Contabilitatea capitalurilor proprii

Contabilitatea capitalurilor proprii

Notiuni generale privind capitalurile

In sensul cel mai larg capitalul "Este unul din factorii de productie care poate fi definit ca o <<bogatie folosita pentru productie>>."[1]

Notiunea de capital are cel putin trei acceptiuni principale:

1. O acceptiune economica potrivit careia capitalul este o categorie economica care exprima totalitatea resurselor materiale, acumulate si reproductibile, care prin asociere cu ceilalti factori de productie, participa la realizarea de noi bunuri economice, in scopul obtinerii unui profit. In aceasta calitate mai este cunoscut si prin denumirile formale pe care le imbraca de: capital real, capital tehnic sau fizic, bunuri investitionale, bunuri capital, bunuri instrumentale, capital echipament. Dupa modul in care diferitele componente ale capitalului real participa la productie, se consuma si se inlocuiesc, acesta se intalneste in practica curenta sub una din formele: capital fix si capital circulant sau capital fix, variabil si regulat.

2. O acceptiune financiara potrivit careia capitalul este resursa care, cu timpul produce avantaje (profit). Este in relatie pozitiva cu investirea si negativa cu consumul.

 3. O acceptiune juridica potrivit careia capitalul este un drept, o relatie intre individ sau grup de indivizi si ansamblul de bunuri cuprinzand: bani, masini, echipamente, cladiri, materii prime si materiale, pamant, hartii de valoare, creante, deci total active.

Corelat cu aceasta ultima acceptiune "din punt de vedere financiar - contabil capitalurile detinute de asociati sau actionari reprezinta componente ale pasivului patrimonial destinat a finanta de o maniera durabila activul patrimonial. Pe considerentul ca ele se afla la dispozitia agentilor economici pe o perioada mai mare de timp, de regula mai mare de un an, ele poarta denumirea de capitaluri permanente."[2]

In viziunea cadrului conceptual contabil  IASB, capitalul propriu "reprezinta dreptul actionarilor (interesul rezidual) in activele intreprinderii, dupa deducerea tuturor datoriilor acesteia".

Privite din punct de vedere structural, capitalurile permanente cuprind:

capitalurile proprii, reprezentate de capitalul subscris si cel varsat, in cazul societatilor comerciale; patrimoniul regiei si cel public, in cazul regiilor; primele legate de capital; rezervele din reevaluare; rezerve; rezultatul reportat; rezultatul exercitiului;

provizioanele pentru riscuri si cheltuieli care reprezinta o sursa de finantare proprie rezultata din aplicabilitatea prudentei in contabilitate

capitalurile straine, reprezentate de: imprumuturi de obligatiuni; credite bancare pe termen lung; datorii ce privesc imobilizarile financiare; alte imprumuturi si datorii asimilate si dobanzile aferente imprumuturilor si datoriilor asimilate, toate cu un termen de exigibilitate mai mare de un an.

O categorie aparte in cadrul capitalurilor intreprinderii o reprezinta subventiile pentru investitii care datorita particularitatilor acestei surse de finantare este incadrata in bilant in categoria Veniturilor in avans, punandu-se in evidenta, mai explicit, aplicarea principiului independentei exercitiilor financiare si in domeniul surselor de finantare a intreprinderilor.