 |  |
|
Probleme financiare ale comertului international
Incepem prin a identifica problemele asociate finantarii comertului international. In orice tranzactie de afaceri, cumparatorul si vanzatorul trebuie sa negocieze si sa ajunga la un acord cu privire la chestiuni fundamentale cum sunt pretul, cantitatea, si data livrarii. Totusi, cand tranzactia implica un vanzator si un cumparator din 2 tari diferite, apar si alte probleme:
Ce moneda sa fie folosita pentru tranzactie
Cand si cum sa fie verificat creditul
Ce forma de plata sa se foloseasca
Cum sa se rezolve problema finantarii
Alegerea monedei
O problema unica pentru firmele internationale este alegerea monedei in care sa se faca plata tranzactiei. Exportatorii si importatorii au de obicei preferinte clare si contradictorii cu privire la ce moneda sa aleaga. Exportatorul prefera in mod tipic, plata in moneda sa nationala, astfel incat va sti suma exacta pe care o va primi de la importator. Importatorul prefera sa plateasca in propria sa moneda astfel incat sa stie exact ce suma va trebui sa plateasca. Uneori, exportatorul si importatorul pot sa opteze pentru folosirea unei monede terte. De exemplu, daca ambii membri sunt localizati in tari cu monede relativ slabe sau volatile, ei vor prefera probabil sa incheie tranzactia intr-o moneda mai stabila, cum sunt dolarul SUA sau yenul japonez. Conform unor estimari, peste 70 la suta din exporturile tarilor mai putin dezvoltate si 85 la suta di exporturile tarilor Americii Latine sunt facturate folosind dolarul SUA. In unele industrii, se foloseste de obicei o anumita moneda pentru decontarea tranzactiilor. De exemplu, in industria petrolului, dolarul SUA indeplineste aceasta functie. In relatiile dintre marile tari exportatoare, practica cea mai frecventa este ca exportatorul sa factureze marfa in propria sa moneda. Totusi, tarile exportatoare mai mici pot sa opteze pentru folosirea monedei unui partener comercial important; de exemplu, 91 la suta din exporturile Tailandei sunt facturate in dolari SUA.
Verificarea creditului
O alta problema financiara critica in comertul international se refera la seriozitatea cumparatorului si masura in care se poate avea incredere in el. Daca importatorul este o companie sanatoasa financiar, serioasa si una cu care un exportator a avut relatii de afaceri anterioare satisfacatoare, exportatorul poate sa opteze pentru a simplifica procesul platii acordand un credit importatorului. Totusi, daca importatorul are probleme financiare sau este cunoscut ca avand un risc de credit slab, exportatorul poate sa solicite o forma de plata care sa-i reduca riscul.
In tranzactiile comerciale, este intelept a se verifica ratingul de credit al clientilor. Pentru majoritatea tranzactiilor interne firmele dispun de mecanisme simple si ieftine pentru a realiza acest lucru. In America de Nord de exemplu, firmele pot sa solicite referinte de credit sau sa contacteze surse cunoscute de informatii de credit cum este Dun & Bradstreet. Surse similare sunt disponibile si in alte tari; totusi, multi din cei care sunt incepatori in alte exportului nu le cunosc. Din fericire, bancherul din tara unui exportator poate adesea sa obtina informatii de credit despre clientii straini prin filialele straine ale bancilor sau prin banca corespondenta dintr-o tara straina. Majoritatea agentiilor guvernamentale care se ocupa cu promovarea exporturilor ofera de asemenea servicii de verificare a creditului. De exemplu, The International Trade Adminstration, o agentie a US Department of Commerce, furnizeaza informatii financiare despre firme straine contra unei taxe. De asemenea, functionarii de la US and Foreign Commercial Service sunt disponibili pentru a-i orienta pe noii exportatori spre aceste servicii.
Firma care ignora procesul verificarii creditului poate avea serioase probleme de plati. De exemplu, un mic producator american a exportat palete de ventilator in valoare de 127 mii de dolari unui nou client din Africa. Totusi, el a omis sa contacteze mai intai pe cineva care i-ar fi putut da referinte despre creditul clientului sau. Frustrat de lipsa ulterioara a platii, producatorul a transferat cazul unei agentii de colectare, care a descoperit ca presupusul client disparuse iar referintele despre creditul sau nici nu existau.
In aceasta discutie exista o lectie implicita pe care multi din cei care au reusit in afaceri au invatat-o din propriile greseli. Deoarece decalajele fizice si culturale dintre exportator si importator sunt adesea mari, gasirea de parteneri, clienti si distribuitori cu care sa cladesti relatii de afaceri de incredere, pe termen lung este de nepretuit pentru orice firma internationala.
Instrumente de plata utilizate in tranzactiile
comerciale internationale
Tranzactiile pe piata de schimb se realizeaza cu ajutorul unor instrumente financiare. Acestea pot fi clasificate in urmatoarele categorii: moneda straina, efectiva sau in cont; transferurile; devizele; instrumentele electronice
Unele dintre ele cum sunt bancnotele sau cecurile de calatorie sunt specifice acestei piete. Altele, cum sunt transferurile, devizele, cardul etc. se intalnesc si pe alte piete (monetara, de capital etc.).
Moneda straina in forma efectiva sau in cont
Moneda straina desemneaza moneda unui stat detinuta de cetatenii altui stat, servind la efectuarea de plati sau transferuri internationale. Dolarii americani utilizati de locuitorii Statelor Unite in tranzactiile interne nu sunt moneda straina. Ei dobandesc acest statut atunci cand detinatorii ii folosesc pentru a achita marfuri importate sau servicii prestate in strainatate. Pe aceasta cale, dolarii ajung in posesia "nerezidentilor" care-i utilizeaza la randul lor, pentru a cumpara bunuri, servicii sau active financiare din Statele Unite.
Monedele straine in forma efectiva (numerar) continua sa joace un rol important, mai ales pentru facilitarea circulatiei turistice. Turistii aflati intr-o tara straina au nevoie de numerar pentru a-si plati serviciile consumate sau pentru efectuarea unor cheltuieli marunte (distractii, suveniruri etc.) Acesti bani reintra apoi, prin intermediul comerciantilor sau caselor de schimb, in posesia bancilor. Fenomenul este vizibil mai ales in zonele de frontiera. Chiar si in tari cu moneda neconvertibila, bancile situate in zona "micului trafic de frontiera" colecteaza moneda tarii vecine. Procedand astfel, ele de fapt se crediteaza reciproc.
Utilizarea monedelor in stare efectiva prezinta unele inconveniente (pierdere, furt etc.) si din acest motiv, ele sunt tot mai mult inlocuite cu alte instrumente care indeplinesc aceleasi functii dar au un grad sporit de securitate. Intre acestea, foarte populare sunt cecurile de calatorie. Ele sunt puse in circulatie de catre mari banci si agentii turistice (cum sunt American Express, Thomas Cook s.a.) contra, fie a unei sume pe care solicitantul o achita pe loc, fie a unui disponibil pe care acesta il are la banca respectiva. Posesorul cecului de calatorie il prezinta bancilor sau agentiilor straine, primind in schimb suma inscrisa pe el, in moneda respectiva, sau la cerere, o suma echivalenta in moneda nationala a institutiei platitoare.
Moneda straina "scripturala" se prezinta sub forma unor sume de bani, denominalizate in moneda straina, depuse in conturi la banci, motiv pentru care mai este numita si moneda "de cont". Prin intermediul operatiunilor de incasari si plati efectuate de banci, banii de cont pot trece in forma efectiva si invers. Totusi, partea covarsitoare a tranzactiilor financiar-monetare se realizeaza in moneda scripturala. Trecerea banilor dintr-un cont in alt cont, in cadrul aceleiasi banci sau intre banci diferite, poarta numele de "transfer bancar" sau "virament".
Transferurile bancare
Cu unele exceptii pe care le-am mentionat, tranzactiile pe pietele de schimb imbraca forma unor transferuri bancare. In baza lor, au loc atat remiterile de sume reprezentand creante comerciale (rezultand cel mai adesea din tranzactii efectuate "in cont deschis"[1]), cat si operatiunile de schimb propriu-zise prin care bancile realizeaza convertirea depozitelor denominalizate in anumite monede in depozite denominalizate in alte monede. Transferul bancar are asadar drept suport monedele in cont si consta dintr-un ordin de executare, transmis de o persoana (numita emitent) unei banci, de a vira o suma intr-un cont indicat de catre emitent. Emitentul - cel care transmite ordinul, aflat in postura de vanzator de moneda straina - da dispozitie bancii sa debiteze contul sau si sa crediteze contul cumparatorului sau al unei persoane desemnate de acesta. Sa presupunem, de exemplu, ca un exportator din Romania incaseaza 1 milion de euro pe care-i importatorul ii depune intr-un cont la o banca din Hamburg. Utilizand transferul bancar, exportatorul poate converti suma respectiva in lei. El va transmite un ordin bancii germane, solicitand transferul in contul unei banci din Romania. In baza ordinului, banca germana crediteaza contul in euro al bancii romane corespondente iar aceasta din urma crediteaza contul in lei al exportatorului cu o suma echivalenta, la cursul de schimb in vigoare in momentul efectuarii transferului. La randul lor, importatorii carora li se solicita plata in moneda straina a bunurilor si serviciilor importate, utilizeaza transferul bancar pentru a-si procura sumele necesare. Banca importatorului este in acest caz, cea care vinde moneda straina. In baza ordinului emis de importator, ea debiteaza contul in moneda nationala al acestuia si vireaza suma in moneda straina in contul din strainatate al exportatorului.
In functie de suportul tehnic prin care se realizeaza, transferurile pot fi telegrafice, postale sau electronice.
Transferul telegrafic continua sa fie un instrument eficient pentru reglementarile interbancare datorita vitezei cu care se realizeaza (1-2 zile), cu toate ca din punct de vedere tehnic, este considerat depasit.
Transferul postal poate fi utilizat in situatiile in care viteza nu este un factor imperativ. Derularea sa necesita de regula mai multe zile, in functie de viteza circuitelor postale. In plus, corespondenta postala obisnuita presupune transmiterea fizica a documentelor autentice. Aceasta inseamna timp, riscuri si cheltuieli relativ ridicate.
Transferul electronic a cunoscut o larga aplicabilitate o data cu crearea sistemului SWIFT (Society for Worldwide Inter-Bank Financial Telecommunications - Societatea pentru telecomunicatii financiare interbancare). Transferul electronic este cel mai rapid si mai sigur mijloc pentru efectuarea de transferuri bancare. Transferul electronic poate fi realizat in doua modalitati: "transfer international"[2] si "transfer international expres". Transferul international este succesorul electronic al transferului postal iar transferul international expres este corespondentul in sistem SWIFT al transferului telegrafic.
SWIFT este un sistem electronic de interconectare a bancilor din intreaga lume, inaugurat in 1973 de catre 239 de banci din 15 tari, care permite transmiterea mesajelor cu viteza mai mare si la costuri mai mici decat canalele traditionale. Sistemul permite, pe baza unor mesaje standardizate, computerizate, transmiterea ordinelor intr-un timp foarte scurt (intre cateva minute si cateva ore), existand si posibilitatea confirmarii mesajului.
Inca de la inceput, sistemul SWIFT a fost conceput in maniera modulara pentru a permite integrarea treptata de noi aderenti si adaptarea si adaptarea la cresterea continua a traficului de informatii. Reteaua SWIFT s-a extins rapid: in 1984, cuprindea deja 1100 de membri din 53 de tari. Reteaua internationala cu prinde 4 ordinatoare gigant, amplasate in Bruxelles, Amsterdam (2 ordinatoare) si Culpeper (Virginia, SUA), denumite centre de comutare. Acestea comunica cu ordinatoarele de talie mai modesta, amplasate in cadrul centrelor nationale. Reteaua se ramifica apoi, pe terminale amplasate in diferitele banci participante.
SWIFT cuprinde trei niveluri de functionare: banca, cu terminal propriu; comutatorul national; centrul de comutare. Comutatorul national serveste drept nod de concentrare locala a informatiilor. Centrele de comutare reprezinta relee in sistemul SWIFT, care asigura cuplarea la retea a tarilor ce le sunt arondate. Pentru realizarea de transferuri via SWIFT, debitorul platii completeaza un formular la banca sa (ordin de plata). Banca debiteaza contul importatorului si transmite ordinul la banca exportatorului (beneficiarul platii). La primirea mesajului, banca exportatorului crediteaza contul acestuia cu suma specificata in ordin. Durata de executare a ordinului este de 20 de minute in procedura normala si 5 minute in procedura de urgenta.
Transferul SWIFT permite bancilor din centre situate la mari distante unele de altele sa intretina legaturi in timp real, ceea ce inseamna o prompta servire a clientilor precum si o diminuare a riscurilor legate de acest gen de operatiuni. Costurile sunt de cateva ori mai mici comparativ cu transferul telegrafic sau postal.
Devizele
Devizele sunt titluri de credit pe termen scurt, denominalizate in moneda straina. Titlul de credit reprezinta un document constitutiv si constatator al unei creante, precis determinate in cuprinsul sau, care permite titularului sa o realizeze la scadenta.
Devizele participa alaturi de banii efectivi si cei de cont la operatiunile de transferuri si plati internationale. Pe langa stingerea rapida a oricarei creante, devizele indeplinesc si rolul de rezerve internationale. Intr-o acceptiune mai larga, in categoria devizelor se include si titlurile pe termen mediu si lung.
Dupa domeniul de utilizare, ele pot fi grupate in 3 categorii:
Titlurile comerciale dau dreptul posesorului la plata unei sume de bani. Din aceasta categorie fac parte cambia, biletul la ordin si cecul. Tot in categoria titlurilor comerciale se includ si titlurile asa-numite "reprezentative", cele mai cunoscute fiind conosamentul si warrantul; acestea confera posesorului drept de gaj sau posesiune asupra marfurilor.
Titlurile bancare sunt hartii ce inglobeaza drepturi de creanta pe termen scurt asupra bancilor (certificatul de depozit), altor institutii financiare (biletele de trezorerie) sau bugetului de stat (bonurile de tezaur negociabile).
Titlurile financiare confera detinatorilor fie drepturi de creanta asupra institutiilor emitente (obligatiuni), fie drepturi de proprietate asupra unor fractiuni din capitalul intreprinderilor (actiuni), fie alte drepturi (titluri de renta).
Prezinta o dualitate a valorii. Ele au:
o valoare nominala;
o valoare de piata
In general, titlurile de credit sunt negociabile, ceea ce inseamna ca pot fi realizate inainte de scadenta dar nu la valoarea nominala (inscrisa pe ele in momentul emiterii) ci la valoarea de piata.
In ce priveste circulatia lor, titlurile pot fi transmise prin diferite proceduri (care sunt in functie de natura titlului), astfel:
Prin predare in mana (traditiune) pentru titlurile la purtator.
Prin cesionare, pentru titlurile nominative.
Prin gir, pentru titlurile "la ordin" (cele comerciale) pot fi transmise prin gir.
Din marea familie a titlurilor de credit, cea mai larga utilizare in tranzactiile internationale o au titlurile comerciale. Ele indeplinesc 3 functii majore:
mijloace de circulatie si de plata;
mijloace de rezerva;
instrumente de credit. Circulatia titlurilor comerciale joaca un rol de prima importanta in derularea tranzactiilor si fluidizarea platilor, comertul fiind de ne conceput in afara creditului. Intrucat cumparatorii nu au in general posibilitatea sa achite pe loc marfurile cumparate, ei au nevoie de un interval de timp in care sa revanda aceste marfuri pentru a-si procura banii necesari. Cand plata se face "in cont deschis", exportatorii acorda de regula pana la 90 de zile importatorilor pentru a efectua plata. Chiar si in cazul modalitatilor de plata speciale cum este de exemplu, creditul documentar, sumele pe care ordonatorii le pun la dispozitia exportatorilor provin cel mai adesea din credite acordate de bancile comerciale. Totusi, exista in practica comerciala internationala posibilitatea ca exportatorii sa-si incaseze imediat contravaloarea marfurilor exportate, transferand creditele asupra bancilor cu ajutorul titlurilor de credit. Titlurile cu cea mai larga utilizare in afacerile internationale sunt: cambia, biletul la ordin si cecul. Acestea sunt inscrisuri reglementate printr-un regim juridic special, pe care bancile le accepta si le onoreaza pe loc, urmand sa le incaseze la scadenta. Datorita largii lor utilizari in tranzactiile comerciale, ele mai sunt denumite si "efecte de comert".
Cambia
Definitie, reglementari, elemente constitutive. Cambia (numita si trata sau polita) este un inscris prin care o persoana numita "tragator" da ordin unei alte persoane numita "tras" de a plati la cerere sau intr-un termen precis determinat, suma de bani inscrisa in cuprinsul ei unei persoane specificate sau la ordinul acesteia.
Definitia are la baza "Conventia de la Geneva asupra cambiei si biletului la ordin" din 1930 la care au aderat un mare numar de tari, inclusiv Romania.[4] Circulatia cambiei se bucura de un regim juridic suplu si eficace, adoptat in scopul cresterii sigurantei si celeritatii comertului international. Cateva elemente contribuie in mod deosebit la aceasta si anume:
rigurozitatea conditiilor privind forma cambiei;
posibilitatea realizarii inainte de scadenta, usurinta transmiterii;
o procedura simplificata de executare a debitorilor cambiali.
Cambia trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni esentiale (v. modelul) :
denumirea de cambie, inscrisa in text in limba in care a fost redactat documentul;
ordinul neconditionat de a plati, exprimat in mod ne echivoc[5];
tragatorul este persoana care emite cambia. In tranzactiile comerciale, tragator este de obicei insusi exportatorul. Numele si adresa sa, daca nu sunt tiparite pe document, trebuie inscrise clar.
Trasul este persoana asupra careia este trasa cambia. In tranzactiile comerciale, in postura de tras apare fie importatorul, fie banca sa. In al doilea caz, banca va onora cambia dupa ce a fost acceptata de catre importator.
Beneficiarul este persoana in favoarea careia se face plata. El poate fi o terta persoana (care detine o creanta asupra tragatorului) sau poate fi insusi tragatorul. Daca tragatorul si beneficiarul sunt una si aceeasi persoana, in ordinul de a plati se includ de obicei cuvintele: "platiti la ordinul nostru".[6]
Data platii poate fi data prezentarii la plata in cazul cambiilor "la vedere" sau o data fixa in cazul cambiilor cu scadenta. Termenul de plata se fixeaza la un anumit numar de zile de la emitere, de la prezentare sau de la o data fixa. Cambiile "la vedere" contin in text una din formulele: "la vedere", "la cerere", "la prezentare" si sunt platite la cererea beneficiarului. In cazul cambiilor cu scadenta, tragatorul mentioneaza in text un interval de timp la expirarea caruia ele trebuie platite. Trasul nu este tinut sa efectueze plata inainte de implinirea termenului prevazut. Intervalul de timp pana la scadenta este socotit precis in zile calendaristice. Data platii nu poate fi determinata de elemente exterioare relatiei de plata, cum ar fi de pilda, sosirea marfii la destinatie, receptia, prezentarea unor documente s.a.m.d., chiar daca acestea au legatura cu ea.[7]
Locul platii
Locul si data emiterii.
O suma de bani bine determinata, ceea ce inseamna ca utilizarea expresiilor "aproximativ", "cel putin", "pana la", "in jur de", "nu mai mult de" si a altora de acest fel este exclusa. Se va scrie pur si simplu: 1.000.000 FF sau 200.000 USD sau 52.433,35 euro sau 5.000.000 lei s.a.m.d. Nu este permisa includerea de alternative (1000 £ sau 2.000 $). Se poate insa insera o clauza care sa permita determinarea cursului de schimb.
Semnatura tragatorului.
Existenta elementelor mentionate este obligatorie. Lipsa fie si numai a unuia dintre ele face ca documentul sa nu fie considerat cambie si drept urmare, sa nu beneficieze de avantajele pe care le ofera regimul juridic cambial. De la aceasta regula, se admit 3 exceptii:
a) cambia care nu contine nici un fel de mentiune privind data platii, este considerata platibila "la vedere".
b) Daca nu este mentionat locul platii, acesta este considerat a fi domiciliul trasului.
c) Daca nu este mentionat locul emiterii, acesta este considerat a fi domiciliul tragatorului.
Acceptarea cambiilor cu scadenta. Cambiile la vedere trebuie onorate pe loc, in momentul prezentarii lor trasului, fara nici o alta formalitate. Cambiile cu scadenta trebuie mai intai acceptate de catre tras si numai apoi ele devin exigibile. Acceptarea este obligatorie. Trasul devine parte in raportul juridic cambial si se obliga legal numai dupa ce i s-a prezentat cambia spre acceptare, a scris pe document mentiunea "acceptat" si a semnat.[8] Din acest moment, el nu mai poate invoca nici un fel de motiv pentru a refuza plata. Astfel, o cambie acceptata devine exigibila oricare ar fi posesorul ei legal si independent de raportul comercial care i-a dat nastere.
Scontarea su rescontarea cambiilor. O cambie poate fi incasata inainte de scadenta prin operatiunea numita "scontare". Daca beneficiarul cambiei, de exemplu exportatorul unei marfi doreste sa obtina imediat contravaloarea marfii exportate, el poate sa sconteze (sa vanda) cambia la o banca comerciala. Prin scontare, posesorul primeste in schimb o suma egala cu valoarea nominala (inscrisa pe cambie) din care banca a dedus taxa de scont, reprezentand dobanda pentru suma platita, calculata din momentul scontarii pana la scadenta, plus cheltuielile necesare incasarii cambiei la scadenta. Astfel suma rezultata prin scontare poate fi calculata dupa formula:
S = V - 
unde :
S = suma incasata prin scontare de posesorul cambiei;
V = valoarea nominala;
Ts = taxa scontului (procente pe an);
n = numarul de zile ramase pana la scadenta.
Noul posesor al cambiei (banca care a scontat-o) dobandeste toate drepturile ce decurg din aceasta, inclusiv dreptul de regres impotriva tragatorului. (Daca trasul refuza plata cambiei, posesorul se poate indrepta impotriva tragatorului.) Bancile comerciale de regula, nu pastreaza cambiile spre a le incasa la scadenta ci se refinanteaza la banca centrala, cedand cambiile acesteia prin operatiunea numita rescontare. Pentru acest "serviciu", banca centrala percepe o taxa numita "taxa de rescont" sau "taxa oficiala a scontului".
|
Lyon / 3rd April, 2001 US $ 10,650 Place/date . . . . . . . . . . sight At . . . . . . . . . . . . pay against this . . . . sole . . . . . BILL OF EXCHANGE"PREST IMPEX" SRL SIBIU, ROMANIA to the order of . . . . . . . . . . . . . . . the amount of US Dollars ten thousand six hundred and fifty . . . . . . . . . 456999 10th February,2001 Drawn under L/C No . . . . . . . . . dated . . . . . . . . . . "Credit Lyonnais", succursale de Bordeaux Of . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. "Credit Lyonnais" 22 rue de la République 32457 Bordeaux, FRANCE "Société Générale des Exportations du Midi" M.Maurice Durant Directeur |
Model de cambie "la vedere
Prin rescontare, drepturile asupra trasului precum si cel de regres impotriva tragatorului sunt preluate de banca centrala. Pe langa aceasta, interventia bancii centrale are si o alta semnificatie importanta. O cambie sau orice alt titlu de credit care a ajuns in posesia autoritatii monetare prin rescontare echivaleaza cu o emisiune monetara, o crestere a masei monetare in circulatie. Incasarea titlurilor la scadenta de catre banca centrala are efect invers, de diminuare a masei monetare si sporire a volumului hartiilor de valoare aflate in circulatie. Taxa oficiala a scontului constituie prin urmare, o importanta parghie macroeconomica, un instrument cu ajutorul caruia autoritatea monetara regleaza circulatia monetara, avand impact si asupra regimului dobanzilor, miscarii capitalurilor, balantei de plati si altor sectoare ale economiei.
Transmiterea cambiei. Cambia este un document ce poate fi transmis cu usurinta de la un posesor la altul prin "andosare" sau "gir". Operatiunea se realizeaza prin simpla inscriere pe dosul documentului, a numelui noului posesor al cambiei (numit "giratar" sau "andosator") insotit de mentiunea "platiti la ordinul . " Persoana care transmite cambia se numeste "girant" sau "andosant". Cambia va fi incasata la scadenta de catre ultimul giratar.
Garantarea cambiei. O cambie poate fi garantata prin operatiunea de "avalizare". "Avalistul", de regula o banca cu o bonitate recunoscuta inscrie pe document mentiunea "bun pentru aval", obligandu-se prin aceasta sa o achite daca trasul refuza plata. Beneficiarul cambiei "avalizate" poarta numele de "avalizat".
Cambii curate si cambii documentare. Din perspectiva tranzactiilor comerciale pe care le deserveste, practica internationala distinge doua tipuri principale de cambie, curata si documentara. "Cambia curata" nu este insotita de nici un alt document privind livrarea marfii. Este utilizata mai ales in comertul international cu servicii. O intalnim si in tranzactiile cu marfuri (indeosebi cele efectuate "in cont deschis") atunci cand, dintr-un motiv sau altul, documentele privind expedierea marfurilor au fost transmise pe o alta cale cumparatorului. "Cambia documentara" este utilizata in cadrul platilor prin incasso sau prin credit documentar. In ambele cazuri, atat cambia cat si documentele insotitoare sunt transmise importatorului de catre exportator prin intermediul bancilor. Utilizarea circuitului bancar contribuie decisiv la diminuarea riscului de neplata pe care si-l asuma exportatorul.
Cambia bancara. In operatiunile de transferuri si plati internationale, intalnim o forma specifica a cambiei, numita "cambie bancara". In anumite situatii, importatorul poate sa solicite bancii sale sa traga o cambie asupra bancii corespondente din tara exportatorului. Banca importatorului executa aceasta operatiune debitand in acelasi timp contul importatorului cu suma respectiva plus cheltuielile aferente emiterii cambiei. Aceasta este remisa apoi exportatorului spre a fi incasata. Fiind un document tras de o banca asupra altei banci, cambia bancara reprezinta un instrument mai atractiv pentru exportator decat "cecul cumparatorului", ale carui neajunsuri sunt prezentate ceva mai incolo, in sectiunea dedicata cecului. Deoarece in expedierea cambiei bancare sunt utilizate circuitele postale, exista totusi riscul de pierdere in tranzit, risc care exista si in cazul cecului.
Biletul la ordin
Biletul la ordin este o varianta a cambiei de care difera totusi printr-o trasatura esentiala: el nu contine nici un fel de ordin de plata ci reprezinta un angajament ferm pe care-l ia insusi tragatorul, de a plati la scadenta posesorului suma de bani inscrisa pe el. Biletul la ordin se bucura de un regim juridic asemanator cu al cambiei. La fel ca si cambia, el poate fi girat, scontat, avalizat.
Cecul
Definitie, elemente specifice. Cecul reprezinta un inscris prin care o persoana (tragatorul) da ordin unei banci (trasul) sa efectueze in favoarea sa sau a unui tert (beneficiarul cecului), la prezentare, plata unei sume de bani dintr-un cont de care tragatorul poate dispune.
Din insasi definitia cecului rezulta cateva trasaturi esentiale care-l deosebesc atat de cambie cat si de biletul la ordin. In primul rand, cecul, desi constituie un titlu de credit ca si primele doua, nu are scadenta, fiind platibil intotdeauna la vedere. In al doilea rand, cecul presupune, in afara unei creante asupra tragatorului, existenta unui disponibil al acestuia, denumit "provizion", la banca trasa, avand rol de acoperire a cecului. Sursa acoperirii poate fi un depozit bancar constituit de client sau o deschidere de cont bancar. In orice caz, acoperirea trebuie constituita inainte de emiterea cecului si trebuie sa fie cel putin egal valoric cu marimea acestuia. De asemenea, ea trebuie sa fie "disponibila", adica sa nu existe nici un impediment pentru beneficiar in incasarea cecului si "irevocabila", in sensul ca tragatorul se obliga sa mentina acoperirea la dispozitia purtatorului cecului pana la incasare sau pana la prescrierea titlului.
Incidente de plati. Atunci cand un cec nu poate fi onorat, ne aflam in situatia unui "incident de plata". In termenii cei mai simpli, un asemenea eveniment apare atunci cand ceva nu este in regula, astfel incat cecul nu poate fi onorat la plata. Conform legislatiei din Romania , incidentele pot fi majore sau minore. Cele majore apar atunci cand un cec este emis fara autorizarea trasului sau cand un cec este refuzat din lipsa de disponibil, ceea ce inseamna ca tragatorul a incalcat regulile cu privire la acoperirea cecului. Incidentele minore se refera mai ales la aspecte legate de forma documentului. In astfel de situatii, posesorul poate exercita dreptul de regres impotriva girantilor, avalistilor si a tragatorului.
Tipuri uzuale de cec. In practica bancara si comerciala, cecul poate sa apara sub mai multe forme. Iata cum apar aceste forme in conformitate cu legislatia din Romania :
a) Cecul circular este emis de o banca anume autorizata, pentru sume primite de la titular in momentul emiterii. El este platibil la vedere, in oricare din locurile aratate alternativ de catre banca emitenta. Banca emitenta este obligata sa constituie o cautiune la BNR pentru 40% din valoarea cecurilor emise zilnic, cautiune asupra careia posesorii cecurilor au un privilegiu special.
b) Cecul barat este un cec pe fata caruia tragatorul sau posesorul trage doua linii paralele. Bararea poate fi generala (daca intre cele doua linii nu se inscrie nimic, sau se scrie numai "banca" sau un alt termen echivalent) sau speciala (daca intre linii se inscrie denumirea unei banci). Cecul cu barare generala poate fi platit numai altei banci sau unui client al bancii platitoare. Cecul cu barare speciala poate fi platit numai bancii inscrise intre linii sau unui client al acesteia.[16]
c) Cecul platibil in cont este cecul la care tragatorul sau posesorul poate interzice plata in numerar, inserand transversal pe fata documentului cuvintele: "platibil in cont" sau alta expresie echivalenta.
d) Cecul netransmisibil este emis cu mentiunea "netransmisibil" si poate fi platit numai primitorului sau ori la cererea acestuia.
e) Cecul certificat este cel pe care banca emitenta semneaza pe fata documentului, garantand astfel existenta acoperirii si mentinerea ei la dispozitia posesorului, pana la incasare.
f) Cecul postal este un serviciu bancar prestat de posta, avand o utilitate deosebita in zonele sau localitatile unde nu exista agentii bancare.
Din perspectiva tranzactiilor comerciale internationale, cecul emis de importator (numit si "cecul cumparatorului" ) constituie mijlocul de remitere cel mai dezavantajos pentru exportatori. Pe langa riscul de neplata la prezentare, este si foarte lent, necesitand uneori mai multe saptamani pentru a fi incasat efectiv. Din aceste motive, exportatorii - atunci cand au posibilitatea - recurg la instrumente alternative. Rapiditatea platii poate fi marita prin utilizarea transferului bancar. Cat priveste riscul de neplata, el poate fi diminuat prin utilizarea in locul cecului, a tratei bancare.
Sistemele de compensare ale bancilor centrale Sistemele de compensare ale bancilor centrale au fost mai putin tratate in cursurile universitare si in literatura in general. Ele constituie un obiect invizibil, relativ ezoteric si de aceea este rar abordat in discutiile pe teme financiare. Totusi, intelegerea lor poate fi utila. Cu cat sistemele de compensare sunt mai eficiente, cu atat fondurile (reprezentand incasari, venituri etc.) firmelor si persoanelor pot fi miscate mai rapid de la un punct la altul, si deci beneficiarii le pot primi mai rapid.
Sistemele de compensare ale bancilor centrale reprezinta mijloacele prin care bancile, centrale si comerciale deopotriva, isi compenseaza instrumentele de plata prin sistemele lor financiare. Ele au o importanta deosebita pentru progresul economic al natiunii. Pentru a ne da seama ce inseamna sistemul de compensare, sa ne imaginam ce se intampla cand scriem un cec pentru a achita o factura lunara. Din punct de vedere pur tehnic, sistemul se pune in miscare in momentul in care predam cecul prestatorului de servicii (sau il expediem prin posta la sediul acestuia) si nu se termina decat dupa ce ne-am regularizat contul de cecuri cu banca. Ce se intampla insa intre cele doua momente?
Drumul parcurs de un cec cuprinde in general urmatoarele etape:
depunerea unei sume in contul beneficiarului, la banca acestuia;
codificarea si sortarea;
compensarea propriu-zisa, care presupune debitarea bancii emitente a cecului si creditarea bancii acceptatoare;
returnarea la banca emitenta;
returnarea finala la tragator pentru reglementarea contului.
Daca banca emitenta a cecului si cea acceptatoare sunt una si aceeasi, cecul este compensat "in casa", formalitatile fiind simple.
Daca banca emitenta a cecului si cea acceptatoare sunt diferite, compensarea implica mai multe operatii. Ceea ce conteaza c adevarat in acest proces nu este calea precisa pe care o urmeaza cecurile ci faptul de a fi orientate pe calea cea mai putin costisitoare. In aceasta consta eficienta sistemului. Obiectivul sau major ramane acela de a utiliza cele mai bune mijloace disponibile la un moment dat pentru a asigura fluidizarea platilor in economie.
Exista diferite sisteme de compensare si plati in cadrul tarilor lumii. Diferentele se explica prin:
traditii;
tipul sistemelor de comunicatii existente;
nivelul tehnologic;
gradul de concentrare a populatiei;
topografia geografica;
preferinte personale.
Totusi, criteriul principal pe baza caruia se diferentiaza sistemele nationale de compensare este gradul de utilizare a monedei efective ca mijloc de plata. In unele tari, ca Germania, Finalanda s.a., firmele si consumatorii utilizeaza putin numerarul in tranzactii. In alte tari, numerarul este mult mai intens folosit. In Germania, cele mai multe tranzactii imbraca forma de giro, un sistem de transfer interbancar fara cash, similar cu cardurile de debit americane, in sensul ca platile sunt efectuate automat din cont, in momentul in care au fost autorizate de catre titularul contului. In schimb, in SUA si Canada, sunt larg folosite cecurile de hartie, sistemul giro nefiind aplicat.
Compensarea cecurilor este deci o operatiune ce se desfasoara in toate tarile (inclusiv in Romania), zilnic, sub coordonarea nemijlocita a bancii centrale. Sintetizand, compensarea este un proces care implica depozitarea unui cec primit de o banca comerciala la banca centrala, creditarea contului de rezerve al bancii beneficiare cu valoarea cecului, si debitarea cu aceeasi suma a contului de rezerve al bancii trase. Desi se poate presupune ca aceste operatiuni sunt simultane, in realitate, intre ele exista un decalaj de timp, adica debitarea contului bancii trase are loc dupa un anumit timp de la creditarea contului bancii beneficiare. Datorita acestui decalaj, in sistemul bancar are loc o sporire a rezervelor, cunoscuta sub denumirea de "disponibil" ("float", lb.engl.) Multa lume este tentata sa profite de acest "disponibil". Spre exemplu, cineva poate sa completeze un cec vineri, pentru niste bani pe care de fapt nu-i are, bazandu-se pe faptul ca compensarea cecului va avea loc, sa spunem, marti. In acest interval, emitentul poate depune la banca trasa suma acoperitoare, evitand astfel un incident de plata.
Cardul - instrument modern de plata
Utilizarea mijloacelor electronice in domeniul platilor a permis introducerea de instrumente moderne, suple si rapide, amplificand tendinta de scoatere a banilor clasici din circulatie. Un astfel de instrument este cardul. El asigura posesorului autorizat achizitionarea de bunuri sau servicii fara prezenta efectiva a numerarului. Platile prin card sunt asadar, plati in cont. Totusi, utilizatorul are doua posibilitati: fie sa plateasca direct, fie sa obtina, cu ajutorul cardului, bani efectivi cu care sa achite bunurile si serviciile cumparate.
Istoricul aparitiei cardului Premisele platii prin carduri au fost create in 1946. Un specialist american de la Flatbush National Bank din Brooklyn, New York (specializata in acordarea de credite de consum) are idea de a lansa un nou plan de creditare numit "Charge - It" care sa utilizeze bonuri valorice (numite "scrip") in schimbul carora se puteau face achizitii de la comerciantii participanti la acest nou plan de creditare. Principiul care statea la baza acestui plan era relativ simplu: comerciantii depuneau aceste bonuri valorice obtinute in urma vanzarilor efectuate (in general de mica valoare) intr-un cont bancar, iar banca factura cumparatorii pentru contravaloarea lor. De la acest plan de creditare pana la aparitia efectiva a primului credit-card modern nu mai era decat un pas, iar in 1951 acest pas a fost facut de catre Franklin Bank din New York.
Cam in aceeasi perioada, in 1950, Diners Club introducea primul card pentru calatorii si consum (Travel & Entertainment Card). Acest nou card a starnit interesul bancilor de a lua in considerare o noua forma de acordare de credite pentru consum, pe baza unui card de plastic care functiona intr-un mod similar cu scrip-ul, descris mai sus.
In forma in care le intalnim astazi, cardurile au fost puse in circulatie la inceputul anilor 1960, de catre Bank of America care a lansat "BankAmericard" (cunoscut sub numele de VISA International). Succesul a fost total. In mai putin de zece ani, statisticile indicau existenta a peste 20 milioane detinatori de carduri. Cam in aceeasi perioada (mijlocul anilor 1960), un grup de 17 banci infiinteaza Asociatia Interbancara de Carduri (AIC) care se ocupa cu procedurile de autorizare, compensare si decontare. Ulterior, AIC isi schimba numele in Mastercard. La inceputul anilor 1990, aceasta din urma avea peste 90 milioane detinatori de carduri. Luand exemplul cardurilor bancare, societati non-bancare precum lanturi de magazine, cluburi private etc. au lansat propriile carduri care, pe langa recunoasterea calitatii de membru, asigura posibilitatea efectuarii de cheltuieli in timp real.
Caracteristici. Cardurile, indiferent de functiunile indeplinite, au o serie de trasaturi comune care le confera uniformitate tehnologica si recunoastere universala. Acestea sunt:
suport fizic din material plastic cu dimensiune si grosime standard (54mm x 86 mm);
pe aversul cardurilor este inscriptionat prin tiparire, gofrare (embosare) sau gravare laser numele emitentului, sigla emitentului, numarul cardului, perioada de valabilitate, sfera de aplicabilitate si numele posesorului;
pe reversul cardului este aplicata o banda magnetica servind la incriptarea elementelor de securitate precum si un spatiu desemnat exclusiv semnaturii posesorului.
Clasificarea cardurilor. In functie de sursa de acoperire a cheltuielilor, cardurile se impart in doua categorii: de debit si de credit. Cardurile de debit ("debit-card") asigura utilizatorului achizitionarea de bunuri sau servicii, sau retrageri de numerar din fonduri existente in conturi de card. In cazul cardurilor de credit ("credit-card"), platile se efectueaza dintr-un credit sau o linie de credit acordate posesorului de card.
Utilizarea cardurilor. Orice card prezentat la plata va fi verificat de catre beneficiarul platii. Daca el corespunde criteriilor de autenticitate, comerciantul va proceda la efectuarea platii care presupune urmatoarele etape:
Avantajele utilizarii cardului. Usurinta in utilizare a asigurat succesul imediat al cardurilor.
A. Pentru detinatori:
detinatorii nu mai sunt obligati sa poarte asupra lor sume importante de numerar;
nu mai apar probleme in utilizarea cecurilor;
nu exista nici o dificultate in achizitionarea de bunuri si servicii (cardurile sunt acceptate de foarte multi comercianti );
pentru detinatori, obligatia de a achita efectiv bunurile si serviciile achizitionate este amanata cu aproape o luna. Chiar daca detinatorul de card are posibilitatea achitarii in intregime a soldului, el primeste extrasul de cont lunar dupa efectuarea achizitiilor. Peste 70% din detinatorii de carduri nu platesc in intregime soldurile din conturile lor, utilizand creditul de tip "revolving".
Cardul asigura obtinerea instantanee de credite. Aceasta inseamna ca:
este foarte convenabil pentru consumatorii care nu dispun de sumele necesare sau nu doresc sa achizitioneze anumite produse din fonduri proprii;
creditele obtinute automat, prin utilizarea cardului pot fi rambursate intr-o singura rata, la scadenta stabilita, sau in rate lunare flexibile. Pentru prima data in istoria bancara, clientii puteau obtine credite fara sa mai completeze cereri de credite, chiar daca se aflau in alta localitate.
B. Pentru comercianti
In principiu, pentru informarea clientilor, toti comerciantii care accepta carduri ca instrument de plata pentru bunurile vandute (serviciile prestate) au obligatia de a afisa in locuri vizibile insemnele organizatiilor emitente.
vanzarile se pot autoriza cu usurinta. Procedura este relativ simpla:
daca numarul de card nu apare pe "lista neagra" a comerciantului iar valoarea tranzactiei se incadreaza in limita de autorizare stabilita, achizitia este considerata valida.
Daca valoarea tranzactiei depaseste limita de autorizare stabilita de banca, comerciantul ia legatura telefonic cu centrul de autorizare al bancii, pentru a valida tranzactia. Prin aceasta, comerciantii nu sunt expusi riscurilor inexistentei fondurilor sau a invaliditatii cardurilor.
Comerciantul nu mai trebuie sa urmareasca direct rau platnicii; prin simpla aplicare a procedurii standard (de mai sus), comerciantilor li se plateau sumele cuvenite, de catre banca, in momentul in care depun la banca chitantele in original.
Creste volumul vanzarilor, datorita publicitatii intense efectuate de banci. (In momentul lansarii cardurilor, bancile si asociatiile nationale au cheltuit sume importante de bani pentru publicitate si directionaea posesorilor de carduri catre punctele de vanzare ce afisau autocolante cu insemnele bancii (marca de card). Odata cu cresterea numarului detinatorilor de carduri, comerciantii au inceput sa accepte mai multe marci de carduri, contribuind astfel la cresterea volumului vanzarilor.
Achizitiile de bunuri si servicii sunt mai mari decat daca s-ar face numai cu numerar.
Gestionarea de catre comercianti a achizitiilor efectuate pe credit (cumparari in rate) este mult usurata. Ea era extrem de dificila, indeosebi pentru micii comercianti. Odata cu aparitia cardurilor (in special Mastercard International si VISA International), comerciantii au putut sa vanda pe credit. Oricare comerciant care accepta carduri poate sa vanda pe credit oricarui consumator care foloseste carduri.
Comerciantul nu trebuie sa analizeze solvabilitatea clientului. Acest serviciu il presteaza bancile, contra unui comision. Singurul impediment (care i-a impiedicat pe unii comercianti sa accepte cardurile la inceput) era plata acestui comision bancar pentru serviciile oferite in momentul acceptarii cardurilor, el fiind calculat ca un procent din valoarea achizitiilor.
C. Pentru banci
Utilizarea creditelor tip revolving. Aceasta a simplificat mult formalitatile acordarii de imprumuturi, creditul reincarcandu-se automat (cu conditia ca debitul sa nu depaseasca plafonul de creditare stabilit, adica suma totala pe care banca o pune la dispozitia clientului). Detinatorii se pot imprumuta continuu, rambursand sumele la scadente lunare. Astfel, volumul creditelor bancare a sporit substantial iar veniturile din dobanzi de asemenea. (Au fost depasite problemele de hazard moral, aparute la inceput cand bancile aveau tendinta de a deschide linii de credit unui numar cat mai mare de clienti. Intrucat nu toate persoanele au stiut sa utilizeze judicios aceste linii de credit, bancile au inregistrat pierderi.)
Cardurile constituie o inovatie in activitatea bancara pentru ca atrag si clientii care nu traiesc in apropierea bancilor. Acestia nu-si mai aleg banca in functie de apropierea de domiciliu sau de locul de munca. Prin aparitia cardului, pozitia fata de client nu mai conteaza. Bancile ofera carduri clientilor situati la mari distante. Clientul poate obtine un credit fara prea multe inconveniente. El nu trebuie sa se deplaseze la banca pentru aceasta.
Detinatorii de carduri devin clienti potentiali si pentru alte produse bancare.
Bancile obtin venituri importante din comisioanele platite de comerciantii care accepta cardurile. Pe langa aceasta, comerciantii aduc bancii depozite suplimentare, deoarece listele cu chitantele acestora sunt considerate depozite. Astfel, banii obtinuti din achizitiile clientilor cu ajutorul cardului genereaza noi depozite bancare, care constituie surse suplimentare pentru noi credite.
Smart-cardul Cardurile obisnuite inmagazineaza informatie dar nu contin microprocesor. Idea de a adauga un chip (circuit integrat) la un card de plastic a aparut in momentul in care chipul a devenit suficient de mic pentru a putea fi incorporat in el. Franta a fost pioniera smart-cardurilor. Acestea au fost folosite pentru aplicatii financiare, in 1990, prin convertirea cardurilor bancare in smart-carduri. Sunt de relevat urmatoarele aspecte:
mai este numit si card cu microprocesor;
are un circuit integrat (chip), incorporat in cardul din plastic standard; un chip cu microprocesor este un computer in miniatura:
are un sistem de operare care ofera functiile de baza (citirea, scrierea etc.);
poate rula aplicatii care utilizeaza parametri sau optiuni care pot fi stabiliti de catre emitentul cardului si folosesc date specifice detinatorului de card (de ex., numarul contului acestuia);
chipurile se deosebesc intre ele prin:
o capacitatea de prelucrare;
o cantitatea de memorie pe care o contin.
Un smart-card de putere medie contine un microprocesor capabil sa execute operatiuni logice si de criptare; poate avea 128 de biti RAM, aprox 4000 de biti ROM si aprox. 1000 de biti EEPROM.
Exista astazi circa 170 de tipuri de smart-carduri in lume, produse conform standardelor ISO;
ofera largi posibilitati pentru aplicatii; smart-cardurile mai complexe sunt capabile sa execute proceduri foarte sofisticate de criptare/decriptare si tind sa aiba o mai mare capacitate de memorie decat cele de putere medie; unele sunt proiectare pentru aplicatii speciale, de exemplu, telefonia fixa si celulara;
Sistemele electronice de transfer al fondurilor. In perioada contemporana, in tarile dezvoltate economic transferurile monetare se realizeaza intr-o proportie insemnata prin intermediul sistemului electronic de transfer al fondurilor. Acesta reprezinta ansamblul dispozitivelor si procedeelor speciale care asigura deplasarea fluxurilor monetare de la platitor la beneficiar intr-un mediu exclusiv electronic. Prin intermediul acestui sistem, platile se efectueaza in timp real si nu mai este solicitata prezenta suportului de hartie doveditor.
Telebankingul. Un exemplu semnificativ al sistemelor electronice de transfer al fondurilor este telebankingul. Acesta reprezinta procedeul de efectuare a platilor si incasarilor bancare cu ajutorul unor aplicatii bancare informatice. Un soft bancar de mare putere si fiabilitate asigura, in conditii de deplina siguranta, initierea platilor bancare si transferul fondurilor de la platitor (prin banca sa) catre beneficiar prin initierea electronica a ordinului de plata, de la un calculator personal pozitionat in afara sistemului bancar. Banca care opereaza astfel de tranzactii pune la dispozitia clientilor sai un echipament de calcul adecvat, precum si instructiunile de utilizare, si asigura transferul de fonduri initiat.
O aplicabilitate ideala a sistemului electronic de transfer al fondurilor a fost identificata in spatiul platilor prin carduri. Nevoia de crestere a vitezei de operare si de asigurare a securitatii transferului de fonduri a determinat implementarea sistemului electronic de transfer, in primul rand in domeniul tranzactiilor cu carduri. Specificul deosebit al acestui nou instrument de plata a facut posibila punerea in functiune a proiectelor mondiale de transferuri electronice de fonduri.
In domeniul platilor cu carduri, transferurile electronice de fonduri pot fi realizate cu ajutorul urmatoarelor echipamente specializate:
Puncte electronice de vanzare la comercianti (EFT POS).
Dispozitive automate de eliberare de numerar (ATM).
Sisteme mondiale majore care asigura promovarea si globalizarea platilor prin carduri. Sistemele mondiale sau regionale au asigurat, sub forma unor organizatii non-profit, generarea unui comportament de plati "uniform", excluzand orice bariera nationala, moneda transnationala sau comportament financiar particular. Dintre aceste sisteme, putem aminti: VISA International, Europay International, American Express, MasterCard International, Dinners (Belgia), JCB etc.
VISA International
este om organizatie non-profit, proprietate a membrilor ei, infiintata si subventionata prin intermediul taxelor si costurilor de participare.
este alcatuita din organisme financiare: banci comerciale, case de economii etc.
este o societate cu marca inregistrata. Aceasta marca, incluzand faimoasele benzi colorate in albastru, alb si galben, autorizeaza membrii in decontarea tranzactiilor internationale.
ofera o varietate de instrumente de plata orientate spre satisfacerea diferitelor necesitati, ale fiecarui client al membrilor VISA.
detine o pozitie dominanta pe piata internationala a cardurilor.
Tipuri de carduri VISA
o Cardul de tip classic ("VISA Classic card") are doua forme:
cardul de debit;
cardul de credit.
o Cardul de tip VISA Business
o Cardul "Gold Card/Premier"
o Cardul de tip "Electron Card"
o Cardul "VISA Cash"
o Cardul "Afinity"
o Cecurile de calatorie VISA
Cuprinde membrii:
o MasterCard International cu sediul in SUA;
o Eurocard International, cu sediul in Belgia;
MasterCard si Eurocard acorda reciproc dreptul de emitere si acceptare a cardurilor, pe teritoriul national al membrului. In consecinta, bancile membre Europay por emite si accepta atat cardurile Eurocard (care reunesc siglele Eurocard si MasterCard), cat si pe cele MasterCard (care nu poarta si sigla Eurocard). Ambele sigle sunt marci inregistrate, utilizarea lor fiind conditionata de calitatea de membru Europay.
Tipuri de carduri in sistemul Europay:
o Cardul clasic Eurocard/MasterCard
o Cardul "Cirrus"
o Eurocard - ATM
o Eurocheque
o Edc
o Maestro
o Europay CLIP
American Express "Business Card":
American Express "Gold Card"
American Express "Classic Card"
Modalitati de plata utilizate in tranzactiile internationale
Una din clauzele cele mai importante ale contractelor comerciale internationale este cea referitoare la efectuarea platii contravalorii marfurilor sau serviciilor. Acest lucru se poate face prin mai multe modalitati. Prin modalitate de plata (sau conditii de plata) intelegem totalitatea operatiunilor si tehnicilor impreuna cu circuitul documentelor, prin intermediul carora creditorul incaseaza de la debitor creanta rezultata din livrarea marfurilor sau prestarea serviciilor.
Partile intr-o tranzactie internationala, in mod normal, negociaza o metoda de plata bazata pe evaluarea de catre exportator a soliditatii creditului importatorului si pe reglementarile din industria lor. Multe modalitati de plata au evoluat de-a lungul secolelor, inclzand: plata in avans, contul deschis, incasso documentar, scrisoarea de credit (L/C), cartile de credit si contrapartida. Fiecare forma presupune grade diferite de risc si de cost
Modalitatea de plata aleasa mai este in functie de:
relatia dintre vanzator si cumparator,
natura marfii, normele de ramura,
distanta dintre cumparator si vanzator,
fluctuatiile cursului de schimb,
stabilitatea economica si politica a celor doua tari.
Acesti factori sunt luati in considerare la incheierea contractului, partile hotarandu-se asupra unei anumite modalitati de plata, care va fi inscrisa in contract la clauza "conditii de plata". Totusi, cel mai important factor este natura si durata relatiei de afaceri dintre cumparator si vanzator. Increderea in celalalt are un rol decisiv in disponibilitatea ambelor parti de a accepta conditii de plata cu un grad sporit de risc.
In practica internationala, 4 modalitati de plata sunt mai frecvent intalnite. Ele prezinta grade diferite de risc pentru parteneri, de la cea mai avantajoasa pentru vanzator la cea mai benefica pentru cumparator :
Toate partile implicate intr-o tranzactie isi doresc, bineinteles, o siguranta totala. Vanzatorul vrea sa se asigure ca-si primeste banii, iar cumparatorul vrea sa se asigure ca primeste marfa pe care a comandat-o. Nici una dintre partile participante nu are insa garantii absolute. Daca una din parti are o siguranta absoluta (vanzatorul este platit in avans sau cumparatorul primeste bunurile inainte de ale achita), cealalta parte pierde cu siguranta. In afara de aceasta, un cumparator sau un vanzator care vrea ca o tranzactie sa fie numai in folosul lui are foarte mult de pierdut. De aceea, de multe ori, tranzactiile internationale implica realizarea unui compromis intre cumparator si vanzator, ceea ce duce la crearea unei sigurante relative pentru ambele parti.
Plata in avans (ordinul de plata)
Plata in avans presupune achitarea de catre cumparator a marfii comandate, inainte ca vanzatorul s-o livreze
Exportatorii prefera ca platile in avans sa fie facute prin transfer telegrafic, care permite folosirea imediata a fondurilor. Plata prin cec obisnuit poate dura intre 4 si 6 saptamani, necesare pentru ca cecul sa traca prin sistemele de compensare ale celor 2 tari, depinzand si de marimea si sofisticarea al sectoarelor financiare
Aceasta modalitate de plata prezinta urmatoarele trasaturi:
este cea mai sigura pentru vanzator, dar cea mai riscanta pentru cumparator, in cazul in care vanzatorul nu respecta intru totul conditiile contractuale.
plata se face inainte si independent de livrarea marfii. Daca marfa intarzie sau este de o calitate inferioara, ultima posibilitate a cumparatorului este de a intenta un proces vanzatorului, pe baza contractului de vanzare-cumparare (daca vanzatorul nu remediaza in mod satisfacator situatia).
Din cauza gradului mare de risc, cumparatorul trebuie mai intai sa se asigure ca nu exista nici o alternativa, inainte de a consimti sa plateasca marfa in avans.
Platile in avans se fac in contul bancar specificat de vanzator/exportator, prin:
trata normala - importatorul trage o trata asupra bancii sale, pe care o remite exportatorului spre incasare; (la plata in cont deschis, lucrurile se petrec invers: vanzatorul trage o trata asupra cumparatorului sau banci sale);
trata bancara - importatorul da ordin bancii sale sa traga o trata asupra bancii exportatorului; banca importatorului executa ordinul: emite trata si o remite exportatorului spre incasare; este cel mai sigur instrument de plata;
cec - in care caz, vanzatorul trebuie sa se asigure ca acesta are acoperire, inainte de a initia livrarea marfurilor; plata prin cec prezinta un mare inconvenient: daca importatorul trage cecul asupra unei banci ce nu are relatii de corespondenta cu banca exportatorului, atunci acesta incaseaza mai greu contravaloarea marfurilor (trebuie sa apeleze la o banca intermediara);
transfer telegrafic sau electronic - cumparatorul (numit ordonator) intocmeste un ordin de plata, adica o dispozitie data bancii sale de a plati o suma determinata in favoarea vanzatorului (numit beneficiar); ordinul de plata este totusi rar folosit in tranzactiile internationale datorita riscului de revocare pe care-l prezinta. (Ordinul de plata este prin natura lui revocabil, putand fi anulat de catre ordonator inainte de a fi incasat de beneficiar, deoarece pana in momentul platii, sumele se afla la dispozitia ordonatorului).
Plata in avans poate fi utilizata:
de cei care primesc comenzi de la cumparatori necunoscuti, din tari instabile politic sau economic;
de cei care au produse unice sau foarte solicitate;
cand se livreaza o mostra catre un cumparator.
in cazul in care cumparatorul este o firma mare, vanzatorul este o firma mica, iar comanda este mare, cumparatorul poate fi dispus sa plateasca in avans, pentru a ajuta firma mai mica sa continue procesul de productie.
in situatiile mai speciale, cand relatia de afaceri este noua, tranzactia este mica, iar cumparatorul nu este dispus sa suporte costurile platii prin acreditiv documentare, se poate solicita plata in avans.
Din aceste motive, exportatorii care insista pentru plata in avans sunt vulnerabili la pierderea vanzarilor fata de competitorii dispusi sa ofere conditii de plata mai atractive. Totusi, plata in avans poate sa fie forma de plata preferata daca riscul de credit al importatorului este slab.
Acreditivul documentar
Uzante si practici uniforme privind acreditivele documentare reprezinta un cod de reguli acceptate pe plan international in scopul uniformizarii practicilor bancare cu privire la acreditivele documentare. Acest cod a fost elaborat de un comitet de lucru de pe langa Camera Internationala de Comert de la Paris. La anumite intervale de timp el este revizuit si actualizat. Versiunea in vigoare astazi a fost publicata de CCI Paris la numarul 500, sub titlul "Uniform Customs and Practice for Documentary Credits" (UCP).
Acreditivul este un document emis de o banca continand o promisiune de a-l plati pe exportator la primirea dovezii ca exportatorul a indeplinit toate cererile mentionate in document. Datorita angajamentului bancii, exportatorul suporta mai putine riscuri utilizand scrisoarea de credit decat daca se bazeaza pe incasso documentar. Totusi, bancile prudente nu sunt dispuse sa emita o scrisoare de credit decat daca se asteapta ca importatorul sa suporte plata. Apoi, utilizarea unei scrisori de credit mai are si avantajul ca exportatorul beneficiaza de cunoasterea de catre banca a capacitatii de plata a importatorului, reglementarile vamale din tara importatorului precum si orice restrictii pe care guvernul tarii importatoare le impune circulatiei monetare.
De obicei, un importator apeleaza la banca sa locala - in majoritatea cazurilor, la cea cu care are relatii curente de afaceri - pentru o scrisoare de credit. Banca evalueaza apoi capacitatea de plata a importatorului, examineaza tranzactia, stabileste daca necesita garantii , si, daca considera ca totul este in ordine, emite scrisoarea de credit. Banca il taxeaza de regula pe importator cu (for) un comision pentru acest serviciu. Scrisoarea de credit detaliaza conditiile in care banca importatorului il va plati pe exportator pentru marfa. Conditiile impuse de banca emitenta reflecta practici de afaceri normale, sanatoase. Majoritatea scrisorilor de credit cer exportatorului sa prezinte o factura, documente vamale corespunzatoare , un conosament, o lista a marfurilor expediate, si o dovada a asigurarii marfii. In functie de tipul produsului, banca importatorului poate sa ceara documente suplimentare inainte de a finanta scrisoarea, cum ar fi:
Licente de export, sunt emise de o agentie din tara exportatorului. Ele pot fi cerute pentru bunuri sensibile politic, cum sunt combustibilii nucleari, sau pentru bunuri de inalta tehnologie care pot avea utilizari militare.
Certificate de origine a produsului confirma ca bunurile expediate au fost produse in tara exportatoare. Ele pot fi cerute de catre autoritatile tarii importatoare pentru ca acestea sa poata stabilitaxe vamale si sa puna in aplicare contingente.
Certificate de inspectie pot fi cerute pentru a certifica ca bunurile au fost inspectate si ca ele corespund standardelor relevante. De exemplu, alimentele importate trebuie adesea sa corespunda unor standarde riguroase cu privire la reziduurile de pesticide, curatenie, igiena si depozitare.
Caracteristici
banca se ocupa numai de documentele care privesc marfa, nu si de marfa in sine. Cu alte cuvinte, bancile nu sunt interesate daca marfa corespunde cu ce scrie in documente, ci le intereseaza doar ca documentele sa fie in conformitate cu ce scrie in acreditiv.
Atunci cand verifica indeplinirea conditiilor din acreditiv, bancile sunt interesate numai de documentele prezentate, nu si daca partile si-au indeplinit obligatiile contractuale. (Daca intre vanzator si cumparator apar ulterior dezacorduri privind executia comenzii, acestea se vor rezolva intre ei, independent de banci sau de efectuarea platii.)
vanzatorul nu este de acord cu termenii si conditiile stipulate deoarece contin modificari fata de cele din contract;
Vanzatorul constata ca nu poate indeplini anumite clauze din acreditiv, chiar daca ele nu contravin prevederilor contractului (de exemplu, anumite documente nu pot fi obtinute atat de repede).
Daca vanzatorul mai vrea ca tranzactia sa aiba loc, dar cu modificari ale conditiilor din acreditiv, trebuie sa-l contacteze imediat pe cumparator si sa ceara amendarea acreditivului. Amendamentele trebuie autorizate de cumparator si transmise vanzatorului de banca emitenta prin acelasi circuit ca si acreditivul original. Intrucat amendarea poate da nastere la complicatii, ea nu trebuie initiata decat daca este absolut necesar.
nu-l asigura pe cumparator ca marfa expediata este in conformitate cu prevederile contractuale;
nu-i scutesc pe cumparatori si pe vanzatori de alte neintelegeri si nemultumiri ce pot sa apara in timpul derularii tranzactiei;
a) denumirea si sediul bancii ordonatoare, care deschide acreditivul;
b) denumirea si sediul bancii notificatoare, care este autorizata sa efectueze plata sau sa negocieze cambii trase asupra ei sau asupra ordonatorului;
c) denumirea si sediul ordonatorului, adica a importatorului;
d) momentul deschiderii acreditivului; este important pentru exportator, care nu va livra marfa inainte de a fi anuntat cu privire la deschiderea acreditivului. Intarzierea deschiderii acreditivului - in raport cu perioada prevazuta in contract - poate atrage raspunderea ordonatorului (Acesta poate fi obligat la plata de penalitati de intarziere sau dreptul vanzatorului de a cere daune-interese.) Operatia de deschidere a acreditivului nu implica o operatie de plata din partea ordonatorului, ci creeaza doar premisa acesteia, in momentul prezentarii documentelor de catre exportator.
e) Valoarea acreditivului se inscrie de obicei sub forma unei sume fixe, indicandu-se si moneda de plata, stabilita prin contractul comercial care se afla la baza lui.
f) Confirmarea acreditivului implica faptul ca la angajamentul de plata al bancii emitente se mai adauga inca unul, de obicei din partea bancii notificatoare. In general, banca notificatoare efectueaza doar plata, daca este mandatata de catre banca ordonatoare. Confirmarea acreditivului de catre banca notificatoare echivaleaza insa cu un angajament ferm al acesteia. Ea garanteaza plata, impreuna cu banca ordonatoare.
g) Denumirea marfii ce urmeaza a fi platita, impreuna cu toate caracteristicile care sa permita identificarea ei dupa documente (natura, cantitatea, calitatea, pretul, conditia de livrare, modul de efectuare a controlului calitatii etc.).
h) Termenul de valabilitate este termenul limita pana la care se pot prezenta documente de plata sau cambii spre acceptare. El este determinat de regula, de locul platii.
i) Disponibilitatea acreditivului se refera la punerea la dispozitia beneficiarului (vanzatorului) a banilor (fondurilor) dupa prezentarea documentelor specificate in acreditiv. Forma de disponibilitate a banilor trebuie specificata in acreditivul original si trebuie acceptata de catre vanzator. Principalele forme de reglementare sunt: la vedere, cu termen de plata obisnuit, cu plata ulterioara.
j) Documentele de expediere si de plata sunt expres precizate in acreditiv. Ne conformitatea acestora cu conditiile din acreditiv atrage dupa sine ne efectuarea platii (refuzul bancii de a efectua plata).
k) Tipul acreditivului este o mentiune importanta, avand in vedere diversitatea de forme pe care le cunoaste aceasta modalitate de plata.
Clasificarea acreditivelor. Dupa gradul de aplicabilitate, acreditivele pot fi clasificate in 2 categorii mari: acreditive standard si acreditive speciale.
Acreditivele standard au o utilizare mai larga, ele raspunzand unei game variate de situatii din comertul international. Ele pot fi clasificate dupa mai multe criterii, astfel:
I. In functie de natura lor, ele pot fi:
Irevocabile. In acest caz, banca ordonatoare se angajeaza sa plateasca beneficiarului suma stabilita, in baza prezentarii documentelor conforme cu conditiile acreditivului. Este asadar, o obligatie contractuala ferma, asumata de banca emitenta de a onora clauzele de plata stipulate in acreditiv. Cumparatorul si banca emitenta nu pot amenda sau anula acreditivul fara aprobarea expresa a vanzatorului. Acreditivele irevocabile sunt avantajoase pentru vanzatori. Atata timp cat vanzatorul respecta conditiile din acreditiv, banca emitenta va efectua plata.
Astazi, aproape toate acreditivele emise sunt irevocabile, acest lucru fiind specificat pe fata documentului. Brosura 500 vine contine o prevedere importanta cu privire la natura acreditivului. In absenta unei precizari privind natura acreditivului, acest este considerat irevocabil. In aceasta situatie, "orice dispozitie bancara din acreditiv nu se poate modifica sau anula fara acordul prealabil al beneficiarului, si respectiv al bancii avand sarcina executarii dispozitiei, pana la expirarea termenului de valabilitate, chiar daca se introduc dispozitii in favoarea beneficiarului."
Revocabile. Un acreditiv documentar revocabil da cumparatorului si/sau bancii emitente posibilitatea de a amenda sau anula acreditivul in orice moment, pana n clipa efectuarii platii, fara aprobarea sau stirea vanzatorului. Ele sunt astfel, foarte avantajoase pentru cumparator. Ele sunt, pe de alta parte, foarte dezavantajoase pentru vanzator, caci ele pot fi anulate in orice moment, chiar si atunci cand marfa se afla in tranzit, iar vanzatorul nu mai are siguranta incasarii pretului. Din acest motiv, vanzatorii rar accepta plata prin acest tip de acreditiv. El se utilizeaza mai ales in relatiile dintre firmele afiliate.
II. In functie de posibilitatea transmiterii lor, acreditivele pot fi:
Transferabile. Acreditivul transferabil contine o clauza de transferabilitate, conform careia beneficiarul initial poate sa-si substituie un alt beneficiar sau mai multi. Exista riscul ca prin acest transfer, banca care-l va executa sa nu fie o banca corespondenta a bancii ordonatoare si astfel, sa apara dificultati in efectuarea platii.
Transferabilitatea poate fi avantajoasa pentru beneficiarul acreditivului, in situatia in care acesta nu poate livra marfa, dintr-un motiv sau altul. El poate introduce in operatiune un alt exportator, fara dificultati in planul circuitelor bancare. In schimb, nu este avantajoasa pentru importator deoarece este posibil ca in operatiune sa apara alt furnizor necunoscut, ce ar putea livra o marfa diferita calitativ de aceea asteptata, ajungandu-se la litigii.[22]
Acreditivul transferabil este folosit de intermediarii care fac legatura intre furnizori si beneficiari in scopul obtinerii unui profit din tranzactie. Cumparatorul deschide un acreditiv documentar, numindu-l pe intermediar drept beneficiar. Intermediarul transfera apoi furnizorului atat obligatia de a livra marfa cat si o parte din drepturile ce decurg din acreditiv. Pe parcursul tranzactiei, intermediarul nu contribuie cu fonduri sau o face intr-o mica masura.
Netransferabile sunt cele care nu contin o astfel de clauza. Prin urmare, unicul beneficiar este exportatorul.
III. In functie de gradul de siguranta, acreditivele pot fi:
Confirmate. In cazul unui acreditiv irevocabil, efectuarea platii este garantata de banca emitenta. Totusi, din perspectiva vanzatorului, aceasta garantie poate avea o valoare limitata, caci banca emitenta
se poate afla intr-o tara straina;
poate fi indatorata cumparatorului;
poate fi o banca mica, necunoscuta vanzatorului;
poate fi supusa unor restrictii valutare necunoscute.
Din aceste considerente, vanzatorul si-ar putea manifesta dorinta ca o banca locala sa garanteze (confirme) si ea plata impreuna cu banca emitenta.
Acreditivul documentar confirmat obliga la efectuarea platii atat banca emitenta cat si banca notificatoare. Aceasta din urma isi asuma obligatia de a plati dupa ce banca emitenta s-a obligat ea insasi sa plateasca, angajamentul sau fiind independent de cel al bancii emitente. Astfel, atunci cand documentele conforme cu clauzele acreditivului documentar confirmat sunt prezentate la timp, banca notificatoare se achita de obligatia de plata pe care o are fata de vanzator, sub toate aspectele care-l privesc pe acesta.
In concluzie, acreditivele documentare irevocabile confirmate ii ofera vanzatorului cea mai mare protectie intrucat el poate conta pe angajamentele a doua banci pentru efectuarea platii. Banca confirmatoare va efectua plata, chiar daca banca emitenta nu poate sau nu este dispusa sa onoreze trata, dintr-un motiv sau altul. Din cauza riscului suplimentar asumat de banci, acest tip de acreditiv este mai costisitor decat celelalte.
Neconfirmate. In cazul unui acreditiv documentar neconfirmat, numai banca emitenta se obliga sa efectueze plata, aceasta fiind singura obligatie a bancii respective. Un astfel de acreditiv va fi comunicat vanzatorului printr-o banca aflata cel mai probabil in tara vanzatorului, iar documentele de transport precum si alte documente vor fi prezentate bancii pentru efectuarea platii. Totusi, obligatia finala a efectuarii platii revine numai bancii emitente.[23]
IV. In functie de disponibilitatea lor, acreditivele pot fi:
La vedere (reglementare prin plata)
In cazul unui acreditiv la vedere confirmat, banii sunt pusi la dispozitia beneficiarului de indata ce termenii si conditiile specificate in acreditiv au fost indeplinite (imediat ce setul de documente specificat a fost prezentat bancii de confirmare si a fost verificat de aceasta). Cand banii sunt in moneda straina, pot trece mai multe zile intre momentul in care beneficiarul prezinta documentele si cel in care are loc transferul efectiv al fondurilor in contul beneficiarului.
In cazul unui acreditiv la vedere neconfirmat, banii sunt pusi la dispozitia beneficiarului in momentul in care banca notificatoare a primit fondurile de la banca emitenta.
Cu termen de plata obisnuit (reglementare prin acceptare). In cazul unui acreditiv cu termen de plata obisnuit, beneficiarul prezinta bancii setul de documente cerut impreuna cu o trata la termen trasa asupra bancii emitente, bancii notificatoare sau asupra unei a treia banci pentru valoarea acreditivului. Cand documentele au ajuns la cumparator si s-a constatat ca totul este in regula, trata este acceptata de banca asupra careia a fost trasa. Trata poarta acum denumirea de accept si este retransmisa vanzatorului, care o pastreaza pana la scadenta. Vanzatorul are posibilitatea de a vinde acceptul, prin scontare. Marimea scontului practicat va depinde intr-o anumita masura, de timpul ramas pana la scadenta tratei si riscul asociat incasarii ei. Cumparatorul achita trata la scadenta detinatorului acesteia.
Cu plata ulterioara (reglementare prin negociere) In cazul unui acreditiv cu plata ulterioara, cumparatorul accepta documentele si consimte sa plateasca bancii dupa o perioada de timp stabilita. In esenta, acest lucru ii ofera cumparatorului timp (o perioada de gratie) intre livrarea marfii si efectuarea platii. Banca emitenta efectueaza plata la data specificata, cand conditiile si termenii din acreditiv au fost indeplinite. Vanzatorul include in setul de documente:
a. un document negociabil de transport;
b. alte documente (factura comerciala, polita de asigurare, certificat de origine, certificat de control etc.)
c. o trata trasa asupra bancii.
Acreditivele cu plata ulterioara sunt deseori folosite in tranzactiile cu produse alimentare sau cu medicamente, marfuri care necesita un control de calitate inainte de a fi importate, precum si obtinerea unei aprobari din partea unei agentii guvernamentale. In acest caz, banca elibereaza importatorului / cumparatorului documentele in schimbul unei garantii. Banca pastreaza actele de proprietate asupra marfii, precum si proprietatea asupra acesteia. Cand marfa a fost aprobata de agentia guvernamentala, banca transfera cumparatorului actele de proprietate, incarca contul cumparatorului si efectueaza plata catre vanzator.
V. In functie de numarul partilor ce intervin in relatia de plata, acreditivele pot fi:
Directe. Un acreditiv documentar irevocabil direct consta intr-un angajament luat de banca emitenta de a onora exclusiv tratele sau documentele prezentate de beneficiarul acreditivului, acesta trebuind sa trateze direct cu banca ordonatoare (sau cu banca mandatata de aceasta).
In practica internationala, acreditivul irevocabil direct apare cel mai adesea sub forma "scrisorii de credit (L/C)". Obligatia bancii emitente este mentionata in textul scrisorii, printr-o formula de genul: "Prin prezenta, ne angajam fata de d-voastra sa onoram orice trata trasa asupra noastra si prezentata noua in conformitate cu clauzele prezentului acreditiv documentar."
Acreditivul documentar irevocabil direct, sub forma de scrisoare de credit, prezinta urmatoarele trasaturi specifice:
este emis de banca ordonatoare (la ordinul clientului sau, importatorul); scrisoarea este adresata exportatorului si remisa direct acestuia; banca emitenta il autorizeaza pe beneficiar sa traga cambii la vedere sau la termen asupra sa;
este utilizabil numai prin cambii trase asupra bancii emitente, insotite de documentele de expediere cerute prin scrisoare;
banca emitenta se angajeaza sa onoreze cambiile prin plata (daca sunt la vedere) sau prin acceptare (daca sunt cu scadenta), cu conditia ca o data cu ele sa fie remise si documentele cerute prin scrisoare;
este domiciliat intotdeauna in strainatate, la sediul bancii ordonatoare; aceasta inseamna ca exportatorul trebuie sa astepte plata pana la sosirea documentelor si a cambiilor la sediul bancii emitente; in aceasta perioada, el acorda de fapt un credit importatorului, chiar daca tratele sunt la vedere[24];
nu implica de la inceput existenta fondurilor acoperitoare, ca in cazul celorlalte acreditive, ceea ce constituie un alt avantaj pentru ordonator.
Negociabile. Un acreditiv documentar irevocabil negociabil consta intr-un aranjament luat de banca emitenta de a onora tratele sau documentele prezentate de catre beneficiar sau de catre terte parti care pot negocia sau cumpara tratele beneficiarului (inclusiv documentele specificate in acreditivul documentar).[25] Aceasta inseamna ca beneficiarul acreditivului documentar (vanzatorul) poate cere unei terte parti, banca sau institutie financiara, sa negocieze sau sa cumpere si sa revanda trate si documente specificate in acreditivul documentar.
Banca emitenta se obliga sa onoreze tratele si documentele detinute de terti, atata timp cat beneficiarul si tertii indeplinesc conditiile si termenii din acreditivul documentar. Obligatia bancii emitente este mentionata chiar in acreditiv, prin formulari de genul: "Acreditiv incasabil de la orice banca, prin negocierea tratei la vedere a beneficiarului"
Acreditivul negociabil este avantajos pentru vanzator, acesta ne mai fiind nevoit sa astepte ca banca cumparatorului sa verifice documentele in vederea efectuarii platii.
Marea majoritate a acreditivelor documentare sunt liber negociabile. Ele sunt frecvent folosite in comertul international unde vanzatorii straini vor de regula, sa incaseze imediat contravaloarea marfurilor de la banci locale.
Exista mai multe tipuri de acreditive speciale, concepute pentru a satisface anumite nevoi ale vanzatorilor, cumparatorilor si intermediarilor. Acreditivele speciale implica o participare sporita din partea bancilor si prin urmare, taxele si costurile de finantare sunt mai mari.
I. Acreditivul partial sau platibil in transe se utilizeaza in cazul in care s-a convenit livrarea esalonata a marfurilor, pentru fiecare transa fiind prevazuta atat cantitatea cat si termenul de incasare. Fiecare livrare poate fi privita ca o operatiune distincta. Este utilizat mai ales la livrarile de materii prime, pe baza de grafic de livrare.
II. Acreditivul revolving este o varianta a acreditivului platibil in transe, care se deschide numai pentru contravaloarea unei singure transe si isi reintregeste valoarea pe masura utilizarii lui, pana la limita valorii la care a fost deschis, banca reincarcandu-l automat.
Asadar, in cadrul unui acreditiv de tip revolving, obligatia bancii emitente consta in a-l reactiva la valoarea initiala dupa ce el a fost utilizat, fara a fi nevoie de un amendament.
Acreditivul revolving poate fi:
revocabil sau irevocabil;
cumulativ sau necumulativ; daca este cumulativ, orice suma neutilizata de beneficiar pe parcursul unui interval de timp se adauga la suma pe care trebuie sa o primeasca in intervalul urmator; in al doilea caz, aceasta regula nu opereaza;
reactivat ca numar de utilizari, timp sau valoare.
A fost conceput pentru a facilita continuarea relatiilor stabilite intre vanzatori si cumparatori, atunci cand cumparatorii doresc sa achizitioneze:
a) marfa de o valoare maxim posibila intr-un anumit interval de timp;
b) marfa de o valoare maxim posibila, bine stabilita;
c) cat poate produce sau furniza un vanzator dintr-un anumit produs.
Asadar, acreditivul revolving este utilizat in situatia in care cumparatorul si vanzatorul consimt ca marfa sa fie livrata continuu si atunci cand partile vor sa deschida un singur acreditiv pentru toate livrarile, in locul acreditivelor partiale pentru fiecare livrare. Prin aceasta, acreditivul revolving difera esential de cel platibil in transe care se deschide, de la inceput, pentru intreaga valoare. El cauta sa concilieze interesele partilor. De exemplu, intr-un contract privind livrarea de produse agricole pe o perioada mai lunga de timp, care presupune livrari esalonate, plata prin acreditiv revolving raspunde atat interesului vanzatorului (care se angajeaza sa livreze, in timp, cantitati partiale) de a avea asigurata vanzarea intregii cantitati, cat si interesului cumparatorului de a nu-si vedea blocata in cont suma integrala aferenta acestei cantitati (el primind marfa treptat, de-a lungul unei perioade determinate).
III. Acreditivul stand by consta dintr-un angajament luat de banca emitenta de a efectua plata catre beneficiar in cazul in care solicitantul nu se achita de obligatiile contractuale. Deosebirea fata de un acreditiv documentar standard este ca in cazul acreditivului stand by, nu se aplica regula obisnuita dupa care banca emitenta are obligatia de a efectua plata catre vanzator in baza respectarii de catre acesta a conditiilor stipulate in acreditiv, ci obligatia de plata opereaza numai in cazul in care solicitantul nu se achita de obligatiile contractuale. Din acest motiv, acreditivele stand by mai sunt numite si "acreditive de neexecutie", ele fiind folosite exclusiv ca o modalitate de rezerva, in cazul in care data de incasare prin metoda de plata standard a fost depasita.
Acreditivul stand by se utilizeaza cel mai frecvent in cadrul contractelor de livrari complexe sau de executii de obiective complexe (infrastructura etc.9 in strainatate. Prin aceasta modalitate, exportatorii garanteaza faptul ca-si vor indeplini obligatiile contractuale. Daca marfa este livrata sau serviciile sunt prestate conform prevederilor contractului, acreditivul stand by expira fara sa fie folosit.[26]
IV. Acreditivul cu clauza rosie contine o clauza speciala care prevede obligatia bancii emitente de a garanta platile in avans efectuate de o banca confirmatoare (sau de orice alta banca nominalizata) catre beneficiar, inainte de prezentarea documentelor.[27] Fiind un mecanism de finantare a vanzatorului inainte de livrarea marfii, acreditivul CR este adesea utilizat pentru a-i sprijini fie pe producatori (sa plateasca materialele, forta de munca etc.), fie pe intermediarii care au nevoie de bani pentru a incheia o tranzactie. Clauza "rosie" specifica marimea avansului autorizat precum si termenii si conditiile de acordare a acestuia.
V. Acreditivul back-to-back este un acreditiv nou, deschis in favoarea unui alt beneficiar pe baza unui acreditiv documentar irevocabil netransferabil deja existent. Este format din 2 acreditive distincte:
Un acreditiv documentar deschis de cumparator, in care vanzatorul este numit drept beneficiar;
Un al doilea acreditiv deschis de vanzator, in care furnizorul final al marfii este numit drept beneficiar.
Acreditivul B/B se utilizeaza in cazul in care acreditivul initial nu este transferabil, iar banca este dispusa sa emita un al doilea acreditiv la cererea vanzatorului, folosind primul acreditiv drept garantie sau suport pentru al doilea. Totusi, banca nu are obligatia de a deschide al doilea acreditiv. Majoritatea bancilor refuza sa emita un astfel de acreditiv in cazul in care nu au foarte mare incredere in solvabilitatea vanzatorului si in capacitatea sa de a-si respecta obligatiile. Din cauza complexitatii tranzactiei, bancile nu considera primul acreditiv ca pe o garantie, ci mai degraba ca un suport pentru emiterea celui de-al doilea.
Al doilea acreditiv trebuie formulat cu grija, cerandu-se toate documentele (mai putin factura comerciala) necesare si pentru primul acreditiv. De asemenea, deoarece trece un timp intre emiterea primului acreditiv si emiterea celui de-al doilea, acesta din urma trebuie formulat astfel incat sa se solicite ca documentele sa fie prezentate la timp pentru a se satisface cerintele impuse prin primul acreditiv.
VI. Acreditivul de rambursare reprezinta ordinul emis de catre o banca (ordonatoare) unei banci corespondente din strainatate, la care are cont si disponibil, pentru ca aceasta sa tina la dispozitia unei banci terte o suma determinata.
Desi banca emitenta nu-l va plati pe exportator pana cand toate conditiile din scrisoarea de credit au fost indeplinite, exportatorul poate adesea sa vanda scrisoarea, inainte de data asteptata a platii, bancii sale sau unui alt imprumutator comercial la un discount de la valoarea nominala. Discountul reflecta valoarea in timp a banilor, riscul pe care-l suporta cumparatorul instrumentului daca banca emitenta nu-si respecta obligatiile, precum si costurile administrative ale cumparatorului. Deoarece scrisorile de credit confirmate si irevocabile reduc riscul cumparatorilor ulteriori astfel de scrisori se vand la preturi mai mari decat scrisorile de credit fara aceste caracteristici. Astfel, un exportator care isi propune sa vanda o scrisoare de credit inainte de livrare trebuie sa compare inconvenientul taxelor mai mari platite pentru ele, respectiv pentru a le face irevocabile si/sau confirmate, cu preturile mai mari pe care le pot primi pentru ele de la cumparatorii ulteriori.
Riscuri ale platii prin credit documentar. In concluzie, acreditivul documentar, indiferent de forma sau natura lui, prezinta un grad relativ sporit de siguranta pentru toate partile angrenate intr-o tranzactie comerciala. De fapt, este singura modalitate de plata care contine garantii certe cu privire la indeplinirea obligatiilor, atat pentru vanzator cat si pentru cumparator. Exista insa si situatii cand bancile refuza onorarea acreditivului. Acestea sunt in principal urmatoarele:
a) in cazul prezentarii de catre beneficiar a unor documente incomplete sau incorecte;
b) in cazul cand prezentarea documentelor are loc dupa expirarea termenului de valabilitate al acreditivului;
c) daca din documente rezulta ca marfa a fost expediata cu intarziere.
In situatiile de mai sus, banca poate totusi oferi beneficiarului una din urmatoarele solutii:
i. pentru cazul de la punctul a, sa corecteze documentele in limita termenului de valabilitate al acreditivului;
ii. pentru cazul de la punctul c, sa solicite ordonatorului un amendament la conditiile acreditivului, care sa faca documentele acceptabile;
iii. pentru cazul b, exista 2 posibilitati:
sa solicite o prelungire a termenului de valabilitate, ceea ce implica cheltuieli suplimentare pe care beneficiarul (in cazul acceptarii acestei solutii de catre ordonator) va trebui sa le suporte, plus alte daune;
renuntarea la acreditiv si expedierea documentelor prin incasso documentar.
Incasso documentar
Pentru a evita problemele de risc si cash flow cauzate de folosirea platii in avans si contului deschis, firmele internationale si bancile au dezvoltat alte metode de finantare a tranzactiilor. Una dintre ele este incasso documentar, prin care bancile comerciale joaca rolul de intermediari pentru a facilita procesul platii.
Uzante si practici uniforme privind incasso-urile. Reglementarea juridica pe plan international a platilor prin incasso se reduce la un cod de uzante numit "Regulile uniforme privind plata prin incasso", cod acceptat pe plan international si care uniformizeaza practicile bancare in materie. Acest cod a fost elaborat tot de expertii Camerei Internationale de Comert de la Paris. La anumite intervale de timp el este revizuit si actualizat. Versiunea in vigoare astazi a fost publicata de CCI Paris la numarul 322, sub titlul "Règles uniformes relatives aux encaissements" (RUE).
Caracteristici
a) Incasso documentar este o modalitate de plata ce se realizeaza prin aceleasi circuite bancare ca si acreditivul. Deosebirea consta in faptul ca initiatorul operatiunii nu mai este importatorul (sau banca acestuia), ci insusi exportatorul care trimite bancii sale documentele ce atesta livrarea marfii in conformitate cu prevederile contractului comercial international. Banca exportatorului remite documentele spre incasare bancii importatorului, iar aceasta la randul ei, le transmite importatorului
dupa ce acesta din urma a acceptat sa achite contravaloarea marfii.
b) Incasso documentar este asemanator modalitatii de plata COD (cash on delivery[29]), cu deosebirea ca platile se fac numai prin banca iar eliberarea marfii se face contra actului de proprietate (cel mai adesea conosamentul) pe care cumparatorul il obtine tot de la banca. Totusi, banca nu garanteaza plata (deoarece ea nu s-a angajat ferm la aceasta) si nici nu-si asuma riscul creditarii, ci actioneaza doar ca incasator al banilor in schimbul documentelor. Prin urmare, bancile actioneaza ca intermediari.
c) O a doua caracteristica consta in faptul ca operatiunea este mai simpla decat in cazul acreditivului iar taxele bancare sunt mai mici.
d) La fel ca in cazul acreditivului, si in cazul incasso-ului documentar, vanzatorul pregateste si prezinta bancii documentele care atesta indeplinirea de catre el a obligatiilor privind livrarea marfii. Exista 2 mari diferente fata de plata prin acreditiv:
trata implicata nu este trasa de catre vanzator asupra unei banci, ci asupra cumparatorului insusi;
banca vanzatorului nu are obligatia de a plati la prezentare, ci actioneaza doar ca o banca incasatoare sau remitenta in numele vanzatorului, in schimbul unui comision.
e) La operatiunea de plata prin incasso documentar participa 4 parti:
mandantul este in general vanzatorul (exportatorul); este initiatorul operatiunii;
banca remitenta a mandantului
banca incasatoare este banca cumparatorului;
cumparatorul
f) Operatiunea de plata prin incasso documentar presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
Exportatorul expediaza marfurile si depune la banca sa 3 tipuri de documente:
a. Financiare: un document numit cambie, prin care se cere cumparatorului sa plateasca intr-un interval de timp specificat.
b. comerciale: facturi; documentele de expediere corespunzatoare, cum sunt lista marfurilor si conosamentul. Conosamentul indeplineste 2 functii importante in cadrul incasso-ului: de contract de transport intre exportator si caraus, si titlul asupra marfii;
c. ordinul de incasso, care contine instructiunile vanzatorului transmise bancii sale.
Pentru un exportator, plata prin incasso are cateva avantaje fata de folosirea contului deschis.
Mai intai, taxele bancare pentru incasso sunt foarte rezonabile pentru ca bancile actioneaza ca si intermediari, fara a-si asuma riscuri, cu exceptia cazului cand se foloseste acceptul bancar.
In al doilea rand, un accept bancar sau comercial este un instrument executoriu dupa legile multor tari, ceea ce intareste pozitia legala a exportatorului daca importatorul nu-si respecta promisiunea de a plati.
In al treilea rand, folosirea bancilor simplifica procesul incasarii banilor pentru exportator si in plus, substituie experienta superioara a bancii in materie de plati internationale cunostintelor presupuse mai slabe ale exportatorului in aceasta privinta. Pe langa aceasta, deoarece cel care incaseaza este o banca locala, iar importatorul nu vrea sa-si pericliteze reputatia in fata unui imprumutator local, este mai probabil ca importatorul sa plateasca o cambie cu scadenta la timp decat o factura expediata prin cont deschis.
In final, datorita fortei executorii a acceptelor in instantele de judecata, incheierea de aranjamente de finantare a creantelor straine este mai usoara si mai putin costisitoare atunci cand este folosit decat in cazul folosirii contului deschis.
Clasificarea incasso-urilor. Exista trei tipuri de incasso documentar, in functie de optiunea cumparatorului de a plati, optiune ce se exercita in momentul prezentarii documentelor. Aceste 3 tipuri sunt:
Exportatorul poate sa detina fie un accept comercial fie un accept bancar pana devine scadent. Totusi, bancile si alti imprumutatori comerciali sunt adesea dispusi sa cumpere acceptele la un discount, prin aceasta permitand exportatorului sa primeasca banii imediat. Unele accepte sunt vandute fara recurs, insemnand ca cumparatorul acceptului suporta pierderea daca importatorul nu plateste. Altele sunt vandute cu recurs, insemnand ca exportatorul trebuie sa-l despagubeasca pe cumparatorul acceptului daca importatorul nu plateste. Exportatorii care isi propun sa vanda acceptele trebuie sa cantareasca preturile pe care le vor primi pentru cambii contra taxele bancare suplimentare pe care vor trebui sa le plateasca (in cazul unui accept bancar) si gradul de risc pe care sunt dispusi sa si-l asume (in cazul acceptelor bancare fara recurs). Datorita gradului lor superior de risc, acceptele vandute fara recurs sunt vandute la disconturi mai mari fata de valoarea nominala decat acceptele cu recurs. In mod similar, deoarece acceptele bancare sunt garantate de banca precum si de importator, ele sunt mai putin riscante si de regula, sunt mai putin discontate decat cele comerciale .
Riscuri ale platii prin incasso documentar. Plata prin incasso documentar prezinta riscuri pentru ambii parteneri ai tranzactiei comerciale. Totusi, vanzatorul este expus unor riscuri mai mari.
solicitarea unei sume in avans;
expedierea marfii pe adresa unei banci agreate de exportator sau a unui depozit de marfuri din statia de destinatie, facand totodata mentiunea ca marfurile sa fie eliberate pe baza unei dovezi de efectuare a platii; acest procedeu poarta numele de vinculatie.
Rolul bancilor notificatoare
In calitate de exportator, va intrebati probabil mereu de ce platiti taxa de notificare. Pe langa cheltuielile curente si cele de fax, exista o varietate de servicii pe care banca notificatoare vi le face inainte ca scrisoarea de credit sa fie definitiv notificata dvs.
Bancile notificatoare au responsabilitatea de a fi atente in a verifica daca un acreditiv sau amendament pe care-l notifica beneficiarului este autentic. Datorita sumelor mari de bani care se vehiculeaza, sistemul scrisorilor de credit a devenit tinta crimei organizate. Pentru a-i proteja pe beneficiar de fraude, bancile notificatoare verifica valabilitatea oricarui acreditiv sau amendamente, prin proceduri variate de verificare privata . Nici un acreditiv (credit) nu este notificat fara un test electronic sau o autentificare a semnaturii.
Bancilor li se cere de asemenea sa revada scrisorile de credit si amendamentele in ce priveste "anumite interziceri" . De regula, scrisorile de credit emise de banci din Orientul Mijlociu contin stipulatii cu privire tranzactiile sau comertul cu Israelul. Uneori, in conformitate cu Export Administration Act, aceste stipulatii sunt ilegale si/sau guvernul trebuie informat asupra lor. Conform legislatiei, banca notificatoare are raspunderea de a informa US Department of Treasury despre existenta interdictiilor dintr-o scrisoare de credit. Acest lucru este valabil nu numai pentru scrisorile de credit din Orientul Mijlociu ci pentru orice scrisoare de oriunde din lume.
Guvernul mentine de asemenea a lista a rezidentilor unor tari special desemnati. Aceasta lista contine nume ale unor firme si persoane din intreaga lume care au pierdut dreptul de a exporta in sau de a importa din Statele Unite. Ei au fost trecuti pe lista pentru ca au refuzat sa se conformeze legilor americane. Orice solicitant sau beneficiar al fiecarui acreditiv este verificat pentru a avea certitudinea ca nu se afla pe lista. Aceasta responsabilitate revine tot bancii notificatoare.
O functie importanta a bancii notificatoare este de a revedea acreditivele pentru a vedea daca sunt functionale. Surprinzator, multe scrisori de credit contin stipulatii contradictorii, termeni incorecti, si chiar date de valabilitate expirate. In timp ce banca revede scrisoarea de credit in ce priveste corectitudinea ei, este important sa nu uitam ca astfel de revederi se fac din perspectiva bancii si ca perspectiva bancii asupra corectitudinii scrisorilor de credit poate sa fie diferita de cea a exportatorului. Exportatorii trebuie la randul lor sa revada scrisorile de credit sub acest aspect, din punctul lor de vedere.
In sfarsit, taxa de notificare plateste un serviciu istoric dar bun. Adesea, exportatorii au nevoie de lamuriri in ce priveste documentatia ceruta prin scrisorile de credit, conditiile de plata, sau stipulatiile in legatura cu plata. O banca care este un bun notificator este pregatita, dispusa si capabila sa va ajute in toate aceste probleme.
(Preluat din Griffin, Pustay - International Business, ed. 2001)
Plata in cont deschis
Cumpararea pe baza de cont deschis presupune acordul cumparatorului de a plati marfa comandata intr-un anumit interval de timp de la livrarea acesteia. Acest interval este de obicei de 30, 60 sau 90 de zile, desi s-au mai intalnit si termen mai lungi, de 180 de zile.
Contul deschis prezinta urmatoarele particularitati:
este metoda de plata cea mai sigura pentru cumparator si cea mai riscanta pentru vanzator. In cazul in care cumparatorul nu respecta conditiile contractuale si nu plateste asa cum a promis, vanzatorul este total descoperit. El trebuie sa se bazeze mai cu seama pe reputatia importatorului de bun platnic. El a expediat documentele care contin titlul asupra marfii si ramane total la dependent de onestitatea si buna credinta a cumparatorului.
In cazul in care cumparatorul nu achita marfa, ultima sansa a vanzatorului este aceea de a-i intenta un proces pe baza contractului de vanzare-cumparare. Din cauza gradului mare de risc la care se expune, vanzatorul trebuie sa se asigure ca nu exista o alta alternativa, inainte de a accepta plata in cont deschis.
Contul deschis poate de asemenea sa fie folosit ca un instrument de marketing pentru ca el ofera cumparatorilor potentiali finantare pe termen scurt.
Deoarece tranzactia nu implica prezenta unui intermediar financiar cum este o banca, exportatorul nu se poate ajuta de experienta unui asemenea intermediar in cazul in care intra in litigiu cu importatorul.
In general, in functie de conditiile din contract, plata se efectueaza fie la receptia marfii, fie dupa expirarea perioadei de credit. Este vorba evident, de un credit pe care vanzatorul il acorda cumparatorului. Contul deschis ii permite acestuia din urma sa primeasca marfa, sa o revanda pe piata proprie, sa primeasca banii pe ea si sa achite marfa vanzatorului, fara a face vreo investitie directa din fondurile proprii.
Exportatorul trebuie sa-si blocheze capitalul circulant pentru a finanta creante externe. A imprumuta capital circulant pe baza garantiei creantelor externe este adesea costisitor pentru ca este indeobste greu pentru imprumutatorii orientati spre piata interna sa evalueze gradul de risc al unui portofoliu de creante externe al unei firme.
Exportatorul trebuie sa plateasca un pret pentru a avantajul de a intocmi mai putine hartii: daca importatorul refuza sa plateasca, lipsa documentelor il poate impiedica pe exportator sa sustina o actiune in justitie in tara importatorului .
Platile se efectueaza de regula prin trata bancara, prin cec sau prin mandat telegrafic in contul bancar specificat de vanzator/exportator.
Desi este o metoda de plata frecvent utilizata in comertul intern, unde sistemul legislativ ii pedepseste pe cumparatorii rau platnici, plata in cont deschis este foarte rar intalnita in tranzactiile internationale. Castigarea unui proces si incasarea creantelor peste hotare sunt mult mai dificile decat in propria tara. De obicei, aceasta modalitate este utilizata:
cand bunurile sunt livrate catre o filiala straina a unei companii multinationale sau cand intre cumparator si vanzator exista o relatie bazata pe incredere, iar vanzatorul are convingerea ca importatorul este capabil si dispus sa plateasca. In cazul unei tranzactii cu un cumparator necunoscut, vanzatorii vor insista evident pentru o alta modalitate de plata.
cand exportul se deruleaza intre parteneri intre care exista relatii indelungate de afaceri;
in relatiile de export-import dintre tarile membre ale UE (se estimeaza ca peste 70% din aceste tranzactii se deconteaza pe baza de plati in cont deschis);
cand importatorul este o firma cunoscuta pe plan international (de ex. Mitsubishi, General Electric s.a.), a carei bonitate nu poate fi pusa la indoiala; daca numele firmei nu este suficient de bine cunoscut, acceptarea contului deschis se va baza pe informatiile furnizate de banci sau agentii de credit;
daca competitia este atat de intensa incat exportatorii sunt fortati sa accepte conditiile care li se ofera in ce priveste pretul si modalitatea de plata.
In concluzie: contul deschis se potriveste cel mai bine pentru afacerile cu clienti vechi, si seriosi sau cu firme mari care au un rating de credit impecabil si reputatia de buni platitori. De pilda, filialele straine ale aceleiasi companii-mama fac adesea afaceri una cu cealalta pe baza de cont deschis pentru ca riscul d ea nu-si indeplini obligatiile in acest caz este minim. Circa 40 la suta din comertul international al Statelor Unite presupune tranzactii intre filialele aceleiasi firme-mama.
Plata in avans si contul deschis au o similitudine fundamentala. Ambele transfera sarcina cash flow-ului si riscul neindeplinirii obligatiilor catre o singura parte: asupra cumparatorului in cazul platii in avans si asupra vanzatorului in cazul contului deschis.
Modalitati de plata utilizate in tranzactiile internationale
|
MODALI-TATEA |
MOMENTUL PLATII |
MOMENTUL LIVRARII |
RISCURI PENTRU EXPORTATOR |
RISCURI PENTRU IMPORTER |
POSIBILI-TATI DE FINANTARE PENTRU EXPORTA-TOR |
CONDITII FAVORI-ZANTE |
|
Plata in avans |
Inaintea livrarii marfii |
Dupa efectuarea platii, la sosirea marfii in tara de import |
Nici unul |
Exportatorul poate sa nu livreze marfa |
Nici una |
Exportatorul are o pozitie puternica; importatorul necunoscut |
|
Contul deschis |
In conformitate cu conditiile de credit oferite de exportator |
La sosirea marfii in tara de import |
Importatorul poate sa nu plateasca |
Nici unul |
Da, prin factoring |
Exportatorul are incredere deplina in importator; ei fac parte din aceeasi familie corporatista |
|
Incasso documen-tar |
La livrare daca este folosita o trata la vedere; la o data specificata daca este folosita o trata cu scadenta |
In momentul platii daca este folosita o trata la vedere; in momentul acceptarii daca este folosita o trata cu scadenta |
Importatorul poate sa nu plateasca sau sa nu accepte cambia |
Nici unul |
Da, vanzand cambia la un discount fata de valoarea nominala |
Exportatorul are incredere ca importatorul va plati; cand riscul de neplata este mic |
|
Acreditivul |
Dupa ce conditiile din acreditiv au fost indeplinite |
In conformitate cu conditiile din contractul de vanzare si cu cele din L/C |
Banca ordonatoare poate sa nu plateasca; documentele pot fi intocmite incorect |
Exportatorul se poate conforma conditiilor din L/C dar nu si conditiilor din contract |
Da, daca vinde L/C-ul la un discount fata de valoarea paritara |
Exportatorul nu are informatii despre importator ; importatorul are credit bun la bancile locale |
|
Credit card |
In conformitate cu procedurile normale ale companiilor de carduri |
Cand bunurile ajung in tara importatorului |
Nici unul |
Exportatorul nu livreaza marfa |
Nici una |
Tranzactii de valoare mica |
|
Contrapar-tida |
Cand exportatorul livreaza marfa in contrapartida |
Cand bunurile ajung in tara importatorului |
Exportatorul s-ar putea sa nu aiba ce marfa sa livreze in contrapartida |
Nici unul |
Nici una |
Importatorul nu detine fonduri in monede convertibile; Importatorul sau exportatorul vor sa obtina acces la retelele externe de distributie |
(Griffin, Pustay - International Business, 3rd edition)
Platile prin Internet
Avantul comertului electronic
Comertul international a cunoscut o dezvoltare exploziva in ultimii zece ani si iata ca acum este posibil sa cumparam bunuri si servicii din mult mai multe locuri si in mai multe moduri decat pana acum. Comertul electronic - cumpararea de bunuri si servicii pe cale electronica, prin Internet, din lumea intreaga, la orice ora din zi si din noapte - este in plica dezvoltare. Internetul se transforma rapid intr-un mijlocitor de tranzactii digitale de mare viteza. Tot mai multe companii profita de Internet, vanzand produse si servicii de tot felul consumatorilor (persoane sau firme).
Desi astazi este posibil sa facem achizitii pe Internet, aceasta forma de comert nu este inca suficient de populara pentru a fi considerata un factor semnificativ in comertul international.[30] Potentialul sau este insa imens. Posibilitatea pe care o ofera de a comanda produse in alte tari si a le plati poate revolutiona comertul international. Deoarece multe tari inca mai aplica restrictii la importul unor produse si reglementeaza publicitatea si folosirea altor instrumente de marketing in cadrul granitelor nationale, cumparatorii au adesea la dispozitie o gama restransa de produse. Avand acces la Internet, cumparatorii pot "cutreiera" lumea intreaga in cateva minute, pentru a gasi produsul potrivit la pretul potrivit.
Instrumente utilizate in platile pe Internet
"Standardele privind siguranta tranzactiilor electronice" (SET) SET este un standard unic de protejare a achizitiilor cu plata prin carti de credit si mai nou, de debit, facturate prin Internet. Este un protocol international ce contine prezentarea detaliata a modului in care vor fi protejate tranzactiile comerciale efectuate pe Internet, folosindu-se tehnologia de codificare si certificare digitala. [31]SET indeplineste conditiile minime de codificare acceptate pe plan international in vederea asigurarii unui serviciu global eficient de autentificare.
SET contine:
cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca firmele;
normele tehnice;
un ghid al programatorului.
Publicarea SET deschide piata electronica pentru bancile, vanzatorii si cumparatorii din lumea intreaga. SET este un urias pas inainte in protejarea tranzactiilor comerciale desfasurate pe Internet si va crea conditiile pentru cresterea increderii celor care utilizeaza comertul electronic.
In loc de a oferi vanzatorilor acces direct la numerele cartilor de credit, tehnologia SET din calculatoarele vanzatorului si ale cumparatorului codifica aceste numere, pentru ca numai consumatorul si institutia financiara sa aiba acces la ele. Cand se solicita efectuarea unei tranzactii, informatiile de pe cartea de credit sunt transmise prin mijloace electronice bancii vanzatorului, unde informatia este decodificata si verificata. Banca emite apoi un certificat digital prin care atesta faptul ca partile participante la tranzactie sunt intr-adevar cine afirma ele ca sunt, si ca tranzactia este legala. Banca actioneaza ca un fel de garant virtual si instantaneu.
Implementarea SET presupune existenta unui software compatibil in calculatorul posesorului de card (cumparatorul) si in cel al vanzatorului. In plus, calculatorul de la banca vanzatorului trebuie sa aiba tehnologia necesara decodificarii informatiilor financiare. Autoritatea de certificare foloseste aceeasi tehnologie pentru a emite certificate digitale.[32] In viitorul apropiat, se preconizeaza ca o mare parte din tehnologia necesara sa fie implementata in browserele si serverele de retea existente
Fiecare parte implicata in tranzactie, si mai putin posesorul efectiv al cardului trebuie sa aiba 2 "chei", una publica si una privata. Fiecare cheie trebuie sa poate semnatura unei "autoritati de certificare" de incredere, care creeaza si distribuie certificate electronice pentru posesorii de card, comercianti si cei care fac plati (cel mai adesea, bancile). Aceste certificate joaca un rol semnificativ in vederea identificari utilizatorilor, vanzatorilor si chiar a autoritatilor de certificare. Fiecare parte implicata intr-o tranzactie SET, cu exceptia posesorului de card, trebuie sa aiba un certificat digital valabil emis de o autoritate de certificare.
Certificatele se procura de regula, de la autoritatile publice de certificare (care trebuie sa respecte procedurile stricte de conformitate si control prevazute in SET) si sunt de 3 tipuri:
Certificate clasa intai
sunt emise numai pentru persoanele fizice;
atesta faptul ca numele utilizatorului si adresa electronica nu sunt identice cu o alta combinatie a acestor doua elemente deja existente in registrul de certificare.
Certificate clasa a doua:
sunt emise numai persoanelor fizice;
sunt eliberate numai dupa ce Autoritatea de Certificare a verificat informatiile de inregistrare a solicitantului in baza de date pusa la dispozitie de o terta parte de incredere;[33]
ee folosesc de obicei la certificarea postei electronice, la validarea programelor informatice si la prestarea serviciilor de abonare prin Internet;
ofera o garantie rezonabila dar nu deplina asupra identitatii posesorului.
Certificate clasa a treia:
sunt emise atat persoanelor fizice cat si organizatiilor (pentru persoane fizice, prin prezentare personala la Autoritatea Locala de Inregistrare Clasa a Treia, pe baza buletinului de identitate; pentru firme, pe baza actelor firmei);
sunt foarte sigure.
Alte instrumente alternative utilizate pentru efectuarea platilor prin Internet sunt in principal urmatoarele:
Smart-cardul Desi SET reprezinta o incercare indrazneata de a impune un standard unic pentru tranzactiile comerciale internationale efectuate cu mijloace electronice, el inca nu este disponibil pe scara larga si s-ar putea sa treaca inca mult timp inainte ca tehnologia si software-ul necesar sa fie disponibile si functionale in lumea intreaga. Pana atunci exista alternative care, desi nu asigura un grad ridicat de confidentialitate si incredere ca SET, permit ca tranzactiile comerciale internationale sa aiba loc pe cale electronica. Un asemenea instrument este smart-cardul (pe care l-am prezentat in cadrul primului subcapitol). Banci din Australia, Europa si Japonia emit deja smart-carduri care combina functiile de credit, debit si stocarea informatiei. Siguranta unei cartele cu cip incorporat este mult mai mare decat a cartelelor magnetice obisnuite pentru ca utilizarea cipurilor permite codificarea informatiilor vitale.
Smart-cardurile se folosesc pentru:
a inmagazina informatii medicale importante, precum si date referitoare la tratamentele efectuate de o persoana in timp;
stocarea numerelor de cont si PIN-urilor pentru ca acelasi telefon celular sa poata fi folosit de mai multi oameni, prin introducerea cartelei proprii;
stocarea de informatii cu privire la clientii fideli (de catre lanturi hoteliere, linii aeriene etc.)
in comertul international, cu scopul de a se urmari documentele de transport (de ex., conosamentul).
Un smart-card functioneaza astfel:
cumparatorul introduce cartela in dispozitivul de citire;
tranzactia este sigura si garantata, facand ca achizitionarea de produse prin Internet sa fie deosebit de tentanta atat pentru firme, cat si pentru persoane fizice;
o singura cartela are mai multe aplicatii: poate functiona ca o carte de credit, de debit sau ATM si in acelasi timp, in ea se pot stoca informatii (despre asigurarea medicala a detinatorului, despre calatoriile pe care le efectueaza frecvent cu avionul si alte informatii de natura financiara);
informatiile cu privire la detinatorul cartelei pot fi accesate de la un dispozitiv de acceptare a cartelei numai daca terminalul respectiv este programat sa citeasca cartela sau daca detinatorului ii este permis accesul prin intermediul PIN-ului sau a unei "amprente digitale".
Banii electronici (e-cash). Majoritatea tranzactiilor electronice implica debitarea contului posesorului unei carti de credit sau de debit. Desi acest sistem functioneaza bine, dezvaluirea numarului cartii d ecredit sau a numarului de cont bancar ii poate expune pe cumparatori la riscul inutil de a fi furati, atunci cand cartela este folosita intr-un mediu nesigur ca Internetul. Mai multe companii au creat sisteme ce permit ca tranzactiile sa se realizeze exclusiv prin Internet. Pentru a fi eficiente, aceste sisteme trebuie:
sa poata valida tranzactia;
sa previna respingerea ei de catre una din parti;
sa asigure un anumit nivel de confidentialitate pentru toate partile implicate in tranzactie.
Sistemele E-cash folosesc semnaturi digitale care pot fi rapid verificate de autoritatea care le-a emis pentru a valida faptul ca moneda electronica are valoare. O semnatura digitala este un mod de codificare a unui mesaj, astfel incat primitorul sa-l poata decodifica si sa fie sigur de autenticitatea tranzactiei. In plus, se poate lua o masura referitoare la confidentialitate, utilizandu-se o semnatura oarba - o semnatura cu un numar incorporat in ea, cunoscut doar de detinatorul acesteia. Banii electronici asigura astfel utilizatorului anonimatul total, vanzatorul nestiind cine este cumparatorul, ci doar ca banii acestuia sunt valabili. Acest fapt are reversul sau: in tarile in care exista restrictii legale cu privire la circulatia capitalurilor peste granita, cetatenii pot achizitiona bunuri si servicii din alte tari fara a fi detectati de autoritati.
CyberCash. Sistemul CyberCash conecteaza tranzactiile electronice la reteaua bancara. Cu ajutorul lui, tranzactiile cu carti de credit, lichiditati sau carti de debit pot fi realizate in conditii de siguranta sporite. Cu ajutorul Sistemului CyberCash, un comerciant trimite cumparatorului o factura electronica pentru marfa comandata, iar dupa ce factura electronica a fost acceptata de cumparator, programul cibernetic CyberCash codifica numarul cartii de credit a cumparatorului si il inscrie pe factura, care este trimisa inapoi vanzatorului. Acesta aplica codul de confirmare si transmite factura Sistemului CyberCash, care o decodifica si introduce tranzactia in sistemul bancar - aproape la fel ca la o tranzactie normala cu carte de credit. Vanzatorul nu vede niciodata informatiile de pe cartea de credit a cumparatorului.
First Virtual. Sistemul de tranzactii electronice First Virtual se bazeaza mai degraba pe posta electronica decat pe cartile de credit sau de debit si nu necesita existenta la client a programului informatic. Utilizatorul trebuie sa deschida un cont la First Virtual. Detinatorul contului primeste un PIN pe care il va folosi in tranzactiile efectuate prin sistemul FV.
Cand detinatorul unui cont vrea sa faca o achizitie electronica, trimite comerciantului un e-mail cu numarul personal de identificare (PIN). Vanzatorul verifica autenticitatea PIN-ului prin FV, care apoi trimite un e-mail de confruntare catre cumparator, inainte de debitarea contului. Toate tranzactiile financiare se desfasoara prin reteaua privata FV care este conectata la reteaua bancara.
Datorita faptului ca FV se bazeaza pe reteaua proprie, tranzactiile sunt mult mai bine protejate de fraude si furt, iar datorita confirmarii prin e-mail, furtul unui PIN este imediat depistat in momentul in care adevaratul detinator primeste un mesaj de confirmare pentru o achizitie pe care nu a facut-o. Dezavantajul major consta in viteza relativ redusa a postei electronice si costurile mari de dinaintea efectuarii tranzactiei.
DigiCash. Sistemul DigiCash lucreaza direct cu bancile, dar cumparatorii trebuie sa trimita banii - prin carte de credit sau retragere ATM - unei banci care emite bani electronici. Banca trimite apoi un e-mail codificat care contine o lista cu numere de cod. Fiecare numar reprezinta o suma care poate fi utilizata din momentul respectiv pentru a face cumparaturi pe Internet. De exemplu, un cumparator ce achizitioneaza un obiect de 20 de dolari dintr-un loc in care banii electronici sunt acceptati, alege unul din codurile ce reprezinta suma de 20 de dolari si il transmite vanzatorului. Cand codul ajunge la vanzator, banca crediteaza contul sau si urmareste codurile sumelor folosite deja de cumparator.
Garantii bancare
Principii fundamentale
In schimburile internationale, firmelor exportatoare sau importatoare le este de cele mai multe ori greu sa aprecieze capacitatile profesionale si financiare ale partenerilor. Cumparatorul este interesat sa solicite o garantie, care sa dovedeasca faptul ca vanzatorul este in masura sa furnizeze prestatia oferita. In cazul vanzatorului, garantia bancara ceruta de el se limiteaza in principiu, la acoperirea riscului de neefectuare a platii (in cazul sistemului de plata pe baza de factura). Ca si pentru acreditive si incasso-uri documentare, CCI Paris a stabilit Regulile uniforme privind garantiile contractuale, a caror prima editie a aparut in 1978, revizuita in 1992.
In esenta, garantia bancara reprezinta un angajament irevocabil asumat de o banca de a plati o suma in numerar in cazul in care un tert nu isi respecta obligatiile de livrare de marfa, prestare de servicii sau de plata. In practica, ea apare intr-o varietate de tipuri, in functie de situatia concreta si de obiectul garantat: oferta la o licitatie, buna executie a unui contract, efectuarea platii etc. In ce priveste forma, doua forme sunt mai des intalnite in practica internationala: scrisoarea de garantie si cautiunea.
Sub aspect juridic, garantiile bancare sunt supuse dreptului national al tarii emitente.
Scrisoarea de garantie bancara
Scrisoarea de garantie bancara este un angajament scris luat de o banca in favoarea unei persoane (beneficiarul) de a plati acestuia o suma de bani, in cazul in care o alta persoana (ordonatorul), in contul careia se emite garantia, nu a onorat o anumita obligatie asumata printr-un contract fata de beneficiarul garantiei. Obligatia garantata de banca se poate referi la livrarea de marfa, prestarea de servicii sau efectuarea platii.
Scrisoarea de garantie bancara constituie un angajament prin ea insasi, independent de contractul incheiat intre creditor si debitor; banca garanta se angajeaza sa efectueze plata la prima cerere, daca conditiile stipulate in garantie sunt indeplinite.
Solicitarea unei garantii bancare presupune plata unui comision, care variaza de la tara la tara, si de la banca la banca. Dintre toate formele asiguratorii, garantia bancara este cea mai sigura dar si cea mai scumpa.
Cautiunea
Cautiunea este o forma de garantie prin care un tert se angajeaza, prin contract, fata de creditorul unei obligatii, sa execute el insusi acea obligatie daca debitorul principal nu va fi in masura sa o faca. Cautiunea este un angajament auxiliar care nu poate exista decat pe baza unei datorii principale, si depinde de aceasta dupa principiul "accesorium sequitur principae". Numai neexecutarea vreuneia din clauzele stipulate in contractul principal poate determina exercitarea cautiunii.
Cautiunea este reglementata in dreptul continental, indeosebi in cel francez si cel elvetian. In afacerile internationale, este mai rar folosita comparativ cu scrisoarea de garantie, datorita avantajelor pe care aceasta din urma le are, in primul rand angajamentul bancii de a efectua plata la prima cerere.
Tipuri de garantii utilizate in tranzactiile internationale
Garantia de angajare (garantarea ofertei)[34]
Acest tip de garantie este necesar in cazul cererilor de oferte publice. Intreprinderea ofertanta trebuie sa remita o astfel de garantie (in cuantum de 1-5% din valoarea ofertei), care asigura indeplinirea obligatiilor sale. Valabilitatea garantiei de angajare se extinde pana la semnarea contractului sau furnizarea unei garantii de buna executie. In general, garantia opereaza:
in cazul in care oferta este retrasa de catre ofertant inainte de adjudecare;
in cazul in care comanda este refuzata de catre ofertant dupa adjudecare;
in cazul in care garantia de angajare nu este inlocuita printr-o garantie de buna executie[35] dupa adjudecare.
Garantia bunei executii
Acest tip de garantie se acorda la cererea vanzatorului. Banca se angajeaza sa ii plateasca beneficiarului suma garantata (in general, 10% din valoarea contractului), in cazul in care furnizorul nu isi indeplineste obligatiile contractuale. Termenul de valabilitate se extinde pana la executarea completa a contractului. In cele mai multe cazuri, termenul de valabilitate coincide cu termenul contractual de garantie al masinii sau instalatiei. El poate fi 2 ani sau mai mult.
Garantia privind restituirea avansurilor[36]
Acest tip de garantie este legat de conditiile de plata ale comenzilor importante pentru export, care prevad adesea obligatia cumparatorului de a varsa un avans pentru materiile prime si cheltuielile de productie. Cumparatorul nu va varsa acest avans decat daca primeste o garantie de restituire, care sa-i asigure rambursarea avansului in cazul in care vanzatorul nu isi indeplineste obligatiile contractuale. Se stinge in momentul livrarii obiectului contractului.
Garantia pentru neefectuarea platii
Acest tip de garantie este utilizat mai ales pentru a asigura plata pe baza prezentarii facturii. Exista mai multe variante. Garantia poate avea ca obiect plata completa a unei livrari de marfuri sau a unei prestatii de servicii. Beneficiarul invoca in general garantia, declarand in scris ca a furnizat marfa, insa nu a primit plata la scadenta.
O alta varianta consta in garantarea partiala a unui contract pe o durata de una an, incheiat pentru furnizarea de bunuri de larg consum sau prestarea de servicii. Contractantii pot conveni, de exemplu, ca livrarile sa fie lunare, platibile pe baza facturii zece zile dupa receptia marfii, prin virament bancar. In loc de a deschide un acreditiv pentru intreaga suma, partile pot decide sa stabileasca o garantie in caz de neplata, care sa acopere 1-3 livrari lunare. Angajamentul bancii subzista pana la executarea completa a contractului, insa garantia nu va fi invocata decat in cazul in care cumparatorul nu efectueaza plata unei transe lunare.
Acest tip de garantie contine atat avantaje cat si dezavantaje. Principalele avantaje sunt:
cheltuieli modice pentru ambele parti;
garantarea platii pentru vanzator, cel putin pentru marfa sau prestatiile deja furnizate;
pentru cumparator, garantia nu acopera decat suma facturata pentru fiecare livrare partiala.
Principalele dezavantaje sunt:
garantia acopera o singura livrare partiala;
nu este convenabila decat pentru garantarea platii bunurilor de larg consum, care pot eventual fi vandute tertilor in cazul in care cumparatorul nu isi poate indeplini obligatia de a receptiona marfa.
Modalitate de plata prin care exportatorul transmite importatorului documentele de expediere a marfii inainte ca acesta din urma sa fi efectuat plata sau sa fi luat un angajament ferm in acest sens. (n.a.)
In Romania, reglementarea legala a cambiei are la baza Legea nr.58/1934 modificata prin Legea nr.83/1994. Acestea se completeaza cu prevederile Codului Comercial Roman. (n.a.)
De regula, folosind expresiile: "platiti . " sau "platiti la ordinul . " si altele de acest fel. Formulele de curtoazie de tipul "va rugam sa binevoiti . " sau "va rugam sa aveti amabilitatea . " s.a.m.d. vor fi evitate. La fel de nepotrivita ar fi inserarea in text a unei conditii de care depinde efectuarea platii, de exemplu "platiti cu conditia ca marfa sa fie livrata pana la data de . " sau "platiti in momentul descarcarii navei . " s.a.m.d. Astfel de formule - in masura in care sunt necesare - vor fi inscrise numai in contract si nu in textul cambiei. (n.a.)
In unele cazuri (mai rare), pe cambie se inscrie mentiunea "la purtator", ceea ce inseamna ca ea va fi platita unui tert beneficiar al carui nume nu este specificat. Aceasta practica o intalnim mai rar in tranzactiile comerciale si mai frecvent in raporturile civile. (n.a.)
Se considera ca data producerii unor evenimente de tipul celor mentionate este nu numai necunoscuta dar si incerta. Prin urmare, legarea datei platii de astfel de evenimente ar complica inutil raportul cambial. (n.a.)
Dupa unii autori, acceptarea nu ar fi absolut obligatorie, trasul putand fi tinut sa plateasca chiar daca nu i s-a prezentat cambia spre acceptare. Este cert insa ca acceptarea cambiei este in interesul beneficiarului, care are astfel certitudinea de suta la suta a incasarii ei la scadenta.
In comertul international, cambiile acceptate de catre importatori poarta numele de "accepte" si sunt negociate pe o piata speciala, "piata acceptelor". (n.a.)
Evident, taxa de rescont este mai mica decat cea de scont, diferenta fiind castigul bancii comerciale. (n.a)
Serviciile pe care bancile le presteaza companiilor exportatoare si importatoare in vederea derularii in bune conditii a tranzactiilor comerciale internationale sunt denumite generic "finantare comerciala" ("trade financing" in engl.). (n.a.)
In Romania, biletul la ordin este reglementat, la fel ca si cambia, prin Legea nr.58/1934 modificata prin Legea nr.83/1994. (n.a.)
In Romania, cecul este reglementat prin Legea nr. 59 / 1934 modificata prin Legea nr.83 / 1994, si prin prevederile din Codul Comercial. (n.a.)
Este vorba de Regulamentul privind organizarea si functionarea la BNR a Centralei Incidentelor de Plati. (n.a.)
Sa presupunem ca un exportator roman este platit de catre un importator din SUA, printr-un cec tras, sa spunem, asupra filialei din Illinois a unei banci americane fara activitate internationala, cum este de exemplu, Commercial Bank. In acest caz, incasarea de catre firma romana a cecului este dificila, ea fiind nevoita sa recurga la serviciile unei mari banci americane care are relatii de corespondenta cu banci din Romania (cum sunt de exemplu, Chase Manhatten Bank, Manufacturer Hanover Trust s.a.). (n.a.)
Atunci cand primeste un cec, beneficiarul il remite bancii sale in vederea incasarii lui. Pentru a obtine plata, banca beneficiarului (care a primit cecul) trebuie sa-l prezinte bancii trase. Astfel, zilnic bancherii sunt posesorii cecurilor a caror suma trebuie incasata de la confratii lor, prezentandu-le efectiv agentiilor acestora. Pentru a evita aceste miscari permanente, lucratorii londonezi insarcinati cu incasarile se obisnuisera sa se reuneasca si sa schimbe cecurile. Acest obicei s-a generalizat si exista astazi peste tot camere de compensatie. De exemplu, camera de compensatie a bancherilor din Paris centralizeaza cecurile provenind de la aproximativ 3000 de ghisee din Paris si aici sunt schimbate 3 milioane de cecuri zilnic.
In astfel de situatii, se apeleaza la prevederile Brosurii 500 care instituie principiul ca - in absenta unor stipulatii contrare - un acreditiv nu se poate transfera decat o singura data. Totodata, pot fi introduse unele clauze pe care trebuie sa le respecte primul beneficiar in ipoteza transferarii (sa se limiteze transferarea numai la tara respectiva sau numai la anumite firme dinainte stabilite).
Banca notificatoare poate sau nu sa negocieze trata vanzatorului, in functie de riscul politic si financiar anticipat in tara unde se afla banca emitenta si in functie de reputatia bancii emitente. In orice caz, exportatorii din tarile dezvoltate, atunci cand intra in relatii comerciale cu parteneri din tarile in curs de dezvoltare, nu accepta de regula decat plata prin acreditiv irevocabil confirmat.
Pentru a incasa imediat pretul marfurilor livrate, exportatorul trebuie sa sconteze cambiile, dupa acceptarea lor de catre banca emitenta.
Este normal ca bancile sau alte institutii financiare sa cumpere tratele sau documentele unui beneficiar la un pret mai mic. De exemplu, un vanzator poate detine o trata care obliga banca emitenta sa plateasca suma indicata in interval de 90 de zile. Daca vanzatorul are nevoie de bani, poate vinde trata bancii lui la un pret mai mic, dar platibil imediat. In cazul unui acreditiv documentar irevocabil direct, banca emitenta nu are nici o obligatie fata de un astfel de cumparator sau detinator al tratei.
Acreditivele stand by sunt larg folosite in Statele Unite ca forma legala de garantie bancara (legislatia SUA interzice bancilor sa acorde anumite tipuri de garantii).
Denumirea este data de faptul ca clauza de autorizare a platii in avans este scrisa de obicei cu cerneala rosie.
Plata in avans prezinta un grad de siguranta mai mare, dar numai pentru vanzator; cumparatorul este total "descoperit".
Aceasta se datoreaza existentei a 2 probleme majore: lipsa de incredere si siguranta. Infrastructura Internetului nu este suficient de sigura, inspirand neincredere. Multa vreme nu a existat o tehnologie adecvata de prevenire a fraudelor sau a furturilor in cazul folosirii cardurilor. O data cu elaborarea in 1997 a "Standardelor privind siguranta tranzactiilor electronice" (SET), primul pas in directia eliminarii acestor neajunsuri a fost facut.
A fost elaborat de un consortiu format din IBM, VISA, MasterCard, Microsoft, Netscape Communications, VeriSign & VeriFone, GTE si alte companii.
O data cu dezvoltarea SET, protocolul a fost pus in aplicare mai ales de catre companiile cu sediul in Statele Unite, concentrandu-se in special asupra tranzactiilor ce implica folosirea cartilor de credit. Totusi, pentru ca acest comert electronic sa devina cu adevarat international, trebuie elaborata o metoda sigura de realizare a tranzactiilor de catre comerciantii din tarile in care cartile de credit nu sunt la fel de mult utilizate ca in SUA. Pentru aceasta, Banca Fuji din Japonia (una din cele mai mari din lume) a pus bazele unui urias proiect-pilot cu privire la folosirea cartilor de debit pe Internet, utilizand Protocolul SET. Programul respectiv a extins protocolul SET la tranzactiile cu carti de debit pe baza Normelor Personale de Identificare (PIN). Cand acest program va fi implementat in totalitate, SET va fi utilizat pentru sustinerea intregii operatiuni de plata - de la folosirea unei carti de debit sau de credit de catre un cumparator pentru a achita o marfa, pana la primirea banilor de catre vanzator din partea banci cumparatorului, efectuarea tranzactiei fiind reflectata de actualizarea conturilor celor 2 parti.
Acest referat nu se poate descarca
| E posibil sa te intereseze alte referate despre:
|
| Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Cursuri |
Cauta referat |