Rascoala din 1888

RASCOALA DIN 1888

Ca aceste doaua tari sint ca niste camari pline cu de toate imparatiei spre folos.

Si de va lua muscalii aceaste tari, peste putina vreame sa va pomeni si imparatia cu ei la Rumelia.

DIONISIE ECLESIARHUL

O pagina greu de gasit in istoriografia romana contemporana este momentul de sfirsit al "Marii Guvernari liberale', mai precis a celor doi ani finali, 1887 si 1888. Exasperati de intinderea guvernarii liberale, dar si in continuare alarmati de virusul dezbinarii care bintuia partidul lor, conservatorii hotarasc sa se alieze cu reprezentantii unor grupuscule desprinse din Partidul National Liberal pentru a produce caderea guvernului Ion C. Bra-tianu. S-a dovedit repede ca mult mai dinamici si violenti erau fractionistii, decit aristocratii sau junimistii. Oricum, aceasta asociere, care va primi numele de Opozitia Unita, s-a constituit pe fondul accelerarii procesului de distrugere a oricarei credibilitati a votului democratic, campaniile electorale atingind cote paroxistice, motiv pentru care obtinerea unei victorii impotriva guvernului pe cale legala parea imposibila.

Opozifia Unita

in memoriile sale, Constantin Argetoianu comenteaza savuros: "Aceasta Opozitie Unita din 1887, care a servit apoi de model si celorlalte miscari indreptate impotriva guvernelor regelui Carol I, a fost o formatiune tipic romaneasca: intr-insa totul era negativ si nimic pozitiv - sa rastoarne, bine, dar ce sa puie in loc?'50. Ion C. Bra-tianu a gasit prilejul, la inchiderea sesiunii Parlamentului din decembrie 1887, sa il dizolve si sa organizeze alegeri, cu scopul precis de a indeparta din forul legislativ pe deputatii desprinsi din PNL si care ii dadeau cea mai mare bataie de cap. Campania a cunoscut obisnuitele violente si ilegalitati, pentru a caror exemplificare voi alege doar un caz.

Alexandru Lahovari (1841-1897)

Deputatul Nicolae Filipescu, om politic conservator, doctor in drept la Paris, viitor primar al Capitalei (1893-1895) si ministru de razboi (1910-1912), dar un tip coleric, candida in acel an la Braila, intr-un discurs tinut la 12 martie 1888 sub cupola Parlamentului el avea sa demaste o serie de abuzuri care vor constitui motivatia publica a unor manifestari de strada din urmatoarele zile, Filipescu reusind sa intre in posesia unor documente revelatoare. Provocat de Nicolae Blarenberg, el intervine: "Am aici, domnilor, o insirare de vreo 19 primari meniti a fi revocati, cu cite o mica insemnare pe linga fiecare nume: acestia sunt functionari banuiti, care in urma ar fi suspendati. Sa citez citeva exemple: Primarul comunei Romanul, cu insemnarea facuta cu mina ajutorului subprefectului: care a ales delegat pe dl. C. Apostol, ruda dlui Fleva. Primarul comunei Sutesti, care a dat 10 voturi opozitiei. Primarul comunei Filipesti, care a ales pe dnii Blarenberg $i Fleva delegati. Mai adaug, domnilor, ca toti acesti primari au si fost suspendati. Dnul ministru de interne cerea deunazi dlui Fleva fapte precise. Ei bine, iata fapte precise: La alegerea delegatilor pentru colegiul III de Braila, in comuna Viziru, primarul n-a lasat sa se introduca in urna decit acele bilete ale administratiei, care erau scrise de mina notarului si ajutorului de primar si care purtau numele candidatilor administratiunei. Aceste buletine, scrise chiar de mina lor, le am aici'51. Producerea de probe ale fraudei electorale continua cu ordine si telegrame ale functionarilor publici, implicati in activitati ilegale, lata un raport al ajutorului subprefectului plasei Vadeni catre prefectul sau: "in urma insarcinarei ce mi-ati dat de a va descoperi pe toti acei functionari tradatori, facind scrupuloase cercetari atit direct, cit si indirect, am constatat ca functionarii din aceasta plasa, notati pe contrapagina, nu numai ca au lucrat contra administratiunei, dar au fost si uneltele opozitiunei in alegerea deputatului Filipescu si astfel merita, dle prefect, pedeapsa, caci daca d-voastra ati lasa nepedepsiti pe acesti tradatori, nu numai ca s-ar incuraja tradarile, dar la timp opozitiunea va avea din adminis-tratiunea noastra comunala o arma puternica a lucra contra guvernului, caci toti acesti functionari au fost si sunt, dupa cum am zis, uneltele opozitiunei'52. Cu aceeasi ocazie, doi alegatori, P.N. Si-listrareanu si Ghita N. Silistrareanu, au inaintat o petitie procurorului general: "Astazi am fost ridicati si arestati de catre prefectul judetului si procurorul insotiti de 30 gardisti, batuti si perchezitionati fara intervenirea dlui judecator de instructie, smulgindu-ni-se isca-liturile pentru niste declaratiuni ce nu le-am facut'53. Alti doi alegatori, I. Petrescu si Tanase Boiangiu, au fost siliti, sub amenintarea arestarii nevestelor si copiilor, sa semneze o declaratie prin care sa recunoasca faptul ca au primit bani de la opozitie. Similitudinea acestor fapte reale cu scenele din O scrisoare pierduta si din Telegrame ale lui Ion Luca Caragiale ne poate duce cu gindul ca marele scriitor roman a fost mai degraba un fidel cronicar, decit un dramaturg. Dincolo de teatru se desfasura o realitate care devenise deja singeroasa. Atit din rindurile liberalilor, cit si din rindurile conservatorilor se inregistreaza intre anii 1885 si 1888 cel mai mare numar de crime politice, murind injunghiati, impuscati sau in bataie, la fiecare alegeri, numerosi agenti electorali, functionari si chiar alegatori.

in ziua de 13 martie 1888, liderii Opozitiei Unite organizeaza o intrunire publica la sala Orfeu din Bucuresti, care sfirseste intr-o manifestatie de strada la care se scanda: "Traiasca regele! Jos Bratianu! Jos tilharii!'. in lipsa unei reactii a fortelor proguverna-mentale, manifestatia se imprastie. A doua zi, manifestatia se reia si mai violent. Pretextul a fost un banchet oferit in aceeasi zi de partizanii sai primului-ministru Ion C. Bratianu. Cu nimic impresionat de amploarea contramanifestatiei, guvernul ia masuri de ordine si, asa cum s-a intimplat de nenumarate ori, ordona armatei sa intervina in forta. Pe 15 martie este raspindit in Bucuresti un manifest semnat de 53 de deputati, al carui limbaj ni se pare noua ridicol astazi, dar in 1888 alimenta ura, violenta si arta dramaturgica a lui Caragiale: "Pe cind poporul era macelarit pe ulite, in sala teatrului, la adapostul unui cordon de baionete, imbuibatii regimului, beti de singe si trufie, sarbatoreau gloria sefului lor'54, in sedinta Camerei din 16 martie 1888, Petre P. Carp avea sa relateze: "Atunci, deodata (multimea, n.a.) a fost atacata si din frunte si de la spate (aplauze din partea minoritatii), atacata, domnilor, fara somatiune legala (aplauze din partea minoritatii). Au fost raniri facute cu sabia si s-a intimplat faptul pe care il denunt aici ca un procuror, anume D. Paraschivescu, a zis unui ofiter: De ce dai in lumea desarmata? Si ofiterul i-a raspuns: N-ani sa iau ordine dela dumneata, (aplauze din partea minoritatii)'55. Obligata sa se inghesuie pe strazi laterale, multimea fusese atacata de un escadron de jandarmi si, ca urmare a sarjei, se impartise in doua grupuri, din care unul a ajuns sa sparga geamurile Palatului regal, in sfirsit, in fata unui nou atac al cavaleriei, multimea se imprastiase. A doua zi dimineata, pe 15 martie, agitatori ai opozitiei aduna multimea si o conduc spre cladirea Parlamentului. "Cind se apropie de Camera, armata era in curte insirata de la clopotnita incoace, si la acest moment al cuvintarii mele - si-a continuat Carp discursul - as intreba pe d-nul Presedinte: din al cui ordin a venit armata?'56. Era vorba de incalcarea Art. 56 din Constitutie, in care se preciza: "Nici o putere armata nu se poate pune la usile sau in jurul uneia sau alteia din Adunari fara invoirea ei', in curtea Parlamentului si in fata Bisericii Mitropolitane se isca o busculada in urma careia usierul cladirii este ucis cu un foc de arma. Conform versiunii lui Bacalbasa, focul viza asasinarea lui Nicolae Fleva: "Pentru executarea hotaririi fusese postat intr-unul din turnurile Mitropoliei sergentul major de gardisti, anume Silaghi. Dar Silaghi trase mai jos in clipa cind vazu pe Fleva si gresi lovitura la o distanta foarte scurta. Emotiunea ii tremurase bratul'57. Nicolae Filipescu si Nicolae Fleva sunt arestati, asupra lor gasindu-se revolvere. Alti deputati, intre care Take lonescu si Alexandru Juvara, ascund pistoalele lor la sotiile sau prietenele care asistau in tribuna rezervata doamnelor. Cu toate ca in epoca a ramas convingerea ca Filipescu era autorul crimei, cercetarea Procuraturii si autopsia au demonstrat ca focul fusese tras cu o pusca militara. Ramin asadar in picioare doua ipoteze: cea a lui Bacalbasa si cea a unei pusti descarcate accidental in busculada, in jurul mortii usierului, pe nume Nicolae Popovici, dezbaterile din sedinta tinuta la 16 martie au avut urmatorul continut:

"D-nul Presedinte: Constat, d-le Carp, ca suntem cu totul de acord si avem norocirea de a nu deplinge nici un nenorocit omorit de arma de soldat. (Aplauze din majoritate; contestari si protestari din minoritate).

D-nul P.P. Carp: D-le presedinte, ati vazut cu ce iubire de adevar si de echitate vorbii si ca nu atingem decit neaplicarea constatata de catre noi toti atit a Constitutiunii, cit si a regulamentelor militare (intreruperi).

Voci: Esti rau informat.

D-nul Vizanti: Dupa ce s-a tras cu revolverul(zgomot, contestari).

D-nul N. Nicorescu: Toate acestea au fost cu intentiune facute eri de catre d-nul general Leca: a fost un cuvint de ordine.

O voce: Aceasta este o infamie (zgomot).

D-nul V. Epurescu: D-le Vernescu, eu am mari banuieli asupra dumitale si am s-o dovedesc, in public ti-o spui aceasta. Din casa dumitale a pornit omoritorul in contra mea (risete).

D-nul G. Vernescu: Esti prea mare om ca sa incep cu dumneata (ilaritate in rindurile minoritatii).

D-nul V. Epurescu: incepi cu cei mici, ca sa ajungi la cei mari. Cu toate acestea sunt mai mare decit dumneata si am poate ceva mai mult decit dumneata. (Ilaritate, zgomot in minoritate)'5*.

in aceasta atmosfera, scirbit si ajuns la 67 de ani cu sanatatea ruinata, Ion C. Bratinau s-a retras. Tabloul acestei epoci este cunoscut mai ales prin publicitatea facuta memoriilor lui Argetoianu: "Lunga guvernare a lui Ion Bratianu si sectarismul liberalilor, al rosilor, cum se zicea atunci, intetise urile de partid pina la paroxism si antagonismul politic otravise toate raporturile dintre oameni, pina si relafiunile de familie, in multe case fratii si cumnatii nu-si mai vorbeau intre ei, si violentele verbale, de strada, prin cluburi, prin cafenele, prin saloane, acopereau nu numai un adinc dispret reciproc, dar si regretul de a nu-si putea infige unii altora pumnalul in piept, de frica ocnei. Tara era impartita in doua (tara - adica cei o suta de mii de insi care faceau politica!), in guvernamentali si opozanti, in liberali si conservatori sau rosii si albi, cum li se zicea inca'59. Cu toate acestea - multe dintre fenomenele evocate nu pot fi minimalizate -, cercetarea atenta a momentului de criza 1887 - 1888, demonstreaza ca retragerea marelui barbat de stat liberal a fost o eroare. Era probabil greu ca la sfirsitul unei guvernari epuizante, si pentru el si pentru cele doua partide politice, Bratianu sa mai poata apara eficient statul pe care il construise prin lupta revolutionara din 1848 si pina in 1871, pe care il eliberase in 1877-1878 si pe care il condusese autoritar din 1876 pina in primavara anului 1888. Cu toate acestea, mina de fier a lui Ion C. Bratianu ar fi fost in continuare necesara, primul ministru fiind bine informat ca in apropierea Romaniei se tes comploturi periculoase. Fiul sau mai mare, Ionel I.C. Bratianu, parintele Romaniei Mari de mai tirziu, scria de la Paris in acea epoca: "Ar trebui o mina de fier, care sa instruneze teapan pe toti aventurierii si criminalii, ascunsi sub numele de opozitie politica'60. La capatul imensului efort de emancipare dintre 1848 si 1888, Romania se ridicase in picioare, dar inca se clatina. Rusia nu a scapat ocazia pentru a ataca din nou.

Interventia balcanica

La aproape un deceniu de la Congresul de la Berlin, Romania si Bulgaria erau considerate state din sfera de influenta a Germaniei, conduse de suverani aflati sub inriurirea puternica a lui Otto von Bismarck. Un incident petrecut la frontiera cu Franta, unde ofiterul de contraspionaj francez Schnaebele este arestat de agenti germani, declansaza frenezia politica a unui nou conflict militar. Exact in aceasta perioada, Bismarck cere tot mai insistent marirea efectivelor armatei germane, fapt care alerteaza Parisul si Moscova. Perspectiva declansarii unui nou razboi franco-german face ca Rusia sa incerce recuperarea statelor balcanice pierdute ca urmare a deciziilor Congresului de la Berlin si isi intensifica actiunile de prospectare topografica si de propaganda pe teritoriul Romaniei si Bulgariei. Primul ministru Ion C. Bratianu era informat de catre serviciul de informatii al Armatei Romaniei ca in tara s-a raspindit un numar impresionant de agenti rusi, sub acoperirea unor meseriasi sau negustori, dar, de cele mai multe ori, vinzatori ambulanti, iconari si juganari (castrau animale), care strabat satele si fac propaganda atit despre Marea Rusie, cit si despre planul unei unificari federale a Balcanilor. Bratianu era legat cumva de miscarea revolutionarilor bulgari, pe care ii ajuta discret de un deceniu, iar Eugen Carada era chiar implicat in pregatirea si inarmarea lor, motive pentru care guvernele liberale nu au reactionat prea dur la activitatile secrete ale agentilor rusi, iar mai tirziu nici nu a mai fost posibil sa le controleze. Pe fondul agitatiei europene, Rusia organizeaza o revolta a bulgarilor in februarie 1887, combinata cu o insurectie militara la Silistra si Rusciuk. Din corespondenta Piei Bratianu cu fratele sau Ionel, aflat la Paris, aflam cum au fost inregistrate evenimentele de catre ilustrul lor tata: "Bulgarii, vecinii nostri, se tinura linistiti. Tulburarile se limitasera, dar din nenorocire se limitasera numai pina la fruntarie si intrigile, calomniile rusilor, urmau calea lor inauntru. Acel popor fara probitate sau mai bine necinstit, acel popor avid, intrigant etc., cumpara zilnic pe bulgarii cei mizerabili si astfel tara-i la peire. O revolutiune la Silistra! Iata ceea ce ne preocupa la acest moment'61. Doua zile mai tirziu, sotia lui Ion C. Bratianu le scria fiilor sai, tot la Paris, punindu-i la curent cu mersul evenimentelor din tara vecina: "Dnul Moruzi a venit cu o depese, care ne-a tulburat. Se zice ca au intrat o multime de muscali, mai cu seama ofiteri prin Moldova, ca sa mearga in Bulgaria sa ia posesie dupa izbindele revolutiei ce au facut acolo zilele acestea. Cred ca se vor intoarce cum au venit, fiindca au mincat trinteala. Bulgarii au fost admirabili; au avut o purtare de eroi. Noi credeam ca capii faceau tot si poporul nu exista, dar, din potriva, poporul a fost tot asa de brav. Ce vor rusii si unde vor sa ajunga dupa atitea umilinte ce au indurat? Nu mai stim. Pricina o cauta, vom vedea'62. Se punea problema mobilizarii armatei noastre si ruperii legaturilor logistice si de comunicatii rusesti facute prin teritoriul nostru spre Bulgaria. Activitatea informativa de depistare a agentilor taristi a fost intensificata. Astfel, s-a descoperit ca agentii rusi se opreau in comunele invecinate Bucurestilor, unde fusese impamintenita o inseninata populatie bulgareasca (celebrii zarzavagii, iaurgii, carutasi cu lemne de foc), din rindul carora erau recrutati instigatorii pentru activitatile diversioniste de pe teritoriul Bulgariei. Linistea aparenta a lui Ion C. Bratianu, care ii facea pe adversarii sai sa minimalizeze pericolul de la frontierele noastre, ascundea de fapt derularea unui program metodic si in parte secret de inzestrare a Armatei Romaniei, convenit cu regele Carol I, actiune care adusese Romania in situatia de a putea mobiliza rapid o armata de 300 000 de oameni bine inarmati si echipati. In gindirea strategica a lui Ion C. Bratianu, Bulgaria trebuia sa devina un teritoriu amic pe care Muntii Balcani, Dunarea si numeroasa populatie romaneasca de la sudul ei sa constituie o bariera protectoare pentru orice agresiune din sud. Din aceleasi considerente strategice a fost initiata si constructia sistemului de fortarete din jurul Bucurestilor, cea mai cunoscuta dintre ele fiind Fortul Jilava. Era debutul programului de transformare a tarii noastre in putere militara regionala. Starea de tensiune, amplificata si de expirarea termenilor Antantei celor trei imparati, este doar aparent dezamorsata insa in iunie, cind Rusia si Germania semneaza un asa-zis Tratat de contra-asigurare63. Prin aceasta intelegere, Germania, cu scopul de a bloca o alianta franco-rusa, recunostea dreptul Rusiei de a interveni in Bulgaria pentru a o mentine in sfera sa de influenta. Austria si Romania nu doreau acest lucru. Totusi, problema "bulevardului rusesc' prin Romania raminea o tema serioasa a guvernului nostru. Fenomenul era mult mai complex decit perspectiva transformarii tarii intr-un traseu de tranzit pentru interesele rusesti in Balcani. Pot fi identificate trei scenarii interdependente:

Miscarea narodnicista. in deceniul opt al secolului al XlX-lea, in Rusia s-a dezvoltat o puternica miscare printre intelectualitatea tinara preocupata de situatia categoriilor de populatie defavorizata, muncitorime si taranime, miscare menita de initiatorii sai sa schimbe prejudecatile care pastrau obiceiurile iobagiei, desi legal aceasta fusese desfiintata. Era, de fapt, un program educational, pe care guvernul tarist 1-a aprobat la inceput, fiind condus de tineri proveniti din nobilime. Curind, miscarea s-a fragmentat ideologic, cea mai cunoscuta dintre aripi fiind aceea care se fundamenta pe negatie si care a ramas celebra prin denumirea de nihilism, data de Ivan Sergheevici Turgheniev in romanul "Parinti si copii'. Nihilismul, in ciuda faimei sale rele, a ramas doar un concept filozofic. Aparitia lui P.A. Kropotkin produce insa o modificare substantiala, prin trecerea de la ideologie la practica: "incetul cu incetul, s-a ajuns la concluzia ca nu exista decit o singura cale. Trebuiau sa mearga in popor si sa traiasca aceeasi viata ca si el. De aceea, tinerii porneau la sate ca medici, felceri, invatatori, secretari de plasa. Pentru a se afla in contact si mai direct cu poporul, multi s-au dus sa lucreze ca salahori, fierari, muncitori la padure. Fetele dadeau examene de invatatoare, felcerite, moase, pornind cu sutele la tara, unde se consacrau cu abnegatie servirii celei mai sarace paturi a poporului'64. Mersul prin sate, campania principala facindu-se in primavara si vara anului 1874, a permis si desfasurarea unei propagande care depasea substantial rolul pur educativ, transformindu-se intr-o forma de indoctrinare sociala a taranilor si de indemn la revolta fata de administratia oficala. Ca urmare a valului de arestari, narodnicismul intra in faza sa cea mai periculoasa, a propagandei din om in om, in permanenta miscare, agentii renuntind sa mai lucreze in sate si deplasindu-se din loc in loc pentru a putea raspindi mesajul pe suprafete mult mai mari: "Din cind in cind, cite unul dintre noi pleca pentru o saptamina sau doua si in satele de unde erau originari prietenii nostri si acolo duceau o propaganda aproape deschisa printre tarani. Fireste, toti cei ce desfasurau propaganda printre muncitori se deghizau in tarani. Prapastia ce desparte in Rusia pe boier de taran este atit de adinca, ei vin atit de rar in contact, incit aparitia la tara a unui om imbracat ca un domn ar fi stirnit atentia generala'65. Politia secreta tarista nu a intirziat sa intercepteze aceste activitati si sa constate consecintele lor nocive, dar si sa observe eficienta unor astfel de metode. Multi dintre acesti agitatori socialisti au fost arestati si un numar important dintre ei, daca nu toti!, a fost obligat sa colaboreze cu Politia secreta . in lupta care se dadea intre lojile francmasonice "rosii' si masoneria rusa, aflata sub controlul Politiei secrete, cea din urma cistigase prima runda. Grupurile radicale au incalcat angajamentele cu politia secreta si au trecut la terorism. Centrul ideologic, din care se va naste miscarea terorista bolsevica, se afla in Elvetia: "Sectiile geneveze ale Internationalei se intruneau intr-un urias templu masonic numit Temple Unique (). Unul din principalii conducatori de la templul masonic era Nikolai Utin, un om cult, abil si activ. Utin era marxist'66. Procedeul mersului si muncii prin sate va fi importat si in Romania si Bulgaria, fie din rindurile socialistilor emigrati, fie din rindurile agentilor rusi deghizati in socialisti.

Federatia socialista (panslavista) balcanica. Cel mai greu de documentat si de demonstrat este masura in care programul panslavist al Rusiei tariste s-a suprapus intentionat pe scenariu de sorginte marxista de raspindire a metodei de rasturnare a democratiei prin terorismul bolsevic, in afara granitelor marelui imperiu. Cert este ca s-a suprapus. Instrumentele au fost fie socialistii autentici emigrati din Rusia, fie agenti provocatori ai Politiei secrete travestiti in socialisti. Dilema persista din cauza imaginii evident antagonice pe care o ofera raportul intre statul absolutist rus si miscarea socialista. Dar analiza proiectelor mai vechi de federalizare balcanica in sens panslavist, care contineau si problema aparte a slavizarii romanilor si grecilor, arata ca ele nu difera cu nimic in 1821, sub tarism, si in 1931, sub stalinism. Ele isi au originea in viziunile expansioniste ale lui Petru cel Mare, pe care orice regim din Rusia nu a incetat si nu va inceta sa incerce sa le transforme in realitate. Romania a fost intotdeauna marele obstacol al efortului Rusiei de a-si extinde controlul pe uscat pina la Marea Mediterana, prin Bulgaria si Grecia, ocolind dificultatile eeopolitice generate de apartenenta Strimtorilor la inamici. Pentru tlusia, traseul Romania - Bulgaria - Grecia - Marea Mediterana este o misiune istorica, fara limita in timp. La 7 noiembrie 1937, cu ocazia implinirii a doua decenii de regim bolsevic, Stalin a dat urmatoarea declaratie: "Tarii rusi au facut multe lucruri rele. Ei au jefuit si au inrobit poporul. Ei au purtat razboaie si au cucerit teritorii in interesele mosierilor. Dar ei au facut si un lucru bun: au injghebat un mare stat - pina la Kamciatka. Noi am primit drept niostenire acest stat. Si primii noi, bolsevicii, am aparat si intarit acest stat [,..]'67.

Primii socialisti organizati din Romania proveneau din Rusia si erau contrabandisti, in timpul zilei lucrau pe la diferiti meseriasi sau reparau cladiri, in cel mai pur spirit francmasonic speculativ. Asa au aparut la Iasi un oarecare doctor N. Russel (Nicolai Constantinovici Sudzilovski), Paul Axelrode, Nicolai Ciubarov, Piotr Alexandrov, un anume Arkadatski, un Kaceanovski, un Jebuinov, un Benedict Lovicki si mai tirziu Mihail Nikitici Katz (C. Dobrogeanu-Gherea). Sub ocrotirea unor revolutionari romani nostalgici si beneficiind de fonduri aduse din Rusia, ei au inceput prin a scoate ziare si a se ocupa cu propaganda. Pentru actiuni teroriste nu erau pregatiti si, oricum, n-ar fi riscat asa ceva intr-o tara condusa de Ion C. Bratianu. Abia in 1881 au putut lansa revista Contemporanul, copiata dupa publicatia ruseasca cu acelasi nume condusa de Cemisevski. Implicati in constituirea pe teritoriul Romaniei a primelor organizatii socialiste destinate proletariatului, cercurile marxiste au sprijinit mereu propagandistic si logistic ideea unirii statelor balcanice. Liderul comunist bulgar Liuben Karavelov chiar milita in ziarul Svoboda (Libertate) pentru un astfel de proiect: "Toate natiunile balcanice ar trebui sa se uneasca pentru infratirea si alcatuirea unei Confederatii libere: bulgari si sirbi, romani si greci, dati-va mina unul altuia'68. Rolul preponderent revenea Bulgariei si Serbiei. Cert este ca acest proiect venea in contradictie cu principiul nationalitatilor, pe baza caruia se formasera statele balcanice moderne. El a fost pus in discutie in mai multe rinduri, problema principala fiind raspunsul la intrebarea: cine controleaza noul stat romano-bulgarl Asa cum vom vedea, chiar conducerea Romaniei, in intelegere cu Germania, negocia o asemenea solutie. Scopul distructiv al proiectului de trecere a confederatiei romano-bulgare sub control rusesc a fost confirmat mai tirziu, cind Romania a devenit o putere regionala, atit economic, cit si militar si religios, iar Rusia a declansat o lunga si insistenta campanie internationala care acuza statul nostru ca este imperialist, pentru ca in el s-ar afla mai multe "natiuni'. Tot atunci s-au lansat informatiile false ca Stefan cel Mare sau Mihai Eminescu erau rusi, ca romanii din Basarabia sunt "moldoveni', ca Serbia Mare contine si Banatul romanesc, ca Dobrogea este teritoriu bulgar etc. Iata ce aberatii continea o brosura de propaganda antiromaneasca: "Norodul moldovenesc are o mostenire bogata in literatura, in folclorul narodnic. El a avut in trecut scriitori vestiti ca Creanga, Eminescu, Neculce, Alecsandri si altii, eroi narodnici, ca Stefan cel Mare, care a luptat pentru interesele norodului sau'69. Partidul Comunist din Romania va avea lideri bulgari, ucrainieni sau unguri, iar manifestele politice ale acestei agenturi sovietice vor milita mereu pentru dezmembrarea tarii si formarea altei entitati statale in regiune, confederative, in momentul in care URSS a ocupat Romania, toate aceste teme ale dezmembrarii tarii noastre, inclusiv Transilvania, au primit doua functii noi: subiect de santaj si subiect al proiectiei de imagine conform careia integritatea teritoriala a Romaniei este rezultatul garantiilor sovietice.

Spionajul pe teritoriul Romaniei. Activitatea Rusiei in Romania a fost de la inceput foarte complexa. Ea a urmarit controlul informativ al vietii politice si economice romanesti, diversiunea si sabotajul menite sa impiedice dezvoltarea economica a tarii, infiltrarea in centrele de influenta - cum au fost lojile francmasonice sau cercul apropiat al regilor nostri -, asigurarea tranzitului informativ si de comunicatii cu sudul continentului, influentarea politicii statului prin agenti de influenta, asasinarea adversarilor ireductibili, in faza incipienta din secolul al XlX-lea, agentura s-a axat pe identificarea si pe racolarea agentilor din rindul numeroasei populatii de origine slava stabilita in tara noastra, fie ca meseriasi si mici negustori la oras, fie printre taranii veniti din sudul Dunarii. Un corp aparte de agenti s-a format din rindurile studentilor, indemnati sau racolati pentru a studia in Rusia, unde sefi ai rezidentei (ofiteri de contrain-formatii destinati racolarii strainilor) le inscenau infractiuni, pentru ca apoi sa le ofere contracte de colaborare, bani si misiuni, in general, spionajul rusesc a vizat elemente ale minoritatilor, speculind efectele secundare ale procesului de rezolvare a problemei nationale de catre romani, care ii frustrau pe unii minoritari. Centre ale propagandei bolsevice au devenit din primele decenii ale secolului al XX-lea redactiile ziarelor Adevarul si Dimineata, finantate pina in 1940 (cind conducerea publicatiilor a emigrat in URSS), cu fonduri din Rusia70. Este de semnalat ca in timpul rascoalei, ziarele marxiste Muncitoriul si Desrobirea au fost raspindite prin sate in mod gratuit, desi cineva trebuie sa fi platit pretul editarii si distributiei. Dupa 1918, mare parte din aceste fonduri au provenit chiar din Tezaurul Romaniei, refugiat acolo in timpul razboiului.

Spre finalul Marii guvernari liberale, spionajul rusesc, condus de data asta din Consulatul Rusiei la Bucuresti si de la adresele rezidentilor agenturii de spionaj din Iasi, a intrat in contact cu elemente nemultumite si iresponsabile ale Opozitiei Unite, mai ales dizidenti liberali, in timpul agitatiilor din zilele de 13, 14 si 15 martie, membri ai legatiei Rusiei la Bucuresti au fost identificati in multime, participind activ la manifestatii, iar unii dintre ei au fost retinuti intimplator sau raniti. Constantin Bacalbasa, martor ocular, ne-a lasat o marturie: "De altfel, rusii nici nu se sfiau ca sa se demaste; la toate manifestatiile de strada din cele din urma zile, agentii legatiei ruse erau peste tot. in ziua de 15 martie, toata legatia rusa, afara de ministru, erea pe Dealul Mitropoliei. Secretarul de legatie Lermontoff a stat atit de aproape de luptatori, incit a primit in obraz o bura de cartus'71. Ceea ce oferea Rusia, ea insasi exasperata de amplitudinea realizarilor guvernarii bratieniste, era sprijinul pentru rasturnarea guvernului. Rascoala din 1888 a fost rezultatul acestei colaborari.

Planul desfasurarii rascoalei

Trebuie precizat de la inceput ca rascoala din 1888 nu a fost o revolta taraneasca tipica, generata de conditiile proaste de munca, de saracie sau de legislatia inrobitoare, ci o revolta taraneasca provocata de la Bucuresti in baza unui plan minutios elaborat. Scopul acestei miscari era rasturnarea guvernarii liberale. Prin jocul intimplarii, Ion C. Bratianu a demisionat inainte sa fie declansata rascoala pregatita pentru rasturnarea lui, iar guvernul conservator care a preluat puterea a fost si acela nevoit sa inabuse rascoala stirnita tot de oamenii sai. Ca urmare, concluziile cercetarii facute de politie si procurori fie au fost oprite, fie au fost denaturate in procesele care au urmat si care, bineinteles, au dat sentinte numai impotriva taranilor. Aceasta rascoala ar fi ramas cu totul obscura sau numai un subiect de propaganda pentru comunisti, mai tirziu, daca presa si analistii liberali nu ar fi demontat schema ei. Un astfel de cercetator a fost Alexandru A. Beldiman, doctor in drept la Berlin (cu medalie de aur), diplomat de cariera si emisar special al Romaniei la Berlin, Sofia, Belgrad si Viena, unde a indeplinit misiuni confidentiale din partea primului-ministru Ion C. Bratianu. in 1889 el publica un studiu foarte bine documentat, sprijinit pe acte emise de administratie, pe anunturile Monitorului Oficial si pe articolele din presa zilei, de regula ziarele Romania libera, Epoca, Independentul, Lupta.

Prima constatare a studiului este existenta planului de actiune si identificarea scopului sau imediat: rascularea satelor din jurul Bucurestilor, afluirea rasculatilor si concentrarea in localitati din marginea Capitalei, patrunderea in oras pe la principalele bariere, in continuare, sunt identificate focarele de rascoala. Aici, caracterul organizat, deloc spontan al miscarii devine transparent cind se constata ca focarele de rascoala au fost aprinse aproape simultan in localitatile bogate din jurul capitalei - Urziceni, Fierbinti, Afumati, Jilava, Domnesti Sirbi, Peris -, toate inchizind Bucurestii intr-un cerc complet.

Dincolo de observatia exacta legata de incercuirea Capitalei, Beldiman vine si cu doua amanunte semnificative: 1. in toate aceste comune mari, nivelul de trai al taranilor era mult mai ridicat ca in restul tarii, realitate care nu explica revolta. 2. Toate localitatile rasculate in zonele adiacente acestor comune mari erau locuite integral sau partial de bulgari.

in al treilea rind, documentele oficiale, mai ales rapoartele unitatilor militare trimise in zona, dar si adresele Procuraturii, mentioneaza identificarea si capturarea unor instigatori veniti din oras, precum si existenta unui mesaj unic al instigarii, identic in toate localitatile rasculate. Acest mesaj unic avea un continut central: Cuza Voda impreuna cu rusii au hotarit "sa dea taranilor locurile cu dijma din zece una, ierbaritul numai l leu si porumbul cam o fi'72, si unul secundar: De la guvern ar fi venit la fiecare primarie un document care atesta aceasta initiativa, dar primarii liberali il tin ascuns de mai multe zile.

Alexandru loan Cuza era mort de 15 ani! Desi in prima zi de rascoala astfel suna mesajul, constienti ca in comunele apropiate de Bucuresti populatia ar putea fi mai bine informata, instigatorii au transmis rapid prin sate o corectura, care oricum nu schimba datele diversiunii: nu era vorba de Cuza Voda, ci de fiul lui Cuza! Precizarea era oricum inutila, pentru ca diversiunea miza esential si de la inceput pe imaginea mitologica a fostului domn al Unirii si al improprietaririi, astfel ca, daca tatal sau fiul dadeau din nou pamint, era foarte putin important. Totusi, introducerea numelui fiului lui Alexandru loan Cuza in ecuatia diversiunii, nu era intimplatoare. Alexandru A. Cuza, unul din fiii fostului domnitor, facut cu Maria Obrenovici, fusese ales, chiar in alegerile de la inceputul anului 1888, deputat la colegiul al III-lea din Mehedinti, pe locul unde fusese ales in 1870 si tatal sau aflat in exil. A.A. Cuza a refuzat demn: "Nu-mi este permis sa fac parte dintr-o adunare care va fi desigur prezidata din nou de acel nelegiuit care a tradat pe Domnitorul incredintat pazei lui'73. Era vorba de generalul Lecca. Un al treilea amanunt interesant al diversiunii a fost convingerea taranilor ca armata nu va trage, fiind inteleasa cu Opozitia Unita si cu rusii. Datorita identificarii precise a mecanismelor diversiunii, Procuratura a impartit in mod corect pe infractori in trei categorii: urzitori, instigatori si rasculati, corespunzator provenientei lor - oameni politici din Opozitia Unita, agenti electorali ai acestora si tarani. Descrierea lor vine din reconstituirea faptelor.

Rascoala s-a declansat mai intii la Urziceni in ziua de 21 martie/2 aprilie 1888. Un grup restrins de notabilitati ale opozitiei politice din Urziceni, intre care L Olteanu, comerciantul C. Eftimie si farmacistul Riosanu (urzitorii), a raspindit in localitate jvonul ca Primaria tine ascunsa adresa guvernului prin care Cuza si rusii dau pamint in Romania. Imediat, un grup de instigatori din rindurile agitatorilor politici porneste sa incite populatia la revolta si sa-i indemne pe tarani sa ia cu asalt Primaria. Subprefectul, primarul si citiva notari sunt batuti, legati si inchisi. Aparitia unui escadron de cavalerie imprastie multimea si restabileste vremelnic ordinea, cu pretul mai multor raniti. Numai ca instigatorii isi continua drumul si se deplaseaza in satele apropiate, anuntind aceleasi teme ale diversiunii si impartindu-se pe directii radiale: de la Urziceni, la est spre Girbovi, la sud spre Manasia, la nord spre Jilavele si Salciile, la vest spre Dridu. in seara aceleiasi zile, rascoala izbucneste astfel din nou, inclusiv in Urziceni.

Din satul Dridu, rascoala se aprinde in comuna Fierbinti, unde lucrurile iau amploare "incit bande numeroase compuse din sutimi (sute, n.a.) de tarani comisesera excesele cele mai grave in contra autoritatilor si a proprietatii'74. Modul de propagare organizat este si aici vizibil: de la Fierbinti, la nord spre Netezesti Nuci si Meri Petchi, la vest spre Micsunesti, Lipia Bojdani si Gruiu. Propagarea rascoalei spre sud din focarul Fierbinti va avea o dezvoltare interesanta, traseul alertarii satelor luind un aspect mai degraba independent de scopul final - acela al asedierii Bucurestilor - dar deplasindu-se precis pe linia Mataraua, Tarnadau, Gurbanesti, Obilesti, Tariceni spre un alt focar puternic de rascoala, comuna Ulmu. Din Ulmu, rascoala se raspindeste din nou radial, la Valea Rusului, Mihai Viteazul, Ciocanesti-sirbi, Rasa si Manuc, sate locuite in majoritate de bulgari. Mai este de observat ca pe linia de jonctiune intre Fierbinti si Ulmu, rascoala tintea evident atingerea orasului Calarasi si ca toate satele incitate la revolta erau intersectii de drumuri judetene. Un aspect particular al acestei rascoale 1-a constituit atacarea unor manastiri, cum au fost Caldarusani si Pasarea, fapt nemaintilnit la revoltele romanilor si inexplicabil, mai ales ca in timpul atacului au fost maltratati preotii acestor lacasuri. Pe aceste trasee pornite din Fierbinti, mai multe proprietati si conace sunt devastate, fara a se fura nimic, rasculatii "zicind cfi voiau sa caute pe proprietarii si arendasii rosii, care s-ar fi ascuns acolo'75, in Fierbinti se consemneaza si un alt act ciudat, care nu prea avea legatura cu eventualele revendicari agricole, si anume luarea cu asalt a cazarmei in vederea inarmarii si taierea firelor de telegraf. Interventia in forta a armatei inabusa focarele multiple de rascoala, trupele fiind favorizate in reusita lor de doua situatii surprinzatoare: mare parte din rasculati, dupa ce a devastat, s-a retras in circiumi sau in pivnitele conacelor "intr-o stare de betie generala'; imediat ce trupele trageau focul in aer de avertisment, taranii se culcau la pamint, explicind apoi, pe masura ce erau arestati, ca lor li se spusese ca armata are ordin sa nu traga. Ca amanunt secundar, cei arestati s-au mai aparat si cu argumentul ca au fost fortati sa se rascoale: "Acelasi fel de rasculare s-a observat in mai multe locuri: o minoritate putin insemnata atitind la revolta pe multimea satenilor, care nu aveau de gind sa se razvrateasca, si silindu-i chiar prin terorizare a lua parte la miscare'76.

Un alt focar important de rascoala a fost comuna Afumati, unde elementul de instigare a venit din aceeasi zona a minoritatii slave. Era vorba de bulgari, pe care populatia romaneasca, printr-o cofuzie destul de complicat de explicat, ii numea sirbi, de unde numeroasele localitati cu nume Dudesti-sirbi, Giulesti-sirbi, Ciocanesti-sirbi etc, dublind sate romanesti cu aceeasi denumire. De la Afumati, rascoala a cunoscut acelasi tip de dezvoltare in raze: spre nord la Creata si Caciulati, spre est la Piteasca, spre sud la Moara Domneasca, Pasarea si Branesti, atingind in final comuna Dudesti, alt focar al miscarii. Aici, ca si in satul Cioplea, aflat mai aproape de Bucuresti, rasculatii au reusit sa se inarmeze, au atacat avind in frunte un steag alb (simbol al conservatorilor!) si au ucis un soldat. Ca urmare a represiunii militare, au fost arestati mai multi rasculati, intre care a fost capturat si un instigator, pe nume Ilie Pavlicheanu, care mai fusese retinut cu o saptamina in urma pe strazile Bucurestilor cu ocazia manifestatiei violente de la sala Orfeu. Nucleul de la Afumati cunoaste intr-adevar o directionare spre Bucuresti, ceva mai violenta, pe fondul antrenarii contra unor sume de bani si a tiganilor: "Printre aceste localitati s-a distins Stefanesti, unde primarul Iliescu a fost ucis si unde o ceata de tigani s-au purtat ca niste salbatici, in genere, s-a observat cu ocazia rascoalelor ca tiganii erau cei mai porniti spre dezordine, devastari si cruzimi. S-au vazut bande de tigani mergind din sat in sat, atitind mai intii pe congenerii lor la razvratire si apoi cautind sa rascoale pe locuitorii romani. Pe alocurea au fost chiar conflicte intre tigani si satenii care refuzau a se rascula'.

Daca la est am vazut care au fost principalele focare de rascoala, in sud actiunea a luat si ea o turnura ciudata, presupunind in continuare ca scopul era incercuirea Capitalei. Miscarea s-a declansat in Jilava (locuita in majoritate de bulgari), dar, in loc sa se miste spre oras, a luat-o spre Dunare, agitind pe rind satele Berceni (locuit in parte de bulgari), Sintesti, Vidra, Dobrenii-straini (locuit in parte de bulgari), Obedeni (locuit in parte de bulgari) Cimpurel, Colibasi, Gostinari (sat de bulgari) si Prundu.

Spre vestul Capitalei, focarul de rascoala a fost satul Domnesti-sirbi, unde instigatori veniti din Bucuresti au prezentat localnicilor o "proclamatie revolutionara', care, in fond, continea aceeasi diversiune cu banii rusilor si reformele lui Cuza. Actiunea s-a propagat in nord si nord-vest prin Zurbaua, Popesti, Bicu, Brailoiu, Poiana Lunga. La Popesti, o personalitate a satului pe nume Gheorghe Chiru a fost asasinata. Si aici autoritatile au arestat doi instigatori, pe Paun Burtescu si Constantin Tudor, acesta din urma fiind colaborator al unui ziar conservator din Capitala. La Gaesti au fost retinuti samsarul Antonica, avocatul Marinescu si alte doua persoane "care au fost prinsi impartind bani taranilor din plasa Cobia (judetul Dimbovita) si indemnindu-i la rascoala'78.

La nord, rascoala a pornit din Peris, raspindindu-se atit la nord, cit si la sud pe calea de comunicatie cunoscuta Bucuresti-Ploiesti. Asupra celor petrecute la Tincabesti, ziarul Epoca relata la 5/17 aprilie 1888: "O ceata de vreo suta de tarani, condusi de citeva capetenii, toti din comunele Isvoranii si Cioflicenii, au venit la Tincabesti si au mers din casa in casa, silind pe toti locuitorii sa mearga la revolutie, precum ziceau. Dupa ce au adunat toti oamenii, batind de moarte pe cei ce nu voiau sa-i insoteasca, au navalit cu totii in circiuma lui lonita Petrescu, fost notar, pe care, scotindu-1 cu forta afara i-au zis: «Unde este hirtia prin care ti-au venit banii de la Bucuresti, ca sa ni-i imparti noua, si de ce n-ai desfiintat masurile cele noi, inlocuindu-le cu ocaua veche?» in zadar nenorocitul spunea ca n-a primit nimic; taranii continuau a-1 maltrata. De aici toti pornesc spre casa notarului Ion Netezeanu, pe care, dupa ce 1-au batut, 1-au dus la primarie, unde au spart dulapurile si au luat toate invoielile agricole pe care le-au rupt. Apoi, dupa ce au mers la primarul M. Constantinescu, pe care 1-au batut pina la singe si caruia i-au darimat pina la pamint casa, s-au reintors la circiuma lui lonita Petrescu, caruia i-au luat l 360 de lei, spargindu-i tot ce avea in pravalie si pe urma aruncindu-1 intr-un sant. Notarul loan Netezeanu a fost adus, de doi sateni, aproape mort la spitalul Mavrogheni. Casa dlui P. Constantinescu, care tine de la stat o mosie in arenda, a fost de asemenea devastata si darimata. Trupele au intervenit si au restabilit ordinea. Capii insa, dimpreuna cu o mare parte din razvratiti, nefiind arestati, au plecat din Tincabesti pentru a merge prin celelalte comune ca sa rascoale pe sateni. Dupa cum arata un martor, care a asistat la toate cele petrecute la Tincabesti, intentiunea taranilor era sa se stringa cit mai multi pentru a veni la Bucuresti'.

La un moment dat, in toata aceasta tulburare care a durat mai bine de doua saptamini, a aparut un caz care a urcat pina la nivelul cel mai inalt al statului. Trei locuitori ai satului Ciocanesti, pe nume Tudor Culea, Neculae Petcu si Dumitru Ghita, trecusera Dunarea, refugiidu-se in Bulgaria de frica represiunii militare. Ei au fost arestati de politia statului vecin si interogati. Primul-mi-nistru al Bulgariei, Stefan Stambulov, il cheama pe consulul roman la Sofia - nimeni altul decit Alexandru A. Beldiman - si il informeaza ca cei trei cetateni romani sunt retinuti in satul Vetren. Cu aceasta ocazie, premierul bulgar ii pune la dispozitie si actele instructiei, in declaratia lui Tudor Culea se aflau si urmatoarele pasaje: "Luni, unul dintre satenii nostri a primit o scrisoare de la fiul lui Cuza, pe care a citit-o la toti satenii. Dupa cite imi aduc aminte, cuprinsul scrisorii era, ca fiul lui Cuza mersese la tarul Rusiei si ca acest din urma i-a spus sa scrie la toate satele sa omoare ciocoii si sa-si ceara drepturile, precum erau in vremea domniei lui Cuza; ca Rusia va veni cu fiul lui Cuza si ca pe dinsul il va face regele nostru, iar pe actualul Carol il va goni, pentru ca dinsul tine cu ciocoii si uraste pe tarul Rusiei. Scrisoarea fiului lui Cuza a adus-o in satul nostru un om imbracat in haine rupte cazacesti, care a spus ca este trimes de imparatul Rusiei si de fiul lui Cuza sa aduca scrisoarea si sa spuna populatiunei ca tarul Rusiei a dat bani fiului lui Cuza, care a cumparat la Calarasi doua magazii pline de griu spre a-1 imparti locuitorilor, dar ca ciocoii si boierii 1-au ascuns si nu 1-au dat'80. Ancheta suplimentara a completat probele cu o descriere a individului in haine cazacesti, care vorbea ruseste, si cu detaliul ca se cunostea in sat cu un anume Ghita Marchitanu, partizan al Opozitiei Unite. Toate legatiile straine de la Bucuresti au cerut explicatii guvernului asupra acestui caz, care dadea indicii destul de clare ca reprezinta o noua tentativa de implicare a Rusiei in politica statelor balcanice, dupa esecul recent din Bulgaria. Singurul consul care nu a cerut explicatii a fost cel al Rusiei, Hitrovo, Radu Rosetti, cunoscut analist al problematicii rurale, avea sa scrie citiva ani mai tirziu: "Rascoala in realitate era pusa la cale de elemente extreme cele mai nescrupuloase si mai insetate de putere, ale opozitiei unite pentru rasturnarea guvernului lui Bratianu, si care nu se daduse inapoi de-a recurge la ajutor strain. [] Trebuie observat ca judetul in care rascoalele din 1888 fura mai violente fu Ialomita, adica unul din cele mai putin populate, acela in care aveau fiinta invoielile cele mai prielnice taranimii, care indeobste era si este mai bogata, mai sanatoasa decit aiurea'81. Este evident ca, in Baragan, acolo unde suprafetele de teren arabil, precum si distantele dintre sate erau foarte mari, ridicarea simultana a unor tarani instariti si fara mijloace de comunicare nu se putea produce decit prin instigare calificata: planificare, organizare, logistica, agenti in miscare, mesaje unitare, materiale de propaganda, mijloace de a evita autoritatile.

Reprimarea rascoalei s-a facut prin interventia Armatei, inca de pe acum, presa socialista a inceput sa exagereze cifrele: zeci de mii de participanti, mii de arestati, mii de raniti, mii de morti. O stire dintr-un ziar socialist anunta ca taranii au fost pedepsiti cu l 000 (o mie) de lovituri fiecare! Nimic despre nationalitatea sau originea etnica a arestatilor, ranitilor si mortilor. Ziarul Romanul a trimis un reporter la fata locului, pentru a se documenta asupra desfasurarii rascoalei. Acesta era cunoscutul publicist de mai tirziu Grigore V. Maniu, de la care ne vor ramane cele mai interesante observatii despre procesul memorandisdlor. Grigore V. Maniu a recunoscut in articolele sale caracterul politic al debutului rascoalei din Ialomita, dar a cautat sa arate cu marturii culese din satele rasculate ca fondul acestei revolte este social. El face primul in presa diferentierea intre satele bogate, unde rascoala a fost provocata de instigatori calificati, si satele sarace, unde a fost suficient doar zvonul pentru a ridica taranii nemultumiti, in privinta represiunii, el scria la 18 aprilie: "S-o spunem spre cinstea armatei din Ialomita, cita este acolo, ca ea s-a purtat omeneste cu bietii ei frati. Nici o plingere n-am auzit impotriva ei, peste tot afara de Barcanesti, unde capitanul Parapeanu, neurmind exemplul camarazilor sai, a incercat in mic sa iniiteze pe colegii sai din Ilfov. La Barcanesti, sub comanda acestui capitan, s-au dat in aer focuri, si insusi capitanul cu sabia sa a taiat mina unui muncitor si degetul la altul'82.

Cauzele rascoalei

Cronologia evenimentelor importante din primavara anului 1888, ne furnizeaza urmatoarea imagine: Ion C. Bratianu ii anunta regelui demisia sa la 19 martie; anuntarea demisiei nu este crezuta; demisia devine publica si intra in vigoare la 20 martie; la 21 martie izbucneste rascoala la Urziceni, la 22 martie se formeaza guvernul conservator Theodor Rosetti, prim-ministru care detine si portofoliul Internelor; incepind cu 23 martie guvernul trece la reprimarea rascoalei, dar trupele primesc ordinul de a fi extrem de rezervate in folosirea armelor, motiv pentru care rascoala are timp sa se intinda pe durata a doua saptamini. Legatura directa intre evenimentele politice si rascoala taranilor nu poate fi rupa de tacerea care s-a lasat in istoriografie asupra acestei miscari. Ne aflam in situatia unica in care o forta politica a unei tari, in loc sa fie atacata de o rascoala, produce ea insasi o revolta taraneasca pentru a ajunge la putere. O rasturnare a guvernului liberal ca urmare a acestei rascoale ar fi avut caracterul unei lovituri de stat, ea fiind pregatita ca atare de gruparea radicala din Opozitia Unita cu sprijin strain, daca Ion C. Bratianu nu ar fi demisionat cu o zi inainte. Analiza diferitelor activitati ale actorilor politici ai acestei rascoale este plina de amanunte semnificative pentru fenomenul prin care trecea statul roman atunci, pentru comportamentul natiunii si pentru noua sa lupta cu un adversar extern mare si puternic.

Perioada ultimilor ani de guvernare bratienista, asa-numita "a vizi-ratului', a fost violent combatura de adversarii politici, de presa opozitiei si de rezidentii Marilor Puteri ostile: Austria si Rusia. Ion C. Bratianu a fost poreclit Vizirul pentru ca ar fi condus Romania ca un guvernator otoman discretionar, incalcind multe prevederi ale Constitutiei democratice. Cum cercetarea epocii va aduce intotdeauna surprize, trebuie subliniat ca absenta unor insemnari personale, a unui jurnal sau a unei Istorii scrise de Ion C. Bratianu lasa loc din plin detractorilor sai, dar nu va putea sterge din oricare concluzie reusitele acestui mare barbat de stat: "Sentimentul civic sporise si sistemul constitutional nu mai era demult o forma fara un continut adecvat. Chiar daca Romania de pina la primul razboi mondial nu era o societate democratica, in sensul mai strict al termenului, era insa una liberala. Cu toate ingradirile impuse participarii la viata politica, institutiile sale erau liberale, sistemul de guvernare functiona dupa reguli moderne si circulatia ideilor politice si a tuturor valorilor spirituale era libera'83. Perioada "vizirala' a lui Bratianu era, de fapt, expresia publica a singurei solutii de conducere a statului birocratic si bugetar initiat de Alexandru loan Cuza. Atit liderul liberal, care a inteles ca Romania trebuie organizata pe institutii democratice la suprafata si condusa cu mina de fier in practica, cit si regele Carol, care era adeptul stabilitatii politice prin ilegalitati electorale, au lucrat impreuna pentru a aduce societatea romaneasca la intelegerea sistemului democratic si la aplicarea lui, pentru a apropia societatea de statul care ii fusese dat. Era asadar normal ca, sub acoperirea nevoii de aparare a libertatii impotriva "dictaturii', sa prolifereze demagogia si demagogii, fenomen mai degraba ridicol decit nociv. Problema demagogilor era ca, luptind pentru apararea Constitutiei democratice, nu observau ca ea este inaplicabila societatii romane, iar rasturnarea unui guvern nu aducea automat si respectarea ei. Ajunsi la guvernare, conservatorii si demagogii se gaseau in fata unor situatii fara iesire:

1.Conservatorii, in baza ideologiei, doctrinei si staturii lor sociale, incercau respectarea stricta a Constitutiei, fapt ce ducea imediat la blocarea functionarii statului si, implacabil, la caderea guvernului; nereusind sa se adapteze realitatii raportului intre societate si statul birocratic, vechiul Partid Conservator dispare treptat din jocul politic, ca retrograd.

2.Clamind respectarea "sfintei Constitutiuni', demagogii au fost identificati drept politicieni care, imediat ce ajungeau la guvernare, incalcau Constitutia cu aceleasi metode, acceptind compromisul de dragul raminerii la putere.

3.Cum statul birocratic si bugetar este fundamental o structura de functii, functia in ierarhia administratiei era cea vizata de demagogi, pentru ca exploatarea functiei ii aducea imbogatirea. Plaga s-a extins si la sate, unde s-a instalat o mica burghezie rurala de functii bugetare, sursa de profit si de permanente nemultumiri. Ea a constituit si baza clientelei politice.

Nicolae Fleva (1840-1913)

Se dezvoltase astfel in Romania fenomenul politic de cerc vicios, aspect comentat de numeroase lucrari de analiza asupra epocii si folosit apoi curent ca sintagma, fara continutul sau originar, de catre public. Demagogii nu trebuie confundati cu liberalii autentici din PNL, care au facut istorie si in 1877 si in 1918. Chiar adversarul cel mai periculos al lui Bratianu - Ion Luca Caragiale - nu ii ierta pe demagogi: "Cine 1-a albit pe Bratianu in doi-trei ani? Cine 1-a zdrobit si i-a precipitat moartea? Rautatea adversarilor sau ticalosiile partizanilor? La aceste intrebari a raspuns el singur, si n-a fost niciodata asa de violent si de crud cu adversarii cum a fost cu colectivistii lui. Tocmai pentru aceea colectivistii sunt datori memoriei marelui lor raposat o reparatiune, pe care au promis-o de atitea ori, dar a carei realizare o amina necontenit'.

Urzitorii rascoalei din 1888 au fost identificati ulterior in rindurile Opozitiei Unite, formind un grup heterogen de adepti ai actiunii violente. Nici unul dintre ei nu a crezut ca Ion C. Bratianu va pleca linistit de la putere si ca va demisiona in momentul cind a constatat ca nu se mai bucura de sprijinul regelui. Momentul demisiei lui Ion C. Bratianu a fost pe cit de solemn pe atit de brutal. Intrat in audienta la Carol I, acesta ii intinde primului-ministru doar doua degete de la mina si nu il invita sa ia loc. Bratianu il anunta atunci oficial ca a demisionat si iese, trintind usa. Nu mai exista cale de intoarcere. Amanuntele nu au fost cunoscute decit multi ani mai tirziu, cind s-a aflat ca substratul real al acestei demisii era ordinul dat de rege in Armata ca aceasta sa nu execute ordinele primului-ministru, care era si ministru de Razboi, pentru reprimarea unei eventuale revolte populare. Avind in vedere acea parte a diversiunii prin care rasculatii erau asigurati ca Armata nu va trage, precum si atitudinea rezervata, chiar lenta si ezitanta a trupelor, care s-au ocupat mai mult cu arestarile, putem trage concluzia ca regele Carol I era la curent cu manevrele pregatite de Opozitia Unita pentru caderea guvernului liberal.

De aceea, complotistii au imaginat o miscare violenta care sa combine agitatiile urbane cu ceva mai serios, pe masura adversarului, actiune care s-a materializat intr-o rascoala. Persoanele identificate pina acum, cu o necesara aproximatie, erau Nicolae Fleva, Alexandru C. Catargiu, Alexandru Em. Lahovary, C.G. Costaforu, Pache Protopopescu si Nicolae Filipescu. Se pare ca nici Nicolae Blaremberg nu era strain de evenimente. Este foarte probabil ca nucleul acestui grup sa fi fost Liga de rezistenta infiintata de Fleva inca din 1887. Dintre membrii ei se desprindea, intr-adevar, ca mult mai pitoreasca, figura lui Nicolae Fleva, avocat care isi facuse renumele prin pledoaria stralucita in apararea lui Bratianu la procesul intentat ca urmare a "Republicii de la Ploiesti'. Fleva evolueaza in Partidul National Liberal si este numit primar al Bucurestilor in 1884. Din 1886 intra intr-o disidenta agitata, care i-a adus si faima de "orator popular', "salvatorul poporului', "tribunul natiunii', ca urmare a atacurilor furibunde la adresa fostului sau sef de partid. Bratianu il considera un "musteriu de functii'. A fost arestat dupa incidentul de la Parlament din 15 martie 1888. Constantin Argetoianu il caracterizeaza printr-o scena: "Amintirea mea politica cea mai vie e legata de eliberarea lui Fleva de la Vacaresti, unde fusese inchis citava vreme in urma unei invalmaseli provocate intr-o sedinta agitata a Camerei si care se terminase prin citeva focuri de revolver. [] Politia barase Calea Victoriei cu armata, asa incit cortegiul, de la bulevard, fusese nevoit sa o ia pe strada Academiei, jn frunte inainta la pas o trasura, in care Fleva si Filipescu, in picioare, agitau palariile si intretineau prin gesturile lor «focul sacru al Revolutiei», in jurul lor, o droaie de derbedei, istovita de lungul drum, urla cu disperare si ameninta cu ciomegele. [] Toata strada era acum ocupata de armata, cu baioneta la pusca, hotarita sa traga, dar sa nu lase pe nimeni sa patrunda in Calea Victoriei si sa se apropie de Palat. Manifestatia s-a oprit; Fleva, caruia nu i-au placut niciodata baionetele, s-a urcat pe pernele trasurii si-1 vedeam cum facea gesturi disperate, inapoi, spre multime. Spunea ceva, dar zgomotul era asa de mare incit nimeni nu putea sa priceapa ce, iar invalmaseala oamenilor, impinsi de la spate de cei care inaintau incontinuu dinspre Ministerul de Interne, crestea din clipa in clipa'. Manifestatia s-a terminat intr-o bufoniada. Desi a condus intreaga agresiune verbala la adresa lui Ion C. Bratianu, Nicolae Fleva ("omorit torturi secret beciurile politiei locale') ii trimetea mesaje umile fostului prim-ministru: "Fleva trimite tot felul de emisari la tata ca sa-1 ierte. Dar acestea sunt comedii; vrea sa sperie pe boieri ca sa-i dea Ministerul Dinauntru, fiindca nu-1 putea obtine intr-altfel. Tata pare decis a-1 respinge cu orice pret, un astfel de infam nu trebuie sa-si mai gaseasca loc decit la boieri, nu in partidul liberal'86. Bineinteles, dupa moartea lui Ion C. Bratianu, va reveni la liberali si va fi ministru.

Alexandru C. Catargiu era un ofiter in rezerva care traia din agitatia politica, din care a reusit pina la urma sa-si faca o cariera. Alexandru Em. Lahovary era mai cunoscut dupa ce participase la incoronarea tarului Alexandru al III-lea si mai apoi recomandase prefectului Capitalei incadrarea in Politie a spionului rus Leonte Constantinescu. C.G. Costaforu era un ziarist cu vederi de stinga, publicat mai ales de Adevarul si Dimineata. Emmanuel Pache-Pro-topopescu era si el un fost dizident din Partidul Conservator, membru fondator al PNL, apoi disident liberal revenit in Partidul Conservator, in ciuda faimei datorate activitatii sale de primar, a fost un politician obscur. Nicolae Filipescu avea anvergura culturala si politica, dar caracterul sau impulsiv i-a redus mult din valoare.

Problema tuturor acestor complotisti este ca nici unul dintre ei nu poate fi, logic, autorul planului minutios si metodic pus in aplicare in timpul rascoalei din 1888. Datele arata ca organizarea rasturnarii lui Ion C. Bratianu a presupus o diversiune bine gindita si eficienta, o pregatire logistica importanta si o antrenare de forte in teren pe care numai o structura cu mare experienta revolutionara sau o structura militara le putea pune in functiune, in Romania de atunci, forta revolutionara avea doar PNL - si ipoteza trebuie scoasa din calcul -, iar scenarii pe baza unor planuri militare putea pune in aplicare doar Rusia.

Pentru a intelege exact implicarea Rusiei, va trebui sa revenim la situatia internationala. Cea mai buna sinteza se gaseste in memoriile lui Titu Maiorescu: "Unirea revolutionara a Rumeliei cu Bulgaria (6 septembrie 1885), razboiul intre Serbia si Bulgaria (2-16 noiembrie 1885), terminat prin pacea de la Bucuresti din 19 februarie 1886, instrainarea Bulgariei de Rusia, detronarea principelui Aleksander Battenberg la 9 august 1886, agitarile ministrului Rusiei din Bucuresti, Hitrovo, in urma carora multi agenti ai politiei rusesti, ascunsi sub infatisarea de iconari, juganari eto., trec in Bulgaria si cauta sa se incuibeze si in Romania; atentatul, ajutat de ei, in contra prefectului Mantov din Rusciuk (19 martie 1887); intentia regentei Stambulov - Karavelov - Mutkurov de a ajunge la unirea personala a Bulgariei cu Romania sub regele Carol; urcarea principelui Ferdinand de Coburg pe tronul Bulgariei (25 iunie 1887) si atitarile rusesti in contra lui; toate aceste evenimente reclama cea mai incordata atentie a guvernului roman'87. Asa cum am aratat, Germania lui Bismarck se misca in acel moment in Vest pentru blocarea oricarei reveniri a Frantei in jocul european.

Pentru ca Rusia sa aiba un coridor liber spre Bulgaria si sa poata exploata eficient infiltrarile ei in politica romaneasca, avea nevoie de o alta solutie la guvernare decit pe liberali si pe Ion C. Bratianu. Dupa ultima tentativa de asasinat, petrecuta in seara de 4 septembrie 1886, initiatorii rusi ori au ajuns la concluzia ca patriotul de la Florica este protejat de o forta mai presus de oameni, ori au inteles ca uciderea lui le-ar crea mult mai multe probleme. Glontul tras din spate de un anume Stoica Alexandrescu 1-a ranit pe Bratianu in brat. Foarte repede, Bratianu a avut informatii ca instigatorii atentatului au fost Alexandru Catargi si ministrul Rusiei la Bucuresti, Hitrovo. Intr-o convorbire cu Ion Antonescu din 28 decembrie 1940, Sabina Cantacuzino va confirma aceasta informatie88. Si de aceasta data Bucurestii au iesit imediat in strada, afluind spre locuinta victimei, pentru ca in seara urmatoare sa se organizeze o manifestatie cu torte. Primul ministru a fost nevoit sa iasa din casa si sa potoleasca multimea, oprind astfel ca legatia Rusiei la Bucuresti sa fie incendiata pentru a patra oara intr-un deceniu! Fie si numai aceasta ultima informatie este suficienta pentru a se constitui in argument forte. Alexandru A. Beldiman, in calitatea sa de diplomat de cariera si de expert in problemele Balcanilor, ne-a lasat o descriere competenta a metodologiei rusesti de implicare in politica zonei: "Numele tarului si al Sfintei Rusii trebuia fireste sa aiba un rasunet mare printre bulgari, care prin limba si prin traditie sunt mai apropiati de influenta ruseasca decit satenii nostri romani. Apoi, sa nu se uite ca actiunea panslavista a stat continuu in contact direct cu aceasta parte slava a populatiunei noastre si ca din ea a recrutat si recruteaza mereu pe numerosii emisari, intrebuintati pentru a agita masele populare din tarile balcanice. Aceste mase, in starea de cultura in care se afla, nu se misca prin mijloace de propaganda politica propriu-zisa, prin ziare, scrieri, intruniri, alegeri etc. Nu, pentru a inriuri asupra acestor mase trebuie niste agitatori luati chiar din sinul poporului, care sa vorbeasca graiul lui, sa exploateze nevoile lui, sa stie a se adresa si la inchipuirea lui superstitioasa, in care tarul si Sfinta Rusie trebuie sa stea neclintit ca o intrupare a Dumnezeirei pe pamint. Aici sta maestria propagandei pansiaviste care isi urmareste neincetat scopurile, propaganda tare prin traditiuni seculare, tare prin imensele mijloace de actiune de care dispune. Cine nu isi da seama de aceasta vasta si permanenta uneltire, nesocoteste un factor de capetenie in mersul evenimentelor orientale si nu va pricepe nici pozitia atit de periculoasa, dar in acelasi timp foarte insemnata, ce Romania ocupa in mijlocul acestor evenimente, nici politica care ne este prescrisa de interesele noastre vitale, de datoria imperioasa ce avem de a apara neincetat, in contra sfortarilor uriase ale panslavismului, existenta si viitorul statului nostru'89. Aceasta declaratie - care ar trebui poate sa fie inscriptionata pe o placa la intrarea in Ministerul Afacerilor Externe ale Romaniei - denunta inca din 1889 intregul plan de transformare a tarii noastre in satelit politic, lucru infaptuit abia in 1944, dupa ce i s-au opus cu un curaj nebun Ion C. Bratianu, Ionel I.C. Bratianu, Gheorghe Tatarescu si Ion Antonescu.

Cazul iconarilor din 1888 este important si pentru intelegerea altor fenomene legate de transformarea propagandistica a principiilor nationaliste in acuza la adresa politicilor nationale ale lui Ionel I.C. Bratianu, care s-a confruntat cu problema comitagiilor bulgari - bande neregulate de bulgari-macedoneni -, ce indeplineau la inceputul secolului al XX-lea aceleasi misiuni pentru Rusia. Miscarea iconarilor a fost identificata de timpuriu ca actiune de propaganda panslavista. in raportul special al lui Alexandru A. Beldiman se dadeau informatii amanuntite. Iconarii erau agenti de propaganda care mergeau din casa in casa si ofereau litografii pe carton, tip tablou, format mare: 43 pe 57 cm si format mic: 31 pe 42 cm., in culori cu "tendinta de a cultiva, pina la un punct oarecare, simtul primitiv al frumosului care este in popor, precum si pornirea fireasca a omului de a-si impodobi locuinta'. Erau fabricate la Moscova. Oferite la preturi modeste (40 si 20 de bani), mult sub valoarea lor, aceste reproduceri invadasera casele romanilor cu imagini slave si, mai ales, tariste: "imparatul, imparateasa Rusiei si familia imperiala, sub toate infatisarile: eata subiectul principal al tablourilor. Tarul si tarina in momentul incoronarii; tarul si tarina la masa; tarul si tarina in troica, trasa de trei cai albi; tarul si tarina cu principele mostenitor; tarul si tarina cu toti copiii lor; tarul si tarina cu intreaga familie imperiala! Nu mai vorbesc de portretul fiecaruia in parte, in diferite variatiuni. Apoi toti imparatii Rusiei din familia Romanov. Scene din viata lui Petru cel Mare si a altor eroi nationali. Scene din legende populare slave, din viata sfintilor slavi. Icoane bisericesti slave in mare numar etc.'90 Prezentarea acestor tablouri taranilor romani era insotita de un ritual menit sa dea valoare sporita semnificatiei lor si sa produca sentimentul de respect divinatoriu fata de tarul Rusiei. Taranii romani le puneau pe perete, alaturi de icoane si se inchinau la ele.

O alta categorie de agenti rusi, identificata de organele romanesti de informatii, erau socialistii. De fapt, era vorba de agenti ai politiei secrete tariste care circulau prin sate sub acoperirea de narodnici, folosind obiceiurile din Rusia ale acestora, adaptate insa la situatia satelor noastre. Acoperirea era aproape perfecta, pentru ca ei se ocupau cu explicarea drepturilor cetatenesti, speculind deficientele statului-agresor roman, indemnindu-i pe tarani la rezistenta impotriva autoritatilor abuzive sau invatindu-i cum sa scrie o petitie, un protest, o scrisoare. Faptul ca aceasta activitate se desfasura gratis, in timp ce taranii plateau tot felul de taxe, a avut efect asupra credibilitatii agitatorilor. Totodata, ei descriau viata taranilor rusi in culori trandafirii, mintindu-i pe romani ca in Rusia obligatiile agricole sunt mult mai mici, ca fiecare satean are pamint, ca primesc griu si porumb de la stat. Pe acest fond a reusit diversiunea cu asa-zisul document al lui Cuza. Cu toate ca generic, poporanismul se trage din narodnicism (narod in rusa inseamna popor), curentul lansat de Constantin Stere in 1893 a fost mult mai complex, vizind raportul intre mica burghezie rurala si industriala si marea proprietate, pe care o considera inadecvata Romaniei, fiind astfel destul de departe de ceea ce urmareau agentii rusi prin satele romanesti. Totusi, atit activitatea agentilor, cit si propaganda poporanista au constituit o parte a imaginarului popular din care s-a declansat si Marea Rascoala din 1907.

Asupra implicarii Opozitiei Unite in rascoala din 1888, o distinctie este necesara. Grupul radical care a actionat in intelegere cu consulatul Rusiei la Bucuresti nu a avut o aprobare din partea liderilor politici conservatori sau liberali moderati (Mihail Kogalniceanu), motiv pentru care si acestia au fost surprinsi de evenimente. Noul prim-ministru Theodor Rosetti, "om cult din familie boiereasca si cumnat de fost domn', nu a fost implicat si, in consecinta, a cautat sa inabuse rascoala cit mai repede. La 6/18 aprilie 1888, ministrul de Justitie Alexandru Marghiloman trimitea Circulara nr. 3462, care continea si urmatoarele ordine: "Sa fiti cu deosebire fara crutare pentru pretinsii socialisti, aparatori de comanda ai drepturilor taranilor, care ii indeamna la revendicatiuni Si, pe urma, dosesc indata ce se turbura lucrurile. Nu uitati ca una din formele agitatiunei este si petitionarea catre guvern. Acesti agenti se fac ca intocmesc plingeri, aduna pe tarani, le soptesc rascoala, si apoi se fac nevazuti cu petitii cu tot, astfel ca guvernul central nici cunostinta nu are de tinguiri care pot fi legitime'91. Pentru a evita un scandal diplomatic, guvernul roman, care arestase un numar insemnat de agenti rusi, s-a ferit sa faca publicitate cazului, preferind sa expulzeze discret in Rusia 63 de agitatori.

in sfirsit, rascoala n-ar fi fost posibila daca nu se declansa pe un fond real de nemultumire. Cel putin in cazul rascoalei din 1888, spre a o deosebi de cea din 1907, evolutia proprietatii private si a starii sociale a taranilor surprinde o majoritate cu stare si o minoritate saracita sau pur si simplu saraca cu duhul. Singura lucrare mai cunoscuta care s-a ocupat de subiectul nostru in perioada comunista, nu a putut ocoli aceasta realitate: "Fenomenul, specific perioadei de dinainte a rascoalei din 1888, marcheaza tendinta inavutirii crescinde a unor categorii sociale de la sate, in special a taranilor cu pamint mai mult si a negustorilor, care, neputind trata cu mosierii cumpararea de pamint, caci acestia il vindeau la preturi ridicate, s-au indreptat spre taranii cu situatie mai precara. Data fiind constringerea economica la care erau supusi prin lipsa mijloacelor materiale si banesti, acestia isi vindeau loturile primite prin reforma agrara la preturi mici sau le ipotecau'92. Observatia autorului este de fapt un reflex in limba de lemn al procesului de selectie "naturala' care se desfasura in sate dupa reformele agrare, proces care-i impartea pe tarani in saraci, mijlocasi si instariti. Pe fondul stabilitatii politice si al cresterii economice, statul adopta o pozitie care ar putea fi ilustrata printr-un silogism ultraliberal: democratia inseamna legi - noi v-am dat legi - acum descurcati-va! Abia in 1907 se va dovedi ca societatea nu era pregatita pentru retragerea statului din economie, in 1888 decalajele de stare dintre taranii dintr-un sat nu erau asa da mari, pericolul de criza fiind indepartat de reforma facuta dupa Razboiul de Independenta, si totusi taranii saraci au atacat proprietatea consatenilor avuti. Rolul principal la instigarea conflictului dintre tarani 1-a avut propaganda socialista. Ea era aceea care punea problema egalizarii, a urii impotriva celui avut, a singurei solutii care-i dadea celui fara speranta inca o sansa: revolutia marxista. Rezultatul propagandei nocive impotriva proprietatii s-a vazut mai intii in rascoala din 1888 si apoi in Marea Rascoala din 1907: principalele preocupari ale rasculatilor au fost distrugerea proprietatii si jaful. Procesul de saracire a unei minoritati a satelor a fost mereu prezentat ca o consecinta a conflictelor de clasa, ca si cum guvernantii, regele, mosierii pornisera un razboi dement impotriva propriilor lor taranilor nevoiasi. Niciodata nu se spune ca intr-un sat exista intotdeauna oameni loviti de o nenorocire, mosteniri farimitate si neproductive, indivizi incapabili, lenesi si betivi. Ei vor cere mereu de la stat sa li se mai dea pamint, pentru ca practic nu au alt mijloc de a-1 redobindi. De aceea, abordarea subiectului in perioada dictaturii comuniste are un patent inconfundabil: "Clasa muncitoare si conducatorii ei revolutionari au vazut in taranime o importanta forta revolutionara capabila, alaturi si sub conducerea proletariatului, sa dea lovituri puternice, decisive orinduirii burgheze'93.

Concluzii

Evenimentele agitate ale celor trei ani importanti din istoria Romaniei (1886, 1887 si 1888) sunt legate de activitatea secreta in slujba tentativei Romaniei si Bulgariei de a se desprinde decisiv din sfera de influenta a Rusiei, in acest program, cele doua state, infratite si prin prietenia dintre Carol I si Alexandru de Battenberg, au fost puternic sprijinite de Germania, Austria si Anglia. Franta a fost de partea Rusiei, simptom al pierderii influentei sale traditionale in tara noastra. Avem obligatia de a inscrie in Istoria Romaniei anul 1886 in care a fost pregatita in detaliu unirea Romaniei cu Bulgaria sub sceptrul lui Carol I, in forma unei monarhii dualiste de tip austro-ungar. Romanii urmau sa ocupe principalele ministere de forta, intreaga presa bulgara, mari personalitati culturale si politice din tara vecina, numerosi cetateni de la sudul Dunarii au pledat entuziast pentru aceasta unire, care ar fi rupt ireparabil coloana vertebrala a influentei rusesti in Balcani. Existenta unui astfel de stat tampon, un stat mare, care ar fi controlat tot malul estic al Marii Negre, formatiunile statale iugoslave si conservarea Greciei in sfera de influenta occidentala, ar fi impiedicat probabil declansarea primului razboi mondial. Pentru a nu exista dubii asupra acestei perspective, sa incercam o reconstituire a cronologiei unor evenimente legate intre ele prin aceeasi problematica geopolitica din Balcani:

1.Miscarea de independenta a printului Alexandru de Battenberg si orientarea sa politica spre Occident, in special spre Anglia, duce la slabirea controlului rusesc in Bulgaria, intre 1885 si 1887, o serie de inalti functionari si militari rusi este indepartata sau gonita din pozitiile de control politic si administrativ pe cere le detineau, ca extensie abuziva a protocoalelor Congresului de la Berlin.

2.in iunie 1886, Alexandru de Battenberg ii propune lui Carol I unirea Bulgariei cu Romania intr-o federatie cu guverne separate, dar cu comanda militara unica in caz de razboi.

3.La 9 august 1886, din ordinul Rusiei, ofiterii instructori rusi reusesc sa puna in miscare regimentul de infanterie de la Kiustendil si impreuna cu elevii scolii de cadeti din Sofia incercuiesc palatul printului de Battenberg. La fel ca la Bucuresti, in 11 februarie 1866, trei ofiteri patrund in dormitorul printului si il silesc sa abdice sub amenintarea armelor. Este dus impreuna cu o mica suita la Reni, in Basarabia.

4.O saptamina mai tirziu, presedintele Parlamentului bulgar, Stefan Stambulov declansaza o contralovitura de stat, inlatura guvernul filorus si il cheama pe Alexandru de Battenberg inapoi.

5.Eliberat sub presiunea Angliei, printul soseste in 17 august la Bucuresti, unde, mai mult ostentativ decit oficial, este intimpinat de primul ministru, de membrii ai guvernului si i se face o manifestare de mare simpatie.

6.La 4 septembrie 1886 are loc atentatul asupra lui Ion C. Bratianu. Familia primului-ministru si prietenii politici apropiati considera atentatul - credem noi, pe buna dreptate - ca fiind de inspiratie ruseasca; cert este ca toate atentatele asupra lui Bratianu s-au intimplat la scurt timp dupa ce acesta a produs Rusiei mari prejudicii internationale.

7.A doua zi, la 5 septembrie, Bratianu reuseste sa impiedice de vastarea legatiei Rusiei din Bucuresti; multimea furioasa ataca si devasteaza redactiile ziarelor considerate agenturi rusesti; la redactia ziarului Epoca, redactorul Constantin Bacalbasa este agresat si acuzat cu urmatoarele cuvinte: "Esti un spion rus! Esti o canalie vinduta strainului! intr-o tara libera, unde puteti vorbi si scrie tot ce va trece prin cap, unde libertatea deplina domneste, recurgeti la asasinate, la cutit! sunteti mizerabili vinduti strainului!'.

8.in noiembrie 1886, Rusia rupe relatiile diplomatice cu Bulgaria; ele nu vor fi reluate decit dupa 10 ani, in 1896!

9.intre octombrie 1886 si mai 1886, regentul Bulgariei, Stefan Stambulov poarta tratative metodice cu guvernul roman la Ruse, Giurgiu si Bucuresti, pentru unirea confederativa a Bulgariei cu Romania sub sceptrul lui Carol I, de data asta cu guvern unic.

10.in martie 1887, omul de legatura intre guvernele Romaniei si Bulgariei, Mantov, prefectul de Rusciuk, este tinta unui atentat a doi bulgari filorusi, dovediti de serviciul secret roman ca fiind in legatura cu legatia Rusiei la Bucuresti.

11.Zamfir C. Arbore, cunoscutul luptator basarabean, reuseste sa penetreze informativ legatia Rusiei la Bucuresti si, prin intermediul unor agenti basarabeni si rusi, intra in posesia corespondentei secrete a ministrului Rusiei in Romania, Mihail Al. Hitrovo, cu Moscova; intr-un serial de articole din ziarul Telegraful, Arbore demasca activitatea de spionaj a Rusiei pe teritoriul Romaniei, cu nume, adrese, sume incasate95; in baza acestor revelatii, Marile Puteri cer explicatii pe cale diplomatica Rusiei, care dezminte, dar influenta sa in Balcani este in pragul prabusirii catastrofale.

12.La 10/22 iunie 1887, Rusia notifica Romaniei amenintarea cu ruperea legaturilor diplomatice; Carol I cunostea deja instructiunile primite de la Moscova de Hitrovo pentru procedura de rupere a relatiilor diplomatice din corespondenta secreta capturata; este interesant ca Rusia intelegea sa-si pastreze legaturile in Romania prin intermediul Frantei, singura aliata impotriva scoaterii sale din Balcani.

13.Dupa consultarea Germaniei si Austriei, care fusesera avizate ca Rusia va interveni militar in Romania si Bulgaria, Carol I ii comunica tarului Rusiei la 15 iunie 1887 ca nu va accepta coroana monarhiei dualiste romano-bulgare fara acordul sau; cum acest lucru era imposibil, iar Marile Puteri nu doreau un nou razboi european in problema orientala, proiectul unirii cade.

14.La 25 iunie/7 iulie 1887, Ferdinand de Coburg-Saxa este ales print al Bulgariei, ca solutie de rezolvare a crizei, gasita insa tot de puterile germanice.

15.in noiembrie 1887, cu prelungire in ianuarie 1888, izbucneste pe neasteptate la Bucuresti un scandal de coruptie la Ministerul de Razboi, legat de materialele importate si folosite la sistemul de fortificatii al Romaniei; un oarecare capitan Dimancea se trezeste peste noapte in posesia unor documente compromitatoare pentru o serie de ofiteri corupti din Armata; ele sunt date imediat publicitatii, declansind scandalul; citiva politicieni ai Opozitiei unite, aflati in contact cu legatia rusa, cer guvernului publicarea documentelor Ministerului de Razboi; constient de jocul la care este supus, Ion C. Bratianu refuza sa dezvaluie secrete de stat de importanta strategica.

16.in ziua de 25 aprilie/7 mai 1888 are loc un atentat asupra regelui Carol I. Sergentul din garda comunala Preda Fintinaru, fost detinut pentru crima, "a venit pina la hotelul Metropol, unde a coborit din trasura. Era imbracat intr-un elegant costum taranesc din Olt. Avea o pusca Lefaucheux calibrul 20. La perchezitie s-au mai gasit un revolver, un stilet si un box american. Dupa ce a coborit din trasura, s-a postat in fata magazinului Nacu Mincovici - ceaprazaria militara pe vremuri - si a asteptat; cind a vazut pe rege in cabinetul sau de lucru, a tras 2 focuri in fereastra'97. Carol a scapat nevatamat. Conform versiunii lui Constantin Bacalbasa, Fintinaru si-a motivat atentatul ca regale "este cauza tuturor suferintelor taranilor'. La ancheta, el a declarat: "Neamtu a pus ca sa impuste pe tarani, iar eu am voit sa omor pe neamtu'.

Analiza evenimentelor atit de importante, despre care manualele noastre de istorie nu spun nimic, ne conduce direct la concluzii intilnite si in alte situatii asemanatoare. Rusia a fost implicata intens in viata politica din Romania, cel putin incepind cu Tudor Vladimirescu, incercind pe de o parte sa constituie pe teritoriul nostru o baza de actiune pentru tot sud-estul european, iar pe de alta parte sa atraga statul in sfera ei de influenta. Legatura sa cu diferiti colaboratori romani s-a construit pe doua axe: una folosea nemultumirile opozantilor politici pentru a le crea sentimentul ca au un sprijin in Rusia; a doua specula naivitatea si prostia acestora in scopurile de dominatie ale Rusiei. De aceea, dincolo de numeroasele dovezi ale colaborarii intre grupul radical roman si agentura ruseasca - depozite, locuri de intilnire, sprijin material si financiar -, menite a-1 rasturna pe Ion C. Bratianu, dezvoltarea spre Dunare a rascoalei, demonstreaza ca Rusia isi urmarea propriul scop de destabilizare a Romaniei, conjugata cu destabilizarea Bulgariei. Tradatori s-au gasit mereu printre romani, dar o data cu venirea la putere a lui Ionel I. C.Bratianu, care le va face rusilor cele mai cumplite necazuri, $i o data cu intarirea institutiilor statului, posibilitatea de a influenta politica Romaniei s-a redus la citiva spioni - e adevarat, bine plasati -, la presa de stinga, la minoritarii comunizati si la caraghiosul Partid Comunist din Romania.

Secretul intensificarii agresiunilor Rusiei in Romania se afla in decizia regelui si a guvernului liberal condus de Ion C. Bratianu de a bloca accesul vecinului de la Rasarit in Balcani. Pentru aceasta, in cursul anului 1887 au fost definitivate planurile construirii liniei fortificate Focsani-Namoloasa si ale Fortului Jilava, in ianuarie 1888, au fost declansate primele lucrari ale liniei fortificate din Moldova de sub munte, constructie strategica cu scop clar ca lumina zilei: impiedicarea trecerii trupelor rusesti spre Bulgaria si Grecia. Carol I si Ion C. Bratianu sunt autorii acestei initiative, convenite cu Germania, Austria si Anglia. Ea avea rolul de a anula cistigul strategic obtinut de Rusia prin prevederile Protocolului nr. 12 din 22 iunie/4 iulie 1878 din Congresul de la Berlin, care la articolul 2 aveau urmatorul continut: "Fortificatiile ridicate de-a lungul fluviului, de la Portile de Fier pina la Gurile Dunarii, vor fi darimate si nu se vor mai putea ridica altele'. Daca prima parte a articolului putea fi interpretata ca o actiune legitima de impiedicare a unei eventuale rezistente pe Dunare a Turciei, partea a doua - "si nu se vor putea ridica altele' - viza dreptul Romaniei sau al Bulgariei, devenite intre timp independente, de a construi obstacole in calea unei actiuni militare rusesti in sud, spre Marea Mediterana. Romania, ca stat independent si suveran, a decis sa construiasca obstacolul pe teritoriul sau inalienabil, sub protectia unor Mari Puteri occidentale.

Iata, asadar, cele mai puternice motive pentru implicarea Rusiei in instigarea si declansarea rascoalelor din Romania. Actiunea diplomatica nu a reusit, atentatele nu au reusit, sistemul de corespondenta secreta al legatiei de la Bucuresti s-a prabusit, Bulgaria a rupt violent tutela.

Desi convinsi ca rascoala din 1888 a fost mai degraba o provocare ruseasca, oamenii politici romani nu au ignorat totusi fondul problemei, asa cum s-a acreditat de catre propaganda comunista. Masurile repetate in cascada, dar incomplete, au incercat sa "cirpeasca' fondul problemei taranesti, speculat de aceasta diversiune, si au aminat nepermis de mult rezolvarea ei definitiva, fapta pe care o vor plati din greu in 1907. Usurinta cu care au fost manipulati taranii romani in fata unor lozinci absolut stupide, a fost marele semnal de alarma. Sensibilitatea la promisiuni era consecinta situatiei materiale grave in care se aflau si a incapacitatii statului modern de a rezolva problemele lor imediate.

La moartea lui Ion C. Bratianu

Conform marturiilor vremii, in ziua de vineri, 3 mai 1891, Romania a fost zguduita de un cutremur de pamint. A urmat o inrautatire rapida a vremii, cu furtuna si un val de frig. Oricit ar parea de romantica aceasta prezentare, dezlantuirea elementelor a corespuns cu intrarea lui Ion C. Bratianu in agonie. La ora 11.00 extremitatile corpului sau au inceput sa se raceasca. La ora 15.05, inima celui care a fost parintele Romaniei moderne inceteaza sa mai bata. A murit inconjurat de fiii sai, de prieteni si dusmani vremelnici. Toti cei prezenti au relatat aceeasi particularitate a mortii: Bratianu a murit surizind. Duminica, 4 mai 1891, regele Carol I, asistat de printii de singe Ferdinand si Wilhelm, saruta mina singurului barbat de stat mai puternic decit el, plinge linga patul lui de suferinta si cere o suvita de par. Pe tot cuprinsul ei neintregit, Romania se cufunda in doliu. Se incheia astfel secolul renasterii nationale a romanilor. Daca raminem fideli teoriei lui Mihail Manoilescu asupra saltului care a comprimat evolutia Romaniei, atunci putem accepta ca secolul romanilor a avut doar 70 de ani, de la Tudor la Bratianu, exact cit virsta acestui om remarcabil.

Ion C. Bratianu a fost toata viata sa un nationalist, dar un nationalist atit de profund, incit si-a putut permite sa fie pe rind si de Stinga si de Dreapta, inchis intr-o inchisoare franceza pentru complicitate la un atentat la viata imparatului Napoleon al III-lea, Bratianu devine exponentul ideilor napoleoniene in Romania. Rusofob si aprig dusman al imperiului de la rasarit, el se intelege cu rusii pentru obtinerea independentei tarii lui, prin colaborarea in razboi. Constient de slabiciunile institutiilor introduse de Cuza printr-o lovitura de stat, Bratianu a dat el insusi lovituri de stat, a organizat revolutii si le-a zdrobit pe cele pregatite de adversari cind el se afla la putere. Mult timp un republican militant, el a devenit la maturitate cel mai inversunat aparator al monarhiei. Toate aceste oscilatii aparente sunt, de fapt, expresia intr-un om a evolutiei tarii noastre de la experimentul revolutionar pasoptist la natiunea liberala si democratica. Ele contin paradoxal si o constanta: patriotismul inteligent si rational. Cel mai important doctrinar al nationalismului romanesc modern si autor al celei mai cumplite carti despre statul roman, Aurel C. Popovici, scria in 1910: "Politica normala, nationala, e singura fecunda pentru un popor. Ea lasa statului ceea ce ii trebuie statului si da poporului ceea ce ii trebuie lui, dupa loc, timp si imprejurari. Nu dupa doctrine integrale'. Ceea ce pare meandra a fost doar compromisul necesar atingerii unui scop inalt. Scapat prin miracol din cel de-al patrulea atentat - esuat la mosia sa, Florica -, omul care a facut prin politica ceea ce a facut Avram lancu prin puterea armelor, a proiectat poporul roman in stadiul de natiune moderna si i-a redat scopurile sale antice: libertatea si nemurirea.

A fost unul din putinii oameni politici fara interese personale. Fiica lui, Sabina Cantacuzino, il vedea astfel: "Omul acesta insa nu avea alt scop in viata lui decit a-si servi tara. isi fixase o tinta din cea mai frageda tinerete, tinta inalta si ideala la a carei realizare totala nu a ajuns dinsul, dar i-a pregatit tarimul si pentru care nu si-a crutat viata, nici familia, nici averea. Cind, exilat, lucra la unirea principatelor si abolirea protectoratului rusesc, isi vindea mosiile si rupea logodna cu o femeie aleasa din iubire. Cind hotari aducerea dinastiei straine, isi parasi sotia in momentul nasterii, cu un copil bolnav pe moarte si mai vindu o mosie. Acestea toate nu din indiferenta sau cu un scop ambitios, dar cu inima sfisiata si chinuita de ideea de ceea ce se putea intimpla acasa in lipsa lui. in timpul razboiului neatimarii, duse singur toata povara luptei si interna si externa. Munca depusa zdruncinase sanatatea lui subreda, avea ameteli, amorteli in picioare, doctorii ii prescrisesera o odihna grabnica, el insa cu tot sufletul incordat spre scopul propus, nu-si asculta trupul care protesta si merse inainte, fara macar a spune o vorba sotiei lui ca sa nu o ingrijoreze. Singurul semn vizibil al acestei tensiuni fu albirea parului in citeva luni'. Legenda, transmisa prin arta lui Ion Pillat, a pastrat simbolic esenta acestui fenomen biologic: Bratianu a albit intr-o noapte, cea in care a decis intrarea in Razboiul de Independenta. Pe de alta parte, este cert ca acest om atotputernic nu a profitat de influenta sa imensa pentru a se imbogati, in timp ce liberalismul si capitalismul permiteau aparitia unor averi colosale in jurul lui, urmasul mosnenilor din Subcarpatii Getici a ramas un modest proprietar de pamint. Ion C. Bratianu este un model si astazi, greu de egalat pentru ca a trait intr-o epoca in care existenta statului roman depindea de negocierile si intelegerile Marilor Puteri, iar el a avut curajul sa le infrunte tocmai pe acestea. Va crea mari probleme Imperiului otoman, apoi celui tarist, pentru a sapa permanent la fundatia Imperiului austriac, cu scopul de a-si scoate romanii lui de sub dominatia straina. C.A. Rosetti il admira: "Doi ani de zile, 1877 si 1878, intreaga Europa s-a aplecat pina la ridicol in fata Rusiei si Germaniei si el singur le-a tinut piept. El a spus Rusiei: «Nu veti intra in tara noastra fara lupta, daca nu veti face o conventiune cu noi». Si aceasta, in vremea ce puterile se injoseau, lasind-o in voia ei. A reusit sa convinga natiunea si pe Domn sa ia parte la razboi atunci cind nu erau nici parale, nici arme, nici intendenta, nici drumuri, cind nu gasea peste tot decit josnicie, si in afara si inlauntru, in loc de demnitate si dragoste de tara'. Momentul declansarii ostilitatilor cu Imperiul otoman a fost descris de fiul sau la o adunare electorala tinuta la Craiova la 21 ianuarie 1907: "Ne apropiaram de lagar si comandantul ne ruga sa nu se faca zgomot si deci sa luam clopoteii de la cai. Ofiterii alergara la tatal meu si-si aratara toata indignarea adinca ce simteau de a fi in fata dusmanului si a nu-i putea raspunde. Atunci, tatal meu zise: «Ca ministru de razboi, va poruncesc ca la cea dintii lovitura de tun a turcilor sa raspundeti cu zece de-ale noastre». Ordinul pricinui bucuria cea mai mare in inimile nobile ale armatei noastre. Si n-au intirziat a-I pune in lucrare. Abia intrasem in lagar si turcii, auzind clopoteii nostri, pe care nu-i lepadasem, fireste, si intelegind ca a sosit in lagarul romanesc vreo persoana insemnata, trimisera o salva de focuri de tun. Dar, de data asta, in loc de a tacea, tunul romanesc raspunse. La fiece lovitura de tun a turcilor, ale noastre raspundeau cu cite zece, imprastiind groaza in dusmani'. Astfel a cunoscut botezul focului Ionel I.C. Bratianu, pe atunci in virsta de 13 ani.

Cel pufin doua miscari extrem de abile ni-1 descopera ca om politic inteligent si temerar. Cind recunoasterea independentei Romaniei a fost conditionata de Germania cu rascumpararea actiunilor afacerii Strousberg si cu acordarea cetateniei valului de evrei imigrat ilegal, Bratianu a dat o lovitura financiara pe piata germana, nationalizind caile ferate romane, si a acceptat naturalizarea evreilor prin Justitie, unul cite unul.

Nationalismul lui Ion C. Bratianu trebuie analizat in detaliu, intelegind nationalismul acestui om politic determinant, se poate intelege si fenomenul nationalist roman, in primul rind, a fost epoca. Romulus Seisanu constata in celebra sa opera Principiul nationalitatilor: "Ideea de nationalitate, ajutata de propagarea principiilor liberale nascute din revolutia franceza, patrunsese in constiinta populatiunilor europene care voiau sa dispuna dupa vointa lor propria lor soarta'. Take lonescu a definit sentimentul nationalist astfel: "Caci scopul final, scopul din toate sufletele, scopul din toate inimile a fost totdeauna acelasi: unitatea nationala, nu numai culturala, dar si politica, intregirea noastra, a tuturor, in granitele in care ne-a pus Traian'. in conditiile cvasiindividualizarii starilor sociale, pentru a pune in aplicare principiul nationalitatilor era nevoie in mod absolut de personalitati. Statele nationale sunt in primul rind creatia personalitatilor, iar pentru romani prima personalitate dupa Mihai Viteazul, care a avut privilegiul proiectului intreg, precum si calitatile succesului s-a numit Ion C. Bratianu. Traseul lui, ce poate fi intilnit la toti marii eroi europeni si americani ai acestei epoci, a pornit de la convingeri nationaliste puternice, a generat pasiunea si, uneori, fanatismul, pentru a sfirsi in responsabilitate politica deplina. Personalitatile fara tara sau care isi renegau tara au facut acelasi lucru, dar pentru internationalism. La ambele curente, nationalism si internationalism, au aparut - pentru ca apoi sa triumfe in Europa si, respectiv, Asia - fenomenele extremiste, tipice oricarui curent central dominator.

in al doilea rind, a fost educatia. Nationalismul lui Ion C. Bra-tianu era mostenit. El stia ca provine dintr-o familie curata de romani, legata definitiv de pamintul natal si, in consecinta, purtatoare a problematicii poporului roman. Mai stia inca din copilarie ca parintii sai se ingroapa intr-un loc sfint al romanilor, care este Biserica Domneasca din Curtea de Arges, unde se gaseste concentrata exponential intreaga continuitate romaneasca: caramizi dintr-un castru roman, fragmente dinr-o constructie paloecrestina fara fundatie, fabulosul mormint al lui Vladislav I Vlaicu, al boierului Nan Udoba, al unor boieri si preoti, pina la stramosii Bratieni - Dinca, Elinca, Stanca si Constantin. De altfel, spatiul argesean in centrul caruia s-a nascut Ion C. Bratianu era demult recunoscut drept sacru si se exprima printr-o mitologie complexa: legenda lui Negru-Voda (a descalecarii) si legenda Doamnei sale -aceasta adevarata Lorelei a romanilor -, legenda Mesterului Manole, a Manastirii Dintr-un Lemn, a hesihasmului din manastirile sapate in piatra, a Sfintei Parascheva, a haiducilor de codru (cu Radu Anghel, Ion C. Bratianu s-a cunoscut), apoi prin locurile istorice Jidava (Schitu Golesti), Curtea de Arges, Cimpulung Muscel, Cetatuia lui Negru-Voda (unde se afla un alt exemplu de continuitate, de la Cavalerul trac la Brincoveanu), Namaesti s.a. Zona ramine si astazi un centru istoric, si stravechi si modern, care ar putea fi extins cronologic intre depozitul fosilier Marlauz de la Suslanesti (datat: 30 de milioane de ani)98, la confluenta riurilor Arges si Vilsan (unde a fost localizata batalia de la Rovine)99 si pina la Mausoleul de la Mateiasu. Marturiile provenite din familie atesta ca Ion C. Bratianu obisnuia sa urce virful Chiciora din comuna Matau, cel mai inalt deal din Romania (1117 m alt.), de unde in zilele senine se vad Carpatii la nord si Dunarea la sud. Toate aceste simboluri erau prezente in constiinta localnicilor din vechime si nu pot fi interpretate ca aspecte ale ,.mitologiei' nationaliste din perioada moderna. Sapaturile arheologice de la Curtea de Arges, de la Cimpulung Muscel sau de la Cetatuia le-au confirmat pe deplin. Printr-o serie intreaga de gesturi si simboluri, Ion C. Bratianu se considera parte a acestei mitologii sau continuator al cronologiei istorice.

El a insuflat fiilor sai o educatie adecvata acestei traditii, dar insistind ne problema transilvaneana, care in Arges are si componenta particulara a originii transcarpatice a muscelenilor. Oricit ar putea parea de ostentativ, familia Bratianu purta la Florica imbracaminte de lina facuta de mina, iar capul familiei se imbaia in frunze de nuc intr-o cada de lemn.

Ultimul gest politic al lui Ion C. Bratianu a fost facut cu citeva minute inainte sa moara si cu putin timp inainte ca regele Carol I sa intre in incapere. Si-a indreptat privirile catre prietenii sai politici si le-a soptit: "Sa fiti cu ochii pe rege, ca prea 1-am facut mare!'. Bratianu nu trebuie idealizat. A vrut Puterea, a luptat pentru ea cu toate mijloacele, dar a stiut si sa o foloseasca.

Presa din intreaga Europa, precum si din Statele Unite, a anuntat in chenar negru moartea acestui om. Dar cel mai frumos epitaf a fost imprimat de ziarul partidului sau, Vointa Nationala, in ziua de 10 mai, cind se implinea un sfert de secol de cind Bratianu il adusese pe Carol in Romania si zece ani de cind il facuse rege: "Barbati si femei, tineri si batrini, peste 12 000 de suflete din toate straturile romanilor, din toate unghiurile tarii - caci n-a fost judet care sa nu fie reprezentat printr-o delegatie de cetateni -, tot acest roi colosal iti da impresia neamului romanesc, miscat de aceeasi idee, mihnit de acelasi doliu, adus de aceeasi admiratiune, concentrat in aceeasi durere, patruns de aceeasi convingere ca a pierdut pe acela care va raminea pururea ca cea mai geniala incarnatiune a romanilor'. Cele peste o mie de coroane de flori depuse pe catafalcul lui, inclusiv cele din Transilvania si Basarabia, valorau mai mult decit simbolul lor funebru si de mare respect; era expresia unei solidaritati din partea unei natiuni care isi afirmase identitatea si independenta sub conducerea lui. in acea zi a inmormintarii, natiunea a fost strinsa in jurul sau, reprezentantii oficiali ai comunitatilor evreiesti, bulgare, turce, germane, poloneze insotindu-1 alaturi de multimea de romani pe ultimul drum.

Ca intotdeauna, in posteritatea unei astfel de personalitati ramin anumite proiecte si acte in desfasurare care mentin vie acea personalitate. Au existat consecinte evidente peste timp ale unor actiuni ale lui Ion C. Bratianu. Una dintre ele este, fara indoiala, cariera politica a fiului sau, Ionel I.C. Bratianu. Ea s-a putut desfasura in anumite conditii speciale, create de tatal sau. Una dintre ele a fost construita pe subiectul alegerii mostenitorului Tronului Romaniei.

in momentul in care a devenit clar ca nu vor mai exista alti copii ai cuplului domnitor, dupa pierderea tragica a nefericitei printese Maria, la virsta de 4 ani, si dupa ce a fost la fel de clar ca regina Elisabeta este traumatizata definitiv de aceasta tragedie, Ion C. Bra-tianu a hotarit sa se ocupe personal de asigurarea succesiunii la Tron. Cei doi nepoti ai regelui Carol, tinerii Ferdinand si Wilhelm, au primit in Germania, ca profesor de romana si latina, pe Vasile Paun, care a indeplinit pentru Bratianu si misiunea informativa de a studia caracterul celor doi printi, obiceiurile, slabiciunile. Paun il informa sistematic asupra comportamentului celor doi printi. Conform traditiei, pe care o confirma discret si Sabina Cantacuzino, Wilhelm era dotat cu un caracter puternic, cu aptitudini militare si cu o doza suficienta de indrazneala in fata femeilor, calitati care il calificau fara dificultate pentru Tron. Ferdinand era timid, retras, introvertit, sovaielnic si destul de maleabil. Faptul ca Ion C. Bratinau nu 1-a ales pe Wilhelm - care oricum era fratele mai mare intre cei doi! - a trezit numeroase suspiciuni in epoca. Desemnarea fortata a lui Ferdinand a dat nastere zvonului ca Ion pregatea de fapt un rege slab pentru fiul sau, Ionel, care trebuia sa fie adevaratul stapin al tarii. Stim astazi ca zvonul a fost confirmat de realitate. De altfel, din acel moment regina Elisabeta a rupt orice relatie oficiala cu Ion C. Bratianu, detestindu-1 pina la sfirsitul vietii.

Ion C. Bratianu a reprezentat pragmatismul politic de mare dinamism. El nu a avut statura unui senior atins de genialitatea clarviziunii, dar a stiut sa rezolve problemele de zi cu zi ale tarii, in plan cultural si aristocratic, el pare mic in comparatie cu liderii politici conservatori, care teoretic si practic reprezentau o alta clasa. Nu a excelat in oratorie, dar stia cel mai bine sa-si puna ideile in practica.

intreaga desfasurare a cursului istoriei nostre moderne demonstreaza ca introducerea fortata si prematura a institutiilor statului burghez au creat un decalaj intre acesta si societate. Decalajul este, din pacate, actual. Astazi ne este usor sa constatam erorile de constructie, dar in faptul acelei ocazii din a doua jumatate a secolului al XlX-lea era probabil imposibil de oprit la frontierele noastre un proces care bintuia intregul continent. S-a intimplat ca momentul sa aiba omul sau: un mic boier muscelean fanatizat de dragostea pentru poporul sau. Iar Bratianu nu a fost singur. L-au urmat pe aceasta cale a idealului national si nationalist C.A. Rosetti, Nicolae si Stefan Golescu, Eugeniu Carada. Faptul ca ei au grabit un proces administrativ agresiv la adresa propriului popor nu mai ramine ca important decit pentru istoriografie, in pragul secolului al XX-lea, era evident ca trebuia gestionat acest stat, cu acele erori de constructie, fara a mai cauta o alta cale, generatoare de alte suferinte pentru popor. Din acest efort, in Romania primelor trei decenii din secolul al XX-lea s-a reusit relativa echilibrare a raportului dintre societate si stat astfel incit sa dea aparenta unei entitati unitare, democratice si prospere. Un singur aspect fundamental pentru intregirea acestui echilibru nu a fost rezolvat nici pina astazi: chestiunea taraneasca.