QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate medicina

Asistenta kinetica in orto-traumatologie








ASISTENTA KINETICA IN ORTO-TRAUMATOLOGIE


Obiective:

Dupa parcurgerea capitolului, kinetoterapeutul sa fie capabil:

sa cunoasca principalele afectiuni traumatice ale aparatului locomotor si modalitatile de recuperare, inclusiv specificitatea la sportivi pe ramuri sportive;




sa stabileasca pe baza diagnosticului clinic si a evaluarilor functionale obiective kinetice atat pe termen lung cat si pe termen scurt;

sa stabileasca programul de recuperare astfel incat sa utilizeze cele mai importante mijloace kinetice (si nu numai) pentru a scurta perioada de recuperare si a asigura reinsertia sociala si profesionala a pacientului.


Continut:

1.Recuperare in traumatologie - notiuni generale;

2.Recuperarea afectiunilor traumatice pe regiuni;

3.Abordarea specifica a traumatismelor in activitatea sportiva si incidenta lor pe ramuri de sport.


Cuvinte cheie: traumatism, ramura sportiva, refacere , recuperare


1.Recuperare in traumatologie - notiuni generale


Recuperarea medicala este cea mai noua forma de asistenta medicala aparuta in a doua jumatate a secolului XX, fiind intr-o continua dezvoltare. Este o activitate complexa prin care se urmareste restabilirea cat mai deplina a capacitatilor functionale reduse sau pierdute de catre o persoana, dezvoltarea mecanismelor compensatorii si de adaptare, care sa-i asigure in viitor posibilitatea de autoservire, viata activa, independenta economica si sociala.

Dupa obiectivul spre care tinde sau care poate fi atins, vorbim de:

a. Recuperarea partiala, cand se realizeaza numai reeducarea capacitatii de autoservire sau
reeducarea partiala a capacitatii de munca;

b.    Recuperarea totala, cand se realizeaza recastigarea totala a capacitatii de munca sau
reincadrarea persoanei in activitate profesionala cu program normal.

In traumatologie recuperarea medicala prin fizioterapie si kinetoterapie- terapie prin miscare, reprezinta problema principala de abordat si incepe imediat dupa tratamentul ortopedic sau chirurgical. In etiologia traumatismelor se intalnesc: factori mecanici (traumatisme mecanice), factori fizici (traumatisme fizice), factori chimici (traumatisme chimice), factori biologici (traumatisme biologice).

Factorii mecanici (caderi, lovituri, loviri) produc traumatisme prin obiecte ascutite sau taioase (cuie, sarme, cutite, fragmente de sticla, de lemn, obiecte contondente de diverse forme geometrice, pietre, bate, bare, scaune, piese grele, hiperpresiune). Obiectele ascutite si cele taioase produc plagi prin intepare, taiere, iar obiectele contondente produc contuzii, striviri, fracturi, chiar amputatii traumatice etc.

Factorii fizici produc leziuni traumatice diverse, bine codificate in raport cu factorul incriminat: arsuri (caldura, electricitate, raze solare, radiatii), degeraturi (frig, zapada etc.), electrocutare, iradiere (diferite forme de radiatii).

Factorii chimici produc leziuni traumatice numite coroziuni prin actiunea unor acizi si baze de diferite concentratii, sub forma unor alimente si medicamente.

Factorii biologici produc leziuni traumatice prin intepaturi, plagi prin intepare, muscare, strivire si leziuni produse de diferite bacterii si ciuperci etc.

In functie de integritatea tesuturilor, traumatismele se clasifica in: inchise si deschise.

Cele inchise au ca si caracteristica pastrarea integritatii tegumentului: contuzie, ruptura, entorsa, fractura inchisa, luxatie si cele combinate prin triade si pentade traumatice.

Cele deschise sunt caracterizate prin intreruperea sub o forma sau alta a integritatii tegumentului: plaga deschisa, contuzie deschisa, fractura deschisa, luxatie deschisa.

Examenul clinic al traumatismului are in vedere urmatoarele elemente: localizare; forma; dimensiune; directie; aspectul privind culoarea, relieful, profunzimea; prezenta si tipul hemoragiei; prezenta eventualilor corpi straini; alte particularitati specifice in raport cu felul traumatismului. Organismul raspunde la actiunea agentului traumatic prin manifestari locale si generale in care este implicat in primul rand sistemul nervos. Manifestarea generala cea mai importanta este socul traumatic de o anumita intensitate. Pe plan local, prin acelasi mecanism reflex se produc primele modificari neurovasculare: o zona de vasoconstrictie la periferia zonei traumatizate la delimitarea zonei de necroza si in afara acesteia o zona de vasodilatatie, care inlesneste resorbtia si eliminarea tesuturilor necrozate si a eventualilor corpi straini.

In general, manifestarea locala comuna este necroza tisulara, care este rezultatul actiunii directe a agentului traumatic asupra celulelor, pe de o parte, si rezultatul ischemiei tisulare prin distrugerea capilarelor intercelulare, pe de alta parte. Necroza tisulara este urmata de hiperemie locala, edem, exudat si infiltrat celular.

Leziunile histologice posttraumatice variaza in raport cu structura oricarui tesut: tegument, tesut subcutanat, muschi si tendoane, vase sanguine si limfatice, nervi, articulatii si oase. Modificarile locale dupa traumatism parcurg trei etape succesive:

etapa intai - se elimina tesuturile necrozate;

etapa a doua - se formeaza tesuturi de granulatie;

etapa a treia - are loc vindecarea, cicatricizarea si epidermizarea plagii.


2. Recuperarea afectiunilor traumatice pe regiuni

Pentru o anumita sistematizare a acestui material, vom realiza o schema generala de abordare in care vom lua in considerare principalele tipuri lezionale pe regiuni (in functie de frecventa aparitiei lor); obiectivele generale de recuperare, a regiunii respective (netratand obiectivele de scurta durata sau cele specifice unui anumit tip de leziune); mijloacele kinetoterapeutice si fizioterapeutice utilizate in recuperare, precum si alte precizari necesare pentru o intelegere cat mai exacta a celor expuse.

Umarul posttraumatic - prezinta anumite particularitati de recuperare, datorita faptului ca este cea mai mobila articulatie si in acelasi timp trebuie sa prezinte si un anumit grad de stabilitate pentru a permite segmentelor distale sa fie pozitionate in anumite directii necesare activitatilor desfasurate in cursul zilei.

Principalele leziuni traumatice intalnite la nivelul umarului sunt: contuziile; luxatiile; fracturile; plagile taiate sau intepate; arsurile.

Sechelaritatea posttraumatica afecteaza aproape identic umarul ca si periartrita scapulohumerala (PSH) si ca urmare putem spune ca la nivelul umarului posttraumatic avem cele cinci forme clinico -anatomo - functionale bine determinate:

Umar dureros posttraumatic simplu;

Umar dureros posttraumatic blocat;

Umar mixt;

Umar pseudoparalitic;

Umar inflamat posttraumatic acut.

Obiectivele si mijloacele kinetice vor fi orientate dupa particularitatile formelor clinice de mai sus dar avand ca si linii comune urmatoarele: 1. Ameliorarea durerii prin: posturari si pozitionari inca din perioada de imobilizare; folosirea gimnasticii vasculare Pholchen si Moberg a Terapi Mastersului , masajul usor de tip efleuraj; termoterapie calda si rece ; 2. Mentinerea functiei centurii scapulare prin: controlul staticii si dinamicii gatului, umerilor, toracelui, coloanei cervicale si cervico - dorsale; executarea de miscari globale a segmentului scapulo - toracic; prevenirea atitudinilor deficiente secundare (cifotice si scoliotice) dupa afectiunile traumatice; tonizarea prin contractii izometrice a musculaturii cervico - scapulo - humerale in situatiile permise; 3. Recuperarea mobilitatii articulare prin: initierea miscarilor pentru asuplizarea musculara (activ asistat, activ, utilizarea tehnicilor FNP si diagonalele din metoda H. Kabat, pentru promovarea mobilitatii la unghiuri maxime posibile si in toate axele si planurile permise. Fara miscari pasive mai ales in cazul luxatiilor, fracturilor de clavicula si fara miscari cu contrarezistenta, fara tehnici de decoaptare si tractiuni axiale in cazul fracturilor sau dupa subluxatii si luxatii. Se va folosi telescoparea si a metoda Klapp pentru o mai buna exersare in lant cinematic inchis ); 4. Rearmonizarea mecanica a umarului privind atat mobilitatea, cat si stabilitatea prin: corectarea si prevenirea dezaxarii capului humeral realizata prin anumite posturi, decoaptari, tehnica Codmann, üntinderi musculare - stretchingul prelungit; pastrarea echilibrului ideal intre grupele musculare agonist antagonist si anume deltoidul, coracobrahialul, bicepsul , trapezul pe de o parte, si supraspinos, subscapular si subspinos pe de alta parte; 5. Recuperarea mobilitatii controlate a umarului la unghiuri functionale si treptat pe intreaga amplitudine.

Cotul posttraumatic - traumatismele cotului pot determina ca tip de leziuni: contuzii, plagi, scalpuri, arsuri; entorse; luxatii; fracturi; leziuni de nervi si vase.

Aceste leziuni lasa o larga varietate de sechele, care pot fi sistematizate astfel:

a. Sechele mai ales de tip mecanic articular, determinand limitarea, mai mult sau mai putin grava a
miscarilor cotului prin: organizare colagenica intre planurile de miscare si alunecare; retractii
musculotendocapsulare; fragment osos intraarticular; calus vicios; osteom periarticular. Exista
posibilitatea, desi mai rara, ca depunerile calcare sa se produca in grosimea capsulei articulare, blocandu-
se miscarea: artrita posttraumatica si cicatrice retractila.

b. Mai putin frecvent, pot exista deviatii axiale (cubitus varus si cubitus valgus), retractii
ischemice ale flexorilor, cot balant.

c. Muschii efectori ai miscarii cotului pot ramane deficitari prin: atrofia de imobilizare; ruptura
tendinomusculara; miozitele calcare.

d. Paraliziile nervilor periferici ai membrelor superioare sunt destul de frecvente si trebuie cautate
intotdeauna;

e. Ischemia structurilor antebratului, ce duce la retractia Volkman sau necroze;

in perioada de imobilizare a cotului programele kinetice de recuperare incep prin utilizarea unor mijloace fizioterapeutice si kinetoterapeutice avand urmatoarele obiective si mijloace :

l.Mentinerea troficitatii tesuturilor prin.: aplicarea undelor electromagnetice de inalta frecventa, a fototerapiei , a luminii polarizate ( Bioptron), pentru grabirea consolodarii fracturii, cicatrizarii plagilor, pentru cresterea circulatiei si a resorbtiei hematoamelor, la inceput in aplicatii zilnice, apoi de doua, trei ori pe saptamana; masajul mainii si a antebratului; angiomat; posturarea antidecliva si gimnastica Möberg in scopul indepartarii edemului;

2. Mentinerea mobilitatii articulatiilor neafectate, atat a celor distale, cat si a umarului prin exercitii kinetice active in toate planurile.

Durata imobilizarii cotului este variabila in functie de tipul lezional, cu cat aceasta este mai de durata, cu atat problemele de recuperare sunt mai anevoioase si greu de realizat.

Principalele obiective si mijloace dupa imobilizare sunt: l.Combaterea durerii reprezentand la cot un obiectiv primordial, deoarece cotul este o articulatie ce dezvolta foarte usor redori stranse, multi pacienti pierzandu-si mobilitatea mai ales dupa degipsare. In aceasta perioada, mijloacele de combatere a durerii sunt mai ales medicatia si terapia fizicala antialgica; 2.Combaterea inflamatiei si a tulburarilor circulatorii foarte frecvente prin: repaus si postura articulara relaxanta; folosirea Terapii Mastersului, a balansarilor Polchen, a gimnasticii Möberg, a aplicatiilor de termoterapie reci(crioterapie), care determina o hiperemie activa, scade viteza de conducere pe nerv, scade activitatea receptorilor cutanati, scade spasmul muscular (compresa cu apa rece, compresa cu gheata, masajul cu gheata, de 2 - 3 ori pe zi);

3.Recastigarea fortei si mobilitatii articulare simultane se realizeaza prin:tehnicile FNP (CR, hold -relax, IR, ILO,RR,) miscari autopasive cu ajutorul scripetilor,Terapii Masters, acestea fiind de altfel singurele miscari pasive permise deoarece celelalte tipuri de mobilizari pasive pot determina mici rupturi ale tesutului periarticular cu formare de hematoame si implicit cu depuneri calcare ducand in final la o reducere drastica a mobilitatii cotului putandu-se merge pana la anchiloza;

Se recomanda cu prioritate miscari active, atat in apa (hidrobalneokinetoterapia) cat si pe uscat, exercitii de facilitare neuroproprioceptiva; caldura locala (in momentul in care nu avem inflamatie); ultrasunet la nivelul tendonului si a jonctiunii tendino-musculare; masajul pe insertia tendoanelor efectuat profund; terapia ocupationala la „placa canadiana,, etc.

Mana posttraumatica - Mana reprezinta sediul frecvent al multor traumatisme, recuperarea sa implicand probleme deosebite din mai multe puncte de vedere In primul rand mana este implicata in marea majoritate a activitatilor pe care le desfasuram zilnic si ca atare „e indispensabila'; in al doilea rand este organul prehensiunii si a celei mai importante sensibilitati discriminative, al personalitatii umane, a expresivitatii si a profesionalitatii celei mai elaborate; in al treilea si nu in ultimul rand mana suporta greu imobilizarea chiar de scurta durata, redorile si retracturile devenind ulterior foarte greu reductibile.

Principalele leziuni intalnite la nivelul mainii sunt: luxatiile si fracturile, leziunile de tendon, paraliziile nervilor periferici, mana rigida; amputatiile.

Obiectivele majore ale recuperarii sechelelor posttraumatice ale mainii sunt: l.Combaterea durerii si a procesului inflamator, prin mijloace kinetice si fizicale; 2.Prevenirea si corectarea diformitatilor si a deviatiilor in cazul afectarii nervilor periferici; 3.Recastigarea amplitudinii de miscare si cresterea fortei musculaturii afectate cu mentinerea fortei musculaturii neafectate; 4.Ameliorarea circulatiei si troficitatii locale; 5.Reeducarea functiei senzitive; 6.Refacerea abilitatii miscarilor; 7.Reeducarea functionala a prehensiunii.

In ceea ce priveste kinetoterapia acestui segment de membru superior, aceasta se poate realiza

prin:

a.   tehnici anakinetice de posturarea care au valoare deosebita, la fel ca si mobilizarile de tip
Maigne, motiv pentru care kinetoterapeutul trebuie sa le acorde toata atentia. Principalele tipuri de posturi
utilizate pentru recuperarea mainii sunt: posturile antideclive realizate liber de catre pacient sau cu
ajutorul unor esarfe sau dispozitive speciale, posturile seriate in atele utilizate pentru mentinerea unei
pozitii functionale castigate sau pentru corectarea unei diformitati sau deviatii, posturile de repaus,
utilizate mai ales pe timpul noptii, posturi de prevenire a deviatiilor, utilizate in cadrul recuperarii
paraliziilor de nervi periferici si orteze de diferite tipuri;

b. Manipularile: sunt utilizate in sechelele posttraumatice de la nivelul pumnului acestea fiind
mobilizarea radiocarpiana, flexia radiocarpiana si extensia radiocarpiana. Miscarile pasive sunt
intotdeauna precedate de masaj si caldura. Amplitudinea miscarilor creste progresiv in timpul unei
sedinte, atingand intotdeauna maximul posibil, moment in care se transforma practic in intinderi;

c. Mobilizarile pasivo - active: fac trecerea spre mobilizarile active, active cu rezistenta si se
utilizeaza cand forta musculara are valori intre 2 si 3, neputand asigura miscarea pe intreaga amplitudine;

d. Mobilizarile active: reprezinta baza recuperarii mainii, realizandu-se in toate articulatiile
(pumnului, mainii, degetelor si policelui ), pe toate directiile posibile, atat analitic, cat mai ales global.
Folosim in special: exercitiile activ libere la placa canadiana si cu rezistenta; exercitii de facilitare
neuroproprioceptiva; terapia ocupationala.

Fizioterapia adjuvanta pregateste fiecare program kinetic prin (masajul, termoterapia calda sau rece, fototerapia Bioptron, , stimularile electrice, electroterapia, acupunctura etc.).



Soldul posttraumatic - In ultimul timp, la nivelul soldului se dezvolta o noua categorie de „leziuni traumatice' si anume soldul operat. Cresterea vertiginoasa a numarului de interventii ortopedo -chirurgicale a facut ca dupa fracturi sa aiba cea mai mare incidenta. Insa oricare ar fi sechela posttraumatica, ea se exprima clinic prin urmatorele semne clinice capitale: durere; deficit de stabilitate; deficit de mobilitate, deficit de locomotie.

Acestea reprezinta de altfel si obiectivele recuperarii soldului posttraumatic, in ordinea enumerata:

1.Combaterea durerii: este obligatorie, deoarece face imposibil ortostatismul si mersul, alaturi de care poate duce la instalarea unor pozitii vicioase, in special coxa flexa dar si atitudini scolioze si implicit afectarea mai mult sau mai putin a coloanei vertebrale. La nivelul soldului, durerea poate avea origini multiple, de la os (prin hiperemia de staza), articulatie (prin cresterea presiunii intraarticulare) si pana la afectari periarticulare prin tensiunea edemului posttraumatic si a hematoamelor musculare sau prin lezarea periostului, etc.

Putem interveni pentru a combate durerea prin: medicatie antiinflamatorie, antalgica si sedativa; infiltratii periarticulare; electroterapie antalgica (diadinamici, Trabert, medie frecventa, joasa frecventa); masaj dupa termoterapie (parafina, solux, Bioptron,); kinetoterapie initial fara incarcare cu repaus la pat, gimnastica Burger, tractiuni in ax continue sau discontinue pentru a scadea presiunea intraarticulara. Pentru a combate edemul ne folosim de posturi antideclive, mobilizari active ale piciorului si genunchiului si pasive ale soldului, curenti excitomotori, masaj, ciorapi si mansete pneumatice pentru gamba si coapsa;

2.Stabilitatea membrului inferior, este asigurata de factori ososi, factori ligamentari (in special ligamentul iliofemural) si factori musculari care asigura atat stabilitatea pasiva (mai ales posterioara), cat si pe cea dinamica din timpul mersului sau alergatului. Recastigarea stabilitatii soldului se face prin: tehnici anakinetice si tehnici FNP folosiind : posturi libere (pentru combaterea flexumului, a derotatiei externe, etc.), posturi fixate (montaje cu scripeti sau contragreutati, atele schimbate progresiv); manipularile mai ales prin tractiune; mobilizarile active; diagonalele H. Kabat si miscarile pasive prin suspensoterapie sau Terapie Masters etc., corectarea pozitiei trunchiului si bazinului (tonifierea musculaturii abdominale si paravertebrale); cresterea fortei musculaturii pelvitrohanterienilor, a fesierului mijlociu si a cvadricepsului;

3.Mobilitatea soldului este importanta de castigat mai ales pe unghiurile functionale minime (52° pe miscarile de flexie - extensie, 12° pentru abductie - adductie si 14° pe rotatie interna - rotatie externa). Limitarea mobilitatii soldului poate fi data de factori irreductibili (pensare articulara, calus vicios, imperfectiuni de congruenta articulara, etc.) sau reductibili (contracturi musculare, retractura limitat capsulara, edem organizat intre palnurile de alunecare, etc.).

In ceea ce privesc mijloacele pentru recuperarea mobilitatii soldului, acestea trebuie utilizate inca din perioada de imobilizare si constau in: posturarea membrului afectat pentru a evita instalarea atitudinilor vicioase si pentru a facilita circulatia de intoarcere; posturarea alternanta a trunchiului pentru a asigura drenajul bronsic, a evita aparitia escarelor; masajul general si al membrului afectat pentru activare circulatorie, decontracturare, sedare , etc.; mentinerea troficitatii si fortei musculaturii soldului si coapsei prin contractii izometrice, curenti excitomotori, masaj.

Dupa perioada de imobilizare se recurge la mobilizari pasive prin suspensoterapie, activo-pasive, hidrokinetoterapie, mobilizari active libere pe toate directiile de miscare, exercitii de facilitare, exercitii de pedalaj, terapie ocupationala.

4.Reeducarea mersului este bine sa se faca in bazine initial cu scaderea nivelului apei treptat si trecerea la variante de mers cu diferite aparate ajutatoare finalizand cu mers liber la inceput cu spatele si lateral pentru evitarea schiopatarii si urcat - coborat scari.

Genunchiul posttraumatic - la nivelul acestei structuri anatomice pot fi intalnite toate tipurile de traumatisme cum ar fi:

Leziuni ale partilor moi: tegumente si tesut celular subcutanat (contuzii, plagi, arsuri), ligamentele si tendon, muschi ( intinderi, rupturi, sectionari, dezinsertii), vase si nervi (rupturi, sectionari);

Leziuni osoase ale epifizelor (tibiale, femurale, peroniere) si rotulei;

Leziuni articulare (plagi articulare inchise sau deschise, rupturi ligamentare, entorse, luxatii, leziuni meniscale).

Prin pozitia sa de articulatie intermediara la nivelul membrului inferior, are rol dublu in mers si anume de a asigura statica printr-o mare stabilitate in timpul sprijinului pe de o parte si de a asigura elevatia piciorului pentru orientarea acestuia in functie de denivelarile terenului in momentul de balans pe de alta parte.

Genunchiul are ca si particularitate prezenta meniscurilor cu scopul stabilirii congruentei articulare intre femur si oasele gambei. Tocmai datorita acestei particularitati vom descrie in cateva cuvinte modul de diagnosticare a leziunilor de menisc( testele din fisa Zoli):

ruptura meniscului intern - debutul fenomenelor se face prin aparitia unui blocaj articular tipic, in pozitie de flexie, urmand unei miscari bruste de rotatie a gambei - cu durere vie si senzatie de trosnitura. De obicei blocajul este reductibil, spontan, alte ori el ramane in pozitia de flexie. Alteori este prezenta doar o hidartroza si durere la nivelul interliniei articulare interne. Cercetarea atenta a unor semne poate evidentia nu numai ruptura de menisc dar si sediul ei, fie pe cornul anterior al meniscului, fie pe cornul posterior;

ruptura meniscului extern - intampina mai multe greutati de diagnostic clinic deoarece prezinta numeroase variatii morfologice. Accidentul initial lipseste de cele mai multe ori, blocajele sunt mai rare, incomplete si mai dese in extensie decat in flexie. Durerea este localizata de obicei in exterior da nu este exclus sa fie si in zona interna. De asemenea si in aceasta situatie exista si o serie de semne care localizeaza leziunea fie la nivelul cornului anterior al meniscului, fie leziunea cornului posterior al lui.

Principalele obiective de atins in recuperarea genunchiului sunt: 1. combaterea durerii si a procesului inflamator; 2. prevenirea si combaterea tulburarilor vasculare si a circulatiei; 3. prevenirea si combaterea pozitiilor vicioase, realinierea articulara; 4. ameliorarea tonusului muscular; 5. recuperarea fortei musculare si a stabilitatii articulare; 6. asuplizarea tesuturilor moi si mobilitatii articulare; 7.recastigarea stabilitatii bipodale si unipodale si sigurantei in mers; 8. respectarea regulii de igiena ale genunchiului.

Mijloacele care se utilizeaza pentru atingerea acestor obiective, pot fi sistematizate astfel: Pentru combaterea durerii si a procesului inflamator:

repaus articular - se obtine in pozitia de decubit dorsal genunchiul flectat usor (25°- 35°) sustinut de o perna. In aceasta pozitie capsula articulara si ligamentele sunt relaxate, iar presiunea intraarticulara scade;

medicatie antialgica si antiinflamatorie: se poate administra local prin infiltratii intra - si periarticulare, unguente, comprese;

fizioterapie prin formele de termoterapie rece (crioterapia): masaj cu gheata; comprese cu gheata; Termoterapia: cu efect sedativ, spasmolitic; aplicare locala, sub forma de cataplasme cu parafina de 40°C timp de 20 minute; aplicare generala sub forma de bai la temperatura de 37°C. Fizioterapia prin procede de electroterapie vor fii: curenti galvanici - se pot aplica longitudinal sau transversal; TENS -utilizeaza curenti cu impulsuri dreptunghiulare de joase frecventa cu parametri reglabili - efect antialgic; curenti Trabert - curenti de joasa frecventa (150 Hz) - cu efect analgetic si hiperemiant; curenti diadinamici: cu efecte analgetice, hiperemiante, dinamogene, cu mai multe forme: MF, DF, PS, PL, RS, care se aplica latero- lateral la nivelul genunchiului; curentii interferentiali cu efecte: decontracturant, analgetic, vasculotrofic, hiperemiant, resorbtiv; ultrasunete cu efect caloric profund, micromasaj tisular; magnetodiaflux: - campuri magnetice de joasa frecventa in administrare continua sau intrerupta, ritmic sau aritmic.

hidrokinetoterapia in vana trefla, bazine pentru efectul analgetic, vasodilatator, relaxant -prin cresterea aportului de sange in musculatura; pentru reluarea mersului prin descarcarea greutatii corpului datorita efectului hidrostatic si anivelului apei in care se realizeaza; creste elasticitatea tesuturilor moi.

masajul: prin framantare se obtine ameliorarea circulatiei sangelui, creste elasticitatea ligamentelor si a muschilor; tapotamentul , cernutul, rulatul, vibratia - ajuta la reducerea edemului. Pentru realizarea stabilitatii membrului inferior:

-stabilitatea pasiva: tehnicile FNP si exercitii de tonizare si crestere de forta a musculaturii stabilizatoare a genunchiului ( a celor'patru fatete'; tractiuni blande sau telescopari repetate pentru cresterea rezistentei ligamentelor; respectarea regulilor de igiena a genunchiului, scaderea greutatii corporale, evitarea mersului pe teren cu denivelari, folosirea bastonului in timpul mersului, sa nu se pastreze o pozitie ce flexia puternica a genunchiului;

- stabilitatea activare: exercitii de crestere a fortei tuturor muschilor ce participa la stabilizarea genunchiului prin: ex. izometrice, izotonice, exercitii cu rezistenta, DAPRE, tonizarea ischiogambierilor prin: exercitii izometrice, exercitii cu rezistenta; tonizarea tricepsului sural prin: exercitii izometrice, exercitii cu rezistenta; tonizarea tensorului fasciei lata: exercitii cu rezistenta, din decubit heterolateral; exercitii pe suport oscilant.

Pentru creserea amplitudinii articulare AM. (mobilitate): cu aparatele Kineteck dupa inerventii chirurgicale, mobilizari ale rotulei in sens longitudinal si transversal; exercitii pasive - active si active ajutate; tipurile de stretching adecvat cazului; exercitii active; exercitii gestice: pasit peste obstacole, urcat- coborat trepte.

Pentru antrenarea fortei: exercitii active, active cu rezistenta, izometrice din diferite pozitii; exercitii cu ajutorul scripetilor ; exercitii cu benzi elastice; exercitii active asistate, exercitii rezistive-

DAPRE, etc.

Piciorul posttraumatic - Desi in cele mai multe din articulatiile sale miscarile sunt foarte reduse, in totalitatea sa, piciorul, se poate misca in toate sensurile, lucru important, tinand cont si de faptul ca principalul sau rol este de a putea asigura mersul pe orice teren in conditiile in care acest complex articular sustine intreaga greutate corporala.

Tipurile lezionale ale traumatismelor piciorului sunt cele obisnuite: plagi, contuzii, entorse, luxatii, fracturi, care pot interesa toate structurile anatomice: piele, ligamente, muschi, tendoane, articulatii, os, vase si nervi.

Programele hidrokinetoterapie si kinetoterapie pot fi orientate spre urmatoarele obiective specifice: 1. Combaterea durerii; 2. Cresterea fortei musculaturii peroniere; 3. Echilibrare functionala si corectarea lungimilor musculare; 4. Prevenirea dar si tratarea dezechilibrelor musculare agonist-antagonist prin tehnica binecunoscuta de intindere musculara - stretching efectuat pe muscualtura flexoare - extensoare, dar si pe inversori-eversori; 5. Corectarea mersului; 6. Corectarea plasamentului centrului de greutate; 7. Scaderea solicitarii gleznei.

Programele de kinetoterapie si hidrokinetoterapie in traumatismele piciorului, gleznei se stabilesc in functie de diagnostic si severitatea acestuia.

Tratamentul va fi functional si va incepe cu anakinezia, cu o scurta perioada de protectie articulara si astfel si ligamentara, tendinoasa, musculara. Imobilizarea in diferite aparate de contentie realizeaza o securitate a pacientului prin stabilizarea articiulatiei gleznei si scaderea solicitarii mecanice, avand prin acesta valente antialgice, antiinflamatorii. Insa lipsa de miscare de solicitare neuromusculara favorizezaza formare aderentelor, a stiffnesului, redorii articulare, contracturii musculare si atrofiei muscular.

Mijloacele sunt: tehnici si metode pentru cresere a fortei si amplitudinii de miscare specific grupelor si lanturilor musculare afectate si o remobilizare articulara prin tehnicile F.N.P , manipularile Maigne, in final exercitii de incarcare progresiva activa si contra rezistenta mainii kinetoterapeutului sau cu diferite aparate moderne.

Terapia posturala zilnica, de mai multe ori aplicand tehnica prin gimnastica Burger si programe de hidro si hidrokinetoterapie ca: baia Whirpool, cea ascendenta si descendenta.

Tehnicile de crestere a fortei vor finaliza tratamentul prin exercitiile izometrice si izotonice, izokinetice la si cu diferite aparate modern pentru cresterea fortei musculaturii extensoare si a dorsiflexiei treptat.

Sunt recomandate stimularile proprioceptive de tip Freeman.

Inotul terapeutic si mersul in apa in special cu spatele si lateral (pentru combaterea schiopatarii) dupa aceea reluarea mersului inainte, mers pe varfuri si calcai, urcat - coborat plan inclinat, bicicleta ergometrica cu incarcatura bine dozata, reluarea alergatului pe teren mai sigur dar nu prea tare sau prea moale, sau denivelat. La inceput dozajul poate fi de 3-5 minute si creste treptat pana la 20 - 30 de minute.


3. Abordarea specifica a traumatismelor in activitatea sportiva si incidenta lor pe ramuri

de sport

Recuperarea kinetica a sportivului se realizeaza identic cu cea din traumatologia omului de rand, doar ca se tine cont de capacitatea crescuta de efort a organismului acestuia si necesitatea revenirii in activitatea competitionala . Ca atare recuperarea kinetica implica volum, intensitate, complexitate mai mare a mijloacelor utilizate si bineinteles personalizarea programelor kinetice. Personalizarea programelor va tine cont si de particularitatile traumatismului, a efortului in diferite ramuri de sport.

Patologia traumatica la sportivi poate fi sistematizata, dupa V. Iliescu, N. Stanescu si I. Dragan,

astfel:

leziuni hiperfunctionale - sunt modificari de ordin enzimatic biochimic si histochimic, localizate la nivelul unor formatii anatomice, elementul traumatic neexistand

leziuni microtraumatice (distrofice) - sunt traumatisme de intensitate minora, dar permanent repetate in cadrul unor miscari monotipe specifice probei sportive, produc modificari de tip distrofic, putand genera astfel substratul microscopic al unor leziuni macrotraumatice secundare (miozite, mioentezite, tendinite, tenosinovite, sinovite, bursite, periostite, epifizite, apofizite, capsulite, periartrite).

leziunile macrotraumatice - sunt leziuni traumatice pure acute si cronice, consecinta directa a microtraumatismelor repetate, pe de o parte, cronicizarea celor acute (insuficient, superficial si necalificat tratate, refacere incorecta, reluare prematura a activitatii sportive), pe de alta parte, instalarea brusca si precisa, intr-un anumit moment al probei sau antrenamentului agentului traumatic intern sau extern. Acestea pot fi axiale, interesand capul (craniocerebrale), trunchiul (toracice, abdominale, dorsolombare) sau radiare, interesand membrele si centurile.

Cauzele care produc accidentele prin traumatisme ale aparatului locomotor cuprind doua grupe etiologice principale: extrinseci - care fac parte din cadrul traumatologiei pure si intrinseci - in care sunt inglobate leziunile specifice din sport ce nu necesita nici o interventie din exterior.

Factorii extrinseci sunt:

A. Erorile programului de antrenament: oboseala treptat acumulata, refacerea spontana si dirijata neadecvat folosita, intensitati si dozaj eronat, repetitii prea frecvente, teren de alergare neadecvat -tehnica de lucru deficitara, incalzire insuficienta, depasirea greutatii corporale normale, carente alimentare, reluarea activitatii sportive - intrarea in competitii inainte de vindecarea completa, scaderea reflexelor musculare prin doping, existenta unor leziuni anterioare netratate - control si autocontrol medical insuficient, rezistenta generala scazuta prin lipsa de antrenament; conditiile ambientului si conditii variate de mediu; echipamentul sportiv; viata nesportiva.

Factorii intrinseci sunt: dezanilierea segmentelor care produc modificari de statica ale aparatului locomotor: deviatii de genunchi, de coxofemural, de cot, de picior, bazin, coloana vertebrala, laxitate articulara, dezechilibre musculare prin cresterea sau scaderea exagerata a fortei unor lanturi musculare, picior plat, abdomen aton, amiotrofiile, limitari ale amplitudinii de miscare articulare (mobilitatii articulare) care pot fi cu mult sub sau peste limitele normale: laxitatea articulara congenitala, artrite, artroze, inegalitati in dezvoltarea armonioasa fizica asociate cu inegalitati de membre si alte segmente ale corpului; tehnici sportive eronat insusite, deprinderi si automatisme motrice gresit aplicate.

Sporturile si in special ramurile sportive pot fi grupate in trei categorii, dupa aspectul de periculozitate:

nepericuloase - care nu produc accidente, leziuni insemnate sau afectiunile se incadreaza in categoria celor foarte usoare si usoare (de exemplu, navo- si aeromodelism, sah, popice, inot, tras cu arcul etc.);

putin periculoase - cele care determina traumatism sau accidente ce duc la pierderi temporare ale capacitatii psihomotrice si fizice a sportivului (de exemplu, tenis de masa, badminton, volei, patinaj, atletism, tenis de camp, iahting etc.);

periculoase sau foarte periculoase - cele cu posibilitate de a produce accidente si traumatisme de o gravitate medie, grava chiar invalidanta, cu intreruperea chiar a activitatii sportive (cum sunt, ciclismul, bobul, schiul, automobilismul - motociclismul, rugbi, haltere, parasutism, hochei, box, kickbox etc.).

Obiectivul principal se indreapta spre urmatorul scop : sa faciliteze vindecarea printr-un tratamnet complex si activ, constientizat prin: 1. pastrarea integritatii functionale la valori normale a partilor neafectate (sanatoase) dupa traumatism si dupa eventualele interventii ortopedico- chirurgicale; 2.facilitarea regenerarii tesuturilor afectate de traumatism (osos, muscular, cutanat, ligamentar, tendinos, capsular, vascular etc); 3.reintoarcerea la functionarea globala a corpului, a membrelor afectate; 4.reinceperea antrenamentelor si competitiilor pe baza urmatoarelor criterii:sa revina cu seria comleta de miscari dupa leziunile vertebrele cervicale si lombare, respectiv 80% din seria de miscari in leziunile membrelor; forta musculara de cel putin 80% din forta musculara a membrului opus sanatos, absenta proceselor inflamaorii, a durerii fara consum de medicamente antialgice si antiinflamatoare; sa nu prezinte instabilitate articulara; abilitatea de a alerga fara dureri si ciclic; examen neurologic normal;

Sportivul trebuie sa cunoasca notiuni privind rolul si importanta incalzirii, adaptarii la efort, despre programului de stretching pentru flexibilitate, relaxare si amplitudine de miscare, formele de refacere spontana si dirijata, folosirea personala a crioterapiei, a ortezelor si bandajelor, a kineziotapingului. El este constient sa informeze despre orice accentuare a durerilor, inflamatiei, aparitia contracturilor musculare, sau a eventualelor recidive, leziuni sau disfunctii. Are program obligatoriu de kinetoterapie, sau fitness pentru revenirea progresiva la forma anterioara.

Pentru obtinerea acestor obiective, are de realizat urmatoarele sarcini : Teoria tratamentului activ - functional - complex



Esenta tratamentului activ complex si functional se foloseste de argumente, ca regenerarea de tesut are la baza excitatia proprie, specifica, functionala adica:

Muschi = = = = = = = = contractia

Os = = = = = = = = = incarcarea, apasarea, telescoparea

Ligamente, tendoane = = = = tensionarea

Meniscuri, discuri = = = = == presiunea

Acestea sunt denumiti excitanti, stimulenti specifici de regenerare. Stimulii exogeni si endogeni, activi duc la aceea complexitate a tratamentului care trebuie bine planificata, inteleasa apoi implementata cu dozaj in team work.

Norma sau regula Arndt-Schutz privind folosirea, aplicare stimulilor, excitanti pentru tratamentul activ functional este cel mai acceptat in lumea mondiala a recuperarii.

Excitant sub limita de prag (mic) = = = = = == nici un rezultat;

Excitant mic (la limita de prag) = = = = = = rezultate minore;

Excitant mediu ( 75% = = = = = = = = =rezultat optim;

Excitant cu mult peste prag(foarte mare) = = = = rezultate daunatoare.



Abordarea pe ramuri sportive a traumatismelor.

Atletismul cu probele sportive ca: marsul, alergarile, sariturile, aruncarile si probele combinate si maratonul domina prin afectiunile musculare, ligamentare, tendinoase, a fasciilor si aponevrozelor (entezite, miozite, bursite, sinovite, tendinite, rupturi musculare si tendinoase), uzura articulara (cotul aruncatorului de sulita, epicondilita tip atletic), chiar fracturile de stress, finalizanduse cu artroze cronice reumatismale. La atleti predomina o afectiune comuna mai multor ramuri si probe sportive: acesta fiind durerea piciorului cauzat de o reactie inflamatorie a aponevrozei plantare. Durerea plantara se poate dezvolta prin afectari variate, avind o etiologie si o topografie relativ bine clasificata de specialisti. Recuperarea si kinetoterapia este specific traumatismelor pe regiuni .

Baschet : avem cu predominanta traumatisme de contact si toata gama de traumatisme a partilor moi, in special al aparatului propulsor, reprezentat de laba, calcaneu, tricepsul sural, tendonul achilian si genunchiul.

Boxul comporta un bilant traumatic extrem de bogat. Se descriu leziuni ale extremitatii cefalice, cap, barba, pometi, nas, trunchi, fracturi ale oaselor nazale, a cartilajului septal, cartilajelor aripilor nasului. Toate acestea duc la formarea nasului in sa. Traumatismele repetate pe maseter pot provoca trimus si pareza faciale, nevralgii. Membrele superioare sufera diferite afectiuni ca: (entorse, luxatii, fractura tip Benett la falange, fracturi a primului metacarpian, fractura de scafoid, decolari ale metacarpienelor, entorse de pumn, etc.).

Canotaj, kaiac - canoe, schiff etc. Se remarca in special traumatismele la nivelul spatelui adica a coloanei vertebrale sub forma de lombalgii, discopatii, sindroame miofaciale , radiculopatii, hernie de disc. Alte forme de leziuni se formeaza la nivelul palmilor - hiperkeratozice palmare, datorate iritarii mecanice prelungite prin contactul palmar cu rama. Manifestari artrozice la nivelul articulatiei scapulohumerale, cot, pumn, genunchi.

Ciclismul este unul din sporturile foarte periculoase, competitiile se desfasoara atat in sali, pe sosele, in circuit, cross, montenbaick etc. Cele mai specifice, sunt caderile si urmarile acestora: luxatii, fracturi ale claviculei , ale membrelor superioare si chiar inferioare, eroziuni din zona perineala si a tenosinovitelor de gamba, traumatismele craniocerebrale care duc si la deces. Traumatismele vertebro-medulare sunt la fel de maxima gravitate in special la nivel coloanei cervicale si duc la tetraplegii .

La gimnastica se semnaleaza de la banalele leziuni musculare, tendinoase, pana la traumatisme la nivelul toracelui, perineale, dar si mai gravele traumatisme cranio cerebrale sau fracturi ale coloanei vertebrale, prin aterizari gresite, lovire de aparat, greseli in tehnica.

Fotbalul - membrul inferior este zona cea mai expusa afectiunilor de diferite nivele si grade, in special genunchiul si glezna: entorse, luxatii, intinderi si rupturi de ligamente si musculare. Afectiunile hiperfunctionale de suprasolicitare ale aparatului locomotor sunt miozita, tendinita ligamentita, meniscita, capsulita, aponevrozita, iar in cazul afectarii concomitente a mai multor tesuturi histologice apar forme anatomo-clinice combinate; mioentezita, tenosinovita si altele.

Halterele, sport tot mai raspandit si in randurile femeilor in care leziunile traumatice se produc atat la ridicarea cat si la coborarea greutatilor. Se descriu de exemplu, rupturi ale bicepsului brahial la ridicarea halterei, rupturi ale musculaturii spatelui, discopatii si hernii de disc sau sciatica. Rupturi ale vaselor mici la nivelul organelor genitale la barbati, fracturi de stern, fracturi ale oaselor antebratului si a pumnului, luxatii ale pumnului, cotului.

Handbalul este un sport de contact si in ultimul timp provoaca toata gama de traumatisme si la toate nivelele aparatului locomotor. Sunt frecvente entorsele la nivelul mainii, degetelor, gleznei, genunchiului, leziunile musculo-tendinoase, leziunile de menisc .

Hipismul contribuie la afectiuni specifice cum ar fi: fracturile de clavicula, dislocarea acromioclaviculara, luxatii metatarso-falangiene, luxatii ale piciorului in ariculatia Chopard, prin ramanerea piciorului calaretului in scarita. Dintre leziunile cronice amintim, osteomul adductorilor, contuzii abdominale. Se pot produce accidente mai grave: fracturi ale coloanei veretebrale la diferite nivele, fracturi toracale, ale coastelor, rupturi sau contuzii de splina, fracturile de bazin.

Voleiul nu furnizeaza accidente grave, insa aparatul propulsor si membrele superioare sufera microtraumatisme repetate de suprasolicitare, care duc la leziuni ale muschilor, dezinsertiile extensorilor la nivelul degetelor piciorului, contuzii, bursite ale coatelor, genunchilor, umarului, entorse ale gleznelor, fracturi maleolare in special cea peroniera, PSH (periartrita scapulohumerala ) ale umarului cronic de voleibalist .

Tenisul de camp, prezinta o leziune caracteristica, care creeaza serioase neplaceri sportivilor asa zisul cot al tenismanului (tenis elbow), prin epicodilita si epitrohleita la nivelul articulatiei cotului. Procesul se caracterizeaza prin dureri continue pe partea antero-externa a antebratului si cotului care se acccentueaza la presiune intr-un punct fix, situat supraepicondilian.

Automobilism si motociclism - traumatismele specifice, depind de nivelul de pregatire, a pilotului, de calitatea echipamentului a curse, a competitiei de caracteristicile masinii sau a motocicletelor si uneori de factorul intamplare, soarta. Avem de a face cu traumatisme cum sunt fracturile de la nivelul membrelor superioare si inferioare, arsuri, discopatiile, traumatisme ale coloanei vertebrale provocand para sau tetraplegii si traumatisme craniocerebrale .

inotul, polo, sariturile in apa- Dintre cele mai specifice afectiuni amintim, afectiunile ORL, ale cailor respiratorii, oftamologice, prin conjunctivite iritative, sau alergice la apa clorinata sau necurata, cele virale, afectiuni dermatologice specifice inotatorilor (micoze stafilococice, streptococice, pitiriazisul versicol etc.). Gasim si afectiuni ale aparatului locomotor (leziuni de suprasolicitare, hiperfunctionale cum este umarul inotatorului sau genunchiul brasistului, periartrita scapulohumerala, spatele dureros al inotatorului de fluture, tendinita coiful rotatorilor, tendinita de supraspinos, deltoid sau leziuni coracoacromiale).

Polo pe apa afectiunile sunt asemanatoare celor din natatie, completandu-se cu traumatisme ca plagi frontale, arcade sparte si sangerand, artrozele si afectiunile de suprasolicitare a umarului, spate dureros in special coloana lombosacrata, lovituri la nivelul scrotului, epicondilita .

Sporturile de contact : lupte ( greco - romane, libere ) judo, etc., fac parte din sporturile aciclice, se incadreaza in grupa sporturilor mixte aero - anaerobe. Cele mai frecvente afectiuni cu o amprenta specifica sunt, traumatismele directe si indirecte. Hematoamele, care se formeaza in urma repetatelor lovituri aplicate zonei urechii de catre capul adversarului, antebratul, cotul adversarului, constituie prin deformarea pavilionului urechii un semn specific, urechea de luptator. Alte forme mai usoare de traumatisme pot fii plagi la nivelul fetei , arcada, barba, frunte, bursite la nivelul olecranului, disjunctii condrocostale, epicondilite, entorse si luxatii sau subluxatii la nivelul ariculatiilor acromioclaviculare, scapulohumerale, genunchi , cot, etc.

Sporturi de iarna - toate sunt caracteristice printr-un efort complex (unele ciclice altele aciclice), cu predominanta metabolica anaeroba de intensitate mare in conditii atmosferice speciale (vant, frig, temperatura scazuta, umezeala , zapada). Traumatismele imbraca forme foarte variate si sunt cauzate de: starea tehnica necorespunzatoare a echipamentului, imprudenta, indisciplina, duritatea adversarilor, conditii nefavorabile de mediu, oboseala, deficienta in pregatire, masuri de refacere gresite sau deloc, reechilibrarea termica, alimentatia calorica, arbitrajul. Microtraumatismele sunt predominante, din grupajul celor de suprasolicitare, create de trepidatii, denivelari, ciocniri, cazaturi, socuri, schimbari de ritm. Cele mai specifice sunt: musculo-ligamentare sau osteomusculoconjunctivale care cedeaza in timpul efortului prelungit, la aterizari, schimbari de directii etc. Avem insa si situatii grave traumatice ca: afectarea craniana prin lovire, cazatura, afectarea coloanei vertebrale soldate cu coma, sectiune de maduva sau cu final letal .

Sah - sportul mintii, este un sport cu efort neuro-psihic, solicita atentia, memoria gandirea, personalitatea, temperamentul. Sahistii sunt destul de refractari la controalele medicale periodice. Este necesara o refacere farmacologica, metabolica, psihologica, prin formele specifice de refacere. Nerespectarea acesteia duce la sindromul de suprasolicitare, de fatigabilitate matinala de concurs, irascibilitatea, lesin, scaderea luciditatii etc.

Tenis de masa este un sport cu efort cu energogeneza mixta, aeroba-anaeroba, ce reclama o buna reactivitate, abilitate, atentie concentrata, rezistenta la stres si o buna capacitate de refacere neuro-musculara si neuropsihica. Traumatismele sunt cele hiperfunctionale musculare, ligamentare, articulare de suprasolicitare, cu predominata la nivelul membrelor inferioare si la membrul superior care tine paleta.

Pentru a avea un control mai bun in prevenirea traumatismele si a obtine  rezultate bune in refacerea si recuperarea sportivilor atasam si o fisa de evaluare propusa si folosita de noi.


FISA „ZOLI' DE EVALUARE KINETOTERAPEUTICA IN AFECTIUNILE TRAUMATICE SPORTIVE

Numele: Prenumele: Varsta: Sexul:

Sportul Practicat:                   Categoria Sportiva:

Antecedente Personale:

Antecedente Sportive:

Starea De Sanatate Prezenta:

Diagnostic Medico-Sportiv La Trimitere:

Indici Morfologici Si Functionali:

G.      Talia Bust CV Puls (clino-orto-efort) TA (clino-orto-efort)
Masuratori in (cm):


Segment

Circumferinta/ Lungimi

Neoperat

Postoperator

Internare

Externare

Coapsa





Genunchi





Gamba





Glezna





Brat





Antebrat





Gatul mainii





Perimetrul toracic







Anvergura





Lungime membre inferioare





Lungime membre superioare





Mobilitate articulara





Forta pe grupe musculare afectate valori 0 - 5





Temperatura locala: cald (inflamatie) □                 faza acuta □ faza subacuta □

reacutizare □              faza cronica □

Durere (scala 1 -10):

S oc rotulian:  prezent absent

Hidratroza:    prezent absent

Complicatii posttraumatice: pseudartroze; osteoporoza de imobilizare/ post S.A.N.D.; osificari heterotrrope; redori articulare (A.M.) - stiffness, tixotropie; retractie ischemica Volkman; laxitate articulara; atrofie musculara

Interventie chirurgicala rezolvata cu: forme de microtraumatisme suferite; forme macrotraumatice suferite; osteosinteze - tija, cerclaj etc.; folosirea de orteze; aplicatii de kineziotaping; altele.

Fisa de autocontrol si de nutritie

Miotonometrie, valori:

Dinamometrie pentru: forta centura scapulo-humerala; forta lombara; forta palmara- stanga -Ddreapta Indice de refacere (I. Dorgo):

Teste functionale cardiorespiratorii: spirometrie; proba Martinet; steptestul Master; testul Karvonen; testul Cooper, testul Pitteloud, testul Sargent, testul Georgescu:


EVALUARE PE REGIUNI TOPOGRAFICE

Coloana vertebrala : testul Kendall si Mc Creary; testul ridicarii active a ambelor membre inferioare din D.V.; semnul Laseque

Umarul : manevra Addison, faza 1 si 2; testul sindromului costoclavicular; testul hiperabductiei ;

Slump Test (testul tensiunii neuromeningeale); testul biceps (instabilitatea tendonului bicepsului);

testul Yergason (durere pe tendonul bicepsului); testul Booth si Marvel; testul Lippman; testul

Ludington; testul Hawkins si Kennedy - semnul speed; testul Lasa mana (coiful rotatorilor); testul

Neer si Welsh; tesul Maitland Quadrant si Locking Cotul : testul Cozen; testul cotul jucatorului de tenis; testul cotul jucatorului de golf; semnul Timel;

testul Pinch

Mana - Police : semnul Froment, testul Finkeistein; testul Bunnel - Littler; testul „O'; prize (tripulpara, unghiala, policelaterodigitala, sferica, ciliondrica, carlig etc.)

Sold - Pelvis: testul Thomas; testul Ober; testul sacroiliac (Gaenslen); testul Patrick si Faber; sindromul hamstring (Puranen si Orana); testul Ely

Genunchiul posttraumatic : testul Lachmann; testul Schubladen (testul sertarului): + = 3 pana la 5 mm ++ = pana la 10 mm +++ = peste 10 mm; testul Slocum si Larson; scorul Lysholm; sistemul de cotare a laxitatii genunchiului dupa Michon; testul Mc. Murray; testul Apley; testul medial /lateral (varus - valgus); testul schimbarii pivotului; testul Cross-Over; testul Wipe; testul fluctuatiei (socul rotulian); testul Patellar tap; testul valgus (L.C. M.); testul varus (L.C. M.)

Scala de instabilitate articulara:

0 grade = nu se deschide articulatia gradul 1+ = deschiderea e mai mica de 0,5 cm gradul 2+ = o deschidere intre 0,5 pana la 1cm gradul 3+ = o deschidere mai mare de 1 cm

testul masurarii unghiului „Q' privind aliniamentul patelei

sta pe scaun la unghiuri functionale, coxofemural - genunchi - glezna

Glezna : manevra de tractiune anterioara; testul inversarii stresului; testul instabilitatii ligamentare: mediale, laterale; testul Mc. Conkey si Nicholas (gradul 1, 2, 3); testul Thomson

Laba - haluce: linia Feiss; unghiul in articulatia talocrurala; testul Judet - Benassy (tendonul achilian)

Mersul in apa                 fara sprijin     cu baston bare nerealizabil

Mersul pe uscat              fara sprijin     cu baston carji nerealizabil

Testul de incarcare cu cantarul:


Actiunea

Procente

M. I. stang

M. I. drept

fara incarcarea MI




atinge cu varful piciorului si incarca 20 % din greutate




suporta partial propria greutate




suporta propria greutate, tolerand-o




suporta in totalitate propria greutate





Statiunea unipodala:          posibila                      imposibila

Urca, coboara scarile:        usor                 dificil imposibil

Criterii de revenire in antrenament si competitie (cel mai larg acceptate): examen neurologic normal; lipsa inflamatiei persistente; fara consum de medicamente antiinflamatoare si antialgice; sa nu prezinte instabilitate articulara, cu blocaj; abilitate de a alerga fara jena (ciclic); forta musculara de cel putin 80 %-85 % din forta musculara a membrului opus; testele de efort la valori cel putin medii.


Bibliografie

l.Dragan, I.; (1994)- Medicina sportiva aplicata, Editura Editis, Bucuresti;

2.Kiss J.,(2002) Fiziokinetoterapia si recuperarea medicala, Ed. Medicala Bucuresti;

3.Panait, Gh., ( 2002) -Ortopedie Traumatologie practica, Editura Publistar Bucuresti;

4.Pasztai,Z., (2001) - Kinetoterapia in recuperarea functionala a aparatului locomotor, Ed.

Universitatii din Oradea;

5.Pasztai,Z.,Pasztai,Elisabeta, Pasztai,Andrea, )-Terapii-tehnici-metode complementare de relaxare, decontracturare folosite in kinetoterapie, Ed. Logos, Galati;

6.Poienariu,D., Petrescu, P. si colaboratorii (1981) - Traumatoiogie si recuperare functionala la sportivi, Editura Flacara- Timisoara;

7.Sbenghe T, (1981), Recuperarea medicala a sechelelor posttraumatice ale membrelor; Ed. Medicala Bucursti





Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }