QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate drept

Aplicabilitatea art.6 cedo in materia sanctiunilor comunitare









Universitatea   'Spiru Haret'

Facultatea de drept si administratie publica






MASTER - Institutii ale dreptului penal                             european


APLICABILITATEA ART.6 CEDO IN MATERIA SANCTIUNILOR COMUNITARE




CUPRINS :



INTRODUCERE


2. CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI


3. CONTINUTUL ART. 6 DIN CONVENTIA EUROPEANA

A DREPTURILOR OMULUI


- 3.1. Dreptul la un proces echitabil


4. GARANTIILE PREVAZUTE DE ART.6 DIN CEDO IN MATERIE CONTRAVENTIONALA



5. APLICABILITATEA ART. 6 CEDO IN MATERIA

SANCTIUNILOR COMUNITARE



6. INCHEIERE




BIBLIOGRAFIE :



Jean Francois Renucci, Droit europeen des droits de l'homme, 2001, Paris, p. 13


Jean Francois Renucci, op.cit, p. 9


Pierre- Marie Dupuy, Droit international public, Dalloz, 2004, pag. 21


Olivier Dord, Systèmes juridiques nationaux et Cours européennes: de l'affrontement à la complémentarité, Pouvoirs n°96, 2001, p. 5


Denys Simon, Des influences réciproques entre CJCE et CEDH: Je t΄aime, moi non plus? Pouvoirs, 2001 n°96


Liviu Petru Zapartan, Constructia europeana, Ed.Imprimeriei de Vest, Oradea, 2001, p.19


Patrick Wachsmann, Le traite d'Amsterdam, Dalloz, Revue trimestrielle de droit europeen, nr. 4/1997 p. 177


Olivier le Bot, op.cit, p. 791


CEDO, Van der Mussele c. Belgia, din 23.11.1983, §27, Costello Roberts c. Regatul Unit al Marii Britanii din 22.11.1995


CJCE, Hoechst, precitata, CEDO, Chappel c.Regatului Unit al Marii Britanii, din 30.03.1989.


CJCE, Emesa Sugar, din 4.02.2000, C- 17/1998, CEDO, Vermeulen c.Belgia, din 0.02.1996.


Corneliu Barsan, Uniunea Europeana si Conventia Europeana a Drepturilor Omului: unitate sau dualitate in protectia europeana a drepturilor omului ?, Revista Romana de Drept Comunitar, nr.1/2003, p. 31


Denys Simon, op.cit, pag.48




1. INTRODUCERE

Drepturile omului sunt universale. Toate textele fac trimitere la identitatea universala a persoanei umane, ea are aceleasi drepturi si poate aspira la aceleasi libertati in conditii egale de rasa, sex, religie, nationalitate[1] . Universalitatea este insa strict legata de caracterul obiectiv, ele sunt indestructibil legate de persoana umana si nu ii sunt atribuite acesteia in virtutea vreunei legi sau statut care ulterior i-ar putea fi revocat .

Caracterul universal si obiectiv al drepturilor omului a determinat, in special dupa al doilea razboi mondial, multiplicarea instrumentelor conventionale sau a celor pur declaratorii in aceasta materie, fie la nivel universal, fie la nivel regional.  La nivel regional, Europa, in marea sa diversitate, a devenit treptat, un formidabil laborator experimental in planul drepturilor omului, in incercarea de a reinventa un drept comun, mai precis de a crea un pluralism juridic ordonat.[3] Spatiul european regrupeaza valori care constituie mostenirea comuna europeana. In acest spatiu colaborarea dintre state a primit alte coordonate decat in dreptul international clasic. Aceasta diferentiere s-a realizat fie prin crearea unor organizatii internationale interguvernamentale, care prin cedarea unor atribute de suveranitate din partea statelor se poate substitui in situatii determinate actiunii acestora (este cazul Uniunii Europene), fie prin crearea unor sisteme specifice de sanctionare a conduitelor etatice , care sa controleze modul de aplicarea a anumitor norme conventionale(este cazul mecanismului stabilit de Conventia de la Roma).  

Armonizarea dintre state, fie ca se realizeaza in cadrul Uniunii Europene, fie in cadrul Consiliului Europei, este coordonata de doua instante, in care se contopesc principiile de drept nationale cu noile concepte specifice: Curtea Europeana a Drepturilor Omului si Curtea de Justitie a Comunitatiilor Europene. Europa lui René Cassin si a lui Jean Monnet, desi au ca scop integrarea, sunt doua sisteme diferite care nu fac parte dintr-o logica federala de suprapunere[5] , dar care au aceeasi arie de aplicare .  Cum deja statele si-au afirmat atasamentul fata de valorile fundamentale care conditioneaza apartenenta atat la Consiliul Europei cat si la Uniunea Europeana si care in substanta sunt aceleasi rezolvarea divergentelor legate de dublul standard impus statului . Noul judecator european, fie el de la Strasbourg sau Luxembourg, avea de creat un drept comun tinand cont de sistemele juridice nationale.

Statul are protectia asigurata pe doua paliere: prin Conventia Europeana a Drepturilor Omului, semnata la Roma la 4 noiembrie 1950, si, mai nou, prin Charta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Intrarea in vigoare a Constitutiei Europene, ar fi legitimat pe deplin Charta ca unica referinta in cadrul Uniunii Europene in materia drepturilor fundamentale. Aparent, cele doua instante se aflau intr-o «separatie congenitala»[7] deoarece CJCE a inceput ca protectoare a unor libertati economice, pana la Tratatul de la Maastricht iar CEDO era in special protectoarea drepturilor civile si politice. Aceasta coexistenta insa nu s-a dovedit a fi chiar atat de pasnica, in sensul ca atat CEDO cat si CJCE, utilizand acelasi catalog (pana la adoptarea Chartei in 2000) care era Conventia de la Roma, dar actionand in cadre diferite, aparea in mod constant posibilitatea unui conflict de interpretare sau de hotarari.Uniunea Europeana a fost animata de un proces pragmatic, care viza asigurarea prosperitatii materiale fiind o organizatie internationala de aparare a drepturilor omului, in cadrul ei protectia drepturilor fundamentale fiind esentiala, chiar daca nu exclusiva . Tratatele constitutive ale Comunitatilor Europene urmareau in principal coeziunea economica dintre statele membre bazate pe anumite libertati necesare functionarii pietei unice: libertatea de circulatie a persoanelor (art.48-58 CEE), interdictia discriminarilor pe motiv de nationalitate (art.7 si 48 CEE) sau pe motiv de sex in ceea ce priveste dreptul la munca si remuneratie.  





Odata cu tratatul de la Maastrich, proaspata uniune a statelor europene, a fost consolidata prin adoptarea articolului F§2[10] , devenit mai apoi articolul 6, care da legitimitate intregului edificiu comunitar prin inglobarea in opera comunitara a vechilor traditii europene, conferind astfel un sentiment de securitate juridica. Tratatele care au urmat, prin formulari sintetice au reactualizat importanta protectiei comunitare a drepturilor omului, erijandu-le in

fundamente ale Uniunii[11] . In 1994, CJE prin avizul numarul 2/1994 a refuzat sa adere la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Refuzul Uniunii Europene de a adera la Conventia de la Roma are la baza teama anumitor guverne ca nu cumva sub umbrela protectiei drepturilor omului, judecatorii din state nemembre ale Comunitatiilor sa intre in contact cu problemele specifice ale Uniunii sau ale statelor membre sau sa determine in timp o regresie a gradului de protectie. Refuzul era insa reciproc, jurisprudenta Curtii de la Strasbourg delegandu-si obligatiile sale unor organisme private sau unor particulari .

Protectia vietii private si familiale[15] , libertatea de expresie sau principiul contardictorialitatii au fost 'victimele' acestor interpretari diferite in jurisprudenta dezvoltata de cele doua instante. S-a recurs la o alta incercare de solutionare a acestui conflict: adoptarea unui catalog specific de drepturi al Uniunii Europene, cu o dimensiune simbolica: aceste drepturi vin sa se adreseze unei categorii aparte -cetateanului unional - si deci poarta amprenta specificitatii acestuia. Vor exista astfel in spatiul european doua interpretari jurisprudentiale in materie de drepturi fundamentale, iar individul se va folosi de cele doua instrumente in functie de interesele sale, cautand calea cea mai sigura de a-si realiza drepturile, fie transformand Curtea de la Strasbourg in cenzorul actelor comunitare, ipoteza deja utilizata , fie sa ignore complet Curtea de la Strasbourg, chiar daca drepturile care fac obiectul cererii sale ar intra in aria sa de competenta, fiindca CJE ii permite un acces mai rapid si o executare mai sigura , fie sa apeleze la amandoua, atunci cand drepturile isi gasesc echivalent in Charta si in Conventie sau in jurisprudenta CEDO, obtinand la sfarsit doua hotarari urmand sa o execute pe cea care ii este mai favorabila, generand in aceasta ipoteza un conflict de sentinte, punand statul din nou in dificultate.

2. CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI ( CEDO )

Curtea europeana a Drepturilor Omului ( CEDO ) este o jurisdictie internationala cu sediul la Strasbourg. Ea este alcatuita dintr-un numar de judecatori egal cu cel al Statelor memebre ale Consiliului Europei care au ratificat Conventia pentru Apararea Drepturilor

Omului si a Libertatilor fundamentale. In prezent ei sunt patruzeci si sase la numar.

Judecatorii isi exercita activitatea cu titlu individual si nu reprezinta nici un stat. Ei nu pot exercita vreo activitate incompatibila cu obligatiile lor de independenta si impartialitate sau cu disponibilitatea ceruta de o activitate exercitata pe timp complet. Mandatul judecatorilor expira la atingerea varstei de saptezeci de ani. Curtea, in plenul ei isi alege presedintele, doi vicepresedinti si doi presedinti de sectiune pe o perioada de trei ani.

CEDO isi are originile in Conventia Europeana a Drepturilor Omului din 1950, semnata la Roma, pe 4 noiembrie si intrata in vigoare in septembrie 1953. Conventia a reprezentat primul efort colectiv in directia impunerii si respectarii drepturilor afirmate de Conventia Universala. In prima faza Curtea lucra in tandem cu Comisia Europeana, dar, pe masura dezvoltarii activitatii din perioada anilor 1980-1990, activitatea Curtii nu a mai fost atat de dependenta de Comisie. Conventia statuta urmatoarele drepturi si libertati: CEDO aplica Conventia europeana a Drepturilor Omului. Misiunea sa consta in verificarea respectarii de catre State a drepturilor si garantiilor prevazute in Conventie. In acest scop, ea examineaza plangerile (numite « cereri »), introduse de catre persoane individuale sau, mai rar, de catre State. Daca Curtea constata ca un Stat membru a incalcat unul sau mai multe dintre aceste drepturi si garantii, ea va adopta o hotarare. Aceasta hotarare este obligatorie si trebuie sa fie executata de tara vizata.

3. COMPETENTA CURTII EUROPENE A DREPTULUI OMULUI

Curtea Europeana a Drepturilor Omului are doua categorii de competente: solutionarea litigiilor (competenta contencioasa) si emiterea de avize consultative (competenta consultativa). Competenta ei acopera toate problemele privind interpretarea si aplicarea CEDO si a Protocoalelor sale. Competenta contencioasa se manifesta sub doua aspecte: solutionarea litigiilor interstatale si a cererilor individuale.

a. Litigiile interstatale sunt acelea in care un stat-parte la CEDO sesizeaza Curtea asupra oricarei pretinse incalcari a CEDO de catre alt stat-parte (art. 33 al Conventiei).

b. Cererile individuale provin de la orice persoana fizica, organizatie neguvernamentala sau grup de particulari care se pretinde victima a vreunei incalcari a drepturilor sale recunoscute in CEDO de catre unul din statele-parti (art. 34 al Conventiei). Avizele consultative[20] sunt date, la cererea Comitetului de Ministri, asupra problemelor juridice privind interpretarea CEDO, fara a se putea referi la probleme legate de continutul sau de intinderea drepturilor sau libertatilor consacrate de CEDO, si nici la alte probleme de care Curtea sau Comitetul de Ministri ar putea sa ia cunostinta ca urmare a introducerii unui recurs prevazut in Conventie (art. 47 al Conventiei).

Conventia europeana a Drepturilor Omului cunoscuta si sub denumirea de Conventia pentru Protectia Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale este un tratat international, deschis spre semnare de insasi Statele membre ale Consiliului Europei. Conventia, care instituie Curtea si organizeaza functionarea sa, contine o lista de drepturi si garantii pe care Statele s-au angajat sa le respecte. In particular, Conventia apara :

• dreptul la viata ; dreptul la un proces echitabil in materie civila si penala ;  dreptul la

respectarea vietii private si de familie ;  libertatea de exprimare ;  libertatea de gandire; constiinta si religie ;  dreptul la un recurs efectiv ;  dreptul la respectarea bunurilor personale;
• dreptul de a vota si dreptul de a participa la alegeri.

Tot in particular, Conventia interzice : tortura si pedepsele sau tratamentele inumane

sau degradante ;  detentia arbitrara si ilegala ;  discriminarea in exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute in onventie;  expulzarea sau neacceptarea propriilor cetateni de catre un stat ;  pedeapsa cu moartea ;  expulzarea colectiva a strainilor.

3. CONTINUTUL ART. 6 DIN CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

3.1. Dreptul la un proces echitabil

1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari, fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate  impotriva sa. Hotararea trebuie sa fie pronuntata in mod public, dar accesul in sala de sedinta poate fi interzis presei si publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei parti a acestuia in interesul moralitatii, al ordinii publice ori a securitatii nationale  intr-o societate democratica, atunci cand interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces o impun, sau in masura considerata absolut necesara de catre instanta atunci cand, in imprejurari speciale publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere intereselor justitiei.

2. Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia

sa va fi legal stabilita.

3. Orice acuzat are, in special, dreptul :

a) sa fie informat, in termenul cel mai scurt, intr-o limba pe care o intelege si in mod amanuntit, asupra naturii si cauzei acuzatiei aduse impotriva sa;

b) sa dispuna de timpul si de inlesnirile necesare pregatirii apararii sale;

c) sa se apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el si, daca nu dispune de

mijloacele necesare pentru a plati un aparator, sa poata fi asistat in mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci cand interesele justitiei o cer ;

d) sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii;

e) sa fie asistat in mod gratuit de un interpret, daca nu intelege sau nu vorbeste limba folosita la audiere.

Drepturile prevazute la articolul 6 corespund drepturilor garantate la articolul 5 din CEDO si au, in conformitate cu articolul 52 alineatul (3) din carta, acelasi inteles si acelasi domeniu de aplicare. Prin urmare, restrangerile la care pot fi supuse in mod legal nu le pot depasi pe cele permise de articolul 5 din CEDO, care este redactat dupa cum urmeaza:

1. Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale:

a.       daca este detinut legal pe baza condamnarii de catre un tribunal competent;

b.      daca a facut obiectul unei arestari sau al unei detineri legale pentru nesupunerea la o

hotarare pronuntata, conform legii, de catre un tribunal ori in vederea garantarii executarii unei obligatii prevazute de lege;

c.       daca a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare

competente, atunci cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia;

d.      daca este vorba de detentia legala a unui minor, hotarata pentru educatia sa sub

supravegher sau despre detentia sa legala, in scopul aducerii sale in fata autoritatii competente

e.       daca este vorba despre detentia legala a unei persoane susceptibile sa transmita o

boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

f.       daca este vorba despre arestarea sau detentia legala a unei persoane pentru a o

impiedica sa patrunda in mod ilegal pe un teritoriu sau impotriva careia se afla in curs o procedura de expulzare ori de extradare;

Orice persoana arestata trebuie sa fie informata, in termenul cel mai scurt si intr-o





limba pe care o intelege, asupra motivelor arestarii si asupra acuzatiilor aduse impotriva sa;

Orice persoana arestata sau detinuta in conditiile prevazute la alineatul (1) litera (c)

din prezentul articol trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau a altui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare si are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere;

Orice persoana privata de libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul de a

introduce un recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detinerii sale si sa dispuna eliberarea sa daca detinerea este ilegala;

5.Orice persoana care este victima unei arestari sau a unei detineri in conditii contrare

dispozitiilor acestui articol are dreptul la reparatii.

Drepturile prevazute la articolul 6 trebuie respectate in special la adoptarea de catre Parlamentul European si de catre Consiliu a actelor legislative in domeniul cooperarii judiciare in materie penala, in temeiul articolelor 82, 83 si 85 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, mai ales pentru a defini dispozitiile comune minime privind calificarea infractiunilor si pedepsele, precum si anumite aspecte de drept procedural.

4. GARANTIILE PREVAZUTE DE ART.6 DIN CEDO, IN MATERIE CONTRAVENTIONALA

Conventia enumera doua feluri de garantii: unele de natura materiala, altele de natura procedurala, menite sa asigure eficienta celor din prima categorie.

Importanta art. 6 consta in dreptul la un proces echitabil, principiul fundamental al preeminentei dreptului intr-o societate democratica. Tocmai in considerarea acestei importante deosebite Curtea a sublinmiat mereu necesitatea unei interpretari extensive a textului articolului 6 din Conventie. Daca in ce priveste aplicarea garantiilor generale prevazute de art. 6.1 din Conventie (dreptul de acces la instanta, dreptul la un proces echitabil, egalitatea armelor, etc) nu ridica probleme in procedura contraventionala, nu la fel stau lucrurile cand vine vorba despre aplicarea garantiilor instituite de 6.3 in favoarea oricarui „acuzat in materie penala”. Ori pentru a determina daca aceste garantii sunt sau nu aplicabile in procedura contraventionala este imperios necesar ca instanta sa determine daca procesul verbal atacat constituie „acuzatie in materie penala” in sensul autonom dat de Conventie acestei notiuni.

Curtea a aratat ce trebuie inteles in sensul Conventiei prin „acuzatie”. In opinia Curtii aceasta notiune trebuie definita mai degraba in sens formal si se refera la „existenta unei notificari din partea autoritatilor cu privire la imputarea savarsirii unei fapte penale”.

Prin urmare, procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei constituie o

„acuzatie” in sensul Conventiei astfel ca urmeaza a se determina daca aceasta se refera sau nu la o fapta penala, aspect ce urmeaza a fi elucidat in lumina criteriilor instituite prin practica Curtii. Astfel, CEDO apreciaza, in mod constant ca pentru a determina daca o contraventie poate fi calificata drept “acuzatie in materie penala” in sensul Conventiei sunt necesare a fi avute in vedere trei criterii, acestea urmand a fi examinate prin raportare la scopul si obiectul art. 6 din Conventie: daca textul ce defineste contraventia apartine, conform legii nationale, drept penal; natura faptei; natura si gradul de severitate al sanctiunii aplicate ; toate acestea urmand a fi examinate prin raportare la scopul si obiectul art. 6 din Conventie.

In orice caz, in aprecierea Curtii, indicatiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativa in ce priveste primul ; celelalte doua urmand a fi cercetate alternativ, nu cumulativ. In examinarea acestor criterii Curtea apreciaza ca, pentru ca art. 6 sa devina aplicabil este suficient ca fapta sa fie prin natura sa « penala » din punct de vedere al Conventiei, sau sa expuna persoana vizata unei sanctiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, apartine sferei « penale ». Legislatia romana, asemeni celei germane, a scos din sfera ilicitului penal contraventiile, sanctionarea acestora facandu-se prin aplicarea unei amenzi administrative. Analizand „natura faptei”, CEDO a statuat ca nimic nu impiedica statele sa-si indeplineasca rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau mentinerea unei distinctii intre diferitele tipuri de infractiuni. Curtea a retinut in mod constant ca, „in principiu, Conventia nu se opune tendintei de dezincriminare existente in statele membre ale Consiliului Europei. Dar aceste fapte intra, in principiu, sub incidenta art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fondamentale. Acest criteriu insa urmeaza a fi analizat de la caz la caz, functie de circumstantele fiecarei spete in parte.

In ce priveste al treilea criteriu, ”natura si gradul de severitate al sanctiunii aplicate” Curtea a avut in vedere faptul ca amenda contraventionala, nu este gandita sa asigure o reparatie pecuniara a unei eventuale daune ci are caracter punitiv prin natura ei, apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristica distinctiva a sanctiunii penale.

Mai mult, sanctiunile administrative contraventionale nu privesc un grup de persoane, ci se adreseaza tuturor cetatenilor in vederea realizarii scopului preventiv si represiv al sanctiunii, ceea ce confera faptei natura penala. In aceste conditii, distinctia operata de dreptul intern intre infractiuni si contraventii nu este operanta, in sensul art. 6 din Conventie, toate avand „caracter penal”. Cuantumul redus al amenzii nu ar putea constitui un criteriu in favoarea caracterului « ne-penal » al contraventiei, urmand a fi apreciat prin raportare la veniturile contravenientului. Ceea ce se ia in considerare sub acest aspect este sanctiunea aplicabila iar nu cea efectiv aplicata. In masura in care aceste trei criterii, analizate separat, nu pot conduce singure la o concluzie in privinta caracterului penal sau ne-penal al acuzatiei ele urmeaza a fi analizate coroborat, urmand a se vedea daca nu cumva acestea, apreciate fiind cumulativ, aduc acuzatia in sfera penalului. In masura in care in urma acestei analize se poate aprecia ca este vorba despre o « acuzatie in materie penala », atunci contravenientului urmeaza sa i se recunoasca toate garantiile prevazute de art. 6.3 din Conventie. Scopul interpretarii date dispozitiilor art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului, in sensul ca notiunea de 'acuzatie in materie penala' include si domeniul contraventional, a fost acela de a asigura aceeasi garantii procesuale celor invinuiti de savarsirea unei contraventii ca si celor invinuiti de savarsirea unei infractiuni. In concluzie, in masura in care, prin aplicarea criteriilor dezvoltate de jurisprudenta Curtii, procesul verbal de contraventie apare ca reprezentand o „acuzatie in materie penala”, aceasta concluzie atrage aplicabilitatea garantiilor prevazute de art. 6 din Conventie oricarui acuzat in materie penala:

1. Prezumtia de nevinovatie (art. 6.2 din Conventie); aceasta priveste
in primul rand atitudinea judecatorului chemat sa se pronunte asupra acuzatiei, care trebuie sa abordeze judecarea cauzei fara partinire si fara prejudecati, fara a porni de la prezumtia sau banuiala ca petentul este vinovat.
In mod evident aceasta este incompatibila cu orice eventuala prezumtie de temeinicie a procesului verbal de contraventie. Prezumtia de nevinovatie poarta si asupra sarcinii probei, care revine agentului constator iar indoiala profita petentului .

Prezumtia de nevinovatie presupune si dreptul la tacere, acuzatul neputand fi obligat sa declare nimic insa, daca doreste, trebuie sa i se permita sa faca proba nevinovatiei sale.Dreptul la tacere nu are insa caracter absolut.

2. Dreptul la aparare (art. 6.3 lit. c din Conventie) - In practica sa Curtea a aratat ca orice persoana subiect al unei acuzatii in materie penala dispune de doua posibilitati: fie sa se apere singur, fie sa recurga la serviciile unui avocat. Alegerea intre aceste doua variante nu revine insa statului contractat ci chiar acuzatului. Cand acesta decide sa apeleze la un avocat insa nu dispune de posibilitati materiale in acest sens, statul este obligat sa-i asigure asistenta judiciara gratuita, daca interesele justitiei o cer. De asemenea Curtea, in practica sa, a aratat care sunt criteriile dupa care se apreciaza „interesele justitiei”: complexitatea cauzei, gravitatea faptei de care este acuzata persoana si cea a apedepsei pe care o risca, capacitatea acuzatului de a se apara singur in mod efectiv . Incalcarea dreptului oricarui acuzat in materie penala de a beneficia de asistenta juridicia gratuita nu depinde de existenta unui prejudiciu, fiind suficient ca in cauza aceasta asitenta a lipsit iar interesele justitiei ar fi cerut-o.

3. Dreptul de a intreba sau a solicita audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii (art. 6.3 lit. d)

Vor fi considerati martori, in sensul art. 6.3 lit. d) si expertii desemnati de instanta.

4. Dreptul de a fi asistat in mod gratuit de un interpret, daca nu intelege sau nu vorbeste limba folosita la audiere. (art. 6.3 lit e) din Conventie)

Aceasta norma este interpretata de Curte in sensul aplicarii ei si in cazul in care acuzatul intelege dar nu vorbeste limba folosita in cursul procedurii si chiar daca avocatul sau inetelege si vorbeste aceasta limba. De asemenea, dreptul de a beneficia de serviciile unui interpret nu este conditionat de precaritatea mijloacelor financiare ale partii, acesta neputand fi obligat sa suporte cheltuielile de interpret la finalul procedurii, chiar daca ar fi gasit vinovat.

Prezumtia de nevinovatie in procedura contraventionala. In privinta acestei garantii fundamentale conferite prin art. 6 din Conventie, Curtea a elaborat o bogata jurisprudenta, stabilind ca aceasta prezumtie impune ca instantele sa nu porneasca de la premiza ca cel trimis in judecata a comis actul incriminat, ca sarcina probei sa revina acuzarii, indoiala fiind in beneficiul acuzatului (in dubio pro reo). Curtea a stabilit ca aceasta prezumtie nu este absoluta, in fiecare sistem de drept fiind operante prezumtii de drept sau de fapt, iar Conventia nu le interzice in principiu, atat timp cat statele respecta anumite limite si nu incalca drepturile apararii. OG 2/2001 nu contine dispozitii exprese referitoare la forta probanta a procesului-verbal de constatarea a contraventiei, insa fiind vorba despre un act administrativ, se aplica principiile generale din dreptul administrativ privind prezumtia de legalitate. Intrucat art. 47 din OG 2/2001 dispune ca procedura de judecata prevazuta de acest act normativ se completeaza cu dispozitiile Codului de procedura civila, se vor aplica regulile din procesul civil privind admisibilitatea, administrarea si aprecierea probelor si avand in vedere caracterul mixt al probelor, care apartin atat procedurii civile, cat si dreptului civil , sunt aplicabile reglementarile dreptului substantial in aceasta materie, anume art. 1169-1206 C.civ.

Din aceasta perspectiva, in materie contraventionala, i-ar reveni petentului obligatia de a propune probe si aduce probe care sa dovedesca contrariul celor retinute in procesul verbal de constatare a contraventiei. Din toate acestea se desprinde concluzia ca prezumtia de legalitate de care se bucura in sistemul nostru de drept, procesul verbal de constatare a contraventiilor, nu este contrara dispozitiilor art.6 par.2 si trebuie sa se faca de catre instante o analiza de la caz la caz, daca aceasta prezumtie aduce sau nu atingere principiului proportionalitatii intre scopuil urmarit si mijloacele utilizate, mai ales in ceea ce priveste dreptul la aparare al petentului. Este adevarat ca nu se poate nega forta probatorie a procesului verbal de constatare a unei contraventii, acesta fiind totusi un act intocmit de cartre un agent al statului, insa toate acestea pana la limita de a-l pune pe contraventient in imposibilitate de a se apara.Astfel, in masura in care procesul verbal de constatare a contraventiei nu este sutinut de dovezile in baza carora s-a intocmit, iar contravenientul nu are alta proba de nevinovatie, nu se mai poate sustine temeinicia procesului verbal fara a se incalca prezumtia de nevinovatie instituita de art. 6, practica instantelor interne prin care petentului i se solicita sa dovedeasca faptul ca nu a savarsit contraventia fiind una contrara prevederilor Conventiei.

Concluzia care se intrevede consta in aceea ca dreptul la tacere nu este unul absolut, fiind necesar a se analiza toate imprejurarile cauzei si a se respecta proportionalitatea intre scopul urmarit si mijloacele alese, pentru a nu se infrange celelalte garantii procedurale conferite de art.6, in special dreptul la aparare.

5. APLICABILITATEA ART.6 CEDO IN MATERIA SANCTIUNILOR COMUNITARE

Aplicabilitatea art. 6 CEDO in materia sanctiunilor comunitare reiese din cele ce urmeaza . Adesea, autoritatile nationale au afirmat ca Romania nu prezinta probleme in domeniul respectarii si promovarii drepturilor omului. Cu toate acestea, practica a demonstrat contrariul. In prezent, Romania ocupa locul II din punct de vedere al numarului petitiilor aflate pe rolul CEDO, fapt ce nu a reprezentat inca un semnal de alarma pentru autoritatile romane. Toate statele europene au probleme din punct de vedere al respectarii anumitor drepturi ale omului, insa o specificitate a Romaniei este aceea ca se reclama incalcarea majoritatii articolelor prevazute in Conventie. Probleme de fond identificate de CEDO provin atat din legislatia nesatisfacatoare, cat si din modul de solutionare a dosarelor de catre organele judiciare romanesti. Numai in anul 2007, lipsa de interes pentru acest domeniu a autoritatilor a costat Romania suma de 8.360.970 euro, din care 522.721 euro in urma intelegerilor amiabile realizate si 7.838.249 euro in urma unor hotarari de condamnare pronuntate de catre Curte. In anul 2007, statul roman a suportat 88 de hotarari de condamnare.

In aceiasi perioada, a existat si o hotarare a Curtii prin care s-a respins o plangere indreptata impotriva statului roman, precum si 18 intelegeri amiabile realizate intre stat si reclamanti. Aceasta demonstreaza fie incalcarea unor drepturi garantate de Conventie, fie incompatibilitate legislativa sau aplicare necorespunzatoare a legii, dar si faptul ca se aplica articolele CEDO in materia sanctiunilor comunitare. Si in anul 2008 prin hotararile pronuntate de C.E.D.O. s-au constatat numeroase incalcari ale Conventiei. Unele din hotararile de condamnare au fost determinate, de aplicabilitatea art. 6 :

Admiterea unor recursuri in anulare prin care s-au casat hotarari definitive si irevocabile- incalcare a art. 6 alin 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, precum si a dreptului de proprietate prevazut de art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventie.

In cauzele: Gaga impotriva Romaniei, SC. Plastik SA impotriva Romaniei, Serbanescu impotriva Romaniei, S.C. Sefer S.A. impotriva Romaniei, Curtea a constatat nerespectarea principiului securitatii raporturilor juridice, ca urmare a admiterii unor recursuri in anulare prin care s-au casat hotarari judecatoresti definitive si irevocabile. Prin OUG nr. 58/2003 s-au abrogat dispozitiile legale referitoare la recursurile in anulare, astfel incat aceasta cale extraordinara de atac nu mai poate fi exercitata in present, ceea ce a insemnat o reactie pozitiva a statului roman de a lua si masurile generale de armonizare a legislatiei sale interne cu dispozitiile Conventiei.

Refuzul statului de a asigura punerea in executare a unor hotarari judecatoresti, in principal a celor care obligau comisiile de fond funciar sa emita un titlu de proprietate in favoarea unor persoane

In cauza Luca contra Romaniei, Curtea a constatat incalcarea art. 6 § 1 si art. 1 din Protocolul nr. 1. Reclamanta Atena Luca a invocat incalcarea art. 6 § 1 si art. 1 din Protocolul nr. 1 pe motiv ca nu s-a pus in executare o sentinta irevocabila prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate in baza Legii fondului funciar nr. 18/1991 in favoarea reclamantei si sotului sau in comuna Comana (instanta a indicat si amplasamentul parcelelor pentru care a dispus reconstituirea). Prin aceeasi sentinta Comisia Judeteana Giurgiu a fost obligata sa emita titlu de proprietate pentru suprafata pentru care se dispusese reconstituirea.

Reamintind ca s-a mai pronuntat in cauze similare impotriva Romaniei (Sabin Popescu c. Romaniei si Dragne si altii c. Romaniei), in care a constatat incalcarea art. 6 § 1 si art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea a constatat ca in prezenta cauza Guvernul nu a adus nici un argument care sa o determine sa ajunga la o concluzie diferita.

Casare fara a reaudia inculpatii si darea unei noi interpretari.





In cauza Spinu c. Romaniei , Curtea a constat incalcarea art. 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil) pe motiv ca instanta de recurs (Curtea Suprema de Justitie) a casat decizia Curtii de Apel Oradea favorabila reclamantei fara a o reaudia si fara a reaudia coinculpatul , desi a dat o noua interpretare declaratiilor acestora.

Declaratii ale organelor de ancheta penala sanctionate de CEDO – violarea disp. art. 6 din CEDO.

Prin hotararea Samoila si Cionca c. Romaniei, CEDO si-a reiterat jurisprudenta

anterioara potrivit careia prezentarea publicului a unor declaratii de culpabilitate formulate de catre organe oficiale ale statului, inainte de o condamnare definitiva, este contrara prezumtiei de nevinovatie In fapt, dupa inceperea anchetei penale impotriva reclamantilor, atat seful politiei, cat si un procuror au declarat public, prin intermediul unor interviuri acordate presei, ca cei doi sunt cu siguranta vinovati de savarsirea unor abateri grave, care constituie obiectul dosarelor penale deschise impotriva lor. Curtea a considerat ca, in calitate de oficiali ai statului roman, cei doi au lasat publicului impresia certa a vinovatiei reclamantilor, ceea ce a adus atingere prezumtiei lor de nevinovatie.

5. Refuzul instantelor de a se pronunta cu privire la legalitatea unei decizii a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 18/1991- incalcarea art. 6 § 1 din Conventie

In cauza Stancu c. Romaniei, Curtea a constat o dubla incalcare a art. 6 § 1 (accesul la

justitie si dreptul la judecata intr-un termen rezonabil). Curtea Europeana a considerat ca

situatia de fapt din aceasta cauza este similara celei din cauzele Glod impotriva Romaniei si Hauler impotriva Romaniei. Curtea a aratat ca refuzul instantelor judiciare de a supune legalitatea unei decizii emise de o autoritate administrativa controlului judiciar este de natura a aduce atingere dreptului la un proces echitabil.

Nepunerea in executare a unei hotarari judecatoresti definitive

In cauza Vasile contra Romaniei, Curtea a constatat incalcarea art. 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil) pe motiv ca autoritatile nationale nu au asigurat punerea in executare a unei hotarari judiciare definitive favorabile reclamantei, prin care se admisese o actiune in revendicare impotriva unui particular.

7. Anularea recursului ca netimbrat- violarea art. 6 § 1 din CEDO

In cauza Nemeti contra Romaniei, dupa ce i-a fost respinsa cererea de scutire de taxa de catre Directia impozite si taxe din cadrul Consiliului Local, printr-o decizie nemotivata si care nu a fost analizata de catre instanta atunci cand a dispus anularea recursului, s-a decis ca a fost incalcat art. 6 § 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

11. Refuzul instantelor de a examina pe fond cererea de interventie prin care s-a solicitat obligarea comisiilor de aplicare a Legii 18/1991 la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament si lasarea solutiei la discretia comisiilor administrative.

In cauza Dumitrescu c. Romaniei, Curtea a constatat incalcarea dreptului de acces

la justitie (art. 6 § 1) si sub aspectul dreptului la judecata si la punerea in executare a hotararii judecatoresti in termen rezonabil . De asemenea Curtea a constatat si incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 prin intarzierea executarii hotararii judecatoresti definitive.

6 . INCHEIERE

Importanta cunosterii si aplicarii directe a jurisprudentei CEDO in practica instantelor nationale a fost exprimata si cu ocazia adresarii unui mesaj catre magistratii romani de catre profesorul Corneliu Barsan, judecator la C.E.D.O: ”Sa fiti curajosi asa cum v-a cerut domnul Luis Wildhaber(n.n. presedintele CEDO) sa aplicati legislatia UE si jurisprudenta CEDO”.

Acest citat semnifica perceptia unui judecator CEDO, dar si a unui cunoscator atent al situatiei din Romania, care constata ca, pentru a aplica practica CEDO in Romania este nevoie de curaj si de ruperea unor mentalitati si inertii ce nu mai pot exista in contextul unei justitii europene. Asadar , trebuie sa fim curajosi, sa indraznim !





Universalitatea acestora a fost consacrata prima oara in Charta ONU,articolul 55 statueaza neechivoc faptul ca in cadrul organizatiei este asigurat «respectul universal si efectiv al drepturilor omului si libertatiilor fundamentale pentru toti, fara a se face deosebire de rasa, sex, limba sau religie.

Jean Francois Renucci, Droit europeen des droits de l'homme, LGDJ, 2001, Paris, p. 13

Jean Francois Renucci, op.cit, p. 9

Pierre- Marie Dupuy, Droit international public, Dalloz, 2004, pag. 21

Olivier Dord, Systèmes juridiques nationaux et Cours européennes: de l'affrontement à la complémentarité, Pouvoirs n°96, 2001, p. 5

Art. 49 din Tratatul de la Maastricht stabileste ca orice stat european care respecta principiile enuntate la articolul F paragraful 1 poate cere sa devina membru al Uniunii Europene in vreme ce articolul 5 din Statutul Consilului Europei prevede ca aderarea presupune o verificare prealabila a capacitatii si vointei statului de a respecta principiile de baza ale Consiliului Europei. Trimiterile in fond sunt aproape identice.

Denys Simon, Des influences réciproques entre CJCE et CEDH: Je t΄aime, moi non plus? Pouvoirs, 2001 n°96

Liviu Petru Zapartan, Constructia europeana, Ed.Imprimeriei de Vest, Oradea, 2001, p.19

CJCE a stabilit primordialitatea drepturilor fundamentale si a oferit statului linii directoare in ce priveste aplicarea acestora in raport cu dreptul comunitar, asa cum rezulta din jurisprudenta Wachhauf: respectul drepturilor fundamentale se impune statelor membre si atunci cand aplica dreptul comunitar, ele sunt tinute pe cat posibil sa aplice reglementarea comunitara in conditii care sa nu nesocoteasca aceste drepturi.

Uniunea respecta drepturile fundamentale asa cum sunt garantate in Conventia Europeana a Drepturilor omului semnata la Roma in 4 noiembrie 1950, si asa cum rezulta din traditiile constitutionale comune statelor membre, in calitate de principii generale de drept comunitar.

Tratatul de la Amsterdam adauga un nou paragraf la articolul 6: Uniunea este fondata pe principiile de libertate, democratie, si respect al drepturilor omului si al libertatiilor fundamentale, precum si al statului de drept, principii care sunt comune dreptului statelor membre. Tratatul de la Nisa nu are nici un aport considerabil in materie de protectie a drepturilor omului, el prevede o revizuire a articolului 7 al Tratatului de la Maastricht, instituind o reactie in caz de violare grava a principiilor enuntate de articolul 6. Pentru detalii a se vedea Joël Rideau, Droit institutionnel de l'Union et des Communautés Européennes, LGDJ, 4e édition, partea a doua a lucrarii, capitolul 3, p 287 si urmatoarele.

Patrick Wachsmann, Le traite d'Amsterdam, Dalloz, Revue trimestrielle de droit europeen, nr. 4/1997 p. 177

Olivier le Bot, op.cit, p. 791

CEDO, Van der Mussele c. Belgia, din 23.11.1983, §27, Costello Roberts c. Regatul Unit al Marii Britanii din 22.11.1995

CJCE, Hoechst, precitata, CEDO, Chappel c.Regatului Unit al Marii Britanii, din 30.03.1989.

CJCE, Hoechst, precitata, CEDO, Chappel c.Regatului Unit al Marii Britanii, din 30.03.1989.

CJCE, Emesa Sugar, din 4.02.2000, C- 17/1998, CEDO, Vermeulen c.Belgia, din 20.02.1996.

CEDO. 15 state membre, 4.07.2000 si Senator Lines GmbH c.cele 15 state membre ajunsa in fata Camerei Mari, presedintele Curtii a anulat audienta fixata intial pe 22 octombrie 2003 fiindca Tribunalul de Prima Instanta a anulat printr- o hotarare din 30 septembrie 2003 amenda aplicata de Comisie societatii reclamante.

CJCE cunoaste si institutia executarii silite, dar avantajul incontestabil este faptul ca nu trebuie sa epuizeze toate caile de atac, ca in cazul CEDO. In acest sens a se vedea Gyula Fábián, Drept institutional comunitar, ed.Sfera Juridica, p.303 si urmatoarele.

La 2 iunie 2004, Curtea a dat prima sa decizie referitoare la o cerere de aviz consultativ, cerere ce a fost respina pentru lipsa competentei.

Adoptat_ la Roma la 4 noiembrie 1950. A intrat in vigoare la 3 septembrie 1953. Romania a ratificat Conventia prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicat in “Monitorul Oficial” nr. 135 din 31 mai 1994.





Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }