Cubismul

CUBISMUL

Cubismul este o mișcare artistica de avangarda aparuta in Europa la inceputul secolului XX. Intre anii 1908-1914 are loc in Franța cea mai importanta revoluție in istoria picturii, dupa cea a descoperirii perspectivei in perioada Renașterii. Inițiat de francezul Georges Braque și spaniolul Pablo Picasso, cubismul va dobandi in scurta vreme numeroși adepți. Aceasta direcție artistica va juca un rol uriaș in transformarea artelor plastice in secolul al XX-lea. Cubismul este consecința unor transformari de lunga durata, nu a fost teoretizat prin vreun manifest sau declarații programatice. Un prim semn il constituie tabloul 'Domnișoarele din Avignon' (1907) al lui Picasso, in care pentru prima data un pictor se rupe intr-un mod atat de hotarat de tradiționala arta figurativa și de modul de reprezentare bazat pe perspectiva.

Cuprins

1 'Cubul' lui Braque

2 Cubismul, o arta realista

3 Fazele cubismului

3.1 Prima faza - faza precubista - pana in 1910

3.2 A doua faza - faza analitica - 1910 - 1913

3.3 Ultima faza - faza sintetica

In vara anului 1908, Braque lucreaza la Estaque, in apropiere de Marsilia, in mijlocul peisajelor pictate deja de Cézanne. Din acest dialog iau naștere panze puternic geometrizate, in care perspectiva incepe sa dispara. Refuzate la 'Salonul de Toamna', tablourile sunt expuse in galeria lui Kahnweiler. Louis Vauxcelles, criticul care a lansat termenul de 'fauves'și care acum remarca faptul ca pictorul reduce toate motivele sale la 'scheme geometrice, la cuburi'. In anul urmator, termenul cubism va fi din nou folosit, tot pentru a caracteriza o opera aparținand lui Braque, iar in cele din urma, in anul 1910, operele lui Picasso sunt și ele apreciate ca fiind 'cubiste'. Nici Braque și nici Picasso nu au avut vreodata intenția sa creeze patrate sau cuburi, insa accepta acest calificativ cu valențe inițial peiorative ca termen definitoriu pentru arta lor, la fel cum au facut la vremea lor și impresioniștii sau fauviștii.

Cubismul, o arta realista

In ciuda aparențelor, cubismul nu reprezinta distrugerea realismului, el pune sub semnul indoielii doar realismul iluzoriu, care reproduce ceea ce vedem. Realismul iluzoriu nu este nici obiectiv, nici absolut și nici unicul posibil - el este doar rezultatul pur al convenției.

Kahnweiler scrie pe aceasta tema: 'Pictura nu a fost niciodata o oglinda a lumii exterioare, și totodata nu a fost niciodata asemenea fotografiei; a insemnat crearea unor semne, care au fost intotdeauna interpretate exclusiv de contemporani, bineințeles grație unei educații anterioare. Dar cubiștii au creat fara indoiala semne noi și tocmai aceasta a constat multa vreme dificultatea descifrarii tablourilor lor'.

Dupa parearea lui Braque și a lui Picasso, vechea maniera de reprezentare a devenit anacronica deoarece a pierdut orice urma de contact cu lumea exterioara. Pentru a restabili acest contact și pentru a reda aceasta lume pe cat este posibil, ambii pictori se vor stradui sa distruga orice iluzie numai pentru a crea un nou tip de spațiu in pictura, o noua maniera de reprezentare. Cea veche era bazata pe perspectiva, in schimb cea noua pe apropiere. Grație acestei apropieri, a acestei intimitați, cubismul prezinta ființe și lucruri intr-o maniera in care nu au mai fost percepute. Dar, odata cu propunerea unei noi modalitați de reprezentare se naște in mod necesar și o noua concepție asupra lumii. Nimic nu este așadar mai greu decat transpunerea ei in viața, astfel putandu-se explica și violența scandalului și a polemicilor pe care operele pictorilor cubiști le starnesc.Acești artiști sunt comparați cu 'o banda de raufacatori care se comporta in lumea artei ca niște huligani din viața de zi cu zi'.

Fazele cubismului

Istoricii de arta disting trei faze ale cubismului:

Prima faza - faza precubista - pana in 1910

Prima faza, cunoscuta sub numele de precubista, dureaza pana in anul 1910 și se afla sub puternica influența a lui Cézanne și celebrei lui recomandari de a 'reda natura prin intermediul cilindrului, sferei și conului'. Braque și Picasso, care pictau in aceasta perioada personaje, peisaje și naturi moarte, nu se mulțumesc numai cu incercarile de renunțare la perspectiva, ci aspira mai ales sa reduca motivele la forme geometrice fundamentale.

A doua faza - faza analitica - 1910 - 1913

Caracteristica pentru aceasta faza (numita și 'cubism ermetic') este inclinația artistului de a descompune obiectul reprezentat intr-o mulțime de suprafețe mici, geometrizate. Gama cromatica devine neobișnuit de sumara, bazandu-se in principal pe tonuri de cafeniu și cenușiu. Ambii artiști realizeaza faptul ca deformarea din ce in ce mai puternica și atracția pentru monocromie poate duce in cele din urma la abstract. Pentru a evita acest lucru și pentru a recrea trimiterea concreta la realitate, ei vor propune noi tehnici artistice. Braque introduce in tablourile sale litere tiparite, se servește de un șablon in pictura, folosește pieptenele pentru obținerea facturilor valurite și recurge la imitații de tapet, lambriuri și marmura. Tot el va realiza apoi construcții din hartie, va lipi pe desen fașii de hartie decupate dintr-o banda care imita lemnul, realizand astfel primul sau colaj (collage).

Ultima faza - faza sintetica

Odata cu adoptarea tehnicii colajelor, pe care și Picasso va incepe sa o foloseasca, artiștii intra in ultima faza a cubismului - cea sintetica.

Noua tehnica readuce culoarea in operele cubiștilor, permițand totodata restabilirea contactului cu realitatea grație asocierii unor motive care pot fi imediat recunoscute.

Compozițiile perioadei sintetice sunt total eliberate de ceea ce mai ramasese inca din iluzia planului profund din lucrarile analitice - ceea ce este prezentat va aparea de acum incolo exclusiv in forme plate. Obiectele sunt din nou unificate, dar nu sunt totuși forme copiate dupa natura, ci semne simplificate care trebuiau sa dezvaluie cele mai esențiale trasaturi ale lor, sinteza obiectelor prezentate.

Sticla, de pilda, este sugerata cu ajutorul unor taieturi verticale și orizontale, prima indicand forma profilului ei, cea de a doua, volumul. In timpul perioadei sintetice, pictorul Juan Gris, care s-a alaturat tarziu cubismului, devine al treilea participant la acest dialog.

Braque iși expune lucrarile pentru ultima oara la 'Salonul Artiștilor Independenți' in Anul 1909. Picasso refuzase cu mai mult timp in urma sa mai participe la expozițiile Salonului. Numai cei care frecventeaza atelierele celor doi artiști și cei care participa la expozițiile organizate la Galeria Kahnweiler au ocazia sa cunoasca lucrarile lor, dar cei doi nu se pot plange de lipsa adepților. Astfel, incepand din 1911, artiștii care se pronunța de partea cubismului iși expun lucrarile intr-o sala a 'Salonului Artiștilor Independenți' și apoi la 'Salonul de toamna'. In 1912, se organizeaza o expoziție strict cubista intitulata 'Section d'Or' la galeria 'La Boetie', din inițiativa lui Marcel Duchamp.

Cubismul se va raspandi ca urmare a acestor expoziții, dar de multe ori picturile realizate sunt doar o caricatura a operelor aparținand protagoniștilor acestei mișcari artistice. Dintre cubiștii-imitatori (numiți și 'cubisteurs'), mulți nu au ințeles principiile revoluției cubiste. Dupa cum scrie pictorul și criticul italian Ardengo Soffici, 'ei par sa deformeze, geometrizeze și cubizeze fara niciun scop și la intamplare, ascunzand banalitatea lor inascuta și academismul'.

O excepție o constituie Robert Delaunay, inițiatorul 'cubismului orfic' - termen propus de poetul Guillaume Apollinaire - care va crea opere absolut originale de inspirație cubista. Juan Gris nu numai ca reușise sa ințeleaga și sa-și insușeasca inovațiile cubiste, dar a știut sa atraga atenția asupra existenței altor posibilitați de exprimare artistica. Printre artiștii din generația urmatoare, care au recurs la achizițiile tehnice și de concepție ale cubismului, orientandu-se ulterior spre alte experimente, sunt de menționat Fernand Léger și Marcel Duchamp.

Cubismul va avea insa consecințe mult mai durabile, inițiind toate mișcarile importante in arta moderna europeana și americana. Fara cubism nu ne putem imagina colajele lui Max Ernst, operele suprarealiste ale lui Joan Miró, realizarile lui Roy Lichtenstein și, privind problematica mai in ansamblu, arta pop, acele 'ready mades' ale lui Duchamp sau, in sfarșit, intreaga arta abstracta.