INCHEIEREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE

1 Forma contractului de asigurare.

Potrivit legii  contractul de asigurare trebuie incheiat in forma scrisa. Acesta nu poate fi dovedit prin martori, chiar daca exista un inceput de dovada scrisa. Forma scrisa este ceruta de lege, indiferent de valoarea contractului de asigurare, insa numai din ratiuni ad probationem, asigurarea nefiind un contract solemn.

Astfel, consimtamantul asiguratorului poate fi dovedit cu inscrisul constatator al contractului, dar si cu alte inscrisuri, precum cererea de plata a primei de asigurare sau inscrisul prin care se constata primirea aceste plati. In caz de forta majora insa, daca documentele de asigurare au disparut si nu se poate obtine un duplicat, sunt admise orice mijloace de proba care pot confirma existenta acestora [art. 10 alin. (1) din Lege].

2 Partile in contractul de asigurare.

Subiectele asigurarii sau partile participante la raporturile de asigurare pot fi persoane fizice sau juridice intre care se nasc raporturi de asigurare. Ele sunt: asiguratorul, asiguratul, contractantul si beneficiarul.

Contractul de asigurare se incheie, de regula, intre asigurator si asigurat, dar, uneori, actorii principali pot fi substituiti de anumite persoane, special abilitate sa-i inlocuiasca. De remarcat e faptul ca nu intotdeauna cel care contracteaza o asigurare este si beneficiarul acesteia. Prin urmare, partile contractului de asigurare sunt asiguratorul si asiguratul sau contractantul, iar intermediari in asigurare pot fi brokerii de asigurare, agentii de asigurare, curtierii de asigurari si beneficiarul asigurarii.

Contractul de asigurare poate fi incheiat si printr-un mandatar, general sau special. Mandantul este acel care prin intermediul mandatarului se obliga si devine creditorul eventual al asiguratorului.

Asigurarea poate fi contractata si fara mandat, in virtutea gestiunii de afaceri. Daca gestiunea este utila proprietarul se obliga si devine asigurat.

Tot astfel, in ipoteza frecventa a stipulatiei pentru altul, asigurarea pentru contul cui va apartine sau asigurarea in cont. Daca persoana care trateaza cu asiguratorul se obliga a plati primele, tertul in contul caruia asigurarea a fost contractata, devine asigurat sau creditorul asiguratorului in caz de sinistru.

AsiguratorulAsiguratorul este persoana juridica ori societate mutuala legal autorizata sa indeplineasca autoritatile specifice prestabilite prin contractul de asigurare pe care le incheie in acest scop cu alte persoane: asigurat sau contractanti.

Activitatea de asigurare in Romania poate fi exercitata de societati numai cu autorizatia prealabila emisa de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor care verifica indeplinirea conditiilor legale, speciale de infiintare si functionare.

In vederea protejarii asiguratilor, Legea nr. 136/1995 a prevazut constituirea, prin contributia societatilor de asigurare a Fondului de protejare a asiguratilor destinat platilor de despagubiri si sume asigurate in caz de faliment al acestor societati. Fondul se constituie si se administreaza de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, care stabileste cota din primele brute incasate de societatile de asigurare si reasigurare cu care se alimenteaza fondul si normele privind utilizarea acestora.

Asiguratorul  este acea parte din contractul de asigurare care, in schimbul unei prime de asigurare incasate de la asigurat isi asuma obligatia de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate impotriva unor calamitati naturale sau accidente, de a plati suma asigurata in cazul surveniri evenimentului asigurat in viata persoanelor asigurate sau de a plati o despagubire pentru prejudiciul de care asiguratul raspunde in temeiul legii fata de alte persoane.

Asiguratul.Asiguratul este persoana fizica sau juridica obligata prin lege sau care consimte sa intre in relatii juridice cu societati de asigurare pentru a perfecta relatiile de asigurare. Asiguratul este obligat sau se obliga sa plateasca prime de asigurare societatii cu care a incheiat asigurarea. In virtutea acestui fapt el pretinde asiguratorului sa preia asupra sa riscurile, respectiv plata despagubirilor in cazul producerii riscului.

Calitatea de asigurat desemneaza in toate cazurile pe titularul interesului in asigurarea de bunuri, persoana asupra faptelor carei poarta riscul, in asigurarea de raspundere, si persoana pentru viata sau sanatatea careia s-a contractat, in asigurarea de persoane.

Asiguratul are un interes in ceea ce priveste protectia pe care i-o ofera asiguratorul la producerea evenimentului asigurat, interes justificat prin necesitatea evitarii transformarii contractului de asigurarea intr-o operatiune speculativa.

Contractantul. Persoana care incheie contractul de asigurare si se obliga sa plateasca primele este contractul asigurarii.

In mod frecvent, cel care incheie contractul este una si aceeasi persoana cu asiguratul. Exista insa situatii in care in asigurarile de bunuri, persoane si raspundere civila, contractantul este o alta persoana decat asiguratul.

Contractantul, desi este parte in contractul de asigurare nu are calitatea de asigurat decat atunci cand semneaza polita pentru sine. Daca persoana indicata spre a fi protejata prin asigurare este un tert, contractantul nu se va putea bucura de acoperirea pe care asiguratorul o va acorda in cazul producerii riscului asigurat.

In asigurarea de persoane distingem, in raport de continutul conditiilor de asigurare, doua situatii:

Contractantul poate asigura si alte persoane, devenind prin acelasi contract si asigurat (situatia se intalneste la asigurarile familiale de viata sau accidente, in care contractantul asigurarii este asiguratul principal, contractul cuprinzand, pe langa asiguratul principal si pe sotia acestuia si copiii sai).

Contractantul, desi incheie asigurarea si se obliga la plata primelor, nu este el asigurat, ci alte persoane (situatia este specifica asigurarilor pentru cazuri de accidente privind personalul de munca).

Beneficiarul. Beneficiarul este cel desemnat ca in caz de dauna, sa incaseze indemnizatia de asigurare la producerea evenimentului asigurat prevazut in contract. Beneficiarul asigurarii este de regula asiguratul, insa, in caz asigurarilor de persoane, beneficiar este persoana in favoarea careia s-a perfectat contractul. Astfel de cazuri pot interveni in asigurarile de viata, si anume daca, survine decesul asiguratului, atunci beneficiari ai asigurarii vor fi mostenitorii legali sau persoanele stipulate in polita.

Benficiarul, chiar generic desemnat, dobandeste un drept propriu la foloasele asigurarii. Din acest motiv, in literatura de specialitate, efectele juridice ale instituirii unui tert ca beneficiar au fost controversate, desi in unanimitate s-a admis ca ne aflam in fata unei stipulatii pentru altul.

Contractul de asigurare nu se incheie numai de catre persoana care se obliga sa acopere despagubirea in cazul producerii riscului asigurat si persoana care simte nevoia de a se proteja prin semnarea unei polite de asigurare. Un rol important in activitatile de asigurare si reasigurare il au intermediarii.

Agentul de asigurare este persoana fizica sau juridica, abilitata in baza autorizarii unui asigurator sa negocieze sau sa incheie in numele si in contul asiguratorului contracte de asigurare cu tertii, conform conditiilor stipulate in contractul de mandat incheiat, fara sa aiba calitatea de asigurator sau broker. Un agent de asigurare nu poate intermedia aceleasi clase de asigurari decat pentru un singur asigurator.

Agentul de asigurare subordonat este persoana fizica sau juridica care desfasoara activitatea de intermediere in asigurari, in numele si in contul unuia sau mai multor asiguratori, caz in care produsele de asigurare intermediate nu trebuie sa fie concurente, acestia actionand sub raspunderea totala a respectivilor asiguratori.

Subagentii de asigurare sunt persoanele fizice, altele decat conducatorul agentului de asigurare, persoana juridica, care au calitatea de angajati, avand contract de munca ai persoanei juridice si care actioneaza in numele acesteia.

Curtierii sunt, dimpotriva, mandatari ai asiguratilor care ii imputernicesc  sa le gaseasca, printre toate companiile pietei, pe aceea care le-ar putea oferi cel mai bun raport calitate/pret.

Brokerul de asigurare este persoana juridica romana care, pentru clientii sai, negociaza sau incheie contracte de asigurare, si acorda alte servicii in legatura cu protectia impotriva riscurilor sau cu regularizarea daunelor.

Asistentii in brokeraj sunt persoanele fizice sau juridice, care in baza unui contract cu un broker de asigurare/reasigurare primesc o imputernicire in legatura cu un mandat de brokeraj al acestuia si, sub acoperirea contractului de raspundere profesionala a brokerului in cauza, trebuie sa intreprind anumite activitati necesare pentru ducerea la indeplinire a mandatului de brokeraj.

3 Conditii de validitate.

Conditiile de validitate ale contractului sunt cele precizate in art. 948 C. civ.: "capacitatea, consimtamantul, obiectul si cauza".

In literatura de specialitate se face distinctie intre conditiile de existenta ale contractului si conditiile de validitate ale contractului, insa in terminologia C. civ., toate elementele sunt cuprinse in notiunea "conditii esentiale de validitate a contractelor".

Capacitatea Contractul de asigurare este supus regulilor de drept comun ce guverneaza materia obligatiilor. Astfel, in ceea ce priveste capacitatea de a contracta, aceasta reprezinta regula iar incapacitatea, exceptia. Poate sa incheie un contract de asigurare orice persoana care nu este declarata incapabila de catre lege.

Persoanele fizice pot incheia contracte de asigurare daca au implinit varsta de 14 ani si nu sunt puse sub interdictie. Daca aceste persoane incheie totusi contracte de asigurare, acestea raman valabile atata vreme cat asiguratii sau reprezentantii lor legali nu cer anularea. Astfel, daca se produce riscul anterior anularii contractului, asiguratorul va fi obligat la despagubiri.

Daca se solicita anularea contractului, societatea de asigurare este obligata sa restituie primele incasate. Asiguratorul nu poate opune insa minorului sau interzisului judecatoresc, incapacitatea lor.

Persoanele fizice cu capacitate deplina de exercitiu pot incheia orice contract de asigurare in limitele conditiilor de asigurare puse la dispozitie de asigurator, conditii ce fac parte integranta din contract.

In literatura juridica de specialitate s-au conturat mai multe opinii in ceea ce priveste problema capacitatii persoanei fizice de a incheia un contract de asigurare.

Intr-o opinie se considera ca un contract de asigurare de bunuri poate fi incheiat de orice persoana fizica ce are capacitatea de a face acte de conservare.

Conform unei alte opinii, incheierea unui contract de asigurare de bunuri reprezinta un act de administrare a patrimoniului.

Ca urmare, un asemenea contract poate fi incheiat in mod valabil de un minor cu capacitate restransa de exercitiu, atata vreme cat acest act nu este de natura a-I provoca o leziune sau nu depaseste sfera administrarii bunului.

In ceea ce priveste asigurarile de persoane cel ce doreste sa se asigure trebuie sa aiba varsta de cel putin 16 ani.

Conform art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, minorul cu capacitate redusa poate sa dispuna personal de veniturile dobandite din munca sa. Ca urmare, minorul se poate obliga sa plateasca primele de asigurare, avand in vedere si faptul ca nivelul acestora este redus. Potrivit art. 807 C. civ., minorul de 17 ani, personal si fara nici o incuviintare este capabil de a intocmi un testament prin care sa dispuna de jumatate din ceea ce ar fi putut dispune daca ar fi fost major.

In cazul in care minorul incheie un contract de asigurare de viata si ar deceda in cursul asigurarii, suma asigurata se plateste beneficiarilor desemnati in polita, sau daca nu a fost desemnat nici un beneficiar, mostenitorilor legali. In cazul decesului, suma asigurata iese din patrimoniul asiguratorului, nu din patrimoniul asiguratului. Suma asigurata nu este supusa raportului succesoral sau reducerii pentru reintregirea rezervei succesorale, decat cu privire la sumele platite in timpul vietii cu titlul de prime.

Consimtamantul partilor In contractele de asigurare, consimtamantul partilor este reglementat de dispozitiile dreptului comun. Uneori exista neconcordante intre vointa interna si manifestarea acestei vointe. Cea care prevaleaza este vointa interna, dar, pana la proba contrarie, se presupune ca manifestarea de vointa coincide cu vointa interna a partilor contractante.

Conform art. 953 C. civ.: "Consimtamantul nu este valabil, cand este dat prin eroare, smuls prin violenta, sau surprins prin dol".

Astfel, conform art. 954 C. civ.: "eroare nu produce nulitate decat cand cade asupra substantei obiectului conventiei. Eroarea nu produce nulitate cand cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afara numai cand consideratia persoanei este cauza principala pentru care s-a facut conventia".

In practica franceza de asigurari, printr-o hotarare a Curtii de Casatie, s-a statuat ca un caz de eroare asupra substantei este reprezentat de confuzia asupra eficacitatii juridice a cauzei obligatiei. Intr-un alt caz, instanta franceza a respins exceptia de nulitate invocata de un asigurat care contractase succesiv doua asigurari asupra aceluiasi risc, eroarea invocata in acest caz nefiind scuzabila.

In ceea ce priveste violenta, ca viciu de consimtamant, este foarte greu de presupus a exista in practica. Cu toate acestea, daca totusi se intalneste un asemenea caz, contractul de asigurare va fi anulat conform regulilor de drept comun.

Dolul reprezinta o alta cauza de nulitate a contractului, numai in cazul in care mijloacele viclene pe care le-a utilizat una dintre parti sunt de asa natura incat fara aceste manopere dolosive, cealalta parte nu ar fi contractat. Un asemenea caz de dol ar putea fi prezentarea de catre agentul de asigurare a unei asigurari facultative ca o asigurare obligatorie pentru a convinge astfel cealalta parte sa incheie contractul de asigurare. Consecinta este incalcarea libertatii contractuale, deoarece daca ar fi stiut, asiguratul nu ar fi fost de acord cu incheierea contractului. Cu toate acestea, este greu de spus ca asiguratul a suferit un prejudiciu, atata vreme cat asiguratorul a preluat in sarcina sa riscuri ce puteau ameninta viata sau patrimoniul celui care a incheiat contractul.

In practica, de cele mai multe ori consimtamantul asiguratorului este viciat, datorita declaratiilor inexacte ce apartin asiguratului privind imprejurarile esentiale referitoare la risc, in momentul completarii cererii de asigurare.

Obiectul contractului In literatura de specialitate exista mai multe opinii in ceea ce priveste obiectul contractului de asigurare. Astfel, intr-o prima opinie, se considera ca obiectul contractului este reprezentat de bunul sau persoana care sunt expuse unui anume pericol, sau despagubirile datorate de asigurat ca urmare a raspunderii sale civile fata de o terta persoana.

Intr-o alta opinie obiectul contractului este constituit de interesul asigurabil, adica dauna efectiva pe care este posibil sa o sufere asiguratul ca urmare a producerii riscului asigurat.

Este necesar sa se faca distinctie intre "obiectul asigurarii" si "obiectul contractului de asigurare", deoarece acesta din urma se refera la obligatiile partilor contractuale: asiguratul este obligat la plata primei de asigurare, in timp ce asiguratorul are obligatia de a plati indemnizatia de asigurare. In acest fel, elementele considerate ca obiect, reprezinta in realitate obligatii contractuale care au obiectele lor.

Intr-o alta opinie, se considera ca riscul este obiect al contractului de asigurare. Consideram ca, desi riscul este un element esential al contractului, nu este obiectul contractului de asigurare, deoarece ajunge in sfera juridica numai dupa ce partile s-au obligat.

Determinarea bunul asigurat ca obiect al obligatiei contractuale se face in functie de tipul asigurarii, in conformitate cu conditiile generale sau speciale de asigurare, ce fac parte integranta din contract.

Astfel, in asigurarile de bunuri, in principiu orice bun expus unui risc poate fi asigurat cu conditia sa existe.

In asigurarile de persoane este necesara determinarea asiguratului dupa datele sale personale, respectiv numele, prenumele, data si locul nasterii, domiciliul. De asemenea trebuie sa fie indeplinite anumite conditii privind varsta si starea sanatatii.

In ceea ce priveste responsabilitatea penala pecuniara, aceasta nu poate fi acoperita prin asigurare, astfel incat amenzile de orice fel trebuie sa fie platite de condamnat.

Cauza contractului de asigurare Ca un contract de asigurare sa fie valabil, este necesar sa aiba o cauza licita, in concordanta cu prevederile legii. In acest sens, art. 5 din C. Civ. stabileste ca n se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare, la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri.

In literatura si practica judiciara s-a pus problema cauzei contractului care ar cuprinde in asigurare bunuri ce fac obiectul contrabandei. Doctrina franceza valideaza un astfel de contract in cazul in care asigurarea s-a incheiat intr-un stat in care exportul bunului asigurat nu constituie contrabanda, chiar daca expedierea s-a facut intr-o tara in care importul unor asemenea bunuri ar fi prohibit. Se considera ca in tara in care contractul s-a incheiat ordinea publica nu a fost incalcata, si ca atare cauza este licita.

Un contract de asigurare va fi considerat ca avand o cauza ilicita atunci cand el este incheiat cu incalcarea ordinii publice si a bunelor moravuri specifice societatii. In acest context, contrabanda reprezinta un risc dependent de o stare de lucruri contrara ordinii de drept. De asemenea, instantele franceze au decis ca o persoana casatorita care si-a abandonat sotia si copiii pentru a trai in concubinaj, nu poate desemna concubina ca beneficiar al unui contract privind o asigurare asupra vietii, intrucat obligatia are o cauza ilicita.

Pentru aceleasi considerente apreciem ca nu poate fi contractata o asigurare cu privire la bunuri rezultate din savarsirea unor infractiuni. Tot astfel nu pot fi cuprinde in asigurare bunuri a caror existenta este ilicita, susceptibila de a face obiectul unei actiuni in justitie precum si evenimentele provocate intentionat de asigurat. 

4Tipuri de asigurari.

in functie de natura juridica a raporturilor de asigurare, avem asigurari comerciale (pentru ambele parti) si asigurari comercial-civile sau mixte (fapta de comert pentru una dintre parti si fapta civila pentru cealalta parte).

Dupa modul in care iau nastere, asigurarile contractuale pot fi asigurari facultative si asigurari obligatorii.

Dupa obiectul asigurarii, distingem intre asigurari de persoane, asigurari de bunuri si asigurari de raspundere civila.

in functie de numarul subiectelor raporturilor de asigurare, distingem asigurarile directe, coasigurarea, asigurarea mutuala.

in functie de locul unde isi au partile domiciliul sau sediul, distingem intre asigurari interne si asigurari internationale.