Sentintele judecatoresti nesusceptibile de apel

Sentintele judecatoresti nesusceptibile de apel

Art. 361 CPP este cel care instituie regula cu privire la obiectul apelului, enumera, si exceptiile de la aceasta regula, adica acele hotarari judecatoresti care nu pot fi atacate cu apel, si anume:

a) sentintele pronuntate de judecatorii care privesc infractiunile mentionate in art. 279 al. 2 lit. a), CPP coroborat cu art. 361 al. 1, lit. a), CPP[1].

Prin L 45 din 1 iulie 1993 a fost completat art. 279 al. 2 lit. a), CPP, astfel incat exceptia de la aceasta regula a fost extinsa si asupra sentintelor privind infractiunile de amenintare, insulta si calomnie savarsite prin presa sau orice mijloace de comunicare in masa pentru care, inainte de intrare in vigoare a L 48/1992, potrivit art. 91 din L 3/1974, plangerea prealabila se adresa organului de urmarire penala.

L 48/1992 (legea audiovizualului in prezent abrogata prin L 504/2002) stipula in art. 2 al. 1, ca "libertatea de exprimare audiovizuala nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara persoanei si nici dreptul la propria ei imagine".

Intre alte valori astfel protejate, regasim si onoarea (protejata de art. 205 CP) si demnitatea (protejata de art. 206 CP).

Incalcarea art. 2 al. 1 potrivit art. 39 lit. a) din L 48/1992 constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la 4 luni la 5 ani.

b) sentintele pronuntate de tribunalele militare[2] pivind infractiunile mentionate la art. 279 al. 2 lit. a) CPP si infractiunile contra ordinii si disciplinei militare sanctionate de lege, pedeapsa inchisorii de cel mult 2 ani (art. 361 al. 1 lit. b) CPP) ;

Pentru a determina sfera de incidenta a acestei exceptii, este necesar a preciza ca, potrivit art. 26 lit. c) CPP sub raportul competentei personale, tribunalele militare judeca: infractiunile savarsite de militari pana la gradul de capitan inclusiv, afara de cele date prin lege in competenta altor instante.

Raportand prevederile art. 361 al. 1 lit. b) CPP la competenta Tribunalelor Militare astfel cum este prevazut in art.26 CPP rezulta ca nu sunt susceptibile de apel sentintele pronuntate de aceste instante in cauze privind: infractiunile prevazute in art.180, 184 al.1, 193, 205, 206, 213, 220 CP, savarsite de militarii pana la gradul de capitan inclusiv; aceleasi infractiuni savarsite in legatura cu serviciul de salariati civili din MAN, MI, MJ- DGP, SRI, SIE, SPP; infractiunile prevazute in art. 213 si 220 CP savarsite de civili contra unor bunuri de proprietate personala aflate in administrarea sau folosinta MAN, MAI, MJ, DGP,SRI, SIE, SPP, care prin natura sau destinatia lor au un caracter militar sau intereseaza capacitatea de aparare.

c) sentintele pronuntate de Curtile de Apel si de Curtea Militara de Apel[4].

In conformitate cu prevederile art. 28¹ pc.1 CPP, curtile de apel judeca in prima instanta pronuntand deci, o sentinta nesusceptibila de apel - cauze privitoare la : infractiunile savarsite de judecatorii de la judecatorii si tribunale, de procurorii de la parchetele de pe langa aceste instante, precum si de notarii de stat, indiferent de sediul incriminarilor respective; infractiunile savarsite de judecatorii si controlorii financiari ai camerelor de conturi judetene fara nicio limitare in raport cu sediul dispozitiilor neincriminate; alte infractiuni date prin lege in competenta lor.

d) sentintele pronuntate de sectia penala a Curtii Supreme de Justitie (cea care a preluat si atributiile sectiei militare).

Potrivit art. 29 CPP Curtea Suprema de Justitie judeca in prima instanta: infractiunile savarsite de senatori si deputati, membrii Guvernului, judecatorii Curtii Constitutionale, judecatorii, procurorii si controlorii financiari ai Curtii de Conturi si de presedintele Consiliului Administrativ, maresali, amirali si generali, sefii cultelor religioase organizate in conditiile legii si ceilalti membri ai Inaltului Cler care au cel putin rangul de arhiereu sau echivalent acestuia, judecatorii si magistratii asistenti de la CSJ, judecatorii de la Curtile de Apel si Curtea Militara de Apel si procurorii de la parchetele de pe langa aceste instante; alte cauze date prin lege in competenta sa.

Impotriva sentintelor pronuntate impotriva acestor cauze nu exista drept de apel pentru aceleasi motive aratate mai sus, ci numai calea de atac a recursului, care, conform art. 25 din L 56/1993 (legea CSJ) se exercita in fata CSJ in sectii unite.

a) sentintele prin care prima instanta se dezinvesteste fara a solutiona cauza.

Intra in aceasta categorie: sentintele prin care prima instanta, constatand inainte de terminarea cercetarii judecatoresti ca in cauza supusa judecatii, cercetarea judecatoreasca s-a facut de un organ necompetent, restituie cauza procurorului, pentru a lua masuri ca urmarirea sa fie facuta de organul competent; sentintele prin care prima instanta, constatand ca este necesara completarea urmaririi penale fie numai cu privire la fapta pentru care s-a facut trimiterea in judecata, fie cu privire la alte acte materiale ce intra in continutul acelei infractiuni, descoperite in cursul judecatii si pentru care a extins actiunea penala, restituie cauza procurorului, spre a efectua sau a dispune efectuarea completarii necesare, pe care ea nu ar putea sa o faca decat cu o mare intarziere; sentintele prin care instanta, dupa ce a extins procesul penal, fie cu privire la alte fapte prevazute de legea penala, descoperite in sarcina inculpatului si au legatura cu infractiunea imputata, fie cu privire la alte persoane ce au participat la savarsirea infractiunii pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, fie cu privire la comiterea unei fapte prevazute de legea penala de catre o alta persoana, dar avand legatura cu fapta inculpatului trimite cauza procurorului, pentru a completa urmarirea penala cu privire la aceste noi fapte si persoane; sentintele de declinare a competentei.

In toate aceste cazuri, excluderea dreptului de apel se explica prin preocuparea legiuitorului de a asigura o cat mai mare operativitate in solutionarea cauzelor, prin zadarnicirea folosirii abuzive a apelului impotriva unor hotarari care nu rezolva cauza, ci doar premerg solutionarea acesteia. Referindu-ne in particular la excluderea dreptului de apel - ca de altfel si a celui de recurs - impotriva sentintelor declinatorii de competenta, se observa, in sensul explicatiilor de mai sus, urmatoarele: daca declinarea va fi apreciata de catre instanta careia i s-a transmis cauza ca fiind corecta, ea va proceda de indata la solutionarea acesteia; daca insa hotararea de declinare va fi socotita gresita, se va produce un conflict de competenta, supus spre rezolvare instantei ierarhic superioare comune; in ambele ipoteze, exercitarea dreptului de apel ar fi, deci, inutila si nu ar avea ca rezultat decat intarzierea solutionarii cauzei.

Se crede ca nici hotararile date in solutionarea conflictelor de competenta nu sunt susceptibile de apel. Instanta care rezolva conflictul de competenta nu judeca in prima instanta, ci ca instanta de control judiciar - caci numai astfel poate impune instantelor in conflict hotararea sa - astfel ca ea nu pronunta o sentinta ci o decizie, or, numai sentintele pot fi atacate de apel[5].