QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate istorie

Conceptul separarii puterilor in stat: dimensiuni statice si dinamice





Conceptul separarii puterilor in stat: dimensiuni statice si dinamice


Orce proces de conducere social – politica desfasurat in vederea unor obective de interes general, sau prin care se urmareste „binele comun” al natiunii, presupune specializarea activitatilor statale, adica stabilirea unor orcanizme investite cu autoritate care se desfasoara neintrerupt si potrivit anumitor metode acelas tip de activitati. Chiar si in cele mai vechi state ale antichitatii s-au stabilit in timp modelele de distribuire autoritatii de guvernare anumitor organizme specializate.In conceptia si filosofia politica antichitatii elene gasim primele informatii despre distribuirea autoritatii – puterea apartinea si era exercitata, fie de un singur individ, fie de un corp politic restrins. Astfel apare necesitatea separarii puterilor. Aristotel mentiona ca in orce stat, sunt trei parti, de care legiutorul se va ocupa, daca e intelept sa le rinduiasca cit mai bine si avind in vedere, inainte de orce, interesele fiecaruia.[1] Cea din tii din aceste trei parti este Adunarea generala, care delibereaza cu privire la afacerile publice; a doua este Corpul majistratilor, caruia trebuie sa-i se hotarasca natura, atributiile si modul de numire; a treia este corpul judecatoresc.




Marele ginditor si filosof Platon afirma cu referire la stat si la puterile lui „eu prevad apropiata pierire a acelui stat, in care legea nu are forta si se afla sub puterea cuieva. Acolo, insa, unde legea e regina asupra guvernatilor iar acestea din urma sunt robii ei, eu prevad salvarea statului”.

O viziune noua a separarii puterilor in stat apare in lucrarile lui John Locke si Montesquieu. Astfel Locke considera ca cetatenii au dreptul la control asupra guvernului iar puterea legislativa fiind o putere suprema in stat, in acelas timp el subliniaza ca ea prezinta in sine numai o putere imputernicita, care trebuie sa actioneze pentru trasarea scopurilor si de aceea puterea suprema ramine in miinile poporului care poate inlatura ori schimba componenta organului suprem cind vede ca el perde increderea acordata. De asemenea garantarea principiului separarii puterilor in stat el o vede in dreptul la rascoala, insa aceasta avind un caracter exceptional.Aceasta este ultima sansa a poporului care nu vine in contrazicere cu formele constitutionale de control asupra activitatii statului.

Insa pentru a nu ajunge la aceasta Locke recomanda trei principii de separare a puterilor care i-ar pazi pe oameni de la conducere sa nu cada in ispita si sa-si concentreze toata plinatatea de putere in miinile lor in folosul personal. Ca aceasta sa nu se intimple, Locke propune separarea puterii legislative de cea executiva si supunerea legislatorilor legilor elaborate de ei insisi si realizate de catre puterea executiva.[2] Aceasta este unul din cele mai importante principii in invatatura lui Locke care a acordat o influienta puternica asupra gindirii si practicii politicii ulterioare, devenind unul din principiile de baza .ale statului.

Montesquieu, deasemenea, a ramas in istoria gindirii politice, in egala masura si in istoria doctrinelor politice si prin faptul ca el a reluat teoria separarii puterilor intilnita de noi la John Locke. Ginditorul arata, ca in fiecare stat exista trei puteri: „puterea legislativa, puterea executiva care rezolva problemele de drept international si puterea executiva care conduce cu intrebarile dreptului civil”. In continuare el lamureste ca prima putere in persoana diriguitorului ori a unei institutii emite legi temporare ori permanente, corecteaza sau aborda legile existente. Puterea a doua declara razboi sau incheie pace, primeste ori trimite ambasadori, asigura securitatea, preintimpina invaziile. Puterea a treia pedepseste infractorii, rezolva problemele aparute intre persoanele particulare. Ultima, dupa Montesquieu, poate fi numita judecatoreasca, iar a doua simplu – putere executiva de stat.

Ratiunea divizarii puterilor reiese din necesitatea asigurarii libertatii si ingradirii abuzului. Montesquieu justifica aceasta separare prin faptul ca atunci cind puterea legislativa si executiva sunt in miinile unui corp sau ale unei persoane, nu exista libertate, deoarece exista teama ca acelasi senat sau monarh pot face legi tiranice si le pot aplica in mod tiranic. De asemenea, el mentioneaza ca nu exista libertate daca puterea judecatoreasca nu este separata de puterea legislativa si executiva, deoarece judecatorul ar putea fi si legiuitor, si agresor.Ideile sugerate de Montesquieu in modelul sau teoretic de separatie a puterilor si-au gasit pe deplin aplicarea in practica, implimentindu-se in normele constitutionale ale marii majoritati a statelor lumii.[4]

Montesquieu este interesat indeosebi, de separarea celor trei puteri, intrucit de modul in care acestea sunt separate si se exercita sau nu libertatea politica. Atunci cind in miinele acelorasi persoane sau ale aceluias corp de dregatori se afla intrunite puteri legiuitoare si puterea executiva, nu exista libertate deoarece se naste teama ca acelasi monarh sau acelasi senat sa nu intocmeasca legi tiranice, pe care sa le aplice in mod tiranic. Nu exista, deasemenea, libertate, daca puterea judecatoreasca nu este separata de legislativa si cea executiva.De asemenea, puterea executiva trebuie „sa ia parte la legiferare prin dreptul sau de veto; altminteri, ia va fi curind deposedata de prerogativele sale”. Monarhului – care detine dreptul de veto, in virtutea caruia se poate impotrivi vointa puterii legislative – ii este interzis sa ia parte la ligiferare, adica sa statuieze. In schimb, puterea legislativa, - desi nu ar trebui „sa aiba, la rindul ei, dreptul de a tine in loc puterea executiva, caci activitatea executiva fiind limitata prin natura ei, este inutil de a o ingradi”, - are dreptul „si trebuie sa aiba imputernicirea de a examina in ce chip au fost puse in aplicare legile pe care le-a facut ea”.[5]

Montesquieu a intuit ca separarea puterilor aplicata in mod apsolut si apsurd ar bloca practic, procesul de guvernare. Daca cele trei puteri nu ar coopera si s-ar infrina neproductiv si ne eficient una pe alta, doar de dragul infrinarii, ar ajunge la un punct mort, adica la inactiune.[6] Remediul unei asemenea impas este colaborarea puterilor. „Datorita mersului necesar al lucrurilor ele sunt silite sa functioneze, vor fi nevoite sa functioneze de comun acord.

In plus, fiecare putere are o posibilitate legala si materiala de a supraveghea cealalta putere si, daca observa incercari ale acesteia de a-si asuma puteri suplimentare fata de o alta putere, fie prin preluarea unor prerogative ce apartin altei puteri, fie prin adaugarea unor puteri suplimentare de natura celor care i-au fost conferite, trebuie sa sanctioneze aceasta incercare.[8]

Dupa cum se vede, in invatatura lui Montesquieu separarea puterilor nu este o separare simpla a functiilor intre diferite organe ale fortelor politice, infaptuita in numele realizarii libertatii politice.[9]



Teoria separarii puterilor si-a gasit reflectie in Constitutia Frantei din anul 1791 si in Constitutia SUA din anul 1787, serveste ca exemplu pentru toate tarile lumii.

O alta conceptie despre separarea puterilor in stat o regasim la J.Rousseau. In modelul politic conceput de Rouseau, vointa generala a poporului adica puterea legislativa trebuie sa fie suverana, celelalte puteri in stat fiindui subordonate. Rousseau accepta astfel implicit existenta unor puteri in stat: poporul stabilit intr-un corp politic( Parlamentul), care stabileste legile, si Guvernamintul, compus din indivzi care le pun in executare. Executivul ar fi deci un simplu agent de executare a legilor votate de Parlament. Guvenamimtul detine puterea ca depozitar, el neavind o putere proprie. Ceea ce compun Guvernamintul, fiind , prin gratia suveranului ( poporului), depozitari temporari ai puterii si exercitind in aceasta calitate anumite prerogative de putere, adopta diferite acte, pe care suveranul le poate modifica, limita sau anula, dupa bunul sau plac. Puterea legislativa fiind suprema, rezulta ca putere executiva este supusa acesteia, ceea ce exclude independenta puterilor.Imbatrinirea teoriei separatiei puterilor este explicata prin acea ca a fost elaborata intr-o perioada in care nu se infiintasera inca partidele politice si ca principalele probleme puse de putere erau de ordin institutional.[10] Aparitia partidelor politice, rolul lor deosebit in configurarea institutiilor politice si juridice, determina ca astazi apararea sau echilibrul sa nu se realizeze intre parlament si guvern, ci intre o majoritate, formata dintr-un partid sau partide invingatoare la alegeri si care dispun in acelas timp de parlament si de guvern si o opozitie (sau opozitiei) care asteapta urmatoarele alegeri pentru „ asi lua revansa”. Manifestindu-se rezerve fata de teoria clasica a separatiilor puterilor nu trebuie sa se interpreteze ca ea si-a pierdut din importanta si actualitate si ca deci ramine o teorie a trecutului.




Voiculescu M. Doctrine politice contemporane – Bucuresti, 2000, ed. Victor, p. 12.

Lipa Mungui – Pipide, Doctrine politice – Bucuresti, 1998, ed. Polirom , p.14.

Strah D. Istoria gindirii politice – Chisinau, 1996, p. 217.

Avornic Gh., Arama E., Negru B., Costas R. Teoria Generala a Dreptului – Chisinau, Ed. Cartier juridic, 2004, p.129.

Draganu T.Introducere in practica statului de drept – Cluj-Napoca, , 1997,  ed. Dacia.p.45

Popescu S. Teoria Generala a Dreptului – Bucuresti, Ed. LuminaLex, 2000, p.342-344.

Muraru I. Drept constitutional si institutii publice // vol. II  - Bucuresti, 1995, ed. Actami, p. 9.

Miculescu P. Statul de drept – Bucuresti, 2000, p.130-133.

Strah D. Istoria gindirii politice – Chisinau, 1996, p. 235.

Chagnalloud D. Dictionar al vetii politice si sociale – Bucuresti, 1998, ed. ALL, p. 30.





Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }