QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate comunicare

Manipularea cognitiva





Manipularea cognitiva


Imenselor posibilitati deschise de mobilizarea afectelor care insotesc mesajul se adauga cele ale manipularii continutului cognitiv nl mesajului insusi. Traditia retorica retinuse trucajele logice ale mesajului, de pilda, falsele silogisme, ca prototipuri ale unei astfel de manipulari. Din acest punct de vedere, posibilitatile s-au largit considerabil. Rationamentele false nu mai reprezinta decit o mica parte a acestora. Vom distinge doua mari tehnici: „cadrajul manipulativ' presupune utilizarea unor elemente cunoscute si acceptate de interlocutor si rcordonarea lor in asa fel incit acesta sa nu poata decit sa le accepte; „amalgamul' consta in propunerea unui cadraj de fapte adaugind un clement suplimentar, a carui contributie va fi semnificativa prin ea insasi. Prin urmare, este vorba despre un cadraj extins incorect.




Cadrajul manipulativ

Utilizarea cadrajelor manipulative se bazeaza pe nevoia noastra de a avea in real puncte de reper relativ stabile, distincte de credinte, inai apropiate de fapte decit de opinii. Aceste fapte vor mai fi atestate ca atare in masura in care ele vor fi comune mai multor persoane. Cadrajul inseamna deci o anumita modalitate de a ordona faptele. Astfel, el constituie una dintre armele puternice ale argumentarii. Dezinformarea, care este una dintre cele mai manipulative tehnici de recadraj, inseamna tocmai a prezenta niste pure inventii drept fapte brute si total credibile, destinate sa ascunda adevaratele informatii. Dezinformarea este pur si simplu un joc cu adevarul si minciuna, ale caror resurse le mobilizeaza in totalitate.

Cadrajul faptelor depaseste cu mult simpla intentie informativa, el intemeiaza premisele actiunii de convingere. Cadrajul manipulativ se iveste acolo unde convingerea ar fi imposibila cu ajutorul cadrajului initial. Manipularea implica o distorsiune a faptelor, rearanjarea lor in scopul de a obtine, spre exemplu, un consimtamint care lipsea initial, cu pretul exagerarii situatiei.

Cadrajul manipulator cunoaste trei mari variatiuni posibile: fie consta in transformarea, intr-un fel sau altul, a adevarului in fals si reciproc, fie consta in orientarea faptelor in asa fel incit realitatea sa fie cu buna stiinta deformata, fie consta in mascarea unei parti a faptelor astfel incit sa fie ascunse consecintele acceptarii unui cadraj dat.

Cadrajul inselator

A minti asupra faptelor este o arma de razboi. Toti strategii o recomanda, recunoscindu-i un statut de violenta psihologica, cvasi- echivalent cu violenta fizica pe care o provoaca armele propriu-zise. Minciuna il provoaca pe adversar sa ia decizii proaste, cele mai proaste in ceea ce-l priveste. Dezinformarea, cadraj manipulativ prin excelenta, este o arma intelectuala, ale carei consecinte pot fi extrem de criminale. Operatiunea „Mincemeat', al carei nume de cod era destul de macabru mincemeat inseamna „carne tocata'), este, din acest punct de vedere, un model aproape perfect de dezinformare . In 1943, autoritatile spaniole din Huelva gasira cadavrul unui ofiter englez, „capitanul Martin', aruncat la mal pe o plaja, aparent ca urmare a unui naufragiu. Asupra lui s-a gasit unul dintre cele mai importante documente ale acelei perioade: instructiuni precise ce aratau ca trupele aliate, care controlau Africa de Nord, urmau sa debarce pe tarmurile europene, mai precis in Sardinia si pe coastele Greciei. Aceasta informatie pretioasa fu transmisa in mod discret (caci Spania avea statutul de stat neutru) serviciilor de informatii germane. Cadavrul si documentele fura restituite in patrie englezilor.

Respectiva informatie mai risipi din grijile Statului Major german, care dorea sa-si poata concentra trupele pentru a impiedica debarcarea, si nu sa le disperseze pe toate coastele posibile, cum era cazul. In plus, documentul arata ca germanilor le vor fi trimise informatii false pentru a-i face sa creada ca debarcarea va avea Ioc in Sicilia, zona convenabila caci era, tehnic vorbind, cel mai usor de atins. Astfel, eu cit primeau mai multe semne reale indicind ca Aliatii isi pregateau debarcarea in Sicilia, cu atit germanii erau mai convinsi ca nu acolo se va produce ea!

In 1943, aliatii debarcasera in Sicilia, cum planuisera dintot- deauna, iar germanii fusesera prinsi pe picior gresit, increzatori in documentul gasit „intimplator' pe o plaja spaniola. Al doilea razboi mondial furnizeaza numeroase alte exemple de cadraj inselator. In anumite operatiuni. Aliatii n-au ezitat sa sacrifice mai multi agenti secreti sau membri ai retelelor de rezistenta pentru a intari credibilitatea falselor informatii (Aliatii insisi i-au predat dupa ce le incredintasera informatiile false si le recomandasera sa nu le dezvaluie „nici sub tortura', recomandare pe care multi nu au putut-o respecta). Dezinformarea este o arma criminala, ale carei bilanturi macabre se stabilesc in termeni de cistiguri si pierderi globale.

Un alt exemplu singeros de folosire a tehnicilor de dezinformare este relatat de istoricul Benjamin Stora. Este vorba despre o operatiune de intoxicare, in 1958, a uneia dintre principalele miscari de rezistenta algeriene, cea condusa de seful FLN Ait Hamouda, zis Amirouche. Acesta, sef exigent, dar iubit si apreciat de oamenii sai, era preocupat de tradarile si tentativele de infiltrare in rindul gradatilor sai. Un ofiter francez, colonelul Yves Bodard, imagina o stratagema de temut: „Acesta isi foloseste cunostintele desgre wilaya III* si trimite in maquis prizonieri de origine kabyliana* asupra carora se gaseau scrisori «fabricate» chiar de colonel, cu informatii confiden» tiale ce lasau sa se creada ca serviciile secrete intretin, pe ascuns, relatii cu cadrele si militantii algerieni. Dupa mai multe scrisori, siretlicul si-a atins scopul []; in citeva saptamini, numarul arestarilor si al executiilor a crescut'[2].

Se gasesc, in acest exemplu, toate ingredientele cadrajului inselator, in special amestecul subtil de informatii adevarate si false, unele validindu-le pe celelalte. Falsele informatii – in acest caz, presupusele tradari – sint cu atit mai credibile cu cit contextul de receptare este mai favorabil (in cazul de fata, este vorba despre climatul de spionaj creat de teama permanenta de tradare). Manipularea reusita a avut urmari din cele mai dramatice: se crede ca aproape 2.000 de combatanti au fost arestati si executati, adesea dupa ce au fost torturati, in urma manevrei eficace a colonelului Bodard.

Este oare dezinformarea folosita si in afara conflictelor armate sau a „razboiului secret' pe care il duc statele cu interese opuse, prin serviciile lor specializate? intr-adevar, folosirea ei se extinde pretutindeni unde exista conflicte, chiar pasnice, si mai ales in situatiile de „razboi economic si industrial'. Domeniul activitatilor financiare si bursiere, strins dependent de climatul psihologic, este un mediu in care acest tip de manipulare se foloseste frecvent. Fie ca reuseste, fie ca esueaza, protagonistii nu-i asigura nici o publicitate dezinformarii din acest domeniu: unii fiindca au utilizat un mijloc pe care oricine l-ar considera condamnabil, ceilalti fiindca, rusinati, i-au cazut victime. Nimeni nu are interesul – in domeniul de fata – sa faca publica folosirea unor asemenea tehnici.

Campania care, de mai multi ani, vizeaza, in Franta, doi politisti de la „Renseignements généraux'[3], printre care si directorul Yves Bertrand, demonstreaza complexitatea analizei in cazul in care faptele la care se poate referi o eventuala campanie de dezinformare nu sint constituite inca. In imprejurarea de fata, un denuntator anonim raspin- deste, din 1995, „informatii', adevarate sau false, sau adevarate si false, cu scopul de a determina justitia sa-i incrimineze pe cei doi politisti pentru „obstructionare si marturii false', in masura in care cei doi ar fi ascuns justitiei dovezi compromitatoare pentru anumiti oameni politici, aflati la putere in perioada respectiva. Toate aceste informatii prezinta aparentele credibilitatii (de exemplu, „note' emise chiar de „Renseignements généraux'), dar veridicitatea lor este contestata chiar de catre cei interesati. Denuntatorul, calificat drept „manipulator de geniu' de catre presa1, ramine deocamdata de negasit. Sa fie oare vorba despre o campanie de dezinformare urmarind sa compromita reputatia a doi politisti de rang inalt sau despre un denunt urmarind sa provoace un adevarat scandal? Adevarata dificultate aici se gaseste: dezinformarea nu este niciodata ceea ce pare. Ea constituie, probabil, una dintre manipularile cel mai greu de descoperit si de identificat.

De altfel, „politia politiilor' a arestat (acest exemplu nu are nimic de-a face cu precedentul), in 1995, un comisar si un inspector „banuiti de a fi participat la o actiune de manipulare'. Acestia alcatuisera un „cuib compus din mai multi ofiteri de politie grupati intr-o retea paralela' care „difuza informatii, adesea calomnioase, cu scopul de a destabiliza un numar de persoane sus-puse din administratia Beauvau', pur si simplu pentru a le lua locul[4]. Acest tip de demersuri poate fi des intilnit in intreprinderi si in structurile administrative.

Dezinformarea, care este un joc inselator si manipulativ bazat pe informatie, ar trebui sa capete o importanta crescuta pe masura ce informatia dobindeste un loc central in societatile noastre. Este unul dintre punctele slabe esentiale ale „societatii informationale', cum o numesc unii. Cvasimonopolul actual al mass media asupra circulatiei accentueaza aceasta fragilitate. S-a putut constata, in timpul razboiului din Golf, in ce masura mass media reprezentau o institutie destul de permeabila la manipulari. Diferite lucrari abunda in exemple, mai ales cea redactata sub conducerea lui Béatrice Fleury-Vilatte[5] sau cea a lui Michel Cotlon[6], foarte bine documentata si care s-a bucurat de numeroase reeditari.

Noile mijloace de comunicare, precum Internetul, sint suportul ideal pentru acest tip de manipulare. Trebuie, din pacate, sa afirmam, spre exemplu, ca nici o informatie care circula in reteaua informatica mondiala nu poate fi considerata fiabila sau demna de incredere. Intr-adevar, daca, in ciuda filtrelor de orice fel si a intermediarilor vigilenti in cazul mass media traditionale, dezinformarea se poate dovedi eficace si acolo, ce sa mai credem despre o retea in care totul circula direct, fara mediere si control? Se pare ca aceasta particularitate a fost deja utilizata, cum o arata exemplul manipularii intreprinse in 1995 de catre militantii zapatisti, in timpul ofensivei armatei mexicane in teritoriile pe care le controlau atunci. Militantii au difuzat via Internet un mesaj prin care le cereau in special universitarilor, din diferite tari, sa intervina pe linga guvernele lor pentru ca acestia sa faca presiuni asupra Mexicului. Mesajul descria numeroase atrocitati comise de trupe in procesul lor de inaintare. Mereu gata sa se mobilizeze pentru astfel de cauze, mai multi internauti cazura in capcana a ceea ce nu era decit dezinformare.

Recadrajul abuziv

Apropiat de dezinformare, de cadrajul mincinos si inselator, recadrajul abuziv consta in reordonarea faptelor in asa fel incit noua imagine a realitatii astfel compuse sa atraga convingerea, oarecum pe baze false. Acest recadraj presupune ca, daca am prezenta realul intr-un mod nedeformat, publicul ar fi imposibil de convins. Practica evidentiaza, astfel, o strategie constienta de manipulare.

Spre exemplu, recadrajul abuziv trece si printr-o prelucrare la nivelul sensului cuvintelor. La nivelul cel mai elementar, sumar, dar eficace, gasim falsa promisiune, dificil de detectat datorita felului in care foloseste ambiguitatea. Vance Packard descrie acest joc „care consta in a parea ca promiti ceva ce nu oferi, fara a minti totusi'[7]. Richard Harris distinge mai multe astfel de tehnici, frecvent utilizate in publicitate. Prima foloseste cuvinte precum „pot' (pastilele X pot indeparta durerea). A doua este o comparatie trunchiata (detergentul care „inalbeste mai bine' omite sa precizeze „mai bine decit ce anume'). A treia alatura doua imperative, intre care lasa sa se inteleaga un raport de cauzalitate (depasiti iarna fara sa raciti; luati pastilele Y). In toate aceste cazuri, nu avem de-a face cu inselatoria

Immala, ci cu inducerea in eroare intr-un context in care, in plus, mesajele circula foarte rapid.

• Cuvintele-capcana. – Recadrajul abuziv este foarte frecvent in domeniul politic. Andreas Freund face referire la „cuvinte-capcana' si Ih opune o intreaga tipologie : „Cuvintele-capcana, spune el, nu sint nltceva decit dezinformari vehiculate prin vocabule cu continut tendentios. O data intrate in limbajul curent cu toata incarcatura lor de sens demagogic, vor servi drept munitie de calibru mic in neintrerupta Mtalie pentru cucerirea spiritelor'[8]. El evoca, spre exemplu, cuvintul „terorist', foarte folosit in anumite medii pentru a desemna persoane care, departe de a fi teroristi autentici, sint, in opinia lui Andreas I reund, militanti sandinisti sau din ANC*-ul sud-african (din perioada .ifxirtheid-ului Indignarea legitima suscitata de terorismul efectiv va li astfel transferata asupra celor numiti teroristi pe nedrept.

Andreas Freund presupune ca folosirea „cuvintelor-capcana' se sprijina pe „principiul reflexului «conditionat», dedus de psihologii comportamentalisti ai scolii pavloviene'[9]. El descrie aceasta manipulare lingvistica (facind referire la faimosul ciine al lui Ivan P. Pavlov, care saliva atunci cind experimentatorul suna dintr-un clopotel) dupa cum urmeaza: „Printr-un mecanism asemanator actioneaza si cuvintele- capcana asupra cititorului: cuvintul «terorism» inlocuieste clopotelul; reflexul conditionat pe care vrem sa-1 obtinem este indignarea. «Carnea» folosita pentru a ne face sa salivam de indignare este referirea la autenticii teroristi, Ia nebunia criminala a atentatelor lipsite de discernamint. Daca se reuseste asocierea termenului «terorism» cu aceasta imagine in mintea oamenilor, termenul va fi devenit capcana si va avea toate sansele sa provoace acelasi reflex de indignare prin automatism, fara sa intervina nici o reflectie asupra eventualelor diferente (fata de actiunile altor grupuri)' .

In acest domeniu, si intr-un mod poate simetric, avocatul Jacques Vergés, pus adesea in situatia de a apara adevarati teroristi, va folosi un astfel de recadraj. Intr-una dintre pledoariile sale, sugereaza scaparea de sub „tirania cuvintelor': „Teroristii', mai adauga, „astfel ii numim pe prietenii Iui Carlos. Este un cuvint care a fost inventat de germani sub ocupatie'[11] (ceea ce, intre paranteze fie spus, este fals, sensul actual al cuvintului fiind folosit inca din 1794 ). Si precizeaza, in etape, sensul initial al cuvintului: „Terorismul este arma disperata a partizanilor dezarmati [], atentatul nu este un act comis de un nebun intr-o inspiratie de moment. Un atentat este nivelarea unei contradictii, a unui conflict. Ridica o problema politica. Teroristii nu pun, de fapt, bombe, ci intrebari' .

Roselyn Koren, in a sa analiza a dialogului israelo-palestinian, insista asupra citorva cuvinte-capcana care au impiedicat multa vreme orice posibilitate de recunoastere a existentei celuilalt. Astfel, autoarea subliniaza ca: „Dupa versiunea israeliana oficiala, n-ar fi existat niciodata un «popor palestinian»' . Este clar ca o formula de tipul „un popor fara tara pentru o tara fara popor', inca folosita de unii extremisti israelieni, are o mare capacitate de manipulare a opiniei publice. In acelasi fel, Ibrahim Souss ne aminteste ca palestinienii au denumit multa vreme Israelul „entitate sionista', „ca si cind, recunoaste liderul OLP*, travestirea realitatii ar fi fost de-ajuns pentru a exorciza o rasa de martieni veniti sa colonizeze Palestina'3.

Bertrand Poirot-Delpech a propus intr-o buna zi, in Le Monde, o lunga lista de „rectificatori' privind sensul anumitor cuvinte, care iccadreaza intr-un mod ciudat realitatea careia i se asociaza. Astfel, vxme el, printre altele, „nu frigul ii ucide pe cei fara adapost, ci mizera. Nu anticiclonul polueaza, ci automobilul' etc.



• Traseele mentale. – Andreas Freund propune in lucrarea sa o tipologie a termenilor care functioneaza ca „trasee mentale', dupa 1:11111 acestia sint laudativi, depreciativi, neutralizanti, de justificare, de ilcresponsabilizare etc. Rezulta o lista lunga de cuvinte-capcana, care ne constring sa vedem in realitatea prezentata doar anumite aspecte ale sale sau chiar elemente care, in mod normal, n-ar avea ce cauta acolo.

Un anumit numar de forte de lupta impotriva miscarilor de strada (printre care se numara, de curind, si unele companii republicane de securitate din Franta) folosesc „gloante de cauciuc'. Uneori, ne mira faptul ca acestea pot rani grav sau chiar ucide. In fapt, este vorba despre bile de otel invelite intr-o camasa de cauciuc. Recadrajul ne impiedica sa vedem in ce masura folosirea lor este mai brutala decit pare. Cuvintul, ca si realitatea pe care-o desemneaza, este deghizat pentru a ascunde o realitate tangibila. La fel stau lucrurile si cu asa- nnmitele „detentii administrative' la care au recurs numeroase forte de securitate si despre care Andreas Freund ne reaminteste ca este, de fapt, vorba despre o „punere dupa gratii fara nici o forma de proces

lucru pe care incearca sa-1 disimuleze referirea la «administratie», care, prin definitie, este ordonata si urmeaza anumite reguli'[16]. Razboiul din Golf a corespuns unei perioade in care s-au produs multe asemenea recadraje manipulative, in care „este atins obiectivul, cu unele pagube colaterale', cind de fapt bombardamentele au facut victime in rindul civililor. Armata, preocupata sa concilieze faimoasa ei „mutenie' cu exigentele moderne ale comunicarii, este o sursa generoasa pentru un asemenea vocabular. Spre exemplu, aviatia „a lansat rachete'. Ce s-a intimplat cu acestea dupa „lansare' fara indoiala ca nu ne mai priveste

Mai demult, se cunostea „solutia finala' la „problema evreiasca'. Observam cu usurinta faptul ca prima dintre aceste doua for- mule ascunde realitatea, pe care-o desemneaza totusi foarte clar ?n ochii celor care pun in practica asa-zisa „solutie', adica genocidul. A doua recadreaza prezenta germanilor (sau a polonezilor, francezilor etc.) de origine evreiasca, infatisind-o drept o „problema'. In primul caz se diminueaza sensul, in al doilea se adauga informatie semantica, Ceea ce nu era in realitate o problema devine o problema in mintea celor manipulati astfel, iar ce era prezentat drept o simpla „solutie* este, de fapt, un act de o barbarie intolerabila. Folosirea unor asemenea recadraje ale realitatii in Germania a fost un factor determinant nu doar in punerea in aplicare a genocidului impotriva evreilor din Europa si a altor populatii, cit mai ales in acceptarea si participarea masiva a germanilor la realizarea lui. Jean-Marie Le Pen prelungeste, in maniera proprie, exact acest recadraj atunci cind evoca problema „camerelor de gazare' ca pe un „amanunt' al istoriei celui de-al doilea razboi mondial, minimalizind inca o data „solutia finala' (dar insis- tind, in acelasi timp, asupra importantei „problemei' reprezentate de strainii sau francezii naturalizati, in opinia sa, in mod gresit).

Unul dintre cele mai folosite cuvinte din campania electorala a alegerilor legislative franceze din 1997 furnizeaza un exemplu potrivit de recurgere la un „traseu mental' in speranta de a manipula publicul. De la tribuna Camerei Deputatilor, reunita pe 22 aprilie 1997, Alain Juppé defineste programul Partidului Socialist vorbind despre o „recidiva'. Socialistii, spune primul-ministru, au marit considerabil, in timpul guvernarii lor, datoria publica si nu aspira decit la „recidiva'.

Folosirea acestui cuvint intr-un asemenea context indica manipularea. Intr-adevar, doar prin acest cuvint-cheie sint convocate intregul nostru imaginar juridic si toata priceperea in domeniul criminalitatii. Asociem, automat, ceea ce desemneaza cuvintul cu cei pe care ii desemneaza. Socialistii? Niste tilhari care genereaza deficit public si jefuiesc statul. Si, nesatisfacuti ca au facut-o o data, nu viseaza altceva decit sa incerce din nou. Recidivistul e mai mult decit un simplu delicvent, este un delicvent care o ia de la capat. Prima data greseste, dar a doua oara comite o crima, recidiveaza. Cuvintul, in acest caz, constituie un „traseu mental' care ne indruma – sau doreste sa o faca – toata gindirea pe o cale diferita de evaluarea rationala a programului socia- lis!. Aceste esle descalifica! din start. Ni se propune sa-1 consideram nu doar un program politic cu care putem, sau nu, sa fim de acord, ci opera unor tilhari care pun la cale un nou jaf la scara nationala.

Naturalizarea realului. – O categorie de „cuvinte-capcana' ne retine in mod special atentia, daca judecam dupa frecventa folosirii lor in perioada contemporana. Este vorba despre ceea ce Andreas Freund califica drept „termeni deresponsabilizati' si care corespund, de fapt, manipularii prin „naturalizare' a realului: astfel, razboiul din Vietnam devine „tragedia vietnameza'. Somajul este adesea prezenta!, in discursul politicienilor, ca un fel de „catastrofa naturala', un „flagel', dupa expresia folosita de Jacques Chirac in discursul sau televiza! din aprilie 1997, prin care anunta dizolvarea Parlamentului. Termenii utilizati pentru a evoca acest fenomen par a fi imprumutati dintr-o descriere de tip meteorologic, in care somajul apare ca un anticiclon din Azore, care vine si trece, dar care, pentru moment, e blocat deasupra Frantei, provocind un fel de seceta a locurilor de munca.

O imagine deformata. – Sub pretextul obiectivitati! snti »I dorintei de a prezenta faptele „exact asa cum sint', recadrqjul m Ml ti' pulativ poate consta, de asemenea, in a-i da realului o imagine in fliinl deformata. Thomas Ferenczi, mediatorul ziarului Le Monde, se tntrSM* ba, in acest context, ce trebuie sa contina o informatie ca element OM adevarat semnificativ. Exemplul analizat de el este relatarea publiai! de ziar despre agresiunea suferita de o politista in Paris, la sflrfKttl anului 1996. Le Monde mentionase ca victima fusese agressta MtU cinci tineri'. Mai multi cititori le-au reprosat atunci ziaristiloi vA fiu precizasera „ca nu era vorba de tineri, ci pur si simplu de patru llntrl magrebini si unul negru' .

Este adevarat ca mass media din Franta, la rubrica „fitpl dlVtlV, citeaza frecvent „originea etnica' a protagonistilor, mai ales dsefl A< tfflln sint „magrebini' sau „negri'. Aceasta precizare, afirma Thomas f'tWlU^I, nu era utila in cazul sus-mentionat, caci „nu se stabilise ca origine fitil) A ar avea vreo legatura cu fapta comisa'[18]. In sprijinul afirmatiilor sale, mentioneaza un caz similar: un ziarist spaniol a refuzat sa precizeze „originea' a patru tinere implicate in jefuirea unei banci, invocind principiul „de a nu mentiona trasaturile rasiale ale protagonistilor decit daca ele sint necesare pentru intelegerea stirii' . Doar cine considera sau doreste sa impuna ideea ca o anumita categorie a populatiei este formata exclusiv din hoti va mentiona care era originea etnica a celor patru femei.

Acest exemplu demonstreaza ca un cadraj aparent informational se poate dovedi in realitate manipulativ, in sensul ca sustine, implicit, o anumita opinie. A spune sau a scrie ca „un tinar magrebin a atacat o banca' sugereaza, fara indoiala, ca el a atacat banca pentru ca este magrebin sau ca fapta sa are, intr-un fel sau altul, legatura cu faptul ca este magrebin. Problema nu este, in cazul de fata, ca se apara o opinie (al carei statut ar trebui pus sub semnul indoielii), ci ca se incearca vehicularea acelei opinii ca pe o informatie. Acesta este actul de manipulare. In general, il vom recunoaste prin faptul ca isi disimuleaza propriul statut de opinie, adica de punct de vedere legitim orientat, pentru a incerca sa treaca drept adevar. Actualitatea face sa apara cu regularitate, in fotografiile din presa, barbi adaugate chipurilor, pe care tinerii de la periferii nu le poarta in mod obisnuit, evident spre a sugera progresele islamismului. Si invers, pentru a apara o cauza, fara indoiala dreapta, unele lucruri dispar, cum ar fi sticla din mina unui tinar, doborit de un politist, pe o pelicula filmata la el acasa (fara legatura cu evenimentul) si trucata ulterior de un ziarist de la France 2[20]. Fie ca avem de-a face cu un „sentiment nobil', fie cu un „proces de intentie', asta nu schimba cu nimic natura actului manipulativ.

Cadrajul constringator

Cadrajul constringator constituie una dintre formele cele mai manipulative de interventie asupra mesajului destinat convingerii. El releva cu adevarat o strategie menita sa-1 insele pe celalalt, caci, ncfiind instantanee si functionind in doi timpi, necesita o constiinta limpede, din partea manipulatorului, a ceea ce face.

Tehnic vorbind, acest cadraj implica obtinerea, din partea publicului, a unui consimtamint referitor la o opinie sau adoptarea unui comportament a carui acceptare nu ridica nici o problema. Dar acceptarea respectivei opinii sau a respectivului comportament va constitui un punct de sprijin foarte eficace pentru a face acceptata o a doua opinie (care il intereseaza, de fapt, pe manipulator). Astfel, primul consimtamint, fara urmari, il va atrage aproape automat, dar cu o enorma violenta subiacenta, pe cel de-al doilea, care este de fapt mai bogat in consecinte.

Joule si Beauvois au consacrat o importanta parte din cercetarea lor asupra manipularii analizei acestei tehnici si a variantelor sale. Lectura se dovedeste tulburatoare. Autorii sustin ca „daca privim imprejur, ne vom da repede seama ca practicile manipulative [] misuna in existenta sociala [], in relatiile cele mai apropiate cu semenii nostri [], in mediul economic, politic, in relatiile directe de putere'[21]. Dupa ce au descris diferitele tehnici de manipulare, autorii subliniaza ca „este evident vorba despre «piciorul in usa», copilul rasfatat al manipulatorilor. El vine instantaneu in minte si este autorizat de lege' . Dar despre ce sa fie vorba?

„Piciorul in usa', expresie initiata de Joule si Beauvois, si pe care noi il numim, in analiza de fata, cadrajul constringator, este o „tehnologie comportamentala' care presupune ca manipulatorul sa faca un „ocol' prin care „sa obtina, inainte de orice, un comportament sau o decizie, care pentru el nu prezinta interes decit in masura in care le pregateste pe urmatoarele. Asa incit aceasta manipulare nu poate fi decit deliberata'[23]. Este deci vorba despre faptul de a crea o situatie in cadrul careia individul sa cada in capcana unei decizii initiale.

Joule si Beauvois dau exemplu o secventa comportamentala curenta, in care un tata ii cere fiului sa lase, pentru citeva minute, jocul cu prietenii si sa mearga sa-i cumpere tigari de la magazinul aflat la doi pasi. Cum copilul accepta, tatal il anunta ca tutungeria respectiva este inchisa si ca va trebui sa mearga pina in orasul vecin (scena se petrece la tara), ceea ce-i va lua, evident, mai mult timp si-i va strica o parte din dupa-amiaza. Ideea este ca tatal n-ar obtine asentimentul fiului daca i-ar cere din start sa mearga pina in orasul vecin. Deci e nevoie de un ocol manipulativ, obtinind mai intii acordul pentru un asa-zis comportament „de cost minim'. Secretul manipularii consta in legatura dintre primul si al doilea comportament, ceea ce face ca persoana manipulata, fara sa stie prea bine de ce, dar avind un sentiment adesea confuz si dezagreabil, practic se simte constrinsa sa se supuna celei de-a doua cereri.

• Manipularea experimentala. – Joule si Beauvois abordeaza aceasta chestiune de pe pozitia psihologiei sociale. In lucrarea lor, relateaza mai multe experiente de tip stiintific, vizind masurarea statistica a comportamentelor individuale in situatii de manipulare dintre cele mai diverse. Dupa acesti autori, din 1996 incoace s-au realizat experiente de acest tip, bazate pe strategiile „piciorului in usa'. Prima experienta, desfasurata la Palo Alto, in California, de doi americani, J. L. Freedman si S. C. Fraser, consta in a convinge un numar de femei casnice sa primeasca in casa, sub pretextul unei anchete asupra obiceiurilor lor de consum, o echipa de cinci-sase oameni, carora sa le acorde deplina libertate de a intra in casa pentru a face un inventar complet al obiectelor dinauntru si, in plus, sa le adreseze un chestionar de doua ore si jumatate. O cerere destul de neobisnuita.

Experientele de acest tip au, toate, aceeasi structura: se incearca sa se convinga direct sau printr-un grup de persoane si apoi, utilizind un procedeu manipulativ, un al doilea grup. In acest caz, este vorba mai intii despre realizarea unei simple anchete telefonice, cu doar citeva intrebari, apoi se suna din nou persoanele initial contactate (dar care nu stiau ca vor fi din nou sunate) pentru a li se adresa adevarata cerere. Experimentatorii compara apoi, la cele doua grupuri, procentul de acceptare a cererilor; cele directe au putin succes, pe cind ce acelea formulate printr-un asemenea procedeu manipulativ aduna mai multe „adeziuni'.

Acest fenomen a fost analizat din toate punctele de vedere prin mai multe experiente. Acestea au evidentiat o eficacitate comportamentala stabila a manipularii. Observatiile arata ca, dincolo de situatiile experimentale create de psihologii sociali, aceste „tehnologii comportamentale' care opereaza in cadrajele constringatoare sint foarte numeroase in viata de zi cu zi. S-a remarcat, de pilda, ca in Statele Unite aceste tehnici au fost multa vreme sistematic folosite in vinzarea automobilelor. O varianta comerciala a respectivelor metode este celebra si in Franta, chiar daca sistematizarea sa a sfirsit prin a o distruge. Ea consta in faptul ca agentiile de voiaj anunta preturi derizorii la biletele de avion, ascunzind faptul ca aceste preturi nu sint valabile decit la „anumite date', in general extrem de putine la numar. Multe persoane atrase de pretul anuntat vor contacta agentia si chiar vor face calatoria la pretul normal.

Cadrajul constringator cunoaste si numeroase alte variante, cum ar fi aceea in care, daca vrem sa obtinem un comportament A, solicitam un comportament B, mult mai costisitor si inventat „din pamint, din iarba verde' pentru ocazia respectiva. Dupa un refuz previzibil, comportamentul A apare intr-o noua lumina, adesea mult mai acceptabil. E ca si cum i-ati solicita unei cunostinte un imprumut de 100.000 de franci si, dupa un refuz, v-ati multumi cu 3.000 de franci. Experienta arata ca acest gen de tehnici permite obtinerea de bune rezultate, poate doar cu pretul unei prietenii

Amalgamul cognitiv



A doua mare tehnica este amalgamul cognitiv, care consta in n face acceptabila o opinie construind un mesaj in care aceasta opinie (al carei continut nu este discutat) este amestecata cu un element exterior, fara legatura imediata cu aceasta opinie, dar considerat deja AOOeptat de catre public. Se transfera astfel acceptabilitatea acestui element exterior, pe care il vom cerceta mai departe, asupra opiniei tllllsl. Diferenta dintre amalgamul afectiv, pe care deja l-am preiMltat, fl amalgamul cognitiv este ca, in primul caz, avem de-a face cu o asociere nefondata cu un element afectiv, un sentiment, o imagine, in timp 09 In al doilea se sugereaza o legatura de cauzalitate, de asemenea nefondata. De aceea vom vorbi si despre o legatura de cauzalitate nefondata.

Pirghiile convingerii

Folosirea amalgamului cognitiv este straveche. El face parte din resursele limbii, unde nimic nu ne interzice, sintactic, sa alaturam artificial termeni si sa sugeram o asociere intre ei. Publicitatea utilizeaza, cel putin din 1920 incoace, acest procedeu, care schimba radical caracterul informativ al mesajului, imbogatindu-l cu elemente exterioare. Serge Tchakhotine il evoca in urmatorii termeni: „Un cuvint, cind trezeste in mintea noastra o imagine, actioneaza ca un declansator in directia dorita de emitator. Propagandistii sau sefii agentiilor de publicitate foarte iscusiti stiu acest lucru si folosesc cu buna stiinta cuvintele ca pe tot atitea instrumente care sa provoace nu doar raspunsurile pe care vom fi determinati sa le dam, cit mai ales raspunsurile care slujesc unui scop precis. Toata eficacitatea publicitatii comerciale depinde de aceste cuvinte si simboluri, care declanseaza actiunea in directia dorita'[24]. Un alt autor citat de Tchakhotine, Clyde Miller, analizeaza fenomenul, care consta in cautarea „in rindul modelelor care ne populeaza psihismul [], care pot fi aprinse sau stinse in mintea noastra [], a acelor cuvinte, simboluri sau actiuni care sa serveasca drept «declic»'.

Clyde Miller distinge patru mari familii. „Pirghiile virtutii' (virtue device permit acceptarea persoanelor, a produselor sau a ideilor asociindu-le cu simboluri sau cuvinte considerate „bune', spre exemplu „democratie', „libertate', Justitie', „patrie'. „Pirghiile- otrava' (poison device propun o asociere cu acele cuvinte „nepotrivite', cu simbolurile si actele care fac apel la teama, dezgust, de pilda „razboi', „moarte', „fascism', „imoral' etc. „Pirghiile de autoritate' sau „de depozitie' testimonial device folosesc vocea experientei, a cunoasterii, a autoritatii si se bazeaza pe depozitia, opinia persoanelor celebre sau pe institutii. Se pot intemeia pe „exemple respingatoare' sau, dimpotriva, „meritorii'; exemple de asemenea cuvinte sint

Koosevelt, Lenin, stiinta. Dumnezeu etc. „Pirghiile de conformare' itogether device) fac apel la solidaritatea, la presiunea emotiilor sau a fictiunilor colective. Ele se aplica indeosebi pentru cistigarea maselor. Exemple de astfel de cuvinte sint, dupa Miller, „crestinatate', „L'union l'ait la force', „Deutschland über alles'.

Dupa Tchakhotine, „cuvintele-otrava si cuvintele-virtute declanseaza aceste reflexe si cauta, totodata, sa ne constringa sa refuzam sau sa acceptam automat []. Le caracterizeaza mai ales faptul ca opereaza cu rapiditate'1. Se stabileste astfel, in cadrul amalgamului – fie ca e vorba de amalgamul cognitiv sau de cel afectiv -, o curioasa dialectica intre automatismul reactiei si necesitatea repetitiei. De fapt, pentru a fi operant ca procedura manipulativa, amalgamul trebuie sa contina elemente atit de frapante incit sa actioneze cvasi-imediat. Dar aceasta influenta automata, sub forma de reflexe conditionate, risca sa nu dureze in timp si sa se stearga, progresiv, din constiinta. Se impune astfel necesitatea repetitiei care reimprima regulat refluxul initial.

Cind le analizam de aproape, constatam ca aceste „pirghii' opereaza sub forma de reflexe conditionate de tip pavlovian, ale caror caracteristici le detin in totalitate. Se stie ca totdeauna conditionarea reflexelor pavloviene face apel la asocieri fara temei, dar repetitia termina prin a provoca o automaticitate a reactiei si un transfer de senzatii de la un termen la celalalt. Astfel, in exemplul comprimatelor Lajaunie, asocierea repetata a imaginii produsului cu un stimul de ordin sexual sfirseste prin a-i imprima produsului aceasta conotatie, artificiala totusi. Rezultatul este ca, dupa ceva timp, nu mai este nevoie sa vezi manechinul: numai imaginea cutiutei de pastile provoaca un straniu sentiment de placere, daca luam in calcul premisele a ceea ce ar putea, la fel de bine, sa apara drept o atractie de ordin sexual. Unii psihanalisti ar putea vorbi, cu aceasta ocazie, de „fetisism'.

O manipulare reusita face uitati cei doi termeni ai asocierii initiale, pentru a nu mai prezenta decit produsul, imbogatit in conotatii a caror origine este de-acum ignorata. O publicitate reusita isi face simtit efectul mult timp dupa ce ea s-a incheiat. La fel se intimpla si cu un act de propaganda.

Campaniile de publicitate realizate din 1991 pentru firma United Colors of Benetton de catre Oliviero Toscani au suscitat numeroase dezbateri despre caracterul, considerat socant, al unora dintre imaginile propuse (de exemplu, fesele unui barbat pe care a fost aplicat un tampon cu mentiunea „HIV'). Acest agent de publicitate italian considera, intr-ade- var, ca publicitatea traditionala este „o minciuna care nu se va adeveri si contribuie deci la a-i face pe oameni nefericiti'. El propune imagini fara legatura cu produsul, a caror functie este de a provoca o puternica emotie, traducind acea viziune asupra lumii pe care o are o corporatie. Tipul de asociere cautata aici este anuntat cu claritate: fara nici o legatura si cit mai socant posibil, in speranta ca publicul va retine produsul promovat in acest mod.

Tigara virila

Un asemenea reflex conditionat, care foloseste laolalta automatismul si repetitia, este vizibil mai ales in cazul campaniei pentru tigarile Marlboro, asa cum a fost el deja analizat de catre Vance Packard in 1958. Utilizarea filtrului la tigarile Malboro le transforma, pe-atunci, intr-o tigareta „fumata de femei'. Or, fumatorii erau mult mai numerosi decit fumatoarele, si Marlboro incerca sa dezvolte o piata larga pentru tigarile produse. „Sefii campaniei, aminteste Packard, decisera sa curteze clientela masculina, conservind-o, totodata, pe cit posibil, pe cea feminina []. Societatea Marlboro reprezenta, in reclamele sale, barbati cu un aspect viril, ocupindu-se cu munci dure (marinari, cow-boy), iar sloganurile anuntau un «gust masculin»'[25]. Se observa aici ca mesajul construit releva o dubla operatie; pe de o parte, cautarea, in mintea publicului vizat, a unui indicator al virilitatii, in vederea asocierii artificiale a tigarii cu „ceva masculin' si, pe de alta parte, construirea acestui indicator al virilitatii plecind de la reprezentarea profesiilor sau a practicilor „brutale si rustice'. Manechinii folositi cu aceasta ocazie afisau vizibil un tatuaj (pe atunci, semnul distinctiv al derbedeilor). Pierre

Martineaii, unul dintre apostolii cercetarii motivatiilor, declara ca „personajele de o masculinitate exceptionala si tatuajele simbolice plasau respectivele tigari in iniina anumitor semnificatii ale actului de a fuma: masculinitate, statut de adult, vigoare si forta'1.

In acest caz, este important sa amintim ca nu exista nici o legatura intre, pe de o parte, masculinitate si virilitate si, de cealalta parte, textura, compozitia sau gustul tigarilor Marlboro. Daca ar fi decis sa-si promoveze produsul bazindu-se pe publicul feminin, compania ar fi putut concepe mesaje care ar fi prezentat „femei feminine' lasind urme de ruj pe filtrele tigaretei, atit de caracteristice feminitatii. Materialmente vorbind, ar fi fost vorba despre aceeasi tigara, dar mesajul ar 11 fost radical diferit.

Campania Marlboro, care debuteaza la sfirsitul anilor '50, mai dureaza si astazi – cel putin in statele care accepta inca publicitatea la tutun, adica majoritatea. Cow-boy-ul rustic si viril a supravietuit cu bine uzurii timpului. S-a adaptat, mai ales, foarte bine noului gust pentru natura. Solitar in fata unui foc de lemne, in plina natura salbatica, acesta intruchipeaza indeosebi noile tendinte, dar tigara pe care o fumeaza arc o slaba legatura cu aceasta imagine. Tutunul pe care il contine ea nu are, in sine, nimic „viril'. Dar, de patruzeci de ani incoace, mesajul asociind cele doua realitati a fost repetat de sute de mii de ori. Asemeni ciinelui lui Pavlov care saliva la auzul unei sonerii, si noi sintem astazi convinsi ca este vorba, in cazul de fata, de o tigara „virila'.

Nu toate mesajele publicitare folosesc tehnica amalgamului, Aceasta presupune, s-o amintim, absenta legaturii dintre produaul propus si imaginea care ii este asociata.

De fapt, majoritar, lumea imaginilor pe care ne-o propune publicitatea este destul de indepartata de realitatea produselor.

Amalgamul xenofob

Manipularea prin amalgamul cognitiv a fost si este inca utilizata la scara larga de catre extrema dreapta. Din secolul al XIX-lea si o data cu aparitia teoriilor rasiste „moderne', nucleul dur al propagandei acestui curent de idei este format din amestecul intre prezenta strainilor pe teritoriul altor natiuni si majoritatea problemelor societatilor contemporane. Acest amalgam este atit de central, atit de puternic inradacinat in cultura moderna incit ocupa, cel mai adesea, o pozitie dominanta, inclusiv in constiintele democratice.

In prima parte a lucrarii sale consacrate construirii antisemitismului „modern' in Germania secolului al XIX-lea si inceputului de secol XX, Daniel Jonah Goldhagen demonstreaza ca intregul efort al propagandei s-a concentrat asupra repetarii obsesionale a „relatiei de identitate dintre evrei si disfunctiile sociale'. Aceasta conceptie despre evrei, adauga el, „era atit de puternica, atit de centrala incit in ochii antisemitilor tot ce nu mergea bine in societate, de la organizarea sociala la miscarile politice si dificultatile economice, avea legatura cu evreii, atunci cind acestia nu erau cauza directa a problemelor'[26].

Amalgamul amintit se afla astazi in inima propagandei extremei drepte franceze si europene, iar influenta lui s-a extins, in cercuri concentrice, in numeroase medii politice de dincolo de mediul sau de provenienta. Conducatorul socialist francez Lionel Jospin a mers chiar pina la a declara la televiziune ca nici chiar el nu crede in termenii acestei „ecuatii' (intre straini si problemele societatii franceze), dar ca, in masura in care o parte semnificativa a opiniei franceze credea in asa ceva, era necesar ca socialistii sa tina seama de asta in politica lor! El justifica astfel o anumita retinere in critica „politicii de imigrare' a dreptei franceze.

Respectivul amalgam constituie axa centrala a propagandei Frontului National. Este reafirmat, sub cele mai diverse forme, cu fiecare ocazie. Cind sint desemnati „imigrantii', cind „imigrarea' cind „arabii', cind „evreii', uneori „americanii', dar intotdeauna „strainii'. Structura mesajului este intotdeauna aceeasi, in simplitatea ei stupefianta. In primul rind, ea consta in identificarea unei probleme, la care opinia publica sau o parte din ea este sensibila indeosebi: delicventa, somajul, salariile prea mici, inchiderea fabricilor, paralizia politicului, mutatia valorilor, epidemiile, bolile etc. In al doilea rind, se compune un mesaj asociind aceasta problema cu prezenta strainilor sau a „francezilor pe nedrept naturalizati', calificati prin recadraj drept „francezi pe hirtie'. Paralizia politicului (in imprejurarea de fata, presupusa lipsa de initiativa a presedintelui Republicii, Jacques Chirac) a fost astfel pusa pe seama – incepind din 1997 – actiunii „lobby-urilor evreiesti'.

Presa de extrema dreapta afirma acest amalgam raspicat sub toate formele, incluse fiind chiar si cele mai neasteptate. Astfel, in primavara lui 1997, in plin val de sensibilizare a publicului cu privire la problemele ridicate de practicile pedofile, cotidianul Présent publica pe prima pagina urmatoarea informatie, a carei dezmintire demonstreaza din plin posibilitatile de functionare la limita amalgamului mentionat: „Un mare scandal de pedofilie, cel mai important de acest gen din Franta, a izbucnit miercuri []. Anchetatorii au descoperit aproximativ 5.000 de casete pornografice, dintre care 10% aveau un caracter pedofil. Casetele erau negociabile, intre 400 si 600 de franci bucata. Nefericitii protagonisti sint baieti si fetite, toti de rasa alba si cu virste cuprinse intre sase luni si adolescenta'[27]. Intrebare: daca victimele sint „albi', de ce culoare a pielii sint agresorii? Sa remarcam totodata ca acest ziar este singurul care a publicat respectiva „informatie'.

Comunicare sau manipulare

Si un alt domeniu utilizeaza frecvent amalgamul, in asemenea masura incit acesta devine uneori marca sa de fabricatie; este vorba despre comunicare, si mai ales de comunicarea insarcinata sft construiasca din bucati imaginea unei corporatii, a unui oras sau a unei regiuni. Este adevarat ca, adesea, profesionistii constiinciosi si dotati cu o anumita deontologie reclama faptul ca exista o legatura, fie si cit se poate de subtila, intre imaginea construita si „produsul' promovat. Dar presiunea cererii este adesea puternica, si atunci comunicarea se transforma intr-o veritabila manipulare, daca tinem seama si de decalajul intretinut intre realitatea fenomenului si imaginea sa.




Ne-am putea raporta si la analiza pe care i-o face Paul Watzlawick termenului

In La Réalité de la réalité, conjusion, désinformation, communication Seuil, Paris, 1978.

* wilaya III – diviziune administrativa a Algeriei (n.t.).

maquis – loc retras, unde se ascundeau membrii rezistentei IfflfMlffyi ocupatiei germane, in al doilea razboi mondial (n.t.).

Kabylia – regiune muntoasa din nordul Algeriei (n.t.).

Benjamin Stora, „Le drame algérien. Un peuple en otage', tn AlMfl sans frontières La Découverte, Paris,



Biroul de Informatii Generale (n.t.).

Erich Inciyan, „La police des polices enquête sur une officine de coups tordus au ministère de l'Intérieur', in Le Monde, 17 octombrie 1995, p.

Béatrice Fleury-Vilatte (ed.), Les Médias et la guerre du Golfe Presses Universitaires de Nancy, Nancy,

Michel Collon, Attention médias EPO, Bruxelles,

Vance Packard, op. cit., p.

Andreas Freund, La Més informat ion, La Pensée sauvage, p.

ANC – abreviere pentru African National Congress (Congresul National African), (n.t.).

Ibid., p.

Ibid., p.

Jean-Louis Remilleux, Le Salaud lumineux Michel Lafon, ed. I, Paris, p.

Vezi articolul „Terreur', in Dictionnaire historique de la langue française op. cit., p.

Jean-Louis Remilleux, op. cit., pp. 181 si 184.

Roselyn Koren, „L'argumentaire de l'Un dans le regard de l'Autre, le jeu des dénominations', in Mots, nr. 50, martie 1997, p.

OLP – Organisation de la libération de la Palestine (Organizatia de eliberare a Palestinei), (n.t.).

Bertrand Poirot-Delpech, „Rectificatifs', in Le Monde, 22 ianuarie 1997.

Andreas Freund, op. cit., p.

, i*

Ibid. p.

Ibid.

Vezi Le Monde, 18-19 februarie 1996, sau articolul lui Marie-Dominique Arrighi, in Libération, 20 februarie 1996, p. 40.

Robert-Vincent Joule si Jean-Léon Beauvois, op. cit., p.

Ibid., p.

Ibid., p.

Serge Tchakhotine, op. cit., p.

An

Vance Packard, op. cit., p.

m

Présent, nr. 3795, 14 martie 1997.





Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }