Numele, domiciliul sau resedinta partilor

Numele, domiciliul sau resedinta partilor

Mentiunile enuntate de art. 112 pct. 1 C. proc. civ. sunt de o importanta incontestabila, intrucat ele sunt de natura sa identifice partile intre care urmeaza sa se desfasoare intreaga activitate judiciara. Fara enuntarea si identificarea partilor insasi exercitarea actiunii civile este de neconceput. De altfel, asa cum am aratat deja, partile sunt elemente indispensabile ale actiunii civile. Pe de alta parte, fara corecta identificare a partilor nu este posibila nici constituirea raporturilor procesuale, respectiv legarea procesului, de vreme ce lipsesc elementele necesare pentru citarea partilor.

Dispozitiile art. 112 pct. 1 C. proc. civ. vizeaza identificarea tuturor partilor din proces, respectiv atat a reclamantului cat si a paratului. Adeseori procesul civil poate fi constituit, chiar de la initierea sa, dintr-o pluralitate de parti. Este cazul coparticiparii procesuale active, pasive sau mixte. Obligativitatea mentiunilor prevazute de textul aratat anterior vizeaza toate partile din proces.

Elementele indicate in art. 112 pct. 1 C. proc. civ. au impus in doctrina si jurisprudenta unele observatii particulare, asupra carora ne vom opri si noi in continuare. In primul rand, este de observat ca legea se refera doar la indicarea partilor prin nume, nu si prin prenume. Legiuitorul a apreciat ca o atare identificare a partilor este intru totul posibila si in acelasi timp suficienta. Cu toate acestea, trebuie sa subliniem ca reglementarea anterioara modificarii Codului de procedura civila in anul 1948 consacra si obligativitatea indicarii prenumelui in cuprinsul cererii de chemare in judecata. Renuntarea legiuitorului la mentiunea aratata nu a fost prea fericita, deoarece adeseori este posibil ca o identificare numai prin nume a uneia dintre parti sa nu fie suficienta (de pilda, in cazul mai multor persoane care locuiesc impreuna si au acelasi nume de familie). De aceea, doctrina a subliniat adeseori ca indicarea prenumelui partilor in cererea de chemare in judecata este recomandabila[1]. Alteori, cu o exigenta sporita, unii autori au apreciat ca, legislatia fiind lacunara in aceasta materie, reclamantul va trebui sa indice in privinta persoanelor fizice si mentiuni privitoare la prenume, nationalitate si data nasterii . Utilitatea unor asemenea mentiuni nu poate fi pusa la indoiala, iar obligativitatea inserarii lor ca elemente necesare ale cererii de chemare in judecata nu poate fi ignorata de lege ferenda. De lege lata insa credem ca unele din mentiunile la care se refera distinsul autor - data nasterii si nationalitatea partilor - nu pot fi incluse intre elementele necesare ale cererii de chemare in judecata.

Indicarea domiciliului partilor reprezinta de asemenea un element necesar pentru corecta individualizare a partilor, precum si pentru citarea lor in fata instantei de judecata. De asemenea, mentionarea domiciliului sau a resedintei partilor este importanta si pentru determinarea competentei teritoriale generale a instantelor judecatoresti (art. 5-6 C. proc. civ.).

Din punct de vedere procedural observam ca legea pune pe acelasi plan domiciliul - locuinta principala si statornica a unei persoane - cu resedinta. Solutia pare fireasca, la o prima analiza, caci ratiunea procedurala este una si aceeasi: incunostintarea partilor despre existenta, data si locul judecatii. Iar aceasta finalitate poate fi realizata uneori mai usor chiar la resedinta partilor. Cu toate acestea, se poate observa ca intre dispozitiile art. 112 pct. 1 C. proc. civ. si cele cuprinse in art. 5 C. proc. civ. nu exista o deplina corelatie. Cele doua texte sunt totusi intr-o anumita masura complimentare. In acest sens reamintim ca, potrivit art. 5 C. proc. civ., criteriul principal in determinarea competentei teritoriale generale il constituie domiciliul; determinarea competentei in functie de resedinta paratului are un caracter subsidiar, iar competenta alternativa opereaza numai in cazurile limitativ determinate de lege. De aceea, o mai buna corelare a dispozitiilor procedurale evocate, in perspectiva viitoarei legislatii procedurale, ar fi binevenita[3].

In urma modificarii art. 112 pct. 1 C. proc. civ., prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, legea face distinctie intre domiciliul real si domiciliul ales. Acest ultim concept este folosit numai cu referire la situatia reclamantului care locuieste in strainatate si care este obligat sa arate in cerere domiciliul ales in Romania. Prin urmare, potrivit legii, la domiciliul ales in Romania i se vor transmite reclamantului "toate comunicarile privind procesul". Formula folosita in partea finala a art. 112 pct. 1 C. proc. civ. este foarte cuprinzatoare, intrucat ea nu vizeaza numai citarea reclamantului la domiciliul ales, ci comunicarea tuturor actelor de procedura sau a oricaror date privind procesul (preschimbarea unui termen etc.). In fine, legea foloseste tot o formula larga si in privinta reclamantului care se afla in strainatate, anume in sensul ca este vizata persoana care "locuieste" acolo. Socotim ca solutia nu este intamplatoare. Desigur ca legea are in vedere, in primul rand, situatia persoanelor care au domiciliul sau resedinta in strainatate. Formula la care ne referim este insa mai cuprinzatoare, in sensul ca textul vizeaza si situatia persoanelor care locuiesc in strainatate fara a avea domiciliu efectiv sau resedinta anume acordata de autoritatile locale competente.

Dispozitiile art. 112 pct. 1 C. proc. civ. se aplica prin asemanare si persoanelor juridice. Drept urmare, acestea vor trebui identificate prin denumire si prin sediul lor. In aceasta privinta legislatia actuala este cu evidenta laconica si lacunara.