Divortul parintilor- cauza tulburarilor psihice la copii

Divortul parintilor- cauza tulburarilor psihice la copii

Efectele divortului parintilor supra copiilor sunt greu de estimat.Daca exista un conflict intre parinti inaintea separarii, varsta copiilor in acel moment, daca au sau nu frati si surori, disponibilitatea bunicilor si a altor rude, relatiile copiilor in cauza cu fiecare parinte in parte, cat de frecvent contiunua sa isi vada ambii parinti, toate acestea si inca alte influente pot afecta procesul de adptare. Intrucat copii ai caror parinti au o casatorie nefericita dar stau impreuna pot fi afectati de tensiunea care rezulta din aceasta situatie, afirmarea consecintelor divortului asupra copiilor poate fi de doua pri mai dificila.Cercetarile indica, ca, adesea copii sufera pronuntate anxietati emotionale dupa separarea parintilor lor.Ei sufera des puternice tulburari emotionale mai ales in perioada divortului. Oricat de mult ar fi dorit divortul, el induce o serie de consecinte psihologice, morale, materiale asupra partenerilor si asupra familiei implicate in divort. Cuplurile care se casatoresc astazi asteapta sa obtina prin casatorie fericire personala; tocmai de aceea sperantele ridicate se transforma mult mai repede in reprosuri si deziluzii pentru ca realitatea nu se potriveste asteptarilor. Atat barbatii, cat si femeile care intra intr-un nou mariaj intampina mari dificultati si daca nu gasesc persoana potrivita ajung la un nou divort, traind acut sentimental insingurarii.
Societatea actuala promoveaza acest tip de individ si face din divort o realitate 'la moda' ceea ce duce atat la scaderea numarului de casatorii cat si la cresterea numarului de divorturi. In cazul in care exista si copii, situatia se complica. Intrebarea care se naste este 'cine are mai mult de suferit parintii sau copiii?'
Copiii fac fata divortului mult mai greu decat parintii. La inceput copiii nu vor ca parintii sa divorteze; conflictul este mai mult al parintilor decat al copiilor. In timp ce parintii au motive reale pentru separare, copiii (in special cei mici) inteleg arareori aceste motive, insa nu detin nici un control asupra divortului. Decizii ca acelea referitoare la persoana cu care vor locui sau cat de des isi pot vedea celalalt parinte nu sunt in mainile lor. In sfarsit, copiii, in special cei mici, nu au suficienta maturitate emotionala pentru a putea trece printr-o asemenea experienta care s-ar putea dovedi coplesitoare.
Copilul incepe sa-si puna o serie de intrebari carora nu le poate da un raspuns si nici nu este ajutat sa o faca. Poate cea mai tuburatoare intrebare pe care si-o poate pune un copil aflat in aceasta situatie este: 'Eu cui apartin?'. El se vede nevoit sa ramana cu un parinte chiar daca il doreste pe celalalt. Daca ramane cu parintele dorit, copilul il poate culpabiliza pe celalalt, dar se si poate autoculpabiliza, simtindu-se neiubit, respins, vinovat, fapt care-l poate face complexat, revoltat sau chiar antisocial.
O alta problema fecventa este cea a identificarii in privinta rolului sexual - pot aparea probleme de asumare corecta a identitatii, pot aparea orientarile de tip homosexual.
Adolescentii au parte de o serie de probleme speciale ca rezultat al divortului. Atunci cand separarea are loc inainte ca adolescentul sa fi trecut prin perioada de criza, experienta poate fi terifianta.
Totusi, ca si parintii, cei mai multi copii ajung sa accepte pana la urma divortul. Invata sa puna o distanta intre ei si conflictul parintilor, sa fie realisti in legatura cu aceasta situatie si sa o accepte. Adaptarea se produce mai usor atunci cand parintii se ocupa special sa le explice copiilor divortul, sa le raspunda la intrebari si sa-i lase sa-si exprime deschis atitudinile si sentimentele.
Trebuie specificat insa ca divortul si familiile dezbinate sunt cauze ale multor probleme ale copiilor. Cei mai multi copii cu tulburari de comportament provin din familii dezbinate sau destramate, iar acest lucru va trebui sa ridice un mare semn de intrebare si sa-i determine pe parinti sa acorde mai multa atentie acestui subiect. Pe de alta parte nici continuarea unei relatii insuportabile in cuplu nu este recomandata pentru copii, o atmosfera incarcata de teroare, violenta psihologica sau/si fizica este de cele mai multe ori mult mai daunatoare pentru echilibrul afectiv, emotional al copilului decat un divort.
Familiile cu un potential conflictogen ridicat si puternic carentate psihoafectiv si psihomoral, afecteaza in cea mai mare masura procesul de maturizare psihosociala a copiilor. Copiii, din cauza crescutei lor sensibilitati, recepteaza si-si traiesc deosebit orice conflict dintre parinti. Efectul imediat si principal al relatiilor interpersonale conflictuale din cadrul familiei asupra personalitatii copiilor il constituie devalorizarea modelului parental si, totodata, pierderea identificarii cu acest model. Modelul parental in aceste situatii poate fi respins in mod 'activ' de copii, devenind model 'negativ' care, treptat, poate conduce la stimularea si dezvoltarea agresivitatii si a comportamentului antisocial.
Ideal ar fi cand se ia decizia divortului, situatia sa fie foarte bine cantarita si sa se tina cont de impactul si de consecintele psihologice asupra copilului, de etapa de dezvoltare psihologica in care se afla, si sa se ia masuri in acest sens. Asa cum in urma unui divort multe persoane apeleaza la psiholog pentru a depasi acesta problema mult mai usor, cu atat mai mult se recomanda acest lucru si in cazul copiilor care trec printr-o situatie familiala dificila.

In afara de tristetea si golul pe care il lasa in vietile celor ce pleaca pe drumuri diferite - separarea sau divortul pot avea un efect profund asupra copiilor. Uneori acesta poate fi chiar devastator pentru ei. Un fapt incurajator este ca, la nevoie, se poate schimba foarte mult modul in care copiii fac fata acestui proces. In mod obisnuit, copiii vor reactiona la separarea sau divortul parintilor prin manifestarea unor semne de suferinta, sau prin simptome, si este normal ca ei sa reactioneze in acest mod.
Dupa varsta de 10 ani, copilul intra in perioada de prepubertate, caracterizata ca fiind o perioada intensa de crestere staturala, dar si de dezvoltare a caracteristicilor sexuale. Poate aparea o anumita iritabilitate in comportament, o alternare a starilor de voiosie si exuberanta cu cele de indispozitie si oboseala. Apar tot felul de cerinte, atat din partea familiei, cat si din partea scolii, care-l solicita pe copil si la care invata, in timp, sa se adapteze.Viata interioara este intensa si bogata. Copilul are nevoie sa comunice si sa aiba incredere in capacitatea sa de a crea, in propriile sale abilitati. Pe fondul comparatiei tot mai acerbe cu colegii pot aparea sentimente de inferioritate care ii inhiba naturalul comportamentului. Copilul devine mai independent si cauta sa se integreze in grupul de copii de varsta lui. Acest grup este important in dezvoltarea identitatii copilului, a atitudinilor si valorilor pe care le adopta.

Copiii proveniti din familiile monoparentale sunt predispusi la comportament deviant. Ei au sanse mai mari decat cei biparentali sa nu termie liceul sau colegiul, adolescentele sa ramana insarcinate, baietii sa comita infractiuni, sa ajunga la inchisoare sau si sa devina someri. Intrucat familiile monoparentale sunt, cu putine exceptii, matriocale , este in joc lipsa tatalui, atat ca autoritate educativa, cat si ca modelde ''cel care castiga paine''. Factorii psihoeducativi sunt importanti in dezvoltarea psihica si fizica a copilului .