QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate drept

Patrimoniul si drepturile patrimoniale. sistemul drepturilor reale.





PATRIMONIUL SI DREPTURILE PATRIMONIALE. SISTEMUL DREPTURILOR REALE.


I. 1. Notiunea de patrimoniu


I. 1.1. Preliminarii. Din punct de vedere structural raportul juridic civil este alcatuit, de regula, din trei elemente: subiecte, continut si obiect. Subiectele raportului juridic pot fi persoanele fizice sau juridice. Prin continutul raportului juridic intelegem drepturile si obligatiile corelative care se nasc in favoarea si respectiv in sarcina subiectelor sau partilor sale. Obiectul raportului juridic consta in actiunea sau inactiunea (conduita / prestatia) la care este indrituit subiectul activ si la care este indatorat subiectul pasiv.




Drepturile si obligatiile subiectelor raportului de drept civil sunt susceptibile de diverse clasificari in functie de anumite criterii. Una dintre cele mai importante clasificari este in drepturi si obligatii patrimoniale, respectiv drepturi si obligatii nepatrimoniale. Drepturile si obligatiile patrimoniale sunt acelea care pot fi evaluate in bani, in timp ce drepturile si obligatiile nepatrimoniale sunt lipsite de valoare economica si prin urmare nu pot fi evaluate in bani.

Termenul de patrimoniu este circumscris exclusiv sferei drepturilor si obligatiilor patrimoniale. Drepturile si obligatiile patrimoniale pot fi privite globalist, ca o totalitate sau universalitate juridica apartinand unei persoane, facand abstractie de individualitatea fiecarui drept si a fiecarei obligatii in parte. Acest mod de abordare a drepturilor si obligatiilor ne conduce la notiunea de patrimoniu.

I. 1.2. Definitia patrimoniului. In Codul Civil nu exista o definitie a patrimoniului, ci doar referiri implicite la acesta, cum ar fi cea din art. 1718 C. Civ., care fara a utiliza explicit termenul, precizeaza ca: Oricine este obligat personal este tinut de a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare.”

In doctrina patrimoniul a fost definit ca o entitate juridica distincta, ce reprezinta totalitatea sau universalitatea drepturilor patrimoniale si obligatiilor patrimoniale care apartin unei persoane. Din aceasta definitie rezulta ca patrimoniul, ca suma de valori patrimoniale, este format dintr-o latura activa si una pasiva.

Astfel, activul patrimonial este format din valoarea tuturor drepturilor patrimoniale, iar pasivul patrimonial consta in valoarea tuturor obligatiilor patrimoniale ale unei persoane. Drepturile (latura activa) a patrimoniului si obligatiile (latura pasiva ) se gasesc intr-o stransa legatura, putand fi asemanate cu un cont curent al unei persoane, a carui valoare este supusa unor fluctuatii succesive, prin nasterea de noi drepturi si obligatii, precum si prin modificarea sau stingerea celor deja existente, fara ca aceste schimbari valorice sa afecteze in vreun fel existenta si identitatea universalitatii.

I. 1.3. Caracteristicile patrimoniului.

A) Patrimoniul este o universalitate juridica. El se prezinta ca o entitate juridica independenta si distincta de elementele sale componente. Drepturile si obligatiile patrimoniale, privite in individualitatea lor, pot suferi modificari (nastere, transformare, transmisiune, stingere). Aceste modificari au ca efect cresterea sau micsorarea activului si pasivului patrimonial, dar nu afecteaza existenta patrimoniului, ca entitate juridica de sine statatoare.

Patrimoniul, ca universalitate juridica, este diferit de o universalitate de fapt. O universalitate de fapt este un ansamblu sau o grupare de bunuri a caror unitate se intemeiaza pe o simpla legatura de fapt, neprevazuta de vreun act normativ, fiind rezultatul vointei persoanei careia ii apartin bunurile respective (ex. o turma de animale, o colectie de timbre, de tablouri etc., cartile dintr-o biblioteca, plantele dintr-o sera). O universalitate de fapt nu are o existenta independenta si un pasiv propriu, iar prin instrainarea sau pieirea bunurilor care o compun ea dispare.

B) Orice persoana are patrimoniu. Atat persoanele fizice, cat si cele juridice, fiind subiecte de drept, au in mod necesar aptitudinea permanenta de a dobandi drepturi si de a-si asuma obligatii, existenta lor neputand fi conceputa fara un patrimoniu. Patrimoniul este caracterizat prin potentialitate, astfel incat el exista chiar si atunci cand o persoana nu are nici o avere, prin simplul fapt ca atat timp cat exista persoana poate (are vocatia) de a dobandi drepturi si obligatii. Pe de alta parte, existenta patrimoniului nu poate fi conceputa fara un titular, intrucat patrimoniul este alcatuit din drepturi si obligatii care au sens doar apartinand unei persoane.

C) Patrimoniul este inalienabil. Patrimoniul este strans legat de persoana careia ii apartine, atata timp cat aceasta exista ca subiect de drept.

Persoanele fizice pot instraina drepturi sau chiar obligatii (in anumite cazuri) ut singuli, dar nu pot transmite prin acte inter vivos, intreg patrimoniul lor. Acesta va putea fi transmis numai prin succesiune, in momentul incetarii din viata a titularului lui.

Pentru persoanele juridice, pe parcursul existentei lor, este posibila atat intrainarea de drepturi si obligatii ut singuli, cat si transmisiunea unei cote-parti din patrimoniu in cazul divizarii lor, urmate de fuziunea respectivei parti din patrimoniu cu o alta persoana juridica sau de infiintarea pe aceasta cale a unei persoane juridice noi. Transmisiunea intregului patrimoniu al persoanei juridice are loc in cazul desfiintarii ei sau a divizarii totale, cand partile desprinse din patrimoniul initial se transmit unor alte persoane juridice existente sau formeaza patrimoniul unor persoane juridice care se infiinteaza. 

D) Patrimoniul este unic si divizibil.  O persoana are un singur patrimoniu. Patrimoniul, desi unic, poate fi impartit in mai multe grupe de drepturi sau obligatii, fiecare cu o destinatie sau afectatiune distincta si determinata si un regim juridic propriu.

In dreptul civil roman divizibilitatea patrimoniului este prevazuta de lege in cazul sotilor, art. 30 din Codul familiei reglementand comunitatea matrimoniala. Astfel, patrimoniul unei persoane casatorite este divizat in masa drepturilor si obligatiilor comune si cea a drepturilor si obligatiilor proprii, fiecare cu un regim juridic distinct. Creditorii personali ai unuia dintre soti pot urmari numai bunrile proprii ale acestuia, iar in cazul in care acestea nu sunt indestulatoare pentru realizarea drepturilor lor, pot cere impartirea bunurilor comune ale sotilor si sa continuie urmarirea cu privire la acele bunuri care au devenit bunuri proprii ale debitorului lor in urma partajului. Creditorii comuni ai sotilor pot urmari bunurile sau drepturile lor comune si doar daca acestea nu sunt suficiente pentru realizarea drepturilor lor de creanta, vor putea urmari si bunurile proprii ale sotilor (art. 34 din Codul familiei).

In materia succesiunilor exista situatii in care aceeasi persoana se regaseste titulara a doua mase patrimoniale. In principiu, la decesul unei persoane, patrimonial defunctului se „topeste” automat in patrimoniul succesorului, care este tinut astfel de datoriile lui de cujus chiar daca depasesc activul succesiunii. Aceasta situatie poate fi dezastruoasa pentru erede, legea acordandu-i dreptul de a accepta succesiunea sub beneficiu de inventar. In urma acceptarii succesiunii sub beneficiu de inventar, cu toate ca succesorul este proprietarul bunurilor devoluate, rezulta in acelasi timp o separatie intre bunurile sale si cele ale lui de cujus, patrimoniul eredelui fiind divizat. Prin urmare, mostenitorul va fi tinut de plata datoriile defunctului in limita activului succesoral. Fuziunea bunurilor defunctului cu cele ale succesorului poate fi de asemenea dezastruoasa pentru creditorii succesiunii, deoarece ei risca sa fie concurati in satisfacerea creantelor lor de creditorii unui succesor insolvabil. Pentru a evita aceasta situatie, legea acorda creditorilor defunctului dreptul de a cere separatia de patrimonii intre cel al defunctului si cel al mostenitorului ceea ce le confera un drept de preferinta; in speta, ei vor fi platiti cu prioritate din bunurile defunctului inaintea creditorilor personali ai eredelui.





I. 1.4 Functiile patrimoniului. Patrimoniul ca entitate juridica distincta, indeplineste trei functii cu o deosebita importanta practica:

- patrimoniul constituie gajul general al creditorilor,

- patrimoniul explica si face posibila subrogatia reala cu titlu universal,

- patrimoniul posibila transmisiunea universala si cu titlu universal a drepturilor si obligatiilor.

I. 1.4.1.Gajul general al creditorilor

Patrimoniul constituie singura garantie generala a tuturor creditorilor titularului sau. Debitorul raspunde fata de creditorii sai pentru indeplinirea obligatiilor sale, cu intregul sau patrimoniu (potrivit art.1718 C. Civ.: „Oricine este obligat personal este tinut de a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare”). Astfel creditorii vor putea urmari patrimoniul debitorului, care are functia de garantie comuna si proportionala pentru realizarea drepturilor lor. Intrucat obiectul gajului general nu il reprezinta bunurile individual determinate, debitorul poate sa incheie acte de dispozitie juridica asupra acestora, opozabile creditorilor. Debitorul pastreaza posesia bunurilor sale, precum si dreptul de a le instraina si de a dobandi alte bunuri. Schimbarile care intervin in continutul patrimoniului nu afecteaza existenta gajului general, intrucat acesta poarta asupra patrimoniului ca universalitate si nu asupra continutului sau. Pe cale de consecinta, in momentul executarii silite, creditorul va putea urmari doar bunurile existente in patrimoniul debitorului precum si bunurile ce vor intra, intre timp, in acelasi patrimoniu, pana la realizarea integrala a dreptului de creanta.

Cand patrimoniul unei persoane este divizat, creditorii pot urmari numai acele bunuri care fac parte din grupa patrimoniala in legatura cu care s-au nascut creantele lor. Si in aceasta situatie gajul ramane general, intrucat poarta asupra unei intregi grupe patrimoniale, dar este in acelasi timp specializat, limitandu-se doar la activul patrimonial din grupa respectiva.

Spre deosebire de dreptul de gaj, care este un drept real accesoriu unui drept de creanta, cu rol de garantie speciala a creditorilor asupra unor bunuri mobile determinate, gajul general al creditorilor, ca functie a patrimoniului, nu confera creditorilor atributul de urmarire (posibilitatea de a urmari un anumit bun in mana oricarei terte persoane) si nici atributul de preferinta (recuperarea creantei cu prioritate inaintea creditorilor gajisti ulteriori sau a creditorilor chirografari).

I. 1.4.2. Subrogatia reala cu titlu universal.

In dreptul civil, subrogatia este de doua feluri: reala si personala. Subrogatia personala este inlocuirea unuia dintre subiectele raportului de drept civil cu o alta persoana, iar subrogatia reala semnifica inlocuirea unei valori cu o alta valoare, si poate fi subrogatie reala cu titlu universal sau subrogatie reala cu titlu particular.

Subrogatia reala cu titlu universal inseamna schimbarea automata in cadrul unui patrimoniu a unei valori (privite din punct de vedere juridic), cu o alta valoare. In cadrul subrogatiei reale cu titlu universal se face abstractie de individualitatea lucrului care iese si a celui care intra in patrimoniu in locul lui. Valoarea de inlocuire nou intrata in patrimoniu va avea regimul juridic al valorii inlocuite. Subrogatia reala cu titlu universal este subordonata divizibilitatii patrimoniului.

Avand in vedere ca debitorul poate instraina bunurile din patrimoniul sau, acestea nefiind indisponibilizate de creditorii sai chirografari, subrogatia reala cu titlu universal asigura continutul gajului general, valoarea primita in schimb inlocuind din punct de vedere juridic valoarea instrainata. Aceasta nu inseamna ca din punctul de vedere al valorii intrinsece patrimoniul ramane in permanenta neschimbat.

Subrogatia reala cu titlu particular este o exceptie, aplicandu-se numai in cazurile expres prevazute de lege si nu reprezinta o functie a patriomoniului. Ea consta in inlocuirea unui bun individual determinat cu un alt bun individual determinat, privite izolat.

I. 1.4.3. Transmisiunea universala si cu titlu universal.

Transmisiunea universala intervine atunci cand se transmite intregul patrimoniu, nefractionat de la o persoana la alta persoana. Acest tip de transmisiune apare in cazul persoanelor fizice doar in ipoteza decesului, cand intregul patrimoniu este cules in totalitate de un singur mostenitor care are vocatie universala legala sau testamentara. In cazul persoanelor juridice, apare in situatia reorganizarii acestora prin absorbtie sau fuziune. Transmisiunea cu titlu universal consta in transmiterea fractionata a intregului patrimoniu al unei persoane la doua sau mai multe persoane sau in desprinderea unei parti dintr-un patrimoniu pentru a reveni altei persoane.

Prin transmisiunea universala se dobandeste totalitatea valorilor active si pasive care alcatuiesc intregul patrimoniu, iar prin transmisiunea cu titlu universal se dobandeste doar o fractiune, o cota-parte matematica din totalitatea acestor valori.


I. 2. Drepturile patrimoniale

I. 2.1. Notiune si clasificare

Drepturile patrimoniale (adica acelea care au continut economic, fiind evaluabile in bani) se impart in doua mari categorii: drepturi reale si drepturi de creanta.





Drepturile reale au fost definite ca: drepturi subiective patrimoniale care confera titularului lor anumite prerogative, recunoscute de lege, asupra unui bun, pe care el le poate exercita in mod direct si nemijlocit, fara a fi necesara, in acest scop, interventia oricarei alte persoane. Din contra, toti ceilalti au obligatia de a nu intreprinde nimic de natura a impiedica exercitiul netulburat al acestor drepturi de catre titularii lor.

Drepturile de creanta (personale) sunt acele drepturi subiective patrimoniale in virtutea carora titularul lor sau subiectul activ, numit creditor, are posibilitatea juridica de a pretinde subiectului pasiv, numit debitor, persoana determinata, sa dea (dare), sa faca (facere) sau sa nu faca (non facere) ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat.

1.2.2. Comparatie intre drepturile reale si drepturile de creanta

  1. Din punct de vedere al subiectelor

dreptul real are un subiect activ determinat si un subiect pasiv nedeterminat;

dreptul de creanta are atat  subiectul activ (creditor), cat subiectul pasiv (debitor) determinate.

  1. Din punct de vedere al continutului si naturii obligatiilor corelative drepturilor

dreptului real ii corespunde obligatia generala si negativa de a nu face nimic de natura a aduce atingere exercitiului liber si deplin al dreptului respectiv;

dreptului de creanta ii corespunde obligatia  subiectului pasiv determinat, care poate fi de a da, de a face sau de a nu face.

3.Drepturile reale confera doua atribute specifice, spre deosebire de drepturile de creanta: atributul de urmarire si atributul de preferinta.

Atributul de urmarire da posibilitatea titularului sau sa caute, sa identifice si sa pretinda restituirea bunului care ii apartine sau care este grevat de un drept real constituit in favoarea sa, din stapanirea oricui s-ar afla in mod nelegitim.

Atributul de preferinta consta in posibilitatea titularului de a-si realiza dreptul sau cu prioritate la acelasi bun, in raport cu titularii altor drepturi. De exemplu, daca un drept de creanta este insotit si garantat de un drept de gaj, titularul dreptului de gaj (creditorul gajist) are posibilitatea de a obtine realizarea dreptului de creanta cu prioritate, din pretul bunului gajat, fata de ceilalti creditori ai aceluiasi debitor.

4. Din punct de vedere al opozabilitatii lor

- dreptul real este opozabil erga omnes;

- dreptul de creanta este opozabil doar debitorului determinat.

5. Din punct de vedere al numarului lor

- drepturile reale sunt limitate ca numar, fiind expres reglementate de lege;

- drepturile de creanta sunt nelimitate ca numar, putand lua nastere din orice acte juridice valabile, precum si din fapte juridice licite sau ilicite.

I. 2.3 Obligatiile reale

Obligatiile reale reprezinta o categorie intermediara intre drepturile reale si drepturile de creanta. Ele se impart in obligatii propter rem si scriptae in rem si se caracterizeaza printr-o opozabilitate mai restransa decat cea a drepturilor reale si mai extinsa decat cea a raporturilor de creanta.

Obligatiile propter rem  sunt indatoriri pozitive (de a face) sau negative (de a nu face) care decurg din stapanirea unui bun si obliga numai in legatura cu acele bun pe titularii drepturilor reale asupra lui. Aceste obligatii se transmit oricaror detinatori ai bunului, odata cu acesta. Obligatiile propter rem sunt de doua categorii: legale (cele prevazute de art. 74, art. 80 - 83 din L. 18/1994, art. 16 din L. 103 /1996, obligatia de granituire reglementata de art. 584 C.Civ, obligatia de a contribui la cheltuielile de intretinere si construire a zidului comun prevazuta de art. 592 C. Civ., precum si obligatiile reglementate de Codul Civil ca fiind servituti naturale sau legale: servitutea distantei plantatiilor, servitutea negativa de vedere, servitutea izvorului, servitutea de scurgere a apelor naturale) si conventionale (care se nasc prin acordul partilor, cum ar fi obligatia reglementata de art. 620 C. Civ. prin care proprietarul unui fond aservit se obliga sa efectueze lucrarile necesare constituirii unei servituti de trecere).





Obligatiile scriptae in rem corespund unor drepturi de creanta, dar sunt intrinsec legate de stapanirea unor bunuri de catre o alta persoana decat proprietarul sau titularul unui drept real. Potrivit art. 1441 C. Civ., cel care dobandeste proprietatea unui imobil inchiriat sau arendat este obligat sa respecte contractul de locatiune sau de arendare incheiat de proprietarul anterior pana la expirarea termenului pentru care a fost inchiriat/arendat, daca nu exista o clauza contrara de incetare a contractului in momentul instrainarii. Proprietarul actual, tert fata de contractul incheiat anterior, este obligat sa respecte drepturile si obligatiile izvorate din acest contract in baza unei obligatii scriptae in rem.


I. 3. Sistemul drepturilor reale in Romania


I. 3.1. Clasificare

A. Din punct de vedere al naturii bunurilor asupra carora poarta, drepturile reale se impart in doua categorii: drepturi reale mobiliare (purtand asupra bunurilor mobile corporale sau incorporale ) si drepturi reale imobiliare (purtand asupra bunurilor imobile).

B. Principala clasificare a drepturilor reale este aceea in drepturi reale principale si drepturi reale accesorii.

B.1 Drepturile reale principale sunt acele drepturi reale care au o existenta independenta, de sine statatoare, in raport cu alte drepturi reale sau de creanta. La randul lor, ele se impart in drepturi de proprietate (publica sau privata) si drepturi reale derivate din dreptul de proprietate.

Drepturile reale derivate din dreptul de proprietate pot sa fie la randul lor desprinse din dreptul de proprietate privata sau pot fi constituite asupra dreptului de proprietate publica.

B.1.1. Drepturile reale derivate din dreptul de proprietate publica, potrivit reglementarilor actualmente in vigoare sunt:

a) Dreptul real de administrare al regiilor autonome si institutiilor publice asupra bunurilor din   

domeniul public.

b) Dreptul de concesiune asupra bunurilor din domeniul public.

c) Dreptul real de folosinta asupra unor bunuri imobile constituit in favoarea unor persoane

juridice fara scop lucrativ.

Aceste drepturi reale se constituie prin acte administrative, in cadrul unor raporturi juridice de putere. De aceea, ele nu dezmembreaza proprietatea publica, fiind inopozabile proprietarului pe cale administrativa, fiind insa opozabile pe cale civila erga omnes.

B.1.2. Drepturile reale derivate din dreptul de proprietate privata (denumite si dezmembramintele dreptului de proprietate) sunt opozabile erga omnes, inclusiv proprietarului. Dezmembramintelor preiau unele din atributele proprietatii, titularul lor putand avea posesia, folosinta, dispozitia materiala sau (partial) juridica, in timp ce proprietarul va avea intotdeauna dispozitia juridica asupra bunului. Dezmembramintele dreptului de proprietate sunt:

a) Dreptul de uzufruct

b) Dreptul de uz

c) Dreptul de abitatie

d) Dreptul de servitute

e) Dreptul de superficie

B.2 Drepturile reale accesorii sunt acele drepturi reale care se constituie pentru a insoti si garanta alte drepturi de creanta, fara a avea independenta sau existenta de sine statatoare. Ele sunt: dreptul de gaj, dreptul de ipoteca, privilegiile speciale si dreptul de retentie. Ca o regula, drepturile reale accesorii beneficiaza de atributele de urmarire si preferinta, aceasta insemnand ca un creditor garantat prin gaj, ipoteca sau privilegiu special are dreptul de a urmari bunul obiect al garantiei in mana oricui s-ar afla si de a fi platit cu prioritate din pretul acelui bun, inaintea creditorilor chirografari sau ai altor creditori garantati ulteriori.






Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }