QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate pedagogie

Didactica - teorie a procesului de invatamant








Didactica - teorie a procesului de invatamant


Originile istorice ale didacticii

Ca parte a pedagogiei generale, didactica reprezinta „arta de a invata pe toti toate” dupa cum afirma parintele acestei ramuri a pedagogiei J.A. Comenyus. In calitate de teorie a instruirii sau a procesului de invatamant didactica defineste si sustine fundamentele stiintifice ale procesului de invatamant, proces care poate fi definit ca a fi activitatea complexa, intentionata, programata, organizata si constienta de predare si invatare. Deci axul pe care se structureaza aceasta disciplina este predarea si invatarea intr-un context organizat, in procesul de invatamant.




Din punct de vedere etimologic, termenul provine din cuvantul gre­cesc „didaske” – „didaskein” care inseamna a invata sau „didasko” – invat, iar disciplina propriu-zisa, didactica, ca stiinta a invatarii, deriva din aceeasi familie de cuvinte, „didaktike”, care inseamna stiinta invatarii, didactica. Asociata acestui termen mai intalnim, in aceasta limba, si cuvantul „mathetica”, care inseamna stiinta de a invata pe altii. Termenul propriu-zis, ajuns pana la identitate fonetica, deriva din latinescul „didactica” insemnand stiinta invatarii, sau din latinescul „ars. discendi” – stiinta (arta) invatarii (de a invata).  Din aceasta derivatie etimologica rezulta ca acest concept are atat un caracter stiintific, cat si metodic exprimat prin mestesugul pedagogului de a preda – comunica in mod eficient.

Semantica termenului analizat s-a imbogatit pe parcurs, bazandu-se pe generalizarea unui bogat material faptic privitor la desfasurarea si rezultatele actiunii educationale practice. Introducerea si incetatenirea lui in sistemul conceptelor pedagogice o datoram, asa cum mentionam, in primul rand marelui pedagog ceh J. A. Comenius, prin lucrarea sa intitulata „Didactica Magna”.

Sfera si conti­nutul didacticii erau deosebit de extinse, incluzand tot ceea ce se referea la educatie si invatamant, la formarea omului in general. Din aceasta cauza nu se putea opera o distinctie logica intre pedagogie si didactica, cele doua discipline substituindu-se reciproc, situatie intretinuta si de faptul ca decelarea intre educatie, ca actiune practica si teoria asupra ei era destul de ambigua.

Pe langa contributia lui Comenyus in stabilirea obiectului didacticii, un rol deosebit il are si pedagogul german J.F. Herbart. Lucrarile sale au constituit punct de plecare in delimitarea didacticii de pedagogie si considerarea ei ca o parte a acesteia, idee recunoscuta si acceptata si in zilele noastre.

Conceptia psihologica si reconsiderarile di­dactice, pe care le face acest pedagog, pe baza didacticii  au fost acceptate o lunga perioada de timp de catre practicienii scolii din multe tari, pentru ca in cele din urma sa fie abandonate si inlocuite. Contributia lui Herbart la circumscrierea obiectului didacticii si a relatiei ei cu pedagogia s-ar putea rezuma la urmatoarele idei:

una din preocuparile fundamentale ale didacticii este activitatea de predare a cunostintelor in conformitate cu anumite legitati psihologice de asimilare a lor. In acest fel obiectul didacticii este procesul de invatamant;

cele doua componente ale procesului de invatamant, predarea si asimilarea, se afla intr-o stransa interdependenta, realizarea obiectivelor predarii depinzand de substratul psihologic al invatarii.

Pe langa pedagogii amintiti, la dezvoltarea si consolidarea obiectului didacticii si a procesului de invatamant in general si-au adus contributia si autori cum ar fi: Fr. Rabelais, M. de Montaingne, J. Locke, J.J. Rousseau, J.H. Pestalozzi, Fr. Frobel, A. Diesterweg, D. Usinski,           A. Ferriere, M. Montessori, O. Decroly, J. Dewey, S. Skinner, J. Bruner etc.


Obiectul si problematica didacticii

Obiectul didacticii este procesul de invatamant, didactica fiind stiinta dar si arta (in sens de maiestrie didactica) conceperii, organizarii si desfasurarii cu succes a procesului de invatamant sau al predarii – invatarii eficiente. Ea se mai numeste si defineste, totodata, ca „stiinta instructiei prin invatamant” sau stiinta educatiei prin instructie (I. Bontas, 1994). Afirmand acest lucru, infaptuim doar o delimitare ontologica, desprinzand din ansamblul realitatii educationale un anumit domeniu pe care il supunem investigatiei stiintifice. Rezultatele obtinute ne ofera posibilitatea sa intregim aceasta delimitare ontologica si cu una epistemologica, conditie a constituirii unei teorii. Dupa cum se stie, orice teorie stiintifica este un sistem organizat de cunostinte care descrie si explica desfasurarea fenomenelor dintr-un anumit domeniu al realitatii. Prin analogie, didactica poate fi considerata ca teorie stiintifica a procesului de invatamant, ea reflectand, pe de o parte, relatiile dintre laturile acesteia, iar pe de alta parte, interdependenta dintre acest proces si contextul social in care se desfasoara.

Ca parte a realitatii educationale, procesul de invatamant intra in aria de preocupare si a altor stiinte, asa cum se intampla cu educatia insasi. Se impune, deci, delimitarea unghiului de vedere din care el este studiat de catre didactica. Aici isi afla originea deosebirile in ceea ce priveste obiectul didacticii pe care le intalnim in literatura de specialitate. Dupa unii autori didactica s-ar ocupa numai cu educatia intelectuala sau de instructie, dupa altii ea ar trebui sa aiba in vedere numai aspectul predarii sau numai cel al invatarii etc. In toate cazurile avem de-a face cu o interpretare unilaterala a procesului de invatamant si implicit cu o restrangere a problematicii sale.



Pentru o intelegere corespunzatoare vom considera ca didactica studiaza procesul de invatamant prin prisma relatiei dintre predare si invatare, dintre conduitele pedagogice ale subiectului actiunii (profesorul) si modalitatile de raspuns ale obiectului ei (elevii) in vederea asigurarii unei armonii dintre ele. In consecinta, didactica se preocupa de mecanismele interne ale procesului de invatamant care asigura acestuia un echilibru si o finalitate pedagogica in concordanta cu cerintele sociale si cu cele mai noi cuceriri ale psihologiei. Prin aceasta prisma oricare componenta a procesului de invatamant poate deveni obiect de studiu al didacticii numai ca conditia plasarii sale pe fondul relatiei dintre cei doi poli, deoarece numai in acest fel este posibila surprinderea raporturilor dintre activitatea profesorului si a elevilor, in vederea asigurarii unui echilibru intre ele. Un exemplu, ritmul accelerat de dezvoltare a stiintei impune cresterea cantitatii de cunostinte ce urmeaza a fi transmise in procesul de invatamant. Daca aceasta crestere nu este corelata cu organizarea intr-un alt mod a procesului de invatare se produce o perturbare.

Principalele probleme de care se preocupa didactica ar putea fi sistematizate in felul de mai jos.


Continutul procesului de invatamant

Este vorba de volumul si calitatea cunostintelor. Din acest punct de vedere didactica se ocupa cu criteriile pe baza carora se efectueaza selectarea si ordonarea cunostintelor, astfel incat sa fie in concordanta cu cerintele societatii si sa asigure integrarea individului in viata sociala. Didactica se concentreaza asupra elaborarii metodologiei necesare intocmirii planurilor de invatamant, a programelor si manualelor scolare.


Tehnologia desfasurarii procesului de invatamant.

Se refera la ansamblul principiilor, metodelor, procedeelor, mijloacelor si formelor de organizare folosite in vederea transmiterii si asimilarii cunostintelor. In legatura cu acest aspect didactica se concentreaza asupra intrebarii: cum poate fi transmisa o cantitate de informatii pentru a putea fi invatata mai usor si mai eficient, cum ar putea fi structurat un corp de cunostinte pentru a putea fi inteles de catre cel care invata ? J. S. Bruner (1970) vorbeste despre „o structura optima” care nu este altceva decat o inlantuire de propozitii‚ prin care poate fi dedus un corp mai mare de cunostinte”, eficacitatea acestei structuri depinzand de valentele ei „de a simplifica informatiile, de a genera noi propozitii si de a spori posibilitatea de manipulare a unui corp de cunostinte”. Didactica urmeaza sa descopere criteriile potrivit carora pot fi constituite astfel de „structuri optime” si modalitati de adaptare la puterea de intelegere a celui care invata. Axa in jurul careia se concentreaza toate preocuparile din acest domeniu este cea a asigurarii unei activitati reale, a unei participari sustinute a subiectului in procesul de asimilare. Multitudinea si diversitatea factorilor de care depinde activizarea ridica numeroase dificultati in calea stabilirii tehnologiei celei mai adecvate. De aceea, numai pe baza cunoasterii prealabile a relatiilor dintre acesti factori didactica poate prescrie o anumita tehnologie.


Asigurarea unui echilibru functional dintre predare si invatare.

Este o preocupare a didacticii determinata de rezultatele cercetarilor psihologiei sociale si sociologiei. Ea vizeaza masura in care predarea favorizeaza aparitia unei atmosfere coparticipative, intre profesor si elev, intre elevii insisi. Valorificarea factorilor sociali in procesul de invatamant constituie una din problemele principale ale didacticii. Re­zultatul s-a materializat in largirea ansamblului tehnicilor pedagogice. „Imbogatita prin punctul de vedere social, didactica obliga profesorii sa utilizeze forte sociale susceptibile de a completa si intari efectele comunicarii pedagogice” (G. Leroy, 1974). Cunoasterea si declansarea acestui sistem de interrelatii asigura dezvoltarea personalitatii umane in ansamblul sau. Perfectionarea, pe aceasta baza, a tehnologiei didactice are in vedere, pe de o parte, asigurarea unui context psihosocial stimulativ pentru comunicarea pedagogica in ansamblul sau, iar pe alta parte, restructurarea acestor interrelatii in concordanta cu cerintele educative pe care le incumba grupul social.


Evaluarea randamentului procesului de invatamant.

Ca in oricare alta activitate sociala se impune si aici cunoasterea rezultatelor obtinute. Economia invatamantului are in vedere eficienta sociala a acestei activitati prin prisma contributiei sale la infaptuirea reproductiei largite a fortei de munca si implicit a progresului social. Didactica se concentreaza asupra eficientei pedagogice a procesului de invatamant, urmarind surprinderea corelatiei dintre obiective, tehnologia aplicata si consecintele asupra dezvoltarii personalitatii, preconizand, totodata, masuri de ordin pedagogic pentru sporirea randamentului acestui proces. Este vorba de masurarea si aprecierea progresului in activitatea de invatare. Sunt concludente din acest punct de vedere preocuparile didacticii pentru aplicarea unor procedee cat mai adecvate de evaluare a randamentului scolar, de perfectionare a tehnicilor folosite. Evaluarea nu se reduce doar la simpla folosite a acestor instrumente. Ea inglobeaza conceptia dupa care se orienteaza profesorii in activitatea lor, conceptie care solicita raspuns la doua intrebari: ce evaluam si cum evaluam.




Conducerea actiunii didactice. Relatia profesor-elevi.

Include toate acele aspecte privitoare la personalitatea profesorului, la locul si rolul sau in procesul de invatamant. Ele se concentreaza, de fapt, in jurul autoritatii profesorului care imprima un anume sens comunicarii pedagogice.

Referitor la relatia profesor-elevi, didactica se orienteaza spre cunoasterea cat mai detaliata a functiilor cu care sunt investiti cei doi poli, astfel incat sa se realizeze o cooperare intre ei si un schimb reciproc si intensiv de mesaje.

Principalele domenii ale didacticii, mentionate mai sus, constituie, in acelasi timp, si directii ale cercetarii stiintifice. Din aceasta cauza problematica didacticii se afla intr-o continua restructurare, delimitarea pe care am facut-o la inceputul acestui capitol considerand procesul de invatamant ca obiect al didacticii avand un rol contextual si marcand doar aria de cuprindere a acestei discipline. O circumscriere prealabila si definitiva a acestei ramuri este practic imposibila, ea putandu-se face doar sub forma ipotetica, rezultatele confirmate pe parcurs urmand sa fie inglobate si asimilate in osatura conceptuala a obiectului sau.

Pe baza celor de mai sus vom preciza ca didactica urmareste sa surprinda relatiile de dependenta si functionalitate dintre diverse aspecte, componente si laturi ale procesului de invatamant prin prisma finalitatii sale pedagogice.


Componentele didacticii

Procesul de invatamant este un proces sistemic surprinzand in continutul sau anumite componente care interactioneaza in vederea realizarii obiectivelor si finalitatilor sale, angajand toate resursele necesare ce presupun asemenea obiective si finalitati.

Sistemul scolar nu functioneaza in vid ci el se inscrie ca subsistem in ansamblul social intrepatrunzandu-se cu aceste subsisteme. Componentele principale ale procesului de invatamant pot fi prezentate dupa urmatoarea schema:










Dupa cum reiese din schema prezentata (reprodusa dupa M. Ionescu si I. Radu – „Didactica moderna”, 1995), pe primul loc se situeaza obiectivele procesului de invatamant, care subsumeaza cerintele de instruire si educatie puse de societate, ca necesitati sistemice. Aceste obiective corespund unor optiuni si prioritati sociale majore cu privire la informatia si deprinderile pe care trebuie sa le dobandeasca elevii cu privire la judecatile de valoare, atitudinile si comportamentul acestora in profesia aleasa. Printre principalele obiective stabilite sunt cele care urmaresc ca elevii sa cunoasca si sa asimileze informatia predata – continutul cognitiv, ce anume sa stie sa faca – componenta praxiologica (formarea deprinderilor motrice, psihomotrice si a capacitatilor necesare sub raport profesional) si ce atitudini si judecati trebuie sa adopte, ca obiectiv formativ si evaluativ.

A doua componenta principala o reprezinta resursele umane – agentii actiunii educationale, adica profesorii si elevii. Daca didactica clasica punea un accent deosebit asupra rolului profesorului in activitatea de invatamant, didactica moderna pune in centrul atentiei elevul, acesta devenindu-i partener in procesul propriei sale formari. Profesorului ii revine raspunderea organizarii „campului educational” avand rolul de a proiecta, de a conduce si indruma activitatile multiple din scoala si, in parte, din afara ei in vederea formarii personalitatii elevilor.

Suportul de baza al instruirii si educatiei il constituie continutul predat format din bazele stiintei si ale culturii. In procesul de invatamant se vehiculeaza continuturi stiintifice, tehnice, literar-artistice, filosofice, religioase, etice etc., programate dupa o anumita logica si in functie de nivelele de dificultate si accesibilitate.

O alta componenta o constituie mijloacele de invatamant si materialul didactic sau, intr-o terminologie mai adecvata si modernizata, logistica didactica. Tehnicile traditionale de instruire concretizate in mijloacele verbale s-au largit simtitor, ingloband si mijloacele audio-vizuale (diapozitivul, filmul, banda magnetica, inclusiv calculatorul, ceea ce amplifica posibilitatile clasice de predare). Procesul de instruire este sustinut tot mai mult de mijloace tehnice menite sa faciliteze predarea si insusirea cunostintelor si deprinderilor necesare formarii profesionale si a personalitatii tinerilor.

Formele de organizare reprezinta o alta componenta a procesului de invatamant. Avand precizate obiectivele si delimitat suportul informational in continuturi si in coroborare stricta cu diferite tehnici si tehnologii didactice se pune problema organizarii invatamantului pe diverse structuri si nivele, clase si lectii in general ca forme clasice de desfasurare. Asadar procesul de invatamant imbraca diverse forme care asigura cadrul de organizare a acestuia concretizat in lectii, activitati practice, activitati in cercuri de elevi, excursii didactice si vizite etc.

Campul relational este foarte important in mediul scolar si surprinde raporturile interpersonale formale si informale intre profesor – elevi, intre elevi. In functie de aceste raporturi se delimiteaza climatul psihosocial si educational in cadrul grupului – clasei ca principala structura scolara. In mare masura grupul, clasa devin atat factori educationali cat si factori educogeni, elevii invatand prin asimilarea cunostintelor predate, dar si socializandu-se totodata prin intermediul acestor structuri.

Componenta temporara surprinde in cadrul procesului de invatamant segmentele si secventele delimitate temporar, in cadrul anului scolar delimitandu-se trimestrul sau semestrul, saptamana de scoala, ziua, ora de clasa. Continutul invatamantului apare astfel segmentat in unitati de timp, profesorul planificandu-si si esalonandu-si activitatea sa in functie de continut si de timpul pe care il are la dispozitie in scopul predarii si realizarii obiectivelor urmarite. Se utilizeaza in acest sens un concept specific, cel de timp scolar, prin intermediul caruia este comensurata intreaga activitate scolara.

In interdependenta lor aceste componente conduc la anumite rezultate, succes – performanta sau in mod asimetric la insuccese si chiar esecuri scolare. In functie de aceste rezultate se stabileste o anumita conexiune inversa intre obiective si rezultate sau intre fluxul de intrare si fluxul de iesire, fluxuri intermediate prin procesul de invatamant.






Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }