Interpretarea profilelor individuale in CPI - Pasi in interpretare

Interpretarea profilelor individuale in CPI - Pasi in interpretare

Interpretarea profilelor individuale obtinute cu ajutorul CPI calca, asa cum o recunoaste si Megargee (1972) intr-un taram care excede litera studiilor de validitate, ajungand sa jongleze cu „folclor si speculatii clinice”, care ar putea cu usurinta sa faca un astfel de demers sa para nestiintific. Interpretarea unui profil trece de multe ori peste concluziile care sunt in mod cert stabilite sau demonstrate de studiile de validare ale unei scale, configuratian scalelor, scorurile lorrelative sau orice alte pattern-uri dand nastere la singurele astfel de digresiuni in serendipitate permise omului de stiinta: ipotezele.

Interpretarea unui profil de CPI nu este asadar o reteta, ci este o continua actiune de validare sau falsificare a unor ipoteze de lucru, care rezulta partial din semnificatiile scalelor, dar partial din constructia psihologica facuta de psiholog in incercarea lui de a insufla semnificatie unui profil.

Gough (1965c) a afirmat in perioada de inceput a CPI-ului cateva opinii transante, pe care nu le-a mai comunicat de atunci la fel de raspicat in alte manuale ale instrumentului. Una din aceste opinii este exprimata chiar in prima pagina a manualului sau de atunci si tine de crezul lui psihometric, care este acela ca “testele sunt facute pentru a fi folosite, iar [] folosirea lor trebuie facuta in analiza si conceptualizarea cazului individual” (Gough, 1965c, p. 1).

Este deplorabil, in acest sens, ca majoritatea cursurilor de psihologie si de psihometrie arata, analizeaza, discuta felul in care se construiesc, valideaza, etaloneaza testele si in general probele psihometrice, si prea putine din aceste cursuri incearca sa transmita cunostinte si aptitudini reale de interpretare a testelor respective. Dupa cum considera autorul, este ca si cum intr-un conservator s-ar studia constructia pianului si toata lumea ar invata sa construiasca piane, dar nimeni nu ar invata sa cante la ele (Gough, 1965c). Cea mai mare majoritate a psihologilor nu sunt constructori de teste, ci sunt utilizator ale acestora – sunt artistii care nu doresc decat sa interpreteze o melodie la pianul construit de altcineva (Megargee, 1972).

Principiile fundamentale care guverneaza interpretarea unui protocol CPI nu sunt diferite de cele care stau la baza interpretarilor cu orice alt test, indiferent daca el este structurat ori proiectiv. Principiile generale enuntate de Gough (1969b) sunt de fapt doar doua, insa ele au un mare nivel de generalitate.

(a). Primul principiu in interpretarea CPI este cel care spune ca este necesar ca interpretarea profilului sa fie facuta de un specialist cu abilitati foarte bune in interpretarea acestui test, cu cunostinte serioase privind litaratura de specialitate si studiile de validare are CPI-ului in general si ale scalelor sale in mod special.

CPI-ul pare la o prima vedere sa invite la o interpretare matematica, in primul rand datorita faptului ca scalele sunt foarte bine documentate. Un nivel mediu spre mare al scalei de dominanta desemneaza un comportament asertiv, cu forta sociala si prezenta in viata grupului. Ba chiar, dincolo de aceasta un specialist care are acces la manualul testului poate spune, doar pe baza scorului la scala Do, cateva cuvinte sau chiar paragrafe despre comportamente posibile si poate indica o serie de descrieri adjectivale. Urmand acest algoritm de-a dreptul matematic, un specialist poate produce interpretari de un volum impresionant pe baza unui protocol, caci probabil nu mai exista nici un alt instrument psihometric care sa aiba scale atat de bine documentate si cu o astfel de abundenta de informatii asociate.

Cu toate acestea, o astfel de interpretare a CPI-ului este fundamental eronata, caci denota o atitudine gresita. Majoritatea specialistilor fara experienta in folosirea CPI-ului nu reusesc sa inteleaga ca CPI-ul, la fel ca Rorschach, sau TAT sau MMPI, sau orice alta proba psihometrica, trebuie interpretat nu exclusiv pe baza profilului, ci de asemenea pe baza conditiilor in care chestionarul a fost administrat, a caracteristicilor demografice ale respondentului - varsta, rasa, status marital, sex, educatie etc. si bineinteles pe baza altor date relevante ce tin de anamneza, interviu, istorie personala etc. (Megargee, 1972).

(b). Al doilea principiu postuleaza ca este necesar ca interpretarea sa fie facuta in contextul celorlalte date pe care specialistul le are cu privire la persoana evaluata.

Dupa cum spune si Gough (1996), interpretarea in orb este distractiva, iar interpretarea unui profil scos din context este adesea instructiva si poate fi asadar facuta in scopuri de formare, insa intr-un mediu profesional, in care acuratetea interpretarii si a predictiei subsecvente este importanta, interpretarea necontextualizata a unui protocol descalifica specialistul care o face (Gough, 1981; Anastasi, 1976).

Un exemplu graitor si foarte interesant pentru ilustrarea acestui punct este dat de Megargee (1972), care povesteste despre un subiect evaluat la un anumit moment cu CPI-480 (versiunea

atunci in uz): Virginia Grazio, o absolventa de colegiu de 20 de ani care se inscrisese la un training pentru a deveni tehnician medical intr-un spital din strainatate, trebuind sa treaca in acest sens printr-o selectie care sa prezica performanta ei in aceasta profesie si in acest contract particular, pentru care optase. Scorurile Virginiei se plasau in general in jurul mediei si avea chiar scoruri elevate semnificativ (7-10 puncte T) pe unele scale importante, precum To, Ie si Fx. Cu toate acestea se semnalau si doua scoruri foarte joase la scalele So (T=30) si Sc (T=33), care dadeau nastere unor serioase semne de intrebare, de vreme ce activitatea unui tehnician medical nu este compatibila cu comportamente impulsive, amorale sau neconstiincioase, asa cum pareau sa sugereze scorurile amintite ca este Virginia. Anamneza a aratat ca Virginia provenea dintr-o familie instabila, cu un mama alcoolica si un tata retras si rareori prezent in camin, mediu care a obligat-o in adolescenta sa isi asume responsabilitatea pentru cresterea fratilor mai mici. A plecat repede de acasa, si-a gasit o slujba si si-a castigat singura banii pentru a absolvi colegiul. In aceste conditii, nu este de fapt de mirare faptul ca multe din atitudinile si verbalizarile ei, in special cele referitoare la familie, seamana cu cele ale delincventilor, ceea ce ar si justifica printre altele scorurile joase pe scalele So si Sc. Insa comportamentul ei matur si responsabil in camin, grija pentru fratii mai mici si comportamentul ei in timpul programului de training amintit au aratat cu prisosinta ca de fapt comportamentul rebel si atitudinile antisociale descrise de obicei de scorurile joase pe scalele So si Sc nu ii erau tipice. In plus, scorurile ei medii spre mari sau mari pe scalele To, Ie, Fx si Ai sugerau faptul ca rebeliunea si independenta sunt exprimate intr-o modalitate intelectuala si nu comportamentala. A fost selectata pentru proiectul respectiv si evaluarea ei la finalul proiectului a demonstrat ca a avut o performanta extraordinara (Megargee, 1972).

Acest exemplu demonstreaza cum istoricul cazului si datele suplimentare obtinute de specialist in afara testului, pot influenta interpretarea profilului rezultat din CPI. Majoritatea specialistilor novici, precum si a celor care nu au absolvit o formare solida si formala in interpretarea CPI-ului, ignora importanta datelor suplimentare. Este in aceste conditii extrem de frustrant pentru acesti specialisti cand li se spune ca anumite pattern-uri ale scalelor indica de obicei anumite comportamente – dar nu intotdeauna. Fuga spre „scurtatura” care este sugerata de simplitatea aparenta a CPI-ului este o greseala care ar trebui constientizata de toti specialistii, urmarita si inhibata cu consecventa atunci cand introspectia o semnaleaza.

(c) Am adauga la aceste doua principii fundamentale enuntate de Gough (1969b) si un al treilea, stipulat tot de autor (Gough, 1987), si anume principiul ortogenetic.

Principiul asa-numit ortogenetic, in interpretarea CPI, stipuleaza ca intotdeauna se va incepe cu o abordare generala, apoi treptat se va trece la ceea ce este specific, particular sau individual. In acest context, interpretarea profilului CPI incepe cu verificarea fidelitatii completarii protocolului (fisei de raspuns) si a raspunsurilor. Fidelitatea, in sensul amintit, nu este una statistica, ci conceptuala - se urmareste daca prin raspunsurile date, subiectul se incadreaza in ceea ce am numit un pattern general. Ulterior, se recomanda compararea profilului obtinut cu al unui grup de referinta (studenti la psihologie, studenti la electronica, medici, profesori, ingineri metalurgi etc.), sau clasificari specifice obiectivelor analizelor pe care intentionam sa le facem.

In cele din urma, se trece la examinarea caracteristicilor individuale si diferentiatoare. Aici, calitatea citirii profilului sau interpretarii depinde de calitatile inferentiale si inductive ale specialistului, cat si de totalitatea cunostintelor acestuia despre fiecare scala separata a CPI si a patternelor de scale. In aceasta privinta, CPI-ul se deosebeste de alte chestionare si inventare de personalitate utilizate in diagnoza. In mainile unui psiholog bine pregatit si perceptiv, un test ca CPI-ul poate furniza bazele pentru o analiza intuitiva, precisa, profunda, a unei persoane particulare, dar in mainile unui individ oarecare, nepregatit, lipsit de talent intuitiv si rezistent fata de un stil de gandire inductiv, CPI-ul va oferi date comune, sau chiar informatii incorecte.

Pasi in interpretare

Pasul 1. Administrarea chestionarului

CPI este un chestionar cu autoadministare in care cei, dupa caz, 480, 462, 434 sau 260 de itemi sunt cuprinsi intr-o brosura reutilizabila. Raspunsurile se dau pe o foaie de raspuns proiectata astfel incat sa permita cotarea manuala sau pe un tip de foaie de raspuns care admite corectarea automata prin scanare. Foile de raspuns sunt date subiectilor ceranduli-se sa-si noteze numele si prenumele, varsta, sexul si alte date personale utile psihologului. Dupa distribuirea brosurii, subiectilor li se cere sa citeasca instructiunile singuri sau acestea sunt citite impreuna cu examinatorul. La cererea subiectilor se pot da si alte relatii suplimentare.

Timpul acordat completarii brosurii este de aproximativ 55-70 de minute pentru CPI-480, 45-60 de minute pentru CPI-462 si CPI-434 si 25-35 de minute pentru CPI-260. Completarea CPI variaza in principal in functie de elementul motivational si de viteza de citire a subiectilor. De asemenea, durata completarii variaza si in functie de pauzele facute de subiect pentru lamuriri suplimentare, devreme ce examinatorul poate explica pe parcursul completarii chestionarului sensul unor expresii sau continutul unui item. Este recomandabil ca subiectilor sa li se explice in cateva cuvinte scopul testarii si destinatia rezultatelor obtinute.

CPI se poate administra persoanelor in varsta de la 12-70 ani (Gough, 1996). Totusi rezultatele cele mai propice interpretarilor sunt obtinute de la adolescenti si adulti pana la 50 ani. Conditiile de administrare ale CPI sunt flexibile si diverse: administrare in grup, individuala si chiar prin posta, testul sau examenul poate fi intrerupt si reluat etc. Utilizarea datelor este si ea foarte diversificata: cercetare, consiliere, decizii de personal etc.

Este necesar sa tragem in acest moment un semnal de alarma privind utilizarea versiunilor mai vechi de CPI. Utilizarea CPI-480 este contra-recomandata, versiunea fiind invechita si lipsindu-i o parte importanta din scalele care ii confera de fapt CPI-ului puterea sa diagnostica. Utilizarea CPI-462 este acceptata, desi recomandam ca ori de cate ori este posibil, el sa fie inlocuit cu versiunea mai noua, a CPI-434. Utilizarea CPI-260 este indicata pentru acele situatii in care psihodiagnosticul este facut in medii sau cu obiective care tin de mediul organizational. Itemii sai au fost selectati si pe alocuri reformulati in asa fel incat sa aiba semnificatie in mod special in aceste situatii si sa serveasca astfel specialistilor in resurse umane, consultantilor de dezvoltare organizationala, profesionistilor din training, dezvoltare individuala si coaching (Brief Technical Report on the CPI 260 Instrument, 2002). In aceste conditii, desi atragator ca timp de aplicare si prin faptul ca este, totusi, cea mai noua versiune a unui instrument prestigios, CPI-260 este contraindicat pentru uzuil clinic ori terapeutic. Recomandam acelor psihologi care folosesc CPI in acest scop sa se reorienteze spre versiunea de 434 de itemi.

Pasul 2. Pregatirea profilului

In urma aplicarii chestionarului, profilul CPI este scorat la ora actuala de cele mai multe ori in forma electronica. Acest lucru inseamna ca o aplicatie software preia datele si traseaza automat protocolul.

Exista, desigur in continuare psihologi care prefera interpretarea pe baza foilor de scorare si a profilelor creion-hartie care le insotesc. In aceste conditii mai degraba invechite, cotarea CPI se efectueaza cu ajutorul unor grile de plastic corespunzatoare fiecarei scale. Grilele permit simpla numarare a punctelor marcate cu „X” de catre subiect, sarcina corectorului fiind sa inregistreze pentru fiecare scala cati „X” au fost identificati. Cotele sunt apoi transferate pe fisa de profil si pe baza for se traseaza profilul subiectului prin raportare la scala. In conditiile in care se folosesc foile de cotare manuala originale, cotele brute obtinute prin corectarea fisei de raspuns sunt marcate direct pe scala corespunzatoare care le si transforma in mod automat in cote standard T. Altfel, psihologii trebuie sa transforme singuri cotele brute in cote standard T, dupa formula: T=50 +(x-m)/s (in care: x = cota bruta; m = media aritmetica; s = abaterea standard). Trasarea profilului CPI in cote standard T inseamna ca, teoretic, 95% din populatie va putea fi incadrata intre cotele standard de 30 si 70 pe oricare dintre scale. Odata marcata pe fiecare scala performanta, punctele sunt unite prin segmentele de profil. Fisa de profil grupeaza scalele in cele patru clase descrise anterior si care sunt destinate facilitarii interpretarii clinice a profilului.

Un lucru important, care ar trebui sa fie realizat in aceasta faza pregatitoare, este calcularea ecuatiilor speciale realizate pentru diverse uzuri ale CPI. De exemplu, exista ecuatii de regresie care extrapoleaza pe baza scorurilor mai multor scale, probabilitatea de succes academic, ori de succes scolar, in general. In conditiile in care aceste variabile sunt de interes, deducerea lor trebuie facuta in aceasta faza incipienta.

Dincolo de aceste aspecte tehnice, care pot fi rezolvate si de un asistent ori de mediile computerizate, psihologul are doua responsabilitati conceptuale care ar trebui sa pregateasca interpretarea unui profil.

Inainte de inceperea interpretarii psihologul trebuie sa repete sau sa creioneze, daca ele nu au fost enuntate in mod explicit, obiectivele evaluarii. Este important sa existe o formulare constienta, explicita, a acelor lucruri ce se doresc aflate, pentru ca este foarte usor posibil pentru psiholog sa se lase furat de mirajul CPI si de multitudinea de date care pot rezulta din el, uitand astfel sa se concentreze pe ceea ce este cu adevarat important pentru el.

Megargee (1972) considera ca abordarea cea mai profesionista a unei interpretari in scop clinic este aceea in care, inainte de interpretare si inainte de a lua contact direct cu protocolul CPI, psihologul revede istoricul cazului si studiaza circumstantele deosebite care tin de subiect sau de situatia testarii. Luand in considerare dimensiuni precum sexul, varsta, educatia, nivelul de alfabetizare, situatia familiala, relatia cu examinatorul etc., psihologul ar trebui sa isi elaboreze o ipoteza despre felul in care ar trebui sa arate pattern-urile de personalitate ale persoanei evaluate. In conditiile in care, in urma acestei faze protocolul real corespunde asteptarilor, psihologul poate fi sigur ca interpretarea sa nu este doar o rationalizare post-facto. In plus, punctele deviante fata de profilul asteptat se transforma automat in zone ce trebuiesc investigate cu atentie si astfel apar primele ipoteze de lucru in cazul respectivei interpretari.

Pasul 3. Determinarea validitatii profilului

Indiferent de obiective, istoric al cazului ori circumstante de aplicare a chestionarului, prima problema care trebui clarificata in interpretare se refera la validitatea protocolului.

Validitatea sau acuratetea raspunsurilor unui subiect la chestionar este o problema majora in general in psihodiagnosticul care foloseste masuri auto-declarative, caci exista multe situatii in care subiectii ar putea fi tentati sa disimuleze raspunsurile, ori in mod pozitiv, pentru a se pune intr-o lumina mai favorabila, ori in mod negativ, pentru a enunta sau maximiza unele probleme personale, ori total aleator din graba, superficialitate ori non-participare.

Desigur ca problema a fost recunoscuta si discutata de metodologi chiar la inceputurile psihodiagnosticului si se considera la ora actuala ca este necesar pentru orice instrument sa aiba o scala de detectare a unor astfel de pattern-uri de raspuns. Prima astfel de incercare serioasa ii apartine probabil lui Hartshorne & May (1928), care in incercarea lor de a evalua onestitatea declaratiilor copiilor intr-un studiu asupra onestitatii acestora, au dezvoltat o scala de minciuna (Lie), formata din enunturi la care era foarte improbabil sa capete un raspuns pozitiv.

Aceste trei cauze principale ale invaliditatii unui protocol CPI au fost initial numite de
Gough (1969b): (a) „reactie non-responsiva” (non-responsive answering), care in CPI-462 s-a

transformat in „raspuns aleator” (random answer), (b) „distorsiune negativa” (fake bad) si (c) „distorsiune pozitiva” (fake good).

Aceste patternuri de invalidare pot fi detectate direct prin interpretarea scorurilor scalelor Gi, Cm si Wb. Pentru a simplifica modalitatea de interactiune cu aceste trei scale si a facilita detectarea rapida a protocoalelor invalide, McAllister (1986) a dezvoltat pentru versiunea din 1956, de 480 de itemi, a CPI, un numar de trei ecuatii de regresie. Aceasta idee a fost imbratisata de Harrison Gough si toate versiunile CPI au arondate ecuatii pentru predictia falsificarii raspunsurilor. Acestea difera, bineinteles, de la o editia la alta, tinand cont de inter-relationarea scalelor care este specifica fiecarei editii a CPI. Pentru forma de 260 de itemi a CPI, ecuatiile sunt urmatoarele (Brief Technical Report on the CPI 260 Instrument, 2002):

Fake-good = 32.30 + .49 Do+ .67 Em + 1.12 Gi – .62 Wb - .58 Fx Fake-bad = 100.67 – 2.32 Cm - .44 Wb – .31 Fx + .18 Ac Random = 42.77 + .30 In + .37 Gi + .49 To – .29 Cm

Pentru ecuatia fake good un scor mai mare de 65.50 desemneaza protocolul distorsionat. Pentru celelalte doua ecuatii, un protocol cu fake bad mai mare sau egal cu 66.00 si cu random mai mic de 51.50 desemneaza o distorsiune pozitiva, iar un scor fake bad mai mare sau egal cu 66.00 cuplat cu random mai mare sau egal cu 51.50 sugereaza raspuns aleator. Toate celelalte protocoale sunt clasificate drept normale, sau valide.

Pasul 4. Interpretarea modelului cuboid

Orice interpretare a CPI trebuie sa plece in mod obligatoriu de la interpretarea modelului cuboid. Acesta este primul pas si cel mai simplu, pentru intelegerea caracteristicilor subiectului evaluat. Modelul cuboid este discutat in pezentul manual in detaliu in sectiunea care ii este dedicata. Din punct de vedere al interpretaarii ne simtim datori sa accentuam insa, din nou, ca in ciuda simplitatii sale extreme, care il face si usor de inteles si usor de calculat si interpretat, modelul cuboid nu este nici el o reteta ce trebuie aplicata fara discernamant.

La fel ca toti ceilalti indicatori ai CPI, modelul cuboid trebuie interpretat in stransa legatura cu istoria personala a subiectului evaluat si cu situatiile specifice care au dus la evaluarea acestuia. Pe langa cazurile extreme, in care un subiect are scoruri foarte joase sau foarte ridicate pe primele doua scale vectoriale, sunt oricand posibile cazuri in care un subiect care este identificat drept Alpha, sa se plaseze, de exemplu, pe baza unui scor mediu pe a doua scala vectoriala, la confluenta dintre Alpha si Gamma. Consideratii despre adevarata natura a subiectului astfel descris trebuiesc facute luand in considerare nu doar includerea sa intr-un astfel de profil, ci de asemenea fermitatea cu care a fost facuta includerea si, de buna seama, contextul testarii. Este lesne posibil ca in conditiile in care testarea s-a facut pentru o angajare, subiectul sa aiba un scor usor inflatat pe v.2, de vreme ce exprimarea unor opinii ce denota o atitudine rebela si orientata imptriva normei nu sunt intrutotul dezirabile intr-o astfel de situatie.

Pasul 5. Interpretarea de ansamblu a profilului

O prima interpretare, grosiera dar importanta, trebuie facuta luand in considerare grupajele scalelor. Scopul acesteia este acela de a ancora cateva ipoteze generale despre natura subiectului evaluat, fara insa a intra in detalii deosebite.

In acest scop Gough (1969b) recomanda o privire de ansamblu asupra diferentelor de nivel intre cele patru categorii de scale. Clusterele de scale, discutate in detaliu la sectiunea respectiva, au fost generate chiar pentru a usura interpretarea si acesta este desigur si motivul pentru care respectivele scale sunt plasate impreuna pe foaia de profil.

Primul grupaj de scale cuprinde masurile stilului si orientarii interpersonale (Do, Cs, Sy, Sp, Sa, In si Em), al doilea grupaj cuprinde masurile orientarii normative si valorice (Re, So, Sc, Gi, Cm, Wb si To), al treilea grupaj cuprinde masurile functionarii intelectuale (Ac, Ai si Ie) si al patrulea grupaj cuprinde masurile rolului si stilului interpersonal (Py, Fx si F/M). Desigur, putem considera si al cincilea grupaj, de scale suplimentare, care insa este eclectic si neunitar din punctul de vedere al semnificatiilor.

Al treilea grupaj este de cea mai mare importanta pentru orientarea vocationala si in general pentru evaluarea modalitatilor de functionare intelectuala, iar al patrulea este considerat de Gough (1968a) ca reflectand atitudini generice si de anvergura catre lume si viata. Primele doua grupaje sunt insa esentiale, si cel putin ele ar trebui privite in mod special.

Nu este o intamplare ca primele doua grupaje sunt formate chiar din scale care se combina impreuna in cadrul analizelor factoriale efectuate asupra CPI-ului. Scalele Re, So, Sc, To, Gi, Cm, Wb si To, care se confunda partial cu factorul V (Value) teoretizat de Nichols & Schnell (1963) dau o imagine generala cu privire la sanatatea mentala, echilibrul psihologic, ajustarea si conformitatea sociala a persoanei evaluate. Scalele Do, Cs, Sy, Sp, Sa, In si Em, care se confunda cu factorul P (Person), dau o imagine globala cu privire la comportamentul social si la eficienta sociala a persoanei evaluate.

Interactiunea acestor doua grupaje este fundamentala, si pot fi identificate principii importante ale funtionarii psihologice a subiectului privind diferentele lor de nivel. Scoruri elevate pentru primul grupaj sugereaza persoane extraverte, care puncteaza probabil in modelul cuboid drept Alpha sau Gamma. O astfel de structura, cuplata cu scoruri elevate pe al doilea grupaj sugereaza probabil un Alpha, o persoana activa social, cu aptitudini de interactiune, responsabila si conformista. Cuplata cu scoruri mici pe al doilea grupaj sugereaza un Gamma, o persoana extraverta si expansiva, insa rebela, neresponsabila si neconventionala.

Pasul 6. Interpretarea scalelor

Pasul imediat urmator este in sfarsit acela al considerarii scalelor profilului. Gough (1969b, 1987, 1996) sugereaza ca psihologul sa faca o trecere in revista inainte de orice a celor mai inalte si mai joase scale. Acestea ar trebui vazute ca fiind coordonate generale ale functionarii psihologice a subiectului si tratate ca atare.

Megargee (1972) sugereaza de asemenea o inovatie interesanta la aceasta abordare, care duce interpretarea la un nivel mai specific si mai personal, recomandand de asemenea listarea si tratarea separata si a celor mai inalte si mai joase scale din fiecare grupaj in parte.

Psihologul care interpreteaza profilul trebuie sa ia in considerare implicatiile comportamentale si dinamice ale acestor scale foarte inalte si foarte joase, facand insa de fiecare data interpretarea nu doar pe baza semnificatiilor conceptuale ale fiecarei scale, ci de asemenea ajustand aceasta interpretare in functie de nivelul scalei.

Acesta este nivelul la care este necesara o intelegere profunda asupra constructelor masurate de fiecare scala. Psihologul trebuie sa faca un continuu recurs la literatura de specialitate, la studiile de validare, la semnificatiile suplimentare oferite prin alte metode, la analizele adjectivale si in general la orice sursa care ii poate conferi o intelegere cat mai profunda asupra semnificatiilor prescrise de valoarea fiecarei scale.

Aceste interpretari se fac folosind de buna seama cotele standardizate T, in care este trasat profilul. Psihologii foarte experimentati in folosirea CPi fac totusi recurs la cotele brute si la elevatiile absolute ale scalelor, nu doar la cele relative. In cadrul acestui proces este important de retinut ca unele scale au o traiectorie curbilineara a semnificatiilor, existand accente sau chiar semnificatii deosebite pentru scorurile foarte inalte, pe cand alte scale sunt liniare si nu comporta astfel de accente.

Dincolo de privirea in ansamblu a profilului, a scorurilor T, a celor brute etc., psihologul ar trebui sa faca o atenta inspectie a elevatiilor relative ale scalelor. In acest sens, Gough (1996) recomanda compararea cu etaloanele cele mai relevante grupuri de comparatie. Oricat de mare ar fi un scor pe o scala, el poate fi totusi mic in comparatie cu norma pentru un grup sau categorie sociala, care ar fi importanta pentru creionarea semnificatiilor profunde ale profilului. Un student care doreste sa intre intr-un training intens pe abilitati manageriale ar trebui din acest punct de vedere scorat pe baza etalonului standard, dar poate ca ar trebui de asemenea comparat cu scorurile etalonului pentru studenti si ale celui pentru manageri, fiind posibil ca aceste doua grupuri de apartenenta, respectiv de referinta, sa aduca in ecuatie semnificatii suplimentare care altfel ar fi putut fi pierdute.

Pasul 7. Interpretarea legaturilor dintre scale

Faza urmatoare presupune integrarea tuturor concluziilor intr-un portret CPI global. In acest scop sunt necesare uneori si consideratii de finete care nu tin in mod direct de scalele CPI, ci de interactiunea dintre aceste scale.

Un exemplu interesant si care pare a fi devenit clasic, care a fost dat de Megargee (1972), expune cazul unui adolescent cu scoruri mici pe scalele Re, So si Sc. Concluzia ce ar putea fi trasa pe baza acestei configuratii este aceea de alienare fata de familie si in general fata de autoritate. Cuplata cu scouri elevate pe scalele Do si Sy, o astfel de configuratie ar sugera ca adolescentul nostru este activ in a instiga activitati de grup care sunt forme de rebeliune impotriva autoritatii. Daca scorurile pe Ai si Ie sunt si ele elevate, aceasta forma de protest va avea o manifestare intelectuala, de exemplu prin scrierea de editoriale sau prin organizarea de proteste sociale, chiar daca posibila cuplare cu un Ac mic ar semnifica probleme la invatatura. Daca si scalele Ai si Ie ar fi mici aceasta configuratie ar sugera implicarea in forme mai fizice de protest si ostilitate, eventual chiar delincventa juvenila. Daca am avea la acelasi adolescent scoruri mici pe So, eventual si pe Do si Sy, ar fi de asteptat un pattern comportamental submisiv si pasiv, cum ar fi de exemplu implicarea in activitati delincvente initiate de altii. Pentru fete, o astfel de configuratie a scalelor ar sugera un pericol major pentru exploatare sexuala. Pentru cei care au de asemenea scoruri mici pe Wb exista in plus riscul de a cocheta cu uzul stupefiantelor. Si, bineinteles, speculatiile pot fi duse mai departe.

Exemple ale interactiunilor cu mare importanta si care au fost documentate in literatura de specialitate sunt cele dintre Do si Gi (Heilbrun et al., 1962), Ac si Ai (Domino, 1968), Do si Fx (Dicken, 1960), Re si So (Hase & Goldberg, 1967) etc. De asemenea, studii intensive asupra unor perechi de scale au mai fost facute de Kurtines & Hogan (1971), Crites (1964b), Gough (1968a, 1969b), Goodstein et al. (1961). Este evident ca in aceste conditii doar o parte minima a celor peste 400 de posibile perechi de scale au fost luate in considerare, si probabil ca nici o triada de scale nu a fost cercetata empiric.

Invatarea implicatiilor scalelor este un proces continuu si care, dupa cu recunoaste chiar Gough (1996), nu se sfarseste niciodata. Dincolo de acele parti si semnificatii care pot fi teoretizate, tratate empiric si transmise prin publicatii, exista si un corpus mult mai redus si mult mai important de cunostinte si aptitudini critice pentru interpretarea profilelor, care sunt transmise doar prin activitatea profesionala sau de training facuta impreuna cu un psiholog experimentat in CPI. O parte chiar mai redusa si probabil chiar mai importanta de aptitudini nu pot fi dobandite insa de psiholog decat in mod inductiv, prin observarea unor asociatii repetate intre configuratiile scalelor si anumite comportamente. Atunci insa cand apar configuratii neobisbuite, neasteptate si nemaiintalnite ale unor scale – si aceste situatii apar si pentru cei mai experimentati psihologi – este necesar ca interpretarea sa se faca in mod deductiv, prin avansarea de ipoteze si testarea sau falsificarea lor incrementala (Megargee, 1972).