QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate drept

Penal




Pentru a comenta constitutionalitatea dispozitiilor din Codul Penal cu privire la infractiunile de "ofensa adusa autoritatii" (art. 238 ,abrogat prin OUG nr. 58 din 2002) , "prostitutie" (art. 328 Cod Penal ) si "vagabondaj" (art. 327 Cod Penal), trebuie definit in primul rand termenul de "constitutionalitate".
Conform DEX termenul de "constitutionalitate" inseamna "insusirea unei legi ,
a unei actiuni, a unui act, a unei politici de a fi in conformitate cu constitutia .
Asadar,constitutionalitatea implica in primul rand constitutia, cartea tehnica a mecanismului social , certificatul de legalitate si legitimitate a puterii , instrumentul prin care se realizeaza puterea , legea suprema in stat.


Vorbind despre o lex suprema in stat , ne referim bineinteles la statul de drept, care in secolul al XIX-lea desemna un stat in care puterea publica trebuia sa se supuna dreptului.Mai tarziu, Hans Kelsen defineste statul de drept ca fiind o ierarhie de norme a caror organizare piramidala produce limitarea statului .De asemenea , anumiti autori francezi sustin ca pe langa principiul de legalitate , statul de drept implica si respectarea drepturilor individuale prezentate in Declaratia drepturilor omului din 1789.
Prin urmare, statul de drept implica coexistenta a doua principii si anume , principiul legalitatii si principiul constitutionalitatii.

Principiul legalitatii s-ar putea rezuma in obligatia tuturor indivizilor de a respecta regulile juridice in vigoare.Pe de alta parte, principiul constitutionalitatii implica mijloacele juridice avand ca scop asigurarea conformitatii dreptului cu constitutia.
In concluzie , principiul constitutionalitatii rezuma relatia dintre autoritate si libertate,constitutia fiind "o lege cu puterea la patrat'' , care trebuie sa se impuna celorlalte legi , constitutionalitatea implicand in esenta aceasta suprematie a legii fundamentale fata de celelalte legi.

In ceea ce priveste constitutionalitatea dispozitiilor privitoare la infractiunea de ofensa adusa autoritatii (art. 238 Cod Penal) ne vom referi in primul rand la textul infractiunii din Codul Penal.
Astfel, in art. 238 , prin raportare la art. 160 Cod Penal ,este incriminata "atingerea adusa onoarei sau amenintarea ,savarsita in public impotriva uneia din persoanele prevazute in art. 160 , articol care se refera la persoane care indeplinesc o activitate importanta de stat sau alta activitate publica importanta''.
La o prima lectura se poate observa o anumita diferenta de tratament, o anumita "discriminare'' in tratamentul persoanelor care exercita activitati importante in stat cat si alte activitati importante.
Desigur, daca ar fi sa analizam termenii de " activitate importanta in stat '' si "de alta activitate importanta'' , ne-am lovi cu siguranta de multe nelamuriri si confuzii in privinta sensului acestor termeni . De exemplu cand si care sunt conditiile in care putem considera ca o anumita activitate este importanta?
Analizand punctual textul din Codul Penal , observam ca "atingerea adusa onoarei'' implica probabil mai mult decat ar implica infractiunile de insulta si calomnie , asocierea termenilor mentionati avand o gravitate mult mai mare ,cu referire la persoana etatica. Atingerea adusa onoarei nu se refera la persoana care reprezinta statul, ci la insusi statul roman.Prin urmare, atingerea adusa onoarei este de fapt atingerea onoarei statului reprezentat prin functionarul in cauza.De aici rezulta probabil gravitatea faptei ,care se pedepseste de la 6 luni la 5 ani.
Trebuie subliniat faptul ca in timp ce la insulta adusa unei persoane particulare , tragerea la raspundere penala are loc la plangerea prealabila a victimei, in cazul infractiunii de ofensa adusa autoritatii , tragerea la raspundere penala are loc din oficiu.

Este de necontestat gravitatea acestei fapte in masura in care se considera ca persoana lezata reprezinta statul , dar totusi "cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice , fara privilegii si fara discriminari'' dupa cum postuleaza art. 16 din Constitutia Romaniei.Poate fi vorba in acest caz de un privilegiu sau de o discriminare?
Declaratia universala a drepturilor omului, adoptata in 10 decembrie 1948 , mentioneaza in art. 1 ca " toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi'' .Art. 2 continua acesta idee mentionandu-se ca "fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile [ ] fara nici o deosebire de rasa . de culoare, de sex , de limba, de religie , de opinie publica sau de oricare alta opinie, de origine nationala sau sociala,de avere, de nastere sau decurgand din orice alta situatie''.
Cu alte cuvinte , este in mod cert vorba de o discriminare , din moment ce de acest privilegiu nu se pot bucura decat reprezentantii statului sau persoanele care desfasoara "alte activitati importante''.
Mai mult decat atat si in Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, adoptat in 16 decembrie 1966, in art. 26 se statueaza egalitatea persoanelor in fata legii si faptul ca " legea trebuie sa interzica orice discriminare si sa garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egala contra oricarei discriminari , in special de rasa, culoare, sex, limba, religie , opinie publica sau alta opinie, origine nationala sau sociala , avere, nastere sau intemeiata pe orice alta imprejurare''.

Descarca referat

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }