Acte incheiate de alte organe decat cele de urmarire penala

Acte incheiate de alte organe decat cele de urmarire penala

In cazul savarsirii anumitor fapte penale, legea a dat dreptul efectuarii unor acte procesuale si altor organe decat cele de urmarire penala.

Potrivit art.214 si art.215 C.p.p. sunt asemenea organe:

a) organele inspectiilor de stat, alte organe de stat precum si organele unitatilor la care se refera art.145 C.p. care exercita controlul intr-un anumit domeniu de activitate;

b) organele de control si cele de conducere ale administratiei publice, ale altor unitati la care se refera art.145 C.p.;

c) ofiterii si subofiterii din cadrul Jandarmeriei Romane;

d) comandantii de nave si aeronave;

e) agentii politiei de frontiera.

Organele mentionate la literele a-c se numesc organe de constatare.

Competenta materiala a acestor organe este diferita in functie de specificul activitatii lor. Astfel, competenta inspectiilor de stat si a celorlalte organe cuprinse in aceiasi categorie se limiteaza la infractiunile ce constituie incalcari ale dispozitiilor si obligatiilor a caror respectare este controlata de aceste organe - art.214 alin.1 lit.a (de ex. inspectia sanitara in domeniul sanitar, inspectia comerciala in domeniul activitatii de comert etc.). Organele de control si cele de conducere specificate la art.214 alin.1 lit.b sunt competente in legatura cu infractiunile savarsite in legatura cu serviciul de cei aflati in subordinea ori sub controlul organelor respective.

Ofiterii si subofiterii din cadrul Jandarmeriei Romane au competenta pentru infractiunile constatate pe timpul executarii masurilor specifice in conformitate cu Legea nr.550/2004 privind organizarea si functionarea Jandarmeriei Romane.

Atributiile acestor organe sunt restranse numai la efectuarea anumitor acte de cercetare. Se procedeaza la ascultarea faptuitorului si martorilor care au fost de fata la savarsirea faptei si intocmirea procesului-verbal de constatare a infractiunii. Organele aratate mai sus au dreptul sa retina corpurile delicte si sa procedeze la evaluarea pagubelor. Intreg materialul cauzei se inainteaza procurorului in cel mult trei zile de la descoperirea faptei. In caz de infractiune flagranta aceste organe au obligatia sa-l predea de indata pe faptuitor procurorului impreuna cu actele intocmite si corpurile delicte.

In conformitate cu art.215 C.p.p. comandantii de nave si aeronave si agentii politiei de frontiera au in plus dreptul de a efectua perchezitii corporale asupra faptuitorului si de a verifica lucrurile pe care acesta le are cu sine. De asemenea, organele mentionate mai sus il pot prinde pe faptuitor, in care caz au obligatia de a-l preda procurorului sau organului de cercetare de indata impreuna cu actele intocmite si corpurile delicte.

In celelalte cazuri lucrarile efectuate se inainteaza organului de urmarire penala competent in termen de cel mult cinci zile de la constatare, impreuna cu mijloacele materiale de proba.

Pentru infractiunile savarsite pe nave sau aeronave termenele curg de la ancorarea navei sau aterizarea aeronavei.

Competenta comandantilor de nave sau aeronave la care se refera art.215 implica o dubla conditie: a) infractiunea sa fie savarsita la bordul navei sau aeronavei; b) acestea sa se afle in afara porturilor sau aeroporturilor.

Procesele-verbale intocmite potrivit art.214 sau art.215 C.p.p. constituie mijloace de probe.

JURISPRUDENTA

DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE   Nr. 28 din 15 februarie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 148 si din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 27 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata

MONITORUL OFICIAL  NR. 301 din 3 iulie 2000

CURTEA,

avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:

Prin Incheierea din 27 iulie 1999, pronuntata in Dosarul nr. 1.048/1998, Tribunalul Buzau - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 148 si din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 27 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, exceptie ridicata de S.Z.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se considera ca dispozitiile legale criticate contravin prevederilor art. 5 paragraful 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si, prin aceasta, ale art. 11 si din Constitutie. Se arata ca, potrivit art. 5 paragraful 3 din conventia mentionata, orice persoana arestata sau detinuta trebuie sa fie adusa neintarziat in fata unui judecator sau a unui alt magistrat abilitat de lege sa exercite functii judiciare si are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Desi conventia recunoaste analogia dintre 'judecator' si 'magistrat', totusi magistratul, altul decat judecatorul, trebuie sa fie independent fata de executiv si impartial (independent fata de parti). Se invoca in acest sens jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, si anume hotararea pronuntata in cauza 'Brincat contra Italiei', 1992, prin care s-a considerat ca a fost incalcat art. 5 paragraful 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prin faptul ca procurorul care a dispus privarea de libertate a inculpatului a actionat in calitate de adversar al acestuia, fiind si parte acuzatoare in procesul penal. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca 'magistratul abilitat de lege sa exercite functii judiciare', la care se refera art. 5 paragraful 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, si in fata caruia trebuie sa fie adusa o persoana arestata preventiv, trebuie sa prezinte garantii de independenta si impartialitate. Independenta este privita in raport cu executivul, fara a exclude subordonarea fata de alti judecatori sau magistrati, daca acestia se bucura ei insisi de independenta fata de executiv. Impartialitatea se determina in mod obiectiv fata de partile din procesul penal, indeosebi fata de inculpatul arestat. Curtea Europeana a considerat, de asemenea, ca magistratul care se pronunta asupra starii de libertate, chiar daca exercita si alte functiuni, nu trebuie sa exercite sau sa aiba vocatia de a exercita functii care ar naste banuieli legitime ca impartialitatea sa ar fi pusa in discutie de parti; in caz contrar, art. 5 paragraful 3 din conventie ar fi incalcat. Autorul exceptiei considera ca in sistemul penal romanesc in vigoare, stabilit prin Codul de procedura penala si prin Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, procurorul nu prezinta garantiile de independenta si impartialitate necesare, deoarece este organ de acuzare, deci parte in procesul penal, si este subordonat procurorilor ierarhici si, prin procurorii generali, este subordonat ministrului justitiei si Guvernului. Se mai arata ca procurorul nu este considerat de Constitutie magistrat si de aceea el nu poate fi asimilat cu judecatorul, pentru a putea fi considerat competent sa emita un mandat de arestare. Procurorii, fiind subordonati ierarhic, nu pot fi considerati independenti, chiar daca activitatea lor este garantata de principiul legalitatii si al impartialitatii. Autorul exceptiei mai considera ca nici garantia de independenta nu este indeplinita, pentru ca atat Constitutia, cat si Legea nr. 92/1992 nu interzic ordinul dat de ministrul justitiei unui procuror de a aresta un inculpat. In sistemul procesual penal romanesc procurorul are doua functii ireconciliabile: de organ de urmarire penala si de acuzator in instanta, fara a exista alte structuri organizatorice distincte in cadrul parchetelor, care sa exercite atributiile organelor de instructie si a celor de acuzare. In continuare se mai arata ca, in mod obiectiv, procurorul nu poate fi impartial, intrucat a sustine solutia eliberarii sau a achitarii inculpatului arestat ar insemna sa contribuie la propriul sau insucces profesional. In final autorul exceptiei considera ca, si in situatia in care procurorul care a dispus arestarea nu este si procuror de sedinta, simplul fapt ca are vocatia legala sa cumuleze cele doua calitati, transformandu-se, in faza judecatii, intr-o parte in procesul penal, adversar al inculpatului, cu interese contrare acestuia, atrage inexistenta impartialitatii acestuia si incalcarea art. 5 paragraful 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si, implicit, a dispozitiilor art. 11 si din Constitutie. Dispozitiile art. 148 si din Codul de procedura penala, fiind norme preconstitutionale, contrare Constitutiei, trebuie considerate abrogate in temeiul art. 150 alin. (1) din Constitutie. Autorul exceptiei invoca si jurisprudenta Curtii Constitutionale, si anume Decizia nr. 81 din 15 iulie 1994, ramasa definitiva ca urmare a Deciziei nr. 136 din 7 decembrie 1994, prin care s-a statuat ca 'interpretarea instantei de contencios european, in virtutea principiului subsidiaritatii, se impune si fata de instanta de contencios constitutional national'. Se mai sustine ca textele de lege criticate contravin si prevederilor art. 23 alin. (4) din Constitutie, interpretate in lumina art. 5 paragraful 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

CURTEA,

examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 1 alin. (1), precum si ale art. 2, , si din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 148 si din Codul de procedura penala, precum si ale art. 27 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997.

Art. 148 din Codul de procedura penala are urmatoarea redactare: 'Masura arestarii inculpatului poate fi luata daca sunt intrunite conditiile prevazute in art. 143 si numai in vreunul din urmatoarele cazuri:

a) identitatea sau domiciliul inculpatului nu pot fi stabilite din lipsa datelor necesare;

b) infractiunea este flagranta, iar pedeapsa inchisorii prevazuta de lege este mai mare de 3 luni;

c) inculpatul a fugit ori s-a ascuns in scopul de a se sustrage de la urmarire sau de la judecata, ori a facut pregatiri pentru asemenea acte, precum si daca in cursul judecatii sunt date ca inculpatul urmareste sa se sustraga de la executarea pedepsei;

d) sunt date suficiente ca inculpatul a incercat sa zadarniceasca aflarea adevarului, prin influentarea vreunui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de proba sau prin alte asemenea fapte;

e) inculpatul a comis din nou o infractiune, ori exista date care justifica temerea ca va savarsi si alte infractiuni;

f) inculpatul este recidivist;

g) cand exista una din circumstantele agravante;

h) inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 2 ani, iar lasarea sa in libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publica.

In cazurile prevazute la lit. c) - g), masura arestarii inculpatului poate fi luata numai daca pedeapsa inchisorii prevazuta de lege este mai mare de un an.'

Art. 236 din Codul de procedura penala are urmatorul cuprins:

'Procurorul sesizat potrivit art. 234, daca pune in miscare actiunea penala si daca constata ca sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru luarea masurii arestarii preventive a inculpatului, procedeaza potrivit art. 150 si urmatoarele.

Daca invinuitul este arestat potrivit art. 233, va fi ascultat de procuror inainte de expirarea termenului de arestare a invinuitului.'

In sfarsit, art. 27 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, are urmatoarea redactare: 'Atributiile Ministerului Public sunt urmatoarele:

a) efectuarea urmaririi penale in cazurile si in conditiile prevazute de lege;

b) supravegherea activitatii de cercetare penala efectuata de politie si de alte organe; in exercitarea acestor atributii, procurorul conduce si controleaza activitatea de cercetare penala, dispozitiile date de procuror fiind obligatorii pentru organul de cercetare penala;

c) sesizarea instantelor judecatoresti pentru judecarea cauzelor penale;

d) exercitarea actiunii civile in cazurile prevazute de lege;

e) participarea, in conditiile legii, la sedintele de judecata;

f) exercitarea cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti, in conditiile prevazute de lege;

g) supravegherea respectarii legii in activitatea de punere in executare a hotararilor judecatoresti si a altor titluri executorii;

h) verificarea respectarii legii la locurile de detinere preventiva, de executare a pedepselor, a masurilor educative si de siguranta;

i) apararea drepturilor si intereselor minorilor si ale persoanelor puse sub interdictie;

j) studierea cauzelor care genereaza sau favorizeaza criminalitatea, elaborarea si prezentarea propunerilor in vederea eliminarii acestora, precum si pentru perfectionarea legislatiei penale.

Ministerul Public exercita orice alte atributii prevazute de lege.'

Aceste dispozitii sunt considerate de autorul exceptiei ca fiind neconstitutionale in raport cu prevederile art. 23 alin. (4), ale art. 11 si din Constitutie, precum si cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Textele constitutionale invocate au urmatorul continut:

- Art. 23 alin. (4): 'Arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 de zile. Asupra legalitatii mandatului, arestatul se poate plange judecatorului, care este obligat sa se pronunte prin hotarare motivata. Prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata.';

- Art. 11: '(1) Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.';

- Art. 20: '(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.

(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale.'

Art. 5 paragraful 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale are urmatorul cuprins: 'Orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau a altui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare si are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere.'

Examinand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 148 si din Codul de procedura penala, precum si a celor prevazute la art. 27 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata pentru urmatoarele argumente:

In sistemul procesual penal romanesc procurorul corespunde notiunii de 'alt magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare', la care se refera art. 5 paragraful 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Astfel insasi Constitutia, cand prevede in art. 23 alin. (4) ca 'Arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat []', acopera si situatia magistratului care este procuror.

De asemenea, Capitolul VI din Titlul III al Constitutiei, referitor la autoritatile publice, capitol intitulat 'Autoritatea judecatoreasca', prevede, pe langa Sectiunea 1, intitulata 'Instantele judecatoresti', si Sectiunea a 2-a, denumita 'Ministerul Public', iar in Sectiunea a 3-a, in art. 133 alin. (1), printre atributiile Consiliului Superior al Magistraturii, se prevede competenta acestuia de a propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari, in conditiile legii, in considerarea calitatii de 'magistrati' a procurorilor.

Referindu-se la natura juridica a Ministerului Public, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, a considerat ca acesta 'reprezinta o magistratura speciala, care nu indeplineste atributii de natura jurisdictionala'. Procurorii indeplinesc insa o importanta functie judiciara in procesul penal, intrucat intreaga faza a urmaririi penale se desfasoara prin activitatea sau sub supravegherea lor. In cadrul urmaririi penale, in afara activitatii de strangere a probelor privind existenta faptei si a vinovatiei faptuitorului, au loc si acte procesuale de o importanta hotaratoare pentru dinamizarea procesului penal, si anume punerea in miscare a actiunii penale sau trimiterea in judecata a inculpatului, precum si masuri procesuale necesare efectuarii urmaririi penale, intre care se afla si masurile preventive privative sau restrictive de libertate.

Pentru motivele expuse Curtea constata ca procurorul este un 'alt magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare', in sensul cerut de art. 5 paragraful 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si in sensul art. 23 alin. (4) din Constitutie.

Cu privire la constitutionalitatea competentei procurorului de a lua masura arestarii inculpatului Curtea observa ca aceasta nu poate fi examinata in afara cadrului constitutional si legal in care actioneaza procurorul. Astfel, in temeiul art. 23 alin. (4) din Constitutie si potrivit art. 149 alin. 1 din Codul de procedura penala, procurorul (magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare) poate dispune arestarea inculpatului pe o durata de cel mult 30 de zile, prelungirea duratei putand fi aprobata numai de instanta de judecata (art. 155 din acelasi cod). Impotriva ordonantei procurorului de arestare preventiva inculpatul arestat poate face plangere la instanta competenta sa judece cauza in fond, iar plangerea, impreuna cu dosarul cauzei, este trimisa instantei in termen de 24 de ore, invinuitul sau inculpatul arestat fiind adus in fata instantei, asistat de aparator (art. 140^1 din Codul de procedura penala). Masura arestarii inceteaza de drept la expirarea termenelor prevazute de lege sau stabilite de organul judiciar ori cand actiunea penala a ramas fara obiect (art. 140 din Codul de procedura penala). Prin urmare, oricare ar fi organul imputernicit de lege sa ia masura arestarii preventive, acesta trebuie sa actioneze in cadrul strict stabilit de lege, cadru care nu vine in contradictie cu exigentele Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si nici cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Referitor la critica adusa rolului procurorului in procesul penal, care pune in discutie impartialitatea si independenta acestuia, Curtea observa ca examinarea ei nu trebuie facuta in mod abstract, prin compararea unor concepte, ci prin analiza modului in care, in dreptul intern, prin reglementarea activitatii procurorului sunt sau nu garantate in realitate drepturile fundamentale ale omului in procesul penal. Prin organizarea procesului penal pe baza principiului contradictorialitatii, Codul de procedura penala in vigoare obliga organul de urmarire penala sa adune probele atat in favoarea, cat si in defavoarea invinuitului sau a inculpatului, chiar si atunci cand acesta recunoaste fapta (art. 202). Conform art. 130 alin. (1) din Constitutie, 'In activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor', iar normele din Codul de procedura penala privitoare la rolul procurorului in procesul penal, ca reprezentant al Ministerului Public, sunt in concordanta cu prevederile Constitutiei. Astfel, potrivit prevederilor art. 216 din Codul de procedura penala, procurorul, exercitand supravegherea respectarii legii in activitatea de urmarire penala, vegheaza ca orice infractiune sa fie descoperita, orice infractor sa fie tras la raspundere penala si ca nici o persoana sa nu fie urmarita penal fara sa existe probe sau indicii temeinice de savarsire a unei fapte prevazute de legea penala. De asemenea, vegheaza ca nici o persoana sa nu fie retinuta sau arestata decat in cazurile si in conditiile prevazute de lege. In exercitarea activitatii de supraveghere procurorul ia masurile necesare sau da dispozitii organelor de cercetare penala sa ia asemenea masuri. In conformitate cu dispozitiile art. 220 din Codul de procedura penala, procurorul este obligat sa infirme orice act sau masura procesuala a organului de urmarire penala luata fara respectarea dispozitiilor legale. Cu privire la rolul procurorului in faza judecatii, dispozitiile art. 316 din acelasi cod prevad ca in desfasurarea cercetarii judecatoresti procurorul exercita un rol activ in vederea aflarii adevarului si a respectarii dispozitiilor legale, fiind liber sa prezinte concluziile pe care le considera intemeiate, potrivit legii, si tinand seama de probele administrate. Atunci cand cercetarea judecatoreasca nu confirma invinuirea sau cand a intervenit vreuna dintre cauzele de incetare a procesului penal, procurorul este obligat sa puna concluzii, dupa caz, de achitare a inculpatului sau de incetare a procesului penal.

Curtea mai observa ca procurorul nu poate fi considerat parte in proces, deoarece el reprezinta interesele societatii, apara drepturile persoanelor implicate in proces, inclusiv cele ale invinuitului sau inculpatului. Nu poate fi considerata o contradictie faptul ca procurorul care supravegheaza urmarirea penala dispune trimiterea in judecata a inculpatului si sustine si acuzarea in proces, atata vreme cat solutionarea cauzei revine instantei judecatoresti. Totodata nu poate fi considerata o contradictie imprejurarea ca procurorul care a dispus luarea masurii arestarii preventive a dispus si trimiterea in judecata, deoarece intreaga activitate a procurorului in cursul urmaririi penale se desfasoara sub controlul instantelor judecatoresti. Asa cum a statuat Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, orice persoana nemultumita de solutionarea plangerii sale impotriva masurilor sau actelor efectuate de procuror ori pe baza dispozitiilor date de el si care nu ajung in fata instantelor judecatoresti are dreptul sa se adreseze justitiei in temeiul art. 21 din Constitutie, ce urmeaza sa se aplice in mod direct. Prin Decizia nr. 268 din 18 iunie 1997, ramasa definitiva prin Decizia nr. 709 din 19 decembrie 1997, ambele publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998, Curtea a respins, ca fiind neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate privitoare, intre altele, la dispozitiile art. 148 din Codul de procedura penala, invocand garantiile prevazute in art. 23 din Constitutie impotriva unei arestari efectuate cu incalcarea legii. Aceeasi solutie se impune si in prezenta cauza, cu precizarea ca reglementarea constitutionala si procesual penala a activitatii procurorului asigura garantii de natura sa previna atingerea drepturilor si libertatilor persoanei in procesul penal, chiar daca a efectuat urmarirea penala, a dispus arestarea preventiva a inculpatului si a dispus trimiterea in judecata. Chiar daca actele si masurile procesuale ar fi date in competenta unor persoane diferite, actele si masurile respective ar trebui efectuate cu respectarea aceluiasi cadru legal.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se invoca indeosebi jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care pune in discutie independenta procurorului, si anume hotararile pronuntate in cauza 'Schiesser contra Elvetiei', 1979, si in cauza 'Huber contra Elvetiei', 1990. In primul caz Curtea a decis ca nu s-au incalcat prevederile art. 5 paragraful 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, deoarece procurorul de district a actionat exclusiv ca organ de instructie, examinand daca trebuie sa il inculpe pe cel vinovat si sa il plaseze in detentie provizorie si apoi, efectuand instructia dosarului, si-a respectat obligatia de a cerceta cu aceeasi grija atat faptele in favoarea acuzarii, cat si cele impotriva acesteia, fara a suporta nici o ingerinta exterioara, ci exercitandu-si astfel propria-i putere de decizie pe care i-o atribuie legea. In cel de-al doilea caz ('Huber contra Elvetiei', 1990), speta asemanatoare, Curtea a decis ca, de vreme ce este posibil ca procurorul sa devina organ de urmarire si deci 'impartialitatea sa poate fi pusa la indoiala', s-au incalcat prevederile art. 5 din conventie, solutie reafirmata si in cauza 'Brincat contra Italiei', 1992.

Desi jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a fixat in sensul ca actele procesuale efectuate de procuror in cursul urmaririi penale sunt suspectate de lipsa de impartialitate, aceasta nu poate conduce automat la concluzia neconstitutionalitatii art. 148 si din Codul de procedura penala, precum si a neconstitutionalitatii dispozitiilor art. 27 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, asa cum solicita autorul exceptiei, deoarece, astfel cum rezulta din analiza anterioara, prin aceste prevederi sunt asigurate drepturile fundamentale ale persoanei in dreptul penal, neexistand o contrarietate cu prevederile Constitutiei. Curtea Constitutionala constata totodata ca nu exista neconcordante intre, pe de o parte, prevederile art. 5 paragraful 3 din conventie si, pe de alta parte, legile interne (Codul de procedura penala si Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata), spre a se aplica dispozitiile art. 20 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora: 'Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale.'

Criticile de neconstitutionalitate fiind neintemeiate, exceptia urmeaza sa fie respinsa.

Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,

CURTEA

In numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 148 si din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 27 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, exceptie ridicata de Stefan Zinca in Dosarul nr. 1.048/1998 al Tribunalului Buzau - Sectia penala.

Definitiva si obligatorie.

Pronuntata in sedinta publica din data de 15 februarie 2000.

CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE

Decizia nr.4672 din 1 noiembrie 2002

Revista Dreptul nr.5/2004

Urmarire penala. Competenta materiala exclusiva a procurorului

    In cazul in care, pentru savarsirea uneia dintre infractiunile prevazute in art.209 alin.3 C.proc.pen., organele de cercetare ale politiei efectueaza si alte acte de urmarire penala decat cele care nu sufera amanare, potrivit art.213, acele acte sunt afectate de nulitate prin incalcarea dispozitiilor legale relative la competenta dupa materie, conform art.197 alin.2 si 3 din acelasi cod.

    Ca atare, daca ascultarea majoritatii martorilor, ascultarea inculpatilor dupa punerea in miscare a actiunii penale, initierea efectuarii unor examinari medico-legale, au fost facute de organele de politie, procurorul marginindu-se sa finalizeze urmarirea penala, sesizarea instantei nu este conforma legii iar hotararea   este casabila, cu trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea urmaririi penale.

    Prin sentinta penala nr.31 din 13 martie 2002, Tribunalul Giurgiu a condamnat pe inculpatii J.N. si S.B. pentru savarsirea infractiuniii de incaierare prevazuta in art.322 alin.3 teza ultima C.pen.

    Instanta a retinut ca, in seara zilei de 2 octombrie 1999, inculpatii au participat la o incaierare, urmare careia o persoana a murit din cauza loviturilor grave suferite.

    Curtea de Apel Bucuresti, sectia a II-a penala, prin decizia nr.369/A din 13 iunie 2002, a repins apelurile declarate de inculpatul J.N. si partile civile, precum si cererea de repunere in termenul de apel formulata de inculpatul S.B.

    Impotriva acestor hotarari au declarat recurs inculpatii, invocand, intre altele, ca urmarirea penala a fost efectuata de organele de politie si nu de procuror, cum se prevede in art.209 alin.3 C.proc.pen.

    Recursul este fondat.

    In speta, la data de 3 octombrie 1999, politistii de la Politia orasului Bolintin Vale au fost sesizati cu privire la faptul ca la dispensarul din comuna a fost adus T.S., care la scurt timp a decedat. In urma acestei sesizari au fost pornite cercetari, stabilindu-se ca victima a participat in noaptea de 2 octombrie 1999 la o incaierare intre mai multe persoane; efectuandu-se actele de urmarire penala, Inspectoratul de Politie al Judetului Giurgiu a intocmit referatul de terminare a urmaririi penale in care a propus emiterea rechizitoriului si sesizarea instantei de judecata pentru comiterea infractiunii de incaierare.

    Potrivit art.209 alin.3 C.proc.pen., urmarirea penala se efectueaza, in mod obligatoriu, de catre procuror, intre altele, in cazul infractiunilor aratate in art.27 pct.1 lit.b, si anume al infractiunilor savarsite cu intentie, care au avut ca urmare moartea unei persoane. Infractiunea prevazuta in art.322 alin.3 C.pen. este o infractiune ce se savarseste cu intentie si, in cauza de fata, a avut drept consecinta moartea victimei.   Urmarirea penala, in aspectele ei esentiale, a fost efectuata nu de procuror, ci de organul de politie, desi in cazul savarsirii unor infractiuni pentru care efectuarea urmaririi penale este de competenta exclusiva a procurorului,  organele de politie initial sesizate pot efectua numai unele acte de urmarire penala ce nu sufera amanare, in scopul conservarii unor mijloace de proba.  

    In speta, organele de politie nu s-au limitat la efectuarea unor astfel de acte de urmarire penala, depasindu-si competenta, procurorul marginindu-se a lua   declaratii in faza finala a urmaririi penale si a solicita avizul Comisiei Superioare de Avizare si Control din cadrul I.M.L."Prof.dr.Mina Minovici".

    Astfel, cercetarea la locul faptei a fost efectuata exclusiv de organele de politie din cadrul Politiei orasului Bolintin Vale si Postului de Politie al comunei Roata de Jos, iar schita locului faptei si plansele foto au fost intocmite de acelasi organ.  

    Cei 7 martori pe baza declaratiilor carora a fost stabilita situatia de fapt au fost audiati la 3 octombrie 1999 tot de catre organele de politie, aceleasi organe s-au ocupat de efectuarea de acte medicale privind victima,  chiar inculpatii au fost ascultati in aceasta calitate de lucratori de politie, in prezenta avocatilor alesi.  

     Punerea in miscare a actiunii penale impotriva inculpatilor pentru savarsirea infractiunii prevazute in art.322 alin.3 C.pen. s-a facut in baza referatului intocmit de IPJ Giurgiu care, ulterior, a redactat referatul de terminare a urmaririi penale si a propus emiterea rechizitoriului si sesizarea instantei de judecata.      

    In atare situatie, se impune constatarea ca au fost incalcate prevederile art.209 alin.3 C.proc.pen., incat actul de sesizare a instantei, potrivit art.197 alin.2 din acelasi cod este afectat de nulitate absoluta. 

Avand in vedere ca hotararile sunt supuse casarii, conform art.385⁹ alin.1 pct.1 C.proc.pen., cand nu au fost respectate dispozitiile privind competenta dupa materie,  recursurile  inculpatilor au fost admise si s-a trimis cauza Parchetului de pe langa Tribunalul Giurgiu pentru refacerea urmaririi penale.