiva.

Totusi, desfacerea casatoriei si pierderea statutului de soti este ingaduita, dar numai pe cale judiciara in conditii procesuale derogatorii de la dreptul comun.

● Caracterul monogam al casatoriei.

Casatoria este - uniunea liber consimtita dintre un barbat si o femeie, realizata in conditiile prevazute de lege, in scopul intemeierii unei familii si are un statut reglementat de norme legale imperative

De-a lungul istoriei, conceptul de casatorie a primit mai multe intelesuri.

Intelepciunea populara romaneasca consacra ideea 'cununiilor rupte din rai', iar Proudhon aprecia: 'casatoria este sacralitatea justitiei, misterul viu al armoniei universale, forma data de insasi natura religiei speciei umane'.

Constitutia Romaniei, statueaza ca familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita dintre soti, pe egalitatea acestora, pe dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor.

Conditiile de incheiere, de desfacere si de nulitate a casatoriei se stabilesc prin lege. Casatoria religioasa poate fi celebrata numai dupa casatoria civila.

Statul nostru recunoaste casatoria religioasa incheiata in fata preotului dupa incheierea celei civile, insa in Suedia ca exemplu importanta este casatoria religioasa si mai putin importanta este cea civila.

J. Portalis, impletind elementele laice cu cele religioase, a definit casatoria ca fiind 'societatea barbatului si a femeii care se unesc pentru a se perpetua, pentru a se ajuta si sprijini reciproc, pentru a suporta impreuna greutatile vietii si pentru a impartasi destinul lor comun.' iar M. Planiol, G. Ripert, A. Rouast, considera casatoria ca 'actul juridic prin care barbatul si femeia stabilesc intre ei o uniune pe care legea o prevede si care nu poate fi rupta dupa bunul lor plac.'

In Romania, celebrarea religioasa a casatoriei este facultativa, fiind o optiune a sotilor, generata de convingerile religioase. Casatoria civila trebuie sa o preceada pe cea religioasa. De aceea din punct de vedere juridic se poate sustine o singura celebrare a casatoriei, si anume cea civila, cea religioasa neavand efecte juridice.

Codul familiei nu prevede o astfel de obligatie, pastrandu-si caracterul laic, ca urmare a secularizarii actelor de stare civila inca din 1954, data editarii codului familiei.

Dupa anul 1989, tot mai multe familii incep sa celebreze si casatoria religioasa. Poate, in acest mod, sotii vor fi mai constienti de importanta actului juridic si s-ar evita desele situatii de desfacere a casatoriei.

Termenului de casatorie, in cuprinsul dispozitiilor Codului familiei i se atribuie doua intelesuri[3].

1. Intr-o prima acceptiune, prin casatorie se intelege actul juridic (bilateral si solemn) pe care il incheie cei ce vor sa se casatoreasca in conditiile si formele prevazute de lege. Viitorii soti consimt, in mod public, sa devina soti, calitate in care li se aplica de drept statului legal de personae casatorite. Codul familiei (si celelalte acte normative) reglementeaza institutia casatoriei folosind termenul de casatorie, in sens de act juridic.

2. Intr-o a doua acceptiune, prin casatorie se intelege situatia juridica, in principiu permanenta[4], a celor casatoriti, situatie care se naste drept efect al actului juridic odata incheiat, acceptiune care se desprinde din prevederile Codului familiei si a celorlalte acte normative.

Importanta pe care casatoria a avut-o dintotdeauna pentru soti si pentru societate, a determinat ca ea sa constituie o institutie sociala fundamentala si o institutie juridica principala ca urmare a reglementarii ei juridice

Casatoria este o problema - in primul rand - personala dar totodata si o problema sociala.

Casatoria barbatului cu femeia conduce la intemeierea familiei, care presupune comunitate de viata sociala si intima, existenta unor sentimente, conceptii, idealuri comune.

Aspectul social al casatoriei este dat de existenta familiei care are trei functii sociale;

   perpetuare a speciei umane,

   economica

   educativa.

Este unanim acceptata ideea, teza actului juridic bilateral, prin care viitorii soti consimt in mod liber si pe deplin egali sa se supuna statutului legal al casatoriei.

Actul juridic prin care se incheie casatoria nu poate fi considerat un contract civil, deoarece exista mai multe deosebiri intre actul juridic si contract.

M. Cantacuzino si D. Alexandresco sustin teza contractului deoarece:

   legatura nu se poate forma decat prin acordul de vointa dintre soti,

   acest acord de vointa da nastere la obligatiuni cu caracter juridic traduse in actiuni.

Teza contractului este explicata prin prisma istoriei.

Ideea mai persista in dreptul musulman si in prezent.

Realizandu-si scopul pentru care a fost sustinuta, teza contractualista a fost combatuta cu argumente stiintifice puternice.

Enumer pe scurt deosebirile esentiale intre actul juridic bilateral al casatoriei pe de o parte si contractul casatorie pe de alta parte[6]:

   la casatorie, sotii au un scop comun, viata in comun, pe cand la contract, fiecare parte isi urmareste scopul sau;

   contractul poate fi afectat de modalitati (conditia sau termenul), pe cand
casatoria nu poate fi;

   exista deosebiri privind efectele juridice;

   in cazul contractului, daca o parte nu-si executa contractul, cealalta parte poate cere rezolutiunea, iar la casatorie se poate dispune doar desfacerea casatoriei in conditiile legii;

   nulitatile casatoriei prezinta particularitati fata de cele ale contractului;

   contractul se poate incheia numai intre barbati sau numai intre femei, pe cand la casatorie este obligatorie existenta unui barbat si a unei femei;

   actul juridic bilateral prin care se incheie casatoria are caracter civil si solemn, pe cand contractul nu este obligatoriu sa indeplineasca aceste conditii.

Unii autori sustin  teza contractului judiciar legal in cazul divortului prin consimtamant mutual, la care se impletesc elemente care apartin jurisdictiei gratioase cu cele ale jurisdictiei contencioase.

Contractul judiciar ar fi un acord, o conventie a partilor, in cursul unui proces si inaintea judecatorului. Se ridica astfel intrebarea: daca divortul prin consimtamant este un contract judiciar, atunci casatoria nu ar avea aceeasi natura juridica?

Desigur ca nu poate fi vorba de un 'contract' la casatorie. Motivele au fost prezentate anterior si achiesam opiniei actului juridic bilateral;

   la incheierea casatoriei participa doua parti, un barbat si o femeie si se intalnesc doua vointe in urma carora se vor produce efecte juridice cu privire, de pilda, la starea civila, la nume, la domiciliu etc.

   se intalnesc si in aceasta situatie elementele esentiale ale oricarui act juridic: consimtamantul si cauza.

Obligațiile soților de coabitare, de fidelitate și de sprijin moral și material

Codul familiei nu are prevederi precise si exacte cu privire la aceste obligatii reciproce ale sotilor.

Totusi cercetand institutia divortului, cele trei obligatii sunt de esenta casatoriei. Lipsa acestora sau ignorarea lor de catre soti genereaza imprejurarile ce se vor circumscrie institutiei divortului.

a) Obligatia de coabitare

Casatoria este uniunea liber consimtita dintre un barbat si o femeie, in conditiile legii si ea presupune traiul in comun ai sotilor in aceeasi locuinta. Numai locuind impreuna se consolideaza relatiile afective si se poate realiza scopul casatoriei.

Codul familiei nu are o prevedere expresa in acest sens. Sotii hotarasc de comun acord in tot ceea ce priveste casatoria deci implicit asupra locuintei. Nu incape indoiala ca traiul in comun al sotilor este de esenta casniciei, caci numai astfel uniunea juridica a sotilor in fata ofiterului de stare civila poate deveni o realitate in fapt si poate realiza o reaia comunitate de viata afectiv morala.

Numai locuind impreuna sotii isi pot indeplini si celelalte indatoriri reciproce si mai ales cele de ordin personal. Un vechi proverb romanesc spune ca 'Ochii care nu se vad se uita', deci numai locuind impreuna raman vii sentimentele care au stat la baza incheierii casatoriei.

Tribunalul Suprem, inca din 1962, s-a pronuntat in sensul ca 'in principiu sotii trebuie sa locuiasca impreuna pentru ca altfel ar insemna sa se nesocoteasca scopul institutiei casatoriei, caracterul ei de uniune intre soti. in mod exceptional insa, pentru motive justificate, sotii pot avea si locuinte separate ca de exemplu in situatiile legate de exercitarea unei profesiuni, indeplinirea sarcinilor obstesti, necesitatea unei pregatiri de specialitate, ingrijirea sanatatii.'

Casatoria se consuma prin raporturile intime dintre soti.

Consumarea casatoriei constituie o obligatie conjugala si aceasta este inclusa in obligatia de coabitare, intre aceste doua obligatii exista o legatura stransa care merge pana la identificare. Este de mentionat faptul ca obligatia conjugala subzista chiar si in cazul in care sotii nu au locuinta comuna. Neindeplinirea obligatiei de coabitare poate fi invocata ca motiv in cadrul unui proces de divort.