Caracterizare generala a pietei monetare

Caracterizare generala a pietei monetare

1. Ce este piata monetara si cum a  evoluat ea ?

Piata monetara este o piata a capitalurilor pe termen scurt si foarte scurt. Existenta acestei banci este legata de faptul ca unele banci sunt beneficiare ale unui surplus de incasari, iar altele au de efectuat un surplus de plati .

Piata monetara nu este o piata localizata, tranzactiile acestei piete se incheie prin telefon, telex, fax. Piata monetara se deruleaza in principal la bancile care creaza moneda, de la care se pot procura disponibilitatile necesare pentru a face fata fluxurilor de plati. De aceea se poate spune ca piata monetara este o piata a monedei centrale, adica a biletelor de banci, a numerarului in general si a disponibilitatilor in cont create la banca de emisiune. Piata monetara este o piata de lichiditati pe termen scurt pentru toate organismele de credit bancare. Participantii la aceasta piata sunt banci, case de economii, societati financiare, banca de emisiune, trezoreria statului, casele de titluri, etc. Unele dintre aceste organisme apar cu predilectie excedentare creditoare, cum sunt de regula casele de economii, casele de pensii, in timp ce altele, printre care bancile comerciale, institutiile de credit specializate sunt predominant debitoare. Piata monetara redefineste functia de compensare a excedentului si deficitului de lichiditati. Operatia pe piata monetara cu termenul cel mai scurt este acordarea unui titlu de imprumut a unei sume de bani pana la ora 12 a zilei urmatoare. Termenele pentru care se acorda creditele s-au prelungit de la 24 de ore pana la 18 luni, cum rezulta dintr-o practica mai veche italiana pana la perioade cuprinse intre o zi si 7 ani sau chiar 10 ani, cum atesta practica si literatura franceza mai recenta .

Piata monetara a devenit in Franta, dupa 1986, o piata deschisa agentilor nefinanciari care doresc fie sa acorde credite, fie sa se imprumute cu lichiditati .

Piata monetara este un mecanism important in sistemul monetar si financiar al unei tari. Ea este locul interventiilor bancii de emisiune asupra lichiditatilor bancare .

Piata monetara este in prezent in plina schimbare, transformare. Pana acum circa un sfert de secol ea a fost o piata specializata, cunoscuta doar unor specialisti, iar notiunea corespundea in fapt cu ceea ce reprezinta piata interbancara. Pe aceasta piata restransa bancile isi regularizeaza zilnic excedentele si deficitele de trezorerie. Puteau interveni si atunci institutii financiare specializate cu excedentele lor de lichiditate. Banca Frantei, ca banca de emisiune, avea posibilitatea sa intervina si ea, dar o facea foarte putin, intrucat ea refinanta bancile prin intermediul reescontului efectelor comerciale. Ea mai acorda avansuri pe efecte publice, efectua operatiuni de open-market, dar de proportii reduse si la o rata mai ridicata decat taxa de scont.

Din 1967 alimentarea pietei monetare a fost imbunatatita prin posibilitatea ce s-a creat societatilor de asigurari, caselor de pensii de a plasa lichiditatile colectate de ele. Casele de economii, care pana atunci plasau totalitatea fondurilor mobilizate pe temen lung, au trecut la utilizarea unei fractiuni de 20 % din acestea pe piata monetara. Refinantarea pe calea reescontului a fost descurajata prin faptul ca rata dobanzii la creditele acordate pe piata monetara a devenit mai mica decat taxa oficiala a scontului, iar plafoanele de scont, care asigurau un automatism in refinantarea bancilor la banca centrala, au fost suprimate .

Sub influenta inovatiei financiare si a conjucturii, proportia datoriei publice creste. Noile instrumente financiare de genul SICAV pe termen scurt si fondurile comune de plasament (FCP) capteaza lichiditatile populatiei si intreprinzatorilor. Reforma din noiembrie 1986 a constat in "deschiderea" pietei monetare pentru a permite accesul la operatiunile ei si a intreprinderilor si trezoreriei publice. Piata monetara a devenit, in aceasta conceptie, o piata a capitalurilor pe termen scurt si pe termen mijlociu, unde toti ofertantii si solicitantii de capitaluri pot interveni .

In noile conditii, piata monetara poate fi privita, deci, in sens restrans ca piata interbancara, o piata a monedei centrale si, in sens larg, ca piata deschisa, o piata a capitalurilor pe termen scurt, care din ratiunea prezentei intreprinderilor in circuit este simultan atat o piata a monedei centrale, cat si a monedei bancare .

Sensul principal al largirii participantilor la piata monetara prin asigurarea accesului intreprinderilor, trezoreriei statului si al institutiilor financiare este promovarea concurentei, activizarea participantilor pentru gasirea de noi "produse financiare", noi forme si titluri de creanta care sa amplifice, sa amelioreze resursele si sa ieftineasca creditele [1].

2. Piata monetara si pietele paralele

In procesele economice apar numerosi factori interesati in vanzarea sau cumpararea capitalurilor disponibile pe o perioada mai scurta sau mai indelungata si ca in realizarea dezideratelor lor privind fructificarea capitalurilor ei negociaza, se confrunta si se pun de acord in cadrul unor relatii specifice de piata.

Totalitatea relatiilor dintre diferitele subiecte economice, intreprinderi si persoane, intre acestea si intermediarii bancari, precum si a raporturilor dintre banci si alte institutii de credit privind transferul de disponibilitati monetare ca forma specifica de creante si fructificare a capitalului, formeaza pietele de capital sau pietele creditului .

Aceste piete sunt segmentate in functie de natura participantilor si scopurile urmarite de acestia .

Astfel, potrivit celei mai acceptate considerari ale structurii pietelor distingem :

piata capitalurilor sau piata financiara ;

piata monetara ;

piata valutara .

Piata monetara sau piata creditului are drept obiect capitalurile disponibile pe termen scurt si piata valutara este un compartiment obligatoriu pentru fluxurile de capital din si catre exterior .

Asa cum s-a subliniat, aceste piete se individualizeaza prin institutiile functionale si modul de desfasurare a tranzactiilor pe aceste piete. Dar se apreciaza, pe buna dreptate, ca pe de o parte granitele dintre aceste piete nu pot fi precis delimitate, iar pe de alta parte, legaturile dintre aceste piete sunt foarte stranse. Astfel, evenimentele si tendintele dintr-o piata pot influenta desfasurarea evenimentelor si tendintelor de pe alte piete, cu atat mai mult cu cat multi participanti opereaza pe mai multe piete si implicit pot transfera, in cazul in care considera favorabila, participarea lor pe alte piete .

Intre cele doua extreme posibile : angajarea "permanenta" a capitalului prin achizitii de actiuni si obligatiuni si imprumuturile de la zi la zi, exista o gama diferentiata de modalitati de plasare a capitalurilor pe pietele de capital si ale creditului, deosebite, dar apropiate gradual una de alta .

Piata monetara sau piata creditului functioneaza cu participarea ampla a populatiei, a firmelor si indeosebi a intermediarilor bancari, institutii cu larga functionalitate pe aceasta piata .

Complexitatea relatiilor din cadrul pietei monetare conduce la segmentarea ei specifica, functie de diversitatea fireasca a unor laturi ale procesului de modernizare si angajare a capitalurilor disponibile. Astfel, functionalitatea generala a pietei creditului este asigurata prin activitatea unor piete componente, avand fiecare in parte participanti si operatiuni specifice .

Astfel, in cadrul pietei monetare distingem :

piata monetara (clasica) ;

pietele paralele .

Piata monetara, asa-zisa clasica, are in fapt mai multe ipostaze :

piata monetara sau piata scontului ;

piata monetara propriu zisa ,

considerate ca doua parti componente complementare ale pietii monetare clasice.

In prima ipostaza piata monetara sau piata scontului pe termen scurt cuprinde un cadru larg de relatii privind, pe de o parte mobilizarea disponibilitatilor monetare de la intreprinderi si persoane la institutiile de credit, iar pe de alta parte, acordarea de credite, de catre banci, firmelor sau persoanelor .

Termenele de creditare specifice pe aceasta piata sunt la vedere sau pentru un maxim de un an (SUA) sau 18 - 24 luni in sistemele bancare europene.

Resursele ce se mobilizeaza pe aceasta piata sunt, de regula, disponibilitati curente ale firmelor si persoanelor, respectiv soldurile conturilor de depozit la vedere sau ale conturilor curente.

Distribuirea acestor resurse se efectueaza prin creditele acordate firmelor pentru satisfacerea necesitatilor curente legate, in principiu, de avansarea cheltuielilor de productie, sau a celor legate de circulatia marfurilor de la producator la reteaua de distributie. De asemeni, beneficiare de credite sunt familiile, in principal pentru achizitia de locuinte si de bunuri de consum.

Mobilizarea disponibilitatilor si distribuirea creditelor se face in conditii de piata, participantii la tranzactii manifestandu-si preferintele, in mod liber, orientata de interesul, respectiv nivelul de dobanzi optim, care ii pot favoriza.

In a doua sa ipostaza, piata monetara propriu zisa, in care in principal bancile isi imprumuta una alteia sumele necesare in scopul echilibrarii raporturilor interbancare, zilnic, in legatura cu lichidarea soldurilor provenind din operatiuni reciproce pe termen de 24 de ore si mai mari, functie de necesitati.

Acest circuit special al capitalurilor disponibile are un rol deosebit in reglarea si stabilirea circulatiei monetare scriptice si in functionarea echilibrata a sistemului bancar.

Buna fuctionare a pietei monetare este strans legata de piata economiilor care poate fi considerata piata auxiliara pentru piata economiilor care poate fi considerata piata auxiliara pentru piata monetara. Bancile de orice fel isi atrag, pe baza unor relatii de permanenta colaborare si in conditii de competitie, importante resurse din sfera caselor de economii, cooperativelor de credit, societatilor de asigurari, fondurilor de pensii, fondurilor de plasament etc.; institutii consacrate in mobilizarea si fructificarea specifica a unei importante parti a economiilor populatiei.

Pietele paralele s-au format treptat in perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial, in imprejurari istorice si de dezvoltare economica specifice, care au determinat structura unor noi piete ale creditului independente in functionarea lor si cu restranse canale de comunicare directa cu celelalte piete apartinand pietei traditionale a creditului. De aici si denumirea lor de piete paralele.

Prima piata paralela prezenta in tarile dezvoltate este piata eurodevizelor.

Eurodevizele reprezinta creantele exprimate in valuta unei tari, care se utilizeaza in afara granitelor nationale de catre nerezidenti.

Prefixul de euro relevand initial localizarea acestei piete in Europa pentru resursele exprimate in dolari (de unde eurodolari) se utilizeaza astazi in mod curent in caracterizarea tuturor operatiunilor de acest gen efectuate in lume, avand ca obiect, in mare majoritate dolari, dar si yeni, marci germane, lire sterline si franci francezi.

Piata eurodevizelor este o piata a creditului, menirea sa functionala fiind mobilizarea si redistribuirea prin credite, in scopul fructificarii optime a disponibilitatilor ciclate pe acesta piata.

Participantii directi pe aceasta piata sunt bancile autorizate in operatiuni valutare, potrivit legislatiei fiecarei tari. Contractarea si negocierile au loc intre banci independent de nationalitate si granite convenindu-se imprumuturile pe termene si sume diferite si la nivelul de dobanzi proprii acestei piete. Evident, bancile fac oferte si exprima cereri in raport cu posibilitatile si nevoile propriei sale clientele.

Resursele de eurodevize ce aflueaza pe acesta piata au diferite proveniente : exportatorii, marile societati transnationale, bancile comerciale si cele de emisiune din diverse tari, functie de rezervele lor valutare. La randul lor beneficiarii de credit principali se recruteaza din importatori precum si din categoriile enumerate mai sus.

Piata eurodevizelor joaca un rol major in economiile tarilor dezvoltate; asigura lichiditati suplimentare, precum si resurse aferente expansiunii firmelor si infaptuirii exportului de capital. Ca piata paralela aceasta conduce la cresterea semnificativa a resurselor de creditare, contracarand politicile nationale si constituind adesea stimuli inflationisti.

O alta piata paralela este piata creditului intre firme (intercompany market). Acesta piata s-a dezvoltat sub semnul restrictiilor de credite care a obstructionat relatiile de credit in tarile dezvoltate in anii '70 si in continuare si consta in avansarea de sume importante de catre unele firme altora, pe termen scurt. Aceasta reprezinta o forma de emancipare de sub tutela intermediarilor, denumita si dezintermediere, care asigura participantilor un plus de randament pe seama profiturilor cuvenite intermediarilor bancari.

In Anglia, aceste credite sunt intermediate de brokeri specializati intre principalele firme (aproximativ 500), iar sumele minime vehiculate sunt de 50.000 £, imprumuturile fiind de fapt negociabile.

In SUA s-a creat un instrument specific acestei piete comerciale papers care sunt negociabile si reprezinta valori intre 10.000 si 5.000.000 dolari cu termenele de la 25 la 270 de zile. Aceste instrumente au crescut in ritmuri relevante, ceea ce arata preferintele sporite pentru aceasta forma ca expresie a optiunii pentru procesele de dezintermediere.

In raport cu caracteristicile economice respective si a sistemelor bancare nationale, mai apar sub forma pietelor paralele:

piata societatilor financiare in legatura cu formarea si redistribuirea resurselor pentru operatiile specializate ca leasing, factoring si altele;

piata ipotecara, in legatura cu constituirea resurselor, indeosebi prin credite pe termen scurt, necesare desfasurarii activitatii autoritatilor locale.

In incheiere trebuie sa subliniem ca notiunea de piata in general, si de piata a creditului, in special, este o categorie abstracta care se refera la relatii intre anumiti participanti care se desfasoara prin forme specifice si prin institutii caracteristice, in cazul nostru, intermediarii bancari.

Deci, in principal, natura, specificul si continutul operatiunilor pe aceste piete vor fi determinate de institutiile de credit, care actioneaza pe aceste piete.

Este deasemeni util de retinut ca sfera de functionare a pietelor este elastica, in unele cazuri dificil de delimitat, in timp ce functionalitatea intermediarilor bancari are delimitari si reguli de derulare precise care sunt primordiale in cunoasterea si intelegerea mecanismului de creditare.

Acceptia procesului de creditare prin prisma functionalitatii pietelor ne da o orientare generala care sa permita pozitionarea si receptarea cunostintelor concrete despre intermediarii bancari, in conexiunile lor firesti, in adevarata lor relevanta [2].