QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate pedagogie

Interactiunea dintre caracteristicile persoanei si cele ale situatiei in studiul comportamentului de invatare








Interactiunea dintre caracteristicile persoanei si cele ale situatiei in studiul comportamentului de invatare


Dupa cum stim, factorii personali sunt structuri interne functionale ale individului (insusiri/trasaturi caracteristice, tipuri de personalitate, stiluri de cunoastere, traire, motivare, orientare, valorizare etc.) care determina/conditioneaza dinauntru comportamentul persoanei. In timp ce situatiile sunt circumstantele externe, imprejurarile specifice din mediul social cu care persoana se confrunta in mod curent sau in care isi desfasoara activitatea. Scopul nostru este de a analiza si descrie modul in care atributele personale ale subiectilor educatiei interactioneaza cu caracteristicile situatiei de instruire - invatare din clasa (scoala), proces psihosocial ce conduce la dezvoltarea anumitor comportamente sau reactii de raspuns. Intai ne vom ocupa de modul in care autoritarismul liderului formal (ca trasatura personala) interactioneaza cu diferite tipuri de situatii instructiv educative (didactice). Apoi, vom examina interactiunile dintre tipurile de personalitate (categorii de persoane care au in comun aceleasi trasaturi personale) si anumite situatii educative, in generarea diferitelor comportamente. Iar in al treilea rand, ne vom ocupa de locul controlului, de automonitorizare ca “stil personal sau social de control si rolul sau in abordarea situatiilor, si in dezvoltarea comportamentelor.




Desi trasaturile personale nu controleaza in mod absolut comportamentul, totusi studierea lor este folositoare pentru identificarea si prevederea anumitor tipuri de comportamente sau stiluri de conducere ori influenta. Totusi, in ceea ce priveste trasaturile comune ale persoanelor autoritare, acestea se manifesta de obicei sub forma de convingeri sociale, economice si politice conservatoare (Adorno si colab. 1950). In esenta, spun psihologii, personalitatea autoritara este caracterizata de idei si sentimente antidemocratice, care nu sunt doar simple opinii de suprafata, ci tendinte si sentimente interne adanc implantate in psihismul individului.

Persoanele cu un punctaj mare la scala de autoritarism au tendinta de a-si etala moduri specifice de gandire, traite, comportare. Astfel, ei sunt mai conservatori, rigizi si rezistenti la schimbare; se conformeaza mai repede la presiunile grupului; tind sa categorizeze oamenii in buni sau rai; mai putin siguri in a declara vinovata o persoana pe care o plac; mai razbunatori fata de o persoana pe care o detesta; mai agresivi fata de persoanele cu un status redus; se reechilibreaza usor dupa un esec sau succes; prefera mai degraba lectura decat discutiile in clasa si examenele obiective; sunt mai putini sensibili si increzatori fata de altii s.a.

Persoanele cu un punctaj scazut la scala de autoritarism, manifesta urmatoarele tendinte psihocomportamentale: sunt mai agresivi fata de cei cu un status ridicat in grup; mai putini dispusi sa incheie un juramant de loialitate cu semenii; sunt mai inteligenti si au o educatie mai elevata; pretuiesc mai mult valorile umane; sunt mai sensibili, increzatori, toleranti si poseda emotii pozitive s.a. (vezi Dillehay, 1978).

Formarea si dezvoltarea personalitatii autoritare in randul profesorilor si elevilor este rezultatul interactiunii factorilor interni (inconstienti si constienti ca: slabiciune si dependenta psihica de altii; capacitate mental-cognitiva scazuta; structura convingerilor; gandire limitata cu notiuni si scheme fixe sau rigide; abilitati intelectuale reduse de a asimila si procesa informatia din mediu sau de a integra si folosi experientele sociale etc.) cu factorii externi din mediu (educatie nefavorabila din familie; relatiile negative ale subiectului cu parintii; influentele sociale stresante si agresive; disfunctionalitatea oportunitatilor socio-culturale, economice s.a.).

Insa cel mai folosit mod de definire a autoritarismului persoanei se afla in termenii stilului cognitiv caracterizat prin “limitare mintala“, sustin Kirscht si Dillehay (1967). Astfel, persoana cu tendinte autoritariste puternice nu are capacitatea de a folosi materialul cognitiv nou, cauta sa iasa rapid cand este expusa la situatii inedite. In cele din urma, “autoritarismul veritabil depinde foarte mult de autoritatea externa ca suport al sistemului sau conceptual limitat“(1967).

Oamenii carora le lipseste bogatia si varietatea experientei mediului social sunt predispusi sa aiba o perspectiva mai ingusta asupra valorilor umane si diferentelor dintre indivizi. Dimpotriva, oamenii cu experienta sociala vasta si diversificata vor avea prilejul sa-si dezvolte o viziune deschisa asupra realitatii socio-umane (Dillehay, 1978).

In aceste conditii subiectii umani vor putea intelege ca realitatea sociala poate arata diferit, chiar daca fiecare om are propriul punct de vedere si stil de cunoastere sau capacitate mintala ori stare afectiva. Autoritarismul nu este numai o trasatura de personalitate ci si o structura de convingeri integrata in idei cu un continut diferit, sustine M. Rokeach (1954). El a dezvoltat conceptul de dogmatism, care exprima gradul in care sistemul conceptual al unei persoane este inchis sau deschis. Prima grija a lui nu a fost pentru studiul continutului convingerilor (ceea ce cred oamenii), ci pentru structura convingerilor (cum cred oamenii).

In acest sens, Rokeach si colab. sai (1960) au comparat persoanele cu un scor mic pe Scala D (dogmatismului) pentru a vedea in ce masura sistemul lor de convingeri le influenteaza comportamentul in diferite activitati (rezolvarea de probleme, memorarea de texte, preferinte artistice etc.).

Astfel, persoanele dogmatice, cu prejudecati ai fost mai putin capabile de a corela in mod creativ noile informatii, idei si a le pune in acord cu sistemul cognitiv, cu convingerile personale. Desi continutul credintelor dogmatice este mai putin important decat structura lor, totusi Ehrlich (1978) a evidentiat numeroase similitudini intre credintele autoritare si cele dogmatice. Aceasta inseamna ca si continutul dogmatismului este de fapt inrudit cu autoritarismul si el depinde nu numai de structura convingerilor, de capacitatea intelectuala, de natura mesajelor socioculturale, ci si de personalitate. De asemenea, dogmatismul adultilor (parinti, educatori etc.) influenteaza dezvoltarea unor stari de anxietate si de ambivalenta afectiva la copii si elevi. Rokeach si Kemp (1960) au ajuns la concluzia ca dogmatismul parintilor in relatiile cu copiii perturba procesul identificarii copilului cu sine si cu persoanele din afara familiei. Astfel, daca in atmosfera familiala se permite copilului sa-si exprime sentimentele, atitudinile pozitive si negative fata de parinti, atunci acesta isi va dezvolta o personalitate echilibrata si nondogmatica. Rezultatele studiilor lui Rokeach si Kemp (1960) arata ca persoanele cu un punctaj scazut pe ScalaD exprima mai multa ambivalenta (a studentilor) pentru ambii parinti si au manifestat mai putine stari de anxietate in copilarie. Dimpotriva, subiectii studenti cu un punctaj mare au demonstrat mai multa glorificare a parintilor, au raportat o influenta mult mai restransa a persoanelor din afara familiei lor si un mai mare numar de simptome de anxietate in familie. De fapt, aceste caracteristici de personalitate pozitive si negative sunt legate de dezvoltarea unui sistem cognitiv deschis sau inchis in mediul familial, scolar si social.



De altfel, in majoritatea cazurilor formarea de opinii, atitudini, convingeri dogmatice si autoritariste este legata de capacitatea individului de a nu diferentia informatiile relevante de cele irelevante intr-o anumita situatie. Diferentele individuale privind capacitatea de prelucrare a informatiilor receptionate intr-o maniera inteligibila sau non inteligibila, lipsita de prejudecati (sau preconcepute), isi pun amprenta asupra structurarii naturii mentalitatii persoanei, a trasaturilor si comportamentelor sale.

Dispunand de un sistem intelectual ingust si rigid in selectarea, procesarea si interpretarea informatiilor di majoritatea situatiilor sociale, persoanele autoritariste si dogmatice sunt cele mai predispuse la manifestarea de comportamente neinteligente si nepotrivite. Astfel, ele pot doar sa indeplineasca ordinele autoritatii fara judecata critica, pot sa adopte un comportament obedient si de supunere oarba (vezi Milgram); sa respinga pe acei care au alte puncte de vedere si nu sunt de acord cu opinia lor; pot tinde spre intoleranta si extremism social, cultural, educational etc.

Autoritarismul si dogmatismul psihocomportamental au la baza factori individuali si sociali specifici, fara semnificatie valorica autentica, utilizati pentru autorealizarea si dezvoltarea personalitatii. Acesti factori se refera la nevoile de aparare si securitate folosite de individ pentru a micsora amenintarea externa, anxietatea sa si presiunea din partea celorlalti sau a mediului; nevoile de afiliere si aservire la autoritatea superiorilor pentru a primii aprobare, putere, avansare si/sau recunoastere sociala; nevoia de conformare formala la sursele de influenta institutionale pentru a fi recompensat si nu pedepsit; increderea irationala in sursele de influenta emitatoare de mesaje cu autoritate absoluta; nevoia de cunoastere limitata ca urmare a prejudecatilor sau incapacitatii de a distinge intre continutul informatiei si calitatea surselor de informare; incoerenta si inoportunitatea actiunilor de socializare, educare, culturalizare din partea familiei, scolii, societatii; teama persoanei de indivizi cu statute si roluri sociale inalte care pot folosi autoritatea in mod arbitrar.

In continuare, vom analiza interactiunea dintre autoritarism - ca trasatura de personalitate si anumite situatii social educative, in generarea unor comportamente.

Astfel, R. Epstein (1965) a aratat ca disciplina stricta impusa de parinti, educatia severa din familie, masurile punitive ale adultilor cu mai multa putere constituie situatii practice care au marcat copilaria marilor autoritari. In asemenea conditii opresive de socializare si educare ei au invatat in familie ca este dreptul celui puternic sa-i aserveasca pe cei slabi si neajutorati. De asemenea, marii autoritari au invatat nu numai sa se supuna persoanelor cu un statut superior lor, ci sa isi exercite puterea asupra celor cu un statut inferior. Ca adulti, copiii proveniti din medii autoritariste vor manifesta tendinta de a agresa persoane neajutorate, cu un statut inferior lor, in timp ce persoanele provenind din medii democratice, deoarece dispretuiesc si sfideaza autoritatea irationala, vor incerca mult mai probabil sa atace subiectii cu un statut inalt.

In ultimul timp s-a acordat o atentie sporita tipurilor A si B de personalitate ale caror caracteristici particulare in relatie cu rezolvarea unor sarcini (sub stres sau relaxare, singuri, interpersonal ori in grup), influenteaza comportamentele individuale. Persoanele cu orientari de tipul A sunt preocupati de petrecerea eficienta a timpului, indarjiti si extrem de perseverenti in munca, sunt competitivi si dovedesc o puternica dorinta de a realiza ceva. Dimpotriva, cei de tipul B sunt mai echilibrati, relaxati, degajati in activitate, mai sociabili si prietenosi in relatiile cu semenii (T. Dembrovski si J. M Mac. Dougall, 1985; Brigham, 1986).

Cercetarile experimentale arata ca persoanele de tipul A sunt capabile sa exercite controlul asupra evenimentelor din mediu, iar cand se afla sub stres se tem de pierderea controlului si fac orice pentru mentinerea lui. Daca ar trebui sa efectueze o sarcina in conditii de amenintare, tipul A isi va asuma responsabilitatea, va sesiza dificultatile situatiei si ale altor persoane. De asemeni, dorinta lor este mai mare decat a celor de tipul B pentru a lucra singuri fara a fi condusi de cineva sau de un lider, tinand situatia sub control pentru a duce la bun sfarsit sarcina.



Pentru a analiza valoarea acestor ipoteze, T. Dembrovski si Mc. Dougall au selectat doua grupuri de cate 25 de studenti fiecare ale caror scoruri indicau orientari de tipul A si de tipul B. Unii subiecti din fiecare grup au fost amenintati, iar altii nu in timpul participarii lor la realizarea unor diverse tipuri de sarcini cognitive. Celor dintai li s-a comunicat ca pe parcursul activitatii sa se astepte la administrarea unor factori stresanti (socuri electrice si o proba a sangelui). Apoi, toti subiectii au fost pusi sa indice daca ar prefera sa lucreze singuri, cu o alta persoana sau in grup, avand ca lider pe unul din cercetatori. Rezultatele au aratat ca subiectii de tipul A aflati in situatie de stres au avut un scor mare in ceea ce priveste preferinta de a lucra singuri si cel mai mic punctaj in ceea ce priveste preferinta de a lucra in grup, condusi de cineva. Subiectii neamenintati, atat de tipul A cat si de tipul B ,nu difera sub aspectul preferintelor de a lucra singuri. Concluzia este, dupa cei doi autori, ca a avut loc o interactiune intre factorul personal de tip a sau B si situatia de amenintare care a influentat comportamentul indivizilor, idee intarita si de alte studii (Baron. Russel si Arms, 1985).

Unii psihologi au dezvoltat ideea ca oamenii pot fi categorisiti si dupa alte trasaturi personale, respectiv dupa modul in care acorda atentie comportamentului lor in diverse situatii sociale, ori modul in care ei automonitorizeaza (M. Snyder, 1974; Snyder si Monson, 1975). In interactiune cu anumite situatii sociale, aceste persoane se straduiesc sa afiseze un tip de comportament ideal; ele studiaza cu grija comportamentul celorlalti si modul in care ele insele reactioneaza, pentru a-si realiza o imagine sociala favorabila.

Persoanele inalt automonitorizate au tendinta de a-si schimba comportamentul de la o situatie la alta, fata de subiectii mai putin automonitorizati, care nu au tendinta de a-si modela comportamentul pentru a se potrivi cu situatia data. Acestia din urma incearca sa se comporte “constiincios“ in fiecare situatie cu care se confrunta, insa nu prea le pasa de ceea ce cred altii despre ei, fiindca se preocupa sa actioneze dupa propriul lor standard interior.

Snyder si De Bono (1985) cred ca mediul social contine situatii la care persoanele inalt si scazut automonitorizate reactioneaza diferit. In acest sens, ei au aplicat unui numar de 40 de studenti o scala de autoevaluare (Self-Monitoring Scale). Pe baza scorurilor obtinute, au separat pe cei 20 cu punctaj ridicat la automonitorizare de ceilalti cu punctaj redus. Apoi, subiectilor din ambele grupuri li s-a dat ca sarcina sa examineze imagini si mesaje publicitare (reclame publicitare) la diverse produse; In final ei trebuiau sa se hotarasca cat ar plati pentru un produs. Rezultatele experimentului au indicat ca persoanele inalt automonitorizate erau gata sa plateasca mai mult pentru un produs care avea cea mai buna imagine de prezentare, Din contra, subiectii cu automonitorizare mai mica s-au hotarat sa plateasca mai mult pentru un produs de calitate, deci situatia a fost inversa. In concluzie, cercetatori arata ca situatia a interactionat cu factorul personal de automonitorizare. Astfel, persoanele din prima categorie sunt capabile de adaptare la orice fel de situatie si au tendinta sa-si schimbe comportamentul de la o imprejurare la alta pentru a-si realiza o imagine sociabila cat mai buna, in timp ce persoanele mai putin automonitorizate sunt capabile sa-si mentina acelasi standard comportamental in diferite situatii, fara a fi preocupati de a-si crea o imagine cat mai favorabila in fata altora.

Din cele prezentate rezulta complexitatea activitatii de invatare in coroborare cu cea de predare si, mai ales, factorii care influenteaza si optimizeaza totodata activitatea didactica. Se subintelege ca un rol deosebit revine interactiunii dintre factorii legati de personalitatea si competenta cadrelor didactice si experienta scolara – didactica de care dispun elevii/studentii prin pregatirea anterioara si nu in ultima instanta cu factorii psihosociali regasiti in cadrul climatului psihosocial si al climatului educational din fiecare institutie scolara. Perspectiva psihosociala in abordarea invatarii scolare devine tot mai necesara intrucat educatia este, in ultima instanta, o institutie obiectivata prin structuri si relatii, domeniu specific de analiza al psihologiei sociale. De aceea consideram ca in abordarea invatarii scolare trebuie sa tinem seama de multitudinea factorilor de ordin psihologic, pedagogic, psihopedagogic  si psihosociologic demonstrandu-se in acest sens caracterul pluri si interdisciplinar al pedagogiei si in mod deosebit al psihologiei scolare.






Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }