Motivatia pentru invatare

Motivatia este considerata unul din cei mai importanti factori care stau la baza realizarii unei sarcini. Motivatia pentru invatare, ca imbold spre invatare si implicare sustinuta in realizarea sarcinilor, este rezultanta unui complex de factori, intre care se includ factorii sociali si culturali, convingerile si valorile personale si factorii contextuali, specifici unei situatii de invatare (Pintrich, 1994).

1.1.1. Factori sociali si culturali

Factorii sociali si culturali actioneaza la nivelul normelor, valorilor si practicilor de invatare ce se constituie in zestrea culturala a unei persoane. Diferentele dintre culturi (sa luam spre exemplu doar diferenta dintre cultura urbana si cea rurala sau dintre cultura familiilor cu statut socio-economic crescut si cea a familiilor cu statut socio-economic scazut) se gasesc la nivelul:

valorii pe care o acorda invatarii de tip scolar (pentru unii invatarea in scoala este foarte importanta, pentru altii insa experienta de viata are o importanta mai mare);

tipurilor de interactiune pe care le incurajeaza in activitatea de invatare (cooperare sau competitie);

conceptiilor despre competenta (pentru unii competenta se refera la dobandirea de cunostinte aprofundate, pentru altii la dezvoltarea de deprinderi de munca);

experientelor de invatare pe care le asigura (utilizarea deprinderilor academice in activitatile curente).

Mecanismul prin care aceste aspecte isi pun amprenta asupra motivatiei unui tanar pentru invatare este implicit. Desfasurandu-si activitatea in aceasta cultura, copilul interiorizeaza valori si practici, care se manifesta ulterior la nivel comportamental, printr-o modalitate specifica de implicare in sarcinile scolare.

1.1.2. Factori contextuali

Factorii contextuali influenteaza orientarea persoanei, fie spre dobandirea de competenta in domeniu, fie doar spre obtinerea unei performante specifice. Printre acesti factori se numara:

tipul sarcinilor de invatare (sarcinile aplicative si cele legate de activitatile curente ale elevilor sunt mai atractive decat cele decontextualizate si faciliteaza orientarea spre dobandirea de competenta si nu doar spre obtinerea unei performante particulare);

relatia de autoritate in clasa (autonomia in invatare determina o motivatie intrinseca si o perceptie pozitiva asupra competentelor proprii de invatare)

utilizarea formala si informala a recompenselor (recompensarea competentei are un puternic rol motivational pe termen lung);

modalitatea de evaluare (orientarea spre competenta din cadrul evaluarilor formative determina o motivatie de invatare superioara fata de orientarea spre performanta);

timpul acordat unei sarcini de invatare (un interval de timp prea scurt are tendinta de a demotiva elevii);

modalitatea de grupare a elevilor (gruparea rigida pe abilitati are consecinte serioase in planul performantelor si a motivatiei pentru invatare).

1.1.3. Factori personali

a) Stabilirea scopurilor in invatare

Stabilirea scopurilor este importanta in procesul de invatare, acestea imbunatatind performanta prin:

• directionarea spre sarcina;
• mobilizarea efortului de invatare al persoanei;
• cresterea persistentei in sarcina;
• promovarea dezvoltarii de noi strategii de invatare atunci cand cele vechi nu functioneaza.

Efectul scopurilor asupra comportamentului depinde de specificitatea lor, de proximitatea (gradul de apropiere) si de nivelul lor de dificultate. Scopurile specifice sporesc motivatia comparativ cu cele generale, de genul "fa cat poti", iar scopurile proximale (imediate) sunt mai motivante decat cele distale (indepartate), deoarece permit evaluarea progresului.

Scopurile de invatare ale elevilor/studentilor pot fi:

• scopuri de performanta, ce presupun centrarea elevului pe rezultatul pe care doreste sa-l atinga (de exemplu, "Sa fiu cel mai bun din clasa."; "Sa iau locul intai la Olimpiada.");
• scopuri de dezvoltare, care presupun centrarea elevului pe asimilarea sau perfectionarea unor cunostinte (de exemplu, "Sa invat mai multe despre cum functioneaza un motor.").

Scopurile eficiente in invatare presupun:

• definirea scopurilor in termeni specifici, clari si realisti. Stabilirea unui scop in termeni de "Vreau sa fiu mai bun." nu permite monitorizarea progresului spre scop sau eficienta in atingerea scopului. Mult mai eficienta este o formulare specifica a scopului, in termeni de: "Vreau sa parcurg 50 de pagini la istorie in urmatoarele 3 zile.";
• utilizarea unor criterii obiective dupa care se apreciaza gradul in care scopul a fost atins;
• stabilirea unei date limita pentru realizarea scopului propus;
• identificarea pasilor de actiune care trebuie urmati pentru atingerea scopului;
• anticiparea posibilelor obstacole in calea realizarii scopului si elaborarea unor modalitati de depasire a acestora;
• stabilirea unei recompense pentru realizarea scopului.

b) Expectantele legate de rezultatele invatarii

• convingerile despre autoeficacitate se refera la evaluarile pe care persoanele le fac cu privire la capacitatile/competentele lor de a realiza o anumita sarcina. Persoanele cu o autoeficacitate ridicata vor alege sarcini mai dificile, vor depune mai mult efort, vor persista in sarcina, vor aplica strategii adecvate de rezolvare a problemelor si vor manifesta o anxietate mai scazuta fata de sarcini decat elevii cu autoeficacitate scazuta, care considera ca nu sunt capabili sa realizeze sarcinile;
• convingerile despre controlul asupra invatarii se refera la ceea ce gandesc oamenii despre capacitatea lor de a influenta rezultatul invatarii (adica despre masura in care rezultatul obtinut depinde de ei). Cercetarile arata ca acele persoane care cred ca rezultatul invatarii depinde in primul rand de ei, au performante mai bune in invatare decat cei care considera ca nu pot avea control asupra rezultatului, deoarece acesta depinde de factori externi (sansa, preferintele profesorului, caracteristicile sarcinii);
• atribuirile sau explicatiile pe care indivizii le dau cauzelor succeselor si insucceselor lor in invatare. Spre exemplu, elevii atribuie succesul si esecul in invatare abilitatilor de care dispun (sunt bun sau slab la matematica), efortului depus (am studiat din greu pentru test sau nu am studiat suficient), dificultatii sarcinii (testul a fost usor sau greu) sau norocului/sansei (am ghicit bine sau nu). In functie de tipurile de atribuiri pe care le face, un elev/student va avea anumite reactii emotionale si comportamentale (bucurie, vina, nepasare) ce pot afecta motivatia imediata si cea pe termen lung.

Atribuiri si reactii emotionale

c) Reactiile emotionale legate de sarcinile de invatare

Anxietatea fata de situatia de invatare poate perpetua ganduri si comportamente disfunctionale. Cercetatorii arata ca la unii elevi o anxietate de intensitate scazuta poate facilita invatarea, ii poate motiva, insa un nivel sporit de anxietate poate fi in detrimentul achizitiei scolare.

Aceste strategii pot fi impartite in trei categorii:

Strategii de control cognitiv (asupra propriului mod de gandire): ignorarea intentionata a alternativelor atractive si a aspectelor irelevante pentru invatare, formularea unor autoinstructiuni pozitive.

Exemple

"De cate ori apare ceva care te distrage de la invatat, ignora acel ceva".

"Gandeste-te la primii pasi pe care trebuie sa-i faci si incepe imediat".

Strategii de control emotional: managementul starilor emotionale care pot amana sau inhiba actiunea, reamintirea punctelor tari si a resurselor disponibile.

Exemplu:

"Am facut un lucru asemanator inainte".

Strategii de control al mediului: manipularea aspectelor din mediul individului pentru a face dificila abandonarea intentiei de a invata, indepartarea de sursa de zgomot si de distragere, angajamentul social.

Exemple

se inchide telefonul, se face publica dorinta de a invata intre anumite ore, etc.

Aplicatie: Abilitati de motivare a elevilor pentru invatare Avand in vedere faptul ca motivatia reprezinta un factor cheie in invatare, abilitatea consilierului de a motiva elevii este una din abilitatile importante in cresterea eficientei invatarii. Principalele strategii de motivare a elevilor pe care profesorul le poate utiliza la clasa sunt: crearea unui mediu educational motivant (pentru aparitia motivatiei) - alaturi de factorii contextuali ai motivatiei expusi mai sus, o relatie buna cu elevii, o atmosfera placuta si suportiva in clasa sunt aspecte ale relatiei care faciliteaza aparitia motivatiei pentru invatare. declansarea motivatiei prin dezvoltarea unei atitudini pozitive fata de materii, orientarea invatarii spre un scop stabilit, formularea unor asteptari de performanta in invatare, formarea unor credinte realiste despre invatare. mentinerea motivatiei, respectiv stabilirea de scopuri imediate, prezentarea si administrarea sarcinilor intr-un mod motivant, sporirea calitatii experientelor de invatare, sporirea increderii in fortele proprii, formarea unei imagini de sine pozitive, dezvoltarea autonomiei si promovarea strategiilor de automotivare. finalizarea intr-o maniera pozitiva a experientelor de invatare si incurajarea autoevaluarii pozitive - furnizarea feedback-ului motivational, sporirea satisfactiei invatarii, managementul recompenselor si al consecintelor logice in cadrul invatarii.