Notiunile de drepturi si indatoririle fundamentale ale cetatenilor

Notiunile de drepturi si indatoririle fundamentale ale cetatenilor

Drepturile fundamentale nu sunt doar o realitate, ci si o finalitate a intregii activitati umane. Drepturile fundamentale sunt o limba comuna tuturor oamenilor.

Caracteristicile fundamentale ale acestor drepturi pot fi considerate a fi urmatoarele:

• Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, adica facultati ale subiectelor de drept de a cere o atitudine corespunzatoare celorlalte subiecte de drept, de a actiona intr-un anumit fel, de a beneficia de protectia si sprijinul statului.
• Drepturile fundamentale sunt drepturi esentiale, trasatura ce le deosebeste de celelalte drepturi. J.J. Rousseau, in lucrarea "Discurs asupra originii si fundamentelor inegalitatii intre oameni", considera ca drepturile fundamentale sunt daruri esentiale ale naturii, de care nimeni nu se poate atinge in nici un fel. Aceste drepturi sunt esentiale pentru viata, libertatea si personalitatea lor, acest caracter de "esentiale" este dobandit in raport cu conditiile concrete de existenta ale unei societati. Acest caracter poate diferi de la o perioada istorica la alta in cadrul aceleasi societati.
• Drepturile fundamentale sunt inscrise in acte deosebite, precum declaratii de drepturi ( A se vedea in acest sens "Declaratia omului si cetateanului" din Franta din 1789) sau Constitutii.

Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective ale cetatenilor, esentiale pentru viata, libertatea si personalitatea  (demnitatea) acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitatii umane, drepturi stabilite prin Constitutie si garantate prin Constitutiei si legi.

Precizari terminologice:

1. Din punct de vedere juridic nu exista nici o deosebire intre termenul de "drept" si cel de "libertate". Nuantarea acestor termeni poate avea ca explicatii pe de o parte faptul ca, initial, din punct de vedere istoric, primele au aparut libertatile, iar, pe de alta parte, in anumite exprimari, trebuie sa tinem cont de expresivitatea si frumusetea limbajului juridic.
2. Expresia "libertati publice" denota faptul ca acestea cuprind toate drepturile si libertatile individului, dar si faptul ca acestea apartin dreptului public.
3. Nu  trebuie confundate, considerandu-se ca au un continut identic si aceleasi garantii, drepturile omului si drepturile cetateanului. Va trebui sa tinem cont de diferentele existente intre cetateni, pe de o parte, si cetateni straini si apatriza, pe de alta parte.
4. Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale sunt si o institutie juridica, caz in care este desemnat, de fapt, grupul de norme juridice, norme unite prin obiectul comun de reglementare.

Indatoririle fundamentale sunt si acestea inscrise in documente de o importanta juridica deosebita. Acestea sunt obligatii ale cetatenilor, au o valoare mai mare decat alte indatoriri, iar realizarea lor poate fi asigurata, in caz de nevoie, prin forta de constrangere a statului.

Indatoririle fundamentale sunt obligatii ale cetatenilor considerate esentiale de catre popor pentru realizarea intereselor generale, inscrise in Constitutie si asigurate in realizarea lor prin convingere sau, la nevoie, prin forta de constrangere a statului. 

Natura juridica a drepturilor fundamentale

Drepturile fundamentale nu se disting de celelalte drepturi subiective nici prin natura lor, nici prin obiectul lor, ci prin importanta economica, politica si sociala pe care acestea o au.

Interesul teoretic si practic al discutarii naturii juridice a drepturilor fundamentale explica si fundamentarea, in acest sens, a mai multor  teorii. Astfel putem mentiona:

Teoria drepturilor naturale

Principalii sustinatori ai acesteia sunt: Locke, Wolff, Blackstone, Rousseau. Aceasta teorie pune accentul pe faptul ca drepturile fundamentale sunt diferite de celelalte drepturi pentru ca cetateanul le dobandeste in calitatea sa de om, sunt opozabile statului si nu sunt stabilite prin legi, contracte. Blackstone califica aceste drepturi ca fiind absolute pentru ca oamenii le dobandesc ca urmare a legiilor naturii.

Teoria individualista

Principalii sustinatori sunt: Bastiat, Esmein, Chenan, Laski. Esmein considera ca originea oricarui drept se afla in individ pentru ca acesta singur este o fiinta reala, libera si responsabila.

Teoria drepturilor reflexe

Principalul sustinator este considerat Jellinek care considera ca nu exista nici o deosebire intre drepturile individuale si celelalte drepturi subiective, ambele fiind o creatie a dreptului obiectiv. Acesta face o diferentiere intre drepturi pornind de la distinctia dintre puterea juridica si posibilitatile juridice. Astfel, acest autor considera ca drepturile obisnuite contin atat putere juridica, cat si posibilitate juridica, pe cand drepturile publice presupun doar puteri de vointa create exclusiv de lege  ce nu presupun si o activitate garantata de lege.

J. Renauld aprecia ca drepturile fundamentale sunt trasaturi esentiale ale statutului juridic al omului

P. Braud considera, insa, ca aceste drepturi fundamentale sunt obligatii in sarcina statului

In concluzie se poate afirma ca nu exista nici o diferentiere calitativa intre drepturile fundamentale si celelalte drepturi pentru ca toate sunt drepturi subiective. Unii doctrinari considera aceste drepturi ca fiind elemente definitorii ale capacitatii de folosinta, fapt pe care il consideram de neacceptat pentru ca in dreptul constitutional nu operam cu clasificarea capacitatii juridice in capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu. Altii considera ca aceste drepturi reprezinta continutul unui raport juridic (cetatenia), dar aceasta nu este un raport juridic. Consideram, asadar, drepturile fundamentale ca fiind acele drepturi subiective care, alaturi de obligatiile corelative, formeaza statutul juridic al cetateanului.

Corelatia  dintre reglementarile interne si internationale privind drepturile fundamentale ale omului si cetateanului

Drepturile fundamentale ale omului si, ulterior, ale cetateanului, au fost consacrate, de-a lungul timpului, in documente cu o forta juridica mai mica sau mai mare. Cel de-al doilea razboi mondial a determinat omenirea si, in primul rand pe liderii acesteia, sa adopte declaratii de drepturi, dar si alte acte normative internationale prin care sa reglementeze si sa ofere, astfel, o garantie la nivel international a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, ale oricarui om fara nici o discriminare. Astfel, au aparut pe plan mondial :

Declaratia Universala a drepturilor omului - 10.12.1948

Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale - 16.12.1967, ratificat de Romania in anul 1974 si intrat in vigoare la data de 3.01.1976

Pactul international cu privire la drepturile civile si politice - 16.12.1967, ratificat de Romania in anul 1974 si intrat in vigoare la data de 23.03.1976

Actul final al Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa - Helsinki, 1975

Documentul final al Reuniunii de la Viena a reprezentatilor statelor participante la Conferinta pentru securitate si cooperare in Europa, 1989

Carta de la Paris - 1990

Exista si o serie de documente internationale specializate pe diferite categorii de drepturi.

Aceste documente au fost adoptate si la nivel regional, putandu-se vorbi, astfel, despre:

Conventia europeana a drepturilor omului - 1950

Conventia interamericana - 1969

Conventia africana - 1981

Aceste conventii au promovat proceduri si mecanisme ce asigura promovarea si protectia drepturilor omului, cu precadere a celei de natura juridica.

Exista, in consecinta, doua categorii de reglementari - cele interne si cele internationale.

In ceea ce priveste corelatia dintre documentele interne si cele internationale se poate vorbi despre acestea tinandu-se cont de cerintele cooperarii internationale, precum si de  respectarea principiului suveranitatii statelor.

Toate documentele internationale trebuie sa reprezinte, de fapt, o garantie internationala suplimentara privind executarea acestor drepturi si libertati - mecanismul international nu intervine decat in cazul esecului garantiei nationale. Individul nu are calitatea de subiect international de drept, el nu poate revendica drepturile sale in mod direct la organizatiile internationale. Aceste proceduri au rol limitat si derogator, putandu-se apela la ele doar in cazuri expres prevazute de normele internationale.

Referitor la raportul dintre criteriile nationale de protectie a drepturilor fundamentale si cele ale Uniunii Europene se pune problema care este protectia optima. Reglementarile interne se pot impune prin forta lor morala, acestea fiind prioritare in ceea ce priveste proclamarea si garantarea drepturilor fundamentale. Reglementarea drepturilor si de actele normative ale Uniunii Europene se face cu reflectarea principiului suveranitatii statelor, consacrandu-se calitatea de membri egali ai comunitatii internationale a acestora, oferindu-se o garantie suplimentara - "de rezerva" - fata de cea nationala, care poate fi activata doar atunci cand cea din urma nu face fata sau nu opereaza deloc sau necorespunzator.

Aceasta motiveaza si prevederile Constitutiei Romaniei care reglementeaza corelatia dintre aceste reglementari intr-o viziune noua, moderna si eficienta - a se vedea in acest sens art. 20 din Constitutie.