Unele probleme privind competenta in cursul urmaririi penale

Unele probleme privind competenta in cursul urmaririi penale

Dupa sesizare, organele de urmarire penala au obligatia sa-si verifice competenta si sa nu treaca la efectuarea urmariri penale decat daca constata ca sunt competente (art.210 alin.1). La aceasta regula exista o exceptie determinata de necesitatea obiectiva a rezolvarii unor cazuri urgente. Potrivit art.213 C.p.p. cand un act de cercetare nu sufera amanare, organul de cercetare este obligat sa-l efectueze, chiar daca verificandu-si competenta constata ca respectiva cauza nu-i apartine. Lucrarile astfel efectuate se trimit de indata procurorului competent, prin intermediul procurorului care supravegheaza activitatea desfasurata in conditii de urgenta.

Daca in urma verificarii, organul de cercetare constata ca nu este competent si nu subzista nici necesitatea efectuarii unor acte de urmarire ce nu sufera amanare, cauza se trimite de indata procurorului care exercita supravegherea, in vederea sesizarii organului competen (art.210 alin.2).

Indatoririle la care se refera art.210 au caracter permanent si privesc toate formele competentei. Aceasta regula se aplica prin analogie si procurorului. Nerespectarea dispozitiilor legale privind competenta atrage sanctiunea nulitatii in conformitate cu art.197 C.p.p.

Organele de cercetare penala efectueaza activitatea judiciara in limita competentei lor. Art.211 C.p.p. permite extinderea competentei teritoriale cand actele de urmarire se infaptuiesc in afara circumsciptiei organului judiciar. Aceasta se poate realiza fie prin efectuarea actelor de cercetare de insasi organul de cercetare, fie prin intermediul comisiei rogatorii sau delegarii (art.132, art.135).

Pentru efectuarea unor acte de cercetare in afara circumscriptiei sale organul de urmarire penala trebuie sa instiinteze in prealabil pe cel in circumscriptia caruia se indeplinesc actele respective. Pentru evitarea folosirii comisiei rogatorii sau delegarii in cadrul aceleiasi localitati legea prevede ca organul de cercetare penala poate efectua toate actele de cercetare, chiar daca unele dintre ele trebuie indeplinite in afara razei sale teritoriale, cu obligatia instiintarii organului de urmarire penala competent.