Reguli de aplicare a exercitiilor mecanoterapeutice cu mobilizare pasiva si autopasiva

Reguli de aplicare a exercitiilor mecanoterapeutice cu mobilizare pasiva si autopasiva

I. Reguli de aplicare a exercitiilor cu mobilizare pasiva si autopasiva

Aceste exercitii presupun cunoasterea unui anumit numar de reguli si date, conditie esentiala pentru instalarea pacientului intr-o pozitie corecta, reglarea convenabila a masinii, intelegerea miscarii si participarea activa a subiectului.

Cunoasterea principiilor mobilizarii pasive: regula evitarii durerii, respectarea amplitudinilor articulare si a axelor, solicitarea unei singure articulatii o data, mobilizarea lenta si blanda care sa nu antreneze declansarea reflexelor de aparare.

Cunoasterea pacientului. Pentru reglarea amplitudinii articulare sunt interesante toate bilanturile, insa bilantul articular este indispensabil.

Cunoasterea obiectivelor. Mobilizarea pasiva are doua indicatii principale:

-cresterea amplitudinii in caz de anchilozare articulara

-conservarea functiei articulare in siuatia in care miscarea activa este imposibila sau contraindicata.

Instalarea pacientului. Pacientul trebuie sa fie instalat confortabil, intr-o pozitie care sa nu solicite nici un efort din partea acestuia; toate segmentele trebuie sa fie asigurate impotriva oricarei deplasari nedorite; axa articulatiei trebuie sa corespunda exact cu axa mecanica; segmentele de imobilizat trebuie sa fie fixate, dar nu prea strans, pentru a nu jena circulatia; segmentele care urmeaza a fi mobilizate trebuie sa fie atasate de piesa metalica, fara ca aceasta sa impiedice in vreun fel miscarea.

Reglarea amplitudinii articulare. Se va face in functie de bilantul articular si de indicatii. Daca se urmareste cresterea amplitudinii articulare, amplitudinea masinii trebuie sa fie superioara cu cateva grade amplitudinii articulare a subiectului, orice progres fiind urmat in mod obligatoriu de o crestere a amplitudinii aparatului.

Daca scopul urmarit este conservarea functiei articulare, amplitudinea masinii trebuie sa aiba aceeasi valoare ca si amplitudinea articulara a subiectului.

Reglarea intensitatii fortei exterioare. In sistemul cu contragreutate, greutatea trebuie sa fie suficienta pentru a deplasa segmentul de membru - prin urmare, va fi calculata in functie de masa segmentului de mobilizat si de pozitia acestuia in raport cu gravitatia (care poate fie sa faciliteze, fie sa franeze actiunea contragreutatii).

Daca forta muschilor antagonisti nu este suficienta pentru a readuce contragreutatea in punctul initial sau in cazul in care o implicare a acestora ar fi inutila sau contraindicata, se va recurge la un sistem manual.

Participarea pacientului la exercitiu. Pacientul va fi stimulat sa se implice in realizarea miscarii daca i se explica scopul exercitiului, principiul mecanic, dirijarea exercitiului si dozarea efortului.

Explicarea scopurilor. Pacientul trebuie sa stie ce anume se urmareste prin respectivul exercitiu si in ce mod se integreaza acesta in ansamblul tratamentelor pe care le urmeaza in evolutia vindecarii si readaptarii sale. Apoi, este absolut necesar sa i se ofere posibilitatea de a-si urmari progresele la diferite reglaje (amplitudine, greutate).

Explicarea mijloacelor. Stiut fiind ca intelegerea duce la evitarea angoasei in orice tip de activitate, pacientul trebuie sa cunoasca principiul mecanic utilizat si sa aiba posibilitatea de a opri masina daca oboseste sau in cazul vreunui incident.

Dirijarea exercitiului. In cazul unei mobilizari pasive, participarea subiectului pare a fi nula, astfel incat este bine sa i se ceara sa urmareasca mental miscarea efectuata, sa o vizualizeze si sa o simta; el trebuie sa semnaleze orice durere care apare in timpul miscarii, aceasta putand fi eliminata printr-o reglare diferita a amplitudinii sau a fortei exterioare.

In mobilizarea autopasiva, participarea subiectului este foarte importanta, el fiind responsabil de miscarea pe care o imprima segmentului de membru; iata de ce este indicat sa i se dea toate informatiile cu privire la amplitudinea articulara ce trebuie obtinuta si la caracterul nociv al durerii.

II. Reguli de aplicare a exercitiilor cu mobilizare activa contra rezistenta

Solicitand muschii segmentului vizat, acest tip de exercitiu se poate realiza doar in conditiile cunoasterii unui anumit numar de reguli si aspecte.

Cunoasterea subiectului. Orice activitate musculara presupune muschi capabili sa o realizeze - prin urmare, o testare musculara prealabila este intotdeauna bine venita. Bilantul cardiovascular va permite reglarea efortului cerut in functie de posibilitatile subiectului.

Cunoasterea scopurilor. Principalele indicatii ale acestei activitati musculare sunt:

- intretinerea musculara: solicitarea moderata a agonistilor si antagonistilor;

- fortificarea musculara: solicitarea intensa a unei grupe musculare;

- readaptarea la efort: solicitarea globala a intregului corp.

Respectand regulile activitatii musculare, trebuie:

- sa identificam pozitia cea mai favorabila pentru actiunea unui anumit muschi (raportul tensiune - lungime), bratul parghiei musculare modificandu-se in functie de pozitia articulara;

- sa alegem forma de contractie cea mai potrivita cu scopurile propuse : contractie izometrica sau de alta natura;

- sa calculam rezistenta adecvata in functie de rezistenta maxima a muschiului, de timpul de lucru, de timpul de odihna si de durata exercitiului.

Instalarea pacientului. Cu rezistenta la zero, se fixeaza segmentul care trebuie lucrat pe piesa mecanica si se imobilizeaza si segmentele cu care nu se lucreaza. Atentie la legaturi, care nu trebuie sa stanjeneasca sub nici o forma contractia musculara!

Amplitudinea musculara trebuie reglata tinand cont de cursa musculara propusa (in afara sau interiorul segmentului de contractie), care este delimitata cu ajutorul unor dispozitive de sustinere.

Rezistenta este si ea reglata, in functie de miscarea solicitata si de legile activitatii musculare.

Participarea pacientului la exercitiu. Pacientul fiind acela care depune efortul necesar pentru executarea exercitiului, este bine ca implicarea lui sa fie totala - prin urmare, este de la sine inteles ca trebuie sa i se explice avantajele pe care le-ar prezenta o participare integrala.

Intr-un exercitiu de intretinere musculara, rezistenta nu va fi foarte puternica; totusi, in conditiile unei articulatii anchilozate si/sau dureroase si ale unor muschi slabiti, miscarea va fi destul de solicitanta in primele etape ale tratamentului.

Intr-un exercitiu de fortificare musculara, efortul cerut este important si trebuie sa se mentina la un nivel inalt, intrucat o rezistenta prea slaba nu este in masura sa dezvolte forta musculara. Bilanturile care trebuie realizate la intervale regulate ii vor permite pacientului sa-si urmareasca progresele in privinta fortei musculare.

Este indicat ca pacientul sa constientizeze cursa musculara care trebuie realizata, intr-o prima etapa executand miscarea in absenta aparatului.

In continuare, terapeutul ii va explica desfasurarea exercitiului, precizand timpul exact alocat contractiei, respectiv odihnei, si durata globala a exercitiului.

Incidente posibile: exercitiul nu trebuie sa declanseze dureri articulare sau musculare.

La orice durere articulara trebuie verificate:

- instalarea segmentelor (o eventuala nerespectare a axelor);

- cursa articulara solicitata (o modificare a acesteia poate suprima durerea);

- rezistenta (care poate fi excesiva pentru starea tesuturilor articulare si periarticulare).

La orice durere musculara trebuie verificate:

- rezistenta (care trebuie diminuata sau amplificata in mod progresiv, dupa un moment de incalzire);

- timpul alocat activitatii, respectiv odihnei (o activitate prea indelungata poate antrena o ischemie musculara).

In caz de oboseala (pacientul trebuie sa invete sa recunoasca semnele instalarii oboselii):

- oboseala musculara locala (miscarea incepe sa tremure, muschiul devine dureros si nu mai asigura cursa completa);

- oboseala generala (insomnie consecutiva sedintelor de lucru, iar in zilele urmatoare, dureri musculare generalizate destul de serioase).

Oboseala locala trebuie sa duca la incetarea exercitiului, in vreme ce oboseala generala impune o regandire a duratei si intensitatii activitatii, precum si a frecventei sedintelor.

III. Reguli de aplicare a exercitiilor de elongatie vertebrala

La acest exercitiu, cunoasterea bolnavului este indispensabila, punctele esentiale fiind:

- nivelul atins;

- pozitia antalgica pe care o adopta pacientul (pozitie utilizata pentru tractiune);

- varsta si mai ales gradul de mineralizare a scheletului;

- problemele de respiratie care ar putea face imposibila folosirea corsetului toracal;

- intensitatea durerii si a contracturilor musculare.

Explicarea scopurilor tractiunii si a modului de desfasurare a acesteia trebuie sa-l faca pe subiect sa inteleaga ca exercitiul reprezinta in fapt o tensionare la care se recurge in vederea diminuarii durerilor articulare si discale, in fapt pentru calmarea acestora; iar pentru acesta, el va

trebui sa semnaleze orice durere care apare in timpul tractiunii.

Instalarea pacientului: daca se folosesc corsete, ele vor fi asezate in pozitie verticala, punctele de sprijin pentru reliefurile osoase vor fi capitonate, iar sustinerea va fi cat mai larga. In functie de masa utilizata, pacientul va fi asezat in decubit dorsal sau ventral, cu precizarea ca pozitia trebuie sa fie intotdeauna confortabila si antalgica si sa poata fi pastrata cel putin 30 de minute (fig. 1 a, b).

a

b

Fig. 1. Pozitii de elongatie vertebrala:

a) in decubit dorsal cu cifoza lombara;

b) in decubit ventral cu cifoza lombara.

Intensitatea fortei de tractiune este variabila, in functie de masa utilizata si chiar de la un caz la altul. Cateva exemple pentru elongatiile lombare: Masturso 100 kg, Cyriax 50 kg, Lehman si Brunner 135 kg (apud Maigne).

Troisier propune 45 kg; in opinia lui Levernieux, distantarea placilor este singurul aspect demn de luat in consideratie: o distantare de 17 cm corespunde unei mariri a spatiului intervertebral cu 1,5 mm.

Dirijarea exercitiului: dupa instalarea pacientului in pozitia de executare a exercitiului, are loc tensionarea lenta si progresiva (pentru atingerea gradului dorit trebuie sa treaca mai multe minute), care va fi mentinuta intre 10 si 30 de minute si va fi urmata de o destindere treptata si de un moment de repaus.