Experimentul in investigatia sociologica

EXPERIMENTUL IN INVESTIGATIA SOCIOLOGICA

Scurt istoric al metodei experimentale

In sociologie, cercetarea experimentala apare relativ tarziu, deoarece, prin natura lor, fenomenele sociale se desfasoara in timp indelungat, fapt ce nu permite controlul riguros al tuturor parametrilor, cerinta esentiala a experimentului. Din acest motiv, vom intalni experimentul in momentul in care va deveni posibila surprinderea unor colective de oameni, in totalitatea manifestarilor lor, pe o perioada mai lunga sau mai scurta de timp. Conditia esentiala a experimentului consta in parcurgerea unor etape sistematic avute in vedere, astfel incat sa asigure maximum de obiectivitate si consistenta in rezultatele obtinute.

Prima cercetare de anvergura in domeniul sociologiei (al micro-sociologiei) se produce abia in anii '20 si are la baza experimentele efectuate de E. Mayo de la Universitatea Harvard. Rezultatul acestor cercetari a fost expus pe larg, in anul 1939, de catre J.F. Roethlisberger si W.J. Dickson in lucrarea Management and Worker (Cambridge, Mass., 1939). Cercetarile s-au efectuat pe un grup de muncitori.

Astfel, un grup de muncitori a fost introdus in ceea ce s-a numit test-room (sala de testare), dupa care s-au inregistrat toti parametrii: convorbirile dintre subiectii experimentului, produsele efectuate, randamentul, timpul etc. La fel de riguroase s-au dovedit si cercetarile pe tema lideritatii legate de numele lui K. Lewin sau cele sociomettrice, puse la punct de catre J.L. Moreno.

Multa vreme insa, sociologia nu a putut indeplini aceasta cerinta. Ea a pornit de la datele acumulate in alte domenii (istoric, etnografic etc.), fiind astfel o stiinta "suprapusa', dupa formularea lui T. Herseni, "cu sarcina de a prelucra si teoretiza intr-o noua perspectiva, cea integralista, rezultatele, in general partiale, descriptive si constatative ale cercetarilor din alte domenii stiintifice' (T. Herseni, 1982). Preocuparile pentru cercetarea stiintifica totusi n-au lipsit

(Monografiile lui Le Play, de pilda), dar marii sociologi clasici: F. Tonnies, F. Giddings, E. Durkheim, M. Weber etc. nu au fost cercetatori de teren, in sensul actual al cuvantului, ci doar mari cunoscatori ai realitatii sociale pe baza unei documentari neobisnuite si a unei capacitati, la fel de neobisnuita, de intelegere si de interpretare a datelor existente. Cercetarea lor a ramas "de cabinet' (de biblioteca, arhiva etc.).

Macrosociologia ramane si azi "de cabinet', nu si microsociologia, care este experimentala si ,,nord-americana''.

Specificul metodei experimentale. Definitii

Aplicat cu succes in stiintele naturii, experimentul este astazi tot mai des utilizat in sociologie, psihologie si pedagogie. Manifestarile fenomenelor sociale sunt observate si descrise, pentru ca, in final, datele de observatie sa fie integrate in sisteme teoretice explicative.

Ernest Greenwood defineste experimentul ca fiind "verificarea unei ipoteze incercand a pune doi factori in relatie cauzala prin cercetarea situatiilor contrastante, in care sunt controlati toti factorii in afara celui ce intereseaza, acesta din urma fiind cauza ipotetica sau efectul ipotetic' (Greenwood, E. 1945, dupa S. Chelcea, 1998).

In cercetarea psihosociologica, valoarea metodei experimentale este data de capacitatea acesteia de verificare a ipotezelor cauzale. Metoda experimentala se fondeaza pe teorie si are drept scop verificarea ipotezelor cauzale. A ne opri insa la aceasta remarca presupune a indica genul proxim, fara a arata si dife­renta specifica, deoarece "verificarea ipotezelor' este scopul oricarei metode de cercetare sociologica, nu doar a metodei experimentale. Specificul experimen­tului consta in posibilitatea de a controla situatiile experimentale (de a controla factorii introdusi in experiment, de a mentine constanti sau de a elimina alti factori exteriori experimentului).

Definitia data de Leon Festinger este mai cuprinzatoare: experimentul consta in "observarea si masurarea efectelor manipularii unei variabile independente asupra variabilei dependente, intr-o situatie in care actiunea altor factori (prezenti efectiv, dar straini studiului) este redusa la minimum' (Festinger, L. si Katz D., 1963, dupa M. Zlate, 2000). Sunt subliniate, in aceasta definitie, doua caracteristici esentiale ale experimentului:

a)experimentul este observatie provocata;

b)experimentul presupune masurarea efectelor manipularii variabilei independente asupra variabilei dependente intr-o situatie experimentala controlata.

Definind experimentul ca o "observatie provocata' apar necesare urmatoarele precizari: la fel ca si in cazul observatiei, experimentul presupune urmarirea, respectiv inregistrarea obiectiva si sistematica a manifestarii fenomenelor sociale; spre deosebire insa de metoda observatiei, experimentul presupune interventia activa a cercetatorului, si anume:

a)  experimentatorul provoaca intentionat fenomenul;

b) "izoleaza' variabilele cercetate si mentine sub control alti factori care pot perturba cercetarea - in afara variabilelor manipulate de cercetator, se urmareste ca alti factori ce intervin in situatia experimentala sa ramana constanti, sa fie controlati;

c)  cercetatorul poate modifica conditiile de manifestare a fenomenelor pentru a sesiza relatiile dintre variabilele experimentale;

d) compara efectele obtinute la grupul experimental (in care se intervine prin introducerea variabilei independente) cu cele obtinute la grupul martor ("grupul de control' in care nu actioneaza variabila independenta).

Este evident, in acest sens, ca, spre deosebire de metoda observatiei, in experimentul psihosociologic cercetatorul este cel ce provoaca producerea fenomenelor sociale cu scopul de a le inregistra si explica prin identificarea relatiilor cauzale.

O definitie cuprinzatoare a metodei experimentale este data de Septimiu Chelcea: "In stiintele socio-umane experimentul psihosociologic consta in analiza efectelor unor variabile independente asupra variabilelor dependente intr-o situatie controlata, cu scopul verificarii ipotezelor cauzale' (S. Chelcea, 1998).

In definitiile reproduse apare unanim acceptata ideea interventiei active a experimentatorului, desi se poate afirma ca manipularea efectiva a variabilelor de catre cercetator este caracteristica anumitor tipuri de experimente (in cazul experimentului natural, nu cercetatorul este cel care provoaca fenomenele - acestea sunt determinate de cauze naturale).

Concepte de baza in metodologia experimentului psihosociologic

Vom defini, in continuare, notiunile de: variabila (independenta, dependenta), control, grup (experimental, "martor'), moment experimental, situatie experimentala, - care constituie concepte de baza in metodologia experimentului (dupa Septimiu Chelcea, 1998):

Variabila. Leslie Kish stabileste patru categorii de variabile: explicative (experimentale, interne), exterioare controlate, exterioare necontrolate si exterioare necontrolate care dau erori intamplatoare (dupa Septimiu Chelcea, 1998).

Variabilele explicative se clasifica in variabile independente si variabile dependente. Variabilele independente sunt cele introduse deliberat de cercetator in experiment pentru a produce variatia celor dependente. Variabilele dependente sunt variabilele ale caror modificari (ca urmare a actiunii asupra lor a variabilelor independente) sunt observate si inregistrate de cercetator. Sunt "dependente' deoarece valorile pe care le vor lua in cursul experimentului depind de factorii introdusi de cercetator.

In experiment, in afara variabilelor explicative (independente si dependente), pot interveni si alti factori (variabile exterioare) care:

a)   fie sunt mentinuti constanti, sunt controlati (variabile exterioare controlate);

b)   fie sunt factori necontrolati care pot introduce erori sistematice (variabile exterioare necontrolate);

c)   fie sunt factori care genereaza erori aleatoare a caror influenta se anuleaza reciproc (variabile exterioare necontrolate care dau erori intamplatoare).

Controlul reprezinta elementul specific al metodei experimentale. Controlul vizeaza intreaga situatie experimentala: controlul actiunii variabilei independente asupra variabilelor dependente; controlul variabilelor exterioare (fie prin mentinerea lor constanta, fie prin eliminare). Totodata, controlul se refera si la modul de constituire a grupelor experimentale si "martor', pentru a fi posibila, in final, compararea lor.

Controlul este elementul indispensabil metodei experimentale definind specificul si gradul de fidelitate al acesteia.

Grupul. In experimentul sociologic distingem intre: grupul experimental (constituit din ansamblul persoanelor asupra carora vor actiona variabilele pe care cercetatorul le introduce in mod deliberat - variabile independente) si grupul de control (sau grupul "martor' - asupra caruia nu actioneaza variabila independenta, el asigurand comparabilitatea rezultatelor).

Momentul experimental reprezinta momentul in care se masoara variabila dependenta: inaintea actiunii asupra lor a variabilei independente (t₁) si dupa introducerea variabilei independente (t₂).

Achim Mihu evidentiaza si aparitia unui moment intermediar (t_h): "Perioada de timp in care grupul experimental este pregatit pentru a i se introduce variabila independenta' (Achim Mihu, 1973).

Situatia experimentala "cuprinde ansamblul persoanelor (cercetatori, personal ajutator, subiecti de experiment), al obiectelor (aparatura de producere a stimulilor, de inregistrare a reactiilor etc.), precum si conditiile in care se desfasoara experimentul' (S. Chelcea, 1998).

In functie de tipul de experiment, distingem intre situatii experimentale naturale (in cazul experimentului natural - situatia experimentala fiind reprezentata de insasi viata sociala) si situatii experimentale artificiale, create de cercetator (in cazul experimentului de laborator).

Tipuri de experimente

In literatura de specialitate exista o mare diversitate a criteriilor de clasificare a experimentului psihosociologic. Cele mai raspandite tipuri de experimente, regasite la majoritatea autorilor - pe care le vom discuta in continuare - sunt: experimentul de laborator si experimentul natural.

Experimentul de laborator. Acestui tip de experiment ii este caracteristica situatia artificiala in care se realizeaza cercetarea. Subiectilor alesi in experiment le este creata o ambianta artificiala; acestia stiu ca sunt obiectul unei cercetari si cunosc caracterul artificial al experimentului.

Experimentul de laborator, in afara de situatia artificiala de desfasurare a experimentarii, impune rigurozitate, care se manifesta sub forma controlului variabilelor cercetate (explicative - independente si dependente), manevrate deliberat de cercetator, dar si controlul factorilor exteriori, perturbatori, a caror actiune este minimalizata de catre experimentator - fie prin mentinerea lor constanta, fie prin eliminarea acestora - pentru a fi posibila cunoasterea exacta a raporturilor de cauzalitate dintre variabilele cercetate.

Experimentul de laborator trebuie sa satisfaca unele cerinte metodologice - dupa Mihai Golu (2000):

a) delimitarea exacta a conditiilor, care trebuie sa se mentina constante de cele modificabile;

b) formularea cu exactitate a obiectivelor si ipotezelor;

c) repetabilitatea si verificabilitatea (sa poata fi repetat de atatea ori de cate ori este necesar pentru obtinerea datelor necesare confirmarii sau infirmarii ipotezelor si sa poata fi reprodus si de altcineva, pentru compararea si testarea concluziilor si generalizarilor formulate pe baza lui)', (Golu Mihai, 2000).

De asemenea, importanta este si problema participarii la experiment: cercetatorul trebuie sa castige increderea subiectilor participanti la experimentele de laborator si sa-i motiveze - tocmai datorita faptului ca acestia nu-si vor desfasura anumite activitati (comportamente, reactii) in mediul lor natural de viata. Pregatirea subiectilor, prin explicarea scopului cercetarii si a conditiilor in care se va desfasura, reprezinta o etapa importanta a realizarii experimentului de laborator. Este necesar, in acest sens, un instructaj corect, pentru ca fiecare subiect sa inteleaga specificul situatiei experimentale si ceea ce are de facut intr-o astfel de situatie "supravegheata', controlata de experimentator.

In consecinta, experimentul de laborator presupune un cadru artificial (situatie experimentala artificiala) si control deplin al variabilelor pentru asigurarea fidelitatii masurarii si expunerii rezultatelor experimentului. Din aceste sublinieri decurg, de fapt, avantajele experimentului de laborator: controlul variabilelor (manipularea variabilelor explicative, pe de o parte, si mentinerea constanta a actiunii factorilor exteriori, pe de alta parte); masurare cu grad mare de precizie si rigurozitate oferita tocmai de situatia experimentala artificiala. Totodata, experimentul de laborator presupune producerea de catre cercetator a fenomenului studiat, in conformitate cu obiectivele si ipotezele cercetarii, fara sa mai fie necesara asteptarea aparitiei fenomenului in cadrul natural.

Desi scopul experimentului de laborator este acela de a crea o situatie experimentala cat mai asemanatoare cu situatiile reale, artificialitatea ridica o serie de probleme: "ruperea' subiectului de cadrul lui natural si introducerea intr-un mediu nou, artificial - ceea ce poate crea o discrepanta intre comportamentul in conditii normale, naturale si comportamentul in conditii artificiale al subiectului; prezenta experimentatorului sporeste gradul de artificialitate a situatiei experimentale: el poate sugera involuntar ce asteapta de la subiecti sau subiectii isi modifica reactiile pentru a nu se prezenta intr-o lumina nefavorabila lor in fata experimentatorului.

Toate aceste "inconveniente' pe care le presupune experimentul de laborator - si care decurg din artificialitatea situatiei experimentale - sunt eliminate de experimentul natural, asupra caruia ne vom opri in continuare.

Experimentul natural - presupune desfasurarea lui in situatii sociale reale. Subiectul nu mai este "rupt' de mediul social - ambiental natural, participarea subiectilor la experiment este determinata tocmai de situatia sociala concreta, iar cercetatorul nu influenteaza, prin prezenta sa, situatia experimentala.

Experimentul natural, desfasurandu-se in conditii sociale reale (naturale), se aseamana cu cercetarea sociologica de teren (de aceea este numit si experiment de teren), elementul specific constituindu-l actiunea variabilei independente asupra variabilei dependente (intr-o situatie reala, naturala). Frecvent, experimentele naturale sunt aplicate in mediul scolar: modificarea programei de invatamant, introducerea unui procedeu nou de predare sau de examinare a elevilor etc.

Maurice Duverger distinge urmatoarele forme ale experimentului de teren: experimentul pasiv si experimentul activ (Maurice Duverger, 1961, dupa S. Chelcea, 1998). In cazul experimentului de teren pasiv cercetatorul observa si inregistreaza schimbarile intervenite intr-o colectivitate fara sa manevreze variabilele cercetarii ("observatie provocata') sau cauta sa stabileasca relatiile dintre factorii care au produs o anumita situatie - analizam consecintele unui factor care a actionat, dar care nu a fost introdus deliberat in vederea cercetarii (experimentul ex post facto).

Experimentul de teren activ poate fi, la randul lui, de doua tipuri: experimentul activ direct si experimentul activ indirect. In cazul experimentului activ direct factorii experimentali sunt introdusi de cercetator (de ex. experimentul psihopedagogic), in timp ce experimentul activ indirect presupune generarea factorilor experimentali de o situatie naturala, intamplatoare, imprevizibila (inundatii, seceta, incendiu, cutremur de pamant etc.) - efectele sociale ale unor evenimente naturale devin obiect de studiu. Trebuie subliniat faptul ca experimentul activ indirect vizeaza consecintele modificarilor produse independent de cercetare si experimentator; astfel, controlul variabilelor cercetarii este daca nu imposibil cel putin extrem de dificil de realizat.

Este recomandat ca, atunci cand este posibil, o problema sociala sa fie analizata atat prin experimentul natural cat si prin experimentul de laborator, tinand cont ca avantajele si dezavantajele celor doua tipuri de experimente sunt reciproce: experimentul de laborator permite controlul riguros al variabilelor (ceea ce constituie un real avantaj), insa presupune o situatie experimentala artificiala; experimentul de teren are tocmai avantajul de a pastra neschimbate conditiile naturale ale fenomenului cercetat, insa intreaga situatie experimentala este greu de controlat (izolarea variabilelor experimentale si mentinerea constanta a variabilelor externe, in conditii naturale este extrem de greu de realizat).

Etapele cercetarii experimentale in psihosociologie

La inceputul realizarii oricarui tip de experiment in psihosociologie, ca de altfel in orice stiinta sociala, trebuie sa stabilim cu precizie etapele cercetarii, dupa cum urmeaza:

Stabilirea temei de cercetare a obiectivelor cercetarii si a problemei;

Elaborarea ipotezei (sau a ipotezelor);

Stabilirea variabilelor experimentale (variabila independenta si variabila dependenta);

Stabilirea situatiei experimentale;

Stabilirea subiectilor in grupe experimentale si de control;

Manipularea si masurarea variabilelor;

Prelucrarea datelor experimentale;

Redactarea raportului de cercetare.

In realizarea etapelor cercetarii experimentale se va pune accentul pe momentele specifice metodei experimentale, fara a zabovi pe etapele clasice ale unei cercetari sociologice, desfasurate prin utilizarea si a altor metode de cercetare (de exemplu, prin ancheta pe baza de chestionar, interviu etc.). Asadar, orice cercetare sociologica se deruleaza prin parcurgerea unor momente cheie, experimentul distingandu-se prin cateva etape specifice:

a) Stabilirea temei de cercetare, a obiectivelor cercetarii si a problemei. Cu acest pas incepe orice cercetare psihosociologica, deci si experimentul. Alegerea temei de cercetare se face in functie de necesitatile practicii, de cea a dezvoltarii stiintei, dar nu numai. Nu trebuie omisi nici factorii de natura stiintifica, sociala sau personala, care pot modifica (sau nu) rezultatele experimentului, ducand, in final, la verificarea ipotezelor cauzale (la confirmarea sau infirmarea lor). Important este faptul ca cercetatorul se implica efectiv in desfasurarea si realizarea experimentului, gradul de implicare al acestuia putandu-l apropia sau, dimpotriva, distanta de problemele esentiale ale societatii in care traieste. "Problema' este, asadar, fie sugerata, fie gandita personal de catre cercetator, fie elaborata pe baza unei idei venite la intamplare. Cel mai adesea insa, problema de cercetat reprezinta rezultatul cunoasterii ariei (temei) de cercetare dintr-un anumit domeniu. Pentru un specialist, cunoasterea ariei determina in final (dupa efectuarea unui anumit tip de experiment) problemele ramase netratate. In acest caz, stabilirea temei se face pornind de la o lista de teme netratate sau tratate prea putin. Urmeaza apoi:

alegerea temei celei mai importante din punct de vedere al semnificatiei;

analiza temelor deja abordate din punct de vedere al problemelor netratate (in prelungire).

Oricum, in fixarea pe o anumita tema de cercetare, in stabilirea unei anumite probleme, trebuie sa tinem seama de importanta ei si de posibilitatea de a o realiza sub raport uman si material.

De exemplu, in cazul cercetarii grupurilor de munca de catre E. Mayo, problema a fost "ordonata' de conducerea intreprinderii. In acel caz, problema era sa se stabileasca parametrii optimi de luminozitate pentru a avea o productivitate maxima (cercetare care, la randul ei, a ridicat si o alta problema si anume cea a relatiilor dintre oamenii din grupurile de munca).

b)   Elaborarea ipotezelor. Unele cercetari se refera la fenomene foarte noi, fapt pentru care nu putem formula decat ipoteze vagi, caz in care cercetarile se rezuma la colectii, descrieri de fenomene, colectare de date etc. Conditia esentiala a elaborarii unei ipoteze este aceea de a avea semnificatie pentru tema, fapt pentru care trebuie facuta diferenta intre rationamentul ipotetic general si rationamentul ipotetic utilizat in cercetare. In finalul experimentului, ipoteza (sau ipotezele) de la care am pornit va fi confirmata (sau infirmata).

c)   Stabilirea variabilelor experimentale (sau explicative: variabila independenta si variabila dependenta). Alegerea variabilelor experimentale se va face in functie de:

alegerea temei;

stabilirea obiectivelor;

elaborarea ipotezelor cercetarii.

Variabila independenta actioneaza asupra componentei "daca', iar variabila dependenta actioneaza asupra componentei "atunci' a ipotezelor. Pentru verificarea acelorasi ipoteze cauzale, pot fi alese mai multe variabile experimentale. Vorbim acum, din nou, de priceperea si intuitia cercetatorului, care prin pregatirea sa teoretica, a experientei sale, prin conditiile concrete de stabilire a experimentului, va sti sa aleaga acele variabile (independente si dependente) care sa actioneze adecvat asupra conceptelor reunite in ipoteza "dacaatunci'.

Un exemplu in acest sens sunt cercetarile experimentale de tip sociometric, efectuate pe grupuri de muncitori, in care s-a presupus ca "daca' vor fi scoase dintr-un grup de muncitori "nodurile negative', sau indivizii care, prin pozitia lor, creeaza situatii negative, "atunci' este de asteptat ca randamentul in munca sa creasca.

Insa, pentru asigurarea corectitudinii demersului cercetarii experimentale se poate recurge la pretestare (dupa S. Chelcea, 1982), care trebuie facuta pe un grup de subiecti foarte asemanatori cu subiectii participanti la experimentul propriu-zis si aceasta pentru ca experimentatorul sa se asigure ca instructajul experimentului a fost corect receptionat de catre fiecare din subiectii implicati. Tocmai prin introducerea variabilei independente in experiment se verifica receptionarea corecta a instructiunilor de catre subiectii experimentului, ceea ce inseamna ca cercetatorul trebuie sa formuleze instructiunile clar, precis, cu rigurozitate, pentru a se incredinta ca indicatiile au fost pe deplin intelese de catre subiecti.

d)  Stabilirea situatiei experimentale. Se realizeaza in functie de stabilirea variabilelor experimentale, ceea ce ne permite sa optam pentru alegerea unui experiment de teren sau unul de laborator. In cazul experimentului de laborator, necesitatea organizarii unui laborator de psihosociologie rezida in posibilitatea pe care acesta o ofera cercetatorului de a produce, el insusi, situatia de observat, de a masura cu rigurozitate variabilele experimentale (datorita izolarii fenomenelor) si crearii unui ansamblu de aparaturi care sa asigure obiectivitatea si corectitudinea masurarii. Totodata, laboratorul ofera cercetatorului (si studentilor) posibilitatea de a observa subiectii in timpul derularii experimentului, deci, in timpul rezolvarii sarcinii experimentale, fara a fi observati, dar si sa conduca direct activitatea acestora. In ceea ce priveste experimentul de teren, vorbim de inregistrarea comportamentelor, fara ca cercetatorii sa fie observati.

e)  Stabilirea subiectilor in grupe experimentale si de control. Subiectii alesi pentru experiment trebuie sa fie foarte asemanatori cu subiectii din grupul de control. Este vorba despre o relativa omogenizare intre unitatile sociale alese pentru experiment. De exemplu, daca se efectueaza cercetari in intreprinderi si stabilim o fabrica de confectii ca grup experimental, nu putem alege ca grup de control o fabrica de fonta. Vorbim deci, de o omogenizare atat din punct de vedere uman (aceleasi caracteristici fizice, varsta, sex etc.), cat si din punct de vedere al conditiilor externe (nivel de pregatire, educatie, grad de inzestrare, climat socio-profesional, material etc.).

Alegerea unitatilor experimentale si de control se poate face prin intermediul esantionarii sau prin asa-numita selectie constienta.

f) Manipularea si masurarea variabilelor. Avem in vedere derularea cercetarii in vederea determinarii valorilor (cantitative si calitative) ale variabilelor dependente. Aceasta masurare se face atat inainte de inceperea experimentului propriu-zis, cat si dupa realizarea acestuia. Amploarea cercetarii, metodele si tehnicile utilizate difera de la un caz la altul, in functie de gradul de complexitate al proceselor de cunoastere dintr-un domeniu, a variabilelor dependente ca atare.

Manipularea variabilelor se refera la introducerea variabilei independente in functie de natura specifica a procesului (faptului) social care se defineste ca fiind variabila dependenta (aceasta este in relatie directa cu ipoteze de la care s-a pornit). In manipularea variabilelor, cercetatorul trebuie sa tina seama de:

natura fenomenelor, care, in plan metodologic, pot avea functia de variabila independenta;

modul in care controlez sistemul in care s-a introdus variabila independenta, pentru ca acesta sa fie ferit de influenta altor factori de schimbare si pe care nu le-am luat in calcul in procesul de stabilire a variabilelor experimentale (de exemplu, cercetatorul trebuie sa aiba grija ca subiectii sa nu stie ca sunt supusi unui experiment, conditie care, de cele mai multe ori, creeaza cheia succesului experimentului);

variabila independenta trebuie aleasa astfel incat sa determine modificari reale in structura psihosociologica a subiectilor de actiune.

A manipula inseamna ca cercetatorul sa urmareasca desfasurarea procesului experimental, pentru ca pe parcursul derularii lui sa poata introduce si alti stimuli, chiar daca acestia, initial, nu au fost conceputi ca fiind variabile independente (de schimbare). Totodata, cercetatorul urmareste finalitatea actului experimental (o mai buna calitate a actului muncii, a creatiei etc.). El nu trebuie sa manifeste rigiditate fata de schemele experimentale folosite ca atare, ci sa aiba o viziune ampla asupra "jocului' experimental.

A manipula corect mai inseamna si a urmari daca nu apar consecinte negative in alte planuri pe care cercetatorul nu le-a luat in considerare in schemele experimentale elaborate (de exemplu, pot aparea consecinte negative in planul vietii psihosociale a oamenilor, sa le afecteze interesele, drepturile lor etc.).

Dupa opinia lui Septimiu Chelcea (1998) cercetatorul poate manipula variabilele prin:

instructiunile pe care le da subiectilor experimentali, diferite de instructiunile date grupului, tocmai in vederea obtinerii de variatii in indeplinirea sarcinii experimentale;

prin aprecierea superlativa a activitatii subiectilor, procedeu denumit "raport fals';

prin folosirea de subiecti "complici' si limitarea comportamentelor. Important este faptul ca manipularea variabilelor presupune cu necesitate

masurarea lor. Variabilele experimentale pot reprezenta:

fie fenomene fizice, iar masurarea lor se face cu ajutorul aparaturii psihometrice;

fie procese psihice (elementare sau complexe) masurate prin instrumente si aparate de inalta fidelitate;

fie fenomene psihosociale, care, de cele mai multe ori, nu se pot inregistra direct si imediat (de exemplu mentalitati, conflicte etc.).

g) Prelucrarea datelor experimentale. Dupa masurarea variabilelor experimentale se obtin valori ce urmeaza a fi prelucrate statistic. Aceasta etapa este absolut necesara in realizarea unui experiment, deoarece, in mod decisiv, ajuta la verificarea (confirmarea versus infirmarea) ipotezelor.

h) Redactarea raportului de cercetare. Acest raport se intocmeste catre cel care a fixat problema de cercetat: fie catre sponsorii cercetarii (caz in care rezultatele experimentului ocupa ponderea cea mai insemnata), fie publicului larg, mass-mediei, specialistilor, oamenilor de stiinta etc.

BIBLIOGRAFIE

MIHU Achim, ABC-ul investigatiei sociologice, Editura Dacia, Cluj, 1973.

CHELCEA, S., Cercetarea experimentala, in lucrarea Cercetarea sociologica. Metode si tehnici, autori: S. Chelcea, I. Marginean, I. Cauc, Editura Destin, Deva, 1998.

CHELCEA, S., Experimentul in psihosociologie, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982.

DUVERGER M., Methodes des sciences sociales, 1961, dupa S. Chelcea, 1998, op.cit. FESTNGER, L., KATZ, D., Les methodes des recherche dans les sciences sociales, 1963, dupa M. Zlate, Introducere in sociologie, Editura Polirom, Iasi, 2000.

GOLU, M., Fundamentele psihologiei, vol. I, Editura Fundatiei "Romania de Maine', Universitatea "Spiru Haret', Bucuresti, 2000.

GREENWOOD, E., Experimental sociology. A study in Method, 1945, dupa S. Chelcea, Cercetarea experimentala, in lucrarea Cercetarea sociologica. Metode si tehnici, autori: S. Chelcea, I. Marginean, I. Cauc, Editura Destin, Deva, 1998.

HERSENI, T., Curs de sociologie, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982. ROETHLISBERGER J.F., Management and Workeer, Cambridge, Dickson, W.J., Mass., 1939.